- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 decembrie 2017
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Çulhaoğlu împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ÇULHAO îi poate face obiectul revizuirii editoriale. În cazul Çulhaoğlu v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, Președintele, Jon Fridrik Kjølbro, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători, și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 21 noiembrie 2017, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38958/12) împotriva Republicii Turciei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți turci, dl Aziz Çulhaoğlu, dl Mahmut Hüdai Çulhaoğlu și dna Seval Çulhaoğlu („candidații”), la 24 aprilie 2012. Reclamanții au fost reprezentați de dl M. Yalçın, un avocat practicant în Denizli.
Guvernul turc („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. La 7 septembrie 2016, reclamația privind independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară a fost comunicată Guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul Curții. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1961, 1990 și, respectiv, 1960 și trăiesc în Denizli. Relativul reclamanților, dl Ahmet Aziz Çulhaoğlu, a murit în timpul serviciului militar obligatoriu. La 11 septembrie 2009, reclamanții au inițiat proceduri de compensare în fața Curții Supreme de Administrație Militară, susținând că moartea rudei lor a fost cauzată din cauza neglijenței autorităților militare.
La 16 septembrie 2010, Curtea Supremă de Administrație Militară, compusă din cinci membri, inclusiv trei judecători militari și doi ofițeri militari, a hotărât să respingă cazul, declarând că moartea domnului Ahmet Aziz Çulhaoğlu nu a putut fi atribuită autorităților militare. La 7 decembrie 2011, cererea de rectificare a reclamanților a fost respinsă în continuare de Curtea Supremă de Administrație Militară. II.
HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ O descriere a dreptului intern la momentul material poate fi găsită în Yavuz v. Turcia (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000), și Tanıșma v. Turcia (n. 32219/05, §§ 29-47, 17 noiembrie 2015). În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns că au fost negate o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, deoarece cei doi ofițeri militari care stăteau pe banca Curții Supreme de Administrație Militară au rămas sub ierarhia autorităților militare și nu au beneficiat de aceleași garanții judiciare ca celelalte judecători militari. 10. Guvernul a susținut, în temeiul art. 35 din Convenție, că plângerea reclamanților în ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară trebuie respinsă pentru faptul că nu scapă de căile de recurs interne.
În acest sens, au susținut că reclamanții nu au depus o propunere, cerând dezqualificarea judecătorilor militari. 11. Curtea observă că înființarea și compoziția Curții Supreme de Administrație Militară a fost prevăzută în mod expres de Constituție și lege. Prin urmare, orice obiecție depusă de reclamanții în ceea ce privește compunerea Curții din motive simple că judecătorii care stau pe bancă ar fi fost membri ai armatei ar fi fost condamnați la eșec (a se vedea mutadis mutadis mutandis) Yavuz v. Turcia (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000), și Satık v. Turcia (n. 2), nr. 60999/00, § 39, 8 iulie 2008. 12. Prin urmare, o astfel de cerere în fața autorităților naționale nu ar fi remediat situația plângută, de aceea ar trebui respinsă această obiecție.
Curtea consideră, de asemenea, că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că a examinat deja o plângere similară în cazul Tanıșma v. Turcia (nr. 32219/05, §§ 68-84, 17 noiembrie 2015) și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții Supreme a Militarilor. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL DIN CONVENȚIILE 15. Reclamantul a solicitat 800.000 de euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și 50 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.
16. Guvernul a contestat cererile. 17. În ceea ce privește prejudiciile materiale, Curtea constată că nu poate specula în ceea ce privește rezultatul procedurii compatibile cu art. 6 § 1 ar fi fost, în consecință, consideră că nu poate fi acordată nicio atribuire sub acest cap. În ceea ce privește prejudiciile morale, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă 1 500 de euro în comun reclamanților. Costuri și cheltuieli 18. Reclamanții au solicitat, de asemenea, 20.000 EUR pentru taxele avocatului lor, în acest sens, un acord privind taxele de urgență în care se declară că reprezentantul va primi 13 % din suma globală de compensare care va fi acordată de Curte. 19. Guvernul a contestat cererea.
20. Având în vedere documentele deținute în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1000 EUR în comun reclamanților pentru procedurile în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite trebuie să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții administrative militare Supreme; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1.500 EUR (1.000.500 de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; Rezultatul cererii de satisfacție a reclamanților.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 decembrie 2017, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF ÇULHAOĞLU v. TURKEY (Application no. 38958/12) JUDGMENT STRASBOURG 12 December 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Çulhaoğlu v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Julia Laffranque, President, Jon Fridrik Kjølbro, Stéphanie Mourou-Vikström, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 21 November 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 38958/12) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Turkish nationals, Mr Aziz Çulhaoğlu, Mr Mahmut Hüdai Çulhaoğlu and Ms Seval Çulhaoğlu (“the applicants”), on 24 April 2012.
The applicants were represented by Mr M. Yalçın, a lawyer practising in Denizli. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
On 7 September 2016 the complaint concerning the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible pursuant to Rule 54 § 3 of the Rules of Court. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicants were born in 1961, 1990 and 1960 respectively and they live in Denizli.
The applicants’ relative, Mr Ahmet Aziz Çulhaoğlu, died during his compulsory military service. On 11 September 2009 the applicants initiated compensation proceedings before the Supreme Military Administrative Court, alleging that the death of their relative had been caused due to the negligence of the military authorities.
On 16 September 2010 the Supreme Military Administrative Court, composed of five members, including three military judges and two military officers, decided to dismiss the case, stating that the death of Mr Ahmet Aziz Çulhaoğlu could not be attributed to the military authorities.
On 7 December 2011 the applicants’ rectification request was further rejected by the Supreme Military Administrative Court. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
8. A description of the domestic law at the material time can be found in Yavuz v. Turkey ((dec.), no. 29870/96, 25 May 2000), and Tanıșma v. Turkey (no. 32219/05, §§ 29-47, 17 November 2015). THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION
9. Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicants complained that they had been denied a fair hearing by an independent and impartial tribunal since the two military officers who sat on the bench of the Supreme Military Administrative Court remained under the hierarchy of the military authorities and did not enjoy the same judicial guarantees as the other military judges. A. Admissibility
The Government argued under Article 35 of the Convention that the applicants’ complaint in respect of the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court must be rejected for failure to exhaust domestic remedies. In this connection, they maintained that the applicants failed to lodge a motion, requesting the disqualification of the military judges.
The Court observes that the establishment and composition of the Supreme Military Administrative Court was expressly prescribed by the Constitution and law. Accordingly, any objection filed by the applicants regarding the composition of the court for the simple reason that the judges sitting on the bench were members of the army would have been doomed to failure (see, mutadis mutandis , Yavuz v. Turkey (dec.), no. 29870/96, 25 May 2000), and Satık v. Turkey (no. 2), no. 60999/00, § 39, 8 July 2008.
Thus, such a request before the national authorities would not have remedied the situation complained of. It follows that this objection should be dismissed. The Court also considers that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that it has already examined a similar grievance in the case of Tanıșma v. Turkey (no. 32219/05, §§ 68-84, 17 November 2015) and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention. It finds no particular circumstances which would require it to depart from its findings in the above-mentioned judgment.
There has therefore been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the lack of independence and impartiality of the Supreme Military Court. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
A. Damage
The applicant claimed 800,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and EUR 50,000 in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the claims.
As regards pecuniary damage, the Court notes that it cannot speculate as to what the outcome of proceedings compatible with Article 6 § 1 would have been. Accordingly, it considers that no award can be made under this head. As regards non-pecuniary damage, the Court, deciding on an equitable basis, awards EUR 1,500 jointly to the applicants. B. Costs and expenses
The applicants also claimed EUR 20,000 for their lawyer’s fee. In this connection, they submitted a contingency fee agreement stating that the representative would receive 13 % of the global compensation amount that would be awarded by the Court.
The Government contested the claim.
Regard being had to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 1,000 jointly to the applicants for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the lack of independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court; 3. Holds (a) that the respondent State is to jointly pay the applicants, within three months the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 12 December 2017, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Deputy Registrar President