- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 septembrie 2017
- Stat pârât
- POL
- Concluzia
- Comunicată guvernului
D.A. și alții împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
Comunicat la 7 septembrie 2017 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 51246/17 D.A. și alții împotriva Poloniei depusă la 20 iulie 2017 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl D.A., dl M.A. și dna S.K., sunt resortisanți siriani care locuiesc în prezent în Belarus. Primii doi solicitanți sunt frați, primul și al treilea reclamant sunt căsătoriți. Președintele a acordat reclamanților cererilor de identitate a acestora să nu fie divulgate publicului (art. 47 § 4). Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dna. Górczyńska și J. Białas, avocați care practică la Varșovia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au prezentat reclamanții, pot fi rezumate după cum urmează. În patru ocazii în iulie 2017, reclamanții au călătorit la polonez În conformitate cu reclamanții, de fiecare dată când au declarat în mod expres dorința de a depune o cerere de protecție internațională, ei au cerut, de asemenea, ca un interpret arab să fie prezent.
Ei au refuzat să semneze documentele cu care au fost prezentate, deoarece sunt exclusiv în polonez și reclamanții nu le-au înțeles. Potrivit reclamanților, atunci când au vorbit cu gărzile de frontieră, au exprimat frica pentru siguranța lor, au declarat că au venit din Siria unde se petrecea un conflict armat violent. Primii și al doilea reclamant au primit ordine de conscriere de la armata siriană și nu au reușit să respecte acestea. Aceștia susțin că acest fapt îi pune în pericol de 15 ani de închisoare în cazul în care este reîntors în Siria. În plus, primii și al doilea reclamant au declarat că aparțin grupului etnoreligios Druze, care este una dintre cele mai persecutate minorități din Siria, atât de către regimul Assad, cât și de către extremiști suniți.
Reclamanții au afirmat, de asemenea, că, deși au rezistat în Belarus din 2013 (prima și a doua reclamantă) și 2015 (a treia solicitantă) nu au putut continua șederea în țara respectivă, deoarece vizele lor au expirat și ca în practică ar fi imposibil pentru ei să obțină protecție internațională acolo. De fiecare dată când paznicii de frontieră au respins sumarul reclamanților să se întoarcă în Belarus.
Din informațiile prezentate de reclamanții și de guvernul contestat, se constată că, în orice ocazie, atunci când reclamanții se prezintă la trecerea frontierei din Terespol, deciziile administrative au fost emise în scopul de a îndepărta reclamanții de la granița poloneză din cauză că nu dispuneți de documente care autorizează intrarea în Polonia și că nu au declarat că au fost în pericol de persecuție în țara lor de origine, dar au încercat de fapt să emigreze din motive profesionale sau personale (în special pentru a se alătura familiei lor care trăiesc în Europa sau pentru a continua cariere profesionale în afara Belarus).
Reclamanții nu au informat Curtea dacă au apelat împotriva oricărei dintre aceste hotărâri emise înainte de 20 iulie 2017. La 20 iulie 2017, atunci când reclamanții s-au prezentat la trecerea frontierei din Terespol, reprezentantul acestora a prezentat o cerere în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții cere Curții să împiedice reclamanții să fie îndepărtați în Belarus. La 20 iulie 2017, la ora 10.08, Curtea (judecătorul de drept) a hotărât să aplice art. 39 din Regulamentul de procedură, indicând guvernului că reclamanții nu ar trebui să fie eliminați în Belarus până la 3 august 2017. Guvernul a fost informat cu privire la măsura intermediară înainte de momentul planificat de expulzare.
Reclamanții au fost returnați în Belarus la ora 11.25. La 21 iulie 2017, reclamanții au revenit la punctul de control de frontieră din Terespol care transporta cu ei copia unei scrisori care comunică reprezentantul acestora decizia Curții privind măsura intermediară. Ei au susținut că au declarat în mod expres că au căutat protecție internațională și au arătat paznicilor de frontieră copii ale scrisorilor care cheamă primul și al doilea reclamant să slujească în armata siriană. Reclamanții au susținut că atunci când au fost confruntați cu situația ofițerilor Gărzii de Frontieră, ignorandu-și cererile de protecție internațională, au încercat să înregistreze cursul interviurilor pe telefoanele lor mobile.
Totuși, atunci când ofițerii care conduceau interviurile au realizat că, au cerut telefoanele reclamanților și au șters înregistrările. Reclamanții au fost refuzate din nou intrarea în Polonia. 11. Reclamanții au depus apeluri împotriva deciziilor refuzând intrarea în Polonia emise la 20 și 21 iunie 2017. Aceste apeluri sunt în prezent în așteptare în fața șefului Garda Națională de Frontieră (Komendant Główny Straży Granicznej 12. La 21 iulie 2017, Guvernul a solicitat ca Curtea să își reconsidere decizia privind măsura intermediară menționată în art. 39 din Regulamentul de procedură. Guvernul a susținut că reclamanții nu au solicitat niciodată protecția internațională, nici nu au dat niciun motiv pentru această protecție.
13. La 3 august 2017, Curtea (judecătorul taxei) a hotărât să prelungească măsura intermediară până la 8 septembrie 2017 și să clarifice faptul că indicația, prezentată guvernului la 20 iulie 2017 – că reclamanții nu ar trebui să fie eliminați în Belarus – ar trebui înțelesă astfel încât, atunci când se prezintă la un punct de control de frontieră polonez, cererile de azil ale reclamanților să fie primite și înregistrate de Garda de Frontieră și să fie transmise pentru examinare de către autoritățile competente. În așteptarea examinării cererii de azil, reclamanții nu ar trebui trimise înapoi în Belarus. 14. La 7 septembrie 2017, Curtea (judecătorul de datorie) a hotărât să prelungească măsura intermediară până la notificarea suplimentară.
Procedura de acordare a statutului de refugiat și a „stanțelor tolerate” extraterestre și pentru expulzarea acestora este reglementată de Legea privind protecția extraterestră din teritoriul Republicii Poloniei din 13 iunie 2003 (Ustawa o udzielaniu cudzoziemcom ochrony na terytorium Rzeczypospolitej Polskiej – denumită în continuare „Legea 2003”). 16. Motivele și condițiile de acordare a statutului de refugiat sau de protecție internațională suplimentară sunt stabilite în art. 13-22 din Legea din 2003. Procedura de acordare a protecției este prevăzută în art. 23-54f din această Lege.
17. În conformitate cu articolele 24 și 29 din Legea din 2003, Garda de Frontieră este obligată să furnizeze unui străin care exprimă dorința de a solicita protecția internațională în Polonia cu posibilitatea de a depune o astfel de cerere și de a-l facilita, printre altele , prin asigurarea asistenței unui traducător și prin oferirea – la cererea extratereștului sau cu consimțământul său – a reprezentanților organizațiilor internaționale sau neguvernamentale care asiste la accesul refugiaților.
Persoana care depune o cerere de protecție internațională este obligată să raporteze la centrul de primire indicat de gardienii de frontieră (punctul 1 punctul 5i din secțiunea 30 din Legea din 2003). Solicitarea de protecție internațională este transferată în vederea examinării către șeful Biroului pentru extratereștri (Szef Urzędu do Spraw Cudzoziemców ), care ar trebui să decidă în termen de șase luni (punctul 1 din secțiunea 34 din Legea din 2003). 18. O decizie a șefului Biroului pentru extratereștri poate fi apelată împotriva de către străin la Consiliul Refugiat (Rada do Spraw Uchodשców) . O decizie a Consiliului Refugiatului poate fi apelată din nou dacă depune o plângere la Curtea Administrativă Regională de Varșovia ( Wojewódzki Sād Administracyjny w Warszawie ) și – în ultima instanță – un apel de casă la Curtea Administrativă Supremă (Naczelny Sād Administracyjny 19. În cazul în care a fost depusă o cerere de protecție internațională și un recurs împotriva hotărârii șefului Oficiului extratereștrilor, nu este inițiată aplicarea procedurii de returnare și nu este suspendată orice procedură care a fost deja inițiată.
Atunci când un străin prezent la punctul de control de frontieră nu exprimă dorința de a depune o cerere de protecție internațională și nu are un document valabil care să îi permită să intre în Polonia, gardienii de frontieră trebuie să intenteze o procedură de refuz de intrare, care este reglementată de articolele 33 și 34 din Legea privind extraterestrii din 12 decembrie 2013 (Ustaw cudzoziemcach – „Legea 2013”). 21. În temeiul acestor dispoziții, decizia este eliberată de șeful unității relevante ale Garda de Frontieră (Komendant placówki Straży Granicznej ) și este executat imediat. Persoana care a fost negată intrarea în Polonia poate face apel împotriva acestei decizii către șeful Garda Națională de Frontieră și, ulterior, depune o plângere la Curtea Administrativă Regională de Varșovia și un recurs de casă la Curtea Supremă de Administrație.
Nici unul dintre aceste remedii nu are efect suspensiv. COMPLAINTS Reclamanții se plâng că faptul că autoritățile poloneze le-au refuzat în mod repetat posibilitatea de a depune o cerere de protecție internațională a fost încălcarea articolului 3 din Convenție. În temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamanții susțin că situația lor nu a fost revizuită individual și că acestea sunt victime de o convenție. Politica generală adoptată de autoritățile poloneze și menită să reducă numărul de cereri de azil înregistrate în Polonia. În conformitate cu art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție și cu art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamanții solicită că un recurs împotriva deciziei de negare a intrării în Polonia nu este un remediu eficace, deoarece examinarea sa nu este suficient de rapidă, nu are efect suspensiv și nu este examinat de un organism independent.
În plus, reclamanții se plâng că faptul că autoritățile poloneze nu au respectat măsura intermediară acordată de Curte este încălcarea articolului 34 din Convenție. Având în vedere protecția procedurală împotriva torturii și tratamentelor inumane sau degradante, refuzul de a revizui cererea reclamanților de protecție internațională în acest caz de către autoritățile naționale în încălcarea articolului 3 din Convenție? În special, înainte de a decide cu privire la returnarea acestora, autoritățile poloneze au luat în considerare afirmațiile reclamanților că ar fi expuse la riscul de a fi supuse torturei și tratamente inumane în cazul în care au revenit în Belarus și în continuare în Siria? Având în vedere afirmațiile reclamanților și documentele care au fost depuse, ar fi confruntate cu riscul de a fi în cazul în care este supusă tratamentului în încălcarea articolului 3 din Convenție dacă se reîntoarce în Belarus și în continuare în Siria?
Circumstanțele și modalitatea tratamentului reclamanților de către Garda de Frontieră poloneză constituie tratament degradant sau inuman în încălcarea art. 3 din Convenție? Se face trimitere la declarația reclamanților că au încercat să depună o cerere de protecție internațională de mai multe ori. Reclamanții, extratereștrii din Statul pârât, au fost expulzați ca parte a unei măsuri colective, în încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 4? Se face trimitere la afirmația reclamanților că deciziile privind negarea intrării la punctul de control de frontieră din Terespol au fost luate fără a ține seama de situațiile individuale ale străinilor care solicită protecție internațională. Reclamanții au la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerile lor în temeiul articolului 3 din Convenție și al articolului 4 din Protocolul nr. 4, astfel cum este prevăzut la art. 13 din Convenție?
În special, poate fi considerat că un recurs împotriva deciziei Gărzii de consiliu care refuză intrarea reclamanților în Polonia este un remediu intern eficace? Se face referire la faptul că nu are efect suspensiv. având în vedere obligațiile statului de a respecta o măsură intermediară emisă de Curte (a se vedea Mamatkulov și Askarov c. Turcia [GC], nos. 46827/99 și 46951/99, CEDH 2005 I), a existat vreun obstacol de către stat în acest caz cu exercitarea efectivă a dreptului la cerere al reclamanților, asigurat de art. 34 din Convenție?
Communicated on 7 September 2017
FIRST SECTION
Application no 51246/17 D.A. and Others against Poland lodged on 20 July 2017
STATEMENT OF FACTS
1. The applicants, Mr D.A., Mr M.A., and Ms S.K., are Syrian nationals who currently reside in Belarus. The first two applicants are brothers, the first and the third applicant are married. The President has granted the applicants’ requests for their identities not to be disclosed to the public (Rule 47 § 4). The applicants are represented before the Court by Ms M. Górczyńska and Mr J. Białas, lawyers practising in Warsaw. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
On four occasions in July 2017 the applicants travelled to the Polish ‑ Belarusian border crossing at Terespol. According to the applicants, each time they expressly stated a wish to lodge an application for international protection. They also asked for an Arabic interpreter to be present. They refused to sign documents with which they were presented, as they were exclusively in Polish and the applicants did not understand them.
According to the applicants, when talking to the border guards they expressed fears for their safety. They stated that they came from Syria where a violent armed conflict was going on. The first and second applicants had received conscription orders from the Syrian Army and had failed to comply with them. They submit that this fact puts them at risk of fifteen years’ imprisonment if returned to Syria. Moreover, the first and second applicants declared that they belong to the Druze ethnoreligious group, which is one of the most persecuted minorities in Syria, both by the Assad regime and by Sunni extremists.
The applicants also stated that although they had resided in Belarus since 2013 (the first and second applicant) and 2015 (the third applicant) they could not continue their stay in that country, as their visas had expired and as in practice it would be impossible for them to obtain international protection there.
Each time the border guards summarily turned the applicants away to return to Belarus.
It appears from the information submitted by the applicants and the respondent Government that on every occasion when the applicants presented themselves at the border crossing in Terespol, administrative decisions were issued to the effect of turning the applicants away from the Polish border on the grounds that they did not have any documents authorising their entry to Poland and that they had not stated that they had been at risk of persecution in their home country but were in fact trying to emigrate for professional or personal reasons (specifically in order to join their family who lived in Europe or to pursue professional careers outside of Belarus). The applicants have not informed the Court whether they appealed against any of those decisions issued before 20 July 2017.
On 20 July 2017, when the applicants presented themselves at the border crossing in Terespol, their representative submitted a request under Rule 39 of the Rules of Court asking the Court to prevent the applicants from being removed to Belarus.
On 20 July 2017, at 10.08 a.m. the Court (the duty judge) decided to apply Rule 39 of the Rules of Court, indicating to the Government that the applicants should not be removed to Belarus until 3 August 2017. The Government were informed of the interim measure before the planned time of expulsion. The applicants were returned to Belarus at 11.25 a.m.
On 21 July 2017 the applicants returned to the border checkpoint in Terespol carrying with them the copy of a letter informing their representative of the Court’s decision concerning the interim measure. They submitted that they had expressly stated that they had sought international protection and had showed the border guards copies of the letters summoning the first and the second applicants to serve in the Syrian Army. The applicants alleged that when confronted with the situation of the officers of the Border Guard ignoring their requests for international protection, they had tried to record the course of the interviews on their mobile phones. However, when the officers conducting the interviews had realised that, they had demanded the applicants’ phones and erased the recordings. The applicants had been again refused entry to Poland.
The applicants lodged appeals against the decisions refusing them entry to Poland issued on 20 and 21 June 2017. Those appeals are currently pending before the head of the National Border Guard ( Komendant Główny Straży Granicznej ).
On 21 July 2017 the Government requested that the Court reconsider its decision concerning the interim measure indicated under Rule 39 of Rules of Court. The Government argued that the applicants had never requested international protection, nor had they given any reasons for such protection.
On 3 August 2017 the Court (the duty judge) decided to prolong the interim measure until 8 September 2017 and to clarify that the indication, made to the Government on 20 July 2017 – that the applicants should not be removed to Belarus – should be understood in such a way that – when they presented themselves at a Polish border checkpoint – the applicants’ applications for asylum should be received and registered by the Border Guard and forwarded for examination by the competent authorities. Pending examination of the asylum application, the applicants should not be sent back to Belarus.
On 7 September 2017 the Court (the duty judge) decided to prolong the interim measure until further notice. B. Relevant domestic law and practice
The procedure for granting refugee status and “tolerated stays” to aliens and for their expulsion is regulated by the Protection of Aliens Within the Territory of the Republic of Poland Act of 13 June 2003 ( Ustawa o udzielaniu cudzoziemcom ochrony na terytorium Rzeczypospolitej Polskiej – hereinafter “the 2003 Act”).
The grounds and conditions for granting refugee status or supplementary international protection are set out in sections 13-22 of the 2003 Act. The procedure of granting protection is set out in sections 23-54f of that Act.
Pursuant to sections 24 and 29 of the 2003 Act the Border Guard is obliged to provide an alien who expresses the wish to apply for international protection in Poland with the possibility to lodge such an application and to facilitate it, inter alia , by ensuring the assistance of a translator and by giving – at the alien’s request or with their consent – the representatives of international or non-governmental organisations assisting refugees access. The person who lodged an application for international protection is obliged to report to the reception centre indicated by the border guards (paragraph 1 point 5i of section 30 of the 2003 Act). The application for international protection is transferred for examination to the head of the Aliens Office ( Szef Urzędu do Spraw Cudzoziemców ), who should decide on it within six months (paragraph 1 of section 34 of the 2003 Act).
A decision of the head of the Aliens Office can be appealed against by the alien to the Refugee Board (Rada do Spraw Uchodźców) . A decision of the Refugee Board can be appealed again if he or she lodges a complaint with the Warsaw Regional Administrative Court ( Wojewódzki Sąd Administracyjny w Warszawie ) and – as the last instance – a cassation appeal with the Supreme Administrative Court ( Naczelny Sąd Administracyjny ).
If an application for international protection and an appeal against the decision of the head of the Aliens Office has been lodged, the enforcement of the return procedure is not initiated and any procedure that has already been initiated is suspended. The complaint to the administrative court does not have automatic suspensive effect.
When an alien present at the border checkpoint does not express a wish to lodge an application for international protection and does not have a valid document allowing him or her to enter Poland, the border guards must instigate a refusal-of-entry procedure, which is regulated by sections 33 and 34 of the Aliens Act of 12 December 2013 ( Ustaw o cudzoziemcach – “the 2013 Act”).
Under those provisions the decision is issued by the head of the relevant unit of the Border Guard ( Komendant placówki Straży Granicznej ) and is executed immediately. The person who was denied entry to Poland can appeal against this decision to the head of the National Border Guard and, subsequently, lodge a complaint with the Warsaw Regional Administrative Court and a cassation appeal with the Supreme Administrative Court. None of those remedies has suspensive effect. COMPLAINTS The applicants complain that the fact that the Polish authorities repeatedly denied them the possibility to lodge an application for international protection was in breach of Article 3 of the Convention. Under Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention, the applicants allege that their situation was not reviewed individually and that they are victims of a general policy adopted by the Polish authorities and aimed at reducing the number of asylum applications registered in Poland. Under Article 13 in conjunction with Article 3 of the Convention and Article 4 of Protocol No. 4 to the Convention the applicants state that an appeal against the decision denying them entry to Poland is not an effective remedy as its examination is not speedy enough, it has no suspensive effect and is not examined by an independent body. Moreover, the applicants complain that the fact that the Polish authorities did not comply with the interim measure granted by the Court is in breach of Article 34 of the Convention. QUESTIONS to the parties Having regard to procedural protection from torture and inhuman or degrading treatment, was the refusal to review the applicants’ application for international protection in the present case by the domestic authorities in breach of Article 3 of the Convention? In particular, before deciding on their return, did the Polish authorities consider the applicants’ claims that they would be exposed to a risk of being subjected to torture and inhuman treatment if returned to Belarus and further to Syria? In the light of the applicants’ claims and the documents which have been submitted, would they face a risk of being subjected to treatment in breach of Article 3 of the Convention if returned to Belarus and further to Syria? Did the circumstances and manner of the treatment of the applicants by the Polish Border Guard amount to degrading or inhuman treatment in breach of Article 3 of the Convention? Reference is made to the applicants’ statement that they tried to lodge an application for international protection a number of times. Were the applicants, aliens in the respondent State, expelled as part of a collective measure, in breach of Article 4 of Protocol No. 4? Reference is made to the applicants’ allegation that the decisions concerning the denial of entry at the border checkpoint in Terespol were taken without giving consideration to the individual situations of the aliens requesting international protection. Did the applicants have at their disposal an effective domestic remedy for their complaints under Article 3 of the Convention and Article 4 of Protocol No. 4, as required by Article 13 of the Convention? In particular can an appeal against the decision of the Board Guard denying the applicants’ entry to Poland be considered an effective domestic remedy? Reference is made to the fact that it does not have suspensive effect. Having regard to the state’s obligations to comply with an interim measure issued by the Court (see Mamatkulov and Askarov v. Turkey [GC], nos. 46827/99 and 46951/99, ECHR 2005 ‑ I), has there been any hindrance by the State in the present case with the effective exercise of the applicants’ right of application, ensured by Article 34 of the Convention?