CtEDO 10.10.2017 AI

AFFAIRE BALBAL c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.10.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{général} (Article 10-1 - Liberté d'expression)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE BALBAL c. TURQUIE (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

CAUZA

BALBAL împotriva TURCIEI

(Cererea n°

66327/09)

10 octombrie 2017

Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi supusă unor corecții de formă.

În cauza Balbal împotriva Turciei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședință în comitet compus din:

Julia Laffranque,

președintă,

Paul Lemmens,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Hasan Bakırcı,

grefier adjunct

de secție

,

După deliberare în camera de consiliu la 19 septembrie 2017,

Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:

1.

La originea acestei cauze se află o cerere (n°

66327/09) împotriva Republicii Turcie și pe care un cetățean al acestui stat, d-l

Mustafa Balbal («

reclamantul

»), a adresat-o Curții la 2 decembrie 2009 în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («

Convenția

»).

2.

Reclamantul a fost reprezentat de d-na

Guvernul

») a fost reprezentat de agentul său.

3.

La 8 septembrie 2016, cererea a fost comunicată Guvernului.

4.

Guvernul se opune examinării cererii de către un comitet. După examinarea obiecției Guvernului, Curtea o respinge.

I.

5.

Reclamantul s-a născut în 1967 și locuiește la Ankara.

6.

El este autorul unei cărți cu privire la insurecțiile care au avut loc în județul Ağrı în 1930 și intitulată

Ararat'taki esir generalden kan çiçekleri

Florile de sânge de la generalul captiv la Ararat

»), publicată în august 2002. La 28 august 2002, curtea de securitate a statului a ordonat confiscarea acestei lucrări.

7.

Prin actul de acuzare din 7 noiembrie 2002, procurorul Republicii din Beyoğlu a inculpat reclamantul pentru denigrarea, prin presă, a Republicii și a forțelor armate ale statului și a cerut condamnarea sa în aplicarea articolului 159 § 1 al vechiului cod penal (CP).

8.

Pasajele incriminate ale cărții, reținute în actul de acuzare, se citesc după cum urmează:

în partea intitulată «

Generalul Salih Omurtmak este capturat

»:

1.

«

Șeicul Zahir, lider al rebelilor

: (...) Am plecat în munți pentru a scăpa de persecuțiile voastre. Ne luptăm ca bărbații. Când capturăm soldații voștri, îi eliberăm apoi. Voi, voi executați rebelii capturați. Ce doriți din poporul civil

? Ați ucis mii de civili. Știm tot ce ați făcut, [faptele voastre] nu vor rămâne nepedepsite. Ardeți toate satele pe care le traversați, torturați oamenii. Statul vostru este cel mai laș și cel mai barbar din lume. Ceea ce faceți se numește persecuție și este o ofensă adusă poporului nostru. Există onoare războinicului și reguli de război care trebuie respectate (...)

»

2.

«

Un stat care nu respectă tratatele internaționale ar respecta acest cocoloș de hârtie

?

»

în partea intitulată «

Uciderea șeicului Yusuf

»:

3.

«

(...) Majoritatea rebelilor au rupt încercuirea și au reușit să fugă. Patru rebeli au fost uciși. Trei rebeli, inclusiv șeicul Yusuf, au fost capturați și adunați pe piața satului, desculți în zăpadă. Acești trei oameni au suferit torturi neauzite. Când soldații au înțeles că șeicul Yusuf era fratele mai mare al șeicului Zahir, ceilalți doi rebeli capturați au fost uciși cu mitraliera. Nu mai rămânea decât șeicul Yusuf (...)

»

4.

«

(...) Da, florile roșii pe care le formau picăturile de sânge vărsate pe zăpadă sunt florile de sânge pe care le-a oferit generalul șeicului Zahir cu mult mai târziu. Într-adevăr, șeicul Zahir, după ce capturase generalul, l-a eliberat, și generalul oferii în schimb florile pe care propria sa soție le ținea în mâini în timpul captivității, toate acestea cu ipocrizie. A venit momentul în care generalul trebuia să ofere flori pline de ură și sânge. Soldații au bătut sătenii fără a le putea extrage informații cu privire la prezența altor rebeli în alte sate, și ei au părăsit satul noaptea aceea (...)

»

în partea intitulată «

Uciderea șeicului Habib

»:

5.

«

(...) Anul 1930 a fost anul în care statul a asprit tonul și în care atrocitățile și masacrele au devenit ordinare. Satele au fost luate cu asalt de soldați și oamenii au fost torturați fără motiv.

»

6.

«

Călătorul pe cale, păstorul pe platoul său, fermierul în câmpul lui, toți cei care întâlneau soldații sufereau torturi și intimidări. Față de această barbarie, mii de oameni au fost forțați să caute refugiu în munți.

»

7.

«

Populațiile civile, inclusiv copiii, care se refugiaseră pe muntele Ağrı au fost ținta soldaților și au fost masacrate. Populația civilă care încerca să emigreze către Iran a fost încercuită de militari și a rămas prinsă în munții înalți.

»

8.

«

Șeicul Habib a fost luat în seama în ultimul rând. Un foc a fost aprins pe piața satului și o tablă, din acelea folosite pentru a coacă pâinea, a fost pusă peste el. Șeicul Habib a fost complet dezbrăcat, mâinile și picioarele lui au fost legate la o bară lungă și corpul lui a fost pus pe tabla incandescență.

»

în partea intitulată «

Uciderea șeicului Tahir

»:

9.

«

Aproximativ 500 de gloanțe au lovit corpul neînsuflețit al șeicului Tahir, care rămânuse sub o ploaie de gloanțe trase pe ordinul căpitanului İbrahim. Ca și cum nu ar fi fost suficient, căpitanul s-a plasat lângă defunctul, însoțit de o echipă de soldați. Abia după ce a făcut să se tragă aproximativ 200 de gloanțe suplimentare instinctul lui primitiv a fost satisfăcut.

»

10.

«

Un rebel experimentat ca șeicul Tahir sigur că știa că va muri. Și-a luat locul respectabil în inima poporului kurd. Sufletul lui este în pace deoarece și-a încheiat lupta armată în triumf, ucigând el însuși șase jandarmi înainte de a cădea.

»

11.

«

Căpitanul İbrahim, după ce astfel a confruntat și a ucis o singură persoană, înconjurat de cei 150 de soldați ai lui, s-a retras la postul Goleser pentru a-și celebra triumful fără partaj.

»

în partea intitulată «

Acțiunile întreprinse asupra lui Katip

»:

12.

«

(...) Am văzut urmele escadronului de cavalerie din Tașburun (escadronul care taie capete) (...)

»

13.

«

(...) Când mă uitam la ziduri, tremuram gândindu-mă la numărul [de oameni masacrați] și cum căpitanul Kemal (măcelarul) i-a masacrat în acel loc. Era ca și cum căpitanul Kemal tăia capetele oamenilor manual cu o ferăstrău și ca și cum auzisem ecoul țipetelor oamenilor care voiau să-i scape și să-și salveze viața (...)

»

14.

«

(...) [Căpitanul Kemal] povestea cu hohote de râs că militarii tăiau capetele rebelilor la acest post militar și că capetele tăiate erau îngropate într-un depozit la cincizeci de metri de post.

»

15.

«

(...) Pe scurt, soldatul Salman era ca o copie a oamenilor rasisti și chauvinisti, foarte departe de civilizație, care dau lecții de patriotism, care aveau greu să se adapteze epocii moderne și care dădeau impresia că mentalitatea opresivă nu s-a schimbat deloc din urmă cu șaptezeci de ani (...)

»

9.

Prin sentința din 29 iunie 2006, tribunalul penal din Beyoğlu, considerând că expresiile și calificările conținute în cartea în cauză denigrau și insultau în mod deschis și public Republica Turciei și forțele armate ale statului, a găsit reclamantul vinovat de infracțiunile care i se reproșau. L-a condamnat, în aplicarea articolului 301 al noului cod penal (NCP) intrat în vigoare la 1

iunie 2005, la o amendă judiciară cu suspendare de 1

800 de lire turce (TRY), respectiv 888,84 euro (EUR) la acea dată.

10.

Prin hotărârea din 31 martie 2009, Curtea de Casație a anulat sentința de primă instanță pe motivul că amendamentul legislativ din 29

aprilie 2008 condiționase continuarea infracțiunilor enunțate de art. 301 al NCP la autorizarea ministrului Justiției.

11.

Ca urmare a refuzului ministrului Justiției de a autoriza urmărirea reclamantului, tribunalul penal, prin decizia din 26

martie 2010, a radiat cauza de pe rol.

II.

12.

art. 159 § 1 al CP (legea n°

765 din 1

martie 1926), în vigoare până la 1

iunie 2005, prevedea după cum urmează în părțile relevante pentru această cauză:

«

Este pasibil de o pedeapsă de șase luni la trei ani de închisoare orice persoană care, public, denigrează sau prezintă ca denigrate (

tahkir ve tezyif edenler

) turcitatea, Republica, Marea Adunare Națională a Turciei, guvernul Republicii Turciei, organele judiciare, forțele armate sau securitatea statului (

Devletin askeri veya emniyet muhafaza kuvvetleri

).

(...)

Exprimarea opiniilor critice, în absența intenției de a denigra, de a prezenta ca denigrate sau de a insulta, nu constituie o infracțiune.

»

13.

art. 301 al NCP (legea n°

5237 din 26

septembrie 2004 intrat în vigoare la 1

iunie 2005), așa cum a fost modificat prin legea n°

5759 din 30

aprilie 2008, se citește după cum urmează:

«

Este pasibil de o pedeapsă de șase luni la doi ani de închisoare orice persoană care denigrează public națiunea turcă, Republica Turciei, Marea Adunare Națională a Turciei, guvernul Republicii Turciei și organele judiciare ale statului.

Este sancționat conform dispozițiilor primului paragraf orice persoană care denigrează public forțele militare sau securitatea statului.

Exprimarea opiniilor critice nu constituie o infracțiune.

Urmărirea acestei infracțiuni este supusă autorizării ministrului Justiției.

»

14.

Legea n°

6384 privind reglementarea, prin acordarea unei compensații, a anumitor cauze aduse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului a fost adoptată de Marea Adunare Națională a Turciei la 9

ianuarie 2013 și a intrat în vigoare la 19 ianuarie 2013 (pentru informații mai detaliate privind această lege, a se vedea

Turgut și alții c.

Turcia

(dec.), n°

4860/09, §§ 19-26, 26 martie 2013).

I.

15.

Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare din cauza stresului și anxietății pe care le-a resimțit în cursul proceduri penale diligentate împotriva lui pentru capul de denigrare a Republicii Turciei și a forțelor armate ale statului și din cauza confiscării cărții lui de către autoritățile. Susține că procedura penală diligentată împotriva lui, foarte lungă în opinia sa, a fost de natură să-l descurajeze să desfășoare muncă pentru a difuza informații privind fapte istorice care, în opinia sa, sunt în continuare actuale și au locul lor în dezbaterea publică. Invocă art. 10 al Convenției, care se citește după cum urmează:

«

1.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea opiniei și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei, fără interferența autorităților publice și indiferent de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună un regim de autorizări întreprinderile de radiodifuziune, de cinema sau de televiziune.

2.

Exercitarea acestor libertăți, pe cât comportă deveri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, pentru apărarea ordinii și prevenirea crimei, pentru protecția sănătății sau a moralei, pentru protecția reputației sau a drepturilor altor persoane, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a asigura autoritatea și imparțialitatea puterii judiciare.

»

A.

Privind admisibilitatea

16.

În ceea ce privește plângerea relativă la confiscarea cărții reclamantului, Curtea observă de la început că confiscarea în cauză a fost ordonată la 28

august 2002 (§6 de mai sus) și că intereatul nu pare să fi formulat o opoziție împotriva acestei măsuri. Observă de asemenea că reclamantul nu furnizează niciun document privind decizia de confiscare nici o eventuală procedură care ar fi urmat. Reamintește că termenul de șase luni, în acest

caz, ia naștere la data actelor sau măsurilor denunțate sau la data în care interesații iau cunoștință de ele sau resimt efectele sau prejudiciul (

Varnava și alții c. Turcia

[GC], n°

16064/90 și 8 altele, §

157, CEDO 2009). Acum, în speța de față, măsura de confiscare denunțată de reclamant a avut loc în 2002, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea cererii. Din aceasta rezultă că această plângere este tardivă și trebuie respinsă, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

17.

Cât privește plângerea relativă la procedura penală diligentată împotriva reclamantului, Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate bazată pe incompatibilitate

ratione personae

. Susține că reclamantul nu are calitatea de ofendată din motiv că, cauza în cauză fiind radială de pe rol din cauza deciziei ministrului Justiției de a nu autoriza urmărirea, nicio condamnare nu a fost pronunțată împotriva intereatului de către instanțele penale.

18.

Reclamantul contestă această teză și susține că are statut de ofendată din momentul în care a fost diligentată o procedură penală împotriva lui.

19.

Curtea considera că excepția ridică chestiuni strâns legate de examinarea existenței unei încălcări a exercitării de către reclamant a dreptului la libertatea de exprimare, deci a substanței plângerilor bazate pe art. 10 al Convenției (

Dilipak c.

Turcia,

29680/05, § 38, 15 septembrie 2015). De aceea, decide să o unească la fond.

20.

Constatând de altfel că această plângere nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției și că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B.

Privind fondul

1.

Existența unei încălcări

21.

Reclamantul susține că procedura penală diligentată împotriva lui, care l-ar fi descurajat de a scrie și amenințat de o pedeapsă, a avut un efect descurajator asupra exercitării libertății sale de exprimare.

22.

Guvernul susține că procedura penală diligentată împotriva reclamantului nu constituie o încălcare a exercitării de către interesat a libertății sale de exprimare. Argumentează la această privință că reclamantul nu a fost condamnat la încheiere acestei proceduri, care a fost radială de pe rol, și că nicio măsură repressivă sub forma unor arestări sau al privării de libertate nu a fost adoptată împotriva reclamantului în cadrul procedurii.

23.

Curtea face referință la principiile care decurg din jurisprudența sa privind existența unei încălcări a dreptului la libertatea de exprimare din cauza unei proceduri penale care nu a culminat cu o sentință de condamnare (

Dilipak

, precitat, §§ 44-47).

24.

În speța de față, Curtea observă că o procedură penală a fost diligentată împotriva reclamantului pentru denigrare a Republicii și a forțelor armate (infracțiune pedepsită de art. 159 al CP și de articolul

301 al NCP) din cauza publicării unei cărți care relatează insurecțiile care au avut loc la Ağrı în 1930. Observă că intereatul risca să fie condamnat la o pedeapsă de închisoare putând merge de la șase luni la trei ani. Observă apoi că procedura penală în cauză, care a durat aproximativ șapte ani și patru luni, a fost în final radială de pe rol din cauza refuzului ministrului Justiției de a acorda autorizarea urmărilor (§11 de mai sus).

25.

Curtea considera că urmăririle penale diligentate împotriva reclamantului timp de aproximativ șapte ani și patru luni pentru o infracțiune grav pedepsit, putând avea un efect descurajator, nu pot fi analizate ca comportând doar riscuri pur ipotetice pentru reclamant, ci că ele au constituit în sine constrângeri reale și efective asupra activității sale de autor. Radierea acțiuni publice de pe rol a doar pus capăt existenței riscurilor menționate, dar nu a scăzut cu nimic faptul că acestea au constituit o presiune asupra reclamantului pentru o anumită perioadă (

Dilipak

, precitat, § 50).

26.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea respinge excepția Guvernului bazată pe absența calității de ofendată a reclamantului, și concluzionează că urmărirea penală diligentată împotriva interesatului constituie o «

încălcare

» a exercitării de către acesta a dreptului la libertatea de exprimare garantat de art. 10 al Convenției.

2.

Justificarea încălcării

27.

Reclamantul, deși recunoaște că încălcarea litigioasă era prevăzută de lege, susține că nu urmărea un scop legitim și nu răspundea unei necesități sociale imperioase. Expune la această privință că nu a făcut decât să-și exprime opiniile în cartea sa redactată pe baza cercetărilor și imaginației sale și că nimic nu putea face crede că această carte punea în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

28.

Guvernul susține că procedurile penale diligentate împotriva reclamantului erau fondate pe art. 159 § 1 al legii n°

765 și art. 301 al legii n°

29.

Curtea reamintește principiile care decurg din jurisprudența sa în materie de libertate de exprimare, care sunt rezumate în special în sentințele

Karácsony și alții c. Ungaria

([GC], n°

42461/13, § 132, 17

mai 2016), și

Dilipak

(precitat, §§ 60-64, 15 septembrie 2015).

30.

Curtea observă că încălcarea litigioasă avea o bază legală, și anume art. 159 al CP și art. 301 al NCP.

31.

Deși se îndoiește de legitimitatea scopului acestei încălcări în sensul articolului

10 al Convenției, ea consideră că, ținând seama de concluzia la care va ajunge cu privire la necesitatea încălcării (paragraful

34 de mai jos), nu se impune să decidă această chestiune.

32.

Cât privește necesitatea încălcării, Curtea constată că cartea reclamantului expunea, în stil romanesc, un eveniment istoric, și anume insurecțiile care au avut loc la Ağrı în 1932, o chestiune care cade incontestabil sub domeniul interesului general într-o societate democratică. Efectuând o analiză a pasajelor litigioase ale cărții (§8

de mai sus), observă că imaginația reclamantului pare să joace un rol important în relatările în cauză, așa cum chiar a și recunoscut intereatul (§27 de mai sus). Observă că aceste pasaje pot fi considerate o critică acerbă asupra practicilor represive și violente care ar fi fost adoptate pentru a contracara insurecțiile de către anumiți responsabili militari ai epocii. Considera că aceste pasaje erau lipsite de orice caracter «

gratuit ofensant» sau injurios și că nu incita nici la violență nici la ură. Cartea în cauză nu conținea, în opinia Curții, insulte sau declarații defamatorii bazate pe fapte eronate, sau observații care incitează la acțiuni violente împotriva statului și funcționarilor lui (

Dilipak

, precitat, § 68).

33.

Curtea considera de asemenea că, urmărind reclamantul penal pentru crime grave timp de o perioadă considerabilă, autoritățile judiciare au exercitat un efect descurajator asupra voinței intereatului de a se exprima privind subiecte care cad sub domeniul interesului public (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Dilipak

, precitat, § 70).

34.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea considera că măsura incriminată nu răspundea unei necesități sociale imperioase, că ea nu era, în orice caz, proporțională scopurilor legitime vizate și că, din acest motiv, nu era necesară într-o societate democratică.

35.

De aceea, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 10 al Convenției.

II.

36.

Reclamantul se plânge de durata procedurii penale diligentate împotriva lui. Invocă la această privință art. 6 § 1 al Convenției, formulat după cum urmează în pasajele relevante pentru speța de față:

«

Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra contestatelor cu privire la drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)

»

37.

Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate bazată pe neepuizarea căilor de atac interne. Indică faptul că un nou recurs în despăgubire a fost instituit în Turcia de legea n°

6384 și reproșează reclamantului că nu a epuizat calea de atac prevăzută de această lege pentru a-și prezenta plângerea relativă la durata procedurii în fața comisiei de despăgubire.

38.

Reclamantul nu se pronunță pe această chestiune.

39.

Curtea reamintește, la fel ca și Guvernul, că un nou recurs în despăgubire a fost instituit în Turcia ca urmare a aplicării procedurii de caz pilot în cauza

Ümmühan Kaplan c.

Turcia

(n°

24240/07, 20 martie 2012). Reamintește de asemenea că, mai târziu, în decizia sa

Turgut și alții c. Turcia

((dec.), n°

4860/09, 26 martie 2013), a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din motiv că reclamanții nu epuizaseră căile de atac interne, și anume noul recurs. Pentru a face aceasta, a considerat, în special, că acest nou recurs era

a priori

accesibil și susceptibil de a oferi perspective rezonabile de reparare pentru plângerile relative la durata procedurii.

40.

Curtea reamintește din nou că, în sentința sa pilot

Ümmühan Kaplan

(precitată, § 77), a precizat că ar putea continua totuși, pe calea procedurii normale, examinarea cererilor de acest fel care au fost comunicate Guvernului înainte de data adoptării sentinței pilot în cauză.

41.

Totuși, ținând seama de excepția preliminară a Guvernului privind presupusul defect al reclamantului de a utiliza recurs instituit de legea n°

6384, Curtea reia concluzia la care a ajuns în cauza

Turgut și alții

(decizia precitată). Concluzionează deci că plângerea privind durata procedurii penale trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției (

Rifat Demir c. Turcia

, n°

24267/07, § 35, 4

iunie 2013, și

Yiğitdoğan c. Turcia (n°

2)

, n°

72174/10, § 59, 3

iunie 2014).

III.

42.

Potrivit articolului 41 al Convenției,

«

Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții Contractante nu permite să șteargă decât incomplet consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă.

»

A.

Daune

43.

Reclamantul cere 116

580 de euro (EUR) cu titlu de daune materiale pe care consideră că le-a suferit din cauza confiscării cărții sale. Cere de asemenea 103

627 EUR pentru daune morale.

44.

Guvernul consideră că nu există nicio relație de cauzalitate între presupusa încălcare și dauna materială expusă al cărei montant este, în opinia sa, speculativ. Considera în plus că suma cerută pentru daune morale este excesivă și nu corespunde jurisprudenței Curții.

45.

Curtea nu vede nicio relație de cauzalitate între încălcarea constatată și dauna materială susținută și respinge această cerere. Pe de altă parte, considera că este cazul să acorde reclamantului 2

500 EUR cu titlu de daune morale.

B.

Cheltuieli și taxe

46.

Reclamantul cere de asemenea 4

145 EUR pentru cheltuieli avocațiale și 1

373 EUR pentru cheltuieli și taxe pe care spune că le-a suportat în fața Curții. Prezintă o factură de 16

000 de lire turce (TRY) relativă la un decontare pe care o spune că a făcut avocatului său pentru cheltuielile de reprezentare în fața Curții. Furnizează de asemenea un detaliu de cheltuieli de furnizare, poștă, traducere și asistenți de un montant total de 5

300 TRY, stabilit de avocat.

47.

Guvernul consideră că reclamantul nu a prezentat document relevant în susținerea cererii sale privind cheltuielile și taxele.

48.

Ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea considera rezonabilă suma de 1

500 EUR toată cheltuielile incluse și o acordă reclamantului.

C.

Dobânzi de întârziere

49.

Curtea considera că este potrivit să modeleze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilitățile de creditare marginale ale Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

cererea admisibilă privind plângerea bazată pe art. 10 al Convenției în relație cu procedura penală diligentată împotriva reclamantului și inadmisibilă pentru surplus

;

2.

Declară

că a existat o încălcare a articolului 10 al Convenției

;

3.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, convertite în moneda Statului pârât, la cursul aplicabil la data plății:

i.

2

500 EUR (doi mii cinci sute de euro), plus orice montant care poate fi datorat cu titlu de impozit, pentru daune morale,

ii.

1

500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice montant care poate fi datorat de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și taxe

;

b)

că, de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste montante vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilitățile de creditare marginale ale Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale

;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la

10 octombrie 2017, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Hasan Bakırcı

Julia Laffranque

Grefier adjunct

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă