ALIYEVLER v. AZERBAIJAN

Comunicat la 14 decembrie 2017 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 42858/11 ALIYEVLER împotriva Azerbaidjanului depusă la 14 iulie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții sunt resortisanți azerbaezi care locuiesc în Baku. Informațiile lor sunt prezentate în Apendicele. Primii doi solicitanți sunt soți. Al treilea, al patrulea și al cincilea solicitanți sunt copiii lor. Sunt reprezentați în fața Curții de către dl S. Bagirov și dl N. Heydarov, avocați care practică în Azerbaidjan. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este un ofițer militar pensionat. A servit în armată din 1973 până în 1992. La 25 septembrie 1984 a fost acordat un voucher de ocupare unui apartament în așezarea militară din Nakhchivan („apartamentul”) și a locuit acolo cu ceilalți solicitanți, membrii familiei sale, de atunci.

La 4 septembrie 2003, reclamantul a fost înscris în satul Arafsa la adresa fratelui său, dar nu s-a mutat acolo și a continuat să locuiască în apartament. La 17 mai 2010, reclamantul a fost din nou înscris la apartament. În aceeași zi, Unitatea Districtului Nakhchivan pentru Exploitarea Cazarei din cadrul Ministerului Apărării a depus o cerere la Tribunalul Orașului Nakhchivan, cerând încheierea în apartament a înregistrării pașaportului reclamanților și a expulzării lor din apartament, susținând că era nevoie de locuințe de noi ofițeri militari și că primul reclamant a avut o casă în Arafsa. La 23 iunie 2010, Tribunalul orașului Nakhchivan a acordat afirmația că primul reclamant a fost înregistrat la Arafsa și, prin urmare, s-a mutat din apartament la un nou loc permanent de reședință în Arafsa, în conformitate cu art. 60 din Codul Housing din 1982, eficace la momentul material.

Curtea a constatat în continuare că primul reclamant a avut o parcelă de teren în Arafsa. Reclamanții au apelat susținând că art. 60 din Codul de locuințe din 1982 nu era aplicabil cazului lor, deoarece nu s-au mutat niciodată din apartament. În plus, au susținut că nu aveau alt loc unde să locuiască și că primul reclamant a servit în armată timp de mai mult de zece ani, nu putea fi evacuat din apartament fără a fi furnizat un alt spațiu de locuință în conformitate cu art. 105 din Codul locuințelor din 1982. La 7 septembrie 2010, Curtea Supremă a Republicii Autonome Nakchivan (în calitate de instanță de apel) a susținut hotărârea fără a furniza nici un raționament. La 6 ianuarie 2011, Curtea Supremă a susținut hotărârea reafirmând raționamentul instanței de primă instanță.

Reclamanții se plâng că expulziarea lor din apartamentul de stat a fost ilegală și nejustificată și constituie o încălcare a drepturilor lor de proprietate (dreptul de a locui și de a utiliza apartamentul în cauză) garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că, ca urmare a expulziei presupuse ilegale, au pierdut domiciliul lor. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura civilă nu era corectă; în special că instanța internă a pronunțat hotărâri nejustificate. În sensul articolului 8 § 1 din Convenție a existat o ingerință în dreptul reclamanților de a respecta domiciliul lor?

În cazul în care aceaceasta a fost o interferență în conformitate cu legea și este necesară în temeiul articolului 8 § 2? Procesul decizional al instanțelor interne a fost de a permite respectarea în mod corespunzător a intereselor reclamanților, astfel cum este protejat în temeiul articolului 8 din Convenție? Dreptul reclamanților de a locui și de a utiliza apartamentul de stat constituie „pozițiile” ale acestora în sensul articolului 1 din Protocol Nr. 1 la Convenție? În cazul în care reclamanții au fost privați de posesia lor în interesul public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În special, această privație a impus o sarcină individuală excesivă reclamanților?

Reclamanții au avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a fost respectat dreptul reclamanților la o hotărâre motivată? Apendicele nr. Denumirea reclamantului Anul de naștere Hasanali ALIYEV 1952 Rukhsara ALIYEVA 1956 Anar ALIYEV 1975 Emin ALIYEV 1977 Ramzi ALIYEV 1983

Communicated on 14 December 2017

FIFTH SECTION

Application no. 42858/11 ALIYEVLER against Azerbaijan lodged on 14 July 2011

STATEMENT OF FACTS

The applicants are Azerbaijani nationals who live in Baku. Their particulars are set out in the Appendix. The first two applicants are spouses. The third, fourth and fifth applicants are their children. They are represented before the Court by Mr S. Bagirov and Mr N. Heydarov, lawyers practising in Azerbaijan. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. The first applicant is a retired military officer. He had served in the army from 1973 to 1992. On 25 September 1984 he was granted an occupancy voucher to a flat in the military settlement in Nakhchivan (“the flat”) and lived there with the other applicants, his family members, since that time.

On 4 September 2003 the applicant was registered in Arafsa village at his brother’s address, but did not move there and continued to live in the flat. On 17 May 2010 the applicant was again registered at the flat. On the same day the Nakhchivan District Unit for Exploitation of Accommodation under the Ministry of Defence lodged a claim with the Nakhchivan City Court asking for termination of the applicants’ passport registration to the flat and their eviction from the flat arguing that there was a need for housing of new military officers and that the first applicant had a house in Arafsa. On 23 June 2010 the Nakhchivan City Court granted the claim finding that the first applicant had been registered in Arafsa and thus he had moved out of the flat to a new permanent place of residence in Arafsa, according to Article 60 of the 1982 Housing Code, effective at the material time.

The court further found that the first applicant had a plot of land in Arafsa. The applicants appealed arguing that Article 60 of the 1982 Housing Code had not been applicable to their case as they had never moved out of the flat. They further argued that they had not had any other place to live and as the first applicant had served in the army for more than ten years, he could not have been evicted from the flat without being provided with another living space in accordance with Article 105 of the 1982 Housing Code. On 7 September 2010 the Supreme Court of the Nakchivan Autonomous Republic (acting as the appellate court) upheld the judgment without providing any reasoning. On 6 January 2011 the Supreme Court upheld the judgment reiterating the first-instance court’s reasoning.

COMPLAINTS 1. The applicants complain that their eviction from the State-owned flat was unlawful and unjustified and amounted to violation of their property rights (right to reside in and to use the flat in question) guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. 2. The applicants complain under Article 8 of the Convention that as a result of the allegedly unlawful eviction they lost their home. 3. The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that the civil proceedings were not fair; in particular that the domestic courts delivered unreasoned judgments.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was there an interference with the applicants’ right to respect for their home, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention? If so, was that interference in accordance with the law and necessary in terms of Article 8 § 2? Was the decision-making process of the domestic courts such as to afford due respect to the applicants’ interests as protected under Article 8 of the Convention? 2. Did the applicants’ right to reside in and to use the State-owned flat constitute their “possessions” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? If so, were the applicants deprived of their possessions in the public interest and in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention?

In particular, did that deprivation impose an excessive individual burden on the applicants? 3. Did the applicants have a fair hearing in the determination of their civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the applicants’ right to a reasoned judgment respected? Appendix No. Applicant name Birth year Hasanali ALIYEV 1952 Rukhsara ALIYEVA 1956 Anar ALIYEV 1975 Emin ALIYEV 1977 Ramzi ALIYEV 1983