CtEDO 27.09.2017 AI

ASSOCIATION INNOCENCE EN DANGER c. FRANCE et 1 autre affaire

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
27.09.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Affaire communiquée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ASSOCIATION INNOCENCE EN DANGER c. FRANCE et 1 autre affaire (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Comunicată pe 27 septembrie 2017

Cereri nr. 15343/15 și 16806/15

ASOCIAȚIA INNOCENCE EN DANGER împotriva Franței

și ASOCIAȚIA ENFANCE ET PARTAGE împotriva Franței

introduse respectiv pe 26 martie 2015 și 7 aprilie 2015

Asociațiile reclamante, Innocence en Danger (petiția nr. 15343/15) și Enfance et Partage (petiția nr. 16806/15), sunt asociații specializate în protecția copilului, înființate respectiv în 2000 și 1990, cu sediul în Paris. Sunt reprezentate în fața Curții respectiv de Maistru G. Thuan spus Dieudonné, avocat în Strasbourg, și de Maistru R. Constantino, avocat în Paris.

Faptele din cauză, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.

Cele două cereri sunt legate de decesul Marinei, în 2009, la vârsta de opt ani, ca urmare a seviciilor infligite de părinții ei.

Născută pe 27 februarie 2001 sub X, abandonată la naștere, Marina a fost recuperată de mamă o lună mai târziu și a locuit apoi alături de ambii părinți și de frații/surorile sale.

Marina a fost scolarizată pentru prima dată pe 21 aprilie 2007, dar a fost absentă din numeroase zile de la diverse școli în care a fost înscrisă succesiv din cauza mai multor mutări ale familiei.

Din primul an școlar 2007-2008, profesorii Marinei au notat în scris diverși distrofii constatați regulat, în principal pe față, dar și pe corpul copilului.

Pe 19 iunie 2008, directoarea școlii de atunci a trimis o «semnalizare privind protecția copilului» procurorului Republicii din Le Mans și președintelui Consiliului General; semnalizarea nu conținea mențiunea unei măsuri imediate de protecție. Directoarea era îngrijorată că, după o mutare, Marina nu se prezentase încă la noua ei școală, contrariindu-se cu frații și sora. Era preocupată de această absență, în măsura în care directorul școlii vechi i-a comunică o suspiciune de maltratare și primise un dosar școlar care relata urme fizice constatate pe corpul Marinei de institutrițele școlii vechi.

Pe 1 iulie 2008, serviciul de ajutor social pentru copii («ASE») a informat procurorul constatării de ecchimoze de medic școlar, Dr. D.; un certificat medical era atașat mesajului electronic.

Pe 2 iulie 2008, procurorul adjunct responsabil cu minorii de la procuratura din Le Mans a trimis un «venit-transmis» comandantului jandarmeriei pentru a efectua o investigație cu privire la «posibile fapte de maltratare de care ar putea fi victimă copilul». Din raportul Ombudsmanului din 30 iunie 2014 («POVESTEA MARINEI») rezultă că procurorul adjunct a adăugat: «Începeți investigația cu un examen medico-legal al copilului (...) și audiere filmată. Raportare în tratament în timp real TTR».

Pe 10 iulie 2008, a fost delegat un medic legist. Pe 15 iulie 2008, Marina a fost examinată de Dr. B., în prezența tatălui. În concluzia raportului, predat pe 17 iulie 2008 jandarmului, Dr. B. declară:

«Examenul permite găsirea a foarte multor leziuni de aspect vechi, putând fiecare să fie în mod individual consecința unui accident de viață cotidiană, dar al căror număr este puternic suspect (...). În ciuda explicațiilor concordante date de tată (...) nu putem exclude fapte de violență sau maltratare.»

Pe 23 iulie 2008, în vârstă de opt ani, Marina a fost audiată în localurile brigăzii de prevenire a criminalității juvenile dintr-o comună din zona Le Mans. Nu a denunțat ea însăși nicio violență a părinților sau a oricui. Din raportul Ombudsmanului din 30 iunie 2014 rezultă că tatăl așteptă la intrare în brigadă și Marina era audiată într-o sală echipată cu echipament video, separată de două camere de sala de așteptare unde se afla tatăl. Marina și părinții dăduser acordul pentru această audiere filmată.

Pe 17 septembrie 2008, agenți de poliție judiciară responsabil cu investigația s-a prezentat la domiciliul familiei și a audiat mama Marinei, care a afirmat că cicatricile proveneau din accidente de viață cotidiană și din dispute între frați și surori.

Pe 18 septembrie 2008, a redactat și semnat procesul-verbal de sinteză al investigației și a concluzionat: «(...) din investigația efectuată, nu rezultă niciun element susceptibil de a presupune că Marina a fost sau este victimă de maltratare». Ca urmare, a închis investigația și a transmis dosarul investigației preliminare procuraturii.

Pe 10 octombrie 2008, procuratura a clasat dosarul fără continuare, cu următorul motiv: «infracțiune insuficient caracterizată».

Pe 27 aprilie 2009, directorul și medicul școlar al școlii de atunci l-au somațat pe tată să-o ducă pe Marina la urgențe pediatrice ale spitalului Le Mans, unde va rămâne spitalizată o lună. Simultan, directorul școlii a transmis serviciului ASE al Consilului general Sarthe o «informație preocupantă (protecție copil)», care va duce la vizite la domiciliu ale unei asistente sociale și a unei puericultrice.

Din raportul Ombudsmanului din 30 iunie 2014 rezultă că ambele persoane au redactat fiecare un raport cu data 1 și 29 iulie 2009, și că aceste rapoarte au fost clasificate de serviciul ASE în așteptarea altor vizite planificate în august și septembrie.

Marina a decedat probabil în noaptea de 6 la 7 august, dar moartea nu a fost constatată decât pe 10 septembrie 2009. Tatăl a anunțat jandarmilor dispariția fiicei pe parcingul unui restaurant «fast-food» pe 9 septembrie 2009. Un dispozitiv important de căutare a fost desfășurat pentru a găsi copilul. Cu toate acestea, contradicții au fost rapid observate între audierile părinților și a unui frate al Marinei. De altfel, mai multe persoane au anunțat investigatorii de îndoielile lor cu privire la realizarea acestei dispariții. Pe 10 septembrie 2009, tatăl a dus în sfârșit investigatorii într-o dependință unde au descoperit, sub o gață de beton turnată într-o cutie de plastic, corpul copilului, înfășurat într-o cearșaf și pungi de gunoi.

Părinții Marinei au fost imediat plasați în arest preventiv și alți copii ai cuplului încredințați ASE.

Pe baza unui ordin introductiv din 11 septembrie 2009, o anchetă judiciară a fost deschisă împotriva părinților, care au fost deținuți din 12 septembrie 2009. O autopsie a corpului copilului și analize anatomo-patologice au fost, printre altele, efectuate. Ancheta judiciară a permis fraților și surorii să se exprime asupra experienței Marinei. A dezvăluit, de asemenea, că în afara faptelor din 6 august 2009 care au dus la decesul Marinei, tortură copilului a început când avea doi ani și jumătate.

a) Procesul părinților

Prin ordonanță din 17 iunie 2011, judecătorii instructori ai tribunalului de apel general al Le Mans au ordonat punerea sub acuzare și trimiterea părinților în fața curții de asistență din Sarthe pentru capete de tortură și barbarie asupra unui minor sub 15 ani de către ascendent, tortură și barbarie care au dus la moarte, și denunțare de infracțiune imaginară.

Tatăl Marinei a făcut apel de această ordonanță. Prin hotărâre din 5 octombrie 2011, camera de instrucție a curții de apel de Angers a confirmat ordonanța cu privire la el.

Diverse asociații (inclusiv cele două asociații reclamante), administratoarea ad hoc reprezentând frații și sora Marinei, precum și mătușa paternă a Marinei figurează ca părți civile în ordonanța din 17 iunie 2011 și în hotărârea din 5 octombrie 2011.

Procesul în fața curții de asistență din Sarthe s-a desfășurat de la 11 la 26 iunie 2012. Prin hotărâre din 26 iunie 2012, părinții au fost condamnați fiecare la 30 de ani de închisoare. Nu a existat apel de la această hotărâre.

Prin hotărâre civilă pronunțată în aceeași zi, curtea de asistență din Sarthe a condamnat fiecare dintre părinți să plătească celor două asociații reclamante, în calitatea lor de părți civile, un euro simbolic ca daune-interese.

b) Procedura de răspundere a Statului

Pe 5 octombrie 2012, cele două asociații reclamante au deschis acțiune de răspundere a Statului pentru funcționare defectuoasă a justiției. Estimau că între iunie și octombrie 2008, serviciile de investigație și procuratura din Le Mans au comis o serie de neglijențe și încălcări caracterizând culpa grea în sensul articolului L. 141-1 al codului organizării judiciare («COJ»). Estimau că dacă investigația penală ar fi fost efectuată corect, copilul ar fi putut fi salvat. Au precizat că culpele serviciului de justiție erau în legătură directă cu prejudiciul suferit de ele, din cauza misiunii de protecție a copilului maltratat. Au cerut condamnarea Statului să le plătească un euro simbolic.

i. Sentința din 6 iunie 2013 a tribunalului de primă instanță de Paris

Pe 6 iunie 2013, tribunalul de primă instanță Paris XIII a pronunțat sentința cu caracter de lege a Curții Supreme.

Observând că calitatea de a acționa a celor două asociații reclamante nu era contestată de agentul judiciar al Statului, tribunalul a declarat acțiunea de răspundere admisibilă.

Cu privire la fond, a respins asociațiile reclamante din totalitatea cererilor lor.

În primul rând, a reamintit că, cu excepția dispozițiilor particulare, răspunderea Statului pentru funcționare defectuoasă a serviciilor sale judiciare nu era angajată decât prin culpă grea sau negație de justiție. A trasat elementele care caracterizează noțiunea de culpă grea:

«Culpa grea se înțelege ca orice deficiență caracterizată de un fapt sau o serie de fapte care traduc incapacitatea serviciului public de justiție de a-și îndeplini misiunea cu care este investit, aceasta privind și serviciile de poliție și jandarmerie care intervin pentru misiuni de serviciu judiciar, sub autoritate și control al judecătorilor cu scaun sau magistraților procuraturii.

Constituie culpă grea actul care relevă o eroare evidentă și gravă de apreciere a elementelor de drept sau fapt și care procedează dintr-un comportament anormal deficient, eroare caracterizată de un fapt sau o serie de fapte care traduc această incapacitate și care trebuie apreciată nu în lumina evenimentelor care au intervenit ulterior și nu erau previzibile la data deciziilor incriminate, ci în contextul prezentat magistraților și investigatorilor.

Dacă luate separat nicio eventuală neglijență observată nu se analizează ca o culpă grea, funcționarea defectuoasă a serviciului de justiție poate decurge din adunarea acestora și deci caracteriza o culpă grea de natură să angajeze răspunderea Statului. (...)»

Apoi, a examinat fiecare punct ridicat de asociațiile reclamante.

A reamintit că în ziua primirii prin fax a semnalizării din 19 iunie 2008, procurorul adjunct cu minorii a ordonat o investigație, prescriind examen al copilului de medic legist și audiere filmată. A concluzionat că răspunsul penal a fost imediat și adaptat.

Considera că nu ar putea fi reproșat procurorului că nu a audiat autorul semnalizării din 19 iunie 2008, nici directorul și profesoarele școlii vechi (menționate în această semnalizare). Observa, printre altele, că profesoarele nu au fost martore ale faptelor care au generat urme observate nici nu le-au atribuit părinților sau altor adulți din jurul Marinei. Continua că directorul școlii vechi nu făcuse semnalizare; cu privire la directoarea noii școli, care semnalizase primele două zile de absență, nu transmisese niciun alt element până la sfârșitul lunii iunie 2008 care încheia anul școlar.

Cu privire la obiecția că părinții, avisați ai investigației, ar fi putut condiționa Marinei și orienta răspunsurile, tribunalul a reamintit că procedura impunea jandarmerilor să avizeze reprezentanții legali ai copilului minor în vederea audierii sale filmată și examinării de expert. Adăugă că Marina era întotdeauna gândită să răspundă la întrebări directe în feluri care nu incriminau părinții.

Tribunalul a respins obiecțiile conform cărora medicii ar fi trebuit audia ca martori. Considera că medicul legist (Dr. B.) avea prezentat, pe 17 iulie 2008 în calitatea sa de expert, o opinie circumstanțiată care nu necesita niciun complement de investigație. Cu privire la medicul școlar (Dr. D.), tribunalul considera că mesajul electronic al unei asistente sociale avisând procuratura constatării de Dr. D. a ecchimozelor pe 1 iulie 2008 era anterior expertizei și nu putea modifica concluziile.

Tribunalul considera că niciun vicii de procedură nu putea fi ținut din faptul că audiera Marinei nu s-a efectuat în prezența unui psiholog sau medic specialist în copii. Reamintea că jandaramul care efectuase audiera filmată a Marinei era un investigator specializat în colectarea declarațiilor copilului.

După ce a nararat elementele colectate în procesul-verbal de sinteză al investigației preliminare, tribunalul a concluzionat că nu ar putea fi imputat procuraturii clasarea procedurii fără continuare pe 6 octombrie 2008 fără a cere noi diligențe.

În fine, tribunalul s-a pronunțat pe o obiecție care nu a fost ridicată în asignare și care a fost adăugată de asociația Enfance et Partage. Aceasta reproa procuraturii că nu reînnoise investigația la prilejul unei noi semnalizări de informații preocupante înregistrate pe 4 mai 2009 de președintele consiliului general. Tribunalul a respins acest mijloc, motivând că această semnalizare nu era destinată procuraturii și că președintele consiliului general care ordonase o investigație socială nu o transmisese niciodată.

Ca încheierii, tribunalul estima că asociațiile nu reușeau în proba care le revine de culpă grea sau multiple culpe ușoare ducând la culpă grea pe care ar fi comis-o procuratura sau investigatorii de poliție judiciară în urma semnalizării de suspiciune de maltratare a Marinei efectuate pe 19 iunie 2008.

Ambele asociații au depus recurs în cale de recurs al sentinței din 6 iunie 2013. La prilejul recursului, asociația Innocence en Danger a formulat o întrebare prioritară de constituționalitate («QPC»).

ii. Hotărâre de nevoie de trimitere a QPC

Asociația Innocence en Danger a pus întrebarea conformității regimului legal de răspundere pentru culpă grea cu principiul dreptului la un recurs judecătoresc efectiv. Deci, a solicitat trimitere la Consilul Constituțional a următoarei QPC:

«Dispozițiile articolului L. 141-1, alineatul 2, al codului organizării judiciare care cer proba unei culpe grele pentru ca răspunderea Statului să fie angajată din cauza funcționării defectuoase a serviciului de justiție sunt, cu privire la investigarea semnalizărilor de maltratare a copiilor, conforme cu principiul de răspundere decurs din art. 4 al Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățenului din 1789, precum și cu dreptul la recurs judecătoresc efectiv garantat de art. 16 din aceeași Declarație?»

Susținea că întrebarea pusă era nouă. Reamintea că Curtea de Casație fusese sesizată de patru ori cu conformitatea articolului L. 141-1 al COJ cu principiile de separare a puterilor și imparțialitate ale instanțelor decurs din art. 16 al Declarației 1789, în măsura în care articolul L. 141-1 al COJ atribuie judecătorului civil sarcina de a judeca disfuncționalități ale corpului propriului. Or, în aceste patru cazuri, întrebarea nu privea, cum în cazul de față, condiția de culpă grea cerută de alineatul 2 al articolului L. 141-1 al COJ. Adăuga că, în contextul legii anti-Perruche, Consilul Constituțional se pronunțase asupra conformității cerinței unei culpe caracterizate cu Declarația 1789, dar luase grijă să distingă natura caracterizată a acestei culpe de cea în cauză în speță (culpa grea). Sublinia, de asemenea, că întrebarea pusă era în inima actualității sociale și judiciare franceze, subiectul maltratării copiilor constituind adevărat dezbatere societală.

Considera că cerința culpei grele constituia o condiție prea severă pentru victime ale actelor culpabile ale actorilor serviciului de justiție, cu privire la copii față de care un fapt de maltratare fusese semnalizat. Această cerință conducea la privarea victimelor de facultatea de a exercita recurs efectiv. Estima că luarea în considerare a dificultății executării misiunii de serviciu public răspunzând actorilor serviciului de justiție trebuia considerată secundară cu privire la imperativul absolut de protecție a minorilor față de care exista o puternică suspiciune de maltratare. Concluziona că cenzura pe care ar putea o exercita Consilul Constituțional ar fi limitată la cazurile semnalizărilor de maltratare a copiilor, și dacă nu, mai larg, la activități de investigație și poliție, fără a pune în pericol regimul culpei grele pentru ceea ce privește activități judiciare care ar putea rămâne guvernate de un regim de culpă grea.

Pe 12 februarie 2014, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea pe QPC formulată de Innocence en Danger la prilejul recursului, în prezența asociației Enfance et Partage. Hotărî că nu era nevoie să trimită la Consilul Constituțional QPC. Estima că întrebarea nu era nouă și nu prezenta un caracter serios. În această privință finală, a precizat:

«(...) nici dreptul la recurs judecătoresc efectiv, nici dreptul la compensare a unui prejudiciu consecutive unei culpe nu se opun ca legiuitor să amenajeze acțiunea victimelor prejudiciilor cauzate de funcționare defectuoasă a serviciului public de justiție, din motive de interes general răspunzând obiectivului de protecție a independenței activității acestui serviciu, cerând pentru a angaja răspunderea Statului stabilirea unei culpe grele, cu privire la portada efectivă pe care o oferă articolul L. 141-1 al [COJ] interpretarea pe care o dă jurisprudența constantă a Curții de Casație, conform căreia constituie culpă grea în sensul acestui text, orice deficiență caracterizată de un fapt sau o serie de fapte care traduc incapacitatea serviciului public de justiție de a-și îndeplini misiunea cu care este investit.»

iii. Hotărâre de respingere a recursurilor

Într-o hotărâre din 8 octombrie 2014, Curtea de Casație pronunță unirea recursurilor celor două asociații și le respinge. Hotărî, în special:

«Prevăzut că asociațiile Innocence en Danger și Enfance et Partage fac grief sentinței de a le respinge din cerere;

Prevăzut că după reamintire că, pe 19 iunie 2008, ziua primirii prin fax a semnalizării efectuate de directoarele școlii pentru absenteism al copilului și suspiciune de maltratare, procurorul adjunct cu minorii ordonase o investigație, prescriind examen al copilului de medic legist și audiere filmată, sentința constată că, contrariind aserțiunile asociațiilor, niciun din elementele de informație comunicate de profesori procurorului Republicii nu incrimina părinți copilului în actele de maltratare suspecte și că serviciile de jandarmerie, care primiser instrucțiunile pe 2 iulie 2008, rechiziționaseră medicul legist pe 10 iulie următor și informat părinți ai investigației și datei audierii fiicei; că observă că opinia circumstanțiată a medicului nu necesita niciun complement de investigație la aceasta, că în cursul audierii de un jandarm specializat, copilul, zâmbet și care nu arăta nicio aprehensiune, dădea o explicație circumstanțiată pentru fiecare cicatrice dezvăluită de expert, cu excepția a două leziuni prea vechi; că în starea acestor afirmații, tribunalul a putut deduce că nicio culpă grea, în sensul articolului L. 141-1 al codului organizării judiciare, nu era caracterizată; că mijloacele nu pot fi primite.»

Dispozițiile articolului L. 141-1 al COJ, precum și evoluția jurisprudenței interne în materie sunt relatate în decizia Benmouna și alții c. Franța (nr. 51097/13, 15 septembrie 2015).

Raportul Ombudsmanului din 30 iunie 2014 explică că tratamentul în timp real TTR se caracterizează prin faptul că membrii procuraturii răspund prin telefon, și nu prin corespondență cum în investigații preliminare clasice, la cereri de orientare ale cazurilor emanând de ofițeri de poliție judiciară și iau imediat decizii privind continuarea acestor cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2019-06-04
0,94
ASSOCIATION INNOCENCE EN DANGER c. FRANCE
Communiquée le 27 septembre 2017 et le 4 juin 2019 CINQUIÈME SECTION Requêtes nos 15343/15 et 16806/15 INNOCENCE EN DANGER et Marie-Laure FOUTREL contre la France et ASSOCIATION ENFANCE ET PARTAGE contre la France introduites respectivement
CtEDO 2008-08-26
0,91
PETRI ET LEBLANC c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 28565/06 présentée par Laure PETRI et François LEBLANC contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 26 août 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen
CtEDO 2025-06-05
0,91
IZARD c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 36633/23 Eugénie, Jeanne, Émilienne IZARD contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 5 juin 2025 en un comité composé de : Kateřina Šimáčková, présidente
CtEDO 2020-12-07
0,91
C.P. c. FRANCE et 1 autre affaire
Communiquée le 7 décembre 2020 Publié le 11 janvier 2021 CINQUIÈME SECTION Requêtes n os 56513/17 et 56515/17 C.P. contre la France et M.N. contre la France introduites le 1 er août 2017 EXPOSÉ DES FAITS Le requérant de la première requête,
CtEDO 2017-12-12
0,91
HALLIER ET AUTRES c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 46386/10 Karine HALLIER et autres contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 décembre 2017 en un comité composé de : Mārtiņš Mits, président, André Po
Sursă