ASTREDINOVA v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
ASTREDINOVA v. RUSSIA (CtEDO, 2017)
Decizia nr. 26207/05 Agniya Alekseyevna ASTEDINOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 12 decembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 iunie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Agniya Alekseyevna Astredinova, este un național rus, născut în 1935 și locuiește în Voronezh. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl I.V. Sivoldayev, un avocat practicant în Voronezh. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl G. Matyushkin , reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și apoi de succesorul său în acest birou, dl M. Galperin. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 octombrie 1999, Curtea de District Tsentralnyy a ordonat operațiunii și întreținerii municipale afiliate Nr. 1 din Voronezh (« pentru a plăti reclamantului o anumită sumă de compensare pentru prejudiciu moral și costuri juridice, precum și pentru a repara apartamentul și acoperișul în casa reclamantului. Hotărârea a intrat în vigoare la 2 noiembrie 1999. În 2002, societatea a fost aderată la o altă întreprindere unitară municipală. Hotărârea în favoarea reclamantului nu a fost pe deplin respectată. Dispozițiile interne relevante pentru cazurile privind statutul juridic al întreprinderilor unitare de stat și municipală cu dreptul de control economic sunt rezumate în Liseytseva și Maslov Rusia (n. 39483/05 și 40527/10, §§§ 54-127, 9 octombrie 2014) și Samsonov v. Rusia (n. 2880/10, 18 septembrie 2014). Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii judiciare în favoarea ei și de lipsa unui remediu eficace în acest sens. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii interne în favoarea ei și de lipsa unui remediu eficace în dreptul intern. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care a citit după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul a susținut că societatea debitoare este o organizație comercială independentă de autoritățile, susținând în consecință că datoriile întreprinderilor unitare municipale nu sunt imputabile statului. Reclamantul a menținut plângerile, citand jurisprudența Curții în cazul în care statul a fost considerat responsabil pentru datoriile întreprinderilor unitare municipale. jurisprudența relevantă privind responsabilitatea statului pentru datoriile întreprinderilor unitare cu dreptul de control economic este rezumat în hotărârea lui Liseytseva și a lui Maslov , citată mai sus, §§ 183-92, și hotărârea lui Samsonov , Curtea a susținut că, pentru a decide independența operațională și instituțională a unei anumite întreprinderi unitare municipale cu dreptul de control economic, Curtea a trebuit să evalueze natura funcțiilor întreprinderii și gradul de implicare efectivă a autorităților de stat sau a autorităților municipale în gestionarea activelor întreprinderii. În ceea ce privește prezentul caz, Curtea remarcă că societatea a fost încorporată ca o întreprindere unitară municipală în temeiul dreptului intern. Curtea remarcă în continuare că părțile nu au furnizat nici o dovadă că societatea a exercitat funcții publice sau furnizat servicii de importanță vitală. Nici ei nu au susținut că statul a interferat cu activitățile societății, fie prin emiterea de instrucțiuni obligatorii, fie prin ordonarea transferului activelor sale către alte societăți (a se vedea, Samsonov, citat mai sus, §§ 73-76). Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că societatea a beneficiat de suficientă independență instituțională și operațională de autoritățile. În consecință, decizia în favoarea reclamantului ar trebui considerată ca fiind emise împotriva unei societăți private (a se vedea Samsonov , citat mai sus § 76). În măsura în care reclamantul poate fi înțeles ca plângând de activitatea judecătorilor, Curtea constată că faptele din cauze nu dezvăluie faptul că presupusul neexecuție a fost datorită unor defecte în numele lor. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. În măsura în care reclamantul se bazează pe art. 13 din Convenție, Curtea reiterează că se aplică numai în cazul în care un individ are o „argumentare” de a fi victima unei încălcări a dreptului convenției. Având în vedere concluziile sale de mai sus în ceea ce privește plângerea privind neexecuția, Curtea consideră că reclamantul nu are nici o „punere de argument” și că, prin urmare, art. 13 din convenție este inaplicabil în cazul respectiv. Cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 11 ianuarie 2018. Fatoș Aracı Branko Lubarda Președintele adjunct al grefierului