CtEDO 09.01.2018 AI

EUROPA-TRUST S.A. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
09.01.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
EUROPA-TRUST S.A. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 42044/05

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședindu-se pe 9 ianuarie 2018 într-o cameră compusă din:

Robert Spano,

președinte,

Paul Lemmens,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

Valeriu Grițco,

Jon Fridrik Kjølbro,

Stéphanie Mourou-Vikström,

judecători,

și de Stanley Naismith,

grefier de secțiune

,

Având în vedere cererea menționată mai sus introdusă pe 24 noiembrie 2005,

Având în vedere observațiile transmise de guvernul pârât și acelea prezentate în răspuns de reclamantă,

După deliberare, pronunță următoarea hotărâre

:

1.

Reclamanta, Europa-Trust S.R.L., este o societate de drept moldav cu sediul în Chișinău. A fost reprezentată înaintea Curții de Dna D. Harea, avocat la Chișinău.

2.

Guvernul moldav ("Guvernul") a fost reprezentat de agențiiile sale, mai întâi de dl. V. Grosu, apoi de dl. L. Apostol.

3.

Prin scrisoare din 2 decembrie 2010, societatea reclamantă a informat Curtea că schimbase forma ei socială de la societate cu răspundere limitată (S.R.L.) la societate pe acțiuni (S.A.).

A.

Circumstanțele cauzei

4.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

5.

Reclamanta este o societate fiduciară fondată în 1994 la momentul privatizării massive a bunurilor Statului. În anii 1994-1995, ea a încheiat contracte de fiducie cu persoane fizice ("constituanții") cărora Statul, în cadrul procesului de privatizare, le distribuise cote din patrimoniul statal, numite "boni patrimoniali" (bonuri patrimoniale).

6.

Între 1999 și 2004, autoritățile competente au efectuat controale la mai multe societăți fiduciare, inclusiv la societatea reclamantă. Au constatat numeroase nereguli, inclusiv lipsa de eficiență în gestionarea activelor în defavoarea constituanților și nerespectarea clauzelor contractuale care prevedeau trimiterea rapoartelor trimestriale către aceștia.

7.

Pe 28 aprilie 2005, parlamentul moldav adopta legea nr. 55-XVI, care obliga societățile fiduciare, printre altele, să informeze constituanții, prin scrisoare recomandată, despre starea conturilor lor și să le propună modificări la contractele de fiducie pentru a le face conforme cu noul contract tip care trebuia aprobat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ("comisie").

8.

Printr-o decizie din 5 mai 2005, comisia suspendata activitatea tuturor societăților fiduciare până la respectarea de către acestea a cerințelor legii nr. 55-XVI. Ea a decis ca, în perioada suspensiei, toate acțiunile organelor de conducere ale societăților fiduciare să fie efectuate cu aprobarea sa prealabilă.

9.

Pe 27 mai 2005, legea nr. 55-XVI a fost publicată în Jurnalul Oficial și a intrat în vigoare.

10.

Conform unui raport al societății reclamante din 1 octombrie 2005, aceasta gestiona la acea dată patrimoniul a peste 330.000 de persoane și valoarea vânzării activelor în gestiunea ei era estimată la aproximativ 99.000.000 lei moldoveni (MDL) (aproximativ 6.520.000 euro (EUR) conform cursului de schimb în vigoare la acea dată).

11.

Conform unui extras din registrul național al societăților din 4 octombrie 2005, capitalul statutar al societății reclamante era 450.000 MDL (aproximativ 30.000 EUR conform cursului de schimb în vigoare la acea dată). Conform unui raport financiar al societății reclamante, aceasta dispunea, la 1 ianuarie 2006, de 49.531 MDL de lichidități (3.260 EUR conform cursului de schimb în vigoare la acea dată).

12.

La o dată neprecizată, datele registrelor clienților (constituanților) societății reclamante, care erau gestionate de o altă societate, s-au pierdut.

13.

Conform unei note a comisiei din 13 februarie 2006, societatea reclamantă a trimis scrisori recomandate la șaizeci și șapte constituanți.

14.

Printr-o decizie din 25 mai 2006, comisia a constatat, printre altele, că societatea reclamantă nu-i furnizase rapoarte cu privire la implementarea legii nr. 55-XVI și că nu luase măsuri pentru a restabili datele pierdute din registrele clienților. A decis, în consecință, să impună o nouă măsură de suspensie a activității pentru societatea reclamantă pe o perioadă de șase luni. Aceasta a fost autorizată: a) să apere, dacă este necesar, interesele clienților înaintea instanțelor; și b) să participe la adunările generale ale acționarilor societăților din portofoliul ei cu condiția ca voturile privind lichidarea sau reorganizarea acestor societăți sau tranzacțiile importante să fie aprobate de comisie.

15.

Ulterior, suspensiunea activității societății reclamante a fost menținută până la o dată nespecificată după decembrie 2010, datorită principal nerestabilirii datelor din registrele clienților.

16.

Conform declarațiilor de venituri, societatea reclamantă a înregistrat pierderi în 2006 și 2007 și a înregistrat profituri în 2008 și 2009.

17.

Conform unei decizii a comisiei din 7 iulie 2011 privind rezultatele controalelor efectuate la societatea reclamantă, în perioada 2005-2010, aceasta a obținut venituri generate de activele constituanților în cuantum total de 3.022.799 MDL (183.832 EUR conform cursului de schimb în vigoare la data adoptării deciziei în cauză), și, din 2008, veniturile ei au crescut semnificativ.

B.

Textele interne relevante

18.

Dispoziții relevante ale legii nr. 55-XVI din 28 aprilie 2005 sunt redactate după cum urmează:

"art. 1.

(...)

Societățile fiduciare, înainte de 1 ianuarie 2006:

(...)

- vor informa constituanții cu privire la gestionarea fiduciară, prin scrisoare recomandată, despre starea conturilor lor și le vor propune, prin intermediul unui document suplimentar, modificări la contractele de fiducie încheiate anterior, pentru a le face conforme cu contractul tip [care va fi] aprobat de Comisia Națională [a Valorilor Mobiliare].

(...)

art. 2.

Înainte de implementarea dispoziții [prezentei legi], societățile fiduciare nu au dreptul să alienaeze activele clienților, nici să voteze pentru alienarea sau gajarea activelor societăților pe acțiuni în care reprezintă interesele constituanților"

19.

Nota informativă a primului viceedinistru al Economiei privind proiectul de lege care a dus la legea nr. 55-XVI, în părțile sale relevante pentru cazul acesta, se citește după cum urmează:

"(...)

Contractele de fiducie au fost încheiate în anii 1994-1995. În această perioadă, funcția primară a administratorilor fiduciari (...) era să participe (...) la privatizarea patrimoniului public, constituanții le trimitând boni patrimoniali și nu valori mobiliare sau sume de bani. În același timp, contractele de fiducie acordau societăților fiduciare toate drepturile de dispunere asupra patrimoniului transferat în gestionarea lor.

(...) aceste contracte nu conțin nicio dispoziție care să protejeze constituantul împotriva abuzurilor administratorului fiduciar. Aceasta a permis societăților fiduciare să dispună fără constrângeri de patrimoniul transferat în gestionare, în detrimentul chiar intereselor constituanților. La aceasta se adaugă faptul că dispoziții contractelor de fiducie nu respectă cerințele legislației [în vigoare] (...).

(...), este necesar să se completeze și să se modifice contractele de fiducie încheiate anterior (...)"

20.

După dispoziții contractului tip de fiducie aprobat de decretul prezidențial nr. 50 din 18 februarie 1994, administratorul fiduciar, numit "proprietar fiduciar", primea de la constituant boni patrimoniali cât și toate drepturile patrimoniale și morale asociate. Clauzele acestui contract tip lăsau implicit toată libertatea administratorului fiduciar pentru a efectua operații cu bunurile constituanților. Cât privește obligațiile administratorului fiduciar, acesta trebuia, printre altele, să trimită constituanților rapoarte trimestriale și anuale.

21.

Printr-o decizie din 16 iunie 2005, comisia a aprobat noul contract tip adus modificarea contractelor de fiducie vechi. Spre deosebire de acestea din urmă, acest document prevedea clauze care să permită constituanților, printre altele, să aleagă condițiile pe care administratorul fiduciar trebuia să le respecte în tranzacțiile cu valori mobiliare (în special privind prețul de vânzare) și frecvența întocmirii rapoartelor pe care administratorul trebuia să le prezinte, cât și să opteze pentru plata sau reinvestirea veniturilor obținute. Noul contract tip oferea de asemenea părților o mai mare libertate pentru a negocia modul de remunerare al administratorului fiduciar, și le obligua să fixeze penalitățile datorate de acesta în caz de întârziere la plata beneficiilor.

22.

Pasajele relevante pentru cazul acesta ale articolului 42 al legii privind piața valorilor mobiliare din 18 noiembrie 1998, în vigoare la acea vreme, se citesc după cum urmează:

"1. În caz de constatare a nerespectării legislației în vigoare, activitatea profesionistului pieții valorilor mobiliare poate fi suspendată (...) printr-o decizie (...) a Comisiei Naționale [a Valorilor Mobiliare]. (...)"

23.

Pasajele relevante pentru cazul acesta ale articolului 1057 din codul civil din 6 iunie 2002 sunt redactate după cum urmează:

"(...)

(...)"

24.

Invocând art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă se plânge de efectele prejudiciale pe care adopțiunea legii nr. 55-XVI din 28 aprilie 2005 le-ar fi avut asupra situației sale financiare și activității.

25.

Fiind stăpână a calificării juridice a faptelor, Curtea consideră că cererea solicită un examen numai sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

A.

Cu privire la excepții trase din absența calității de victimă și absența prejudiciului important

26.

Guvernul susține ca pedeapă preliminară că societatea reclamantă nu poate se pretinde victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, al încălcării susținute cu motivul principal că nu a executat obligațiile impuse de legea nr. 55-XVI. Pentru același motiv, consideră că nu a suferit prejudiciu important în sensul articolului 35 § 3 b) din Convenție.

27.

Societatea reclamantă contestă aceste teze.

28.

Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra acestor excepții, cererea fiind în orice caz inadmisibilă din motivele expuse mai jos.

B.

Cu privire la fondul cererii

29.

Societatea reclamantă susține că legea nr. 55-XVI nu urmărea un scop de interes general și că, în plus, nu era necesară pentru a atinge acest scop. Ea susține că i-a fost imposibil să implementeze dispoziții legii datorită costului, pe care-l consideră exorbitant, pe care ar fi trebuit să-l suporte. Ea susține că, ținând cont de prețurile medii constatate la 1 august 2005, cheltuielile pentru a executa dispoziții legii litigioase s-ar fi ridicat la 2.081.946,46 MDL (aproximativ 136.800 EUR la acel moment) la 6,26 MDL pe client (aproximativ 0,41 EUR la acel moment). Ea furnizează în sprijin al afirmațiilor sale un raport efectuat la cererea ei de o societate de audit. Ea susține de altfel că interzicerea de a aliena activele constituanților prevăzută de art. 2 al legii litigioase nu-i permitea să facă responsabili clienții de cheltuielile menționate. Ea afirmă în final că i-a fost imposibil de asemenea să implementeze dispoziții legii nr. 55-XVI datorită pierderii datelor registrelor clienților.

30.

Guvernul consideră că, în cazul acesta, societatea reclamantă nu dispunea de bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și că nu a fost ingerință în dreptul interesatei garantat de această dispoziție.

Subsidiar, susține că legea litigioasă era necesară pentru a reglementa relații contractuale între societățile fiduciare și constituanți și că scopul ei era să apere interesele acestora din urmă. Precizează că Statul dispune de o marjă largă de apreciere în materie de politici economice și sociale și consideră că, în cazul acesta, nu a depășit-o. El indică de asemenea că activitatea societății reclamante a fost suspendată doar parțial. El adaugă că, conform articolului 1057 § 3 din codul civil, cheltuielile legate de gestionarea fiduciară sunt suportate de constituanți și că, prin urmare, în orice caz, cheltuielile legate de implementarea legii nr. 55-XVI ar fi fost puse în sarcina clienților societății reclamante.

În final, Guvernul expune că șase societăți fiduciare erau în activitate la momentul adoptării legii litigioase, că două dintre ele – care ar fi avut aproximativ 8.000 și 23.000 de clienți respectiv – au respectat integral dispoziții legii, că alte două din aceste societăți au inițiat propriu-zis o procedură de lichidare, și că ultimele două, inclusiv societatea reclamantă, nu au implementat dispoziții legii în cauză datorită pierderii datelor registrelor clienților.

31.

Curtea consideră că interesele economice legate de gestionarea patrimoniului fiduciar constituie "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Acestea includ în special continuarea de către societatea în cauză a activităților sale în calitate de actor pe piața valorilor mobiliare (vezi, mutatis mutandis, Tre Traktörer AB c. Suedia, 7 iulie 1989, § 53, seria A nr. 159, și Werra Naturstein GmbH & Co Kg c. Germania, nr. 32377/12, § 37, 19 ianuarie 2017).

32.

În cazul acesta, Curtea observă că legea nr. 55-XVI a afectat fără îndoială funcționarea societății reclamante: într-adevăr, aceasta nu mai putea aliena activele clienților (§18 mai sus), și activitatea ei a fost suspendată cu motivul, printre altele, absența implementării de către ea a măsurilor prevăzute de legea litigioasă (paragrafele 8 și 14 mai sus). Curtea constată deci că observarea de către societatea reclamantă a dispoziții legii nr. 55-XVI era determinantă pentru continuarea de către ea a activității. În aceste condiții, estimează că măsuri denunciate reprezintă o ingerință în dreptul interesatei la "respect față de bunurile sale" și că trebuie să se analizeze ca o reglementare a folosirii bunurilor în sensul celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Tre Traktörer AB, precitată, § 55, și Werra Naturstein GmbH & Co Kg, precitată, § 41).

33.

Curtea observă apoi că legalitatea ingerințe nu pune probleme între părți. Cât privește scopul urmărit de această ingerință, ea observă că legiuitorul moldav a dorit să protejeze interesele persoanelor care participaseră la privatizarea masivă a bunurilor Statului (§19 mai sus), și aceasta după ce constatase, în cursul controalelor efectuate la mai multe societăți fiduciare, numeroase nereguli (§6 mai sus). Ea poate accepta că Statul pârât era ghidat de motive de justiție socială, în vederea corectării efectelor reglementărilor adoptate la începerea perioadei de tranzițe către o economie de piață. Estimează deci că obiectivul urmărit consta în reglementarea folosirii bunurilor în interes general.

34.

Pentru ceea ce privește proporționalitatea ingerințe, Curtea se referă la principii relevante în materia aceasta așa cum sunt enunțate în hotărârea Herrmann c. Germania ([GC], nr. 9300/07, § 74, 26 iunie 2012). Ea amintește de altfel că Statele dispun în principiu de o marjă amplă de apreciere în domeniu politicilor economice și sociale (Fábián c. Ungaria [GC], nr. 78117/13, § 72 in fine, CEDH 2017 (extras)).

35.

De altminteri, Curtea reafirmă că, pentru a aprecia conformitatea conduitei Statului la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ea trebuie să meargă dincolo de aparență și să caute realitate situației litigioase, ținând cont de toate circumstanțele relevante, inclusiv comportamentul părților litigiului, mijlocurile folosite de Stat și implementarea lor. Într-adevăr, atunci când o chestiune de interes general este în joc, autoritățile publice sunt obligate să acționeze în timp util, în mod corect și cu cea mai mare coerență (Vistiņš și Perepjolkins c. Letonia [GC], nr. 71243/01, § 114, 25 octombrie 2012).

36.

Curtea observă că Statul dispunea o marjă amplă de apreciere în alegerea modalităților implementării politicii sale privind piața valorilor mobiliare. În cazul acesta, ea observă de altfel că legea nr. 55-XVI a fost adoptată în contextul tranziție de la o economie socialistă la o economie de piață, mai precis în contextul privatizării bunurilor statului.

37.

Cât privește prima măsură litigioasă prevăzută de legea nr. 55-XVI, și anume trimiterea de scrisori recomandate constituanților pentru a-i informa despre starea conturilor lor și a le propune modificări contractelor de fiducie, Curtea admite că, ținând cont de numărul ridicat al clienților societății reclamante – peste 330.000 – o asemenea trimitere ar fi reprezentat cheltuieli importante pentru aceasta. De altfel, ea observă că situația financiară a societății reclamante la acel moment (§11 mai sus) nu pare să fi permis acesteia să se achite de această sarcină în termenul stabilit de lege, adică înainte de 1 ianuarie 2006. În același timp, Curtea observă că, în urma adoptării legii litigioase, societatea reclamantă nu a fost supusă unui retragere licență, că nu a văzut activitatea sa complet suspendată (paragrafele 8 și 14 mai sus) și că, mai ales, a putut primi veniturile generate de patrimoniul clienților (§17 mai sus). Ea constată deci că intervenție Statului a constat, pe de o parte, în interzicerea societății reclamante să vândă activele clienților și, pe altă parte, în supravegherea altor activități ale interesatei fără a o priva de orice sursă venituri. La acest din urmă titlu, ea observă că situația financiară a societății reclamante s-a îmbunătățit considerabil din 2008 (paragrafele 16 și 17 mai sus). În aceste condiții, Curtea consideră că era posibil pentru ea de a proceda la trimiterea etape a scrisorilor în cauză, în funcție disponibilitate resurselor. De altfel, ea observă că nu rezultă din dosar că societatea reclamantă a contestat decizii suspensiei adoptate împotriva ei.

38.

Curtea ține de asemenea cont de faptul că alte două societăți fiduciare, care gestiona interesele aproximativ 8.000 și 23.000 de clienți respectiv, au fost în măsură să trimită scrisorile recomandate menționate tuturor cocontractanților (§30 in fine mai sus), în timp ce societatea reclamantă a informat doar șaizeci și șapte din clienții în conformitate cu formele prescrise de lege. Ea observă de asemenea că nu rezultă din elemente de care dispune că performanța economică a acestor două societăți, raportate la numărul respectiv de clienți, era semnificativ mai bine decât a societății reclamante – lucru care, în orice caz, aceasta din urmă nu susține.

39.

Curtea observă de altfel, în linie cu Guvernul, că societatea reclamantă era în drept, în aplicarea articolului 1057 § 3 din codul civil, să facă responsabili clienții de cheltuielile legate de trimiterea scrisorilor recomandate (§23 mai sus). În acest sens, ea observă că, chiar dacă legea nr. 55-XVI interziceau societățile fiduciare să alinaeze activele clienților, nicio din dispoziții nu se opuneau faptului că costul cheltuieli de gestionare să fie dedus din venituri generate de aceste active.

40.

Curtea observă de altfel că, conform clauzelor contracte semnate în anii 1994-1995, trimiterea corespondenței trimestriale constituanților era una din obligații de bază ale societății reclamante (§20 in fine mai sus). Ea consideră că trimiterea în timp o scrisorilor, impusă de legea nr. 55-XVI, fussent-ele recomandate, nu poate a priori reprezenta o sarcină neproporționată în raport cu alte obligații asumate anterior de societatea reclamantă.

41.

Cât privește argumentul societății reclamante tras dintr-o imposibilitate de executare a legii nr. 55-XVI datorită pierderii datelor registrelor clienților, Curtea constată că, în pofida poruncilor autorităților statului, interesata nu a procedat la restaurarea acestor date. Ea observă, de surcroit, că aceasta nu a explicat nicicum de ce nu a putut-o face pe bază contracte semnate cu clienții.

42.

În concluzie, Curtea acordă importanță: faptului că măsura contestată viza totalitatea societăților fiduciare; circumstanța că societatea reclamantă a putut beneficia o perioada tranzitorie, prelungită de mai multe ori, pentru a-și adapta conduita; și absența caracter nerezonabil în sine, în raport scopul urmărit, alegerii, operată de legiuitor, impunerii societățile fiduciare trimiterea scrisorilor recomandate. Ținând cont de asemenea comportamentul societății reclamante, Curtea nu poate concluziona că, obligând aceasta la trimitere scrisorilor recomandate clienților, Statul pârât depășit marjă amplă de apreciere de care dispunea și că "echilibrul just" care trebuie menținut între protecție dreptul la respect față de bun și exigențe interesul general a fost rupt.

43.

Cât privește a doua măsură litigioasă prevăzută de legea nr. 55-XVI, și anume modificarea clauzelor contractuale care reglementează relații între societățile fiduciare și clienții lor, Curtea observă că, în raport cu contractele vechi semnate între părți, noile clauze oferea posibilitate constituanților de constrânge societățile fiduciare să respecte mai multe condiții legate de gestionarea patrimoniului (paragrafele 18 și 21 mai sus). Curtea nu poate specula pe impactul acestei măsuri pe activitate a societății reclamante și pe situația financiară acesteia. Oricum ar fi, elemente de care dispune nu-i permit să concluzioneze că modificare a contractelor de fiducie era susceptibilă să facă suporta societății reclamante o sarcină excesivă și exorbitantă. Prin urmare, Curtea consideră că, pentru ceea ce privește măsura a doua, Statul nu depășit nici el marjă amplă apreciere de care beneficia în materia aceasta.

44.

Din aceasta rezultă că cererea este în mod evident prost întemeată și că trebuie respinsă, în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Întocmit în franceză apoi comunicat în scris pe 1 februarie 2018.

Stanley Naismith

Robert Spano

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2018-10-23
0,95
AFFAIRE LADY S.R.L. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE LADY S.R.L. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (Requête n o 39804/06) ARRÊT STRASBOURG 23 octobre 2018 DÉFINITIF 23/01/2019 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2019-07-02
0,95
AFFAIRE GHEORGHIȚĂ c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GHEORGHIȚĂ c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (Requête n o 5334/06) ARRÊT STRASBOURG 2 juillet 2019 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gheorghiță c. République de Moldova, La Cour euro
CtEDO 2018-09-04
0,94
AFFAIRE CIOLACU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CIOLACU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (Requête n o 22400/13) ARRÊT STRASBOURG 4 septembre 2018 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ciolacu c. République de Moldova, La Cour europée
CtEDO 2016-09-13
0,94
INVESTPRIVATBANK S.A. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 34230/09 INVESTPRIVATBANK S.A. contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 13 septembre 2016 en un comité composé de : Nebojša Vučinić, prési
CtEDO 2017-03-28
0,94
AFFAIRE ȘOLARI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ŞOLARI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (Requête n o 42878/05) ARRÊT STRASBOURG 28 mars 2017 DÉFINITIF 28/06/2017 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de
Sursă