CASE OF DORNEANU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF DORNEANU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2017)

Tradus și revizui

t de IER (

www.

ie

r

.

ro

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA DORNEANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 55089/13)

HOTĂRÂ

RE

STRASBOUR

G

28 noiembrie 2017

DEFINITI

VĂ

28.02.201

8

Hotărârea a rămas definiꢀvă în temeiul art. 44 § 2

din Convenție. Aceasta poate

suferi modificări de formă.

În cauza Dorneanu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-o

cameră compusă din:

Ganna Yudkivska,

președinte,

Vincent A. De Gaetano,

Faris Vehabović,

Iulia Motoc,

Carlo Ranzoni

,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Marialena Tsirli,

grefier de secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 7 noiembrie 2017,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

originea cauzei se află o cerere (n

r

.

5

5089/13) îndreptată împotriva

României, prin care un resorꢀsant al acestui stat, domnul

Florin Liviu Dorneanu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 30 iulie 2013, în

temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”

).

I. Popa,

avocat în

Bacău. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul

guvernamental, doamna C

.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor

Extern

e.

29 ianuarie 2014, grefa a fost informată despre decesul

reclamantului, survenit la 24 decembrie 2013. I. Popa a adus la cunoșꢀnța

Curții dorința fiului defunctului, domnul Mircea Dorneanu, de a conꢀnua

procedura

.

cancer de prostată în fază terminală, denunța în cererea sa condițiile vieții

sale în închisoare și absența tratamentului medical adecvat pentru boala

sa.

15 aprilie 2015, capetele de cerere întemeiate pe art. 2 și art. 3 din

Convenție au fost comunicate Guvernului și cererea a fost declarată

inadmisibilă în ceea ce privește celelalte capete de cerere, în conformitate

cu art. 54 § 3 din Regulamentul Curții.

ÎN FAP

T

I. CIRCUMSTANȚELE

CAUZ

EI

ul

s-a născut în 1965. La momentul introducerii cererii sale,

acesta se afla în detenție, executând o condamnare pentru infracțiuni cu

caracter eco

nomic.

A. Detenția reclamantului și cererile sale de întrerupere a pedepsei

pentru moꢀve de sănătate

împotriva reclamantului, acuzat că luase parte la o rețea infracțională

exꢀnsă care opera în domeniul economic și care implica mai multe zeci de

persoane și aproximaꢀv 100 de societăți comerciale. Cu complicitatea unor

funcționari bancari, au fost acordate credite frauduloase acestor societății,

banii fiind apoi deturnați în beneficiul inculpațilo

r

.

Casație și Jusꢀție a condamnat reclamantul pentru asociere pentru

săvârșirea unei infracțiuni la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare.

suferind de cancer la prostată. La acel moment, boala era deja într-un

stadiu avansat, iar reclamantul prezenta metastaze osoase, hematoame în

creier și hemoragii oculare. La 27 noiembrie 2012, reclamantul fusese

internat la Insꢀtutul Oncologic Bucureșꢀ, de unde a fost externat la 11

ianuarie 2013. A fost din nou spitalizat între 14 și 18 ianuarie 2013. A suferit

o intervenție chirurgicală a prostatei și a început chimioterapia. A fost

ulterior spitalizat de mai multe ori pentru scurte perioade. Începând cu luna

ianuarie, diagnosꢀcul stabili

t

de către medicul oncolog atestase caracterul

grav al stării

persoanei în cauză. Pronosꢀcul vital era rezervat pe termen

scurt din cauza răspândirii osoase a bolii, împotriva căreia resursele

terapeuꢀce nu erau suficiente. La 26 februarie 2013, o comisie medicală l-a

examinat pe reclamant și i-a eliberat un cerꢀficat care atesta că acesta

suferea de un handicap gra

v.

28 februarie 2013, reclamantul a fost spitalizat în Secția

Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău. Starea sa se degradase și

suferea de dureri osoase. Reclamantul a conꢀnuat chimioterapia și a rămas

spitalizat până la 4 marꢀe 2013, dată la care a fost predat polițișꢀlor veniți

să-l ducă la Penitenciarul Bacău.

aceeași zi, prin intermediul avocatului său, reclamantul a solicitat

Tribunalului Bacău întreruperea executării pedepsei sale pentru moꢀve de

sănătate. Arăta că, deoarece tratamentul nu-i putea fi administrat în

penitenciar, viața sa era în pericol.

27 marꢀe 2013, acesta a fost transferat la spitalul Penitenciarului

Rahova. La 5 aprilie 2013, s-a întors la Penitenciarul Bacău. La 15 aprilie

2013, acesta a fost din nou internat la spitalul Penitenciarului Rahova,

înainte de a fi transferat la 28 mai 2013 la Penitenciarul Bacău.

Legală o experꢀză referitoare la starea reclamantului. La cererea comisiei,

reclamantul a fost supus mai multor examinări medicale care au indicat că

starea sa necesita ședințe de radioterapie și conꢀnuarea chimioterapiei. De

asemenea, era clar din documentele medicale puse la dispoziția comisiei că

reclamantul beneficiase de ședințe de chimioterapie la 12 aprilie 2013 la

spitalul din Bacău și la 10 și 17 mai 2013 la Insꢀtutul Oncologic Bucureșꢀ.

raportul său din 19 iunie 2013, comisia concluziona că

supraviețuirea reclamantului depindea de supravegherea medicală al cărei

obiect era acesta și de tratamentul complex care nu i se putea administra

decât în unități specializate ale Ministerului Sănătății. Prin urmare, s-a

considerat că tribunalul trebuia să decidă fie întreruperea executării

pedepsei reclamantului, fie spitalizarea acestuia, sub supraveghere, într-

una din unitățile menționate mai sus.

dispus întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni.

Tribunalul a considerat că, având în vedere gravitatea bolii reclamantului,

spitalizarea sub supraveghere reducea în mod semnificaꢀv șansele de

supraviețuire și de vindecare din cauza stresului și a suferinței psihice

induse de derularea executării pedepsei. A subliniat, între altele, că

reclamantul nu reprezenta un pericol pentru ordinea publică, că pedeapsa –

din care executase deja o treime – era relaꢀv blândă și că persoana în cauză

dăduse dovadă de bună purtare de-a lungul întregului proces penal.

Parchetul a introdus apel.

2013, a efectuat ședințe de chimioterapie la spitalul din Bacău și a urmat

tratamentul în zilele de 1 și 16 august 2013 la Insꢀtutul Oncologic

Bucure

șꢀ.

parchetului. Prin hotărârea definiꢀvă pronunțată în aceeași zi, instanța a

admis apelul și a respins cererea reclamantului. În temeiul art. 455 și art.

453 din Codul de procedură penală (în conꢀnuare, „C. proc. pen.“ – a se

vedea infra pct. 34), curtea de apel a dispus că întreruperea executării

pedepsei nu era jusꢀficată devreme ce tratamentul putea fi desfășurat, sub

supraveghere, într-un spital civil.

Într-o opinie separată, unul dintre

judecătorii din completul de judecată a apreciat că, din punctul său de

vedere, moꢀve umanitare militau în favoarea întreruperii pedepsei; prin

urmare, având în vedere starea reclamantului, consideră că menținerea în

detenție a persoanei în cauză nu respecta principiul proporționalității și

reducea șansele de supraviețuire ale persoanei.

Bacău pentru a-și executa pedeapsa. La 24 septembrie 2013, a fost

transferat la Penitenciarul Vaslui. La 27 septembrie 2013, acesta a fost

internat la spitalul Penitenciarului Rahova. La 3 octombrie 2013, s-a întors

la Penitenciarul Vaslui.

4 octombrie 2013, reclamantul a fost internat la spitalul

Penitenciarului Târgu Ocna, cu diagnosꢀcul de „neoplazie de prostată cu

metastaze osoase și cerebrale

“

.

Î

n aceeași zi, constatând degradarea stării

generale a reclamantului, o echipă pluridisciplinară a spitalului

Penitenciarului Târgu Ocna a desemnat un deținut pentru a-l asista pe

reclamant în mod permanent în viața coꢀdiană. Acest deținut l-ar fi însoțit

pe reclamant până la data ulꢀmului său transfer la spitalul Bacău (infra, pct.

28 )

.

a fost din nou transferat la

Penitenciarul Bacău de unde a fost spitalizat, la aceeași dată, în stare gravă

la Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău. Se afla în

imposibilitatea de a se deplasa, suferea de dureri puternice de oase și își

pierduse aproape în totalitate vederea și auzul. De asemenea, prezenta și

un sindrom depresiv. Starea sa, foarte degradată, nu permitea conꢀnuarea

chimioterapiei, care a fost înlocuită cu îngrijiri paliaꢀve.

Urgență Bacău până la 24 octombrie 2013, când a fost transferat la

Penitenciarul Iași. La 28 octombrie 2013, a fost spitalizat la Insꢀtutul

Regional de Oncologie Iași pentru a beneficia de cinci ședințe de

radioterapie paliaꢀvă în scopul reducerii durerilor de oase. A rămas acolo

până la 1 noiembrie 2013. Și-a pierdut cu totul vederea și prezenta în

conꢀnuare un sindrom de

presiv.

noiembrie 2013, a fost internat la spitalul Penitenciarului Târgu Ocna, unde

a rămas până la data de 12 noiembrie 2013, când a fost transferat la

Penitenciarul Ba

cău.

22 noiembrie 2013, judecătorul delegat la Penitenciarul Bacău i-a

acordat reclamantului cel mai favorabil regim de detenție, care îi permitea

să se deplaseze în interiorul penitenciarului și să ia parte la acꢀvități

externe fără supraveghere.

Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău. Medicul-șef al secției a

arătat că starea reclamantului se putea degrada brusc și că, prin urmare,

acesta avea nevoie de asistență medicală permanentă. În perioada 25 – 27

noiembrie 2103, reclamantul a primit îngrijiri paliaꢀve în acest spital

înainte de a fi transferat la Penitenciarul Bacău, apoi la spitalul

Penitenciarului Târgu Ocna.

condiționată, direcția penitenciarului a informat persoana în cauză că

cererea va fi soluționată în 2015.

tul

s-a adresat în scris președintelui Republicii și

directorului Penitenciarului Târgu Ocna pentru a le solicita ajutorul în

privința liberării sale. El a explicat că va muri și că dorea să fie înconjurat de

membrii familiei sale. A menționat că acum era imobilizat la pat, orb și

surd, și că, în penitenciar, nimeni nu-l putea ajuta pentru gesturile zilnice. El

a adăugat că medicii erau reꢀcenți să-l trateze dat fiind că se afla sub

supraveghere și cu cătușe.

Administrației Naționale a Penitenciarelor i-a răspuns că

numai instanța putea dispune liberarea sa.

Bacău, apoi la spitalul din Bacău, unde a rămas până la 7 decembrie 2013.

La acea dată, acesta a fost transferat la spitalul Penitenciarului Târgu Ocna.

La 19 decembrie 2013, s-a întors la Penitenciarul Bacău și, în aceeași zi, a

fost internat în Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău. A

decedat aici, la data de 24 decembrie 2013.

B. Rapoartele medicale furnizate de spitale

fișele medicale aflate la dosar rezultă că între 24 ianuarie 2013 și

24 decembrie 2013, data decesului, reclamantul fusese internat de 18 ori la

spitalul din Bacău, de multe ori spitalizările fiind de mai multe zile. Fusese

supus la cca 15 ședințe de chimioterapie, în general o dată la 15 zile: înainte

de 24 octombrie 2013 în cadrul tratamentului pentru cancer și, după

această dată, cu ꢀtlu de îngrijiri paliaꢀve. De asemenea, primise diferite

tratamente pentru bolile cauzate de evoluția metastazelor cancerului de

prostată.

raportul întocmit la cererea agentului guvernamental, medicul-șef

al Secției Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău sublinia unele

disfuncționalități în administrarea tratamentului. În baza fișelor medicale

aferente spitalizărilor reclamantului în acest spital, acesta indica faptul că,

la 14 marꢀe 2013, reclamantul începuse chimioterapia fără să fi efectuat

radioterapia recomandată de medicii din secția sa. El a adăugat că ședința

de chimioterapie programată între 28 și 30 marꢀe 2013 nu a avut loc din

cauza absenței reclamantului, care se afla la Insꢀtutul Oncologic Bucureșꢀ

pentru a fi examinat.

În cele din urmă, a menționat că la 18 septembrie

2013 reclamantul fusese spitalizat cu întârziere pentru conꢀnuarea

chimioterapiei. Preciza, de asemenea, că atunci când reclamantul era

spitalizat, acesta era păzit de doi polițișꢀ și legat cu cătușele de pat în

permanență, chiar și după ce devenise orb și surd și suferea de dureri de

oase extrem de puternice.

raportul din 21 septembrie 2015, Insꢀtutul Regional de Oncologie

Iași arăta că reclamantul efectuase, între 28 octombrie și 1 noiembrie 2013,

cinci ședințe de radioterapie, că venise la programările medicale conform

calendarului prevăzut și că, în cursul acestor ședințe, nu fusese nici

încătușat, nici imobili

zat.

raportul din 22 septembrie 2015, Insꢀtutul Oncologic Bucureșꢀ a

declarat că reclamantul fusese internat de mai multe ori în această unitate

între 27 noiembrie 2012 și 24 mai 2013, în principal pentru a beneficia de

chimioterapie. Medicul-șef al insꢀtutului indica în raport faptul că

reclamantul se prezentase la programările medicale conform calendarului

prevăzut și că, în perioadele de spitalizare, nu fusese imobilizat, ci plasat

sub supravegherea unor agenți ai administrației penitenciare.

C. Condițiile de detenție a reclamantului

informațiilor

furniz

ate

de

cătr

e

administrația

penitenciarelor, reclamantul fusese deținut la Penitenciarul Bacău într-o

cameră de 33 m

2

, pe care ar fi împărțit-o cu alți șase deținuți. La spitalul

Penitenciarului Rahova, ar fi împărțit o cameră de 38 m

2

cu patru

codeținuți. La Penitenciarul Vaslui, unde a rămas în zilele de 24 – 27

septembrie, 3 – 4 octombrie și 5 – 6 noiembrie 2013, ar fi coabitat într-o

cameră de 14,75 m

2

cu alți șase deținuți. La spitalul Penitenciarului Târgu

Ocna, ar fi fost deținut într-o cameră de 48 m

2

cu 8 codeținuți. La

Penitenciarul Iași, ar fi ocupat, între 24 octombrie și 5 noiembrie 2013, o

cameră de 15

,92 m

2

cu alți trei deținuți.

II. DREPTUL

INTERN RELEVANT

A. Codul de procedură penală („C. proc. pen.”)

părțile lor relevante, art. 453 și art. 455 prevăd următoarele:

Art. 4

53

„1. Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în

următoarele c

azuri:

a) când se constată pe baza unei experꢀze medico-legale că cel condamnat suferă

de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa. [...] În acest caz,

executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va

ameliora, asꢁel încât pedeapsa să poată fi pusă în exe

cutare.

[...]

de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață

poate fi făcută de procuror, [sau] de condamnat [...].

”

Art. 4

55

„Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în

cazurile și în condițiile prevăzute în art. 453 […]. ”

B. Legea nr. 275 din 20 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a

măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

pentru a-și apăra drepturile, inclusiv dreptul la un tratament medical,

reglementat de Legea n

r

.

2

75, intrată în vigoare la 20 octombrie 2006,

privind executarea pedepselor și a măsurilor privaꢀve de libertate dispuse

de organele judiciare în cursul procesului penal („Legea n

r

.

2

75/2006“), sunt

descrise în cauza

Iacov Stanciu împotriva României

(n

r

.

3

5972/05, pct. 115

și 116, 24 iulie 2012). Aceste dispoziții permit persoanelor în cauză să se

adreseze direct judecătorului de supraveghere a privării de libertate delegat

la penitenciar („judecătorul delegat“) pentru a denunța lipsa tratamentului

medical adecvat și pentru a obține din partea autorităților penitenciarului

punerea la dispoziție a respecꢀvului tratament. Încheierea judecătorului

delegat poate face obiectul unui recurs la judecătoria în a cărei

circumscripții se află penitenciarul.

r

.

2

75/2006, art.

159 alin.

(3)

prevede că:

„Pentru imobilizarea persoanelor private de libertate care se află într-o unitate

sanitară nu se pot uꢀliza cătușe metalice. Modelul și modul de uꢀlizare ale

mijloacelor de imobilizare uꢀlizate în unități sanitare se stabilesc prin decizie a

directorului general al Administrației Naționale a Penitenciare. ”

ÎN DREPT

A. CHESTIUNE PRELIMINARĂ

constată că reclamantul a decedat la 24 decembrie 2013 și că

fiul defunctului, domnul Mircea Dorneanu, și-a exprimat dorința de a

conꢀnua judecarea cauzei

(supra, pct. 3).

cererii, în mod normal, Curtea le permite rudelor persoanei în cauză să

conꢀnue procedura, cu condiția să existe un interes legiꢀm pentru a face

acest lucru [

Malhous împotriva Republicii Cehe

(dec.) (MC), n

r

.

3

3071/9

6,

CEDO 2000-XII,

Larionovs și Tess împotriva Letoniei

(dec.), n

r

.

4

5520/04 și

19363/05, pct. 172, 25 noiembrie 2014 și

Paposhvili împotriva Belgiei

(MC),

n

r

.

4

1738/10, pct. 126, CEDO 2016]. Având în vedere obiectul cererii și

toate elementele de care dispune, Curtea apreciază că, în speță, fiul

reclamantului avea un interes legiꢀm de a menține cererea și că, din acest

moꢀv, avea calitate procesuală acꢀvă în temeiul art. 34 din Convenție [a se

vedea, de exemplu,

Carrella împotriva Italiei

, n

r

.

3

3955/07, pct. 48-51,

9 septembrie 2014 și

Murray împotriva Țărilor de Jos

(MC), n

r

.

1

0511/1

0,

pct. 79, CEDO 2016].

desemneze pe defunctul domn Florin Liviu Dorneanu prin termenul

„reclamantu

l

“

.

II. CU

PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A AR

T

. 2

D

IN CONVENȚIE

în acordarea de îngrijiri medicale impuse de starea sa de sănătate și că

acest fapt consꢀtuise un risc pentru viața sa. În această privință, invocă art.

2 din Convenție, ale cărui părți relevante în speță sunt redactate după cum

urmeaz

ă:

Art.

2

Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. ”

A. Argumentele părților

reproșează reclamantului faptul că nu a introdus o acțiune

pe baza Legii n

r

.

2

75/2006 pentru a se plânge de carențele autorităților în

această privință. Acesta adaugă că membrii familiei reclamantului ar fi

putut iniția o acțiune penală sau civilă în scopul de a stabili o eventuală

răspundere a autorităților penitenciare pentru agravarea stării de sănătate

și pentru decesul persoanei în cauză.

orice caz, Guvernul consideră că nu rezultă din dosarul medical al

reclamantului că agravarea stării de sănătate pe durata detenției era

imputabilă autorităților naționale. Recunoscând unele deficiențe

în

administrarea tratamentului, el consideră că acestea au fost minime și că

nu au pus în pericol viața reclamantului și nici nu au influențat speranța sa

de viață.

concluzionează că cerințele stabilite de Curte în materie de

tratament aplicat persoanelor private de libertate au fost respectate:

conform acestuia, starea de sănătate a reclamantului a făcut obiectul unei

monitorizări și al unui tratament adecvate efectuate de către un personal

medical calificat.

reclamantului susține că tatăl său era atât de slăbit fizic încât nu

mai putea redacta o plângere la judecătorul delegat conform Legii n

r

.

275/2006. El susține că tatăl său furnizase suficiente informații în memoriile

sale către autoritățile naționale pentru a le permite acestora să deschidă o

anchetă privind deficiențele din administrarea tratam

entului.

B. Moꢀvarea Curții

acuzațiile referitoare la lipsa de asistență medicală corespunzătoare față de

deținuți, că un recurs întemeiat pe dispozițiile Legii n

r

.

2

75/2006 reprezintă

o cale de atac efecꢀvă în sensul art.

35 § 1 din Convenție [a se vedea,

printre multe alte exemple,

Szemkovics împotriva României

(dec.), n

r

.

27117/08, pct. 25 și 26, 17 decembre 2013 și

Matei împotriva

Românie

i

(dec.), n

r

.

2

6244/10, pct. 36 și 37, 20 mai 2014].

cerere de întrerupere a executării pedepsei sale din moꢀve medicale și a

prezentat mai multe memorii redactate în același scop (supra, pct. 11, 24 și

26). Totuși, aceste demersuri nu se refereau în mod direct neacordarea

tratamentului medical, ci la incompaꢀbilitatea dintre starea de sănătate a

reclamantului și detenție [a se vedea,

mutaꢀs mutandis

,

Matei

, decizie

citată anterior, pct. 38 și

Șopârlă împotriva României

(dec.), n

r

.

7

6884/1

2,

pct. 47 și 48, 2 februarie 2016].

este necesar a examina dacă acțiunile indicate de Guvern (supra, pct. 41)

reprezentau o cale de atac efecꢀvă și dacă, limitându-se la a solicita

întreruperea executării pedepsei sale, reclamantul a epuizat în mod

corespunzător căile de atac interne în raport cu capătul său de cerere

întemeiat pe art. 2 din Convenție. Într-adevăr, chiar dacă s-ar presupune că

așa au stat lucrurile, în cauza reclamantului nu exista nicio aparentă

încălcare a acestei dispoziții, pentru moꢀvele următoare.

reamintește că obligația de a proteja viața persoanelor aflate

în detenție presupune să li se acorde cu diligență îngrijirile medicale care să

prevină un deznodământ nefericit (

T

a

ïs împotriva Franței

, n

r

.

3

9922/03, pct.

98, 1 iunie 2006 și

Anguelova împotriva Bulgariei

, n

r

.

3

8361/97, pct. 125-

130, CEDO 2002-IV). Obligația de a asigura îngrijiri medicale

corespunzătoare nu se limitează la a prescrie un tratament medical

adecvat: este necesar, de asemenea, ca autoritățile penitenciare să se

asigure că acesta va fi corect administrat și urmat (

Jasinska împotriva

Polon

iei

, n

r

.

2

8326/05, pct. 78, 1 iunie 2010).

observă că reclamantul a beneficiat de o monitorizare

medicală în principal în Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență

Bacău. Fusese internat aici de 18 ori, cu numeroase spitalizări de mai multe

zile, și a beneficiat de cca 15 ședințe de chimioterapie (supra, pct. 29).

La recomandarea acestei secții, reclamantul a efectuat examinări

complementare și ședințe suplimentare de radioterapie și de chimioterapie

la insꢀtutele de oncologie din Bucureșꢀ și din Iași (supra, pct. 31 și 32).

constată că reiese din raportul medicului-șef al Secției

Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău (supra, pct. 30) că de trei

ori au existat neajunsuri în administrarea tratamentului prescris.

medicale aflate la dispoziția sa nu stabilește că aceste deficiențe, oricât de

regretabile ar fi, puteau compromite efectul tratamentului și /sau punerea

în aplicare a protocolului de administrare a acestuia. Observă că, în ceea ce

privește restul, celelalte cure de chimioterapie și de radioterapie au avut loc

la datele prevăzute (supra, pct. 31 și 32 ).

acordă, de asemenea, importanță faptului că decesul

reclamantului nu a survenit ca urmare a unei boli pe care ar fi contractat-o

în penitenciar, ci din cauza metastazelor provocate de cancerul său,

preexistente detenției (a se vedea,

mutaꢀs mutandis, Gengoux împotriva

Belgi

ei

, n

r

.

7

6512/11, pct. 56, 13 decembrie 2016).

seama de numărul spitalizărilor și de complexitatea

tratamentului de care a beneficiat reclamantul, Curtea consideră că nu s-a

stabilit nici că autoritățile naționale sunt responsabile de decesul

reclamantului, nici că acestea nu și-au îndeplinit obligațiile poziꢀve de a-i

proteja sănătatea într-un mod corespunzător în împrejurările date.

trebuie respins în conformitate cu art.

35 § 3

lit.

a)

și art. 35 § 4

din

Convenție.

III. CU

PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A AR

T

. 3

D

IN CONVENȚIE

tul

preꢀnde că imobilizarea sa la patul de spital consꢀtuise

un tratament inuman și că starea sa de sănătate era incompaꢀbilă cu

detenția. Invocă în această privință art. 3 din Convenție, redactat după cum

urmeaz

ă:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradante. ”

consideră că este cazul să examineze separat

compaꢀbilitatea cu art. 3 din Convenție a celor două situații: imobilizarea

reclamantului la spital și compaꢀbilitatea stării sale de sănătate cu

detenția.

A. Imobilizarea reclamantului în spital

neepuizarea căilor de recurs interne. Acesta arată că reclamantul nu a

sesizat niciodată judecătorul delegat la Penitenciarul Bacău pentru a se

plânge de o asemenea măsură contrară dispozițiilor Legii n

r

.

2

75/200

6.

asupra condițiilor sale de internare la spitalul din Bacău, unde ar fi fost

imobilizat la pat și încătușat.

35 din Convenție,

epuizarea căilor de recurs nu se referă decât la cele care sunt legate, în

același ꢀmp, de încălcările preꢀnse, disponibile și adecvate. Căile de recurs

trebuie să existe cu un grad suficient de cerꢀtudine, în pracꢀcă și în teorie,

fără de care le lipsesc efecꢀvitatea și accesibilitatea dorite [

Akdivar și alții

împotriva Turciei

, 16 septembrie 1996, pct.

66,

Culegere de hotărâri și

decizii

1996-IV; și

McFarlane împotriva

Irlandei

(MC), n

r

.

3

1333/06, pct.

107, 10 septembrie 2010]. Aceasta reamintește, în plus, că simplul fapt de a

avea îndoieli în legătură cu perspecꢀvele de reușită ale unui anumit recurs,

care nu este în mod evident sorꢀt eșecului, nu consꢀtuie un moꢀv valabil

care să jusꢀfice neuꢀlizarea recursurilor interne (

Akdivar și alții

citat

ă

anterior, pct. 71; și

Brusco împotriva

Italiei

(dec.), n

r

.

6

9789/01, CEDO

2001-IX

).

observă că, la momentul respecꢀv, uꢀlizarea cătușelor

pentru imobilizarea persoanelor private de libertate care se află într-o

unitate sanitară era formal interzisă de Regulamentul de aplicare a Legii n

r

.

275/2006 (supra, pct. 36 ; a se vedea și,

a contrario

,

T

ă

nase împotriva

Români

ei

, n

r

.

5

269/02, pct. 84, 12 mai 2009; și

Stoleriu împotriva României

,

n

r

.

5

002/05, pct. 80 și 81, 16 iulie 2013).

sale, care aveau posibilitatea de a acționa în numele său datorită stării sale

de vulnerabilitate fizică și psihică, nu au uꢀlizat calea de atac prevăzută de

Legea n

r

.

2

75/2006. Consideră că plângerea depusă la judecătorul delegat

la penitenciar ar fi dus, dacă era cazul, la condamnarea administrației

penitenciarelor pentru nesocoꢀrea dispozițiilor legale referitoarea la

uꢀlizarea cătușel

o

r

.

neepuizarea căilor de recurs interne, în temeiul art. 35 § 1 și art. 35 § 4 din

Convenție.

B. Compaꢀbilitatea stării de sănătate a reclamantului cu detenția

privire la admisi

bilitate

a) Argumentele părților

Ceku împotriva Germaniei

[(dec.), n

r

.

4

1559/06, 13

marꢀe 2007], capătul de cerere în privința

menținerii reclamantului în detenție în ciuda deteriorării stării sale de

sănătate trebuie declarat inadmisibil pentru neepuizarea căilor de recurs

interne, deoarece reclamantul ar fi omis să introducă o nouă cerere de

întreru

pere

a

pedepsei

sale

.

reclamantului declară că, dată fiind degradarea rapidă a stării de

sănătate a tatălui său, pentru menținerea în viață erau necesare îngrijiri

urgente și conꢀnue.

Ținând seama de durata soluționării unei noi cereri de

întrerupere a pedepsei, care ar fi fost, în opinia sa, comparabilă cu cea

pentru prima cerere, căreia i s-ar fi răspuns numai după câteva luni de la

introducere, fiul reclamantului consideră că ar fi fost iluzoriu să formuleze o

nouă cerere pentru întreruperea pedepsei.

b) Moꢀvarea Curții

disponibilă în dreptul intern, și anume o cerere de întrerupere a pedepsei

sale pentru moꢀve de sănătate (supra, pct. 11). În recursul său, acesta

indicase incompaꢀbilitatea care exista, după părerea lui, între boala sa și

constrângerile din detenție, oferind asꢁel instanțelor naționale posibilitatea

de a preveni sau de a remedia presupusa încălcare a Convenției.

subliniază, de asemenea, că, în prezenta cauză, situația este

diferită de cea din cauza

Ceku

, invocată de Guvern (supra, pct. 63 ). În cauza

din urmă, reclamantul omisese să prezinte Curții consꢀtuționale germane

mai multe documente care serviseră ca temei deciziei tribunalului regional

de respingere a cererii sale de întrerupere a executării pedepsei.

Dimpotrivă, în speță este evident că starea de sănătate a reclamantului,

deja foarte degradată, era perfect cunoscută de curtea de apel care a

examinat apelul parchetului (supra, pct. 17 ).

cerere, de la începutul lunii marꢀe 2013 până la sfârșitul lunii august 2013

(supra, pct. 11 și 17), Curtea consideră că ar fi excesiv să i se ceară

reclamantului să fi

introdus o a doua cerere de vreme ce sfârșitul fatal pe

termen scurt cauzat de boala sa era foarte probabil după oprirea

chimioterapiei în octombrie 2013 și după înlocuirea acesteia cu îngrijiri

paliaꢀve (supra, pct. 20 ). Într-adevăr, fără nicio îndoială, reclamantul se

afla într-o situație de foarte mare vulnerabilitate și nu i se putea cere să

sesizeze din nou autoritățile cu o problemă pe care deja o adusese la

cunoșꢀnța acestora. Era obligația acestor autorități să vegheze asupra

situației sale, cel puțin pentru moꢀve umanitare (a se vedea,

mutaꢀs

mutandi

s

,

Gülay Çeꢀn

împotriva Turciei

, n

r

.

4

4084/10, pct. 113, 5 marꢀe

9

5

2013, și supra, pct.

și 99).

fusese adus corespunzător în fața instanțelor interne capătul de cerere al

reclamantului întemeiat pe art.

41 din Convenție privind compaꢀbilitatea

stării sale de sănătate cu detenția.

urmare, Curtea respinge excepția Guvernului cu privire la acest

capăt de cerere.

nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt

moꢀv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

privire la fond

a) Argumentele părților

tul

considera că fusese supus unui tratament contrar art. 3

din Convenție din cauza

incompaꢀbilității stării sale de sănătate cu

detenția.

El afirma că detenția sa, în ꢀmp ce suferea de un cancer care îi punea viața

în pericol, îi reducea șansele de supraviețuire.

tul

considera că menținere a sa în detenție fusese hotărâtă

de curtea de apel fără a ține seama de condițiile concrete ale detenției sale.

El descria aceste condiții drept „inumane“ și declara că spitalizările sale

repetate au implicat foarte multe deplasări și întârzieri în administrarea

îngrijiri

lo

r

.

A

dăuga că situația aceasta durase mult, inclusiv în perioada fazei

terminale a bolii, și că îi dusese, pe el și pe familia sa, într-o situație de

nepuꢀnță și de profundă disperare.

că, la momentul încarcerării, la 4 marꢀe 2013, reclamantul suferea deja de

o boală al cărui sfârșit era fatal pe termen scurt din cauza exꢀnderii

metastazelor la sistemul osos. În conꢀnuare, susține că nici insꢀtutul de

medicină legală, nici medicii nu stabiliseră în sarcina autorităților obligația

de spitalizare permanentă într-un spital civil (supra, pct. 14 ).

fusese internat de fiecare dată

când starea sa de sănătate o cerea. În plus, arată că, în afara perioadelor de

spitalizare, reclamantul fusese deținut în principal în spitalele

penitenciarelor Rahova și Târgu Ocna, unde ar fi primit îngrijiri adecvate.

b) Moꢀvarea Curții

i. Principii

general

e

Convenție, relele tratamente trebuie să aꢀngă un grad minim de gravitate.

Aprecierea acestui grad minim este relaꢀvă: ea depinde de ansamblul de

circumstanțe ale cauzei, ca de exemplu durata tratamentului sau efectele

lui fizice ori psihice, iar în unele cazuri, de sexul, vârsta și starea de sănătate

ale reclamantului (a se vedea, printre altele,

Price împotriva Regatului Unit

,

n

r

.

3

3394/96, pct. 24, 2001-VII; și

Mouisel împotriva Franței

, n

r

.

6

7263/0

1,

pct. 37, CEDO 2002-IX).

3 din

Convenție impune statului obligația poziꢀvă de a se asigura că orice

prizonier este deținut în condiții care sunt compaꢀbile cu respectarea

demnității umane și că modalitățile de executare a măsurii nu îl supun pe

acesta unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care să depășească

nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.

Suferința cauzată de o

boală care apare în mod natural, fie aceasta fizică sau psihică, poate în sine

să intre sub incidența art. 3 din Convenție în cazul în care este sau riscă să

fie exacerbată de condițiile de detenție de care autoritățile pot fi

conside

rate

răspunzăt

oare.

Sănătatea și confortul persoanei private de libertate trebuie asigurate în

mod corespunzător ținând seama de cerințele pracꢀce din închisoare, în

special prin administrarea îngrijirilor medicale necesare. Asꢁel, detenția

unei persoane bolnave în condiții materiale și medicale improprii poate, în

principiu, să consꢀtuie un tratament contrar art. 3 (

Gülay Çeꢀn

, citată

anterior, pct. 101, ca și referințele din aceasta).

a stabili dacă detenția unei persoane bolnave este conformă

cu art. 3 din Convenție, Curtea ia în considerare trei elemente (a se vedea,

de exemplu,

Sakkopoulos împotriva Greciei

, n

r

.

6

1828/00, pct.

39, 15

ianuarie 2004,

Gülay Çeꢀn

, citată anterior, pct. 102,

Bamouha

mmad

împotriva Belgiei,

n

r

.

4

7687/13, pct.

120-123, 17

noiembrie 2015 și

Rywi

n

împotriva Poloniei

, n

r

.

6

091/06, 4047/07 și 4070/07, pct. 139, 18 februarie

2016, ca și referințele din acestea).

efectul avut de modalitățile de executare a detenției asupra evoluției

acesteia. Condițiile de detenție nu pot supune în niciun caz o persoană

privată de libertate la senꢀmente de frică, de angoasă și de inferioritate de

natură să o umilească, să o înjosească și eventual să-i distrugă rezistența

fizică și morală.

Asꢁel, detenția unei persoane bolnave în condiții

materiale și medicale improprii poate, în principiu, să consꢀtuie un

tratament contrar art. 3 din Convenție.

caracterul adecvat al îngrijirilor și al tratamentelor medicale acordate în

detenție. Nu sunt suficiente examinarea și diagnosꢀcarea deținutului; este

esențial să fie stabilită o terapie corespunzătoare diagnosꢀcului și să fie

pusă în aplicare, de asemenea, o supraveghere medicală adecvată.

treilea și ulꢀmul element este oportunitatea menținerii persoanei

în cauză în detenție, ca urmare a stării sale de sănătate.

Desigur, Convenția

nu impune nicio „obligație generală“ de a pune în libertate un deținut

pentru moꢀve de sănătate, chiar dacă acesta suferă de o boală deosebit de

dificil de îngrijit. Cu toate acestea, Curtea nu poate exclude faptul că, în

condiții deosebit de grave, pot exista situații în care buna administrare a

jusꢀției penale cere să fie luate măsuri de natură umanitară.

ii. Aplicare

a

acestor principii în cazul de față

observă mai întâi că reclamantul nu a furnizat detalii precise

cu privire la condițiile materiale ale detenției sale. Cu toate acestea, el a

descris aceste condiții drept „inumane“ și a reproșat autorităților

transferurile neîntrerupte între diferitele locuri de detenție, inclusiv în faza

terminală a bolii. Guvernul susține că, în spitalele civile și în cele ale

administrației penitenciarelor, reclamantul beneficiase de condiții de

detenție conforme cu cerințele de la art.

3 din Convenție. Cât despre

transferuri, acestea ar fi fost jusꢀficate de moꢀve medicale.

observă că reiese din documentele furnizate de administrația

penitenciarelor că reclamantul suportase efectele unei situații severe de

suprapopulare carcerală în Penitenciarul Vaslui, în care ar fi dispus de un

spațiu personal de sub 3 m² (supra, pct. 33).

această privință, Curtea reamintește că respecꢀva cerință de 3 m²

de suprafață a podelei pentru fiecare persoană privată de libertate care se

află în detenție într-o cameră colecꢀvă este standardul minim relevant

pentru evaluarea condițiilor de detenție în lumina art. 3 din Convenție. Un

spațiu personal inferior acestui minimum este atât de grav încât dă naștere

unei puternice prezumții de încălcare a art. 3 din Convenție [

Muršić

împotriva Cr

oației

(MC), n

r

.

7

334/13, pct. 110 și 124, CEDO 2016].

prezumție poate fi respinsă dacă reducerile spațiului

personal în raport cu minimul recomandat de 3 m² sunt scurte, ocazionale

și minore, dacă sunt însoțite de o suficientă libertate de mișcare și în cazul

în care condițiile de detenție sunt decente, iar reclamantul nu este supus la

alte elemente considerate drept circumstanțe agravante ale unor condiții

de detenție precare (

Murši

ć

, citată anterior, pct.

138).

Vaslui a durat în total 8 zile (supra, pct. 33), Curtea este dispusă să

considere că această perioadă a fost scurtă, ocazională și minoră în sensul

jurisprudenței sale. Cu toate acestea, Curtea subliniază că lipsa unui spațiu

personal suficient în Penitenciarul Vaslui era exacerbată de detenția în

camere obișnuite, neadaptate stării de sănătate a reclamantului, în ꢀmp ce

capacitățile fizice ale acestuia se diminuau în mod constant, până când

devenise, spre sfârșitul detenției sale, orb și surd și suferind de dureri de

oase extrem de puternice. Curtea reamintește, de asemenea, că precarele

condiții de detenție și suprapopularea carcerală din Penitenciarul Vaslui au

determinat-o deja să concluzioneze că a fost încălcat art. 3 din Convenție [a

se vedea, de exemplu,

T

o

direasa împotriva României (nr. 2)

, n

r

.

1

8616/1

3,

pct. 56-63, 21 aprilie 2015].

încarcerării reclamantului într-un spațiu personal mai mic de 3

m²,

persoană în cauză a fost supusă unor circumstanțe agravante ale condițiilor

precare de detenție. De alꢁel, constată că Guvernul nu a prezentat

argumente relevante pentru a respinge prezumția absolută de încălcare a

art. 3 din Convenție privind detenția reclamantului în Penitenciarul Vaslui.

ceea ce privește Penitenciarul Iași, în care reclamantul ar fi dispus

de un spațiu personal cuprins între 3 și 4 m² (supra, pct. 33), deși această

suprafață nu creează o prezumție puternică de încălcare a art. 3 din

Convenție, Curtea nu poate ignora faptul că obișnuitele camere ale

penitenciarului nu erau adaptate pentru handicapul greu al reclamantului.

În plus, condițiile precare de igienă din acest penitenciar, constatate deja de

către Curte (a se vedea, de exemplu,

Mazalu împotriva României

,

n

r

.

2

4009/0

3,

pct. 52-54, 12 iunie 2012,

Olariu împotriva României,

n

r

.

1

2845/0

8,

pct. 31,

17 septembrie 2013; și

Axinte împotriva României

,

n

r

.

2

4044/1

2,

pct. 49,

22 aprilie

2014), reprezentau în speță un factor

agravant ținând seama de starea de sănătate a reclamantului.

Prin urmare, Curtea consideră că, în Penitenciarul Iași, condițiile de

detenție l-au supus totodată pe reclamant unei încercări de o intensitate

care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.

reține în conꢀnuare că, între 4 marꢀe și 25 iunie 2013 și între

31 august și 24 decembrie 2013, data decesului reclamantului la spitalul din

Bacău, persoana în cauză fusese obiectul a 17 transferuri de la un

penitenciar la altul și a 7 transferuri către unități medicale din Bacău, din

Iași și din Bucureșꢀ (supra, pct. 12, 18, 21, 22, 24 și 28).

subliniază că, deși majoritatea acestor transferuri se jusꢀfica

din moꢀve medicale, aceasta nu poate ignora faptul că aceste unități se

aflau la distanță una față de alta, în unele cazuri la câteva sute de kilometri.

în vedere starea de sănătate a reclamantului, din ce în ce mai

degradată, Curtea consideră că schimbarea repetată a unităților medicale

impusă persoanei în cauză a avut efecte nefaste asupra stării sale de bine.

În opinia Curții, aceste transferuri erau de natură să creeze și să exacerbeze

senꢀmentele de angoasă ale reclamantului cu privire la adaptarea sa în

diferitele locuri de detenție, la aplicarea protocolului medical al

tratamentului și la menținerea legăturilor cu familia sa.

intenția de a-l umili sau înjosi pe reclamant. Cu toate acestea, lipsa unui

asemenea scop nu poate exclude constatarea încălcării art. 3 din Convenție

[a se vedea, printre altele,

V

.

î

mpotriva Regatului Unit

(MC), n

r

.

2

4888/9

4,

pct. 71, CEDO 1999-IX,

Peers împotriva Greciei

, n

r

.

2

8524/95, pct. 68 și 74,

CEDO 2001-III; și

Khlaifia și alții împotriva Italiei

(MC), n

r

.

1

6483/12, pct.

160, CEDO 2016].

lumina anumitor circumstanțe ale cauzei, Curtea, reaminꢀnd că a

considerat deja că ar fi de dorit ca deținuții bolnavi să fie scuꢀți de trasee

foarte lungi și dificile (

Viorel Burzo împotriva României,

n

r

.

7

5109/

01

și

12639/02, pct. 102, 30 iunie 2009; și

Flamînzeanu împotriva României,

n

r

.

5

6664/08, pct. 96, 12 aprilie 2011), apreciază că numeroasele transferuri

ale reclamantului l-au supus unei încercări de o intensitate care depășește

nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.

ceea ce privește calitatea îngrijirii și a asistenței acordate, Curtea

amintește că nimeni nu contestă gravitatea stării de sănătate a

reclamantului, nici faptul că această stare nu a încetat să se agraveze cu

trecerea ꢀmpului. Într-adevăr, așa cum a subliniat, de alꢁel, Guvernul în

observațiile sale, reclamantul suferea deja la momentul încarcerării, la 4

marꢀe 2013, de o boală fatală pe termen scurt din cauza exꢀnderii acesteia

la sistemul osos (supra, pct. 9 și 73 ). Curtea constatase deja că, cu excepția

deficiențelor semnalate de medicul-șef al Secției Oncologie a Spitalului

Județean de Urgență Bacău, reclamantul a fost tratat în conformitate cu

prescripțiile medicilor (supra, pct. 53). Cu toate acestea, din înscrisurile

aflate la dosar nu reiese că autoritățile interne ar fi preconizat posibilitatea

de a grupa aceste îngrijiri în același loc, ceea ce ar fi permis ca reclamantul

să fie scuꢀt de un anume număr de transferuri sau, cel puțin, ca numărul și

consecințele dăunătoare ale acestora asupra stării de bine a bolnavului să

fie limitate. Pe de altă parte, Curtea și-a exprimat deja opinia conform

căreia, în ꢀmpul ulꢀmelor stadii ale bolii, când nu este permisă nicio

speranță de remisie, stresul inerent vieții în mediul carceral poate avea

repercusiuni asupra speranței de viață și asupra stării de sănătate a

persoanei arestate (a se vedea,

mutaꢀs mutandis

,

Gülay Çeꢀn

, citată

anterior, pct. 110

).

observă în conꢀnuare că venise momentul în care

reclamantul era foarte slăbit și lipsit de putere, atât fizic, cât și psihic

(supra, pct. 19, 20, 21 și 24), încât nu mai putea îndeplini actele elementare

din viața coꢀdiană fără asistență și un deținut fusese numit pentru a-l asista

(supra, pct. 19). Cu toate acestea, Curtea reamintește că și-a exprimat deja

îndoiala cu privire la caracterul adecvat al soluțiilor constând în

încredințarea unor persoane necalificate a responsabilității de a monitoriza

o persoană grav bolnavă (

Gülay Çeꢀn

, citată anterior, pct.

112, ca și

referințele din aceasta). În speță, nimic nu permite a se verifica dacă

deținutul care acceptase să-l asiste pe reclamant avea calificarea de a însoți

un bolnav în fază terminală, nici dacă persoană în cauză primise un

adevărat sprijin moral sau social. De alꢁel, nu există nimic în dosar care să

dea impresia că reclamantul a beneficiat de sfaturi psihologice adecvate pe

prezenta

perioadele șederii sale în spital sau în penitenciar, din moment ce

un sindrom depresiv (supra, pct.

și ).

20 21

reclamantul nu-i mai putea face față în închisoare. Astfel, le revine

autorităților naționale sarcina de a lua măsuri speciale în temeiul

considerațiilor umanitare (

Gülay Çetin

, citată anterior, pct. 113).

privința ulꢀmului aspect și mai cu seamă a oportunității

menținerii reclamantului în detenție, Curtea nu poate subsꢀtui propriul

punct de vedere celui al instanțelor interne. Totuși, trebuie să se constate

că instanța de apel, care a respins cererea de întrerupere a executării

pedepsei, nu a prezentat niciun moꢀv în legătură cu eventuala amenințare

a protecției sociale pe care ar fi putut să o reprezinte punerea în libertate a

reclamantului, ținând seama de starea de sănătate a acestuia (supra, pct.

17 ; (a se vedea, de asemenea,

mutaꢀs mutandis, Gülay Çeꢀn

, citată

anterior, pct. 122). În plus, Curtea reține că reclamantul fusese condamnat

pentru prima dată la o pedeapsă cu închisoarea relaꢀv ușoară, din care

executase o treime (supra, pct.

15 ). De asemenea, aceasta subliniază că

reclamantul dăduse dovadă de bună purtare de-a lungul procesului, că

beneficiase de cel mai favorabil regim de detenție (supra, pct. 15 și 23 ) și

că, din cauza stării sale de sănătate, riscul de recidivă nu putea fi decât

minim

.

amintește de asemenea că tabloul clinic al unui deținut face

parte deja dintre elementele care trebuie luate în seamă pentru

modalitățile de executare a pedepselor privaꢀve de libertate, mai cu seamă

în ceea ce privește menținerea în detenție a persoanelor care prezintă o

patologie care le pune în pericol viața sau a căror stare este incompaꢀbilă

pe termen lung cu viața carcerală (

Gülay Çeꢀn

, citată anterior, pct. 102 și

jurisprudența citată acolo). Dimpotrivă, în speță, potrivit dosarului,

autoritățile chemate să intervină nu au ținut cont cu adevărat de realitățile

impuse de cazul personal al reclamantului și nu au examinat capacitatea

concretă a persoanei în cauză de rămâne încarcerată în condițiile de

detenție date. Deși în decizia sa din 29 august 2013, curtea de apel

constatase că tratamentul prescris putea fi administrat reclamantului în

detenție (supra, pct. 17 ), aceasta nu a abordat condițiile și procedurile

concrete de administrare a acestui tratament greu în situația proprie

persoanei în cauză. Asꢁel, curtea de apel nu a examinat condițiile materiale

în care era deținut reclamantul și nu a verificat dacă, având în vedere starea

sa de sănătate, acestea erau saꢀsfăcătoare, având în vedere nevoile

specifice ale reclamantului. De asemenea, curtea de apel nu a luat în

considerare nici condițiile de transfer către diferitele penitenciare și spitale,

distanțele de parcurs între aceste unități sau numărul spitalelor frecventate

de reclamant pentru a-și primi tratamentul, nici impactul acestor elemente

combinate asupra stării deja foarte vulnerabile a acestuia din urmă. Or,

atunci când circumstanțele sunt excepționale, așa cum erau cele din

prezenta cauză, aceste elemente ar fi trebuit, chiar și numai din moꢀve

umanitare, să fie examinate de curtea de apel pentru a aprecia

compaꢀbilitatea dintre starea de sănătate a reclamantului și condițiile de

detenție. Nu

a fost prezentat niciun argument conform căruia autoritățile

naționale s-au aflat în imposibilitatea de a face față unor circumstanțe

excepționale ținând seama în mod corespunzător de considerațiile

umanitare imperaꢀve implicate în speță. Pe de altă parte, Curtea consideră

că deciziile autorităților naționale arată că procedurile în cauză au fost

aplicate acordând mai mare atenție formalităților decât considerentelor

umanitare și că asꢁel l-au împiedicat pe reclamant, atunci pe moarte, să-și

trăiască ulꢀmele zile cu demnitate (a se vedea,

mutaꢀs mutandis

,

Güla

y

Çeꢀn

, citată anterior, pct. 120-124).

către reclamant pentru a obține întreruperea executării pedepsei pentru

moꢀve de sănătate era prea lungă, ținând seama de boala în fază terminală

de care suferea persoana în cauză (supra, pct.

67 ).

De asemenea, ia act de faptul că răspunsurile date de către autoritățile

penitenciare, de la care a solicitat ajutor reclamantul pentru a-și obține

libertatea, dovedeau prea puțină considerație față de situația persoanei în

cauză (supra, pct. 2

5 și 27 ).

materie de protecție a drepturilor omului și a libertăților fundamentale

presupune un mai mare grad de fermitate în aprecierea aꢀngerilor aduse

valorilor fundamentale ale societăților democraꢀce [a se vedea,

mutaꢀs

mutandi

s

,

Selmouni împotriva Franței

(MC), n

r

.

2

5803/94, pct. 101, CEDO

1999-V]. În speță, reclamantul era încarcerat în vreme ce se afla la sfârșitul

vieții și era supus efectelor unui tratament medical greu în condiții de

detenție dificile. În opinia Curții, într-un asꢁel de context, lipsa de dilige

nță

a autorităților face persoana și mai vulnerabilă și o pune în imposibilitatea

de a-și păstra demnitatea în fața sfârșitului către care boala acestuia avansa

Gülay Çetin

, citată

în mod fatal și inevitabil (a se vedea,

mutaꢀs mutandis

,

anterior, pct. 122)

.

ce a realizat o apreciere globală a faptelor relevante pe baza

probelor prezentate în fața sa, Curtea constată că autoritățile naționale nu

i-au asigurat reclamantului un tratament compaꢀbil cu dispozițiile art. 3 din

Convenție și că i-au aplicat acestuia, bolnav în stare terminală, un

tratament inuman din cauza detenției sale în condițiile examinate supra.

Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție în această privință.

I

V

.

C

U

PRIVIRE LA APLICAREA AR

T

.

4

1 DIN CONVENȚIE

conformitate cu art. 41 din Convenție,

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este

cazul, o reparație echitabilă. ”

A. Prejudici

u

000 euro

(EUR) cu ꢀtlu de

despăgubire pentru prejudiciul material pe care consideră că l-a suferit.

Potrivit acestuia, suma corespunde pierderii sprijinului financiar pe care

tatăl său i l-ar fi asigurat dacă ar fi trăit și cheltuielilor de înmormântare. De

asemenea, solicită 500

000 EUR cu ꢀtlu de prejudiciu moral pentru

suferințele care ar fi fost provocate tatălui său în ꢀmpul detenției.

este susținută. În orice caz, Guvernul consideră că legătura de cauzalitate

dintre preꢀnsele încălcări ale Convenției și prejudiciul material preꢀns nu a

fost dovedită.

Cu privire la suma solicitată pentru prejudiciu moral,

consideră că aceasta este excesivă.

există o relație suficientă de la cauză la efect între decesul reclamantului și

încălcarea constatată. Prin urmare, Curtea respinge pretenția fiului

reclamantului în această privință.

schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu

moral cert din cauza faptului că a fost supus unor tratamente contrare art. 3

din Convenție în cursul detenției sale. În consecință, pronunțându-se în

echitate, aceasta hotărăște că este necesar să îi acorde suma de 9 000 EUR

cu acest ꢀtlu fiului reclamantului, domnul Mircea Dorneanu.

B. Cheltuieli de judecată

Curtea nu este sesizată pentru a

se pronunța asupra acestui aspect.

C. Dobânzi moratorii

consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se

întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal pracꢀcată de

Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITAT

E, CURTEA

menține cererea în fața Curții;

2.

Declară

cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere

întemeiat pe art. 3 din Convenție relaꢀv la compaꢀbilitatea dintre

starea de sănătate a reclamantului și detenția sa, și inadmisibilă pentru

celelalte capete de cerere;

3.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 3 din Convenție;

4.

Hotără

ște

a) că statul pârât trebuie să plătească domnului

Mircea Dorneanu, în

termen de trei luni de la data rămânerii definiꢀve a hotărârii, în

conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 9 000 EUR (nouă mii

euro), pentru prejudiciul moral, care trebuie converꢀtă în moneda

statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, plus orice sumă

care poate fi datorată cu ꢀtlu de impozit;

b) de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal pracꢀcată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată

cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 28 noiembrie

2017, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.

Marialena Tsirli

Grefier

Ganna Yudkivska

Președin

te