KOMOLOV v. RUSSIA

Comunicat la 12 ianuarie 2018 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 32811/17 Aleksandr Anatolyevich KOMOLOV împotriva Rusiei depusă la 17 aprilie 2017 DECLARAȚIEA FACTELOR Reclamantul, dl Aleksandr Anatolievich Komolov, este un național rus, născut în 1961 și locuiește la Moscova. El este reprezentat în fața Curții de către dl V.A. Loskutov, un avocat practicant la Moscova. La 10 decembrie 2013, Curtea de District Zelenogradskiy, Moscova („Curtea de District”), a acordat 6 493,500 ruble ruse (RUB) Ministerului Finanțelor, care urmează să fie plătită de către reclamant și RUB 40,667 pentru rambursarea costurilor juridice, care urmează, de asemenea, să fie plătită de solicitant. Hotărârea din 10 Decembrie 2013 a intrat în vigoare la 14 aprilie 2014. La 8 iulie 2014, Curtea de District a eliberat o scrisoare de execuție. Prin hotărârea din 12 septembrie 2014, serviciul judecătorilor a inițiat procedurile de executare. Reclamantul a fost invitat să respecte voluntar datoria hotărârii în termen de cinci zile de la data în care a primit o copie a acestei hotărâri. La 18 septembrie 2014, o copie a acestei hotărâri a fost trimisă reclamantului printr-un post înregistrat. Reclamantul a afirmat că nu a primit niciodată o copie a acestei hotărâri. La 7 noiembrie 2014, judecătorul a emis hotărârea care restricționează dreptul reclamantului de a părăsi țara pentru o perioadă de șase luni, având în vedere faptul că reclamantul nu a plătit datoria hotărârii. Reclamantul a afirmat că nu a fost notificat de restricțiile de călătorie impuse acestuia. La 19 noiembrie 2014, judecătorul a atașat proprietatea reclamantului (alte parcele de teren și o casă). La 2 ianuarie 2015, reclamantul, care se presupunea că nu a fost conștient de restricțiile de călătorie, a decis să călătorească în Thailanda pentru a suferi un tratament medical, dar a fost oprit de către gardienii de frontieră în timp ce încerca să abordeze avionul. La 25 iunie 2015, reclamantul a contestat în instanță hotărârea judecătorului din 7 Noiembrie 2014. El a susținut, în special, că nu a fost informat cu privire la procedurile de executare inițiate la 12 septembrie 2014 și la restricțiile de călătorie impuse acestuia. La 17 iulie 2015, Curtea de District a examinat și a respins plângerea reclamantului. La 10 noiembrie 2015, Curtea de Oraș din Moscova („Curtea de Oraș”) a susținut hotărârea din 17 iulie 2015. La 9 iunie 2016 un judecător al Curții de Oraș a refuzat să depună apelul de cassare al reclamantului la instanța de cassare. La 20 septembrie 2016 un judecător al Curții Supreme a Federației Ruse a refuzat să depună apelul de cassare al reclamantului la camera civilă a Curții Supreme. La 14 aprilie 2017, reprezentantul reclamantului a primit o copie a hotărârii din 20 septembrie 2016. COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția că dreptul său de a părăsi Federația Rusă a fost încălcat printr-o interdicție impusă de serviciul judecătorilor. Nu 4 la Convenție? În cazul în care a fost aceasta restricție în conformitate cu legea și necesară în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 4 (a se vedea Gochev v. Bulgaria , nr. 34383/03, §§ 44-57, 26 noiembrie 2009, și Khlyustov v. Rusia , nr. 28975/05, §§ 92-102, 11 iulie 2013)? În special: (a) interdicția de călătorie impusă reclamantului a urmărit vreun scop legitim? (b) Autoritățile (serviciul bailificilor sau alții) au notificat în mod corespunzător reclamantul procedurii de executare inițiate la 12 septembrie 2014 și o restricție privind călătoria în străinătate impusă la 7 noiembrie 2014? Guvernul este solicitat să furnizeze copii ale acestor notificări, dacă este cazul, cu dovezi care confirmă că reclamantul le-a primit. (c) Ce măsuri au luat serviciile judecătorilor pentru recuperarea datoriei de la reclamant înainte de a-i impune interdicția de călătorie și după ce i-au impus? (d) Ordinele judecătorilor de a impune interdicția de călătorie reclamantului în mod corespunzător? (e) A îndeplinit domeniul de aplicare al revizuirii judiciare a ordinilor judecătorilor de a impune o interdicție de călătorie reclamantului cerințele articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție? Având în vedere răspunsurile la întrebările de mai sus, a existat o încălcare a libertatii reclamantului de a părăsi teritoriul statului contestat, în contravenție cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție?

Communicated on 12 January 2018

THIRD SECTION

Application no. 32811/17

Aleksandr Anatolyevich KOMOLOV

against Russia

lodged on 17 April 2017

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Aleksandr Anatolyevich Komolov, is a Russian national, who was born in 1961 and lives in Moscow. He is represented before the Court by Mr V.A. Loskutov, a lawyer practising in Moscow.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 10 December 2013 the Zelenogradskiy District Court, Moscow (“the District Court”), awarded 6,493.500 Russian roubles (RUB) to the Ministry of Finance to be paid by the applicant and RUB 40,667 for the reimbursement of legal costs, also to be paid by the applicant. The judgment of 10

December 2013 entered into force on 14 April 2014.

On 8 July 2014 the District Court issued a writ of execution.

By a ruling of 12 September 2014 the bailiffs’ service initiated enforcement proceedings. The applicant was invited to voluntarily comply with the judgment debt within five days of the date on which he received a copy of that ruling.

On 18 September 2014 a copy of that ruling was sent to the applicant by a registered post. The applicant alleged that he had never received a copy of that ruling.

On 7 November 2014 the bailiff issued the ruling restricting the applicant’s right to leave the country for a period of six months on the grounds that the applicant had not paid the judgment debt. The applicant alleged that he had not been notified of the travel restrictions imposed on him.

On 19 November 2014 the bailiff attached the applicant’s property (several plots of land and a house).

On 2 January 2015 the applicant, who was allegedly not aware of the travel restrictions, decided to travel to Thailand to undergo a medical treatment, but was stopped by border guards as he was attempting to board the plane.

On 25 June 2015 the applicant challenged in court the bailiff’s ruling of 7

November 2014. He submitted, in particular, that he had not been informed of the enforcement proceedings initiated on 12 September 2014 and of the travel restrictions imposed on him.

On 17 July 2015 the District Court examined and dismissed the applicant’s complaint.

On 10 November 2015 the Moscow City Court (“the City Court”) upheld the judgment of 17 July 2015.

On 9 June 2016 a judge of the City Court refused to refer the applicant’s cassation appeal to the cassation court.

On 20 September 2016 a judge of the Supreme Court of the Russian Federation refused to refer the applicant’s cassation appeal to the civil chamber of the Supreme Court.

On 14 April 2017 the applicant’s representative received a copy of the decision of 20 September 2016.

COMPLAINT

The applicant complains under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention that his right to leave the Russian Federation was violated by a ban imposed by the bailiffs’ service.

QUESTIONS TO THE PARTIES

No. 4 to the Convention? If so, was that restriction in accordance with the law and necessary in terms of Article

2

§

3 of Protocol No. 4 (see

Gochev v. Bulgaria

, no.

34383/03, §§

44-57, 26 November 2009, and

Khlyustov v. Russia

, no. 28975/05, §§

92-102, 11 July 2013)? In particular:

(a)

Did the travel ban imposed on the applicant pursue any legitimate aim?

(b) Did the authorities (bailiffs’ service or other) duly notify the applicant of the enforcement proceedings initiated on 12 September 2014 and a restriction on travel abroad imposed on him on 7 November 2014? The Government are requested to provide copies of those notifications, if any, with evidence confirming that the applicant had received them.

(c)

What measures did the bailiffs’ service take to recover the debt from the applicant before imposing the travel ban on him and after they had imposed it on him?

(d)

Were the bailiffs’ orders to impose the travel ban on the applicant duly reasoned?

(e)

Did the scope of the judicial review of the bailiffs’ orders to impose a travel ban on the applicant satisfy the requirements of Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention?

2.

In the light of the answers to the above questions, was there a violation of the applicant’s freedom to leave the territory of the respondent State, contrary to Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention?