CASE OF KÁROLY NAGY v. HUNGARY - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania

CASE OF KÁROLY NAGY v. HUNGARY - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania (CtEDO, 2017)

Revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro

/

)

Notă de informare privind jurisprudența Curții 210

August-septembrie 2017

Károly Nagy împotriva Ungariei (MC)

- 56665/09

Hotărârea din 14.9.2017 (

MC)

Articolul 6

P

rocedură

civi

l

ă

Articolul 6-1

Accesul la

o instanță

Decizia Curții Supreme

prin care a

stabilit că instanțele civile nu sunt competente să judece

plângerea unui pastor împotriva Bisericii pentru caterisire

abuzi

vă

:

art. 6 neaplicabil;

inadmisibi

lă

În fapt

– Reclamantul era un pastor angajat de către Biserica Reformată a Ungariei. În

2005, acesta a fost caterisit ca urmare a

unui comentariu făcut într

-un ziar local.

Reclamantul a formulat

o acțiune în despăgubire împotriva Bisericii în fața unei instanțe

pentru

litigii de muncă, însă

aceasta

și

-

a declinat competența considerând că relația

reclamantului cu angajatorul său era reglementată de dreptul ecleziastic. Reclamantul a

introdus apoi o cerere în fața instanțelor civile, dar și aceasta a fost respinsă după

ce

Curtea Supremă a decis,

în urma

unei analize a relației contractuale, că instanțele civile

nu sunt competente să judece

cauza

. În fața Curții Europene, reclamantul s

-

a plâns că

hotărârea Curții Supreme potrivit căreia instanțele laice nu au competență

s

ă judece litigiul

l-a privat de acces

ul la

o instanță

, drept garantat de art. 6

din Convenție

.

Prin

hotărâre

a din 1 decembrie 2015 (a se vedea

Nota de informare 191

)

, o C

ameră a

Curții a

decis

, cu patru voturi la trei, că nu a existat o încălcare a art

. 6 § 1. Camera a

reținut că, deși Curtea Supremă a decis că instanțele laice nu au competența examinării

cererii reclamantului, a examinat, de fapt, cererea prin prisma

principiilor juridice naționale

relevante din materia obligațiilor și, prin urmare,

reclamantul nu putea

susține că a fost

privat de dreptul de a i se judeca fondul cererii.

Pe 2 mai 2016, cazul

a

fost trimis la Marea Cam

eră, la

cererea reclamantului.

În drept

–

Art. 6 § 1: Pentru a fi aplicabil art. 6 § 1

sub latura sa civilă,

este necesar

să

existe un litigiu cu privire la un „drept” despre care se poate spune, cel puțin

în mod

argumenta

t

, că este recunoscut în dreptul național, indiferent dacă dreptul

este protejat

de Convenție

. Pentru a se decide

dacă „dreptul”

în discu

ție a avut o bază în dreptul

națion

al

, punctul de început

îl reprezintă prevederile

relevante ale

dreptului național și

interpretarea lor de către instanțele naționale

.

Cu excepția cazur

ilor de arbitrariu evident,

Curte

a nu este competentă să pună la îndoială interpretarea dreptului național de către

instanțele naționale

. Dreptul invoca

t d

e către reclamant în procedura internă

trebuie avut

în vedere pentru a se stabi

li dacă este aplicabil

art. 6 § 1. Acolo unde exist

ă, cu privire la

dreptul respectiv, o contestație

veritab

il

ă și serio

as

ă

,

faptul că instanțele naționale

au

stabilit

inexistența acestui

drept nu

neag

ă

, în mod retroactiv, caracterul justificat al cererii.

În speță, n

u s-a cont

estat faptul că, în conformitate cu dreptul național, creanțele

unei

biserici care decurg din

legile interne și reglementările unei biserici nu puteau

face obiectul

executării silite de către organele

statului. Nu s-a contestat nici

faptul că,

în cazul în care

instanțele naționale ar stabili că un litigiu pe

ndinte vizează

o cerere cu caracter ecl

eziastic

nesusceptibilă de

executare

silită de către organele

statului, acestea ar trebui

să înceteze

procesul.

Problema principală care s

-a pus

în fața instanțelor naționale a gravitat așadar

în jurul naturii exacte

a relației reclamantului cu Biserica Reformată

.

Serviciul ecleziastic al reclamantului s-a bazat pe scriso

area sa de numire, emisă de

prezbiterii parohiei, care l-au uns ca

pastor în Biserica Reformată a Ungariei

. Potrivit

t

extului scrisorii, reclamantul trebuia să îndeplinească sarcini „definite de legile ecleziastice

și prevederile legale”.

Or

, în loc să

-

și îndrepte

litigiul patrimonial

către instanțele

ecleziastice, acest

a a inițiat mai întâi o procedură în fața instanțelor pentru litigii de muncă

.

După închiderea procesului de către instanța pentru litigii de muncă,

reclamantul s-a

îndreptat către instanțele civile. Ca urmare a unei examinări detaliate a problemei

competenței jurisdicțiilo

r

statului

și a dreptului de acces la o inst

anță

al persoanelor afla

te

în serviciul ecleziastic, toate

instanțele naționale au încetat procedurile, reținând că

instanțele naționale nu puteau da forță executorie creanței

reclamantului, de vreme ce

ser

viciul său pastoral și

scrisoarea de numire pe care se baza erau guvernate de dreptul

ecleziastic, nu de cel laic. Curtea Supremă a confirmat că relația reclam

antului cu Biserica

era una cu caracter ecleziastic.

Legislația națională nu le acorda bisericilor sau oficialilor lor o imunitate nelimitată

împotriva oricărei acțiuni

civil

e, indiferent de conținutul său

.

Acțiunea

reclamantului nu a

privit

existența unui drept

protejat de lege,

a vizat afirmați

a

potrivit căreia creanța

patrimoni

al

ă

care decurgea din ser

viciul său ecleziastic, guvernat

de dreptul ecleziastic,

trebuia considerată, de fapt, ca

intrând în cadrul dreptului civil.

Analizând cu atenție

natura

creanței respective

,

instanțele naționale, în măsura în care au analizat substanța

problemei, au reținut, în unanimitate, în conformitate cu prevederile dreptului național, că

nu era cazul.

Luând în consider

are

întreg cadrul juridic și jurisprudențial exis

tent în Ungaria în pe

rioada

în

care reclamantul și

-a formulat cererea cu caracter civil, concluzia

instanțelor interne

potrivit căreia serviciul pastoral al reclamantului era guvernat de dreptul ecleziastic și

deciziile lor de a înceta procedurile nu poate

fi considerată arbitrară sau în mod vădit

nerezonabi

lă

.

În consecință, având în vedere natura capătului de cerere al

reclamantului, baza pe care

se întemeia

serviciul său

pastoral

și dreptul național, așa cum

a fost interpretat de

instanțele naționale, reclamantul nu beneficia de niciun „drept” despre care se putea

spune, cel puțin în mod argumentat, că este recunoscut în baza dreptului național.

Concluzionând diferit, s-a fi creat, pe cale de interpretare a art. 6 § 1, un

drept substanțial

lipsit de temei legal în statul pârât. Prin u

rmare, Curtea a decis că art. 6 nu își găsește

aplicare la faptele din prezenta speță și cererea este incompatibilă

ratione materiae

cu

dispozițiile Convenției.

Concluzie

:

inadmisibilă

(

zece voturi la șapte

).

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.