J.F. c. SUISSE

Secțiunea a treia Cerere nr. 62429/14 J.F. împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 26 septembrie 2017 într-un comitet compus din Pere Pastor Vilanova, președinte, Helen Keller, Alena Poláčková, judecători, și Fatoș Arac După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ recurentul, J.F., este un cetățean elvețian născut în 1948. Președinta secțiunii a decis să acorde din oficiu reclamantului (art. 47 alineatul (4) din Regulamentul de procedură). El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul A. Neeman, avocat la Monthey. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, care a lucrat mai multe decenii în domeniul învățământului, este titular al unui brevet de profesor. El a fost reproșat reclamantului de a fi masturbat în clasă la cursurile sale din anul școlar 1997/1998. Prin hotărârea din 18 septembrie 2001, judecătorul supleant al districtelor Martigny și Saint-Maurice l-a condamnat pe reclamant, pentru acte de ordin sexual cu copii, la 12 luni de închisoare și i-a interzis să exercite funcția de profesor timp de patru ani. Aceste pedepse au fost însoțite de o suspendare cu o perioadă de probă de trei ani. Prin hotărârea din 15 aprilie 2003, Curtea Penală a II-a Tribunalului Cantonal Valeaman ( Tribunalul cantonal admitea că acesta din urmă se masturba în timpul orelor de clasă, cu toate acestea, că trebuia achitat, că dolul nu era suficient și că dolul direct a fost exclus din perspectiva măsurilor de precauție luate de profesor pentru a nu fi văzut. Cu toate acestea, tribunalul cantonal reținea faptul că, în urma masturbanizării în clasă, reclamantul adoptase un comportament contrar obligațiilor sale și aducea atingere personalității elevilor săi și că aceste greșeli erau în relație de cauzalitate cu inițierea procedurii penale. Prin urmare, acesta a considerat că statul nu trebuia să suporte cheltuielile de judecată, ci doar cheltuielile de judecată de primă instanță care trebuie suportate de acesta. Astfel, acesta împarte cheltuielile de primă instanță în valoare de 2 495 de franci elvețieni (CHF) (aproximativ 260 de euro [EUR]) în sarcina intermediarului și de 1 369 CHF (aproximativ 240 EUR) în sarcina statului, care, în plus, suporta cheltuielile de judecată. Prin hotărârea din 7 august 2003, Tribunalul Federal a respins acțiunea formulată de reclamant. El considera că hotărârea instanței cantonale nu încălca dreptul la prezumția de nevinovăție a reclamantului, protejat prin art. 6 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( în hotărârea sa pronunțată în cauza C-364/97, Tribunalul a respins, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-367/97 și C-75/97, ECLI:EU:C:2000:291, punctul 66. La 16 martie 2004, reclamantul a înaintat Curții o cerere prin care ridica obiecții sub aspectul articolului 6 din convenție, în special în ceea ce privește prezumția de nevinovăție. Prin decizia sa nepublicată din 5 martie 2004 În aprilie 2005, Curtea, în calitate de comitet, a decis să declare inadmisibilă această cerere și a constatat că reclamantul a obținut deja o redresare a obiecțiunilor sale la nivel intern și, prin urmare, nu mai putea pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin convenție sau prin protocoalele sale. La 2 august 2013, invocând noile declarații ale unui fost elev, recurentul a solicitat revizuirea hotărârii din 15 aprilie 2003, solicitând în special să se recunoască faptul că: nu a fost emis niciun act de masturbare și că cheltuielile de procedură sunt suportate integral de către stat. 10. Printr-o ordonanță din 26 septembrie 2013, Tribunalul Cantonal a declarat inadmisibilă cererea de revizuire. 11. Reclamantul a formulat o acțiune în fața Tribunalului Federal împotriva acestei ordonanțe. El a reproșat Tribunalului Cantonal că nu a intrat în vigoare cu privire la cererea sa de revizuire atât cu privire la stabilirea faptelor, cât și la problema cheltuielilor. Acesta invoca art. 6 alineatul (2) din Convenție, susținând că a fost contrar prezumției de nevinovăție de a pune cheltuielile pe cheltuiala sa pentru un comportament, masturbarea în clasă, pe care nu o făcuse în mod clar având în vedere noile elemente aduse la cunoștință de tribunalul cantonal. 12. printr-o hotărâre din 10 martie 2014, notificată reclamantului la 17 martie 2014, Tribunalul Federal a respins acțiunea. Exemplarele relevante în speță din această hotărâre se citeau după cum urmează Memoria conținea pe o duzină de pagini o expunere personală a faptelor. Astfel, recursul nu formulează nicio critică admisibilă. (...) Cererea de revizuire și decizia atacată sunt ulterioare intrării în vigoare, la data de 1 În ianuarie 2011, din Codul de procedură penală elvețian, se aplică normele privind competența și procedura art. 410 ss CPP. În schimb, motivele de revizuire relevante sunt cele prevăzute de legislația aplicabilă în momentul în care s-a solicitat decizia a cărei revizuire a fost pronunțată, fie, în speță, la 15 aprilie. 2003. Cu toate acestea, această rezervă este lipsită de rază de acțiune în cazul în care este vorba despre o revizuire în favoarea, motivul revizuirii prevăzut la art. 410 al. 1 let. a CPP corespunzător celui de la art. 397 aCP, respectiv de la art. 385 CP, care, de altfel, nu a fost abrogat în mod oficial (a se vedea Hotărârea 6B_393/2012 din 12 noiembrie 2012 consid. 1.1.1). În plus, Ön Õinvocă nicio dispoziție cantonală care ar fi fost aplicabilă în 2003 și care i-ar fi mai favorabilă decât dreptul federal. 2.2. Din moment ce hotărârea din 2003 a achitat recursul, acesta nu se poate baza pe motivul revizuirii din art. 410 al. 1 let. a CPP. În ceea ce privește cheltuielile puse în sarcina sa prin hotărârea menționată, calea revizuirii, fie că este vorba despre langul art. 4 - 4 CPP sau la art. 385 CP, respectiv art. 397 aCP, nu este tocmai deschisă pentru această chestiune (a se vedea Mesajul din 21 decembrie 2005 privind unificarea dreptului la procedură, FF 2006 1057, p. 1303 ad art. 417 din proiectul ; NIKLAUS SCHMID, Schweizerische Strafprozessordnung, Praxiskommentar, 2 Ed. 2013, n 8 ad art. 410 CPP ; MARIANNE HEER, in Basler Kommentar, Schweizerische Strafprozessordnung, 2011, n 30 ad art. 410 CPP ; TRECHSEL/LIEBER, Schweizerisches Strafschaftbuch, Praxiskommentar, 2 ed. 2013, n. 4 ad art. 385 CP p. 1585). Prin urmare, contrar a ceea ce presupune recursul, instanța cantonală nu a încălcat dreptul federal refuzând să intre în domeniu. C 2 CEDO (a se vedea ATF 119 Ia 332 consid. 1b p. 334); 116 Ia 162 consid. 2c p. 168 ss. Nu reiese din hotărârea Tribunalului Federal 6P.68/2003 din 7 august 2003 că persoana care face apel ar fi contestat la momentul respectiv îndeplinirea condițiilor care, pe baza faptelor reținute, ar permite punerea unei părți din cheltuieli în sarcina sa, fără a fi achitată. Este forțat să revină asupra acestui aspect. De asemenea, acesta nu formulează o declarație admisibilă conform art. 106 al. 2 LTF pentru a susține că art. 32 al. 1 Cst. și 6 alin. 2 CEDH ar impune deschiderea unei căi de revizuire a chestiunii cheltuielilor. Dreptul intern relevant 13. Codul penal elvețian din 21 decembrie 1937 art. 385 : Revizuirea Cantoanele sunt obligate să prevadă o cale de atac în favoarea condamnatului împotriva hotărârilor pronunțate în temeiul prezentului cod sau al unei alte legi federale, atunci când fapte sau mijloace de probă serioase și de care judecătorul nu a avut cunoștință în timpul primului proces sunt invocate. 14. Codul de procedură penală elvețian din 5 octombrie 2007 art. 410 : Admisibilitate și motive de revizuire Orice persoană vătămată de o hotărâre introdusă în vigoare, un ordin penal, o hotărâre ulterioară sau o hotărâre pronunțată într-o procedură independentă în materie de măsuri poate solicita revizuirea acesteia: dacă există fapte sau mijloace de probă care nu au fost cunoscute de autoritatea inferioară și care sunt de natură să motiveze executarea sau o condamnare semnificativ mai puțin severă sau mai severă a condamnatului sau condamnarea persoanei achitate; dacă hotărârea este în contradicție flagrantă cu o hotărâre penală pronunțată ulterior asupra acelorași fapte; dacă este stabilit într-o altă procedură penală că rezultatul procedurii a fost influențat de o infracțiune, o condamnare nu este impusă ca probă; în cazul în care procedura penală nu poate fi executată, dovada poate fi făcută într-un alt mod. (...) □ GRIFS 15. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut acces la o instanță din cauza refuzului instanțelor elvețiene de a intra în discuție cu privire la cererea sa de revizuire. 16. Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul declară că decizia instanțelor elvețiene de a nu intra în discuție cu privire la cererea sa de revizuire este incompatibilă cu principiul prezumției de nevinovăție. Acesta susține că hotărârea prin care o parte a cheltuielilor îi revine ar trebui să poată fi pusă sub semnul întrebării în lumina noilor elemente pe care le-a prezentat în sprijinul cererii sale de revizuire. ÎN Reclamantul se plânge de refuzul instanțelor elvețiene de a intra în discuție cu privire la cererea sa de revizuire. El se referă la art. 6 din Convenție, a cărei parte relevantă este formulată astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) cu privire la orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) 18. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia art. 6 din Convenție găsește la ^ i aplicarea în cadrul componentei sale penale a procedurilor penale referitoare la acțiunile calificate în temeiul dreptului intern în cazul în care instanța națională este obligată să se pronunțe asupra temeiniciei acuzației. Prin urmare, Curtea examinează problema aplicabilității articolului 6 recursuri extraordinare prin care se verifică dacă, la examinarea acțiunii în cauză, instanța națională a fost obligată să se pronunțe asupra temeiniciei acuzației în materie penală Moreira c. Portugalia (n [GC], n 19867/12, § 65, 11 iulie 2017 19. Curtea subliniază că procedura în cauză se referă la cererea de revizuire a hotărârii din 15 aprilie 2003 prin care Tribunalul cantonal îl achitatese pe reclamant de la acuzarea de acuitate sexuală cu copii și a pus o parte din cheltuieli în sarcina sa. Cu toate acestea, întrucât reclamantul a fost achitat, Curtea consideră că nu se poate reține că instanța națională a fost obligată, în speță, să se pronunțe asupra temeiniciei acuzației. Prin urmare, Curtea concluzionează că: art. 6 din Convenție nu se aplică procedurii în cauză. 21. cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3), și trebuie să fie respins, în conformitate cu art. 35 alin. Reclamantul susține că refuzul instanțelor elvețiene de a intra în discuție cu privire la cererea sa de revizuire a încălcat principiul prezumției de nevinovăție. Curtea amintește că art. 6 din Convenție nu se aplică procedurii în cauză [a se vedea punctul 20 de mai sus]. Curtea subliniază, de asemenea, că reclamantul, în acțiunea sa interjucată la Tribunalul Federal împotriva hotărârii Tribunalului Cantonal din 15 aprilie 2003, nu a contestat îndeplinirea condițiilor care permite, pe baza faptelor reținute, să pună o parte din cheltuieli în sarcina sa în pofida achitarea sa și că Tribunalul Federal, în hotărârea sa din 10 aprilie 2003, martie 2014, a considerat că a fost forțat să revină asupra acestui aspect și a declarat acest motiv inadmisibil. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul, interzându-și acțiunea la Tribunalul Federal, nu a respectat formele prevăzute de dreptul intern (Gäfgen c. Germania [GC], nr 22978/05, § 142, CEDH 2010, Ankerl c. Elveția, 23 octombrie 1996, § 34, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996 V, și Carlson c. Elveția , n 49492/06, § 45, 6 noiembrie 2008). 26. În consecință, acest aspect trebuie respins și pentru a nu epuiza căile de atac interne, în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție. 27. Având în vedere cele de mai sus, acest aspect trebuie declarat inadmisibil în aplicarea art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 19 octombrie 2017. Fatoș Arac

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

62429/14

J.F.

contre la Suisse

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 26 septembre 2017 en un Comité composé de

:

Pere Pastor Vilanova,

président,

Helen Keller,

Alena Poláčková,

juges,

et de Fatoș

Aracı,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 10 septembre 2014,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, J.F., est un ressortissant suisse né en 1948. La présidente de la section a décidé d’accorder d’office l’anonymat au requérant (article 47 § 4 du règlement). Il a été représenté devant la Cour par M

e

A. Neeman, avocat à Monthey.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

3.

Le requérant, qui a travaillé plusieurs décennies dans l’enseignement, est titulaire d’un brevet d’enseignant.

4.

Il fut reproché au requérant de s’être masturbé en classe lors de ses cours de l’année scolaire 1997/1998.

5.

Par un jugement du 18 septembre 2001, le juge suppléant des districts de Martigny et St-Maurice condamna le requérant, pour actes d’ordre sexuel avec des enfants, à douze

mois d’emprisonnement et lui interdit d’exercer la fonction d’enseignant durant quatre ans. Ces peines furent assorties du sursis avec un délai d’épreuve de trois ans.

6.

Par un jugement du 15 avril 2003, la Cour pénale II du Tribunal cantonal valaisan («

le tribunal cantonal

») acquitta le requérant du chef d’accusation d’actes d’ordre sexuel avec des enfants. Le tribunal cantonal admettait que ce dernier se masturbait durant les heures de classe, estimant toutefois qu’il devait être acquitté, le dol éventuel n’ayant pas été suffisant et le dol direct ayant été exclu au regard des précautions prises par l’enseignant pour ne pas être vu. Le tribunal cantonal retenait cependant qu’en se masturbant en classe, le requérant avait adopté un comportement contraire à ses obligations et porté atteinte à la personnalité de ses élèves et que ces fautes étaient en rapport de causalité avec l’ouverture de la procédure pénale. Il estimait dès lors que l’État n’avait pas à assumer les frais d’instruction, seuls les frais de jugement de première instance devant être mis à la charge de celui-ci. Ce faisant, il répartit les frais de première instance à raison de 2

495 francs suisses (CHF) (soit environ

2

260

euros

[EUR]) à la charge du recourant et de 1

369

CHF (soit environ

1

240 EUR) à la charge de l’État, qui supportait, en sus, les frais d’appel.

7.

Par un arrêt du 7 août 2003, le Tribunal fédéral rejeta le recours formé par le requérant. Il considérait que le jugement du tribunal cantonal ne violait pas le droit à la présomption d’innocence du requérant, protégé par l’article 6 § 2 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»), jugeant que l’appréciation des preuves effectuée par le tribunal cantonal n’était pas arbitraire. Le Tribunal fédéral rejetait également le grief du requérant formulé sous l’angle de l’article 6 § 3 d) de la Convention, relevant qu’il n’avait pas requis l’audition des témoins en instance cantonale.

8.

Le 16 mars 2004, le requérant introduisit une requête auprès de la Cour, soulevant des griefs sous l’angle de l’article 6 de la Convention, notamment ayant trait à la présomption d’innocence. Par sa décision non publiée du 5

avril 2005, la Cour, siégeant en un Comité, décida de déclarer cette requête irrecevable. Elle constatait que le requérant avait déjà obtenu un redressement de ses griefs au niveau interne et en conclut qu’il ne pouvait donc plus se prétendre victime d’une violation de ses droits garantis par la Convention ou ses Protocoles.

9.

Le 2 août 2013, invoquant les nouvelles déclarations d’un ancien élève, le requérant requit la révision du jugement du 15 avril 2003, demandant notamment qu’il fût reconnu qu’il ne s’était livré à aucun acte de masturbation et que les frais de procédure fussent entièrement mis à la charge de l’État.

10.

Par une ordonnance du 26 septembre 2013, le tribunal cantonal déclara irrecevable la demande de révision.

11.

Le requérant forma un recours au Tribunal fédéral contre cette ordonnance. Il reprochait au tribunal cantonal de ne pas être entré en matière sur sa demande de révision concernant à la fois l’établissement des faits et la question des frais. Il invoquait l’article 6 § 2 de la Convention, faisant valoir qu’il était contraire à la présomption d’innocence de mettre les frais à sa charge pour un comportement, la masturbation en classe, qu’il n’avait manifestement pas commis au vu des nouveaux éléments portés à la connaissance du tribunal cantonal.

12.

Par un arrêt du 10 mars 2014, notifié au requérant le

17 mars 2014, le Tribunal fédéral rejeta le recours. Les extraits pertinents en l’espèce de cet arrêt se lisaient comme suit

:

«

1.

Le mémoire contient sur une dizaine de pages un exposé personnel des faits. Ce faisant, le recourant ne formule aucune critique recevable.

(...)

2.

Le recourant se plaint d’une violation de l’art. 410 CPP et de l’art. 6 par. 2 CEDH.

2.1.

La demande de révision et la décision attaquée sont postérieures à l’entrée en vigueur, le 1

er

janvier 2011, du code de procédure pénale suisse. Il s’ensuit que les règles de compétence et de procédure des art. 410 ss CPP s’appliquent. Les motifs de révision pertinents sont en revanche ceux prévus par le droit applicable au moment où la décision dont la révision est demandée a été rendue, soit, en l’espèce, le 15

avril

1.1.1). Pour le surplus, le recourant n’invoque aucune disposition cantonale qui aurait été applicable en 2003 et qui lui serait plus favorable que le droit fédéral.

2.2.

Dès lors que le jugement de 2003 a acquitté le recourant, il ne peut se prévaloir du motif de révision figurant à l’art. 410 al. 1 let. a CPP. Quant aux frais mis à sa charge par ledit jugement, la voie de la révision, que ce soit sous l’angle de l’art. 410 CPP ou de l’art. 385 CP, respectivement de l’art. 397 aCP, n’est précisément pas ouverte pour cette question (cf. Message du 21 décembre 2005 relatif à l’unification du droit de la procédure, FF 2006 1057, p. 1303 ad art. 417 du projet ; NIKLAUS SCHMID, Schweizerische Strafprozessordnung, Praxiskommentar, 2

e

éd. 2013, n

o

8 ad art. 410 CPP ; MARIANNE HEER, in Basler Kommentar, Schweizerische Strafprozessordnung, 2011, n

o

30 ad art. 410 CPP ; TRECHSEL/LIEBER, Schweizerisches Strafgesetzbuch, Praxiskommentar, 2

e

éd. 2013, n

o

4 ad art. 385 CP p. 1585). Par conséquent, contrairement à ce que suppose le recourant, la cour cantonale n’a pas violé le droit fédéral en refusant d’entrer en matière.

C’est aussi en vain que le recourant se prévaut de l’art. 6 CEDH. La condamnation d’un prévenu acquitté à supporter tout ou partie des frais doit respecter la présomption d’innocence, consacrée par les art. 32 al. 1 Cst. et 6 par. 2 CEDH (cf. ATF 119 Ia 332 consid. 1b p. 334 ; 116 Ia 162 consid. 2c p. 168 ss). Il ne ressort pas de l’arrêt du Tribunal fédéral 6P.68/2003 du 7 août 2003 que le recourant aurait à l’époque contesté la réalisation des conditions permettant, sur la base de faits retenus, de mettre une partie des frais à sa charge nonobstant son acquittement. Il est forclos à revenir sur cet aspect. Il ne formule pas non plus de grief recevable selon l’art. 106 al. 2 LTF pour soutenir que les art. 32 al. 1 Cst. et 6 par. 2 CEDH imposeraient d’ouvrir une voie de révision sur la question des frais.

»

B.

Le droit interne pertinent

13.

Code pénal suisse du 21 décembre 1937

:

Article 385

: Révision

«

Les cantons sont tenus de prévoir un recours en révision en faveur du condamné contre les jugements rendus en vertu du présent code ou d’une autre loi fédérale, quand des faits ou des moyens de preuve sérieux et dont le juge n’avait pas eu connaissance lors du premier procès viennent à être invoqués.

»

14.

Code de procédure pénale suisse du 5 octobre 2007

:

Article 410

: Recevabilité et motifs de révision

«

1.

Toute personne lésée par un jugement entré en force, une ordonnance pénale, une décision judiciaire ultérieure ou une décision rendue dans une procédure indépendante en matière de mesures, peut en demander la révision :

a.

s’il existe des faits ou des moyens de preuves qui étaient inconnus de l’autorité inférieure et qui sont de nature à motiver l’acquittement ou une condamnation sensiblement moins sévère ou plus sévère du condamné ou encore la condamnation de la personne acquittée ;

b.

si la décision est en contradiction flagrante avec une décision pénale rendue postérieurement sur les mêmes faits ;

c.

s’il est établi dans une autre procédure pénale que le résultat de la procédure a été influencé par une infraction, une condamnation n’étant pas exigée comme preuve ; si la procédure pénale ne peut être exécutée, la preuve peut être apportée d’une autre manière.

(...) »

GRIEFS

15.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir eu accès à un tribunal en raison du refus des tribunaux suisses d’entrer en matière sur sa demande de révision.

16.

Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant allègue que la décision des tribunaux suisses de ne pas entrer en matière sur sa demande de révision est incompatible avec le principe de la présomption d’innocence. Il fait valoir que le jugement mettant à sa charge une partie des frais devait pouvoir être remis en cause à la lumière des nouveaux éléments qu’il avait soumis à l’appui de sa demande de révision.

EN DROIT

A.

Grief tiré du droit à l’accès à un tribunal

17.

Le requérant se plaint du refus des tribunaux suisses d’entrer en matière sur sa demande de révision. Il invoque l’article 6 de la Convention, dont la partie pertinente est ainsi libellée

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)

»

18.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle l’article 6 de la Convention trouve à s’appliquer sous son volet pénal aux procédures pénales relatives aux recours qualifiés d’extraordinaires en droit national si la juridiction nationale est amenée à statuer sur le bien-fondé de l’accusation. La Cour examine donc la question de l’applicabilité de l’article

6 aux recours extraordinaires en recherchant si, lors de l’examen du recours en question, le juge national a été amené à statuer sur le bien-fondé de l’accusation en matière pénale

(

Moreira

Ferreira c. Portugal (n

o

2)

[GC], n

o

19867/12, § 65, 11 juillet 2017).

19.

La Cour souligne que la procédure en cause concerne la demande de révision du jugement du 15 avril 2003 par lequel le tribunal cantonal avait acquitté le requérant du chef d’accusation d’actes d’ordre sexuel avec des enfants et mis une partie des frais à sa charge. Or, le requérant ayant été acquitté, la Cour considère que l’on ne saurait retenir que la juridiction nationale ait été amenée, en l’espèce, à statuer sur le bien-fondé de l’accusation.

20

.

La Cour conclut donc que l’article 6 de la Convention ne s’applique pas à la procédure en question.

21.

Il s’ensuit que ce grief est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejeté, en application de l’article 35 § 4.

B.

Grief tiré du principe de la présomption d’innocence

22.

Le requérant allègue que le refus des tribunaux suisses d’entrer en matière sur sa demande de révision a méconnu le principe de la présomption d’innocence. Il invoque l’article 6 § 2 de la Convention, qui se lit comme suit

:

«

2.

Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.

»

23.

La Cour rappelle que l’article 6 de la Convention ne s’applique pas à la procédure en question (voir paragraphe 20 ci-dessus).

24.

Il s’ensuit que ce grief est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejeté.

25.

La Cour souligne également que le requérant, dans son recours interjeté auprès du Tribunal fédéral contre le jugement du tribunal cantonal du 15

avril 2003, n’a pas contesté la réalisation des conditions permettant, sur la base des faits retenus, de mettre une partie des frais à sa charge en dépit de son acquittement, et que le Tribunal fédéral, dans son arrêt du 10

mars 2014, a considéré qu’il était forclos à revenir sur cet aspect et a déclaré ce grief irrecevable. La Cour considère dès lors que le requérant, en interjetant son recours auprès du Tribunal fédéral, n’a pas respecté les formes prescrites par le droit interne (

Gäfgen c. Allemagne

[GC], n

o

22978/05, § 142, CEDH 2010,

Ankerl c. Suisse

, 23 octobre 1996, § 34,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

V, et

Carlson c. Suisse

, n

o

49492/06, §

45, 6 novembre 2008).

26.

Il s’ensuit que ce grief doit également être rejeté pour non

‑

épuisement des voies de recours internes, au sens de l’article 35

27.

Vu ce qui précède, ce grief doit être déclaré irrecevable en application de l’article 35 § 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 19 octobre 2017.

Fatoș Aracı

Pere Pastor Vilanova

Greffière adjointe

Président