Comunicat la 20 septembrie 2017 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 4601/06 Elif KIZIL împotriva Turciei introdusă la 5 ianuarie 2006 EXPOSAT DE FAPTĂ CENTRALĂ, dl Elif K Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: la 15 noiembrie 1973, reclamanta a efectuat la achiziționarea, pe lângă da.O.B., a unui bun imobil (un câmp) înregistrat în registrul funciar din K În urma lucrărilor de cadastrare realizate în 1974, terenul reclamantei a fost înregistrat ca proprietate a Trezoreriei cu referințele de la Ilot 823 parcelă 6 Procesul-verbal indică faptul că terenul a fost deținut de O.B., că acesta din urmă a vândut unei persoane al căror nume nu a putut fi identificat în pofida cercetărilor efectuate la diferite administrații și că trebuie să înregistreze bunurile în numele Trezoreriei, pentru a evita prejudiciul suferit de persoana neidentificată.
Recurenta a folosit în mod pașnic proprietatea până în 2002, anul în care administrația i-a cerut să plătească o ocupație ilegală. La 24 aprilie 2003, Comisia a inițiat o acțiune în anulare a înregistrării efectuate în beneficiul Trezoreriei și a solicitat ca bunurile să fie înregistrate ca proprietăți ale acesteia. Ea a făcut să se afirme că nu a fost niciodată informată cu privire la lucrările de cadastrare și că a luat cunoștință de conținutul concluziilor cadastrale decât după ce administrația i-a adresat un ordin în 2002. Tribunalul de Mare Instanță din Klèchehir (denumit în continuare TGI) i-a dat dreptul la cererea sa printr-o hotărâre din 25 noiembrie 2004. Instanța a reieșit că, la sfârșitul vizitei la fața locului și al laminării efectuate la cererea sa, s-a stabilit că titlul reclamantei corespunde perfect terenului pe care își deținea proprietatea.
În plus, acest teren nu făcea parte din bunurile de înaltă poliție de stat și fusese înregistrat ca proprietate a O.B., autorul reclamantei, prin hotărâre în 1953. Tribunalul a considerat că, dacă, la sfârșitul lucrărilor cadastrale din 1974, terenul ar fi fost înregistrat ca proprietate a Trezoreriei, acesta ar fi fost doar, așa cum era, de altfel, în mod explicit procesul-verbal, deoarece adevăratul proprietar nu ar fi putut fi identificat. În ceea ce privește termenul de prescripție de 10 ani la sfârșitul căruia drepturile anterioare concluziilor cadastrale au fost retrase, instanța a considerat că acesta nu era aplicabil în speță.
Într-adevăr, în temeiul articolului 713 § 2 din Codul civil, bunul trebuia să fie înregistrat în numele recurentei, pe de o parte, pentru că a exercitat o posesie pașnică și neîntreruptă asupra bunului din 1973 (adică mai mult de 30 de ani) și, pe de altă parte, pentru că bunul fusese înregistrat în numele Trezoreriei în 1974, deoarece proprietarul său nu a putut fi identificat, iar reclamanta dispunea de un titlu înmatriculat anterior. La 8 aprilie 20045, Curtea de Casație cenzura această hotărâre. La acțiune introdusă de recurentă viza, de fapt, să conteste concluziile cadastrale din 27 noiembrie 1974. Or, acțiunea a fost introdusă după expirarea termenului de zece ani prevăzut la art. 12 din Legea privind cadastrul.
Prin urmare, aceasta trebuia respinsă. TGI s-a conformat acestei hotărâri din 25 noiembrie 2004 și a invocat recurenta pe motiv că acțiunea fusese introdusă după expirarea termenului de prescripție. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație și a devenit definitivă la 14 iulie 2005. Registrul funciar este format, printre altele, din cartea mare (tapu kütüü), jurnalul (yevmiye defteri), planurile și documentele justificative. Fiecare bun înregistrat în cartea mare a registrului funciar dispune de foaia sa proprie, care cuprinde, printre altele, statul Õ, identitatea proprietarului, garanțiile, adnotările și mențiunile, precum și servitutele. Potrivit articolului 7 din ACC și articolului 7 din NCC Registrele publice și titlurile autentice sunt autentice în ceea ce privește faptele pe care le-au comis și de care nu s-a dovedit că au fost inexacte.
Dovada faptului că aceste fapte nu fac obiectul niciunei forme speciale (...) La art. 1023 din NCC, care preia o dispoziție preexistentă, creează o ficțiune a exactității registrului peisagistic în următoarele cuvinte Cel care deține proprietatea sau alte drepturi reale pe baza bunei credințe pe o înregistrare a registrului peisagistic este menținut în posesia sa. februarie 1926, care a fost în vigoare până la 1 ianuarie 2002, a fost astfel de scris L Cel care achiziționează o clădire prin ocupație, succesiune, expropriere, execuție forțată sau judecată devine totuși proprietarul acesteia înainte de înscriere, dar el nu poate dispune de ea în registrul La art. 21 litera (h) din Legea nr. 2613 din 15 decembrie 1934 privind cadastrul și înregistrarea titlurilor de proprietate, arată că bunurile ale căror proprietari au putut fi identificați în pofida anunțurilor și cercetărilor efectuate în acest scop erau înregistrate în numele statului.
Cu toate acestea, registrul trebuia corectat atunci când persoana care avea drept de autor se manifesta în termen de zece ani și își demonstra dreptul în fața unei instanțe. Prin Hotărârea din 10 februarie 1970 (E. 1969/60, K1970/8, publicată în Jurnalul Oficial la 15 decembrie 1970), Curtea Constituțională, hotărând cu excepția de la lit. (c), a anulat termenii Legea nr. 2613 a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 3402 din 21 iunie 1987 privind cadastrul. La art. 11 din noua lege prevede că, la sfârșitul lucrărilor de cadastrare, concluziile sunt afișate timp de 30 de zile la biroul mukhtar. În conformitate cu art. 12, în lipsa unor contestații, procesele-verbale devin definitive și sunt înregistrate în cartea de judecată.
După ce a avut loc trecerea unui termen de 10 ani de la data la care procesele-verbale au devenit definitive, nimeni nu se poate prevala de situațiile anterioare cadastrarii sau de a intenta acțiuni în instanță. Potrivit articolului 713 alineatul (1) din NCC, care reia art. 639, alineatul (1) din CCCT Orice persoană care a exercitat o posesie continuă și pașnică în calitate de proprietar timp de 20 de ani pe un bun imobil neînregistrat pe registrul funciar poate introduce o acțiune [în justiție] pentru a obține o înregistrare a dreptului său de proprietate pe deplin, o parte sau o parte din acest bun în registrul funciar. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, reclamanta a declarat că a fost victima unei încălcări a dreptului său la respectarea proprietăților sale.
Ea se plânge că și-a pierdut bunurile în beneficiul Trezoreriei fără nicio contribuție. Ea precizează că nu a avut niciodată cunoștință de concluziile cadastrale din 1974 înainte ca administrația sa să solicite plata unei părți de ocupație ilegală. În plus, Comisia susține că Legea nr. 3402 din 21 iunie 1987 nu ar fi trebuit să fie aplicată în speță, ci Legea nr. 2613 care era în vigoare la momentul cadastrarii.
Întrebări cu privire la părți Privarea de proprietate de care a făcut obiectul recurentei urmărea un scop legitim și a respectat echilibrul corect impus de art. 1 din Protocolul nr. Având în vedere obligațiile procedurale ale dispoziției menționate anterior și obligația statului de a garanta în ordinea sa juridică internă că dreptul de proprietate este suficient protejat prin lege și că acțiunile adecvate permit victimelor unei prejudicii să-și exercite drepturile (a se vedea, printre altele, Blumberga c. Letonia, 70930/01, § 67, 14 octombrie 2008), are recurenta dispus de o ocazie adecvată de a-și prezenta cauza autorităților competente pentru a contesta efectiv măsurile care aduc atingere dreptului său de proprietate?
În special, în cazul în care reclamantul se afla să acționeze în justiție după expirarea termenului de 10 ani, chiar dacă aceasta nu ar fi fost niciodată informată cu privire la măsura în cauză, aceasta constituie o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale În această privință, pierderea valabilității titlului de proprietate a fost adusă la cunoștința recurentei? Dacă da, la ce dată au fost întreprinse demersurile de către agenții cadastru pentru a identifica reclamanta? Dacă da, care În plus, la ce dată a fost sau ar fi trebuit să aibă cunoștință reclamanta de concluziile cadastrale și de pierderea valorii în cauză, în cele din urmă, lista titlurilor care au fost înregistrate în registru înainte de lucrările de cadastrare și care nu au fost prezentate la sfârșitul lucrărilor (reviszyon görmemiș cayatlar) ) este afișată cu concluziile cadastrale sau face obiectul unei alte forme de publicitate
Communiquée le 20 septembre 2017
Requête n o 4601/06 Elif KIZIL contre la Turquie introduite le 5 janvier 2006
La requérante, M me Elif Kızıl, est une ressortissante turque née en 1934 et résidant à Kırșehir. Elle est représentée devant la Cour par M e Ș. Tuzcu, avocat à Kırșehir. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 15 novembre 1973, la requérante fit l’acquisition, auprès d’O.B., d’un bien immobilier (un champ) immatriculé au registre foncier à Kırșehir dans le quartier de Kayabașı au lieu-dit Körkuyu.
À l’issue des travaux de cadastrage réalisés en 1974, le terrain de la requérante fut enregistré comme propriété du Trésor avec les références « ilot 823 parcelle 6 ». Le procès-verbal indique que le terrain avait appartenu à O.B., que ce dernier l’avait vendu à une personne dont le nom n’avait pu être identifié malgré les recherches effectuées auprès de diverses administrations, et qu’il convenait d’enregistrer le bien au nom du Trésor afin d’éviter que l’acquéreur inconnu subisse un préjudice. La requérante utilisa paisiblement le bien jusqu’en 2002, année où l’administration lui enjoint de payer une indemnité d’occupation illégale. Le 24 avril 2003, elle initia une action en annulation de l’enregistrement effectué au bénéfice du Trésor et demanda que le bien soit enregistré comme étant sa propriété.
Elle fit valoir qu’elle n’avait jamais été informée des travaux de cadastrage et qu’elle n’avait pris connaissance de la teneur des conclusions cadastrales qu’après que l’administration lui ait adressé une injonction en 2002. Le tribunal de grande instance de Kırșehir (ci-après le « TGI »), fit droit à sa demande par un jugement du 25 novembre 2004. Le tribunal observa qu’à l’issue de la visite des lieux et de l’expertise réalisée à sa demande, il avait été établi que le titre de la requérante correspondait parfaitement au terrain sur lequel elle exerçait sa possession.
En outre, ce terrain ne faisait pas parti des biens relevant de la haute police de l’État et avait été enregistré comme propriété de O.B., l’auteur de la requérante, sur décision judiciaire en 1953. Le tribunal releva que si, à l’issue des travaux cadastraux en 1974, le terrain avait été enregistré comme propriété du Trésor, c’était uniquement, comme l’indiquait d’ailleurs explicitement le procès-verbal, parce que le véritable propriétaire n’avait pu être identifié. Quant au délai de prescription de dix ans à l’issue duquel les droits antérieurs aux conclusions cadastrales s’éteignaient, le tribunal estima que celui-ci n’était pas applicable en l’espèce.
En effet, en vertu l’article 713 § 2 du code civil, le bien devait être enregistré au nom de la requérante, d’une part, car elle avait exercé une possession paisible et ininterrompue sur le bien depuis 1973 (soit bien plus de 30 ans) et d’autre part parce que le bien avait été enregistré au nom du Trésor en 1974 parce que son propriétaire n’avait pu être identifié et que la requérante disposait d’un titre antérieurement immatriculé. Le 8 avril 20045, la Cour de cassation censura ce jugement. L’action introduite par la requérante visait en réalité à contester les conclusions cadastrales du 27 novembre 1974. Or, l’action avait été introduite après l’écoulement du délai de dix ans prévu par l’article 12 de la loi relative au cadastre.
Dès lors, elle devait être rejetée. Le TGI se conforma à cet arrêt du 25 novembre 2004 et débouta la requérante au motif que l’action avait été introduite après l’écoulement du délai de prescription. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation et devint définitif le 14 juillet 2005. B. Le droit et la pratique internes pertinents 1. Le registre foncier et l’acquisition de la propriété foncière Le registre foncier se compose, entre autres, du grand livre ( tapu kütüğü ), du journal ( yevmiye defteri ), des plans et des pièces justificatives. Chaque bien enregistré au grand livre du registre foncier dispose de son feuillet propre, qui comporte notamment l’état descriptif, l’identité du propriétaire, les gages, les annotations et mentions ainsi que les servitudes.
Aux termes de l’article 7 de l’ACC et de l’article 7 du NCC : « Les registres publics et les titres authentiques font foi des faits qu’ils constatent et dont il n’a pas été prouvé qu’ils étaient inexacts. La preuve de l’inexactitude de ces faits n’est soumise à aucune forme particulière (...) » L’article 1023 du NCC, qui reprend une disposition préexistante, crée une fiction d’exactitude du registre foncier dans les termes suivants : « Celui qui acquiert la propriété ou d’autres droits réels en se fondant de bonne foi sur une inscription du registre foncier est maintenu dans son acquisition. » L’article 633 de l’ancien code civil (n o 743) (« ACC ») du 17 février 1926, qui était en vigueur jusqu’au 1 er janvier 2002, était ainsi libellé : « L’inscription au registre foncier est nécessaire pour l’acquisition de la propriété foncière.
Celui qui acquiert un immeuble par occupation, succession, expropriation, exécution forcée ou jugement en devient toutefois propriétaire avant l’inscription, mais il n’en peut disposer dans le registre foncier qu’après que cette formalité a été remplie. » La teneur de cette disposition a été reprise à l’article 705 du nouveau code civil (n o 4721) (« NCC ») du 22 novembre 2001. 2. Le cadastre L’article 21 H de la loi n o 2613 du 15 décembre 1934 relative au cadastre et à l’enregistrement des titres de propriété, indiquait que les biens dont les propriétaires n’avaient pu être identifiés malgré les annonces et recherches effectuées pour ce faire, étaient enregistrés au nom de l’État. Néanmoins, le registre devait être corrigé lorsque l’ayant droit se manifestait dans un délai de dix ans et prouvait son droit devant un tribunal.
Par un arrêt du 10 février 1970 (E. 1969/60, K1970/8, publié au Journal Officiel le 15 décembre 1970), la Cour constitutionnelle, statuant sur exception d’irrecevabilité, annula les termes « dans un délai de dix ans », considérés comme ne ménageant pas un juste équilibre entre les impératifs de la sécurité juridique et le droit de propriété. La loi n o 2613 fut abrogée avec l’entrée en vigueur de la loi n o 3402 du 21 juin 1987 relative au cadastre. L’article 11 de la nouvelle loi dispose qu’à l’issue des travaux de cadastrage les conclusions sont affichées pendant 30 jours au bureau du mukhtar. En vertu de l’article 12, en l’absence de contestations les procès-verbaux deviennent définitifs et sont enregistrés au livre foncier.
Après l’écoulement d’un délai de 10 ans courant à partir de la date à laquelle les procès-verbaux sont devenus définitifs, nul ne peut se prévaloir des situations antérieures au cadastrage ni intenter de recours devant les tribunaux. 3. La prescription acquisitive Aux termes de l’article 713, alinéa 1, du NCC, qui reprend l’article 639, alinéa 1, de l’ACC : « Toute personne ayant exercé une possession continue et paisible à titre de propriétaire pendant vingt ans sur un bien immeuble non-enregistré sur le registre foncier peut introduire une action [en justice] en vue d’obtenir l’inscription de son droit de propriété sur l’intégralité, une partie ou une part de ce bien au registre foncier. » GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention, la requérante allègue avoir été victime d’une violation de son droit au respect de ses biens.
Elle se plaint d’avoir perdu son bien au profit du Trésor sans aucune contrepartie. Elle précise n’avoir jamais eu connaissance des conclusions cadastrales de 1974 avant que l’administration n’exige le paiement d’une indemnité d’occupation illégale. Elle soutient en outre que ce n’est pas la loi n o 3402 du 21 juin 1987 qui aurait dû être appliquée en l’espèce mais la loi n o 2613 qui était en vigueur à l’époque du cadastrage.
1. La privation de propriété dont a fait l’objet la requérante poursuivait-elle un but légitime et a-t-elle respecté le juste équilibre exigé par l’article 1 du Protocole n o 1 ? 2. Compte tenu des obligations procédurales que renferme la disposition susmentionnée, et de l’obligation de l’État de garantir dans son ordre juridique interne que le droit de propriété est suffisamment protégé par la loi et que des recours adéquats permettent aux victimes d’une atteinte à cet égard de faire valoir leurs droits (voir, parmi d’autres, Blumberga c. Lettonie , n o 70930/01, § 67, 14 octobre 2008), la requérante a-t-elle disposé d’une occasion adéquate d’exposer sa cause aux autorités compétentes afin de contester effectivement les mesures portant atteinte à son droit de propriété ? Plus particulièrement, l’impossibilité dans laquelle le requérante se trouvait d’agir en justice après l’écoulement du délai de dix ans alors même qu’elle n’aurait jamais été informé de la mesure litigieuse constitue-t-elle une violation du droit de l’intéressée au respect de ses biens ? 3. À cet égard, la perte de validité de son titre de propriété a-t-elle été portée à la connaissance de la requérante ? Si oui, à quelle date ? Des démarches ont-elles été entreprises par les agents du cadastre pour identifier la requérante ? Si oui, lesquelles ? En outre,
à quelle date la requérante a-t-elle ou aurait-elle dû avoir connaissance des conclusions cadastrales et de la perte de valeur en question ? Enfin, la liste des titres qui étaient immatriculés au registre avant les travaux de cadastrage et qui n’ont pas été « révisés » à l’issue desdits travaux ( revizyon görmemiș kayıtlar ) est-elle affichée avec les conclusions cadastrales ou fait-elle l’objet d’une autre forme de publicité ?