CASE OF STANDARD VERLAGSGESELLSCHAFT MBH v. AUSTRIA

Societatea reclamantă, o societate de răspundere limitată din Viena, deține și publică ziarul de ziar Der Standard și portalul de ştiri online derstandard.at. Compania de operare a Spitalului Regional Carinthian (Landeskrankanstalten-Btriebsgesellschaft – denumită în continuare „KABEG”) este o instituție de drept public (Anstalt öffentlichen Rechts) care operează cinci spitale din Carinthia deținute anterior de regiunea Carinthia (Land Kärnten). KABEG este guvernat și reprezentat de consiliul de administrație (Vorstand) care constă din cel puțin o persoană și este desemnat și supravegheat de consiliul de supraveghere (Aufsichtsrat). Consiliul de supraveghere este format din trei membri ai Guvernului Regional, o persoană numită de Guvernul Regional și doi reprezentanți ai angajaților KABEG.

Președintele consiliului de supraveghere este desemnat de Guvernul regional. În 2011 I.M. a fost membru al consiliului de conducere responsabil cu resursele umane. K.S. a fost președintele consiliului de supraveghere și liderul grupului parlamentar (Fraktionsführer) al Partidului Libertății din Carinthia (Freiheitliche Partei din Kärnten) în Parlamentul Regional Carinthian (Landtag). Fratele său, SUA, a fost guvernator adjunct al regiunii Carinthiei. 10. Datorită problemelor financiare, retragerea (Wiedereinstellung) a managerilor de înalt nivel și acuzațiile de interferență torturantă din partea politicienilor în procesul de recrutare, erorile de management și corupția în cadrul KABEG, a apărut o dezbatere publică în 2010. La 28 octombrie 2010, directorul medical al Spitalului Regional Klagenfurt (Landeskrankenhaus), care a fost responsabil atunci, a criticat I.M.

într-o întâlnire confidenţială a angajaţilor la medicii spitalului. Doar câteva ore mai târziu, directorul medical a fost respins fără notificare. 11. La 25 noiembrie 2011 pe portalul de ştiri internet derstandard.at şi la 26 noiembrie 2011 în ziarul zilnic Der Standard a fost publicat următorul articol: „Acuzaţia de spionare împotriva consiliului de management al KABEG ... Consiliul de conducere [KABEG] ..., [I.M.], este sub presiune grea. Potrivit procesului-verbal al unei întâlniri dezvăluite vineri, ea ar fi trebuit să fi ordonat spionarea la o întâlnire confidenţială a angajaţilor [Betriebsversamlung] pentru medicii spitalului regional Klagenfurt.

Aceste verbale au fost redactate după reuniunea angajaților la 28 octombrie 2010 în cadrul unei reuniuni ulterioare în biroul consiliului de conducere și se referă la: „[I.M.] explică că, ca precauție, a trimis un informator, care a scris o tranșă [Wortprotokoll].” „Metodele Stasi” Victima prominentă a acestui informator a fost directorul medical, [M.A.], care a acuzat gestionarea KABEG de utilizarea „metodelor Stasi” împotriva medicilor insubordonați. M.A. a fost respinsă fără notificare imediat după întâlnirea angajaților. Informatorul a fost un avocat de stagiar în cadrul avocatului [I.M.]. [I.M] a susținut întotdeauna că ea nu a fost conștientă de această operațiune, că avocatul KABEG a acționat pe propria sa voință.

[El] a luat vina și, prin urmare, a trebuit să se explice înainte de asociere bar. K.S. ([Partiul liber al Carinthiei]), președintele consiliului de supraveghere, care a pus, de asemenea, presiune asupra jurnaliștilor în ceea ce privește rapoartele critice privind KABEG, ar trebui să fie rectorul spiritului operațiunii de spionaj. Procedura de procedură (care se află la dispoziţia standardului Der) a pus îndoieli asupra versiunii [I.M.] ...” 12. La 10 ianuarie 2012 K.S., referindu-se la declarația, că el trebuia să fie rectorul spiritului operațiunii de spionaj, a inițiat proceduri private de urmărire penală pentru difamare în temeiul Legii Media (Mediengesetz) împotriva companiei solicitante.

El a solicitat compensare și a solicitat publicarea hotărârii, susținând că declarația a fost o declarație de fapt, nu a avut nicio bază de fapt și a fost falsă. 13. Societatea reclamantă a susținut că declarația este o hotărâre critică, dar permisibilă, și a avut o bază de fapt: K.S. a cultivat o prietenie cu I.M. și a sprijinit-o în dezbaterea publică în curs de desfășurare; în plus, el a fost asociat cu alte acuzații de spionaj și a anunțat chiar în public că va investiga și spiona persoanele politic nepopulare pentru a obține informații pentru a le descredita în public. Articolul nu a afirmat că K.S. a inițiat personal sau a ordonat ca un spion să fie trimis la reuniunea angajaților; totuși, prin aplicarea și anunțarea publică a acestor practici, el a creat un climat și un mediu în care astfel de metode nejustificate sunt anticipate ca „normale” și obișnuite.

14. La 21 martie 2012, Curtea Penală Regională de la Viena (Landesgericht für Strafsachen) a respins afirmațiile K.S. în temeiul Legii privind media ca fiind inadmisibilă, raționând că termenul rector de spirit nu a fost nici difamator, nici ridicol, nici nu a afirmat o conduită specifică. Fiind numit rector de spirit înseamnă a fi văzut ca un ghid spiritual sau ideologic (geistiger oder weltanschaulicher Führer), care, în special pentru politicieni, nu a putut fi văzut ca o calitate negativă și a sugerat doar că alții se simțeau inspirat de această persoană. 15. La 18 aprilie 2012, în urma unei plângeri anterioare depuse de K.S., Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a anulat decizia Curții penale regionale din 21 martie 2012 și a ordonat inițiarea procedurilor în temeiul Legii privind media împotriva societății reclamante.

Acesta a susținut că, ținând seama de conținutul întregului articol, declarația a sugerat că K.S. a fost „doctorul spion” (Ideengeber) al operațiunii de spionaj. Pe baza acestei interpretări, articolul ar fi calificat ca difamator și ar origina o cerere în temeiul Legii media. Prin urmare, este necesar să se examineze baza de fapt a articolului. 16. În cadrul procedurii ulterioare dinainte de Curtea Penală Regională, societatea reclamantă a declarat în mod explicit că nu ar furniza dovezi privind adevărul (Wahrheitsbeweis) al K.S. având acționat ca un medic spin sau altele. Acesta și-a susținut poziția că declarația este o hotărâre de valoare. 17. La 15 mai 2012, Curtea Penală Regională de la Viena a ordonat societății candidate, în temeiul articolului 6 din Legea media, să plătească 3,000 euro (EUR) (1500 EUR pentru fiecare publicație a articolului) în compensație pentru K.S.

din cauza difamării și a publicării hotărârii. Presupunând că declarația ar trebui să fie înțelesă în modul prevăzut în hotărârea Curții de Apel din 18 aprilie 2012, și observand că societatea reclamantă nu a furnizat dovezi cu privire la adevărul afirmației, a constatat că articolul și declarația calificate ca difamă în sensul articolului 111 § 1 și 2 din Codul penal (Strafgesetzbuch). 18. La 26 septembrie 2012, Curtea de Apel din Viena a respins recursul societății reclamante împotriva acestei decizii. Acesta a susținut că descrierea cuiva ca rector spirit al unei operații de spionaj connotat negativ nu a lăsat nici o îndoială pentru cititorii că sugestie a fost că această persoană a fost inițiatorul și spin doctor al acestei operații.

Declarația implică o acuzație de conduită „specifică și suficient de concretă” (spezifisch und hinreichend konkretisiert) și, prin urmare, calificată ca declarație de fapt, despre care societatea reclamantă nu a furnizat dovezi. În ceea ce privește plângerea societății reclamante cu privire la suma compensației acordată, Curtea de Apel a susținut că nu a ridicat nici măcar 10% din compensația maximă permisă de lege și nu a fost excesivă în ceea ce privește circulația ziarului și portalul de ştiri online. 19. Această decizie a fost acordată avocatului societății reclamante la 24 octombrie 2012. 20. Societatea reclamantă a depus ulterior o cerere de reînnoire a procedurii penale (Erneuerung des Strafverfahrens) în temeiul articolului 363a din Codul de Procedură Penală (Strafprozeßordnung) la Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof), plângând, în temeiul articolului 10 din Convenția, o încălcare a dreptului său la libertate de exprimare.

21. La 26 iunie 2013, Curtea Supremă a respins cererea. Acesta a declarat că considerațiile Curții de Apel în ceea ce privește calificarea declarației ca declarație de fapt nu au susținut îngrijorări și că astfel de declarații de fapt, care nu s-au dovedit a fi adevărate și care, prin urmare, nu au fost difamatorii, nu au fost protejate de art. 10. Acesta a concluzionat că interferența cu dreptul societății reclamante la libertatea de exprimare a fost prescrisă de lege, a urmărit obiectivul legitim de a proteja reputația altor persoane și a fost necesară în circumstanțele cazului, ținând seama în special de valoarea scăzută a compensației acordate. 22. La 10 ianuarie 2012 K.S. De asemenea, în temeiul articolului 1330 din Codul Civil (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch) a depus o procedură de injuncție împotriva societății reclamante, solicitând aceștia să se abțină de la supunerea sau difuzarea acestui K.S.

ar fi fost sau ar fi trebuit să fi fost rectorul spiritului unei operații de spionaj la o întâlnire confidențială a angajaților pentru medicii Spitalului Regional Klagenfurt. 23. La 5 martie 2012, societatea reclamantă a solicitat suspendarea procedurii până la încheierea procedurii în temeiul Legii privind media (a se vedea punctele 12 și următoarele). de mai sus), argumentând că evaluarea elementelor de fapt din aceste proceduri, care ar conduce probabil la respingerea cererii K.S., ar avea un efect obligatoriu asupra procedurii civile. 24. La 19 martie 2012, în cursul unei audieri, Curtea Comercială de la Viena (Handelsgericht) a suspendat procedura până la încheierea procedurii în temeiul Legii media, susținând că acestea ar trebui continuate numai la cererea unei părți.

25. La cererea K.S. din 1 octombrie 2012, Curtea Comercială a reluat procedurile la o dată neespecificată. 26. La 19 noiembrie 2012, Curtea Comercială a acordat injuncția, declarând că condamnarea penală în cadrul procedurii în temeiul Legii privind media a avut un efect obligatoriu asupra procedurii de injuncție. 27. La 29 iunie 2013, Curtea de Apel a respins recursul societății reclamante împotriva acestei decizii. Acesta a confirmat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Supreme, condamnarea în cadrul procedurii în temeiul Legii privind media a fost obligatorie, atât în ceea ce privește elementele stabilite ale faptelor, cât și evaluarea juridică.

În special, o condamnare finală în temeiul articolului 6 din Legea privind media, care stabilește că un conținut specific al mass-media a îndeplinit elementele obiective ale difamării, ar determina – într-un mod care a fost obligatoriu și care nu a fost revizuit în cadrul procedurii civile – că publicul a înțeles conținutul mass-media ca difamat. Referindu-se la jurisprudența Curții Supreme cu privire la această chestiune, Curtea de Apel nu a acordat permisiunea de a depune un recurs obișnuit asupra punctelor de drept (reviziunea Ordenliche) la Curtea Supremă. 28. Societatea reclamantă nu a depus un recurs extraordinar asupra punctelor de drept (reviziunea außerordentliche) la Curtea Supremă.

6. The applicant company, a limited liability company based in Vienna, owns and publishes the daily newspaper Der Standard and the online news portal derstandard.at. 7. The Carinthian Regional Hospital Operating Company (Landeskrankenanstalten-Betriebsgesellschaft – hereinafter “the KABEG”) is a public-law institution (Anstalt öffentlichen Rechts) which operates five hospitals in Carinthia previously owned by the Region of Carinthia (Land Kärnten). 8. The KABEG is governed and represented by the board of management (Vorstand) which consists of at least one person and is appointed and supervised by the supervisory board (Aufsichtsrat). The supervisory board consists of three members of the Regional Government, one person who is appointed by the Regional Government and two representatives of the employees of the KABEG.

The chairperson of the supervisory board is appointed by the Regional Government. 9. In 2011 I.M. was the member of the board of management in charge of human resources. K.S. was the chairperson of the supervisory board and leader of the parliamentary group (Fraktionsführer) of the Freedom Party of Carinthia (Freiheitliche Partei in Kärnten) in the Carinthian Regional Parliament (Landtag). His brother, U.S., was Deputy Governor of the Region of Carinthia. 10. Because of financial problems, rehiring (Wiedereinstellung) of highlevel managers and accusations of tortious interference on the part of politicians in the recruitment process, management errors and corruption within the KABEG, a public debate arose in 2010. On 28 October 2010 the medical director of Klagenfurt Regional Hospital (Landeskrankenhaus), who was in charge at that time, criticised I.M.

in a confidential employees’ meeting of the medical doctors of the hospital. Only a few hours later the medical director was dismissed without notice. 11. On 25 November 2011 on the internet news portal derstandard.at and on 26 November 2011 in the daily newspaper Der Standard the following article was published: “Spying accusation against KABEG board of management ... The [KABEG] board of management ..., [I.M.], is under heavy pressure. According to the minutes of a meeting disclosed on Friday, she is supposed to have ordered the spying on a confidential employees’ meeting [Betriebsversammlung] for doctors of Klagenfurt Regional Hospital herself.

These minutes were drafted after the employees’ meeting on 28 October 2010 in the course of a subsequent meeting in the office of the board of management and they state: ‘[I.M.] explains that she has, as a precaution, sent an informant, who wrote up a transcript [Wortprotokoll].’ ‘Stasi methods’ Prominent victim of this informant was the medical director, [M.A.], who had accused the KABEG management of using ‘Stasi methods’ against insubordinate doctors. M.A. was dismissed without notice immediately after the employees’ meeting. The informant was a trainee lawyer under [I.M.]’s lawyer. [I.M] always claimed that she had not been aware of this operation, that the KABEG lawyer had acted on his own volition.

[He] took the blame and therefore had to explain himself before the bar association. K.S. ([Freedom Party of Carinthia]), chairperson of the supervisory board, who also put pressure on journalists in respect of critical reports on the KABEG, is supposed to be the spiritus rector of the spying operation. The now disclosed minutes (which are at the disposal of Der Standard) cast doubts on [I.M.]’s version ...” 12. On 10 January 2012 K.S., referring to the statement, that he was supposed to be the spiritus rector of the spying operation, initiated private prosecution proceedings for defamation under the Media Act (Mediengesetz) against the applicant company. He claimed compensation and demanded publication of the judgment, arguing that the statement had been a statement of fact, lacked any factual basis and was untrue.

13. The applicant company argued that the statement was a critical but permissible value judgment and had had a factual basis: K.S. had cultivated a friendship with I.M. and had supported her in the ongoing public debate; moreover, he had been associated with other spying accusations and had even announced in public that he would investigate and spy on politically unpopular individuals in order to get information to discredit them in public. The article did not allege that K.S. had personally initiated or ordered that a spy be sent to the employees’ meeting; however, by regularly applying and publicly announcing such practices he had created a climate and environment where such unfair methods were anticipated as “normal” and commonplace.

14. On 21 March 2012 the Vienna Regional Criminal Court (Landesgericht für Strafsachen) rejected K.S.’s claims under the Media Act as inadmissible, reasoning that the term spiritus rector was neither defamatory nor mocking, nor did it allege specific conduct. Being called a spiritus rector meant being seen as a spiritual or ideological guide (geistiger oder weltanschaulicher Führer), which, especially for politicians, could not be seen as a negative quality and only suggested that others felt inspired by this person. 15. On 18 April 2012, following a prior complaint lodged by K.S., the Vienna Court of Appeal (Oberlandesgericht) quashed the Regional Criminal Court’s decision of 21 March 2012 and ordered it to initiate proceedings under the Media Act against the applicant company.

It held that, taking into account the contents of the whole article, the statement suggested that K.S. had been the “spin doctor” (Ideengeber) of the spying operation. Based on this interpretation, the article would qualify as defamatory and originate a claim under the Media Act. It was thus required to examine the factual basis of the article. 16. In the subsequent proceedings before the Regional Criminal Court the applicant company explicitly declared that it would not provide evidence as to the truth (Wahrheitsbeweis) of K.S. having acted as a spin doctor or the like. It maintained its position that the statement was a value judgment. 17. On 15 May 2012 the Vienna Regional Criminal Court ordered the applicant company, under Section 6 of the Media Act, to pay 3,000 euros (EUR) (EUR 1,500 for each publication of the article) in compensation to K.S.

on account of defamation, and to publish the judgment. Assuming that the statement was to be understood in the way set out in the Court of Appeal’s judgment of 18 April 2012, and noting that the applicant company had not provided evidence as to the truth of the allegation, it found that the article and statement qualified as defamation within the meaning of Article 111 § 1 and 2 of the Criminal Code (Strafgesetzbuch). 18. On 26 September 2012 the Vienna Court of Appeal dismissed the applicant company’s appeal against this decision. It held that describing someone as the spiritus rector of a negatively connoted spying operation had left no doubt for the readers addressed that the suggestion had been that this person had been the initiator and spin doctor of this operation.

The statement implied a “specific and sufficiently concrete” (spezifisch und hinreichend konkretisiert) accusation of conduct and thus qualified as a statement of fact, as to the truth of which the applicant company had failed to provide evidence. As regards the applicant company’s complaint about the amount of compensation granted, the Court of Appeal held that it did not even amount to 10% of the maximum compensation permitted by law, and was not excessive in relation to the circulation of the newspaper and the online news portal. 19. That decision was served on the applicant company’s counsel on 24 October 2012. 20. The applicant company subsequently lodged an application for renewal of the criminal proceedings (Erneuerung des Strafverfahrens) under Article 363a of the Code of Criminal Procedure (Strafprozeßordnung) with the Supreme Court (Oberster Gerichtshof), complaining under Article 10 of the Convention of a violation of its right to freedom of expression.

21. On 26 June 2013 the Supreme Court rejected the application. It stated that the Court of Appeal’s considerations as to the qualification of the statement as a statement of fact did not raise concerns, and held that such statements of fact, which had not been proven to be true and were thus defamatory, were not protected by Article 10. It concluded that the interference with the applicant company’s right to freedom of expression had been prescribed by law, had pursued the legitimate aim of protecting the reputation of others and had been necessary in the circumstances of the case, in particular taking into account the low amount of compensation granted. 22. On 10 January 2012 K.S. also lodged an injunction suit under Article 1330 of the Civil Code (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch) against the applicant company, requesting that the latter be ordered to refrain from alleging or disseminating that K.S.

had been or was supposed to have been the spiritus rector of a spying operation on a confidential employees’ meeting for doctors of Klagenfurt Regional Hospital. 23. On 5 March 2012 the applicant company requested that the proceedings be suspended until the termination of the proceedings under the Media Act (see paragraphs 12 et seq. above), arguing that the assessment of the factual elements in those proceedings, which would presumably lead to a rejection of K.S.’s application, would have a binding effect on the civil proceedings. 24. On 19 March 2012, during a hearing, the Vienna Commercial Court (Handelsgericht) suspended the proceedings until the termination of the proceedings under the Media Act, holding that they should only be continued at one party’s request.

25. At K.S.’s request of 1 October 2012, the Commercial Court resumed the proceedings on an unspecified date. 26. On 19 November 2012 the Commercial Court granted the injunction, finding that the criminal conviction in the proceedings under the Media Act had binding effect on the injunction proceedings. 27. On 29 June 2013 the Court of Appeal dismissed the applicant company’s appeal against that decision. It confirmed that, in line with the Supreme Court’s case-law, the conviction in the proceedings under the Media Act was binding, both in relation to the established elements of facts and the legal assessment. In particular, a final conviction under section 6 of the Media Act establishing that a particular media content fulfilled the objective elements of defamation would determine – in a way that was binding and not revisable in the civil proceedings – that the audience understood the media content as defamatory.

Referring to the Supreme Court’s case-law on the issue, the Court of Appeal did not grant leave to lodge an ordinary appeal on points of law (ordentliche Revision) with the Supreme Court. 28. The applicant company did not lodge an extraordinary appeal on points of law (außerordentliche Revision) with the Supreme Court.