CASE OF STANDARD VERLAGSGESELLSCHAFT MBH v. AUSTRIA

Societatea reclamantă, o societate de răspundere limitată din Viena, deține și publică ziarul de ziar Der Standard și portalul de ştiri online derstandard.at. Compania de operare a Spitalului Regional Carinthian (Landeskrankanstalten-Btriebsgesellschaft – denumită în continuare „KABEG”) este o instituție de drept public (Anstalt öffentlichen Rechts) care operează cinci spitale din Carinthia deținute anterior de regiunea Carinthia (Land Kärnten). KABEG este guvernat și reprezentat de consiliul de administrație (Vorstand) care constă din cel puțin o persoană și este desemnat și supravegheat de consiliul de supraveghere (Aufsichtsrat). Consiliul de supraveghere este format din trei membri ai Guvernului Regional, o persoană numită de Guvernul Regional și doi reprezentanți ai angajaților KABEG. Președintele consiliului de supraveghere este desemnat de Guvernul regional. În 2011 I.M. a fost membru al consiliului de conducere responsabil cu resursele umane. K.S. a fost președintele consiliului de supraveghere și liderul grupului parlamentar (Fraktionsführer) al Partidului Libertății din Carinthia (Freiheitliche Partei din Kärnten) în Parlamentul Regional Carinthian (Landtag). Fratele său, SUA, a fost guvernator adjunct al regiunii Carinthiei. 10. Datorită problemelor financiare, retragerea (Wiedereinstellung) a managerilor de înalt nivel și acuzațiile de interferență torturantă din partea politicienilor în procesul de recrutare, erorile de management și corupția în cadrul KABEG, a apărut o dezbatere publică în 2010. La 28 octombrie 2010, directorul medical al Spitalului Regional Klagenfurt (Landeskrankenhaus), care a fost responsabil atunci, a criticat I.M. într-o întâlnire confidenţială a angajaţilor la medicii spitalului. Doar câteva ore mai târziu, directorul medical a fost respins fără notificare. 11. La 25 noiembrie 2011 pe portalul de ştiri internet derstandard.at şi la 26 noiembrie 2011 în ziarul zilnic Der Standard a fost publicat următorul articol: „Acuzaţia de spionare împotriva consiliului de management al KABEG ... Consiliul de conducere [KABEG] ..., [I.M.], este sub presiune grea. Potrivit procesului-verbal al unei întâlniri dezvăluite vineri, ea ar fi trebuit să fi ordonat spionarea la o întâlnire confidenţială a angajaţilor [Betriebsversamlung] pentru medicii spitalului regional Klagenfurt. Aceste verbale au fost redactate după reuniunea angajaților la 28 octombrie 2010 în cadrul unei reuniuni ulterioare în biroul consiliului de conducere și se referă la: „[I.M.] explică că, ca precauție, a trimis un informator, care a scris o tranșă [Wortprotokoll].” „Metodele Stasi” Victima prominentă a acestui informator a fost directorul medical, [M.A.], care a acuzat gestionarea KABEG de utilizarea „metodelor Stasi” împotriva medicilor insubordonați. M.A. a fost respinsă fără notificare imediat după întâlnirea angajaților. Informatorul a fost un avocat de stagiar în cadrul avocatului [I.M.]. [I.M] a susținut întotdeauna că ea nu a fost conștientă de această operațiune, că avocatul KABEG a acționat pe propria sa voință. [El] a luat vina și, prin urmare, a trebuit să se explice înainte de asociere bar. K.S. ([Partiul liber al Carinthiei]), președintele consiliului de supraveghere, care a pus, de asemenea, presiune asupra jurnaliștilor în ceea ce privește rapoartele critice privind KABEG, ar trebui să fie rectorul spiritului operațiunii de spionaj. Procedura de procedură (care se află la dispoziţia standardului Der) a pus îndoieli asupra versiunii [I.M.] ...” 12. La 10 ianuarie 2012 K.S., referindu-se la declarația, că el trebuia să fie rectorul spiritului operațiunii de spionaj, a inițiat proceduri private de urmărire penală pentru difamare în temeiul Legii Media (Mediengesetz) împotriva companiei solicitante. El a solicitat compensare și a solicitat publicarea hotărârii, susținând că declarația a fost o declarație de fapt, nu a avut nicio bază de fapt și a fost falsă. 13. Societatea reclamantă a susținut că declarația este o hotărâre critică, dar permisibilă, și a avut o bază de fapt: K.S. a cultivat o prietenie cu I.M. și a sprijinit-o în dezbaterea publică în curs de desfășurare; în plus, el a fost asociat cu alte acuzații de spionaj și a anunțat chiar în public că va investiga și spiona persoanele politic nepopulare pentru a obține informații pentru a le descredita în public. Articolul nu a afirmat că K.S. a inițiat personal sau a ordonat ca un spion să fie trimis la reuniunea angajaților; totuși, prin aplicarea și anunțarea publică a acestor practici, el a creat un climat și un mediu în care astfel de metode nejustificate sunt anticipate ca „normale” și obișnuite. 14. La 21 martie 2012, Curtea Penală Regională de la Viena (Landesgericht für Strafsachen) a respins afirmațiile K.S. în temeiul Legii privind media ca fiind inadmisibilă, raționând că termenul rector de spirit nu a fost nici difamator, nici ridicol, nici nu a afirmat o conduită specifică. Fiind numit rector de spirit înseamnă a fi văzut ca un ghid spiritual sau ideologic (geistiger oder weltanschaulicher Führer), care, în special pentru politicieni, nu a putut fi văzut ca o calitate negativă și a sugerat doar că alții se simțeau inspirat de această persoană. 15. La 18 aprilie 2012, în urma unei plângeri anterioare depuse de K.S., Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a anulat decizia Curții penale regionale din 21 martie 2012 și a ordonat inițiarea procedurilor în temeiul Legii privind media împotriva societății reclamante. Acesta a susținut că, ținând seama de conținutul întregului articol, declarația a sugerat că K.S. a fost „doctorul spion” (Ideengeber) al operațiunii de spionaj. Pe baza acestei interpretări, articolul ar fi calificat ca difamator și ar origina o cerere în temeiul Legii media. Prin urmare, este necesar să se examineze baza de fapt a articolului. 16. În cadrul procedurii ulterioare dinainte de Curtea Penală Regională, societatea reclamantă a declarat în mod explicit că nu ar furniza dovezi privind adevărul (Wahrheitsbeweis) al K.S. având acționat ca un medic spin sau altele. Acesta și-a susținut poziția că declarația este o hotărâre de valoare. 17. La 15 mai 2012, Curtea Penală Regională de la Viena a ordonat societății candidate, în temeiul articolului 6 din Legea media, să plătească 3,000 euro (EUR) (1500 EUR pentru fiecare publicație a articolului) în compensație pentru K.S. din cauza difamării și a publicării hotărârii. Presupunând că declarația ar trebui să fie înțelesă în modul prevăzut în hotărârea Curții de Apel din 18 aprilie 2012, și observand că societatea reclamantă nu a furnizat dovezi cu privire la adevărul afirmației, a constatat că articolul și declarația calificate ca difamă în sensul articolului 111 § 1 și 2 din Codul penal (Strafgesetzbuch). 18. La 26 septembrie 2012, Curtea de Apel din Viena a respins recursul societății reclamante împotriva acestei decizii. Acesta a susținut că descrierea cuiva ca rector spirit al unei operații de spionaj connotat negativ nu a lăsat nici o îndoială pentru cititorii că sugestie a fost că această persoană a fost inițiatorul și spin doctor al acestei operații. Declarația implică o acuzație de conduită „specifică și suficient de concretă” (spezifisch und hinreichend konkretisiert) și, prin urmare, calificată ca declarație de fapt, despre care societatea reclamantă nu a furnizat dovezi. În ceea ce privește plângerea societății reclamante cu privire la suma compensației acordată, Curtea de Apel a susținut că nu a ridicat nici măcar 10% din compensația maximă permisă de lege și nu a fost excesivă în ceea ce privește circulația ziarului și portalul de ştiri online. 19. Această decizie a fost acordată avocatului societății reclamante la 24 octombrie 2012. 20. Societatea reclamantă a depus ulterior o cerere de reînnoire a procedurii penale (Erneuerung des Strafverfahrens) în temeiul articolului 363a din Codul de Procedură Penală (Strafprozeßordnung) la Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof), plângând, în temeiul articolului 10 din Convenția, o încălcare a dreptului său la libertate de exprimare. 21. La 26 iunie 2013, Curtea Supremă a respins cererea. Acesta a declarat că considerațiile Curții de Apel în ceea ce privește calificarea declarației ca declarație de fapt nu au susținut îngrijorări și că astfel de declarații de fapt, care nu s-au dovedit a fi adevărate și care, prin urmare, nu au fost difamatorii, nu au fost protejate de art. 10. Acesta a concluzionat că interferența cu dreptul societății reclamante la libertatea de exprimare a fost prescrisă de lege, a urmărit obiectivul legitim de a proteja reputația altor persoane și a fost necesară în circumstanțele cazului, ținând seama în special de valoarea scăzută a compensației acordate. 22. La 10 ianuarie 2012 K.S. De asemenea, în temeiul articolului 1330 din Codul Civil (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch) a depus o procedură de injuncție împotriva societății reclamante, solicitând aceștia să se abțină de la supunerea sau difuzarea acestui K.S. ar fi fost sau ar fi trebuit să fi fost rectorul spiritului unei operații de spionaj la o întâlnire confidențială a angajaților pentru medicii Spitalului Regional Klagenfurt. 23. La 5 martie 2012, societatea reclamantă a solicitat suspendarea procedurii până la încheierea procedurii în temeiul Legii privind media (a se vedea punctele 12 și următoarele). de mai sus), argumentând că evaluarea elementelor de fapt din aceste proceduri, care ar conduce probabil la respingerea cererii K.S., ar avea un efect obligatoriu asupra procedurii civile. 24. La 19 martie 2012, în cursul unei audieri, Curtea Comercială de la Viena (Handelsgericht) a suspendat procedura până la încheierea procedurii în temeiul Legii media, susținând că acestea ar trebui continuate numai la cererea unei părți. 25. La cererea K.S. din 1 octombrie 2012, Curtea Comercială a reluat procedurile la o dată neespecificată. 26. La 19 noiembrie 2012, Curtea Comercială a acordat injuncția, declarând că condamnarea penală în cadrul procedurii în temeiul Legii privind media a avut un efect obligatoriu asupra procedurii de injuncție. 27. La 29 iunie 2013, Curtea de Apel a respins recursul societății reclamante împotriva acestei decizii. Acesta a confirmat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Supreme, condamnarea în cadrul procedurii în temeiul Legii privind media a fost obligatorie, atât în ceea ce privește elementele stabilite ale faptelor, cât și evaluarea juridică. În special, o condamnare finală în temeiul articolului 6 din Legea privind media, care stabilește că un conținut specific al mass-media a îndeplinit elementele obiective ale difamării, ar determina – într-un mod care a fost obligatoriu și care nu a fost revizuit în cadrul procedurii civile – că publicul a înțeles conținutul mass-media ca difamat. Referindu-se la jurisprudența Curții Supreme cu privire la această chestiune, Curtea de Apel nu a acordat permisiunea de a depune un recurs obișnuit asupra punctelor de drept (reviziunea Ordenliche) la Curtea Supremă. 28. Societatea reclamantă nu a depus un recurs extraordinar asupra punctelor de drept (reviziunea außerordentliche) la Curtea Supremă.