Comunicat la 6 septembrie 2017 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 12267/16 Jamil KHAN împotriva Franței introdusă la 3 martie 2016 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Jamil Khan, este un resortisant afgan născut în 2004 și rezident în Birmingham. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Lionel Crusoe, avocat la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei Recurentul face trimitere la raportul apărătorului drepturilor, intitulat "Exiliați și drepturi fundamentale: situația de pe teritoriul Calais", publicat în octombrie 2015. Din aceasta reiese că, de mai mulți ani, mulți oameni care doreau să solicite protecția Regatului Unit s-au concentrat în regiunea Calais. Un centru de primire a fost deschis în apropiere de oraș, în Sangatte, în 1999. Cu toate acestea, acesta a fost închis în 2002, ceea ce, potrivit apărătorului drepturilor, a dus, printre altele, la dispersarea exilaților pe un teritoriu mai larg și la dezvoltarea unor lagăre de avere, la care uzura a dat numele de "jungla" mai multe operațiuni de evacuare și de dezmembrare a acestor lagăre de avere au fost conduse de autoritățile publice. Apărarea drepturilor este, de asemenea, că, pentru o lungă perioadă de timp, dorința acestora din urmă de a nu crea puncte de fixare pe teritoriul Calais salé este concretizat prin multiplicarea expulzărilor. Cu toate acestea, în martie 2015, ei au deschis în afara orașului un centru de primire de zi, centrul de zi, Jules Ferry Fiind condus de o asociație mandatată de ei, el avea principala sarcină de a servi aproximativ două mii cinci sute de mese pe zi pentru migranți și de a le pune la dispoziție 60 de modulare de duș, 30 de toalete, precum și mijloace de reîncărcare a telefoanelor mobile și de spălare a rufelor. Acesta oferea mai mult acces la asistență medicală de două ore pe zi pe săptămână și a avut un centru de cazare pentru femei și copii. O nouă junglă mai multe mii de migranți s-a stabilit rapid în apropierea centrului Jules Ferry, pe un teren cunoscut sub numele de În raportul menționat mai sus, apărătorul drepturilor denunță condițiile de viață și încălcarea drepturilor fundamentale pe care le-a cauzat, în special în ceea ce privește minorii izolați. Printr-o ordonanță din 2 noiembrie 2015, judecătorul Tribunalului Administrativ din Lille, sesizat în temeiul articolului L.521-2 din Codul de justiție administrativă (referențiat) de către organizații non-guvernamentale, solicită prefectului Pas-de-Calais să efectueze, în termen de 48 de ore, recensământul minorilor izolați în situații de urgență și să se apropie de departamentul Pas-de-Calais în vederea plasării acestora. De asemenea, i s-a solicitat, precum și comunei Calais, să creeze puncte suplimentare de apă și latrine, să instituie un sistem de colectare a deșeurilor, să curețe site-ul și să creeze acces la serviciile de urgență. Această ordonanță a fost confirmată la 23 noiembrie 2015 de către judecătorul Consiliului de Stat. condițiile (...) de cazare, de acces la apă, de salubritate și de siguranță a populației care trăia pe locul de pășunat, care includea aproximativ șase mii de persoane, inclusiv trei sute de femei și cincizeci de copii (...), [revelau] o situație de urgență. luarea în considerare de către autoritățile publice a nevoilor elementare ale migranților care trăiau la fața locului în ceea ce privește igiena și alimentarea cu apă potabilă a rămas în mod evident insuficientă și [avut] o deficiență de natură să expună aceste persoane, în mod caracterizat, la tratamente inumane sau degradante, ceea ce a dus la o încălcare gravă și vădit ilegală a libertății fundamentale La 12 februarie 2016, Prefectul Calais, care a avut loc la o conferință de presă pe care a decis să o facă, a decis să evacueze zona de sud a landului. La 19 februarie 2016, a luat un decret care a condus la mai multe persoane fără drept din partea de sud a landului să părăsească și să elibereze [acesta] de toate persoanele și de toate bunurile mai devreme de 23 februarie 20 Orele. L a precizat că, după acest termen, se va efectua evacuarea, dacă este necesar, cu ajutorul forței publice. Migranții și organizațiile neguvernamentale au sesizat judecătorul instanței administrative din Lille pe baza articolului 521-1 din Codul de Justiție Administrativă (reducere-suspendare) a unei cereri de suspendare a acestui decret. În februarie 2016, judecătorul de judecată a dispus suspendarea lacunei până când a fost decis în fond asupra legalității, cu condiția ca aceasta să fi dus la distrugerea bibliotecilor, a școlilor și a locurilor de cult care fuseseră instituite în sectorul care urma să fie evacuat. El a respins cererea atât timp cât aceasta viza suspendarea expulzării ocupanților din zona de sud. În februarie 2016, reclamanții s-au ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat. Reclamantul nu a dat indicații cu privire la rezultatul procedurii. Dezasamblarea zonei de sud a landei a început la 29 februarie 2016. El a încetat la 16 martie 2016. Situația reclamantului a părăsit Afganistanul în 2015 după dispariția tatălui său, pentru a se deplasa în Regatul Unit. A ajuns în Franța în septembrie 2015, el a mers în landa Calais în speranța de a găsi o modalitate de a trece în Regatul Unit. S.A. într-o cabană, în zona de sud. Acesta a putut intra în contact cu organizații neguvernamentale, care, în februarie 2016, au avut posibilitatea de a sesiza judecătorul copiilor cu privire la o cerere de plasare provizorie și la o cerere de desemnare a unui administrator ad-hoc. La 19 februarie 2016, judecătorul copiilor Tribunalului de Mare Instanță din Boulogne-sur-Mer desemnează un administrator ad-hoc în scopul de a iniția orice procedură utilă în [la] interesul [reclamantului] la 22 februarie 2016, același judecător a ordonat ca reclamantul să fie încredințat provizoriu conducerii copiilor și familiei Calais începând cu 23 februarie 2016. ; care a fost până în ziua în care a fost situat în jungla Calais ; că prefectura a anunțat dezmembrarea acesteia în zilele următoare ; că situația de pericol a minorului saintens din acest motiv ; care ar trebui să fie încredințat [reclamantul] la ajutorul social pentru a-l pune la adăpost, pentru a permite regruparea acestuia cu membrii familiei sale cu reședința în Marea Britanie, în termen de o lună Reclamantul indică faptul că nici departamentul Pas-de-Calais, nici serviciile prefectale nu ar acționa pentru a-l pune la adăpost. În timp ce cabana sa fusese distrusă în timpul dezmembrării zonei sudice a mlădiței, nu i s-a oferit nici o cazare, iar structurile de ajutor social la adresa copilului nu l-au invitat să meargă la un cămin. Asemenea multor ocupanți ai zonei sudice a mlădiței, el a locuit într - o cabană situată în partea de nord, unde condițiile de viață erau dificile din cauza promiscuității și a deteriorării condițiilor de igienă pe care aceasta le implica. În cursul săptămânii 20 martie 2016, reclamantul a părăsit mlaștina și a intrat în secret în Anglia. Acesta a fost preluat de serviciile britanice de protecție a copilului. Astăzi locuiește într-un cămin. Dreptul și practica internă relevante la articolul L. 112-4 din Codul de acțiune socială și familiile este astfel formulat În interesul copilului, luarea în considerare a nevoilor sale fundamentale, fizice, intelectuale, sociale și afective, precum și respectarea drepturilor sale trebuie să ghideze toate deciziile care îl privesc. Invocând articolele 3, 6 și 13 din convenție, reclamantul se plânge că ordonanța judecătorului copiilor în apropierea tribunalului de mare instanță din Boulogne-sur-Mer din 22 februarie 2016 prin care se dispune plasarea sa provizorie în structurile de ajutor social pentru copii nu a fost executată și denunță deficiențele autorităților franceze în ceea ce privește obligația lor de protecție a minorilor izolați și a minorilor în situații de pericol. Invocând articolele 8 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de distrugerea adăpostului său, constitutiv al domiciliului său, fără un preaviz suficient și fără o propunere de relocare și de preluare în timp ce a fost un minor neînsoțit. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Este reclamantul întemeiat să susțină faptul că a existat în cauza sa o încălcare a articolelor 3, 6 și 13 din convenție din cauza modalităților de preluare a acesteia de către autoritățile franceze înainte și după dezmembrarea zonei de sud a landei Calais, precum și a consecințelor acestei dezmembrări asupra situației sale, având în vedere calitatea sa de migrator minor neînsoțit și starea extrem de vulnerabilă a acesteia? A epuizat reclamantul căile de atac interne în ceea ce privește spătarul întemeiat pe articolele 8 din Convenția nr. și 1 din Protocolul nr? În acest caz, a existat o încălcare a acestor dispoziții din cauza distrugerii adăpostului reclamantului în momentul dezmembrării zonei sudice a mlaștinei Calais
Communiquée le 6 septembre 2017
Requête n
o
12267/16
Jamil KHAN
contre la France
introduite le 3 mars 2016
Le requérant, M. Jamil Khan, est un ressortissant afghan né en 2004 et résidant à Birmingham. Il est représenté devant la Cour par M
e
Lionel Crusoé, avocat à Paris.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Le contexte de l’affaire
Le requérant renvoie au rapport du Défenseur des droits intitulé «
Exilés et droits fondamentaux
: la situation sur le territoire de Calais
», publié en octobre 2015.
Il en ressort que, depuis plusieurs années, de nombreuses personnes souhaitant solliciter la protection du Royaume-Uni se concentrent dans la région de Calais. Un centre d’accueil fut ouvert à proximité de la ville, à Sangatte, en 1999. Il fut toutefois fermé en 2002 ce qui, selon le Défenseur des droits, eut notamment pour conséquence la dispersion des exilés sur un territoire plus large et le développement de camps de fortune, auxquelles l’usage a donné le nom de «
jungle
». Plusieurs opérations d’évacuation et de démantèlement de ces camps de fortune furent conduites par les pouvoir publics. Le Défenseur des droits relève ainsi que, pendant longtemps, le souhait de ces derniers de ne pas créer de points de fixation sur le territoire de Calais s’est concrétisé par la multiplication des expulsions. Toutefois, en mars 2015, ils ouvrirent à l’extérieur de la ville un centre d’accueil de jour, le centre «
Jules Ferry
». Géré par une association mandatée par eux, il avait pour principale mission de servir environ deux mille cinq cent repas par jour aux migrants et de mettre à leur disposition soixante modulaires de douche, trente toilettes, ainsi que des moyens pour recharger leurs téléphones portables et laver leur linge. Il offrait de plus l’accès à un accueil infirmier deux heures par jour en semaine et comportait un centre d’hébergement pour les femmes et les enfants. Une nouvelle «
jungle
» réunissant plusieurs milliers de migrants se constitua rapidement à proximité du centre Jules Ferry, sur un terrain communément appelé «
la lande
» mis pour partie à la disposition de l’État par la commune de Calais. Dans le rapport mentionné ci-dessus, le Défenseur des droits dénonce les conditions de vie qui y régnaient et les atteintes aux droits fondamentaux que cela engendrait, en particulier à l’égard des mineurs isolés.
Par une ordonnance du 2 novembre 2015, le juge des référés du tribunal administratif de Lille, saisi sur le fondement de l’article L.521-2 du code de justice administrative (référé-liberté) par des organisations non-gouvernementales notamment, enjoignit au préfet du Pas-de-Calais de procéder dans les quarante-huit heures au recensement des mineurs isolés en situation de détresse et de se rapprocher du département du Pas-de-Calais en vue de leur placement. Il lui enjoignit également, ainsi qu’à la commune de Calais, de créer des points d’eau supplémentaires et des latrines, de mettre en place un dispositif de collecte des ordures, de nettoyer le site et de créer des accès pour les services d’urgence.
Cette ordonnance fut confirmée le 23
novembre 2015 par le juge des référés du Conseil d’État. Il souligna que «
les conditions (...) d’hébergement, d’accès à l’eau, d’assainissement et de sécurité de la population vivant sur le site de la lande, qui compren[ait] environ six-mille personnes, dont trois-cents femmes et cinquante enfants (...), [révélaient] une situation d’urgence
». Il considéra de plus en particulier que
«
la prise en compte par les autorités publiques des besoins élémentaires des migrants vivant sur le site en ce qui concern[ait] leur hygiène et leur alimentation en eau potable demeur[ait] manifestement insuffisante et [révélait] une carence de nature à exposer ces personnes, de manière caractérisée, à des traitements inhumain ou dégradants, portant ainsi une atteinte grave et manifestement illégale à une liberté fondamentale
».
Le 12 février 2016, la Préfète de Calais annonça lors d’une conférence de presse qu’elle avait décidé d’ordonner l’évacuation de la zone Sud de la lande. Le 19 février 2016, elle prit un arrêté faisant commandement aux «
occupants sans droit
» de la partie Sud de la lande de «
quitter et libérer [celle-ci] de toutes personnes et de tous biens
» avant le 23
février 20
heures. L’arrêté précisait que, passé ce délai, il serait procédé à l’évacuation, si nécessaire avec le concours de la force publique.
Des migrants et des organisations non gouvernementales saisirent le juge des référés du tribunal administratif de Lille sur le fondement de l’article
L.
521-1 du code de justice administrative (référé-suspension) d’une demande tendant à la suspension de cet arrêté. Le 25
février 2016, le juge des référés ordonna la suspension de l’arrêté jusqu’à ce qu’il soit statué au fond sur la légalité pour autant qu’il emportait la destruction des bibliothèques, des écoles et des lieux de cultes qui avaient été mis en place dans le secteur à évacuer. Il rejeta la demande pour autant qu’elle visait la suspension de l’expulsion des occupants de la zone Sud. Le 26
février 2016, les demandeurs se pourvurent en cassation devant le Conseil d’État. Le requérant ne donne pas d’indications sur l’issue de la procédure.
Le démantèlement de la zone Sud de la lande débuta le 29
février 2016. Il prit fin le 16
mars 2016.
2.
La situation du requérant
Le requérant quitta l’Afghanistan en 2015 après la disparition de son père, afin de se rendre au Royaume-Uni. Arrivé en France en septembre 2015, il se rendit dans la lande de Calais dans l’espoir d’y trouver un moyen de passer au Royaume-Uni. Il s’installa dans une cabane, dans la zone Sud. Il put entrer en contact avec des organisations non gouvernementales, qui, en février 2016, l’assistèrent pour saisir le juge des enfants d’une demande de placement provisoire et d’une demande tendant à la désignation d’un administrateur ad hoc.
Le 19 février 2016, le juge des enfants du tribunal de grande instance de Boulogne-sur-Mer désigna un administrateur
ad hoc
«
afin d’engager toute procédure utile à [l’]intérêt [du requérant]
».
Le 22 février 2016, le même juge ordonna que le requérant soit confié provisoirement à la direction de l’enfance et de la famille de Calais à compter du 23 février 2016. Il souligna ce qui suit
:
«
Attendu que le mineur est en situation d’isolement familial sur le territoire français
; qu’il était jusqu’alors hébergé dans la jungle de Calais
; que la préfecture a annoncé le démantèlement de celle-ci dans les jours à venir
; que la situation de danger du mineur s’intensifie de ce fait
; qu’il convient de confier [le requérant] à l’Aide Sociale à l’Enfance afin de le mettre à l’abri et permettre son regroupement avec des membres de sa famille résidant en Grande-Bretagne et ce, dans un délai d’un mois
».
Le requérant indique que ni le département du Pas-de-Calais ni les services préfectoraux n’agirent pour sa mise à l’abri. Alors que sa cabane avait été détruite lors du démantèlement de la zone Sud de la lande, aucun hébergement ne lui fut proposé, et les structures de l’Aide Sociale à l’Enfance ne l’invitèrent pas à se rendre dans un foyer. Comme de nombreux occupants de la zone Sud de la lande, il s’installa alors dans une cabane située dans la partie Nord, où les conditions de vie étaient difficiles en raison de la promiscuité et de la dégradation des conditions d’hygiène que cela impliquait.
Au cours de la semaine du 20 mars 2016, le requérant quitta la lande et entra clandestinement en Angleterre. Il y fut pris en charge par les services britanniques de protection de l’enfance. Il vit aujourd’hui dans un foyer.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’article L. 112-4 du code de l’action sociale et des familles est ainsi libellé
:
«
L’intérêt de l’enfant, la prise en compte de ses besoins fondamentaux, physiques, intellectuels, sociaux et affectifs ainsi que le respect de ses droits doivent guider toutes décisions le concernant.
»
Invoquant les articles 3, 6 et 13 de la Convention, le requérant se plaint du fait que l’ordonnance du juge des enfants près le tribunal de grande instance de Boulogne-sur-Mer du 22 février 2016 ordonnant son placement provisoire dans les structures de l’aide sociale à l’enfance n’a pas été exécutée, et dénonce les carences des autorités françaises au regard de leur obligation de protection des mineurs isolés et des mineurs en situation de danger.
Invoquant les articles 8 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint de la destruction de de son abri, constitutif de son domicile, sans préavis suffisant et sans proposition de relogement et de prise en charge alors qu’il était un mineur non accompagné.
1.
Le requérant est-il fondé à soutenir qu’il y a eu en sa cause violation des articles 3, 6 et 13 de la Convention à raison des modalités de sa prise en charge par les autorités françaises avant et après le démantèlement de la zone Sud de la lande de Calais, ainsi que des conséquences de ce démantèlement sur sa situation, eu égard à sa qualité de migrant mineur non-accompagné et à l’état d’extrême vulnérabilité qui en résultait ?
2.
Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes s’agissant du grief tiré des articles 8 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1
? Dans l’affirmative, y a-t-il eu violation de ces dispositions à raison de la destruction de l’abri du requérant lors du démantèlement de la zone Sud de la lande de Calais
?