SECȚIUNEA A CINCEA
CAUZA AMOUCHE ȘI ALȚII c. FRANȚA
(Cererea nr. 56929/18)
SENTINȚĂ
27 februarie 2025
Această sentință este finală. Poate suferi retușuri de formă.
În cauza Amouche și alții c. Franța,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Cincea), ședință ca un Comitet compus din:
Stéphanie Mourou-Vikström, președintele,
María Elósegui,
Diana Sârcu, judecători,
și Martina Keller, grefier adjunct de secțiune,
Având în vedere:
cererea (nr. 56929/18) împotriva Republicii Franceze, prin care 101 persoane, reprezentate de Me Roger Vignaud (lista reclamanților și precizările relevante figurează în tabelul atașat în anexă) ("reclamanții"), au sesizat Curtea la 29 noiembrie 2018 în virtutea articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ("Convenția"),
Decizia de a comunica cererea Guvernului francez ("Guvernul"), pe rând reprezentat de M. F. Alabrune, apoi de M. D. Colas, directori ai afacerilor juridice din Ministerul Europei și al Afacerilor Externe,
Observațiile părților,
După deliberare în camera de consiliu la 30 ianuarie 2025,
Pronunță următoarea sentință, adoptată la acea dată:
1.Cauza privează o dispută între reclamanti și angajatorul lor – compania E. specializată în curățenia în mediu spitalicesc – privind prime și avantaje salariale. Cei în cauză susțin că soluțiile adoptate de Curtea de Casație cu privire la pretențiile lor au încălcat cerințele articolului 6 § 1 din Convenție.
2.La diferite date, 180 de salariați ai companiei E. – dintre care reclamanții – au solicitat consiliului de prud'hommes din Marseille, în aplicarea principiului egalității de tratament, să le extindă avantajele salariale și primele de care se bucurau colegii lor ai căror contracte fusesero transferate la E., în special prin aplicarea convenției colective asupra companiilor de curățenie.
3.Cererile lor au fost parțial admise în prima instanță (la 12 noiembrie 2012 și 31 martie 2015), apoi în apel de curtea de apel din Aix-en-Provence (la 9 decembrie 2016). În particular, pentru a respinge cererile de extindere a avantajelor de care se bucurau salariații ai căror contracte fusesero preluate de compania E. în aplicarea convenției colective, curtea de apel a aplicat dispozițiile codului muncii, în vigoare de la august 2016, care interziceau extinderea avantajelor obținute înainte de preluarea comenzii.
4.Toate părțile s-au pourvăzut în casație.
5.La 9 martie 2018, avocatul general la Curtea de Casație a înaintat avizul său, analizând în special principiul justificării diferenței de tratament salarial pus în cauză de schimbarea jurisprudenței Curții de Casație din 30 noiembrie 2017. Această schimbare interveni în contextul următor. Curtea de Casație judecă în mod constant că obligația la care este legal ținut noul angajator, în caz de transfer al unei entități economice, de a menține în beneficiul salariaților care sunt legați de aceasta drepturile pe care le dețin dintr-un obicei sau dintr-un angajament unilateral în vigoare la data transferului, justifică diferența de tratament care rezultă în comparație cu alți salariați. Cu toate acestea, prin două hotărâri din 2014 și 2015, Curtea de Casație refuzase să transpună această soluție la transferurile de contracte în aplicarea unei convenții colective. Aceste hotărâri fiind criticate puternic, Curtea de Casație a efectuat schimbarea menționată mai sus, armonizând soluțiile cu privire la aplicarea principiului egalității de tratament în caz de transferuri de contracte de muncă între doi angajatori rezultând din cerințele codului muncii ("transfer legal") sau din dispozițiile care rezultau din convenții sau acorduri colective ("transfer convențional"). În raportul anual din 2017, Curtea de Casație a publicat un lung comentariu referitor la hotărârea din 30 noiembrie 2017, explicând soluția adoptată de atunci.
6.Cu unsprezece zile înainte de ședința de casație programată pentru 11 aprilie 2018, Curtea de Casație a avertizat părțile, prin notificări bazate pe articolul 1015 din codul de procedură civilă ("notificări 1015"), cu privire la o posibilă ridicare din oficiu a trei mijloace de pur drept, precum și cu privire la o casație totală sau parțială fără renvoiere a hotărârilor de apel. Părțile au primit, de asemenea, rapoarte ale consilierului raportator care analizau în detaliu schimbarea jurisprudenței din 30 noiembrie 2017 și doctrina în materie de justificare a diferenței de tratament între salariați. La 10 aprilie 2018, salariații au depus observațiile lor ca replică la notificări 1015.
7.Prin mai multe hotărâri din 30 mai 2018, Curtea de Casație a confirmat hotărârile de apel care respingesero anumite pretenții salariale. A procedat prin înlocuire de motive de pur drept, în aplicarea schimbării jurisprudenței (paragraful 5 de mai sus). A considerat că compania E. era justificată să menție primele doar în beneficiul salariaților ai căror contracte fusesero continuate în aplicarea convenției colective, fără ca aceasta să constituie o atingere interzisă principiului egalității de tratament. În aceleași hotărâri, Curtea de Casație a pronunțat casația fără renvoiere a hotărârilor de apel care admiseseră anumite din cererile reclamanților.
8.Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng în principal că prin ridicarea din oficiu a trei mijloace de pur drept (din care unu rezultând din schimbarea recentă a jurisprudenței din 30 noiembrie 2017) și prin informarea lor tardivă (termenul pentru a depune observații după notificarea notificărilor 1015 fiind, după părerea lor, pe departe insuficient), Curtea de Casație ar fi "modificat soluția juridic previzibilă" și nu ar fi permis părților să o dezbată efectiv și util. Ei văd, de asemenea, o atingere la cerințele articolului 6 § 1 în casația parțială fără renvoiere a hotărârilor de apel.
Cu PRIVIRE LA PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE PRIVIND RIDICAREA DIN OFICIU A MIJLOACELOR DE PUR DREPT ȘI APLICAREA SCHIMBĂRII JURISPRUDENȚEI
9.Constatând că aceste plângeri nu sunt manifest nefondate nici inadmisibile din niciun alt motiv menționat la articolul 35 din Convenție, Curtea le declară admisibile.
Cu PRIVIRE LA RIDICAREA DIN OFICIU A MIJLOACELOR DE PUR DREPT PENTRU A EFECTUA O ÎNLOCUIRE DE MOTIVE ȘI O CASAȚIE FĂRĂ RENVOIERE
10.Curtea observă că o parte din pretențiile reclamanților au fost respinse în apel apoi în casație, dar din motive diferite, în timp ce o altă parte din pretențiile, care fusesero admise în apel, au fost respinse în casație fără renvoiere în fața unei instanțe de fond.
11.Ea amintește în această privință că posibilitatea pentru Curtea de Casație de a rezolva ea însăși cauza pe fond, după ce a cassat o decizie judiciară pronunțată în ultima instanță, urmărește imperative de celeritate și de bună administrare a justiției, la care Curtea ține (Vally și alții c. Franța (decizie), nr. 39141/04, 17 iunie 2008).
12.Ea observă că reclamanții au fost bine informați cu privire la posibilitatea substituirii motivelor și casării fără renvoiere, cu unsprezece zile înainte de ședință, și că au beneficiat de posibilitatea de a depune observații pe aceste puncte (a se vedea Andret și alții c. Franța (decizie), nr. 1956/02, 25 mai 2004, și, a contrario, Clinique des Acacias și alții c. Franța, nr. 65399/01 și 3 altele, §§ 41-43, 13 octombrie 2005, Galitch c. Rusia, nr. 33307/02, §§ 26-37, 13 mai 2008, Čepek c. Republica Cehă, nr. 9815/10, § 57, 5 septembrie 2013, Alexe c. România, nr. 66522/09, §§ 43-44, 3 mai 2016, Liga Portuguesa de Futebol Profissional c. Portugalia, nr. 4687/11, §§ 60-62, 17 mai 2016, și Ben Amamou c. Italia, nr. 49058/20, §§ 78-79, 29 iunie 2022). De altfel, rezultă din observațiile ca replică la notificări 1015 că reclamanții au putut-și expune argumentele pe fond și pe oportunitatea unui renvoi.
13.Sigur, legea nu prevede niciun termen între depunerea unei notificări 1015 și depunerea de observații ca replică la o asemenea notificare. Cu toate acestea, nimic nu permite să se judece că termenul de care au beneficiat reclamanții în speță a fost insuficient. Curtea observă, de asemenea, că în niciun moment nu au solicitat amânarea ședinței pentru a dispune de mai mult timp să replice la notificări 1015. De altfel, chiar și după ședința din 11 aprilie 2018, reclamanții mai aveau o posibilitate, pe care nu s-au prevăzut în a se folosi, de a replica printr-o notă în deliberare (a se vedea, în același sens, Vegotex International S.A. c. Belgia [GC], nr. 49812/09, §§ 140-141, 3 noiembrie 2022).
14.În aceste circumstanțe, importanță mică dacă mijloacele ridicate din oficiu au sau nu deja fost subiectul dezbaterii, înainte de a fi identificate de Curtea de Casație, că aceste mijloace ar putea sau nu sa dea loc la controversă, precum și impactul acestor mijloace asupra litigiului și enjeu al cauzei (a se vedea, a contrario, Ben Amamou, precitat, §§ 55 și următoarele).
15.Ținând seama de ansamblul elementelor observate, Curtea consideră că cerințele articolului 6 § 1, și în special principiul contradictoriului, au fost respectate. Rezultă că nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 pe acest punct.
Cu PRIVIRE LA APLICAREA SCHIMBĂRII JURISPRUDENȚEI
16.Curtea amintește că cerințele securității juridice și protecției încrederii legitime a justiciabililor nu consacră un drept dobândit la o jurisprudență constantă (Unédic c. Franța, nr. 20153/04, § 75, 18 decembrie 2008). O evoluție a jurisprudenței nu este în sine contrară unei bune administrări a justiției, dată fiind absența unei abordări dinamice și evolutive ar împiedica orice schimbare sau îmbunătățire (Atanasovski c. fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, nr. 36815/03, § 38, 14 ianuarie 2010). Curtea nu trebuie să se pronunțe asupra oportunității evoluției jurisprudenței (Legros și alții c. Franța, nr. 72173/17 și 17 altele, § 140, 9 noiembrie 2023).
17.În speță, pretențiile reclamanților bazate pe comparație cu salariații preluați de compania E. în aplicarea convenției colective au fost respinse în apel. Reclamanții nu beneficiau, prin urmare, de niciun "bun" nici "drept" și nu puteau invoca niciun statut juridic dobândit în favoarea lor (a se vedea, a contrario, Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 61, CEDH 1999-VII, comparare cu Legrand c. Franța, nr. 23228/08, § 39, 26 mai 2011).
18.Curtea de Casație a aprobat respingerea acestor pretențiuni de curtea de apel, substituind cu toate acestea motivele respingerii, pe baza schimbării din 30 noiembrie 2017. Această schimbare, posterioară hotărârilor de apel, reprezintă o armonizare a soluțiilor cu privire la aplicarea principiului egalității de tratament în caz de transfer de contracte de muncă între doi angajatori rezultând din aplicarea dispozițiilor codului muncii sau a celor care rezultau din convenții sau acorduri colective. El interzice acum salariaților "angajatorului intrant" să ceară extinderea avantajelor de care se bucurau salariații preluați de angajatorul în aplicarea unei convenții sau a unui acord colectiv (paragraful 5 de mai sus). Privează, prin urmare, o regulă de fond, aceeași ca cea prevăzută de la 2016 de codul muncii (paragraful 3 de mai sus) și nu ca o condiție procedurală (a se vedea, a contrario, Petko Petkov c. Bulgaria, nr. 2834/06, §§ 28-31, 19 februarie 2013, Gil Sanjuan c. Spania, nr. 48297/15, §§ 35-36, 26 mai 2020, și Legros și alții, precitat, §§ 149-161).
19.Această schimbare interveni într-un context unde abordarea urmată de Curtea de Casație până atunci era puternic criticată și contrară în domeniul transferurilor legale de contracte de muncă. Curtea nu are, prin urmare, niciun motiv valabil pentru a critica soluția efectuată de această schimbare, care extinde regula deja existentă în domeniul "transferurilor legale" de contracte și care tinde să concilieze interesele salariaților și pe acelea ale angajatorilor care preiau personal și sunt obligați, în virtutea unui acord colectiv, să conserve avantajele dobândite la fostul angajator.
20.Curtea subscrie tezei Guvernului că această schimbare a fost așteptată și rezonabil previzibilă, și observă, de asemenea, că a fost explicată de Curtea de Casație în raportul anual din 2017, mult înainte de adoptarea hotărârilor care statuează asupra cauzei reclamanților (a se vedea, mutatis mutandis, Hoare c. Regatul Unit (decizie), nr. 16261/08, § 55, 12 aprilie 2011, și, a contrario, Atanasovski, precitat, §§ 37-38).
21.Nu exista, prin urmare, niciun incertitudine asupra stării dreptului, nici niciun conflict jurisprudențial atunci când reclamanții au primit notificări 1015 și atunci când Curtea de Casație a statuat asupra cauzei lor (a se vedea, mutatis mutandis, Legrand, precitat, § 40, și, a contrario, Ben Amamou, §§ 74-75).
22.În final, reclamanții nu au fost luați prin surprindere de aplicarea acestei schimbări, dată fiind faptul că au putut consulta avizul avocatului general și rapoartele consilierului raportator în care schimbarea litigioasă a fost analizată și că au putut depune observații ca replică (paragrafele 5-6 și 12-13 de mai sus).
23.Rezultă că aplicarea schimbării în casație nu a afectat principiul securității juridice și nu a avut ca efect să pună în cauză sesizarea de către reclamanti a instanței de apel nici să-i priveze de dreptul de acces la un tribunal. Prin urmare, nu a existat nici o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție pe acest punct.
24.Reclamanții au ridicat alte plângeri sub aspectul articolului 6 § 1 privind procedura în fața Curții de Casație și hotărârile din 30 mai 2018. Curtea constată, ținând seama de ansamblul elementelor în posesia sa, că aceste plângeri fie nu satisfac criteriile de admisibilitate, fie nu fac să rezulte niciun aspect de aparență de încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de Convenție.
25.Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 § 4 din Convenție.
Declară
admisibile plângerile referitoare la ridicarea din oficiu a mijloacelor de pur drept și la aplicarea unei schimbări de jurisprudență, și restul cererii inadmisibil;
Spune
că nu a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2025, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului.
Martina Keller
Stéphanie Mourou-Vikström
Grefier adjunct
Președintele
CINQUIÈME SECTION
AFFAIRE AMOUCHE ET AUTRES c. FRANCE
(Requête n
o
56929/18)
ARRÊT
27 février 2025
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Amouche et autres c. France,
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en un comité composé de
:
Stéphanie Mourou-Vikström
, présidente
,
María Elósegui,
Diana Sârcu
, juges
,
et de Martina Keller,
greffière adjointe de section
,
Vu
:
la requête (n
o
56929/18) contre la République française et dont 101
personnes, représentées par M
e
Roger Vignaud (la liste des requérants et les précisions pertinentes figurent dans le tableau joint en annexe) («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 29 novembre 2018 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement français («
le Gouvernement
»), successivement représenté par M.
F.
Alabrune, puis par M. D. Colas, directeurs des affaires juridiques du ministère de l’Europe et des Affaires étrangères,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 janvier 2025,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
L’affaire concerne un litige opposant les requérants à leur employeur – la société E. spécialisée dans le nettoyage en milieu hospitalier – au sujet de primes et avantages salariaux. Les intéressés allèguent que les solutions retenues par la Cour de cassation relativement à leurs prétentions ont méconnu les exigences de l’article 6 § 1 de la Convention.
2.
À différentes dates, 180 salariés de la société E. – dont les requérants –demandèrent au conseil de prud’hommes de Marseille, en application du principe d’égalité de traitement, de leur étendre des avantages salariaux et primes bénéficiant à leurs collègues dont les contrats avaient été transférés à
3
.
Leurs demandes furent partiellement accueillies en première instance (les 12
novembre 2012 et 31 mars 2015), puis en appel par la cour d’appel d’Aix-en-Provence (le 9 décembre 2016). En particulier, pour rejeter les demandes d’extension des avantages bénéficiant aux salariés dont les contrats avaient été repris par la société E. en application de la convention collective, la cour d’appel appliqua des dispositions du code du travail, en vigueur depuis août 2016, prohibant l’extension d’avantages obtenus avant la reprise du marché.
4.
Toutes les parties se pourvurent en cassation.
5
.
Le 9 mars 2018, l’avocat général près la Cour de cassation rendit son avis, analysant notamment le principe de justification de la différence de traitement salarial posé par le revirement de jurisprudence de la Cour de cassation du 30 novembre 2017. Ce revirement était intervenu dans le contexte suivant. La Cour de cassation juge avec constance que l’obligation à laquelle est légalement tenu le nouvel employeur, en cas de transfert d’une entité économique, de maintenir au bénéfice des salariés qui y sont rattachés les droits qu’ils tiennent d’un usage ou d’un engagement unilatéral en vigueur au jour du transfert, justifie la différence de traitement qui en résulte par rapport aux autres salariés. Or, par deux arrêts de 2014 et 2015, la Cour de cassation avait refusé de transposer cette solution aux transferts de contrats en application d’une convention collective. Ces arrêts ayant été fortement critiqués, la Cour de cassation opéra le revirement précité, harmonisant les solutions en ce qui concerne l’application du principe de l’égalité de traitement en cas de transferts de contrats de travail entre deux employeurs résultant des exigences du code du travail («
transfert légal
») ou des dispositions issues des conventions ou accords collectifs («
transfert conventionnel
»). Dans son rapport annuel 2017, la Cour de cassation publia un long commentaire relatif à l’arrêt du 30 novembre 2017, expliquant la solution désormais retenue.
6
.
Onze jours avant l’audience de cassation fixée au 11 avril 2018, la Cour de cassation avertit les parties, par des avis fondés sur l’article 1015 du code de procédure civile («
avis 1015
»), d’un possible relevé d’office de trois moyens de pur droit, ainsi que d’une cassation totale ou partielle sans renvoi des arrêts d’appel. Les parties reçurent également des rapports du conseiller rapporteur analysant en détail le revirement de jurisprudence du 30
novembre 2017 ainsi que la doctrine en matière de la justification de différence de traitement entre les salariés. Le 10 avril 2018, les salariés déposèrent leurs observations en réplique aux avis 1015.
7.
Par plusieurs arrêts du 30 mai 2018, la Cour de cassation confirma les arrêts d’appel ayant rejeté certaines prétentions salariales. Elle procéda par substitution de motifs de pur droit, en application du revirement de jurisprudence (paragraphe 5 ci-dessus). Elle considéra que la société E. était fondée à maintenir les primes au seul bénéfice des salariés dont les contrats avaient été poursuivis en application de la convention collective, sans que cela constitue une atteinte prohibée au principe d’égalité de traitement. Dans ces mêmes arrêts, la Cour de cassation prononça la cassation sans renvoi des arrêts d’appel ayant accueilli certaines des demandes des requérants.
8.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent principalement de ce qu’en relevant d’office trois moyens de pur droit (dont un résultant du récent revirement de jurisprudence du 30 novembre 2017) et en les en informant tardivement (le délai pour produire les observations après la notification des avis 1015 étant, à leurs yeux, largement insuffisant), la Cour de cassation aurait «
modifié la solution juridiquement prévisible
» et n’aurait pas permis aux parties d’en débattre effectivement et utilement. Ils voient également une atteinte aux exigences de l’article 6 § 1 dans la cassation partielle sans renvoi des arrêts d’appel.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION s’agissant du relevé d’office de moyens DE PUR DROIT et de l’application du revirement de jurisprudence
9.
Constatant que ces griefs ne sont pas manifestement mal fondés ni irrecevables pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour les déclare recevables.
Sur le relevé d’office des moyens de pur droit pour procéder à une substitution de motifs et à une cassation sans renvoi
10.
La Cour relève qu’une partie des prétentions des requérants ont été rejetées en appel puis en cassation, mais pour des motifs différents, alors qu’une autre partie des prétentions, ayant été accueillies en appel, ont été rejetées en cassation sans renvoi devant une juridiction de fond.
11.
Elle rappelle à cet égard que la possibilité pour la Cour de cassation de régler elle-même l’affaire au fond, après avoir cassé une décision juridictionnelle rendue en dernier ressort, vise des impératifs de célérité et de bonne administration de la justice, auxquels la Cour est attachée (
Vally et
autres c. France
(déc.), n
o
39141/04, 17
juin 2008).
12
.
Elle note que les requérants ont bien été informés de la possibilité de substitution de motifs et de cassation sans renvoi, onze jours avant l’audience, et qu’ils ont bénéficié de la faculté de déposer leurs observations sur ces points (voir
Andret et autres c. France
(déc.), n
o
1956/02, 25 mai 2004, et,
a
contrario
,
Clinique des Acacias et autres c. France
, n
os
65399/01 et
3
autres, §§ 41-43, 13
octobre 2005,
Galitch c. Russie
, n
o
33307/02, §§
26
‑
37, 13 mai 2008,
Čepek c. République tchèque
, n
o
9815/10, § 57, 5
septembre 2013,
Alexe c.
Roumanie
, n
o
66522/09, §§ 43-44, 3 mai 2016,
Liga Portuguesa de Futebol Profissional c. Portugal
, n
o
4687/11, §§ 60-62, 17 mai 2016, et
Ben Amamou c. Italie
, n
o
49058/20, §§ 78-79, 29 juin 2022). De plus, il ressort des observations en réplique aux avis 1015 que les requérants ont pu exposer leur argumentation sur le fond et sur l’opportunité d’un renvoi.
13
.
Certes, la loi ne prévoit aucun délai entre le dépôt d’un avis 1015 et des observations en réplique à un tel avis. Cependant, rien ne permet de juger que le délai dont ont bénéficié les requérants en l’espèce a été insuffisant. La Cour relève également qu’ils n’ont à aucun moment sollicité le renvoi de l’audience afin de disposer de plus de temps pour répliquer aux avis 1015. Par ailleurs, même après l’audience du 11 avril 2018, les requérants avaient encore une possibilité, dont ils ne se sont pas prévalus, de répliquer par une note en délibéré (voir
, dans le même sens,
Vegotex International S.A. c.
Belgique
[GC], n
o
49812/09, §§ 140-141, 3 novembre 2022).
14.
Dans ces circonstances, il importe peu que les moyens soulevés d’office aient ou non déjà fait l’objet du débat, avant d’être identifiés par la Cour de cassation, que ces moyens pouvaient ou non prêter à controverse, ainsi que l’incidence de ces moyens sur le litige et l’enjeu de l’affaire (voir,
a contrario
,
Ben Amamou
, précité, §§
55 et suivants).
15.
Eu égard à l’ensemble des éléments relevés, la Cour considère que les exigences de l’article 6 § 1, et, en particulier, le principe du contradictoire, ont été respectées. Il s’ensuit qu’il n’y a pas eu violation de l’article 6 § 1 sur ce point.
Sur l’application du revirement de jurisprudence
16.
La Cour rappelle que les exigences de sécurité juridique et de protection de la confiance légitime des justiciables ne consacrent pas de droit acquis à une jurisprudence constante (
Unédic c.
France
, n
o
20153/04, §
75, 18 décembre 2008). Une évolution de la jurisprudence n’est pas en soi contraire à une bonne administration de la justice, dès lors que l’absence d’une approche dynamique et évolutive empêcherait tout changement ou amélioration (
Atanasovski c. l’ex-République yougoslave de Macédoine
, n
o
36815/03, § 38, 14 janvier 2010). La Cour n’a pas à se prononcer sur l’opportunité de l’évolution de la jurisprudence (
Legros et autres c. France
, n
os
72173/17 et 17 autres, § 140, 9 novembre 2023).
17.
En l’espèce, les prétentions des requérants fondées sur la comparaison avec les salariés repris par la société E. en application de la convention collective ont été rejetées en appel. Les requérants ne bénéficiaient donc d’aucun «
bien
» ni «
droit
» et ne pouvaient se prévaloir d’aucune situation juridique acquise en leur faveur (voir,
a contrario
,
Brumărescu c. Roumanie
[GC], n
o
28342/95, §
1999
‑
VII, comparer avec
Legrand c.
France
, n
o
23228/08, §
39, 26
mai 2011).
18.
La Cour de cassation a approuvé le rejet de ces prétentions par la cour d’appel, tout en substituant les motifs du rejet, en se fondant sur le revirement du 30 novembre 2017. Ce revirement, postérieur aux arrêts d’appel, représente une harmonisation des solutions en ce qui concerne l’application du principe de l’égalité de traitement en cas de transfert de contrats de travail entre deux employeurs résultant de l’application des dispositions du code du travail ou de celles issues des conventions ou accords collectifs. Il interdit désormais aux salariés de «
l’employeur entrant
» de demander l’extension d’avantages bénéficiant aux salariés repris par l’employeur en application d’une convention ou d’un accord collectif (paragraphe 5 ci-dessus). Il concerne donc une règle de fond, la même que celle prévue depuis 2016 par le code du travail (paragraphe 3 ci-dessus) et non pas une condition procédurale (voir,
a contrario
,
Petko Petkov c. Bulgarie
, n
o
2834/06, §§
28
‑
31, 19 février 2013,
Gil Sanjuan c. Espagne
, n
o
48297/15, §§ 35-36, 26
mai
2020, et
Legros et autres
, précité, §§
149-161).
19.
Ce revirement était intervenu dans un contexte où l’approche suivie par la Cour de cassation jusque-là était fortement critiquée et contraire à celle dans le domaine de transferts légaux de contrats de travail. La Cour n’a donc aucune raison valable pour critiquer la solution opérée par ce revirement, qui étend la règle déjà existante dans le domaine de «
transferts légaux
» des contrats et qui tend à concilier les intérêts des salariés et ceux des employeurs reprenant du personnel et obligés, en vertu d’un accord collectif, de conserver les avantages acquis auprès de l’ancien employeur.
20.
La Cour souscrit à la thèse du Gouvernement que ce revirement a été attendu et raisonnablement prévisible, et relève également qu’il a été expliqué par la Cour de cassation dans son rapport annuel de 2017, bien avant l’adoption des arrêts statuant sur l’affaire des requérants (voir,
mutatis
mutandis
,
Hoare c.
Royaume-Uni
(déc.), n
o
16261/08, §
55, 12 avril 2011, et,
a contrario
,
Atanasovski
, précité, §§ 37-38).
21.
Il n’existait donc aucune incertitude sur l’état du droit, ni aucun conflit jurisprudentiel lorsque les requérants ont reçu les avis 1015 et lorsque la Cour de cassation a statué dans leur affaire (voir,
mutatis mutandis
,
Legrand
, précité, §
40, et,
a contrario
,
Ben Amamou
, §§ 74-75).
22.
Enfin, les requérants n’ont pas été pris au dépourvu par l’application de ce revirement, dès lors qu’ils ont pu consulter l’avis de l’avocat général et les rapports du conseiller rapporteur dans lesquels le revirement litigieux a été analysé et qu’ils ont pu déposer leurs observations en réplique (paragraphes 5-6 et 12-13 ci-dessus).
23.
Il s’ensuit que l’application du revirement en cassation n’a pas porté atteinte au principe de sécurité juridique et n’a pas eu pour effet de remettre en cause la saisine par les requérants de la juridiction d’appel ni les priver du droit d’accès à un tribunal. Partant, il n’y a également pas eu violation de l’article
6
§
1 de la Convention sur ce point.
24.
Les requérants ont soulevé d’autres griefs sous l’angle de l’article
6
§
1 concernant la procédure devant la Cour de cassation et les arrêts du 30 mai 2018. La Cour constate, au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ces griefs soit ne satisfont pas aux critères de recevabilité, soit ne font ressortir aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention.
25.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Déclare
recevables les griefs concernant le relevé d’office des moyens de pur droit et l’application d’un revirement de jurisprudence, et le surplus de la requête irrecevable
;
Dit
qu’il n’y a pas eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 février 2025, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
Martina Keller
Stéphanie Mourou-Vikström
Greffière adjointe
Présidente
Liste des requérants
Requête n
o
56929/18
N
o
Prénom NOM
Année de naissance
Nationalité
Lieu de résidence
1.
Faroudja AMOUCHE
1967
française
Marseille
2.
Moinaecha ABDOU HAMIDOU
1965
française
Marseille
3.
Marie-Laure ACETOSA
1960
française
Aubagne
4.
Marie-Ange AGOSTINI
1953
française
Aubagne
5.
Ousseine ALI BOINA
1971
comorien
Marseille
6.
Salima AMARI
1966
française
Marseille
7.
Mimi AMINI
1958
française
Marseille
8.
Hassen ATTOUCHE
1984
français
Marseille
9.
Sabine AZEMON
1969
française
Marseille
10.
Océane AZIMI
1972
française
Marseille
11.
Hafoussoi BADORO
1964
comorienne
Marseille
12.
Fadela BAGHLI
1961
française
Marseille
13.
Nabila BAGHLI
1965
française
Marseille
14.
Nadine BAZIN
1969
française
Marseille
15.
Nacéra BEKADA
1964
française
Marseille
16.
Magali BELHASSEN
1972
française
Aubagne
17.
Messaouda BELLABAS
1948
française
Marseille
18.
Wissem BENNOUR
1984
français
Marseille
19.
Assiata BILALI
1953
française
Marseille
20.
Yolande BLANC
1957
française
Aubagne
21.
Béatrice BONOMI
1961
française
Marignane
22.
Ourida BOUDOUAOUR
1973
française
Marseille
23.
Myriam BOUKHAMLA
1976
française
Marseille
24.
Thérèse BOUKHAMLA
1958
française
Marseille
25.
Samir BOUKHETAIA
1965
français
Marseille
26.
Isabelle BOYER
1982
française
Châteauneuf-les-Martigues
27.
Marguerite CARLISI
1964
française
Marseille
28.
Marie-Line CAVALLARO
1963
française
Marseille
29.
Halima CHABANE
1962
française
Ergué Gaberic
30.
Samia CHERCHOUR
1968
française
Marseille
31.
Tassadit CHERCHOUR
1964
française
Marseille
32.
Nadia CHESNEL
1966
française
Tourves
33.
Nelly CLERCQ
1954
française
Aubagne
34.
Carmen DELERIA
1963
française
Port-de-Bouc
35.
Faouzia DERBAL
1969
française
Tourves
36.
Nicole DERNAZ
1957
française
Marseille
37.
Aida DIB
1965
française
Marseille
38.
Malika DIDOUNE
1961
française
Marseille
39.
Samia DIDOUNE
1982
française
Marseille
40.
Abeline DRANE
1968
française
Marseille
41.
Nathalie DRANE
1968
française
Marseille
42.
Nathalie DUBOIS
1973
française
Lançon
43.
Marion DUFFES
1985
française
Aubagne
44.
Chantal FORMATO
1954
française
Aubagne
45.
Nicole FRATINI
1950
française
Roquevaire
46.
Martine FRESNEL
1973
française
Marseille
47.
Jacqueline GALAZZO
1962
française
Marseille
48.
Marie-Thérèse GALAZZO
1957
française
Marseille
49.
Nabila GIMBERT
1977
française
Marseille
50.
Virgine GOMIS
1969
française
Marseille
51.
Catalina GONZALEZ
1969
française
Marseille
52.
Malika HADJ-BENAÏCHOUCHE
1967
française
Marseille
53.
Radhia HAJRI
1963
française
Marseille
54.
Assimini HAMADI
1971
française
Marseille
55.
Catherine HARNISCHFEGER
1973
française
Marseille
56.
Brigitte HERRERO
1971
française
Marseille
57.
Alexa JOUFFRET
1980
française
Marseille
58.
Sabina KESSOUS
1970
française
Marseille
59.
Lahoucine KHELIFI
1966
français
Marseille
60.
Marie-Thérèse LANGLASSE
1947
française
Peypin
61.
Nacéra LASSAR
1950
française
Marseille
62.
Nathalie LEBRETON
1966
française
Marseille
63.
Catherine LIMIER
1966
française
Aubagne
64.
Séréna MACOTTA
1978
italienne
Marseille
65.
Mansour MALAGOUEN
1963
français
Marseille
66.
Lydie MALDONADO
1970
française
Marseille
67.
Véronique MANJARD
1963
française
La Penne-sur-Huveaune
68.
Jacqueline MANTE
1959
française
Marseille
69.
Mériem MEDDOUR
1958
française
Marseille
70.
Raouda MEDFAI
1965
française
Marseille
71.
Jessica MEGALUDI
1980
française
Marseille
72.
Nathalie MEGALUDI
1976
française
Marseille
73.
Béatrice MENDY
1967
française
Marseille
74.
Karine MILLE
1973
française
La Penne-sur-Huveaune
75.
Antoine MISGNA
1961
français
Marseille
76.
Yahaya MOINDJIE
1970
comorien
Marseille
77.
Maria MONTEIRO DE ARAUJO
1967
portugaise
Marseille
78.
Hebara NETTAH
1974
algérienne
Marseille
79.
Angèle PAOLANTONI
1959
française
Marseille
80.
Marie-France PENDA
1965
française
Aubagne
81.
Roger PENDA
1956
français
Aubagne
82.
Joëlle PHILIPPS
1966
française
Marseille
83.
Isabelle PORTIER
1964
française
Auriol
84.
Béatrice POULIT-NAVARRO
1964
française
Marseille
85.
Linda RAHAL
1981
française
Marseille
86.
Christiane RAMON
1956
française
La Destrousse
87.
Josiane RICHARDOT
1949
française
Pont Salomon
88.
Michèle RIGAUD
1954
française
Aubagne
89.
Maryvonne ROUX
1972
française
Roquevaire
90.
Maria RUBERTO
1952
française
La Penne-sur-Huveaune
91.
Delphine SANCHEZ
1970
française
Aubagne
92.
Nadine SCARLATTI
1965
française
Aubagne
93.
Hélène SCARPINO
1962
française
Marseille
94.
Françoise SERDJEBI
1955
française
Marseille
95.
Latifa SMIRANI
1974
française
Marseille
96.
Fatimata SY
1982
sénégalaise
Toulon
97.
Oumou SY
1965
sénégalaise
Marseille
98.
Marlène VALDIVIESO
1956
française
Aubagne
99.
Marie-Josée VELLA
1954
française
Marseille
100.
Claudette VERRIER
1957
française
Sainte-Luce
101.
Philippe ZAFFRAN
1968
français
Marseille