CLAVIEN c. SUISSE

RESPONDENT

CHE

HOTĂRÂRE

12.09.2017

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CLAVIEN c. SUISSE (CtEDO, 2017)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 16730/15 Michel CLAVIEN împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 12 septembrie 2017 într-o Cameră compusă din Branko Lubarda, președinte, Luis López Guerra, Helen Keller, Pere Pastor Vilanova, Alena Poláčková, Georgios A. Serghides, Jolien Schuking, judecători, și Fatoș Arac Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 1 aprilie 2015, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul Michel Clavien este un resortisant elvețian născut în 1943 și rezident în Sion. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Rouier, avocat la Lausanne. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o decizie din 15 mai 2014, Judecătorul II al districtului Sionului a admis plângerea dlui P. împotriva procesului-verbal de introducere a procedurii la 20 februarie 2014 de către Oficiul de urmărire penală a districtului Sion. La 2 iunie 2014, reclamantul a introdus o acțiune împotriva acestei decizii pe lângă Autoritatea Superioară de Supraveghere în materie de urmărire penală a datoriilor și de faliment a Tribunalului Cantonal al Cantonului din Valais, prin hotărârea din 21 august 2014, notificată la 26 august 2014, Tribunalul Cantonal a respins acțiunea reclamantului și a rectificat decizia din 15 mai 2014. La 25 septembrie 2014, reclamantul, prin intermediul consiliului său de administrație, a introdus o acțiune în materie civilă Tribunalului Federal. Prin hotărârea din 2 octombrie 2014, notificată la 7 octombrie 2014, Tribunalul Federal a declarat inadmisibilă acțiunea reclamantului pe motiv că a fost întârziată, considerând că termenul de acțiune de 10 zile a expirat la 5 septembrie 2014. Acesta a consimțit că indicarea căilor de atac în hotărârea pronunțată a fost inexactă și reamintea, cu referire la jurisprudența sa, că, în temeiul principiului bunei credințe, părțile nu trebuiau să sufere niciun prejudiciu din cauza unei indicații inexacte a căilor de drept, subliniind totuși că cerințele față de avocați erau mai ridicate și că, în toate cazurile, se așteptau ca acestea din urmă să efectueze un control sumar al indicațiilor pe calea de drept. Acesta arată că avocatul reclamantului, care îl reprezentase pe acesta din urmă atât în fața autorității cantonale, cât și în fața Tribunalului Federal, putea să își dea seama de la El nota că, în memoriul de recurs, avocatul reclamantului a citat articolul relevant din legea aplicabilă, dar că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . art. 9 din Constituția federală a Confederației Elvețiane din 18 aprilie 1999 ( Evoluții suplimentare privind principiul bunei-credințe sunt prezentate în Hotărârea Gajtani c. Elveția 43730/07, § 25, 9 septembrie 2014 10. Articolele 49, 50 și 100 din Legea privind Tribunalul Federal din 17 iunie 2005 ( O notificare neregulamentară, în special din cauza indicației inexacte sau incomplete a căilor de drept sau a lipsei acestei indicații, dacă este prevăzută, nu trebuie să ducă la niciun prejudiciu părților. Art. 50 Restitution În cazul în care, pentru un alt motiv decât o notificare neregulamentară, partea sau reprezentantul său autorizat a fost împiedicat să acționeze în termenul stabilit fără a fi comis o abatere, termenul se restituie cu condiția ca partea să solicite acest lucru, cu indicarea motivului, în termen de 30 de zile de la data la care actul omis a încetat; actul omis trebuie executat în acest termen. Restituirea poate fi acordată, de asemenea, după notificarea hotărârii, care este ulterior anulată. Art. 100 Acțiunea împotriva unei decizii Acțiunea împotriva unei decizii trebuie depusă în fața Tribunalului Federal în termen de 30 de zile de la notificarea trimiterii complete. Termenul de acțiune este de 10 zile împotriva: a. deciziile unei autorități cantonale de supraveghere în materie de urmărire a datoriilor și falimentului; (...) practica internă relevantă 11. În hotărârea sa cu privire la prezenta cauză, Tribunalul Federal se referea la Hotărârea 5A_704/2011 din 23 februarie 2012, publicată în Codul Hotărârilor principale ale Tribunalului Federal ( Din principiul bunei-credințe menționat anterior se deduce că părțile nu trebuie să sufere niciun prejudiciu din cauza unei indicații incorecte a căilor de drept (ATF 117 la 297 consid. 2, ATF 117 la 421 consid. 2c). Cu toate acestea, o parte nu se poate baza pe această protecție decât dacă se bazează cu bună credință pe această indicație. Acest lucru nu este valabil și în cazul celei care este văzută de eroare, sau ar fi trebuit să observe acest lucru prin faptul că acordă atenția cuvenită circumstanțelor. Doar o neglijență procedurală grosolană poate da greș protecției bunei credințe. Aceasta încetează numai în cazul în care o parte sau avocatul său ar fi putut să-și dea seama de faptul că o parte sau avocatul său ar fi putut să-și dea seama de dreptul de a indica căile legale prin simpla lectură a legislației aplicabile. Pe de altă parte, nu este de așteptat să fie de la ei că, în afară de textele legii, ei încă consultă jurisprudența sau doctrina referitoare la aceasta. Pentru a stabili dacă neglijența comisă este în mod evident o apreciere în funcție de circumstanțele concrete și de cunoștințele juridice ale persoanei în cauză. Cerințele față de avocați sunt, în mod natural, mai ridicate: în toate cazurile, se așteaptă ca acestea din urmă să efectueze o verificare sumară ("Grobkontrolle") a indicațiilor pe calea de drept (ATF 135 III 374 consid. 1.2.2.2; ATF 134 I 199 consid. 1.3.1; ATF 129 II 125 consid. 3.3; ATF 124 I 255 consid. 1a/aa; ATF 117 LA 421 consid. 2a. 12. Evoluții suplimentare cu privire la jurisprudența Tribunalului Federal pe această temă figurează în Hotărârea Gajtani (citată anterior, §§ 30-33). Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că a fost privat de dreptul său de a avea acces la o instanță prin decizia din 2 octombrie 2014 a Tribunalului Federal, care a considerat că avocatul reclamantului putea să își dea seama că termenul de recurs indicat în hotărârea din partea instanței inferioare era greșit. Reclamantul este de părere că erorile comise de autoritățile publice trebuie să aducă beneficii persoanei vizate și că problema reprezentării sale de către un avocat nu este decisivă. În plus, acesta susține că termenul de recurs de 10 zile era de scurtă durată, ceea ce ar fi lăsat doar puțin timp avocatului său pentru a efectua verificări și că avocații au un volum mare de muncă, ceea ce le-ar împiedica să-și dedice întotdeauna timpul necesar pentru a verifica indicarea termenului de recurs. În ceea ce privește dreptul de a avea acces la un tribunal, reclamantul se plânge de decizia Tribunalului Federal din 2 octombrie 2014. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) mai puțin 15. Principiile generale relevante în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță au fost expuse de Curte în Hotărârea Marii Camere Paroisse Greco-Catolic Lupeni și altele c. România 76943/11, §§ 84-90, CEDH 2016 (extracturi) și Hotărârea Gajtani (citată anterior, §§ 61-64) 16. În acest caz, în temeiul articolului 100 alineatul (2) litera LTF, termenul de recurs împotriva deciziilor unei autorități cantonale de supraveghere în materie de urmărire a datoriilor și falimentului este de zece zile de la notificarea expedierii complete a deciziei (punctul 10 de mai sus). În conformitate cu termenul de 30 de zile indicat în mod eronat într-o hotărâre a instanței cantonale din 21 august 2014, notificată cu privire la 26 august 2014, reclamantul, reprezentat de același avocat ca și în fața instanței cantonale, a depus ulterior o acțiune în materie civilă la 25 septembrie 2014, fie în afara termenului legal de 10 zile. Tribunalul Federal a declarat apoi acțiunea inadmisibilă printr-o hotărâre din 2 octombrie 2014. Curtea nu are îndoieli cu privire la faptul că măsura în cauză viza obiective legitime, și anume buna administrare a justiției și respectarea principiului securității juridice (Gajtani, citată anterior, § 67). În cadrul acestei examinări, este necesar să se aibă în vedere art. 49 LTF conform căruia [u] nu a fost notificat în mod ilegal, în special din cauza indicației inexacte sau incomplete a căilor de drept sau a lipsei acestei indicații, în cazul în care este prevăzută, nu trebuie să se producă niciun prejudiciu pentru părți (Ibidem, § 67). Curtea consideră că nu este în joc aici la momentul în care un termen redus la 10 zile sau compatibilitatea acestuia cu art. 6 alineatul (1) (a se vedea mutatis mutandis ibidem, § 68). În schimb, întrebarea care se pune Curții este dacă Tribunalul Federal ar putea, fără a cădea într-un formalism excesiv, să pornească de la ipoteza că avocatul reclamantului ar fi trebuit sau ar fi putut să își dea seama de caracterul incorect al termenului indicat de instanța cantonală. În această privință, Tribunalul Federal s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Potrivit Curții, această jurisprudență nu contravine în mod necesar dreptului de acces la o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1), dar nu o leagă nici în examinarea sa concretă a problemei dacă a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții (a se vedea, mutatis mutandis, ibidem, § 69). Curtea reamintește că aceaceasta este pe bună dreptate în contextul dreptului de a avea acces la un tribunal pe care l-a elaborat în mod special principiul potrivit căruia trebuie să se facă înțeles și să se aplice dispozițiile Convenției, instrument privind protecția drepturilor omului, într-un mod care să facă cerințele concrete și efective ale acesteia (a se vedea în special Golder c. Regatul Unit , 21 februarie 1975, § 35 in fin , seria A n 18, Airey c. Irlanda , 9 octombrie 1979, § 24, seria A n 32, și Artico c. Italia , 13 mai 1980, § 33, seria A n 37. În circumstanțe foarte diferite, aceasta a precizat că trebuie să se ia în considerare particularitățile fiecărui caz concret pentru a evita aplicarea mecanică a dispozițiilor legii la o situație specială ( De asemenea, Curtea amintește că greșelile comise de reprezentanții reprezentanților Ön Õ au fost, în principiu, imputate autorităților în temeiul Convenției (Gajtani , citată anterior, punctul 71). 24. Curtea subliniază, în această privință, că același avocat îl reprezentase deja pe reclamant în fața instanței cantonale, ceea ce era de natură să faciliteze monitorizarea cauzei reclamantului. 25. Curtea observă că termenul de recurs prevăzut în mod clar la art. 100 alineatul (2) litera (a) din LTF na a făcut obiectul niciunei modificări de la intrarea în vigoare a LTF, la 1 ianuarie 2007, adică cu mai mult de șapte ani înainte de procedura de bază a prezentei cauze (a se vedea, a contrario ibidem, citată anterior, punctul 65 26). În plus, Comisia observă că, în cazul în care procedura reclamantului, care se referă la o acțiune împotriva deciziei autorității cantonale de supraveghere în materie de urmărire a datoriilor și de faliment care determină cuantumul sechestrului asupra venitului lunar al reclamantului, are, desigur, o importanță certă pentru solicitant, aceasta se limitează la o chestiune pecuniară (a se vedea, în comparație, o procedură de returnare a copiilor în conformitate cu Convenția de la Haga privind răpirile internaționale, În concluzie, Curtea consideră că Tribunalul Federal a luat suficient în considerare circumstanțele specifice din speță și nu și-a aplicat jurisprudența relevantă într-un mod prea rigid. Întradevăr, din motivele menționate mai sus (punctele 24-26 de mai sus), acesta nu apare, în speță, în mod disproporționat în raport cu scopurile legitime vizate 28. Argumentele reclamantului referitoare la durata termenului de recurs și la volumul de muncă al avocaților nu sunt de natură să modifice această apreciere, deoarece este de datoria avocaților să-și organizeze propriile activități în așa fel încât să apere cel mai bine interesele clienților lor. În această privință, Curtea amintește că, în speță, monitorizarea cauzei a fost facilitată de faptul că avocatul reclamantului îl reprezentase deja pe acesta din urmă în fața Tribunalului Cantonal (punctul 24 de mai sus). 29. Prin urmare, Curtea consideră că limitările aplicate în ceea ce privește accesul reclamantului la Tribunalul Federal nu au limitat dreptul de acces la o instanță într-un astfel de punct încât să fie atins în însăși substanța sa. 35 §§ 3 (a) și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 octombrie 2017. Fatoș Arac