SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 76998/13 R.N. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 14 noiembrie 2017 într-un comitet compus din Mārti Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie Fapte și procedură Reclamantul, dl R.N. este un resortisant georgian născut în 1971 și rezident în Perpignan. Președinta secțiunii a acceptat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamant (art. 4 din Regulamentul de procedură. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de către dl Spinosi, avocat în Consiliul de Instanță și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plângea că nu beneficiază de cazare adecvată situației sale vulnerabile având în vedere statutul său de reclamant de azil și starea sa de sănătate. Reclamantul este reclamant de azil în Franța. În ciuda cererilor de soluții de cazare adresate autorităților în conformitate cu obligațiile statului în temeiul directivei 2003/9 CE din 27 ianuarie 2003 privind standardele minime pentru primirea reclamanților de azil, reclamantul nu a beneficiat de o preluare în centru de cazare.Ajungând în Franța la 23 mai 2013, reclamantul a acordat azil la 21 iunie 2013. În afară de câteva nopți de cazare de urgență de drept comun, reclamantul a locuit pe stradă. A ajuns la ciroză hepatică și la hepatită B, el a fost urmat de centrul spitalicesc Perpignan. La 24 septembrie 2013, reclamantul a solicitat instanței administrative din Montpellier de la statul Montpellier să îi acorde dreptul de a locui în temeiul condițiilor minime de primire a reclamanților de azil sau în temeiul dreptului comun. printr-o ordonanță din 30 septembrie 2013, judecătorul a respins cererea sa. Reclamantul nu a făcut apel la această decizie în fața Consiliului de Stat. De la 1 aprilie 2014, reclamantul a fost găzduit într-un apartament de coordonare terapeutică din Perpignan. La 28 aprilie 2014, Oficiul Francez pentru Protecția Refugiaților și apatrizilor ( La 24 noiembrie 2014, Curtea a decis să comunice cererea guvernului pârât. 11. La 9 februarie 2016, Curtea a amânat examinarea cererii în cauza V.M. și alții c. Belgia 60125/11), pendinte în fața Marii Camere. Părțile au fost informate prin scrisorile din 11 februarie 2016. 12. 2016 în cauza V.M. și altele (citată în prealabil), Curtea a afirmat că a fost necesar să se șteargă cauza din rol. 13. Prin prima scrisoare din 10 aprilie 2017, grefa a adresat avocatului reclamantului în cazul în care clientul său, în lumina hotărârii V.M și altele, inteniona să își mențină pledoaria în sensul articolului (a) Convenției și care ar fi motivele care s-ar opune, dacă ar fi cazul, radierii acesteia. La data de 5 mai 2017, avocatul reclamantului a informat grefa cu privire la posibilitatea reluării contactului cu clientul său și a solicitat o prelungire a termenului. 15. 2017 grefa trimite o scrisoare cu un aviz de primire în la . avocat pentru a-l invita să-i transmită, înainte de 10 iunie 2017, informațiile solicitate în scrisoarea din 10 aprilie 2017, precizând, în plus, că Curtea poate anula o cerere din rol în cazul în care circumstanțele sugerează că părțile solicitante nu o vor menține. 16. 2017, avocatul a răspuns că, în ciuda cercetărilor sale, el nu a reușit să reia contactul cu reclamantul, ci a dorit să mențină pasiunea care nu ar fi pierdut nimic din actualitatea sa din cauza atât condițiilor de primire a reclamanților de azil din Franța, cât și a faptului că acțiunile disponibile ar fi fost eficiente. Curtea constată că avocatul la a informat nu a putut contacta clientul său, în ciuda mai multor încercări și cercetări. 18. Curtea amintește că este important ca contactele dintre reclamant și reprezentantul său să fie menținute pe tot parcursul procedurii. Astfel de contacte sunt esențiale atât pentru a aprofunda cunoașterea unor elemente faptice referitoare la situația specială a reclamantului, cât și pentru a confirma persistența interesului reclamantului de a continua examinarea cererii sale (V.M. și altele, În speță, Curtea constată că reclamantul nu a păstrat contactul cu avocatul său și că a omis să-l țină la curent cu locul său de reședință sau să îi ofere un alt mijloc de a-l contacta. Comisia consideră că aceste împrejurări permit să se ajungă la concluzia că reclamantul și-a pierdut interesul pentru procedură și că nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție (V.M. și alții, citată anterior, punctul 36.20. În măsura în care avocatul reclamantului susține că Curtea ar trebui totuși să continue examinarea cererii, Curtea amintește că a comunicat guvernului mai multe cereri, pendinte în prezent, în care se ridică obiecții similare celor invocate de solicitant. 21. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea [art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție]. În absența unor circumstanțe speciale care privesc respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii, în sensul articolului fine din Convenție. 22. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Făcut în franceză și comunicat în scris la 7 decembrie 2017. Anne-Marie Dougin Mārti
Requête n
o
76998/13
R.N.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 14 novembre 2017 en un comité composé de
:
Mārtiņš Mits,
président,
André Potocki,
Lәtif Hüseynov,
juges,
et de Anne-Marie Dougin,
greffière adjointe de section
f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 27 novembre 2013,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Faits et procédure
1.
Le requérant, M.
R.N. est un ressortissant géorgien né en 1971 et résidant à Perpignan. La présidente de la section a accédé à la demande de non
‑
divulgation de son identité formulé par le requérant (article
47
§
4 du règlement). Il a été représenté devant la Cour par M
e
.
P.
Spinosi, avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation.
2.
Le gouvernement français (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques du ministère de l’Europe et des Affaires étrangères.
3.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaignait de ne pas bénéficier d’un hébergement adapté à sa situation vulnérable eu égard à son statut de demandeur d’asile et à son état de santé.
4.
Le requérant est demandeur d’asile en France. Malgré des demandes de solutions d’hébergement formulées auprès des autorités conformément aux obligations de l’État en vertu de la directive
2003/9 CE du 27
janvier
2003 relative aux normes minimales pour l’accueil des demandeurs d’asile, le requérant ne bénéficie pas d’une prise en charge en centre d’hébergement.
5.
Arrivé en France le 23 mai 2013, le requérant demanda l’asile le 21
juin 2013. Il perçut, à compter du 17
juillet
2013, l’allocation temporaire d’attente («
ATA
»). Hormis quelques nuitées ponctuelles au titre de l’hébergement d’urgence de droit commun, le requérant vécut dans la rue. Atteint d’une cirrhose du foie et d’une hépatite B, il était suivi par le centre hospitalier de Perpignan.
6.
Le 24 septembre 2013, le requérant demanda au juge des référés du tribunal administratif de Montpellier d’enjoindre à l’État de lui accorder le bénéfice d’un logement dans le cadre des conditions minimales d’accueil réservées aux demandeurs d’asile ou dans le cadre du droit commun. Par une ordonnance du 30 septembre 2013, le juge des référés rejeta sa requête.
7.
Le requérant ne fit pas appel de cette décision devant le Conseil d’État.
8.
Depuis le 1
er
avril
2014, le requérant était hébergé dans un appartement de coordination thérapeutique à Perpignan.
9.
Le 28
avril
2014, l’Office français de protection des réfugiés et apatrides («
OFPRA
») rejeta sa demande d’admission au statut de réfugié.
10.
Le 24 novembre 2014, la Cour décida de communiquer la requête au gouvernement défendeur.
11.
Le 9 février 2016, la Cour ajourna l’examen de la requête dans l’attente de l’issue de l’affaire
V.M. et autres c. Belgique
(n
o
60125/11), alors pendante devant la Grande Chambre. Les parties en furent informées par lettres du 11
février
2016.
12.
Dans son arrêt de Grande Chambre, rendu le 17
novembre
2016 dans l’affaire
V.M. et autres
(précitée), la Cour dit qu’il y avait lieu de rayer l’affaire du rôle.
13.
Par une première lettre du 10 avril 2017, le greffe demanda à l’avocat du requérant si son client, à la lumière de l’arrêt
V.M et autres
, entendait maintenir sa requête au sens de l’article
37
§
1
a) de la Convention et quels motifs s’opposeraient le cas échéant à sa radiation. Un délai de réponse fut fixé au 10 mai 2017.
14.
Le 5 mai
2017, l’avocat du requérant informa le greffe qu’il n’avait pu reprendre contact avec son client et sollicita une prolongation du délai.
15.
Le 9
mai
2017 le greffe adressa une lettre avec avis de réception à l’avocat pour l’inviter à lui faire parvenir, avant le 10
juin
2017, les renseignements demandés dans la lettre du 10
avril
2017 en précisant, en outre, que la Cour peut rayer une requête du rôle lorsque les circonstances donnent à penser que les parties requérantes n’entendent pas la maintenir.
16.
Le 9
juin
2017, l’avocat répondit que malgré ses recherches, il n’était pas parvenu à reprendre contact avec le requérant, mais qu’il souhaitait maintenir la requête qui n’aurait rien perdu de son actualité en raison tant des conditions d’accueil des demandeurs d’asile en France que de l’ineffectivité des recours disponibles.
17.
La Cour constate que l’avocat l’a informée ne pas avoir pu contacter son client, malgré plusieurs tentatives et des recherches.
18.
La Cour rappelle qu’il importe que les contacts entre le requérant et son représentant soient maintenus tout au long de la procédure. De tels contacts sont essentiels à la fois pour approfondir la connaissance d’éléments factuels concernant la situation particulière du requérant et pour confirmer la persistance de l’intérêt du requérant à la continuation de l’examen de sa requête (
V.M. et autres,
précité, §
35).
19.
En l’espèce, la Cour constate que le requérant n’a pas maintenu le contact avec son avocat et qu’il a omis de le tenir informé de son lieu de résidence ou de lui fournir un autre moyen de le joindre. Elle considère que ces circonstances permettent de conclure que le requérant a perdu son intérêt pour la procédure et n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention (
V.M. et autres,
précité, §
36).
20.
Dans la mesure où l’avocat du requérant soutient que la Cour devrait néanmoins poursuivre l’examen de la requête, la Cour rappelle qu’elle a communiqué au Gouvernement plusieurs requêtes, actuellement pendantes, dans lesquelles sont soulevés des griefs similaires à ceux invoqués par le requérant.
21.
À la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête (article 37 § 1 a) de la Convention). En l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article
37
§
1
in
fine
de la Convention.
22.
Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Fait en français puis communiqué par écrit le 7 décembre 2017.
Anne-Marie Dougin
Mārtiņš Mits
Greffière adjointe f.f.
Président