Meskhidze împotriva Georgiei

Reclamantul s-a născut în 1960 și a îndeplinit o condamnare la închisoare la momentul în cauză. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 20 iulie 2003 și condamnat de instanța de primă instanță la 19 mai 2004 la 12 ani de închisoare pentru crimă. Condamnarea sa a fost susținută în apel de Curtea Supremă a Republicii Autonome Adjara la 19 iulie 2004. Potrivit dosarului medical disponibil (cuprinzând perioadele între 30 iulie-10 septembrie 2005, 25 ianuarie - 27 martie 2008 și 5 iunie – 8 septembrie 2008), prima dată când reclamantul a fost transferat la spitalul de închisoare după arestarea sa a fost la 30 iulie 2005. În acel moment a fost diagnosticat cu hepatită C virală, colecistită cronică şi radiculită.

Reclamantul s-a plâns de suferinţă de tulburări de somn şi anxietate şi a fost plasat în sala psihiatrică a spitalului de închisoare. La 16 august 2005, el a fost transferat la sala infectioasă, unde a fost tratat pentru hepatita virală C. Reclamantul a fost externat din spitalul de închisoare la 10 septembrie 2005. Potrivit reclamantului, în octombrie 2007 a avut o operațiune pentru o unghie care crește pe piciorul drept. După operaţiune, cicatricea s-a infectat şi reclamantul a fost trimis la spitalul de închisoare la 25 ianuarie 2008, din cauza deteriorării sănătăţii sale. În acel moment, diagnosticul reclamantului a fost după cum urmează: insuficienţa arterială cronică a membrelor inferioare, ocluzie arterială şi exterminare a arteritei şi panariţiu subungual.

La 29 ianuarie 2008, reclamantul și-a îndepărtat unghia. A petrecut perioada post-chirurgie sub supraveghere medicală permanentă în spitalul închisorii. Deşi el a fost furnizat cu analgezice şi tratat cu antibiotice, reclamantul, potrivit dosarului, se plângea în fiecare zi despre durere severă în piciorul drept. La 25 februarie 2008, el a fost văzut de un angiochirurg, care a recomandat să facă o dopplerografie a picioarelor şi să fie măsurat presiunea transcutanată de oxigen („Tc PO2”). Chirurgul ar decide asupra nevoia de a amputa degetul mare pe piciorul drept al reclamantului pe baza acestor teste. 10. Potrivit unei note făcute de un medic din spitalul de închisoare în dosarul medical al reclamantului la 25 martie 2008, testul de dopplerografie și Tc PO2 nu a putut fi organizat în spitalul de închisoare din motive tehnice.

Medicul a remarcat o îmbunătățire a starei generale a reclamantului și a concluzionat că, în orice caz, și în ciuda recomandării specialiștilor, nu era nevoie de aceste examinări, având în vedere că nu există „indicații absolute” pentru care a fost solicitată intervenția chirurgicală. La 27 martie 2008, reclamantul a fost externat din spitalul de închisoare și trimis înapoi la închisoarea Tbilisi nr. 1 cu o recomandare de a continua tratamentul paliativ în ambulanţă.

11. La cererea reclamantului, la 5 mai 2008, consiliul de experți criminaliști ai Ministerului Justiției – după examinarea acestuia – a elaborat un raport medical (“raportul medical 5 mai 2008”), care a diagnosticat că reclamantul suferă de următoarele: arterite, ocluderea arterelor în șin dreapta, estenoza arterelor în șin stânga, deficit de artera în membrul inferior drept (la etapa IV a bolii), necroză de țesut în degetul mare drept, ischemie cardiacă, angină pectoră de gradul al doilea, hipertensiune arterială de grad al doilea, insuficiență cardiacă de gradul al doilea și hepatită cronică de scăzută activitate C. Experții au concluzionat că, din punctul de vedere cardiologic, starea reclamantului a fost potențial gravă.

În ceea ce privește starea sa vasculară, principalele vase de sânge din ambele picioare au fost deteriorate și starea lui a fost grav. Ei au recomandat să fie plasat într-o clinică de cardiologia specializată şi să aibă amputat. 12. La 20 mai 2008, avocaţii solicitanţilor s-au plâns la directorul Departamentului de Părţi al Ministerului Justiţiei („Departamentul de Părţi”) că clientul lor, care a fost în spitalul de închisoare din 25 ianuarie 2008, a fost trimis la închisoarea Tbilisi nr. 1, în ciuda gravităţii stării sale de sănătate şi a faptului că tratamentul din spital nu avea rezultate. Ei s-au plâns că starea reclamantului s-a deteriorat acolo. Avocații au cerut ca reclamantul să fie dus la spital din cauza faptului că viața sa este în pericol.

În aceeaşi zi au trimis aceeaşi cerere directorului şi şefului doctorului la unitatea medicală din închisoarea Tbilisi nr. 13. La 27 mai 2008, șeful unității de asistență socială a Departamentului de Penitenciare a trimis cererea avocaților guvernatorului închisorii și un grup de experți medicali calificați „pentru opinie”. El a observat că, în conformitate cu ordinul ministerial nr. 717, pacienţii au fost spitalizati pe ordinele guvernatorului închisorii, după un raport al medicului şef al unităţii medicale. 14. În urma acestei scrisori, la 3 iunie 2008, unul dintre avocații reclamantului a contactat guvernatorul închisorii care i-a reamintit termenii de ordin ministerial nr. 717 şi să-l întrebe care a fost răspunsul medicului şef şi să întrebe când reclamantul va fi spitalizat.

15. La 9 iunie 2008, Departamentul de închisoare a informat avocații că reclamantul a fost plasat în spitalul de închisoare la 5 iunie 2008. 16. Potrivit notelor zilnice făcute în dosarul său medical, reclamantul a continuat să sufere de durere în piciorul drept. Se poate observa din conținutul dosarului medical că piciorul drept a fost tratat cu produse antiseptice și bandajat zilnic. În această perioadă, reclamantul a fost examinat de un specialist vascular de două ori: la 11 iunie și la 31 iulie 2008. La 11 iunie 2008, specialistul vascular a recomandat schimbarea periodică a bandajului şi tratarea degetului cu produse antiseptice. De asemenea, el a prescris perfuzii de Alprostapint. La 31 iulie 2008, specialistul vascular a recomandat un test Tc PO2 pentru a evalua posibilitatea de a amputa degetul de la picioare şi a prescris tratamentul paliativ continuu.

În cazul în care este cazul, se constată că medicamentele relevante au fost administrate reclamantului de către soția sa și alți membri ai familiei sale. 17. La 7 august 2008, reclamantul a suferit un test Tc PO2 la un spital specializat. Pe baza rezultatelor testului, medicul examinator a concluzionat că microcircularea în membrele inferioare ale reclamantului (în special în piciorul drept) a fost foarte scăzută. În opinia sa, intervenția chirurgicală nu a fost adecvată deoarece nivelul mai scăzut de oxigen în piciorul drept ar fi împiedicat vindecarea ranei rezultate. 18. La 8 septembrie 2008, reclamantul a fost externat din spitalul de închisoare din cauza hotărârii instanței de recurs de a suspenda condamnarea la închisoare (a se vedea punctul 28 de mai jos).

19. Pe baza raportului medical din 5 mai 2008 (a se vedea punctul 11 de mai sus), și având în vedere faptul că tratamentul său la spitalul de închisoare nu producea rezultate, la 14 mai 2008, reclamantul a solicitat Curtea din orașul Tbilisi pentru suspendarea sa pe motive de sănătate (în temeiul articolului 607 § 1 litera (a) din Codul de Procedură Penală – „CPC”). Un reprezentant al Departamentului de Prizoane s-a opus cererii din cauza faptului că spitalul de închisoare are „un serviciu medical capabil de a trata reclamantul” și că „dacă este necesar, el [ar fi] transferat la o clinică specializată”. Unul dintre experți care a elaborat raportul menționat anterior a confirmat judecătorului judecător că reclamantul a fost grav bolnav.

Cu toate acestea, deoarece el nu a avut cunoștințe despre centrele medicale de la spitalul închisorii, el a declarat că el nu poate judeca dacă este adecvat să mențină reclamantul acolo. El a confirmat, de asemenea, că degetul mare al reclamantului trebuia să fie amputat. 20. La 11 iunie 2008, Tribunalul Tbilisi a respins cererea reclamantului, având în vedere faptul că spitalul închisorii are un serviciu medical capabil de a furniza tratamentul necesar și că reclamantul, care a fost îngrijit de medici specialiști, va fi transferat la o clinică specializată dacă este necesar. 21. La 18 iunie 2008, avocatul reclamantului a prezentat instanței observațiile sale cu privire la înregistrarea ședinței din 11 iunie 2008. Raportul audierii, conform acestor observații, nu a făcut referire la avizul expertului în ceea ce privește riscul pentru viața reclamantului.

Expertul a spus că gangrena reclamantului, care se află acum în etapa a patra (şi ultima) poate provoca septicemia şi moartea dacă nu este tratată în mod corespunzător. În ceea ce privește starea cardiacă a reclamantului, expertul a declarat că reclamantul are nevoie de tratament într-o clinică specializată pentru a preveni moartea bruscă. La 19 iunie 2008, instanța a acordat această cerere și a ordonat modificarea dosarului de audiere prin adăugarea observațiilor expertului. 22. Reclamantul a apelat împotriva deciziei din 11 iunie 2008, subliniind că, în conformitate cu experții medicali care l-au examinat, tratamentul la spitalul de închisoare nu a produs rezultate și că, dacă el nu a fost tratat în mod corespunzător, ar putea apărea întrebarea cu privire la amputarea diferitelor părți ale membrei sale de drept inferior.

Avocaţii solicitanţilor au subliniat că deţinuţii au murit frecvent din cauza lipsei de tratament la spitalul de închisoare. De asemenea, s-au plâns de către Departamentul de Prizoane care s-a alăturat procesului ca parte la proceduri, care a încălcat art. 617 § 4 din CCP. În opinia lor, un reprezentant al Departamentului de Părți nu a fost în măsură să evalueze pericolul de detenție care ar putea constitui viața reclamantului. Ulterior, avocații au solicitat ca medicul reclamantului și medicul din spitalul specialist care a tratat reclamantul la 7 august 2008 să fie auziți ca martori (a se vedea punctul 17 mai sus). La examinarea la spitalul specializat în cauză, în afară de constatările raportului de experți menționat mai sus, boala Buerger a membrelor inferioare a fost, de asemenea, diagnosticată.

23. În cadrul unei audieri de la Curtea de Apel la 4 septembrie 2008, avocații reclamanților au solicitat să interzică reprezentantul Departamentului de Părți să adere la procedura ca parte, în conformitate cu art. 617 § 4 din CCP. Curtea de Apel a permis această cerere, dar a autorizat reprezentantul în cauză să participe la audiere pentru a răspunde la orice întrebări. De asemenea, s-a hotărât să cheme chirurgul spitalului penitenciar, specialist vascular (a se vedea punctul 17 de mai sus) și expertul criminalist (a se vedea punctul 11 de mai sus) ca martori. 24. În următoarea audiere din 8 septembrie 2008, expertul legist a repetat că starea de sănătate a reclamantului a fost gravă, iar art. 7 § 2 din ordinul nr. 72/N (eliberat de Ministrul Sănătății) privind încheierea anticipată a condamnărilor la închisoare pentru motive de sănătate a fost indiscutabilă aplicabilă.

El a adăugat că necroza ţesutului membrului inferior s-a instalat şi a afectat progresiv membrul din partea de jos în sus. Dacă acest lucru trebuie să continue, reclamantul ar putea dezvolta septicemia şi să moară. În opinia sa, a fost imposibil să vindece complet reclamantul. 25. Doctorul reclamantului – un chirurg care a fost membru al personalului permanent al spitalului penitenciar – a dat, de asemenea, dovezi în faţa Curţii de Apel, explicând diagnosticul şi confirmand că pacientul său a fost grav bolnav, cu boala arterială care a ajuns la etapa a patra şi finală. El a declarat că a văzut reclamantul în decembrie 2007 și, de asemenea, în mai 2008, și că nu s-a observat nici o necroză gravă în acel moment.

El a explicat, de asemenea, că în acea etapă a bolii tratamentul prescris de obicei a fost fie paliativ, fie chirurgical. Reclamantul a fost administrat tratament paliativ cu medicamente (antioxidante, medicamente de protecţie, sedative). O operaţie nu a fost recomandată pentru că s-ar putea îmbunătăţi starea lui. Probabilitatea vindecării cicatricii a fost nul. Medicul a fost treptat îndepărtarea ţesutului necrosat în piciorul drept. Medicul a confirmat, de asemenea, că boala reclamantului a fost cronică, progresiv şi că are nevoie de tratament medical constant. El a adăugat că el nu putea fi vindecat la spitalul închisorii, dar că există o clinică în afara închisoarei care ar putea trata acest tip de pacient.

Ca răspuns la o întrebare de la judecător, medicul a declarat că reclamantul a fost spitalizat de două ori după operaţiunea sa şi că în momentul în care necroza nu a ajuns la o astfel de etapă avansată. În acel moment, doctorii spitalului făcuseră tot ce puteau pentru a opri dezvoltarea necrozei, dar fără mare succes. În cazul în care situația a continuat, reclamantul ar putea trebui să aibă amputat întregul picior drept. 26. Specialistul vascular – un medic la spitalul închisorii – a declarat că a examinat reclamantul în decembrie 2007 și a constatat că gangrena a afectat deja degetul mare al piciorului drept. Acest lucru s-a răspândit rapid, în ciuda tratamentului administrat. La scurt timp înainte de audiere, reclamantul nu a putut să se întindă şi a fost obligat să rămână într-o poziţie de şedinţă.

Starea sa de sănătate se înrăutăţea zilnic. Rezultatele testului Tc PO2 au arătat că tensiunea de oxigen în piciorul drept stătea la nivelul 2 în poziția în jos și la nivelul 21 în poziția de ședință (nivelul normal fiind 60-70; un indicator de 30 a fost necesar dacă rana ar putea fi așteptat să se vindece în mod corespunzător). Prin urmare, amputarea a fost imposibilă. Specialistul vascular a spus că spitalul închisorii respectă ordinele lui, dar că nu există unitate specializată. În opinia sa, membrul stâng inferior al reclamantului a fost, de asemenea, deteriorat, dar nu a fost încă afectat de gangrenă. În momentul respectiv, era o chestiune de a salva viața reclamantului și, ulterior, de a lua în considerare dacă să amputați piciorul drept.

27. În adresa sa finală, avocatul reclamantului a atras atenția Curții de Apel asupra faptului că, în ciuda prezenței gangrenei începând cu decembrie 2007, reclamantul a fost trimis la închisoarea nr. 1 şi a lăsat acolo netratat. Având în vedere că, în conformitate cu medicii, reclamantul nu a putut fi vindecat, avocatul a solicitat ca clientul ei să fie dispensat de la obligația de a îndeplini restul condamnării la închisoare (în temeiul articolului 608 § 1 din CCP). 28. Într-o hotărâre din 8 septembrie 2008, Curtea de Apel a ordonat suspendarea condamnării la închisoare a reclamantului în aşteptarea unei îmbunătăţiri substanţiale a statului său de sănătate, cu condiţia ca acesta să facă un examen medical o dată la şase luni şi să furnizeze tribunalului rezultatele acestora.

Reclamantul a fost eliberat imediat. 29. Potrivit unui raport medical din 6 martie 2009, reclamantul a suferit de ischemie cardiacă, angină pectoră de grad al doilea, hipertensiune arterială de gradul trei şi insuficienţă cardiacă de grad al doilea. Din punct de vedere cardiologic, starea inimii lui a rămas gravă. În ceea ce privește arterele sale, reclamantul a suferit de boala Buerger, ocluderea arterelor în tibia dreaptă, estenoza arterelor în tibia stângă, deficit arterial cronic în membrul inferior drept la etapa a patra a bolii și gangrena țesutului în degetul mare drept. Bandrena a fost descrisă încă ca progresiv. Experții au concluzionat că reclamantul a solicitat tratament cardiologic și angiologic într-o instituție specializată.

30. Peste mai și iunie 2011, reclamantul a făcut o altă examinare legistică. Din raportul din 21 iunie 2011 a apărut că, la 6 februarie 2011, reclamantul avea partea inferioară a amputării piciorului drept. În același timp a fost diagnosticat cu gangrenă pe degetul mare al piciorului stâng. În timp ce confirmarea diagnosticului său dintr-un punct de vedere cardiologic ca potențial gravă, cei patru experți implicați în examinare au concluzionat, de asemenea, că starea angiologică a reclamantului s-a deteriorat ca urmare a ischemiei. Astfel, din punctul de vedere angiologic, el a fost clasificat ca un pacient grav bolnav.

5. The applicant was born in 1960 and was serving a prison sentence at the time in question. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 6. The applicant was arrested on 20 July 2003 and sentenced by the first-instance court on 19 May 2004 to twelve years’ imprisonment for murder. His conviction was upheld on appeal by the Supreme Court of the Autonomous Republic of Adjara on 19 July 2004. 7. According to the available medical file (covering the periods between 30 July-10 September 2005, 25 January - 27 March 2008, and 5 June – 8 September 2008), the first time the applicant was transferred to the prison hospital after his arrest was on 30 July 2005. At that time he was diagnosed with viral hepatitis C, chronic cholecystitis, and radiculitis.

The applicant complained of suffering from sleeping disorders and anxiety and was placed in the psychiatric ward of the prison hospital. On 16 August 2005 he was transferred to the infectious ward, where he was treated for his viral hepatitis C. The applicant was discharged from the prison hospital on 10 September 2005. 8. According to the applicant, in October 2007 he had an operation for an ingrowing toenail on his right foot. After the operation the scar became infected and the applicant was sent to the prison hospital on 25 January 2008 on account of his deteriorating health. At that time the applicant’s diagnosis was as follows: chronic arterial insufficiency of the lower limbs, arterial occlusion and obliterating arteritis, and subungual panaritium.

9. On 29 January 2008 the applicant had his toenail removed. He spent the post-surgery period under permanent medical supervision in the prison hospital. Although he was provided with painkillers and treated with antibiotics, the applicant, according to the case file, complained every day about severe pain in his right foot. On 25 February 2008 he was seen by an angiosurgeon, who recommended that he undergo a dopplerography of the legs and that his transcutaneous oxygen pressure (“Tc PO2”) be measured. The surgeon would decide on the need to amputate the big toe on the applicant’s right foot on the basis of these tests. 10. According to a note made by a prison hospital doctor in the applicant’s medical file on 25 March 2008, the dopplerography and Tc PO2 test could not be organised in the prison hospital for technical reasons.

The doctor noted an improvement in the applicant’s general condition and concluded that in any event, and notwithstanding the specialist’s recommendation, there was no need for those examinations, given that there were no “absolute indications” that surgery was called for. On 27 March 2008 the applicant was discharged from the prison hospital and sent back to Tbilisi Prison no. 1 with a recommendation that he continue palliative treatment on an outpatient basis.

11. At the request of the applicant, on 5 May 2008 the board of forensic experts of the Ministry of Justice – having examined him – drew up a medical report (“the 5 May 2008 medical report”), which diagnosed the applicant as suffering from the following: arteritis, occlusion of the arteries in the right shin, stenosis of the arteries in the left shin, artery deficiency in the right lower limb (at stage IV of the disease), necrosis of tissue in the right big toe, cardiac ischaemia, second-degree angina pectoris, seconddegree arterial hypertension, second-degree cardiac insufficiency, and lowactivity chronic hepatitis C. The experts concluded that from a cardiological point of view the applicant’s condition was potentially serious.

As for his vascular condition, the main blood vessels in both of his legs were damaged and his condition was serious. They recommended that he be placed in a specialist cardiology clinic and have his toe amputated. 12. On 20 May 2008 the applicant’s lawyers complained to the Director of the Prisons Department of the Ministry of Justice (“the Prisons Department”) that their client, who had been in the prison hospital since 25 January 2008, had been sent to Tbilisi Prison No. 1, despite the seriousness of his state of health, and that the treatment in that hospital had not produced any results. They complained that the applicant’s condition had deteriorated there. The lawyers requested that the applicant be taken to hospital on the grounds that his life was in danger.

On the same day they sent the same request to the director and the head doctor at the medical unit of Tbilisi Prison No. 1. 13. On 27 May 2008 the head of the welfare unit of the Prisons Department referred the lawyers’ request to the prison governor and a group of qualified medical experts “for an opinion”. He observed that, in accordance with ministerial order no. 717, patients were hospitalised on the orders of the prison governor, following a report by the head doctor of the prison’s medical unit. 14. Following that letter, on 3 June 2008 one of the applicant’s lawyers contacted the prison governor reminding him of the terms of ministerial order no. 717 and asking him what the response of the head doctor had been and enquiring as to when the applicant would be hospitalised.

15. On 9 June 2008 the Prisons Department informed the lawyers that the applicant had been placed in the prison hospital on 5 June 2008. 16. According to the daily notes made in his medical file, the applicant continued to suffer from pain in the right foot. It can be seen from the contents of the medical file that his right foot was treated with antiseptic products and bandaged daily. During that period the applicant was examined by a vascular specialist twice: on 11 June and on 31 July 2008. On 11 June 2008 the vascular specialist recommended that the bandage be changed regularly and the toe treated with antiseptic products. He also prescribed Alprostapint infusions. On 31 July 2008 the vascular specialist recommended a Tc PO2 test in order to assess the possibility of amputating the toe, and prescribed continuing palliative treatment.

It appears from the case file that the relevant drugs were administered to the applicant by his wife and other family members. 17. On 7 August 2008 the applicant underwent a Tc PO2 test at a specialist hospital. On the basis of the results of the test the examining doctor concluded that the microcirculation in the lower limbs of the applicant (particularly in the right foot) was very low. In his view, surgical intervention was not appropriate because the particularly low level of oxygen in the right foot would have hampered the healing of the resulting wound. 18. On 8 September 2008 the applicant was discharged from the prison hospital because of the appeal court’s decision to suspend his prison sentence (see paragraph 28 below).

19. On the basis of the 5 May 2008 medical report (see paragraph 11 above), and in view of the fact that his treatment at the prison hospital was producing no results, on 14 May 2008 the applicant applied to the Tbilisi City Court for his sentence to be suspended on health grounds (under Article 607 § 1 (a) of the Code of Criminal Procedure – “the CCP”). A representative of the Prisons Department opposed the application on the grounds that the prison hospital had “a medical service capable of treating the applicant” and that “if necessary he [would] be transferred to a specialist clinic”. One of the experts who had produced the above-mentioned report confirmed to the court judge that the applicant was seriously ill.

However, as he had no knowledge of the medical facilities at the prison hospital, he said he could not judge whether it was appropriate to keep the applicant there. He also confirmed that the applicant’s right big toe had to be amputated. 20. On 11 June 2008 the Tbilisi City Court dismissed the applicant’s request, on the grounds that the prison hospital had a medical service capable of providing the necessary treatment and that the applicant, who was being looked after by specialist doctors, would be transferred to a specialist clinic if necessary. 21. On 18 June 2008 the applicant’s lawyer submitted to the court his comments on the record of the hearing of 11 June 2008. The record of the hearing, according to those comments, did not refer to the expert’s opinion in respect of the risk to the applicant’s life.

The expert had said that the applicant’s gangrene, which was now at the fourth (and last) stage, could cause septicemia and death if not properly treated. Regarding the applicant’s heart condition, the expert had said that the applicant needed treatment in a specialist clinic to prevent sudden death. On 19 June 2008 the court granted that request and ordered that the record of hearing be amended by adding the expert’s comments. 22. The applicant appealed against the decision of 11 June 2008, pointing out that, according to the medical experts who had examined him, the treatment at the prison hospital had produced no results and that, if he was not properly treated, the question of the amputation of various parts of his right lower limb could arise.

The applicant’s lawyers pointed out that prisoners frequently died as a result of a lack of treatment at the prison hospital. They also complained about the Prisons Department having joined the trial as a party to the proceedings, which was in breach of Article 617 § 4 of the CCP. In their view, a representative of the Prisons Department was not in a position to assess the danger that detention might pose to the life of the applicant. Subsequently, the lawyers requested that the applicant’s doctor and the doctor from the specialist hospital who had treated the applicant on 7 August 2008 be heard as witnesses (see paragraph 17 above). At the examination in the specialist hospital in question, apart from the findings of the above-mentioned expert report, Buerger’s disease of the lower limbs had also been diagnosed.

23. At a hearing before the Court of Appeal on 4 September 2008 the applicant’s lawyers requested that the representative of the Prisons Department be debarred from joining the proceedings as a party, in accordance with Article 617 § 4 of the CCP. The Court of Appeal allowed that request but authorised the representative in question to attend the hearing in order to reply to any questions. It also decided to call the prison hospital surgeon, the vascular specialist (see paragraph 17 above), and the forensic expert (see paragraph 11 above) as witnesses. 24. At the next hearing on 8 September 2008 the forensic expert repeated that the applicant’s state of health was serious, and that Article 7 § 2 of order no. 72/N (issued by the Health Minister) concerning the early termination of prison sentences on health grounds was indisputably applicable.

He added that necrosis of the tissue of the lower limb had set in and was progressively affecting the limb from the bottom up. If that were to continue, the applicant might develop septicemia and die. In his view, it was impossible to cure the applicant completely. 25. The applicant’s doctor – a surgeon who was a member of the prison hospital’s permanent staff – also gave evidence before the Court of Appeal, explaining the diagnosis and confirming that his patient was seriously ill, with the arterial disease having reached the fourth and final stage. He said that he had seen the applicant in December 2007 and also in May 2008 and that no serious necrosis had been observed at that time. He further explained that at that stage of the disease the treatment usually prescribed was either palliative or surgical.

The applicant was being given palliative treatment with medicines (antioxidants, protective drugs, sedatives). An operation was not recommended because it might make his condition worse. The likelihood of the scar healing was nil. The doctor was gradually removing the necrosed tissue in the right foot. The doctor also confirmed that the applicant’s illness was chronic, progressive and that he needed constant medical treatment. He added that he could not be cured at the prison hospital but that there was a clinic outside the prison that could treat this kind of patient. In answer to a question from the judge, the doctor said that the applicant had been hospitalised twice after his operation and that at the relevant time the necrosis had not reached such an advanced stage.

At that time the prison hospital doctors had done all they could to halt the development of the necrosis but without much success. If the situation continued, the applicant might have to have his entire right leg amputated. 26. The vascular specialist – a doctor at the prison hospital – said that he had examined the applicant in December 2007 and found that the gangrene had already affected the big toe of the right foot. This had then quickly spread, despite the treatment administered. Shortly before the hearing the applicant had been prevented from lying down and had been made to stay in a sitting position. His state of health was worsening daily. The results of the Tc PO2 test had shown that the oxygen tension in the right foot stood at level 2 in the lying-down position and at level 21 in the sitting position (the normal level being 60-70; an indicator of 30 was necessary if the wound could be expected to heal properly).

Accordingly, amputation was impossible. The vascular specialist said that the prison hospital was complying with his orders but that there was no specialist unit. In his view, the applicant’s lower left limb was also damaged, but not yet affected by gangrene. At the time it was a question of saving the applicant’s life and subsequently considering whether to amputate the right leg. 27. In his final address the applicant’s lawyer drew the Court of Appeal’s attention to the fact that, despite the presence of gangrene as early as December 2007, the applicant had been sent to Prison No. 1 and left there untreated. Given that, according to the doctors, the applicant could not be cured, the lawyer requested that her client be dispensed from having to serve the remainder of his prison sentence (under Article 608 § 1 of the CCP).

28. In a judgment of 8 September 2008 the Court of Appeal ordered that the applicant’s prison sentence be suspended pending a substantial improvement in his state of health, provided that he undergo a medical examination every six months and provide the court with the results thereof. The applicant was immediately released. 29. According to a medical report of 6 March 2009, the applicant suffered from cardiac ischaemia, second-degree angina pectoris, thirddegree hypertension and second-degree heart failure. From a cardiological point of view, his heart condition remained serious. With regard to his arteries, the applicant suffered from Buerger’s disease, occlusion of the arteries in the right tibia, stenosis of the arteries in the left tibia, chronic arterial deficiency in the right lower limb at the fourth stage of the disease and gangrene of the tissue in the right big toe.

The gangrene was still described as progressive. The experts concluded that the applicant required cardiological and angiological treatment in a specialist institution. 30. Over May and June 2011 the applicant underwent another forensic examination. It appeared from the report of 21 June 2011 that on 6 February 2011 the applicant had had the lower part of his right leg amputated. At the same time he was diagnosed with gangrene on the big toe of the left foot. While confirming his diagnosis from a cardiological point of view as potentially serious the four experts involved in the examination also concluded that the applicant’s angiological condition had deteriorated as a result of ischemia. Thus, from the angiological point of view he was categorised as a seriously ill patient.