CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 52969/14 Péter LEGEZA împotriva Ungariei și a altor 3 cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 16 ianuarie 2018 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, președinte, Carlo Ranzoni, Iulia Motoc, judecători și Andrea Tamietti, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse mai sus la diferitele date indicate în tabelul adăugat, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Z. Tallódi, al Ministerului Justiției. CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La diferite date, reclamanții au fost respinse din serviciul pe care le-au avut la întreprinderile de stat. Cea mai mare parte din plățile lor de indemnizare a fost apoi supusă unei taxe speciale de 75%. Detaliile legislației de bază sunt prezentate în M.A. Ungaria ([Comitetul] (dec.), nr. 36642/14, §§ 11-14, 28 noiembrie 2017). În cererea nr. 52969/14 (Legeza c. Ungaria) ), partea plății de separare care depășește pragul statutar de 3,5 milioane de forints maghiari (HUF) a fost de 35,128,583 HUF (aproximativ 113,000 euro (EUR) ). Impozitul special pentru această sumă a fost de HUF 26,346,437 HUF (aproximativ 85.000 EUR). Venitul anual brut suplimentar al dlui Legeza în 2014, anul fiscal în cauză, a fost de HUF 70.935.751 (aproximativ 229.000 EUR). Deducerea impozitului special a redus suma cu aproximativ 37%. Salariul lunar al dlui Legeza a fost de aproximativ 2.945.000 HUF (aproximativ 9.500 EUR) înainte de impozite. El a fost respins la 18 iunie 2014 și a găsit noi locuri de muncă începând cu 15 ianuarie 2015. Sarcina fiscală globală asupra platei de livrare a dlui Legeza a fost de 69,7%. În cererea nr. 6248/15 (Hollo v. Ungaria) , partea plății de lichidare depășește pragul statutar de 3,5 milioane HUF a fost de 16,810,192 HUF (aproximativ 54,200 EUR). Taxul special pentru această sumă a fost de HUF 12,607,644 HUF (aproximativ 40,700 EUR). Cu excepția plății de lichidare, venitul anual brut suplimentar al dlui Holló în 2010, anul fiscal în cauză a fost de HUF 39,077,146 HUF (aproximativ 40,700 EUR). 126.000). Deducerea impozitului special a redus această sumă cu aproximativ 32%. Dl Holló a fost respins la 5 iulie 2010. Sarcina fiscală generală asupra plății de indemnizare a dlui Holló a fost de 64,8%. În cererea nr. 7833/15 (Don c. Ungaria) ), partea plății de lichidare depășește pragul statutar de 3,5 milioane HUF a fost 46.136.364 HUF (aproximativ 149.000 EUR). 75% din impozitul special pentru această sumă a fost HUF 34,602.273 (aproximativ 111.600 EUR). Venitul anual brut suplimentar al dlui Don în 2014, anul fiscal în cauză, a fost de aproximativ 116,7 milioane HUF (aproximativ 375.000 EUR) în conformitate cu Guvernul și aproximativ HUF 105,7 milioane (aproximativ 339 000 EUR) conform reclamantului. Deducerea impozitului special a redus singur venitul anual brut cu aproximativ 29,8%, conform cifrei guvernului și cu 32,9%, conform celui al reclamantului. Dl Don a fost respins la 19 iunie 2015. Sarcina fiscală globală asupra plății de lichidare a dlui Don a fost de 70,8%. În cererea nr. 9577/15 (Fekete c. Ungaria) ), partea plății de indemnizare care depășește pragul statutar aplicabil pentru milioane HUF a fost de 3.800.000 HUF (aproximativ 12,300 EUR). 2.850,000 (aproximativ 9.200 EUR). În 2014, venitul anual brut suplimentar al dlui Fekete a fost de 29,480.467 HUF (aproximativ 95.000 EUR). Deducerea impozitului special a redus singur venitul anual brut cu aproximativ 9,7%. Dl Fekete a fost respins la 31 decembrie 2014. Sarcina fiscală generală asupra plății de lichidare a dlui Fekete a fost de 54,6%. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la impunerea ratei fiscale speciale pe o parte din plățile lor de indemnizare, care, în opinia lor, era o privare nejustificată și deținută a bunurilor lor, susținând, de asemenea, că art. 14 din Convenția a citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost încălcat deoarece impunerea taxei speciale a fost presupusă discriminatorie. În cele din urmă, se bazează pe art. 13 citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, ei se plângeau de absența unui remediu eficace împotriva măsurii. Având în vedere asemănarea prezentelor cereri, Curtea decide să își ordone aderarea (art. 42 § 1 din Regulamentul de procedură). Denumirea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 13. Reclamanții se plângeau de perceperea taxei speciale în parte din plățile lor de indemnizare. „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 14. Argumentele părților în cererile prezente sunt, în esență, identice cu cele menționate la alineatele 17-20 în M.A. c. Ungaria (dec.), nr. 36642/14, 28 noiembrie 2017). 15. În evaluarea prezentelor cazuri, Curtea face trimitere la considerațiile prezentate la punctele 21-35 din M.A. c. Ungaria (citate mai sus). 16. Acesta remarcă, în special, că, pur având în vedere impozitul special perceput numai pe partea cea mai mare a plăților de lichiditate, actualii solicitanți au susținut reduceri ale veniturilor lor anuale brute de 37%, 32%, 29,8% sau 32,9% și, respectiv, 9,7%, spre deosebire de 17,6% în M.A. c. Ungaria (a se vedea punctul 9 din această decizie). Sarcina fiscală asupra plăților de indemnizare a fost, respectiv, 69,7%, 64,8%, 70,8% și 54,6% în acest caz (a se vedea punctele 7-10 de mai sus), spre deosebire de 42,7% în M.A. c. Ungaria Cu toate acestea, ținând cont de circumstanțele specifice ale prezentelor cereri – în special de veniturile ridicate în cauză și de sumele mari rezultate de plăți de lichidare – Curtea nu este pregătită să accepte, în aceste cazuri, că aplicarea legii fiscale speciale a afectat fundamental situația financiară a reclamanților. 17. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamanții nu pot fi considerați ca fiind obligați să suporte o sarcină individuală excesivă și disproporționată. Statul, în acest caz, nu a depășit marja de apreciere largă în domeniul impozitării atunci când a evidențiat un echilibru echilibrat între interesul public și dreptul reclamanților la bucurarea pașnică a bunurilor lor. Rezultă că această parte a cererilor este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. art. 14 din Convenție prevede: „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în [] Convenția este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau o altă opinie, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut”. 21. Argumentele părților în prezentele cereri sunt, în esență, identice cu cele prezentate la punctele 37-38 din M.A. c. Ungaria (citate mai sus). 22. Din partea sa, Curtea se referă, mutatis mutandis , la evaluarea conținută la punctele 39-45 din M.A c. Ungaria (citate mai sus) și constată că reclamanții nu au demonstrat că, în calitate de foști angajați ai întreprinderilor de stat, acestea au fost într-o situație relevant similară cu angajații din sectorul privat în scopul impozitării plăților de indemnizare. 23. Prin urmare, această parte a cererilor nu a existat nici o discriminare și, prin urmare, nici o apariție a unei încălcări a articolului 14 luate coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în consecință, această parte a cererilor este, de asemenea, evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. În cele din urmă, reclamanții s-au plângut de presupusa absență a unui remediu eficace împotriva măsurii reclamate, în încălcarea articolului 13 din convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” 25. Din moment ce Curtea a declarat plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în mod manifest nefondat (a se vedea punctul 18 de mai sus), constată că reclamanții nu au o „argumentare” a unei încălcări a acestei dispoziții în sensul articolului 13 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis și printre multe alte autorități, Walter v. Italia (dec.), nr. 18059/06, 11 iulie 2006). 26. Rezultă că această parte a cererilor este incompatibilă. Rationne materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea se alătură în unanimitate cererilor; declara cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 8 februarie 2018. Andrea Tamietti Faris Vehabović Președintele Adjunct Registrul Apendice No. Cerere nr. Locată la Solicitant Data nașterii Locația de reședință Naționalitate Reprezentat de 52969/14 16/07/2014 Péter LEGEZA 23/01/1961 Budapesta Ungară László Pál FARKAS 6248/15 26/01/2015 József HOLLÓ 24/09/1963 Debrecen Dániel Ungary András KARSAI 7833/15 04/02/2015 Miklós DON 07/02/1971 Budapest Ungary Dániel András KARSAI 9577/15 13/02/2015 Csaba FEKETE 09/08/1971 Budaörs Daniel András KARSAI maghiar
Application no. 52969/14
Péter LEGEZA against Hungary
and 3 other applications
(see list appended)
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 16
January 2018 as a Committee composed of:
Faris Vehabović,
President,
Carlo Ranzoni,
Iulia Motoc,
judges,
and Andrea Tamietti,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above applications lodged on the various dates indicated in the appended table,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
A list of the applicants is set out in the appendix.
2.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Z. Tallódi, of the Ministry of Justice.
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
On various dates, the applicants were dismissed from service which they had at State-owned enterprises.
5.
The uppermost portions of their severance payments were then subjected to a special tax of 75%.
6.
The details of the underlying legislation are outlined in
M.A.
v.
Hungary
([Committee] (dec.), no. 36642/14, §§ 11 to 14, 28
November 2017).
7
.
In application no. 52969/14 (
Legeza v. Hungary
), the portion of the severance payment exceeding the statutory threshold of 3.5 million Hungarian forints (HUF) was HUF 35,128,583 (approximately 113,000
euros (EUR)). The 75% special tax on this amount was HUF
26,346,437 (approximately EUR
85,000). Mr Legeza’s compounded gross annual income in 2014, the tax year concerned, was HUF
70,935,751 (approximately EUR 229,000). The deduction of the special tax alone reduced this sum by about 37%.
Mr Legeza’s monthly salary was about HUF 2,945,000 (approximately EUR 9,500) before taxes. He was dismissed on 18 June 2014 and found new employment as of 15 January 2015.
The overall tax burden on Mr Legeza’s severance payment was 69.7%.
8.
In application no. 6248/15 (
Holló v. Hungary)
, the portion of the severance payment exceeding the statutory threshold of HUF 3.5 million was HUF 16,810,192 (approximately EUR
54,200). The 75% special tax on this amount was HUF
12,607,644 (approximately EUR 40,700). Excluding the severance payment, Mr Holló’s compounded gross annual income in 2010, the tax year concerned, was HUF 39,077,146 (approximately EUR
126,000). The deduction of the special tax alone reduced this sum by about 32%.
Mr Holló was dismissed on 5 July 2010.
The overall tax burden on Mr Holló’s severance payment was 64.8%.
9.
In application no. 7833/15 (
Don v. Hungary
), the portion of the severance payment exceeding the statutory threshold of HUF 3.5 million was HUF 46,136,364 (approximately EUR 149,000). The 75% special tax on this amount was HUF 34,602,273 (approximately EUR 111,600). Mr
Don’s compounded gross annual income in 2014, the tax year concerned, was about HUF
116.7
million (approximately EUR 375,000) according to the Government and about HUF
105.7 million (approximately EUR
339,000) according to the applicant. The deduction of the special tax alone reduced the gross annual income by about 29.8% according to the Government’s figure and 32.9% according to the applicant’s one.
Mr Don was dismissed on 19 June 2015.
The overall tax burden on Mr Don’s severance payment was 70.8%.
10
.
In application no. 9577/15 (
Fekete v. Hungary
), the portion of the severance payment exceeding the applicable statutory threshold of HUF
2
million was HUF 3,800,000 (approximately EUR 12,300). The 75% special tax on this amount was HUF
2,850,000 (approximately EUR 9,200). Mr Fekete’s compounded gross annual income in 2014, the tax year concerned, was HUF 29,480,467 (approximately EUR 95,000). The deduction of the special tax alone reduced the gross annual income by about 9.7%.
Mr Fekete was dismissed on 31 December 2014.
The overall tax burden on Mr Fekete’s severance payment was 54.6%.
11.
The applicants complained under Article 1 of Protocol No.
1 about the imposition of the special tax rate on part of their severance payments, which in their view was a disguised and unjustified deprivation of their possessions. They also argued that Article 14 of the Convention read in conjunction with Article
1 of Protocol No. 1 was violated because the imposition of the special tax was allegedly discriminatory. Lastly, relying on Article 13 read in conjunction with Article
1 of Protocol No. 1, they complained of the absence of an effective remedy against the measure.
A.
Joinder of the applications
12.
Given the similarity of the present applications, the Court decides to order their joinder (Rule 42 § 1 of the Rules of Court).
B.
Complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
13.
The applicants complained about the levying of the special tax on part of their severance payments. They relied on Article 1 of Protocol No.
1, which provides as follows:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
14.
The parties’ arguments in the present applications are in essence identical to the ones outlined in paragraphs 17 to 20 in
M.A. v. Hungary
((dec.), no. 36642/14, 28 November 2017).
15.
In its assessment of the present cases, the Court makes reference to the considerations presented in paragraphs 21 to 35 of
M.A. v. Hungary
(cited above).
16.
It notes in particular that, purely on account of the special tax levied only on the uppermost portion of their severance payments, the present applicants sustained reductions of their gross annual incomes of 37%, 32%, 29.8% or 32.9%, and 9.7% respectively, as opposed to 17.6% in
M.A. v. Hungary
(see paragraph 9 of that decision). The tax burden on the severance payments themselves was respectively 69.7%, 64.8%, 70.8% and 54.6% in the present case (see paragraphs 7 to 10 above), as opposed to 42.7% in
M.A. v. Hungary
(see paragraph 6 of the decision). Nevertheless, bearing in mind the specific circumstances of the present applications – in particular the high incomes at issue and the resultant large amounts of severance payments – the Court is not ready to accept, in these cases either, that the application of the special tax law fundamentally undermined the applicants’ financial situation.
17.
The Court thus concludes that the applicants cannot be regarded as having had to bear an excessive and disproportionate individual burden. The State, in the present case, did not overstep its wide margin of appreciation in the field of taxation when striking a fair balance between the public interest and the applicants’ right to peaceful enjoyment of their possessions.
18
.
It follows that this part of the applications is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
C.
Complaint under Article 14 of the Convention
19.
The applicants also complained that the impugned legislation was discriminatory, in breach of Article 14 read in conjunction with Article
1 of Protocol No. 1.
20.
Article 14 of the Convention provides:
“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in [the] Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”
21.
The parties’ arguments in the present applications are in essence identical to the ones outlined in paragraphs 37 to 38 in
M.A. v. Hungary
(cited above).
22.
For its part, the Court refers,
mutatis mutandis
, to the assessment contained in paragraphs 39 to 45 of
M.A. v. Hungary
(cited above) and finds that the applicants have not demonstrated that, as former employees of State enterprises, they were in a relevantly similar situation to employees in the private sector for the purposes of the taxation of severance payments.
23.
It follows that there has been no indication of any discrimination and, therefore, no appearance of a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1. Consequently, this part of the applications is likewise manifestly ill-founded within the meaning of Article
35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
D.
Complaint under Article 13 of the Convention
24.
Lastly, the applicants complained about the alleged absence of an effective remedy against the measure complained of, in breach of Article
13 of the Convention, which reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
25.
Since the Court has declared the complaint under Article
1 of Protocol No. 1 manifestly ill-founded (see paragraph 18 above), it finds that the applicants do not have an “arguable claim” of a violation of that provision for the purposes of Article 13 of the Convention (see,
mutatis mutandis
and amongst many other authorities,
Walter v. Italy
(dec.), no.
18059/06, 11 July 2006).
26.
It follows that this part of the applications is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Joins
the applications;
Declares
the applications inadmissible.
Done in English and notified in writing on 8 February 2018.
Andrea Tamietti
Faris Vehabović
Deputy Registrar
President
No.
Application no.
Lodged on
Applicant
Date of birth
Place of residence
Nationality
Represented by
52969/14
16/07/2014
Péter LEGEZA
23/01/1961
Budapest
Hungarian
László Pál FARKAS
6248/15
26/01/2015
József HOLLÓ
24/09/1963
Debrecen
Hungarian
Dániel András KARSAI
7833/15
04/02/2015
Miklós DON
07/02/1971
Budapest
Hungarian
Dániel András KARSAI
9577/15
13/02/2015
Csaba FEKETE
09/08/1971
Budaörs
Hungarian
Dániel András KARSAI