- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 decembrie 2017
- Stat pârât
- BEL
- Concluzia
- Inadmisibil
Ndayambaje împotriva Belgiei
Traducere în română Auto
A DOUA SECȚIUNE DECIZIE Cerere nr. 25019/13 Jean Nepomucene NDAYAMBAJE împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 19 decembrie 2017 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Valeriu Gritco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și din Hasan Bak După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, în calitate de reclamant, dl Jean Nepomucene Ndayambaje, este un cetățean belgian născut în 1969 și rezident în Anvers. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Lammertyn, avocat la Anzegem.
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost înscris pentru anul academic 2007-2008 ca a doua licență a programului de asistență morală laică organizat de școala publică de sănătate a Universității B. La 11 septembrie 2008, la sfârșitul celei de-a doua sesiuni, reclamantul a fost amânat, fiind în eșec pentru memoria sa de sfârșit de studii și în gerontologie socială. În aceeași zi, el a introdus o acțiune grațioasă împotriva acestei decizii la președintele școlii de sănătate publică, susținând o neregulă în componența juriului în fața căruia a prezentat apărarea memoriului său final de studii. Prin două scrisori din 12 ianuarie 2009 și 29 ianuarie 2010, reclamantul l-a invitat pe președintele școlii de sănătate publică să ia o decizie cu privire la acțiunea sa.
Printr-o scrisoare din 14 mai 2010, președintele școlii de sănătate publică a Universităii B. a confirmat că reclamantul a făcut obiectul unei decizii definitive de amânare în a doua sesiune a celei de-a doua sale licene din 2007-2008, că Universitatea nu și-a acceptat cererea de cvadruplu și că reclamantul a fost deja informat în mod corespunzător cu privire la acest lucru. Reclamantul a introdus o acțiune în anulare în fața Consiliului de Stat împotriva deciziei din 14 mai 2010. Prin hotărârea din 16 octombrie 2012, Consiliul de Stat a respins cererea, considerând că, chiar dacă acțiunea ar fi fost introdusă în termenul util, reclamantul nu avea, în orice caz, niciun interes în calea acțiunii, în cazul în care anularea actului atacat nu i-ar fi putut oferi niciun avantaj.
Camera Consiliului de Stat care a luat o hotărâre cu privire la recursul reclamantului a fost prezidată de X, de asemenea profesor la școala publică de sănătate a Universității B. GRIEF 10. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul consideră că Consiliul de Stat nu era imparțial, deoarece camera era prezidată de un membru al personalului universității a cărui decizie a fost pusă în discuție de către solicitant. De asemenea, se plânge că a fost de acord să fi fost de judecată mai întâi pe nedrept și că Consiliul de Stat ar fi trebuit să corecteze o eroare în declarația sa de notițe. În conformitate cu art. 6 din convenție, reclamantul se plânge în principal de lipsa de imparțialitate a Consiliului de Stat, ceea ce ar fi constituit o încălcare a dreptului său la un proces echitabil garantat prin art. 6 din convenție.
Acesta deduce încălcarea faptului că camera Consiliului de Stat care a respins acțiunea în anulare a fost prezidată de un magistrat care a fost, de asemenea, profesor la școala publică de sănătate a Universităii B. la momentul faptelor. 12. În părțile sale relevante, dispoziția invocată se citește după cum urmează: (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. 13. Presupunând că art. 6 se aplică în cazul de față ( Van Marle și alte cauze c. Țările de Jos, 26 iunie 1986, § 36, seria A n 101), Curtea consideră că cererea este, în orice caz, inadmisibilă din următoarele motive.
14. În ceea ce privește legalitatea unui tribunal, Curtea face trimitere la principiile generale pe care le-a amintit în Hotărârea Micallef c. Malta ([GC], n 17056/06, §§ 93-99, CEDO 2009 15. În primul rând, în ceea ce privește abordarea subiectivă, Curtea amintește că imparțialitatea personală a unui magistrat se presupune până la proba contrarie (ibidem § 94). Or, Curtea arată că, în speță, reclamantul n a invocat niciun motiv legat de comportamentul magistratului în cauză care ar putea face să se îndoiască de imparțialitatea sa. Prin urmare, nu reiese din niciun element din dosar că magistratul ar fi dat dovadă de părtășie sau de o prejudecată personală.
16. În al doilea rând, în ceea ce privește abordarea obiectivă a componenței Camerei Consiliului de Stat, Curtea amintește că, în fiecare caz în speță, aceasta examinează dacă natura și gradul legăturii dintre judecător și alți actori ai procedurii sunt astfel încât să denumirea unei lipse de injumătățire din partea instanței (ibidem, § 97). În această privință, Curtea arată că reclamantul susține că singurul fapt că președintele Camerei Consiliului de Stat din cadrul School de Sănătate Publică din cadrul Universităii B. este suficient pentru a pune la îndoială imparțialitatea sa. Curtea nu poate urma această abordare în speță. Într-adevăr, Comisia constată că, deși X era într-adevăr un profesor la școala publică de sănătate, acesta nu a prezentat niciun element din dosarul pe care îl cunoștea despre litigiul dintre reclamant și universitate și nici că îl cunoștea pe solicitant.
De asemenea, acesta nu arată că X a fost legat în vreun fel de luarea deciziilor cu privire la amânarea reclamantului cu cea de-a doua sa licență, nici chiar cu privire la faptul că a fost responsabilul reclamantului. 17. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că temerile reclamantului cu privire la imparțialitatea Consiliului de Stat și, în special, ale președintelui camerei nu au fost justificate în mod obiectiv. 18. În ceea ce privește restul obiecțiunilor, Curtea consideră că nu există niciun motiv întemeiat și judecă, în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care faptele denunțate intră în sfera sa de competență, că acestea nu dezvăluie nicio aparență de încălcare a Convenției.
19. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 18 ianuarie 2018. Hasan Bak
DEUXIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 25019/13 Jean Nepomucene NDAYAMBAJE contre la Belgique La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 19 décembre 2017 en un comité composé de : Ledi Bianku, président, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 5 avril 2013, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Le requérant, M. Jean Nepomucene Ndayambaje, est un ressortissant belge né en 1969 et résidant à Anvers. Il a été représenté devant la Cour par M e J. Lammertyn, avocat à Anzegem.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant était inscrit pour l’année académique 2007-2008 en deuxième licence du programme en assistance de morale laïque organisé par l’école de santé publique de l’université B.
Le 11 septembre 2008, au terme de la deuxième session, le requérant fut ajourné, étant en échec pour son mémoire de fin d’études et en gérontologie sociale.
Le même jour, il introduisit un recours gracieux contre cette décision auprès du président de l’école de santé publique, faisant valoir une irrégularité dans la composition du jury devant lequel il avait présenté la défense de son mémoire de fin d’études.
Par deux lettres du 12 janvier 2009 et 29 janvier 2010, le requérant mit en demeure le président de l’école de santé publique de statuer sur son recours.
Par une lettre du 14 mai 2010, le président de l’école de santé publique de l’université B. confirma que le requérant avait fait l’objet d’une décision définitive d’ajournement en deuxième session de sa deuxième licence de l’année académique 2007-2008, que l’université n’avait pas accepté sa demande de quadruplement et que le requérant avait déjà été dûment informé de ceci.
Le requérant introduisit un recours en annulation devant le Conseil d’État à l’encontre de la décision du 14 mai 2010.
Par un arrêt du 16 octobre 2012, le Conseil d’État rejeta la requête, considérant que, même si le recours avait été introduit dans le délai utile, le requérant n’avait en tout cas pas intérêt au recours dès lors que l’annulation de l’acte attaqué ne pouvait lui procurer aucun avantage. La chambre du Conseil d’État ayant statué sur le recours du requérant était présidée par X, également professeur à l’école de santé publique de l’université B. GRIEFS
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant estime que le Conseil d’État n’était pas impartial étant donné que la chambre était présidée par un membre du personnel de l’université dont la décision était mise en cause par le requérant. Il se plaint également d’avoir été « condamné » aux dépens sans motif, et que le Conseil d’État aurait dû corriger une erreur dans son relevé de notes. EN DROIT
Le requérant se plaint principalement du manque d’impartialité du Conseil d’État, ce qui aurait constitué une violation de son droit à un procès équitable garanti par l’article 6 de la Convention. Il déduit la violation de ce que la chambre du Conseil d’État ayant rejeté son recours en annulation était présidée par un magistrat qui était également professeur à l’école de santé publique de l’université B. au moment des faits.
En ses parties pertinentes, la disposition invoquée se lit comme suit : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil. » 13. À supposer que l’article 6 soit applicable au cas d’espèce ( Van Marle et autres c. Pays-Bas , 26 juin 1986, § 36, série A n o 101), la Cour estime que la requête est en tout cas irrecevable pour les motifs suivants.
Quant à l’impartialité d’un tribunal, la Cour renvoie aux principes généraux qu’elle a rappelés dans l’arrêt Micallef c. Malte ([GC], n o 17056/06, §§ 93-99, CEDH 2009).
S’agissant d’abord de la démarche subjective, la Cour rappelle que l’impartialité personnelle d’un magistrat se présume jusqu’à preuve du contraire ( ibidem , § 94). Or la Cour relève qu’en l’espèce le requérant n’a fait valoir aucun motif tenant au comportement du magistrat en question pouvant faire douter de son impartialité. Aussi, il ne ressort d’aucun élément du dossier que le magistrat aurait fait preuve de parti pris ou d’un préjugé personnel.
S’agissant ensuite de la démarche objective tenant à la composition de la chambre du Conseil d’État, la Cour rappelle qu’elle examine dans chaque cas d’espèce si la nature et le degré du lien entre le juge et d’autres acteurs de la procédure sont tels qu’ils dénotent un manque d’impartialité de la part du tribunal ( ibidem , § 97). À cet égard, la Cour relève que le requérant allègue que le seul fait que le président de la chambre du Conseil d’État enseignait à l’école de santé publique de l’université B. suffit à mettre en doute son impartialité. La Cour ne peut pas suivre cette approche en l’espèce. En effet, elle constate que bien que X fût effectivement un enseignant à l’école de santé publique, il n’apparaît d’aucun élément du dossier qu’il avait connaissance du litige opposant le requérant à l’université, ni qu’il connaissait le requérant. Il n’apparaît pas non plus que X avait été lié d’une quelconque manière à la prise de décision quant à l’ajournement du requérant à sa deuxième licence, ni même qu’il avait été l’enseignant du requérant.
Dans ces circonstances, la Cour considère que les appréhensions du requérant quant à l’impartialité du Conseil d’État et, en particulier, du président de la chambre n’étaient pas objectivement justifiées.
S’agissant du restant des griefs, la Cour considère qu’ils ne sont aucunement étayés et elle juge, à la lumière de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les faits dénoncés relèvent de sa compétence, que ceux-ci ne révèlent aucune apparence de violation de la Convention.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 18 janvier 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Greffier adjoint Président