- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 decembrie 2017
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 3, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 3
- Încălcare — Articolul 13
Koroteyev și Sitarskiy împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE COROTEYEV ȘI SITARSKIY c. RUSSIA (Aplicații nos. 70371/13 și 19972/14 JUGAMENT Strasburg 14 decembrie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Koroteyev și Sitarskiy c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Dmitry Dedov, Jolien Schukking, judecători și Liv Tigerstedt, secretar adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în privat la 23 noiembrie 2017, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în cererile împotriva Rusiei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) privind diferitele date indicate în tabelul adăugat.
Cerințele au fost comunicate guvernului rusesc („Guvernului”). FACTE Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererilor sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamanții au susținut că nu au primit asistență medicală adecvată în detenție și că nu a existat nici un remediu eficace în acest sens și au formulat și alte plângeri în temeiul dispozițiilor Convenției. Guvernul a informat Curtea că propune să facă declarații unilaterale în vederea soluționării chestiunii formulate de dl Koroteyev în temeiul articolului 3 din Convenție și de dl Sitarskiy în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție.
Guvernul a recunoscut că între 29 ianuarie 2009 și 20 Mai 2013 dl Koroteyev a fost reținut în IZ-3/1 în Republica Bashkortostan în condiții care nu respectă cerințele articolului 3 din convenție și că dl Sitarskiy a fost reținut în încălcarea articolului 5 § 3 din convenție între 4 noiembrie 2012 și 5 Februarie 2014. Guvernul a oferit să plătească reclamanților sumele detaliate în tabelul anexat și a invitat Curtea să atace partea relevantă a cererilor lor din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Sumele ar fi convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății și ar fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții.
În cazul în care aceste sume nu au fost plătite în termenul de trei luni menționat anterior, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazurilor. Reclamanții au refuzat propunerile de mai sus.
Curtea remarcă că art. 37 § 1 litera (c) îi permite să ia un caz din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererilor.” 10. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazurilor (a se vedea principiile care iese din jurisprudența Curții, în special Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) ([GC], nr. 26307/95, § 75 77, ECHR 2003-VI)).
11. Remarcarea admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și a sumelor de compensație propuse – care sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat continuarea examinării părților relevante ale celor două cereri (art. 37 § 1 litera (c)). Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, nu solicită continuarea examinării cererilor în părțile relevante ale acestora.
12. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarațiilor lor unilaterale, cererile pot fi restaurate pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 13. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se lovească partea cererii nr. 70371/13 depuse de dl Koroteyev cu privire la condițiile de detenție în închisoare, și partea cererii nr. 19972/14 depuse de dl Sitarskiy cu privire la lungimea necorespunzătoare a detenției sale anterioare din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. III. ARTICOLUL 3 ALEGAT AL CONVENȚIEI 14. Reclamanții se plângeau în principal că nu au primit un tratament medical adecvat în detenție.
Se bazează pe art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus torturii sau unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante”. 15. Curtea remarcă că cele două reclamante au suferit de condiții medicale grave, astfel cum se indică în tabelul adăugat, care a afectat funcționarea lor zilnică. Prin urmare, acestea ar fi putut avea o anxietate considerabilă în ceea ce privește dacă asistența medicală prestată lor este adecvată.
16. Curtea reiterează că „adaptarea” asistenței medicale rămâne cel mai dificil element de stabilit (a se vedea Blokhin c. Rusia [GC], nr. 47152/06, § 137, CEDH 2016). În acest context, a clarificat că autoritățile trebuie să se asigure că diagnosticul și îngrijirea sunt prompte și corecte (a se vedea Gorbulya c. Rusia , nr. 31535/09, § 62, 6 Martie 2014, cu alte referințe) și că ‐ în cazul în care este necesară prin natura unei afecțiuni medicale supravegherea este regulată și sistematică și implică o strategie terapeutică cuprinzătoare menită să trateze cu succes problemele de sănătate ale deținutului sau să împiedice aggravarea lor (a se vedea Kolesnikovich c. Rusia , nr. 44694/13, § 70, 22 martie 2016, cu alte referințe).
Curtea subliniază faptul că tratamentul medical în cadrul centrelor închisoare trebuie să fie adecvat și comparabil cu calitatea tratamentului pe care autoritățile de stat s-au angajat să prevadă integralitatea populației. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că fiecare deținut trebuie garantat același nivel de tratament medical disponibil în cele mai bune instituții de sănătate din afara centrelor de închisoare (a se vedea Sadretdinov c. Rusia , nr. 17564/06, § 67, 24 mai 2016, cu alte referințe). 17. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea a identificat deficiențele în cadrul tratamentului medical al reclamanților, care sunt enumerate în tabelul anexat.
Curtea a constatat deja o încălcare în ceea ce privește aspecte similare celor din acest caz (a se vedea Yankovskiy c. Rusia , nr. 24051/11, §§ 63-65, 25 iulie 2017; Khayletdinov c. Rusia , nr. 2763/13, §§ 71 78, 12 ianuarie 2016; Ivko v. Rusia , nr. 30575/08 , §§ 104 12, 15 decembrie 2015; Litvinov v. Rusia , nr. 32863/13 , § 96 , 22 martie 2016; Khloyev v. Rusia , nr. 46404/13 , §§ 88 , 5 februarie 2015; și Budanov v. Rusia , nr. 66583/11 , §§ 76, 9 Prin urmare, aceste plângeri sunt admisibile și dezvăluie încălcarea articolului 3 din Convenție. ARTICOLUL 13 ALEGAT ÎNCĂLCAREA CONVENȚIEI PE CONTA ABSENȚA REMĂRILOR ÎN CALITATEA CĂRĂȚII MEDICALE 19. Reclamanții se plâng de asemenea că nu au fost disponibile măsuri interne eficace privind calitatea asistenței medicale în detenție.
Plecurile lor sunt examinate în conformitate cu art. 13 din Convenție, care citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în prezenta convenție are un remediu eficace în fața unei autorități naționale ...” 20. Curtea a stabilit în multe ocazii că există lipsă de căi de recurs interne eficace pentru a se plânge despre calitatea tratamentului medical în detenție (a se vedea, printre multe alte autorități, Urazov v. Rusia , nr. 42147/05 §§ 70, 14 iunie 2016; Makshakov v. Rusia , nr. 52526/07 , §§ 86-89 , 24 mai 2016 , Litvinov , citat mai sus , §§ 81 , Gorbulya , citat mai sus , §§ 58 , Reshetnyak v. Rusia , § 56027/10 , §§ 73 , 8 ianuarie 2013 și Koryak v. Rusia , nr. 24677/10 , §§ 93, 13 Noiembrie 2012). În cazurile menționate mai sus, Curtea a stabilit că niciuna dintre calele juridice sugerate de Guvern nu a constituit un remediu eficace pentru a preveni presupusele încălcări sau să le împiedice să continue, sau pentru a furniza reclamanților soluții adecvate și suficiente pentru plângerile lor în temeiul articolului 3 din Convenție.
21. Curtea nu consideră niciun motiv care să justifice depărtarea de jurisprudența sa bine stabilită cu privire la această chestiune, constatând că reclamanții nu dispuneau de un remediu intern eficace pentru plângerile lor, în încălcarea articolului 13 din Convenție. Reclamantul în cererea nr. 70371/13, dl Koroteyev, s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 13 din Convenție, de lipsa unor căi de recurs interne eficace pentru a se plânge în legătură cu condițiile materiale ale detenției sale (a se vedea tabelul apendice). Având în vedere recunoașterea Guvernului a condițiilor materiale slabe în care reclamantul a fost reținut (a se vedea punctul 7 de mai sus), prezenta plângere este astfel „argumentabilă” și nu vădit nefondată în sensul articolului (a) din Convenție.
Nu este, de asemenea, inadmisibil pe niciun alt motiv. În consecință, aceasta trebuie declarată admisibilă. După examinarea tuturor informațiilor de dinaintea acesteia, Curtea concluzionează că aceasta dezvăluie o încălcare a articolului 13 din Convenție în lumina constatărilor din Ananiev și altele c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012. VI.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEIUNEI 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 24. Legea (a se vedea, în special, Kolesnikovich c. Rusia, nr. 44694/13, §§ 82-92, 22 martie 2016; Tselovalnik c. Rusia, nr. 28333/13, §§ 70-77, 8 octombrie 2015; și Budanov c. Rusia, nr. 66583/11, §§ 77-83, 9 În ianuarie 2014, precum și sumele pe care guvernul trebuie să le plătească reclamanților în temeiul declarațiilor unilaterale, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumelor indicate în tabelul anexat.
25. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, hotărăște să se alăture cererilor; ia act de termenii declarațiilor guvernamentale și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acesta; să atace partea cererii depuse de dl Koroteyev în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile de detenție anterioară, precum și partea cererii depuse de dl Sitarskiy în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a detenției anterioare din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; restul cererilor admisibile; declară că cererile dezvăluie încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza asistenței medicale inadecvate în detenție; deține că cererile dezvăluie încălcarea articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unui remediu intern eficace în ceea ce privește plângerile privind calitatea asistenței medicale în detenție; deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenția în aplicarea nr. 70371/13 din cauza lipsei unui remediu intern eficace pentru a se plânge în legătură cu condițiile materiale de detenție; că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, sumele indicate în tabelul adăugat, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare;
(b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 14 decembrie 2017, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Liv Tigerstedt Luis López Guerra Președintele Adjunct Registrul interimar APENDIX Lista cererilor care prezintă plângeri în temeiul articolului 3 și art. 13 din Convenție (tratament medical necorespunzător în detenție și lipsa oricărui remediu eficace în legislația internă) nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Data nașterii Denumire reprezentativă și locație Condiția medicală principală Deficiențe în tratamentul medical Date Valoarea acordată pentru prejudiciu material și moral pentru reclamant [1] (în euro) Sumele acordate pentru costuri și cheltuielile pe cerere [2] (în euro) Sumele care urmează să fie plătite în conformitate cu declarația unilaterală [3] (în euro) 70371/13 24/10/2013 Sergey Nikolayevich Koroteyev 02/12/1978 Stasyuk Olga Andreyevna St Petersburg a transplantat lipsa de consultare a rinichilor de către un nefrolog de la 01/11/2008 la 15/01/2014 (5 ani, 2 luni și 15 zile) lipsa de medicamente imunosupresoare prescrise, sau testul regulat de sânge și urină de la 20/06/2013 la 12/11/2013 (4 luni și 24 zile) 4.500 850 care urmează să fie plătită în contul bancar indicat de reprezentantul reclamant 15.000 19972/14 27/02/2014 Konstantin Eduardovich Sitarskiy 24/12/1966 Khrunova Irina Vladimirovna Kazan, boala venoasă inguinală hernia,
lipsă de intervenție prescrisă la 19/11/2013 de la 19/11/2013 la 18/11/2014 (1 an) lipsă de intervenție prescrisă la 03/07/2013 de la 03/07/2013 la 18/11/2014 (1 an, 4 luni și 16 zile) 17.950 1.500 1.550 [1] Plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți [2] Plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți. [3] Plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți.
THIRD SECTION
CASE OF KOROTEYEV AND SITARSKIY v. RUSSIA (Applications nos. 70371/13 and 19972/14 ) JUDGMENT STRASBOURG 14 December 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Koroteyev and Sitarskiy v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Luis López Guerra, President, Dmitry Dedov, Jolien Schukking, judges, and Liv Tigerstedt, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 23 November 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in applications against Russia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on the various dates indicated in the appended table.
The applications were communicated to the Russian Government (“the Government”). THE FACTS
The list of applicants and the relevant details of the applications are set out in the appended table.
The applicants alleged that they did not receive adequate medical care in detention and that there was no effective remedy in that regard. They also raised other complaints under the provisions of the Convention. THE LAW I.
JOINDER OF THE APPLICATIONS
5. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment. II. THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATIONS UNDER ARTICLE 37 § 1 OF THE CONVENTION
The Government informed the Court that they proposed to make unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by Mr Koroteyev under Article 3 of the Convention, and by Mr Sitarskiy under Article 5 § 3 of the Convention.
The Government acknowledged that between 29 January 2009 and 20 May 2013 Mr Koroteyev was detained in IZ-3/1 in the Republic of Bashkortostan in conditions which did not comply with the requirements of Article 3 of the Convention and that Mr Sitarskiy was detained in violation of Article 5 § 3 of the Convention between 4 November 2012 and 5 February 2014. The Government offered to pay the applicants the amounts detailed in the appended table and invited the Court to strike the relevant part of their applications out of the list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. The amounts would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment, and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s judgment. In the event of failure to pay those amounts within the abovementioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on them, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the cases.
The applicants refused the above proposals.
The Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the applications.”
Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the cases to be continued (see the principles emerging from the Court’s case-law, and in particular the Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) ([GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI)).
Noting the admissions contained in the Government’s declaration as well as the amounts of compensation proposed – which are consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the relevant parts of the two applications (Article 37 § 1 (c)). The Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the applications in their relevant parts.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declarations, the applications may be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the part of the application no. 70371/13 lodged by Mr Koroteyev about the conditions of his detention in remand prison, and the part of the application no. 19972/14 lodged by Mr Sitarskiy about the unreasonable length of his pre-trial detention out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. III.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION
14. The applicants complained principally that they were not afforded adequate medical treatment in detention. They relied on Article 3 of the Convention, which reads as follows: Article 3 “No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
The Court notes that the two applicants suffered from serious medical conditions, as indicated in the appended table, which affected their everyday functioning. Therefore they could have experienced considerable anxiety as to whether the medical care provided to them was adequate.
The Court reiterates that the “adequacy” of medical assistance remains the most difficult element to determine (see Blokhin v. Russia [GC], no. 47152/06, § 137, ECHR 2016). It has clarified in this context that the authorities must ensure that diagnosis and care are prompt and accurate (see Gorbulya v. Russia , no. 31535/09, § 62, 6 March 2014, with further references) and that ‒ where necessitated by the nature of a medical condition ‒ supervision is regular and systematic and involves a comprehensive therapeutic strategy aimed at successfully treating the detainee’s health problems or preventing their aggravation (see Kolesnikovich v. Russia , no. 44694/13, § 70, 22 March 2016, with further references). The Court stresses that medical treatment within prison facilities must be appropriate and comparable to the quality of treatment which the State authorities have committed themselves to providing for the entirety of the population. Nevertheless, this does not mean that each detainee must be guaranteed the same level of medical treatment that is available in the best health establishments outside prison facilities (see Sadretdinov v. Russia , no. 17564/06, § 67, 24 May 2016, with further references).
Having examined all the material submitted to it, the Court has identified the shortcomings in the applicants’ medical treatment, which are listed in the appended table. The Court has already found a violation in respect of issues similar to those in the present case (see Yankovskiy v. Russia , no. 24051/11, §§ 63-65, 25 July 2017; Khayletdinov v. Russia , no. 2763/13, §§ 71 ‑ 78, 12 January 2016; Ivko v. Russia , no. 30575/08, §§ 104 ‑ 12, 15 December 2015; Litvinov v. Russia , no. 32863/13, §§ 90 ‑ 96, 22 March 2016; Khloyev v. Russia , no. 46404/13, §§ 80 ‑ 88, 5 February 2015; and Budanov v. Russia , no. 66583/11, §§ 68 ‑ 76, 9 January 2014). Bearing in mind its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the applicants did not receive comprehensive and adequate medical care whilst in detention.
These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article 3 of the Convention. IV. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE ABSENCE OF REMEDIES TO COMPLAIN ABOUT THE QUALITY OF MEDICAL CARE
The applicants also complained that no effective domestic remedies regarding the quality of the medical care in detention were available to them. Their complaints fall to be examined under Article 13 of the Convention, which reads as follows: Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in this Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority ...”
The Court has on many occasions established that there is a lack of effective domestic remedies to complain about the quality of medical treatment in detention (see, among many other authorities, Urazov v. Russia , no. 42147/05, §§ 66 ‑ 70, 14 June 2016; Makshakov v. Russia , no. 52526/07, §§ 86-89, 24 May 2016; Litvinov , cited above, §§ 78 ‑ 81; Gorbulya , cited above, §§ 56 ‑ 58; Reshetnyak v. Russia , no. 56027/10, §§ 65 ‑ 73, 8 January 2013; and Koryak v. Russia , no. 24677/10, §§ 86 ‑ 93, 13 November 2012). In the aforementioned cases the Court established that none of the legal avenues suggested by the Government constituted an effective remedy to prevent the alleged violations or stop them from continuing, or to provide the applicants with adequate and sufficient redress for their complaints under Article 3 of the Convention.
The Court sees no reason which would justify departure from its well-established case-law on the issue. It finds that the applicants did not have at their disposal an effective domestic remedy for their complaints, in breach of Article 13 of the Convention. V. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE ABSENCE OF REMEDIES TO COMPLAIN ABOUT THE DETENTION CONDITIONS
The applicant in application no. 70371/13, Mr Koroteyev, also complained under Article 13 of the Convention about the lack of effective domestic remedies to complain about the material conditions of his detention (see appended table). Given the Government’s acknowledgment of the poor material conditions in which the applicant had been detained (see paragraph 7 above), the present complaint is thus “arguable” and not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It is also not inadmissible on any other ground. Accordingly, it must be declared admissible. Having examined all the material before it, the Court concludes that it discloses a violation of Article 13 of the Convention in the light of findings in Ananyev and Others v. Russia , nos. 42525/07 and 60800/08, 10 January 2012. VI.
APPLICATION OF ARTICLE
41 OF THE CONVENTION
23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
Regard being had to the documents in its possession and to its case ‑ law (see, in particular, Kolesnikovich v. Russia, no. 44694/13, §§ 82-92, 22 March 2016; Tselovalnik v. Russia, no. 28333/13, §§ 70-77, 8 October 2015; and Budanov v. Russia, no. 66583/11, §§ 77-83, 9 January 2014), as well as the sums which the Government are to pay the applicants under the unilateral declarations, the Court considers it reasonable to award the sums indicated in the appended table.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Decides to join the applications; 2. Takes note of the terms of the Government’s declarations and of the arrangements ensuring compliance with the undertakings referred therein; 3. Decides to strike the part of the application lodged by Mr Koroteyev under Article 3 of the Convention about the conditions of his detention in remand prison, and the part of the application lodged by Mr Sitarskiy under Article 5 § 3 of the Convention about the unreasonable length of his pre-trial detention out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; 4. Declares the remainder of the applications admissible; 5. Holds that the applications disclose a breach of Article 3 of the Convention on account of the inadequate medical care in detention; 6. Holds that the applications disclose a breach of Article 13 of the Convention on account of the lack of an effective domestic remedy regarding complaints about the quality of the medical care in detention; 7. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention in application no. 70371/13 on account of the lack of an effective domestic remedy to complain about the material conditions of detention; 8. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the amounts indicated in the appended table, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 9. Dismisses the remainder of the applicants’ claims for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 14 December 2017, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Liv Tigerstedt Luis López Guerra Acting Deputy Registrar President APPENDIX List of applications raising complaints under Article 3 and Article 13 of the Convention (inadequate medical treatment in detention and lack of any effective remedy in domestic law) No. Application no. Date of introduction Applicant name Date of birth Representative name and location Principal medical condition Shortcomings in medical treatment Dates Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage per applicant [1] (in euros) Amount awarded for costs and expenses per application [2] (in euros) Amount to be paid under unilateral declaration [3] (in euros) 70371/13 24/10/2013 Sergey Nikolayevich Koroteyev 02/12/1978 Stasyuk Olga Andreyevna St Petersburg transplanted kidney lack of consultation by a nephrologist from 01/11/2008 to 15/01/2014 (5 years, 2 months and 15 days) lack of prescribed immunosuppressant drugs, or regular blood and urine testing from 20/06/2013 to 12/11/2013 (4 months and 24 days) 4,500 850 to be paid into the bank account indicated by the applicant’s representative 15,000 19972/14 27/02/2014 Konstantin Eduardovich Sitarskiy 24/12/1966 Khrunova Irina Vladimirovna Kazan inguinal hernia vein disease lack of surgery prescribed on 19/11/2013 from 19/11/2013 to 18/11/2014 (1 year) lack of surgery prescribed on 03/07/2013 from 03/07/2013 to 18/11/2014 (1 year, 4 months and 16 days) 17,950 1,500 1,550 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicants. [2] Plus any tax that may be chargeable to the applicants. [3] Plus any tax that may be chargeable to the applicants.