Comunicată la 4 decembrie 2017
Cererile nr. 42201/17 și 42212/17 Tunca İlker ÖĞRETEN împotriva Turciei și Mahir KANAAT împotriva Turciei introduse la 15 mai 2017
Reclamantul din cererea nr. 42201/17, dl Tunca İlker Öğreten („primul reclamant”), este un resortisant turc născut în 1981 și deținut în Istanbul. Reclamantul din cererea nr. 42212/17, dl Mahir Kanaat („al doilea reclamant”), este un resortisant turc născut în 1978 și deținut în Istanbul. Aceștia sunt reprezentați în fața Curții de av. S. Kalan Güvercin și av. A.D. Ceylan, avocați în Istanbul. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt jurnaliști. Înainte de arestarea lor, primul reclamant lucra pentru www.diken.com.tr, un portal de actualitate pe Internet, iar al doilea reclamant lucra pentru cotidianul național Birgün.
Aceștia sunt cunoscuți pentru punctele lor de vedere critice privind politicile guvernului în funcție. La o dată neprecizată în 2016, un grup denumit „RedHack” a anunțat că deține e-mailurile personale ale ministrului turc al Energiei, dl Berat Albayrak, care este, de asemenea, ginerele președintelui Republicii dl Recep Tayyip Erdoğan. În decembrie 2016, site-ul Wikileaks a publicat peste 50 000 de e-mailuri prezentate ca fiind trimise de la adresa ministrului în cauză, acoperind o perioadă cuprinsă între 2000 și 2016. Reclamanții au publicat o parte din aceste e-mailuri în organele de presă unde lucrau. La o dată necunoscută, parchetul din Istanbul a inițiat o anchetă penală privind aceste fapte.
La 24 decembrie 2016, al 12-lea judecător de pace din Istanbul a ordonat aplicarea măsurii de restricționare a accesului la dosarul anchetei al suspecților și al avocaților lor. La 25 decembrie 2016, ofițerii de poliție din Istanbul au efectuat percheziții la domiciliile reclamanților și au confiscat materialele lor informatice. Persoanele în cauză, suspectate de apartenență la o organizație teroristă, au fost plasate în arestul poliției. La 16 ianuarie 2017, reclamanții, însoțiți de avocații lor, au fost interogați de poliția din Istanbul în principal cu privire la piratarea e-mailurilor ministrului Energiei. Reclamanții au declarat că erau jurnaliști și că nu aveau nicio legătură cu organizații teroriste.
La 17 ianuarie 2017, reclamanții au fost interogați de procurorul Republicii din Istanbul. Persoanele în cauză au reiterat conținutul depozițiilor lor făcute la postul de poliție. În aceeași zi, procurorul Republicii din Istanbul a cerut judecătorului de pace competent să plaseze reclamanții în arest preventiv. Conform procurorului Republicii, primul reclamant era suspectat că deține, într-o manieră ilegală, date personale ale altora și de apartenență la DHKP/C (Partidul revoluționar de eliberare a poporului/Frontul, o organizație ilegală armată). Acesta preciza astfel că primul reclamant lucrase anterior la cotidianul național Taraf. În ochii procurorului, acest ziar era un organ de publicație al Organizației teroriste gulenistă/structura de Stat paralelă („FETÖ/PDY”).
În ceea ce privește al doilea reclamant, procurorul Republicii preciza că era suspectat de apartenență la FETÖ/PDY. În sprijinul susținerii sale, procurorul prezenta un raport de anchetă (fezleke), referitor la o anchetă penală, cunoscută sub denumirea de „17-25 decembrie” [1], pe care polițiștii o găsiseră pe computerul acestui reclamant. Conform procurorului, nu era posibil să se găsească o copie a acestui raport pe internet și că era, prin urmare, vorba de copia originală. Tot în aceeași zi, reclamanții s-au prezentat în fața celui de-al 8-lea judecător de pace din Istanbul, care i-a interogat cu privire la acuzațiile aduse împotriva lor. La sfârșitul ședinței, judecătorul a ordonat plasarea în arest preventiv a persoanelor în cauză.
Pentru aceasta, a ținut cont de următoarele elemente: existența unor suspiciuni puternice care apăsau asupra reclamanților; natura infracțiunii de apartenență la o organizație teroristă și faptul că aceasta figura printre infracțiunile enumerate la articolul 100 § 3 din codul de procedură penală (CPP) – adică infracțiunile numite „catalogate”, pentru care, în caz de prezumții puternice, arestul preventiv al persoanei suspectate era considerat justificat; rapoartele privind conținutul materialelor informatice ale persoanelor în cauză; riscul de fugă; starea și riscul de deteriorare a elementelor de probă; și riscul ca măsurile alternative la arest să fie insuficiente. La 24 ianuarie 2017, reclamanții au formulat opoziție împotriva ordonanței de plasare în arest preventiv emise împotriva lor.
Printr-o decizie din 27 ianuarie 2017, al 9-lea judecător de pace din Istanbul a respins opoziția lor și a ordonat menținerea lor în arest. La 6 martie 2017, reclamanții au introdus fiecare un recurs individual în fața Curții Constituționale. Aceștia denunțau în principal o încălcare a dreptului lor la libertate și siguranță și a dreptului lor la libertatea de exprimare și de presă. De asemenea, se plângeau de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil. Reiese din dosar că procedurile aferente acestor recursuri sunt încă pendinte în fața Curții Constituționale. La 28 iunie 2017, procurorul Republicii din Istanbul a depus în fața celei de-a 29-a curți cu juri din Istanbul un act de acuzare împotriva a șase persoane, printre care reclamanții.
Acesta a reproșat reclamanților că au împiedicat funcționarea unui sistem informatic și că au suprimat, modificat sau corupt date. În plus, l-a acuzat pe primul reclamant că a comis infracțiuni în numele a două organizații teroriste, și anume DHKP-C și FETÖ/PDY, fără a aparține totuși acestor organizații, iar pe al doilea reclamant de apartenență la organizația teroristă FETÖ/PDY. Procurorul Republicii susținea că organizațiile teroriste PKK/KCK (Partidul muncitorilor din Kurdistan/Uniunea comunităților kurde), DHKP-C, MLKP (Partidul comunist marxist-leninist), FETÖ/PDY și Daech (Statul islamic din Irak și Levant) formaseră o alianță împotriva ordinii constituționale, suveranității și integrității teritoriale a Turciei.
În acest scop, ele încercau, conform parchetului, să discrediteze instituțiile constituționale ale țării și persoanele care le reprezintă. În ochii procurorului Republicii, publicarea e-mailurilor în cauză avea ca scop eșuarea politicii naționale în materie de energie și stabilirea percepției de a lega ministrul Energiei de organizația teroristă Daech. Ca elemente de probă, procurorul Republicii prezenta în special un e-mail de denunțare anonim trimis la contul electronic al direcției de siguranță din Istanbul și un proces-verbal referitor la o mărturie anonimă conform cărora e-mailurile ministrului fuseseră piratate de teroriștii marxiști pentru a manipula opinia publică. În plus, în ceea ce privește primul reclamant, procurorul Republicii a reamintit că lucrase la cotidianul Taraf, pe care procurorul îl considera un ziar al FETÖ/PDY.
A notat că descărcase e-mailurile în cauză pe computerul său făcând clic pe un link trimis de membrii RedHack; că schimbase e-mailuri electronice cu anumite persoane în legătură cu acest fapt de piratare; că le publicase; și că era în contact cu İ.D.Y., un jurnalist având dublă cetățenie turcă și germană, care era, de asemenea, suspect în cadrul acestei anchete. În ceea ce privește al doilea reclamant, procurorul a subliniat mai întâi că urmărise conturile twitter aparținând grupului RedHack, care îi urmăriseră astfel contul persoanei în cauză și că erau, prin urmare, în contact. Apoi, așa cum făcuse în fața judecătorului de pace, procurorul Republicii susținea că raportul de anchetă referitor la ancheta penală „17-25 decembrie” obținut pe computerul persoanei în cauză era o dovadă conform căreia reclamantul era membru al organizației teroriste FETÖ/PDY.
În cele din urmă, procurorul Republicii a notat că al doilea reclamant, ca și primul, era în contact cu İ.D.Y. Procedura penală inițiată împotriva reclamanților este în curs în fața celei de-a 29-a curți cu juri din Istanbul. B. Dreptul și practica interne relevante Arestul preventiv este reglementat de articolele 100 și următoarele din CPP. Conform articolului 100 din CPP, o persoană poate fi plasată în arest preventiv atunci când există elemente factuale care permit să fie suspectată în mod puternic că a comis o infracțiune și atunci când plasarea sa în arest este justificată de unul dintre motivele enumerate în această dispoziție, și anume: fuga sau riscul de fugă al suspectului și riscul ca acesta să disimuleze sau să altereze probe ori să influențeze martori.
Pentru anumite crime, în special crimele împotriva siguranței Statului și ordinii constituționale, existența unor suspiciuni puternice care apasă asupra persoanei este suficientă pentru a justifica plasarea acesteia în arest preventiv. Articolul 101 din CPP dispune că arestul preventiv este ordonat la stadiul anchetei de către un judecător unic la cererea procurorului Republicii și la stadiul judecății de către tribunalul competent, din oficiu sau la cererea procurorului. Ordonanțele de plasare și de menținere în arest preventiv pot face obiectul unei opoziții. Deciziile aferente acestora trebuie motivate în drept și în fapt. În noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, un grup de persoane aparținând forțelor armate turce, denumit „Consiliul păcii în țară”, a făcut o tentativă de lovitură de stat militară în vederea răsturnării parlamentului, guvernului și președintelui Republicii ales democratic.
La 20 iulie 2016, guvernul a decretat starea de urgență pentru o perioadă de trei luni și, la 21 iulie 2016, autoritățile turce au notificat Secretarului general al Consiliului Europei o derogare de la Convenție în temeiul articolului 15. În prezent, starea de urgență proclamată de autoritățile turce este încă în curs.
Invocând articolul 5 § 1 din Convenție, reclamanții denunță caracterul arbitrar al plasării lor în arest preventiv. Susțin în această privință că nu existau elemente de probă cu privire la existența unor motive plauzibile de a-i suspecta că au comis o infracțiune penală, care ar fi făcut necesară plasarea lor în arest preventiv. Susțin că faptele care stau la originea suspiciunilor împotriva lor sunt legate de munca lor jurnalistică. Sub unghiul articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție, reclamanții denunță durata arestului lor la poliție, pe care o califică drept excesivă. Invocând tot articolul 5 §§ 1 și 3 din Convenție, reclamanții susțin că deciziile judiciare care au ordonat plasarea și menținerea lor în arest preventiv nu erau suficient motivate și că nu erau întemeiate pe niciun element de probă concret.
Pe terenul articolului 5 § 4 din Convenție, aceștia se plâng de o imposibilitate pentru ei și reprezentanții lor de a accesa dosarul anchetei. Fără să invoce un articol din Convenție, persoanele în cauză consideră că procedura desfășurată în fața Curții Constituționale, prin care au căutat să conteste legalitatea arestului lor preventiv, nu a fost conformă cerințelor Convenției deoarece, conform susținerilor lor, această înaltă jurisdicție nu a respectat cerința de „termen scurt”. Invocând articolul 10 din Convenție, reclamanții susțin că plasarea și menținerea lor în arest preventiv au adus atingere libertății lor de exprimare. În cele din urmă, invocând articolul 18 din Convenție coroborat cu articolul 5, reclamanții se plâng că au fost deținuți pentru că au exprimat opinii critice împotriva guvernului.
1. Reclamanții au epuizat căile de recurs interne, astfel cum cere articolul 35 § 1 din Convenție?
2.Reclamanții aveau la dispoziția lor, în conformitate cu articolul 5 § 4 din Convenție, o procedură efectivă prin care puteau contesta legalitatea arestului lor? Mai precis: a) Imposibilitatea pentru reclamanți și reprezentanții lor de a accesa dosarul de anchetă i-a privat pe persoanele în cauză de posibilitatea de a contesta efectiv plasarea și menținerea lor în arest preventiv? b) Procedura în fața Curții Constituționale prin care reclamanții au căutat să conteste legalitatea arestului lor preventiv era conformă cerințelor articolului 5 § 4 din Convenție? În special, durata acestei proceduri era compatibilă cu condiția de „termen scurt” a acestui articol?
3.Reclamanții au fost puși în arest preventiv cu încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? Mai specific, probele cuprinse în dosar la momentul plasării în arest a persoanelor în cauză erau suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că aceștia ar fi putut comite infracțiunile care le erau reproșate?
4.Jurisdicțiile interne au dat motive pertinente și suficiente pentru a justifica arestul preventiv al reclamanților, în conformitate cu articolul 5 § 3 din Convenție? În plus, durata arestului preventiv al reclamanților era compatibilă cu condiția de judecată într-un „termen rezonabil”, în sensul aceluiași paragraf al articolului 5 din Convenție?
5.Reclamanții au fost de îndată traduși în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare, astfel cum cere articolul 5 § 3 din Convenție?
6.A existat o atingere adusă libertății de exprimare a reclamanților? În caz afirmativ, această atingere era prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 § 2 din Convenție?
7.Privarea de libertate impusă reclamanților în prezenta cauză, pretins conformă cu articolul 5 din Convenție, a fost aplicată, nesocotind articolul 18 din Convenție, într-un scop altul decât cel avut în vedere de articolul menționat (Rasul Jafarov împotriva Azerbaidjanului, nr. 69981/14, §§ 153-163, 17 martie 2016)? [1] La 17 și 25 decembrie 2013, în cadrul unei anchete privind fapte de corupție, un val important de arestări a atins cercurile apropiate partidului la putere. Astfel, înalte personalități, atingând primele cercuri ale puterii politice, inclusiv fiii a trei miniștri, directorul unei bănci de Stat, înalți funcționari și oameni de afaceri care lucrau în strânsă colaborare cu autoritățile publice, au fost reținuți. Guvernul, atribuind răspunderea acestei inițiative unor polițiști și magistrați aparținând rețelei lui Fethullah Gülen, considerat ca fiind șeful prezumtiv al FETÖ/PDY, a calificat această anchetă drept complot și tentativă de lovitură împotriva guvernului.
Communiquée le 4 décembre 2017
Requêtes n os 42201/17 et 42212/17 Tunca İlker ÖĞRETEN contre la Turquie et Mahir KANAAT contre la Turquie introduites le 15 mai 2017
Le requérant de la requête n o 42201/17, M. Tunca İlker Öğreten (« le premier requérant »), est un ressortissant turc né en 1981 et détenu à Istanbul. Le requérant de la requête n o 42212/17, M. Mahir Kanaat (« le deuxième requérant »), est un ressortissant turc né en 1978 et détenu à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M e S. Kalan Güvercin et M e A.D. Ceylan, avocats à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants sont journalistes. Avant leur arrestation, le premier requérant travaillait pour www.diken.com.tr , un portail d’actualité sur Internet, et le deuxième requérant travaillait pour le quotidien national Birgün . Ils sont connus pour leurs points de vue critiques concernant les politiques du gouvernement en place.
À une date non précisée en 2016, un groupe dénommé « RedHack » annonça qu’il détenait les courriels personnels du ministre turc de l’Énergie, M. Berat Albayrak, qui est également le gendre du président de la République M. Recep Tayyip Erdoğan. En décembre 2016, le site Wikileaks publia plus de 50 000 courriels présentés comme ayant été envoyés depuis l’adresse du ministre en question, couvrant une période allant de 2000 à 2016. Les requérants publièrent une partie de ces courriels dans les organes de médias où ils travaillent. À une date inconnue, le parquet d’Istanbul engagea une enquête pénale concernant ces faits. Le 24 décembre 2016, le 12 e juge de paix d’Istanbul ordonna l’application de la mesure de restriction d’accès au dossier de l’enquête des soupçonnés et leurs avocats.
Le 25 décembre 2016, les officiers de police d’Istanbul menèrent des perquisitions aux domiciles des requérants et saisirent leurs matériels informatiques. Les intéressés, soupçonnés d’appartenance à une organisation terroriste, furent placés en garde à vue. Le 16 janvier 2017, les requérants, accompagnés de leurs avocats, furent interrogés par la police d’Istanbul essentiellement sur le piratage des courriels du ministre de l’Énergie. Les requérants déclarèrent qu’ils étaient journalistes et qu’ils n’avaient aucun lien avec des organisations terroristes. Le 17 janvier 2017, les requérants furent interrogés par le procureur de la République d’Istanbul. Les intéressés réitérèrent le contenu de leurs dépositions faites au poste de police.
Le même jour, le procureur de la République d’Istanbul demanda au juge de paix compétent de placer les requérants en détention provisoire. Selon le procureur de la République, le premier requérant était soupçonné d’être en possession, d’une manière illégale, de données personnelles d’autrui et d’appartenance à DHKP/C (Parti révolutionnaire de libération du peuple/Front, une organisation illégale armée). Il précisait ainsi que le premier requérant avait auparavant travaillé au quotidien national Taraf . Aux yeux du procureur, ce journal était un organe de publication de l’Organisation terroriste guleniste/structure d’État parallèle (« FETÖ/PDY »). Quant au deuxième requérant, le procureur de la République précisait qu’il était soupçonné d’appartenance au FETÖ/PDY.
À l’appui de son allégation, le procureur présentait un rapport d’enquête ( fezleke ), relatif à une enquête pénale, connue sous le nom de « 17 ‑ 25 décembre » [1] , que les policiers trouvèrent sur l’ordinateur de ce requérant. Selon le procureur, il n’était pas possible de trouver une copie de ce rapport sur internet et qu’il s’agissait par conséquent de la copie originelle. Toujours le même jour, les requérants comparurent devant le 8 e juge de paix d’Istanbul, qui les interrogea sur les accusations portées à leur encontre. À la fin de l’audience, le juge ordonna la mise en détention provisoire des intéressés.
Pour ce faire, il tint compte des éléments suivants : l’existence de forts soupçons pesant sur les requérants ; la nature de l’infraction d’appartenance à une organisation terroriste et le fait que celle-ci figurait parmi les infractions énumérées à l’article 100 § 3 du code de procédure pénale (CPP) – à savoir les infractions dites « cataloguées », pour lesquelles, en cas de fortes présomptions, la détention provisoire de la personne soupçonnée était réputée justifiée ; les rapports relatifs au contenu des matériels informatiques des intéressés ; le risque de fuite ; l’état et le risque de détérioration des éléments de preuve ; et le risque que des mesures alternatives à la détention fussent insuffisantes.
Le 24 janvier 2017, les requérants formèrent opposition contre l’ordonnance de placement en détention provisoire prise à leur encontre. Par une décision du 27 janvier 2017, le 9 e juge de paix d’Istanbul rejeta leur opposition et ordonna leur maintien en détention. Le 6 mars 2017, les requérants introduisirent chacun un recours individuel devant la Cour constitutionnelle. Ils dénonçaient essentiellement une violation de leur droit à la liberté et à la sûreté et de leur droit à la liberté d’expression et de presse. Ils se plaignaient aussi d’une violation de leur droit à un procès équitable. Il ressort du dossier que les procédures afférentes à ces recours sont toujours pendantes devant la Cour constitutionnelle.
Le 28 juin 2017, le procureur de la République d’Istanbul déposa devant la 29 e cour d’assises d’Istanbul un acte d’accusation contre six personnes, dont les requérants. Il reprocha aux requérants de prévenir le fonctionnement d’un système d’information et de supprimer, modifier ou corrompre des données. En outre, il accusa le premier requérant de commettre des infractions au nom de deux organisations terroristes, à savoir DHKP-C et FETÖ/PDY, sans pour autant appartenir à ces organisations, et le deuxième requérant d’appartenance à l’organisation terroriste FETÖ/PDY. Le procureur de la République soutenait que les organisations terroristes PKK/KCK (Parti des travailleurs du Kurdistan/Union des communautés kurdes), DHKP-C, MLKP (Parti communiste marxiste-léniniste), FETÖ/PDY et Daech (L’État islamique en Irak et au Levant) avaient formé une alliance contre l’ordre constitutionnel, la souveraineté et l’intégrité territoriale de la Turquie.
Dans ce but, elles essayaient, selon le parquet, de décrédibiliser les institutions constitutionnelles du pays et les personnes qui les représentent. Aux yeux du procureur de la République, la publication des courriels en question avait pour but de faire échouer la politique nationale en matière d’énergie et d’établir la perception de lier le ministre de l’Énergie à l’organisation terroriste Daech. Comme éléments de preuve, le procureur de la République présentait notamment un e-mail de dénonciation anonyme envoyé au compte électronique de la direction de sûreté d’Istanbul et un procès-verbal relatif à un témoignage anonyme selon lesquels les courriels du ministre avaient été piratés par les terroristes marxistes pour manipuler l’opinion publique.
En outre, en ce qui concerne le premier requérant, le procureur de la République rappela qu’il avait travaillé au quotidien Taraf , que le procureur considérait comme un journal du FETÖ/PDY. Il nota qu’il avait téléchargé les courriels en question sur son ordinateur en cliquant sur un lien envoyé par les membres du RedHack ; qu’il avait échangé des courriels électroniques avec certains personnes sur ce fait de piratage ; qu’il les avait publié ; et qu’il était en contact avec İ.D.Y., un journaliste ayant la double nationalité turque et allemande, qui était également suspect dans le cadre de cette enquête. S’agissant du deuxième requérant, le procureur souligna d’abord qu’il avait suivi les comptes twitter appartenant au groupe RedHack, lesquels avaient ainsi suivi le compte de l’intéressé et qu’ils étaient par conséquent en contact.
Ensuite, comme il l’avait fait devant le juge de paix, le procureur de la République soutenait que le rapport d’enquête relatif à l’enquête pénale de « 17 ‑ 25 décembre » obtenu sur l’ordinateur de l’intéressé était une preuve selon laquelle le requérant était un membre de l’organisation terroriste FETÖ/PDY. Enfin, le procureur de la République nota que le deuxième requérant, comme le premier, était en contact avec İ.D.Y. La procédure pénale engagée contre les requérants est en cours devant la 29 e cour d’assises d’Istanbul. B. Le droit et la pratique internes pertinents La détention provisoire est régie par les articles 100 et suivants du CPP.
D’après l’article 100 du CPP, une personne peut être placée en détention provisoire lorsqu’il existe des éléments factuels permettant de la soupçonner fortement d’avoir commis une infraction et lorsque son placement en détention est justifié par l’un des motifs énumérés dans cette disposition, à savoir : la fuite ou le risque de fuite du suspect, et le risque que celui-ci dissimule ou altère des preuves ou influence des témoins. Pour certains crimes, notamment les crimes contre la sécurité de l’État et l’ordre constitutionnel, l’existence de forts soupçons pesant sur la personne suffit à justifier le placement de celle-ci en détention provisoire. L’article 101 du CPP dispose que la détention provisoire est ordonnée au stade de l’instruction par un juge unique à la demande du procureur de la République et au stade du jugement par le tribunal compétent, d’office ou à la demande du procureur.
Les ordonnances de placement et de maintien en détention provisoire peuvent faire l’objet d’une opposition. Les décisions y relatives doivent être motivées en droit et en fait. Dans la nuit du 15 au 16 juillet 2016, un groupe de personnes appartenant aux forces armées turques, dénommé « Conseil de la paix dans le pays », fit une tentative de coup d’État militaire en vue de renverser le parlement, le gouvernement et le président de la République démocratiquement élus. Le 20 juillet 2016, le gouvernement décréta l’état d’urgence pour une période de trois mois et, le 21 juillet 2016, les autorités turques notifièrent au Secrétaire général du Conseil de l’Europe une dérogation à la Convention au titre de l’article 15. À l’heure actuelle, l’état d’urgence proclamé par les autorités turques est toujours en cours.
GRIEFS Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, les requérants dénoncent le caractère arbitraire de leur placement en détention provisoire. Ils allèguent à cet égard qu’il n’existait aucun élément de preuve quant à l’existence de raisons plausibles de les soupçonner d’avoir commis une infraction pénale, qui aurait rendu nécessaire leur placement en détention provisoire. Ils soutiennent que les faits à l’origine des soupçons à leur encontre sont liés à leurs travaux journalistiques. Sous l’angle de l’article 5 §§ 1 et 3 de la Convention, les requérants dénoncent la durée de leur garde à vue, qu’ils qualifient d’excessive. Invoquant toujours l’article 5 §§ 1 et 3 de la Convention, les requérants soutiennent que les décisions judiciaires ayant ordonné leur placement et leur maintien en détention provisoire n’étaient pas suffisamment motivées et qu’elles n’étaient fondées sur aucun élément de preuve concret.
Sur le terrain de l’article 5 § 4 de la Convention, ils se plaignent d’une impossibilité pour eux et leurs représentants d’accéder au dossier de l’enquête. Sans invoquer d’article de la Convention, les intéressés estiment que la procédure menée devant la Cour constitutionnelle, par laquelle ils ont cherché à contester la légalité de leur détention provisoire, n’a pas été conforme aux exigences de la Convention en ce que, à leurs dires, cette haute juridiction n’a pas respecté l’exigence de « bref délai ». Invoquant l’article 10 de la Convention, les requérants soutiennent que leur placement et leur maintien en détention provisoire ont porté atteinte à leur liberté d’expression. Enfin, invoquant l’article 18 de la Convention combiné avec l’article 5, les requérants se plaignent d’avoir été détenus pour avoir exprimé des opinions critiques à l’encontre du gouvernement.
1. Les requérants ont-ils épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention ?
2.Les requérants avaient-ils à leur disposition, conformément à l’article 5 § 4 de la Convention, une procédure effective au travers de laquelle ils pouvaient contester la légalité de leur détention ? Plus particulièrement : a) L’impossibilité pour les requérants et leurs représentants d’accéder au dossier d’enquête a-t-elle privé les intéressés de la possibilité de contester effectivement leur placement et leur maintien en détention provisoire ? b) La procédure devant la Cour constitutionnelle par laquelle les requérants ont cherché à contester la légalité de leur détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention ? En particulier, la durée de cette procédure était-elle compatible avec la condition de « bref délai » de cet article ?
3.Les requérants ont-ils été mis en détention provisoire en violation de l’article 5 § 1 de la Convention ? Plus spécifiquement, les preuves contenues dans le dossier au moment du placement en détention des intéressés étaient-elles suffisantes pour persuader un observateur objectif que ceux-ci avaient pu commettre les infractions qui leur étaient reprochées ?
4.Les juridictions internes ont-elles donné des raisons pertinentes et suffisantes pour justifier la détention provisoire des requérants, conformément à l’article 5 § 3 de la Convention ? En outre, la durée de la détention provisoire des requérants était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens du même paragraphe de l’article 5 de la Convention ?
5.Les requérants ont-ils été aussitôt traduit devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires, comme l’exige l’article 5 § 3 de la Convention ?
6.Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression des requérants ? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 de la Convention ?
7.La privation de liberté imposée aux requérants dans la présente affaire, prétendument conforme à l’article 5 de la Convention, a-t-elle été appliquée, au mépris de l’article 18 de la Convention, dans un but autre que celui envisagé par ledit article ( Rasul Jafarov c. Azerbaïdjan , n o 69981/14, §§ 153 ‑ 163, 17 mars 2016) ? [1] Les 17 et 25 décembre 2013, dans le cadre d’une enquête sur des faits de corruption, une importante vague d’arrestations toucha des cercles proches du parti au pouvoir. Ainsi, de hautes personnalités, touchant les premiers cercles du pouvoir politique, y compris les fils de trois ministres, le directeur d’une banque d’État, des hauts fonctionnaires et des hommes d’affaires travaillant en étroite collaboration avec les autorités publiques, furent interpellées. Le gouvernement, attribuant la responsabilité de cette initiative à des policiers et des magistrats appartenant au réseau de Fethullah Gülen, considéré comme étant le chef présumé du FETÖ/PDY, qualifia cette enquête de complot et de tentative de coup contre le gouvernement.