CASE OF ZAALISHVILI v. GEORGIA

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A ZAALISHVILI c. GEORGIA (Documentul nr. 45681/22) HOTĂRÂREA STASBOURG 11 februarie 2025 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zaalishvili c. Georgia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Jolien Schukking , Președintele Faris Vehabović, Lorraine Schembri Orland , judecători și Simeon Petrovski, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu. 45681/22) împotriva Georgiei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 10 septembrie 2022 de către un cetățen georgian, dna Leila Zaalishvili („reclamantul”), care s-a născut în 1962, locuiește în satul Vardisubani și a fost reprezentat de dl G. Iasashvili, avocat practicant în Tbilisi; hotărârea de a anunța plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție privind durata excesivă a procedurilor civile guvernului georgian („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl B. Dzamashvili, al Ministerului Justiției și de a declara inadmisibilă restul cererii; observațiile părților; având deliberat în particular la 21 ianuarie 2025, Eliberați următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la durata procedurii civile în temeiul articolului § 1 din Convenție. La 2 februarie 2012 T.M., cumnatul reclamantului, a inițiat proceduri civile împotriva fratelui său A.M. (soț al reclamantului), privind titlul pentru casa de familie. A.M. a depus o reclamație, solicitând instanței să-l recunoască drept singurul proprietar al proprietății contestate. Între 27 aprilie 2012 și 15 ianuarie 2013 au fost pronunțate trei hotărâri în privința cauzei: una de către Curtea de District Telavi și două de către Curtea de Apel Tbilisi. La 25 decembrie 2013, Curtea Supremă a Georgiei a trimis cazul la instanța de recurs pentru reexaminare. Între timp, soțul reclamantului a murit și a continuat procesul în locul său. După o încercare eșuată de a soluționa cazul, Curtea de Apel Tbilisi, prin decizia implicită din 28 martie 2016, a permis recursul reclamantului în parte. Noiembrie 2016 Curtea de Apel Tbilisi a emis o altă hotărâre care a respins cererea civilă a reclamantului. La 11 ianuarie 2017, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 10 iulie 2017, Curtea Supremă a declarat cazul reclamantului admisibil. La 18 mai 2022, Curtea Supremă a pronunțat o decizie finală (adoptată în procedura scrisă) care a respins cererea reclamantului în întregime. Reclamantul a susținut că durata procedurii civile a fost încălcarea cerinței de „temps rezonabil” în temeiul articolului 1 din Convenție – în special având în vedere durata prolungată a acestor proceduri în etapa de casă. Guvernul a susținut că cererea este inadmisibilă din cauza nerecepției reclamantului de a depune cererea mai devreme, în timp ce procedura în cauză era încă în așteptare. Curtea nu consideră că este irazonabil sau necorespunzător ca reclamantul să aștepte încheierea procedurii înainte de a depune o cerere în fața Curții. În consecință, aceasta respinge obiecția Guvernului. Constatând că plângerea nu este vădit nefondată, după cum susține Guvernul, Curtea declară cererea admisibilă. Principiile generale privind durata procedurii au fost rezumate în Frydlender c. Franța ([GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII) și Cominersoll S.A. c. Portugal ([GC], nr. 35382/97, § 19, CEDH 2000-IV). 10. În acest caz, procedura civilă, care a început la 2 februarie 2012, s-a încheiat la 18 mai 2022. Prin urmare, au durat puțin peste zece ani și trei luni la trei niveluri de jurisdicție. Datorită unei strângeri și a unei remiteri, hotărârile au fost pronunțate în șapte ocazii. Curtea este pregătită să accepte argumentul Guvernului că cazul era de un anumit grad de complexitate. Cu toate acestea, acest singur nu poate justifica durata procedurii în fața Curții Supreme. În plus, Guvernul nu a avansat niciun argument pentru explicarea perioadei prelungite de inactivitate din partea Curții Supreme și a întârzierii sale de peste cinci ani în hotărârea apelului reclamantului asupra punctelor de drept (a se vedea punctul 5 de mai sus). În timp ce cazul nu a aparținut unei categorii care ar fi trebuit să justifice o expediție specială (a se vedea Sürmeli v. Germania) [GC], nr. 75529/01, § 133, CEDO 2006 VII), chestiunea care a fost în joc pentru reclamant încă necesită o expediție rezonabilă, având în vedere că a avut în vedere titlul de proprietate asupra casei în care locuia pe parcursul întregului proces. 11. În cele din urmă, Curtea va aborda argumentul Guvernului că reclamantul nu a luat măsuri de fond pentru accelerarea procedurii. În absența unor măsuri interne eficace (a se vedea, în scop ilustrativ, Schrade v. Georgia [Comitet], nr. 15016/07, §§ 41-42, 11 martie 2021; Kadzanaia v. Georgia [Comitet], nr. 27178/21, §§ 9-12, 21 martie 2024; Mgeladze v. Georgia [Comitet], nr. 35413/19, §§ 8-10, 16 mai 2024; și I.B. c. Georgia [Comitetul], 4639/23, §§ 18-19, 11 iulie 2024] și, totodată, observând că reclamantul nu pare să fi solicitat, cel puțin în formă scrisă, în legătură cu progresul procedurii de casă timp de mai mult de cinci ani, Curtea nu vede motive pentru care să absolva statul responsabilității sale pentru stagnarea procedurii în fața Curții Supreme. Curtea reiterează, în acest sens, că chiar atunci când procedurile civile sunt reglementate de principiul liberei dispoziții a părților (care implică responsabilitatea părților în privința procedurii), statul trebuie să își organizeze sistemul judiciar astfel încât să fie îndeplinită obligația unui proces într-un termen rezonabil (a se vedea Erfar Avef c. Grecia , nr. 31150/09, § 58, 27 martie 2014, cu alte referințe în acest sens; a se vedea, de asemenea, Gisela Müller v. Germania , nr. 69584/01, § 86, 6 octombrie 2005). 12. Având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa și având în vedere toate circumstanțele cazului, Curtea constată că durata procedurii reclamate nu a îndeplinit cerințele de timp rezonabil. 13. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 14. Reclamantul a solicitat 30 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material care corespunde presupusului valor al casei familiale și 5.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 15. Guvernul a remarcat faptul că afirmația în ceea ce privește șeful pagubelor pecuniare nu a fost relevantă având în vedere subiectul cererii. În ceea ce privește afirmația în ceea ce privește prejudiciile morale, ei au susținut că suma susținută este excesivă. 16. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, acordă reclamantului 2,200 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Pentru aceste motive, CURTE, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2,200 EUR (2 mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare, plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 februarie 2025, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Simeon Petrovski Jolien Schukking Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF ZAALISHVILI v. GEORGIA

(Application no. 45681/22)

JUDGMENT

STRASBOURG

11 February 2025

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Zaalishvili v. Georgia,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of:

Jolien Schukking

, President

,

Faris Vehabović,

Lorraine Schembri Orland

, judges

,

and Simeon Petrovski,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

45681/22) against Georgia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 10 September 2022 by a Georgian national, Ms Leila Zaalishvili (“the applicant”), who was born in 1962, lives in Village Vardisubani and was represented by Mr G. Iasashvili, a lawyer practising in Tbilisi;

the decision to give notice of the complaint under Article 6 of the Convention concerning the excessive length of civil proceedings to the Georgian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr

B. Dzamashvili, of the Ministry of Justice and to declare inadmissible the remainder of the application;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 21

January

2025,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The application concerns the length of civil proceedings under Article

6

2.

On 2

February 2012 T.M., the applicant’s brother in-law, initiated civil proceedings against his brother, A.M. (the applicant’s husband), concerning title to the family house.

A.M. filed a counterclaim, requesting the court to recognise him as the sole owner of the disputed property.

3.

Between 27

April 2012 and 15

January 2013 three judgments were delivered in respect of the case: one by the Telavi District Court and two by the Tbilisi Court of Appeal. On 25

December 2013 the Supreme Court of Georgia remitted the case to the appeal court for re-examination.

4.

The renewed proceedings before the Tbilisi Court of Appeal started on 7

April 2014. In the meantime, the applicant’s husband died, and she continued the proceedings in his stead. After a failed attempt to settle the case, the Tbilisi Court of Appeal, by a default decision of 28

March 2016, allowed the applicant’s appeal in part. On 22

November 2016 the Tbilisi Court of Appeal issued another judgment dismissing the applicant’s civil claim.

5

.

On 11

January 2017 the applicant lodged an appeal on points of law. On 10

July 2017 the Supreme Court declared the applicant’s case admissible. On 18

May 2022 the Supreme Court delivered a final decision (adopted in written proceedings) dismissing the applicant’s claim in its entirety.

6.

The applicant submitted that the length of the civil proceedings had been in breach of the “reasonable time” requirement under Article

6

§

1 of the Convention – especially considering the protracted length of these proceedings at the cassation stage.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

7.

The Government submitted that the application was inadmissible on account of the applicant’s failure to lodge the application earlier, while the proceedings in issue were still pending.

8.

The Court does not consider it unreasonable or inappropriate for the applicant to have waited for the conclusion of the proceedings before lodging an application with the Court. Accordingly, it dismisses the Government’s objection. Finding that the complaint is not manifestly ill-founded, as argued by the Government, the Court declares the application admissible.

9.

The general principles concerning length of proceedings have been summarised in

Frydlender v. France

([GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000

‑

VII), and

Comingersoll S.A. v. Portugal

([GC], no. 35382/97, §

19, ECHR 2000-IV).

10.

In the present case, the civil proceedings, which commenced on 2

February 2012, ended on 18

May 2022. They therefore lasted a little over ten years and three months at three levels of jurisdiction. Due to a quashing and one remittal, decisions were rendered on seven occasions. The Court is ready to accept the Government’s argument that the case was of a certain degree of complexity. However, that alone cannot justify the length of the proceedings before the Supreme Court. Furthermore, the Government did not advance any arguments for explaining the prolonged period of inactivity on the part of the Supreme Court and its delay of over five years in deciding on the applicant’s appeal on points of law (see paragraph 5 above). While the case did not belong to a category that of its own nature should have warranted a special degree of expedition (see

Sürmeli v. Germany

[GC], no.

75529/01, §

133, ECHR 2006

‑

VII), the matter that was at stake for the applicant still required a reasonable expedition, given that it concerned her property title over the house in which she was residing throughout the whole proceedings.

11.

Lastly, the Court will address the Government’s argument that the applicant failed to take any substantive steps to expedite the proceedings. In the absence of effective domestic remedies (see, for illustrative purposes,

Schrade v.

Georgia

[Committee], no.

15016/07, §§

41-42, 11 March

2021;

Kadzanaia v. Georgia

[Committee], no. 27178/21, §§ 9-12, 21 March

2024;

Mgeladze v. Georgia

[Committee], no. 35413/19, §§ 8-10, 16 May 2024; and

I.B.

v. Georgia

[Committee], 4639/23, §§ 18-19, 11 July 2024) and while noting that the applicant does not appear to have had enquired, at least in written form, about the progress of the cassation proceedings for over five years, the Court sees no grounds on which to absolve the State of its responsibility for the stagnation of the proceedings before the Supreme Court. The Court reiterates in this connection that even where civil proceedings are governed by the principle of the free disposition of the parties (which implies the parties’ responsibility for the proceedings), it is incumbent on the State to organise its judicial system in such a way that the requirement of a trial within a reasonable time is complied with (see

Erfar

‑

Avef

v. Greece

, no.

31150/09, §

58, 27 March 2014, with further references therein; see also

Gisela Müller v.

Germany

, no. 69584/01, § 86, 6

October 2005).

12.

In the light of the criteria laid down in its case-law, and having regard to all the circumstances of the case, the Court finds that the length of the proceedings complained of failed to satisfy the reasonable-time requirement.

13.

There has accordingly been a violation of Article

6

§

1 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

14.

The applicant claimed 30,000 euros (EUR) in respect of pecuniary damage corresponding to the alleged value of the family house and EUR

5,000 in respect of non-pecuniary damage.

15.

The Government noted that the claim in respect of pecuniary damage head was irrelevant in view of the subject of the application. As to the claim in respect of non-pecuniary damage, they submitted that the amount claimed was excessive.

16.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it awards the applicant EUR 2,200 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR

2,200 (two thousand two hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period, plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 11 February 2025, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Simeon Petrovski

Jolien Schukking

Deputy Registrar

President