Decizia nr. 38143/08 Semra GÜNEY împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 19 decembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 august 2008, Având în vedere decizia din 17 noiembrie 2009, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Semra Güney, este un cetățean turc, născut în 1962 și locuiește în İzmir. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl. Cengiz, avocat practicant la İzmir. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. După preluarea Imarbank de către Regulamentul bancar și Agenția de Supraveghere și Fondul de Asigurare a Depositului pentru Economii, la 4 La 26 iulie 2006, Curtea Administrativă Ankara a acceptat parțial cererile reclamantului. La 28 ianuarie 2008, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârea instanței de primă instanță. În cadrul procedurii de recurs, procurorul public șef de la Curtea Supremă de Administrație și-a emis avizul său scris și fără a ridica nici o nouă chestiune substanțială cu privire la fondurile cauzei, în o propoziție scurtă, el a invitat instanța să susțină decizia impugnată. Acest aviz nu a fost notificat reclamantului. Cazul a fost, în consecință, transmis la Curtea Administrativă Ankara. La 14 mai 2008, Curtea Administrativă Ankara a respins cazul reclamantului. La 6 iulie 2011, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea Curții Administrative Ankara. Din nou, în cadrul procedurii de recurs, procurorul public șef de la Curtea Supremă de Administrație și-a emis opinia scrisă cu privire la acest caz și fără a ridica nicio problemă nouă substanțială cu privire la fondurile cauzei, în o pronunție scurtă, el a invitat instanța să susțină hotărârea impugnată. Acest aviz nu a fost notificat reclamantului. O descriere a legislației interne relevante poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, §§ 19-26, 26 martie 2013), și Kılıç și alții c. Turcia (dec.), (n. 33162/10, §§ 10-13, 3 decembrie 2013). Reclamantul s-a plâns în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că necomunicarea avizului scris al Procurorului public șef în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație a încălcat dreptul ei la o audiere adversară și echitabilă. La 19 noiembrie 2009, având în vedere similaritatea plângerilor, Curtea a hotărât să se alăture cinci cereri, și anume Erdem și Egin Erdem c. Turcia (nr. 28431/06), Saygı c. Turcia (nr. 55559/07), Karadağ c. Turcia (nr. 26427/08), Güney c. Turcia (nr. 38143/08) și Șensoy c. Turcia (nr. (n. 58227/08); să declare cererile parțial inadmisibile și să comunice partea rămasă guvernului. Cu toate acestea, Curtea consideră că este necesar să le separe. În consecință, decide să se dispună de prezenta cerere de celelalte. II. ARTICOLUL 6 ALTE LUNGII DE PROCEDURA 11. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 12. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurii și neexecuția hotărârilor. Acestea au susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece nu a formulat nici o cerere Comisiei de compensare: acest motiv a fost, de asemenea, recunoscut de Curte în decizia sa în cazul Turgut și alții c. Turcia ((dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013). 13. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). , citat mai sus, Curtea a declarat inadmisibil o nouă cerere, din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să epuizeze căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor referitoare la durata procedurii. 14. Curtea constată că, în hotărârea sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 15. Cu toate acestea, având în vedere obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește obligația reclamantului de a face uz de noul remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (citat mai sus). Prin urmare, aceasta concluzionează că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. Necomunicarea avizelor scrise ale procurorului public șef 16. Reclamantul s-a plâns că necomunicarea a avizelor scrise ale procurorului șef în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o audiere adversară și echitabilă. În acest sens, ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. 17. Curtea constată că a examinat deja aceeași chestiune în cazul Kılıç și alții v. Turcia ((dec.), nr. 33162/10, §§ 23, 3 decembrie 2013) și au considerat că reclamanții nu au suferit un dezavantaj semnificativ. În consecință, aceasta a declarat această plângere inadmisibilă în conformitate cu art. 35 § 3 litera (b) din Convenție. 18. Având în vedere, în special, conținutul avizelor scrise respective depuse de procurorul public șef în cadrul procedurii dinainte de Curtea Supremă de Administrație, Curtea nu constată motive speciale în prezenta cerere care ar solicita să se depărteze de concluziile sale în cazul menționat anterior. 19. Având în vedere cele de mai sus, această plângere este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§§ 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate restul cererii inadmisibile. Adoptată în engleză și notificată în scris la 18 ianuarie 2018. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele Adjunct Registrului
Application no. 38143/08
Semra GÜNEY
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 19
December 2017 as a Committee composed of:
Julia Laffranque,
President,
Jon Fridrik Kjølbro,
Stéphanie Mourou-Vikström,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 8 August 2008,
Having regard to the decision of 17 November 2009,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Ms Semra Güney, is a Turkish national, who was born in 1962 and lives in İzmir. She was represented before the Court by Mr
S.
Cengiz, a lawyer practising in İzmir.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
Following the taking over of the Imarbank by the Banking Regulation and Supervision Agency and Savings Deposit Insurance Fund, on 4
May 2004 the applicant initiated proceedings before the Ankara Administrative Court. On 26 July 2006 the Ankara Administrative Court partially accepted the applicant’s claims. On 28 January 2008 the Supreme Administrative Court quashed the judgment of the first instance court. During the appeal proceedings, the Chief Public Prosecutor at the Supreme Administrative Court delivered his written opinion and without raising any substantial new issue regarding the merits of the case, in one short sentence, he invited the court to uphold the impugned decision. This opinion was not notified to the applicant.
5.
The case was accordingly remitted before the Ankara Administrative Court. On 14 May 2008 the Ankara Administrative Court dismissed the applicant’s case.
6.
On 6 July 2011 the Supreme Administrative Court upheld the judgment of the Ankara Administrative Court. Once again, during the appeal proceedings, the Chief Public Prosecutor at the Supreme Administrative Court delivered his written opinion on the case and without raising any substantial new issue regarding the merits of the case, in a short sentence, he invited the court to uphold the impugned decision. This opinion was not notified to the applicant.
B.
Relevant domestic law
7.
A description of the relevant domestic law may be found in
Turgut and Others v. Turkey
((dec.), no. 4860/09, §§ 19-26, 26 March 2013), and
Kılıç
and others v. Turkey
(dec.), (no. 33162/10, §§ 10-13, 3 December 2013).
8.
The applicant complained under Article 6 of the Convention that the length of the proceedings had been excessive.
9.
The applicant further complained under Article 6 § 1 of the Convention that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion to her during the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court had violated her right to an adversarial and fair hearing.
I.
10.
On 19 November 2009 in view of the similarity of the complaints, the Court decided to join five applications, namely
Erdem and Egin Erdem v.
Turkey
(no. 28431/06),
Saygı v. Turkey
(no. 55559/07),
Karadağ v.
Turkey
(no. 26427/08),
Güney v. Turkey
(no. 38143/08) and
Șensoy v.
Turkey
(no. 58227/08); to declare the applications partially inadmissible and communicate the remaining part to the Government. However, the Court considers that it is necessary to separate them. Accordingly, it decides to disjoin the present application from the other ones.
II.
ARTICLE 6 OF THE CONVENTION
A.
Length of proceedings
11.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article
6 § 1 of the Convention.
12.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. They maintained that the applicant had not exhausted domestic remedies, as she had not made any application to the Compensation Commission: this ground had also been recognised by the Court in its decision in the case of
Turgut and Others v. Turkey
((dec.), no. 4860/09, 26 March 2013).
13.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v. Turkey
(no. 24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decision in the case of
Turgut and Others
, cited above, the Court declared a new application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the length of proceedings.
14.
The Court notes that in its judgment in the case of
Ümmühan Kaplan
(cited above, § 77) it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of this type which had already been communicated to the Government.
15.
However, taking account of the Government’s preliminary objection with regard to the obligation of the applicant to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the case of
Turgut and Others
(cited above). It therefore concludes that this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
B.
Non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinions
16.
The applicant complained that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s respective written opinions during the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court had violated her right to an adversarial and fair hearing. In this respect, she relied on Article 6 §
1 of the Convention.
17.
The Court notes that it has already examined the same issue in the case of
Kılıç and others v. Turkey
((dec.), no. 33162/10, §§
19
‑
23, 3
December 2013) and considered that the applicants had not suffered a significant disadvantage. Accordingly, it has declared this complaint inadmissible in accordance with Article 35 § 3 (b) of the Convention.
18.
Having in particular regard to the contents of the respective written opinions filed by the Chief Public Prosecutor in the proceedings before the Supreme Administrative Court, the Court finds no particular reasons in the present application which would require it to depart from its findings in the aforementioned case.
19.
In the light of the foregoing, this complaint is inadmissible and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (b) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 18 January 2018.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Deputy Registrar
President