CASE OF MESKHIDZE v. GEORGIA

Reclamantul s-a născut în 1960 și a îndeplinit o condamnare la închisoare la momentul în cauză. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 20 iulie 2003 și condamnat de instanța de primă instanță la 19 mai 2004 la 12 ani de închisoare pentru crimă. Condamnarea sa a fost susținută în apel de Curtea Supremă a Republicii Autonome Adjara la 19 iulie 2004. Potrivit dosarului medical disponibil (cuprinzând perioadele între 30 iulie-10 septembrie 2005, 25 ianuarie - 27 martie 2008 și 5 iunie – 8 septembrie 2008), prima dată când reclamantul a fost transferat la spitalul de închisoare după arestarea sa a fost la 30 iulie 2005. În acel moment a fost diagnosticat cu hepatită C virală, colecistită cronică şi radiculită. Reclamantul s-a plâns de suferinţă de tulburări de somn şi anxietate şi a fost plasat în sala psihiatrică a spitalului de închisoare. La 16 august 2005, el a fost transferat la sala infectioasă, unde a fost tratat pentru hepatita virală C. Reclamantul a fost externat din spitalul de închisoare la 10 septembrie 2005. Potrivit reclamantului, în octombrie 2007 a avut o operațiune pentru o unghie care crește pe piciorul drept. După operaţiune, cicatricea s-a infectat şi reclamantul a fost trimis la spitalul de închisoare la 25 ianuarie 2008, din cauza deteriorării sănătăţii sale. În acel moment, diagnosticul reclamantului a fost după cum urmează: insuficienţa arterială cronică a membrelor inferioare, ocluzie arterială şi exterminare a arteritei şi panariţiu subungual. La 29 ianuarie 2008, reclamantul și-a îndepărtat unghia. A petrecut perioada post-chirurgie sub supraveghere medicală permanentă în spitalul închisorii. Deşi el a fost furnizat cu analgezice şi tratat cu antibiotice, reclamantul, potrivit dosarului, se plângea în fiecare zi despre durere severă în piciorul drept. La 25 februarie 2008, el a fost văzut de un angiochirurg, care a recomandat să facă o dopplerografie a picioarelor şi să fie măsurat presiunea transcutanată de oxigen („Tc PO2”). Chirurgul ar decide asupra nevoia de a amputa degetul mare pe piciorul drept al reclamantului pe baza acestor teste. 10. Potrivit unei note făcute de un medic din spitalul de închisoare în dosarul medical al reclamantului la 25 martie 2008, testul de dopplerografie și Tc PO2 nu a putut fi organizat în spitalul de închisoare din motive tehnice. Medicul a remarcat o îmbunătățire a starei generale a reclamantului și a concluzionat că, în orice caz, și în ciuda recomandării specialiștilor, nu era nevoie de aceste examinări, având în vedere că nu există „indicații absolute” pentru care a fost solicitată intervenția chirurgicală. La 27 martie 2008, reclamantul a fost externat din spitalul de închisoare și trimis înapoi la închisoarea Tbilisi nr. 1 cu o recomandare de a continua tratamentul paliativ în ambulanţă. 11. La cererea reclamantului, la 5 mai 2008, consiliul de experți criminaliști ai Ministerului Justiției – după examinarea acestuia – a elaborat un raport medical (“raportul medical 5 mai 2008”), care a diagnosticat că reclamantul suferă de următoarele: arterite, ocluderea arterelor în șin dreapta, estenoza arterelor în șin stânga, deficit de artera în membrul inferior drept (la etapa IV a bolii), necroză de țesut în degetul mare drept, ischemie cardiacă, angină pectoră de gradul al doilea, hipertensiune arterială de grad al doilea, insuficiență cardiacă de gradul al doilea și hepatită cronică de scăzută activitate C. Experții au concluzionat că, din punctul de vedere cardiologic, starea reclamantului a fost potențial gravă. În ceea ce privește starea sa vasculară, principalele vase de sânge din ambele picioare au fost deteriorate și starea lui a fost grav. Ei au recomandat să fie plasat într-o clinică de cardiologia specializată şi să aibă amputat. 12. La 20 mai 2008, avocaţii solicitanţilor s-au plâns la directorul Departamentului de Părţi al Ministerului Justiţiei („Departamentul de Părţi”) că clientul lor, care a fost în spitalul de închisoare din 25 ianuarie 2008, a fost trimis la închisoarea Tbilisi nr. 1, în ciuda gravităţii stării sale de sănătate şi a faptului că tratamentul din spital nu avea rezultate. Ei s-au plâns că starea reclamantului s-a deteriorat acolo. Avocații au cerut ca reclamantul să fie dus la spital din cauza faptului că viața sa este în pericol. În aceeaşi zi au trimis aceeaşi cerere directorului şi şefului doctorului la unitatea medicală din închisoarea Tbilisi nr. 13. La 27 mai 2008, șeful unității de asistență socială a Departamentului de Penitenciare a trimis cererea avocaților guvernatorului închisorii și un grup de experți medicali calificați „pentru opinie”. El a observat că, în conformitate cu ordinul ministerial nr. 717, pacienţii au fost spitalizati pe ordinele guvernatorului închisorii, după un raport al medicului şef al unităţii medicale. 14. În urma acestei scrisori, la 3 iunie 2008, unul dintre avocații reclamantului a contactat guvernatorul închisorii care i-a reamintit termenii de ordin ministerial nr. 717 şi să-l întrebe care a fost răspunsul medicului şef şi să întrebe când reclamantul va fi spitalizat. 15. La 9 iunie 2008, Departamentul de închisoare a informat avocații că reclamantul a fost plasat în spitalul de închisoare la 5 iunie 2008. 16. Potrivit notelor zilnice făcute în dosarul său medical, reclamantul a continuat să sufere de durere în piciorul drept. Se poate observa din conținutul dosarului medical că piciorul drept a fost tratat cu produse antiseptice și bandajat zilnic. În această perioadă, reclamantul a fost examinat de un specialist vascular de două ori: la 11 iunie și la 31 iulie 2008. La 11 iunie 2008, specialistul vascular a recomandat schimbarea periodică a bandajului şi tratarea degetului cu produse antiseptice. De asemenea, el a prescris perfuzii de Alprostapint. La 31 iulie 2008, specialistul vascular a recomandat un test Tc PO2 pentru a evalua posibilitatea de a amputa degetul de la picioare şi a prescris tratamentul paliativ continuu. În cazul în care este cazul, se constată că medicamentele relevante au fost administrate reclamantului de către soția sa și alți membri ai familiei sale. 17. La 7 august 2008, reclamantul a suferit un test Tc PO2 la un spital specializat. Pe baza rezultatelor testului, medicul examinator a concluzionat că microcircularea în membrele inferioare ale reclamantului (în special în piciorul drept) a fost foarte scăzută. În opinia sa, intervenția chirurgicală nu a fost adecvată deoarece nivelul mai scăzut de oxigen în piciorul drept ar fi împiedicat vindecarea ranei rezultate. 18. La 8 septembrie 2008, reclamantul a fost externat din spitalul de închisoare din cauza hotărârii instanței de recurs de a suspenda condamnarea la închisoare (a se vedea punctul 28 de mai jos). 19. Pe baza raportului medical din 5 mai 2008 (a se vedea punctul 11 de mai sus), și având în vedere faptul că tratamentul său la spitalul de închisoare nu producea rezultate, la 14 mai 2008, reclamantul a solicitat Curtea din orașul Tbilisi pentru suspendarea sa pe motive de sănătate (în temeiul articolului 607 § 1 litera (a) din Codul de Procedură Penală – „CPC”). Un reprezentant al Departamentului de Prizoane s-a opus cererii din cauza faptului că spitalul de închisoare are „un serviciu medical capabil de a trata reclamantul” și că „dacă este necesar, el [ar fi] transferat la o clinică specializată”. Unul dintre experți care a elaborat raportul menționat anterior a confirmat judecătorului judecător că reclamantul a fost grav bolnav. Cu toate acestea, deoarece el nu a avut cunoștințe despre centrele medicale de la spitalul închisorii, el a declarat că el nu poate judeca dacă este adecvat să mențină reclamantul acolo. El a confirmat, de asemenea, că degetul mare al reclamantului trebuia să fie amputat. 20. La 11 iunie 2008, Tribunalul Tbilisi a respins cererea reclamantului, având în vedere faptul că spitalul închisorii are un serviciu medical capabil de a furniza tratamentul necesar și că reclamantul, care a fost îngrijit de medici specialiști, va fi transferat la o clinică specializată dacă este necesar. 21. La 18 iunie 2008, avocatul reclamantului a prezentat instanței observațiile sale cu privire la înregistrarea ședinței din 11 iunie 2008. Raportul audierii, conform acestor observații, nu a făcut referire la avizul expertului în ceea ce privește riscul pentru viața reclamantului. Expertul a spus că gangrena reclamantului, care se află acum în etapa a patra (şi ultima) poate provoca septicemia şi moartea dacă nu este tratată în mod corespunzător. În ceea ce privește starea cardiacă a reclamantului, expertul a declarat că reclamantul are nevoie de tratament într-o clinică specializată pentru a preveni moartea bruscă. La 19 iunie 2008, instanța a acordat această cerere și a ordonat modificarea dosarului de audiere prin adăugarea observațiilor expertului. 22. Reclamantul a apelat împotriva deciziei din 11 iunie 2008, subliniind că, în conformitate cu experții medicali care l-au examinat, tratamentul la spitalul de închisoare nu a produs rezultate și că, dacă el nu a fost tratat în mod corespunzător, ar putea apărea întrebarea cu privire la amputarea diferitelor părți ale membrei sale de drept inferior. Avocaţii solicitanţilor au subliniat că deţinuţii au murit frecvent din cauza lipsei de tratament la spitalul de închisoare. De asemenea, s-au plâns de către Departamentul de Prizoane care s-a alăturat procesului ca parte la proceduri, care a încălcat art. 617 § 4 din CCP. În opinia lor, un reprezentant al Departamentului de Părți nu a fost în măsură să evalueze pericolul de detenție care ar putea constitui viața reclamantului. Ulterior, avocații au solicitat ca medicul reclamantului și medicul din spitalul specialist care a tratat reclamantul la 7 august 2008 să fie auziți ca martori (a se vedea punctul 17 mai sus). La examinarea la spitalul specializat în cauză, în afară de constatările raportului de experți menționat mai sus, boala Buerger a membrelor inferioare a fost, de asemenea, diagnosticată. 23. În cadrul unei audieri de la Curtea de Apel la 4 septembrie 2008, avocații reclamanților au solicitat să interzică reprezentantul Departamentului de Părți să adere la procedura ca parte, în conformitate cu art. 617 § 4 din CCP. Curtea de Apel a permis această cerere, dar a autorizat reprezentantul în cauză să participe la audiere pentru a răspunde la orice întrebări. De asemenea, s-a hotărât să cheme chirurgul spitalului penitenciar, specialist vascular (a se vedea punctul 17 de mai sus) și expertul criminalist (a se vedea punctul 11 de mai sus) ca martori. 24. În următoarea audiere din 8 septembrie 2008, expertul legist a repetat că starea de sănătate a reclamantului a fost gravă, iar art. 7 § 2 din ordinul nr. 72/N (eliberat de Ministrul Sănătății) privind încheierea anticipată a condamnărilor la închisoare pentru motive de sănătate a fost indiscutabilă aplicabilă. El a adăugat că necroza ţesutului membrului inferior s-a instalat şi a afectat progresiv membrul din partea de jos în sus. Dacă acest lucru trebuie să continue, reclamantul ar putea dezvolta septicemia şi să moară. În opinia sa, a fost imposibil să vindece complet reclamantul. 25. Doctorul reclamantului – un chirurg care a fost membru al personalului permanent al spitalului penitenciar – a dat, de asemenea, dovezi în faţa Curţii de Apel, explicând diagnosticul şi confirmand că pacientul său a fost grav bolnav, cu boala arterială care a ajuns la etapa a patra şi finală. El a declarat că a văzut reclamantul în decembrie 2007 și, de asemenea, în mai 2008, și că nu s-a observat nici o necroză gravă în acel moment. El a explicat, de asemenea, că în acea etapă a bolii tratamentul prescris de obicei a fost fie paliativ, fie chirurgical. Reclamantul a fost administrat tratament paliativ cu medicamente (antioxidante, medicamente de protecţie, sedative). O operaţie nu a fost recomandată pentru că s-ar putea îmbunătăţi starea lui. Probabilitatea vindecării cicatricii a fost nul. Medicul a fost treptat îndepărtarea ţesutului necrosat în piciorul drept. Medicul a confirmat, de asemenea, că boala reclamantului a fost cronică, progresiv şi că are nevoie de tratament medical constant. El a adăugat că el nu putea fi vindecat la spitalul închisorii, dar că există o clinică în afara închisoarei care ar putea trata acest tip de pacient. Ca răspuns la o întrebare de la judecător, medicul a declarat că reclamantul a fost spitalizat de două ori după operaţiunea sa şi că în momentul în care necroza nu a ajuns la o astfel de etapă avansată. În acel moment, doctorii spitalului făcuseră tot ce puteau pentru a opri dezvoltarea necrozei, dar fără mare succes. În cazul în care situația a continuat, reclamantul ar putea trebui să aibă amputat întregul picior drept. 26. Specialistul vascular – un medic la spitalul închisorii – a declarat că a examinat reclamantul în decembrie 2007 și a constatat că gangrena a afectat deja degetul mare al piciorului drept. Acest lucru s-a răspândit rapid, în ciuda tratamentului administrat. La scurt timp înainte de audiere, reclamantul nu a putut să se întindă şi a fost obligat să rămână într-o poziţie de şedinţă. Starea sa de sănătate se înrăutăţea zilnic. Rezultatele testului Tc PO2 au arătat că tensiunea de oxigen în piciorul drept stătea la nivelul 2 în poziția în jos și la nivelul 21 în poziția de ședință (nivelul normal fiind 60-70; un indicator de 30 a fost necesar dacă rana ar putea fi așteptat să se vindece în mod corespunzător). Prin urmare, amputarea a fost imposibilă. Specialistul vascular a spus că spitalul închisorii respectă ordinele lui, dar că nu există unitate specializată. În opinia sa, membrul stâng inferior al reclamantului a fost, de asemenea, deteriorat, dar nu a fost încă afectat de gangrenă. În momentul respectiv, era o chestiune de a salva viața reclamantului și, ulterior, de a lua în considerare dacă să amputați piciorul drept. 27. În adresa sa finală, avocatul reclamantului a atras atenția Curții de Apel asupra faptului că, în ciuda prezenței gangrenei începând cu decembrie 2007, reclamantul a fost trimis la închisoarea nr. 1 şi a lăsat acolo netratat. Având în vedere că, în conformitate cu medicii, reclamantul nu a putut fi vindecat, avocatul a solicitat ca clientul ei să fie dispensat de la obligația de a îndeplini restul condamnării la închisoare (în temeiul articolului 608 § 1 din CCP). 28. Într-o hotărâre din 8 septembrie 2008, Curtea de Apel a ordonat suspendarea condamnării la închisoare a reclamantului în aşteptarea unei îmbunătăţiri substanţiale a statului său de sănătate, cu condiţia ca acesta să facă un examen medical o dată la şase luni şi să furnizeze tribunalului rezultatele acestora. Reclamantul a fost eliberat imediat. 29. Potrivit unui raport medical din 6 martie 2009, reclamantul a suferit de ischemie cardiacă, angină pectoră de grad al doilea, hipertensiune arterială de gradul trei şi insuficienţă cardiacă de grad al doilea. Din punct de vedere cardiologic, starea inimii lui a rămas gravă. În ceea ce privește arterele sale, reclamantul a suferit de boala Buerger, ocluderea arterelor în tibia dreaptă, estenoza arterelor în tibia stângă, deficit arterial cronic în membrul inferior drept la etapa a patra a bolii și gangrena țesutului în degetul mare drept. Bandrena a fost descrisă încă ca progresiv. Experții au concluzionat că reclamantul a solicitat tratament cardiologic și angiologic într-o instituție specializată. 30. Peste mai și iunie 2011, reclamantul a făcut o altă examinare legistică. Din raportul din 21 iunie 2011 a apărut că, la 6 februarie 2011, reclamantul avea partea inferioară a amputării piciorului drept. În același timp a fost diagnosticat cu gangrenă pe degetul mare al piciorului stâng. În timp ce confirmarea diagnosticului său dintr-un punct de vedere cardiologic ca potențial gravă, cei patru experți implicați în examinare au concluzionat, de asemenea, că starea angiologică a reclamantului s-a deteriorat ca urmare a ischemiei. Astfel, din punctul de vedere angiologic, el a fost clasificat ca un pacient grav bolnav.