AFFAIRE GOTTHELF c. FRANCE

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA GOTTHELF c. FRANȚA (solicitarea nr. 46422/18) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 februarie 2025 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gotthelf c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-un comitet compus din Gilberto Felici, președintele Diana Sârcu, Mykola Gnatovskyy, judecători și Martina Keller, grefătoare adjunctă de secțiune cererea (n 46422/18) împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant german, domnul Hans Gotthelf, născut în 1935 și decedat în 2024, reprezentat de domnul D. Schneider-Addae-Mensah, avocat, a sesizat Curtea la 27 septembrie 2018 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( De asemenea, Comisia a adoptat o decizie de a aduce la cunoștința guvernului francez (adică a guvernului francez) o decizie de a-l reprezenta în mod succesiv pe dl. Alabrune, apoi de domnul D. Colas, director de afaceri juridice al Ministerului de Interne și Afaceri Externe, cauza privind durata procedurii și o parte de obiecțiuni referitoare la echitatea procedurii, și să declare inadmisibilă cererea pentru surplus, observațiile părților, După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 ianuarie 2025, Renunță la hotărâre, adoptată la această dată, se referă în principal la durata unei proceduri civile în primă instanță. Este în joc art. 6 alineatul (1) din Convenție. Printr-un act din 30 septembrie 1998, reclamantul a inițiat o acțiune în contrafacere a unui brevet european. După ce a dispus la 18 mai 2000 o expertiză la cererea reclamantului și în urma depunerii raportului din 6 decembrie 2002, Tribunalul de Mare Instanță de la Strasbourg l-a decăzut pe reclamant din acțiune printr-o hotărâre din 4 octombrie 2006. octombrie 2009, Tribunalul de apel al lui Colmar a confirmat hotărârea. Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Casație la 3 aprilie 2012. În 2014, reclamantul l-a numit pe agentul judiciar al statului, în temeiul articolului L. 141-1 din Codul de organizare judiciară, pentru negare de justiție și pentru nevinovăția gravă, în special din cauza duratei excesive a procedurii de primă instanță. La 17 iunie 2015, Tribunalul de Mare Instanță din Paris și-a respins acțiunea. Prin hotărârea din 25 ianuarie 2017, Tribunalul de Primă Instanță din Paris a confirmat această hotărâre. Printr-o decizie nemotivată din 27 iunie 2018, Curtea de Casație a constatat că motivele în sprijinul recursului nu erau de natură să conducă la casare. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii în fața Tribunalului de Mare Instanță de la Strasbourg. EVALUAREA CURȚII PRIVIND CALITATEA VEDERII RESPECTULUI DE A APLICA PROCEDURA După decesul reclamantului în 2024, văduva sa, dl Liselotte Gotthelf și-a exprimat dorința de a continua procedura pe care a inițiat-o în fața Curții. Curtea amintește că, în cazurile în care reclamantul moare după ce a depus cererea, aceasta îi autorizează în mod normal pe cei apropiați să continue procedura, cu condiția ca aceștia să aibă un interes legitim în acest sens (a se vedea, de exemplu, Murray c. Țările de Jos [GC], nr. 1051/10, § 79, CEDO 2016). Având în vedere obiectul cererii și toate elementele dosarului, Comisia concluzionează că văduva reclamantului are un interes legitim în menținerea cererii și, prin urmare, calitatea de a acționa în temeiul articolului 34 din convenție. Reclamantul susține că durata procedurii în primă instanță este incompatibilă cu cerința privind termenul rezonabil. Acesta: art. 1 din convenție, astfel cum este formulat în părțile relevante ale acesteia Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul cere Curții să respingă această cauză ca fiind vădit nefondată. Curtea reamintește că durata O procedură trebuie să se evalueze în funcție de circumstanțele cauzei și pe baza următoarelor criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și latura cauzei pentru părțile interesate (Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII, Satakunan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy c. Finlanda [GC], n 931/13, § 209, CEDO 2017 (extracturi) și Tabouret c. Franța, n 43078/15, §§ 83-87, 12 mai 2022). 10. În Hotărârile Keaney c. Irlanda 72060/17, §§ 92-100, 30 aprilie 2020), Bara și Kola c. Albania 43391/18 și 17766/19, §§ 61-73, 12 octombrie 2021), Q și R c. Slovenia 19938/20, §§ 75-83, 8 februarie 2022, Bieliński c. Polonia 48762/19, §§ 42-48, 21 iulie 2022), Curtea a concluzionat că încălcarea în cauze care privesc aspecte similare celor care fac obiectul prezentei cauze. 11. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea constată că procedura în primă instanță a durat opt ani și cinci zile. Chiar și prin scăderea de pe această durată a celei a competenei judiciare (reclamantul care nu a sesizat magistratul însărcinat să se plângă de această durată), Curtea nu stabilește fapte sau argumente care să justifice durata totală a procedurii în fața Tribunalului de Mare Instană din Strasbourg. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Comisia consideră că această durată este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 12. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. Curtea constată, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că aceste obiecțiuni fie nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din convenție, fie nu scot în evidență nicio încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de convenție. 14. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul solicită 675 000 EUR (EUR) pentru daune materiale, precum și 1 000 000 EUR pentru daune morale pe care le consideră a fi suferit. În plus, solicită 313 373 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care le-a angajat în cadrul procedurii desfășurate în fața instanțelor interne și 4 664,80 EUR pentru cele pe care le-a declarat angajate în scopul procedurii desfășurate în fața Curții. 16. Guvernul contestă aceste cereri. 17. Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și, prin urmare, respinge cererea formulată în acest sens. Cu toate acestea, aceasta acordă reclamantului 3 500 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit. 18. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului o sumă forfetară de 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii interne, precum și 3 000 EUR pentru procedura desfășurată în fața acesteia, în total 5 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, și de a respinge cererea pentru restul. PE CES, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (trei mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restrâng surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 6 februarie 2025, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Martina Keller Gilberto Felici Grefier Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

AFFAIRE GOTTHELF c. FRANCE

(Requête n

o

46422/18)

ARRÊT

STRASBOURG

6 février 2025

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Gotthelf c. France,

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en un comité composé de

:

Gilberto Felici

, président

,

Diana Sârcu,

Mykola Gnatovskyy

, juges

,

et de Martina Keller,

greffière adjointe de section

,

Vu

:

la requête (n

o

46422/18) contre la République française et dont un ressortissant allemand, M. Hans Gotthelf («

le requérant

»), né en 1935 et décédé en 2024, représenté par M

e

D. Schneider-Addae-Mensah, avocat, a saisi la Cour le 27 septembre 2018

en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»),

la décision de porter à la connaissance du gouvernement français («

le Gouvernement

»), successivement représenté

par M.

F.

Alabrune, puis par M. D. Colas, directeurs des affaires juridiques du ministère de l’Europe et des Affaires étrangères, le grief concernant la durée de la procédure et une partie de griefs concernant l’équité de la procédure, et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus,

les observations des parties,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 janvier 2025,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

OBJET DE L’AFFAIRE

1.

L’affaire concerne principalement la durée d’une procédure civile en première instance. Est en jeu l’article 6 § 1 de la Convention.

2.

Par un acte du 30 septembre 1998, le requérant engagea une action en contrefaçon d’un brevet européen. Après avoir ordonné le 18 mai 2000 une expertise à la demande du requérant et à la suite du dépôt du rapport de l’expert le 6 décembre 2002, le tribunal de grande instance de Strasbourg débouta le requérant de son action, par un jugement du 4 octobre 2006. Le 27

octobre 2009, la cour d’appel de Colmar confirma le jugement. Le pourvoi formé contre cet arrêt fut rejeté par la Cour de cassation le 3 avril 2012.

3.

En 2014, le requérant assigna l’agent judiciaire de l’État, sur le fondement de l’article L. 141-1 du code de l’organisation judiciaire, pour déni de justice et faute lourde du fait notamment de la durée excessive de la procédure de première instance. Le 17 juin 2015, le tribunal de grande instance de Paris rejeta son recours. Par un arrêt du 25 janvier 2017, la cour d’appel de Paris confirma ce jugement. Par une décision non spécialement motivée du 27 juin 2018, la Cour de cassation constata que les moyens à l’appui du pourvoi n’étaient pas de nature à entraîner la cassation.

4.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure devant le tribunal de grande instance de Strasbourg.

APPRÉCIATION DE LA COUR

SUR LA QUALITÉ DE LA VEUVE DU REQUÉRANT À POURSUIVRE LA PROCÉDURE

5.

Après le décès du requérant en 2024, sa veuve, M

me

Liselotte

Gotthelf, a manifesté son souhait de poursuivre la procédure qu’il avait engagée devant la Cour.

6.

La Cour rappelle que, dans les cas où le requérant décède après l’introduction de la requête, elle autorise normalement les proches de l’intéressé à poursuivre la procédure, à condition qu’ils aient un intérêt légitime à le faire (voir, par exemple,

Murray c. Pays-Bas

[GC], n

o

10511/10, §

79, CEDH 2016). Eu égard à l’objet de la requête et à l’ensemble des éléments du dossier, elle conclut que la veuve du requérant a un intérêt légitime au maintien de la requête et, de ce fait, qualité pour agir au titre de l’article

34 de la Convention.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION (durée de la procédure civile)

7.

Le requérant allègue que la durée de la procédure en première instance est incompatible avec l’exigence du «

délai raisonnable

». Il invoque l’article

6

§

1 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes

:

Article

6

§

1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

8.

Le Gouvernement prie la Cour de rejeter ce grief comme manifestement mal fondé.

9.

La Cour rappelle que la durée «

raisonnable

» d’une procédure doit s’apprécier suivant les circonstances de la cause et à l’aide des critères suivants

: la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes, ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (

Frydlender c.

France

[GC], n

o

30979/96, §

43, CEDH 2000

‑

VII,

Satakunnan Markkinapörssi Oy et Satamedia Oy c. Finlande

[GC], n

o

931/13, § 209, CEDH 2017 (extraits), et

Tabouret c. France

, n

o

43078/15, §§ 83-87, 12 mai 2022).

10.

Dans les arrêts

Keaney c. Irlande

(n

o

72060/17, §§ 92-100, 30 avril 2020),

Bara et Kola c. Albanie

(n

os

43391/18 et 17766/19, §§ 61-73, 12

octobre 2021),

Q et R c. Slovénie

(n

o

19938/20, §§ 75-83, 8 février 2022),

et

Bieliński c. Pologne

(n

o

48762/19, §§ 42-48, 21 juillet 2022), la Cour a conclu à la violation dans des affaires portant sur des questions similaires à celles qui font l’objet de la présente affaire.

11.

Après examen de l’ensemble des éléments qui lui ont été soumis, la Cour constate que la procédure en première instance a duré huit ans et cinq jours. Même en déduisant de cette durée celle de l’expertise judiciaire (le requérant n’ayant pas saisi le magistrat chargé d’expertises pour se plaindre de cette durée), la Cour ne décèle pas de faits ou arguments propres à justifier la durée totale de la procédure devant le tribunal de grande instance de Strasbourg. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle estime que cette durée est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

12.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

SUR LES GRIEFS RESTANTS

13.

Le requérant a soulevé d’autres griefs sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour constate, au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ces griefs soit ne satisfont pas aux critères de recevabilité énoncés aux articles 34 et 35 de la Convention, soit ne font ressortir aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention.

14.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

15.

Le requérant demande 675

000 euros (EUR) au titre du dommage matériel, ainsi que 1

000

000 EUR pour dommage moral qu’il estime avoir subi. Il réclame en outre 313

373 EUR au titre des frais et dépens qu’il dit avoir engagés dans le cadre de la procédure menée devant les juridictions internes et 4

664,80 EUR au titre de ceux qu’il dit avoir engagés aux fins de la procédure menée devant la Cour.

16.

Le Gouvernement conteste ces demandes.

17.

La Cour ne distingue aucun lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué. Elle rejette donc la demande formulée à ce titre. Toutefois, elle octroie au requérant 3

500 EUR pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.

18.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant un montant forfaitaire de 2

000 EUR pour les frais et dépens engagés dans le cadre de la procédure interne, ainsi que 3

000 EUR pour la procédure menée devant elle, soit au total 5

000 EUR, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, et de rejeter la demande pour le reste.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

Déclare

le grief concernant la durée de la procédure civile recevable et le surplus de la requête irrecevable ;

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois mois les sommes suivantes, au taux applicable à la date du règlement

:

3

500 EUR (trois mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage moral

;

5

000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

Rejette

le surplus de la demande de satisfaction équitable.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 février 2025, en application de l’article

77

§§

2 et

3 du règlement.

Martina Keller

Gilberto Felici

Greffière adjointe

Président