- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 iunie 2017
- Stat pârât
- HUN
- Concluzia
- Inadmisibil
P.S. împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE A SECȚIEI 14875/12 P.S. împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), care așezează la 27 iunie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 9 martie 2012, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl P.S., este un național maghiar, care s-a născut în 1960. Președintele secțiunii a acordat reclamantului cererea de identitate sa să nu fie divulgat publicului (art. 47 § 4 din Regulamentul Curții).
El a fost reprezentat în fața Curții de către dl D. Karsai, un avocat practicant în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat într-o companie de stat. În temeiul prevederilor din Legea nr. XC din 2010 („Legea”), la încheierea ocupării forței de muncă a reclamantului, o anumită parte a plății sale de lichidare a fost taxată cu o rată de 98% în valoare de 30.904.849 forints maghiari (HUF) (aproximativ 103.000 euro (EUR)). Angajatorul reclamantului a dedus HUF 15,181,218 (EUR 50,600) din plata sa de lichidare ca parte a taxei sale speciale.
Reclamantul însuși a fost responsabil să plătească partea rămasă. La 6 mai 2011, în hotărârea nr. 37/2011 (V.10.) AB, Curtea Constituțională a anulat dispozițiile Actului în ceea ce privește aplicarea retroactivă a taxei 98%, care se bazează pe dreptul la demnitate umană. Cu toate acestea, motivul deciziei a subliniat faptul că doar impozitarea veniturilor colectate înainte de anul fiscal 2010 constituie o încălcare a dreptului la demnitate umană. La 10 mai 2011, reclamantul și-a prezentat declarația de impozitare asupra veniturilor cu caracter personal, care a ajuns la Autoritatea Națională Fiscală la 13 mai 2011. Declarația nu conține nicio trimitere la nicio obligație de plată fiscală specială.
La 9 mai 2011, Parlamentul a pronunțat din nou aplicarea retroactivă a taxei 98%. Amendamentul la Act a fost publicat în Journalul Oficial la 13 mai și a intrat în vigoare la 14 mai 2011. Acesta prevede că veniturile relevante obținute după 1 ianuarie 2010 au fost supuse impozitelor speciale. Decembrie 2010 trebuia să fie declarată prin autoevaluare, în declarațiile fiscale prezentate Autorității Fiscale Naționale. Impôrtul special 98% a fost plătit până la 20 mai 2011. Reclamantul nu și-a rectificat declarația fiscală sau a plătit valoarea fiscală rămasă până la 20 mai 2011. Autoritatea Fiscală Națională a efectuat o anchetă privind declarația reclamantului. Februarie 2012 Autoritatea Fiscală Națională a stabilit impozitul special nerambursat în valoare de HUF 15.723.630 (52.400 EUR).
În consecință, la 15 mai 2012, Autoritatea Fiscală Națională a perceput reclamantului impozitul suplimentar privind venitul personal în valoare de HUF 15.723.630 (52.400 EUR), impozite suplimentare în valoare de HUF 3.144.726 (10.500 EUR) și amendă de plată întârziată în valoare de HUF 1.624.407 (5.400 EUR). Prin urmare, reclamantul a plătit partea rămasă a taxei speciale și suplimentele impuse. COMPLAINT 10. Reclamantul s-a plâns de impunerea impozitului de 98% pe o parte a remunerației sale datorată încetării ocupării forței de muncă. El s-a bazat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. HOTĂRÂREA 11. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că impunerea taxei speciale constituie o privare nejustificată a bunurilor.
12. Guvernul a susținut că reclamantul trebuie să fi fost conștient de faptul că, în temeiul legislației modificate care au intrat în vigoare la 14 Mai 2011, el trebuia să plătească taxe speciale până la termenul stabilit. Prin urmare, termenul de șase luni a început în ziua în care termenul pentru îndeplinirea obligației fiscale speciale a expirat, adică, la 20 mai 2011. 13. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că și-a prezentat declarația de impozitare personală la 10 mai 2011, atunci când impozitul 98% nu făcea parte din sistemul juridic maghiar. Declarația de impozitare la momentul depunerii se conformă cu legile în vigoare. Reclamantul este de părere că noua lege nu se aplică acestuia.
14. Curtea reamintește că termenul de șase luni în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție decurge de la data deciziei finale în procesul de epuizare a căilor de recurs interne. În cazul în care este clar de la început, însă, că nu este disponibil niciun remediu eficace pentru solicitant, perioada decurge de la data actelor sau a măsurilor reclamate sau de la data cunoștinței actului respectiv sau a efectelor sale asupra sau a prejudiciului reclamantului (a se vedea Dennis și alții c. Regatul Unit (dec.), nr. 76573/01, 2 iulie 2002; și Varnava și alții c. Turcia [GC], nr. 16064/90 și al., § 157, CEDO 2009). 15. Curtea consideră că, în cazul în cauză, perioada de șase luni a început să se desfășoare la 14 mai 2011, atunci când modificarea Actului a finalizat condițiile impozitului impozit și, prin urmare, impozitul special a devenit definitiv plătibil și executabil în ceea ce privește reclamantul.
Amendamentul relevant a fost publicat în Journalul Oficial la 13 mai 2011 (a se vedea punctul 7 de mai sus); prin urmare, reclamantul trebuie considerat ca fiind luat în considerare în acest sens până la 14 mai 2011 cel târziu (a se vedea Csélényi/Ungaria (dec.) [Comitetul] nr. 73341/12, 9 iulie 2013). Cu toate acestea, cererea a fost depusă numai la 9 martie 2012, adică, peste șase luni mai târziu. 16. În consecință, cererea trebuie respinsă, de asemenea, pentru nerespectarea termenului de șase luni, prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție, și respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 20 iulie 2017. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
DECISION Application no. 14875/12 P.S. against Hungary The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 June 2017 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 9 March 2012, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Mr P.S., is a Hungarian national, who was born in 1960. The President of the Section granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 4 of the Rules of Court). He was represented before the Court by Mr D. A. Karsai, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Justice.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant was employed at a State-owned company. His employment was terminated by mutual agreement as of 29 October 2010.
Under the provisions of Act no. XC of 2010 (“the Act”), upon the termination of the applicant’s employment, a certain part of his severance payment was taxed at a 98% rate in the amount of 30,904,849 Hungarian forints (HUF) (approximately 103,000 euros (EUR)). The applicant’s employer deducted HUF 15,181,218 (EUR 50,600) from his severance payment as part of his special tax. The applicant himself was liable to pay the remaining part.
On 6 May 2011, in decision no. 37/2011 (V.10.) AB, the Constitutional Court annulled the provisions of the Act in respect of the five-year retroactive application of the 98% tax, relying on the right to human dignity. However, the reasoning of the decision underlined that only the taxation of revenues gathered before the 2010 tax year constituted a violation of the right to human dignity.
On 10 May 2011 the applicant submitted his personal income tax declaration, which arrived at the National Tax Authority on 13 May 2011. The declaration did not contain any reference to any special tax payment obligation. 7 . On 9 May 2011 the Parliament again enacted the retroactive application of the 98% tax. The amendment to the Act was published in the Official Gazette on 13 May and entered into force on 14 May 2011. It provided that relevant revenues earned after 1 January 2010 were subject to special tax. Incomes received by private individuals between 1 January 2010 and 29 December 2010 were to be declared by means of self-assessment, in tax returns submitted to the National Tax Authority. The 98% special tax was payable by 20 May 2011.
The applicant did not rectify his tax declaration or pay the remaining tax amount by 20 May 2011. The National Tax Authority carried out an investigation on the applicant’s declaration. In its minutes delivered on 10 February 2012 the National Tax Authority established unpaid special tax in the amount of HUF 15,723,630 (EUR 52,400). Accordingly, on 15 May 2012 the National Tax Authority levied on the applicant additional personal income tax in the amount of HUF 15,723,630 (EUR 52,400), tax surcharges in the amount of HUF 3,144,726 (EUR 10,500) and late payment fine in the amount of HUF 1,624,407 (EUR 5,400).
Subsequently, the applicant paid the remaining part of the special tax and the surcharges imposed on him. COMPLAINT
The applicant complained about the imposition of 98% tax on part of his remuneration due on termination of his employment. He relied on Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. THE LAW
Invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant complains that the imposition of the special tax amounted to an unjustified deprivation of property.
The Government argued that the applicant must have been aware of the fact that, under the amended legislation that had entered into force on 14 May 2011, he was to pay special tax until the given deadline. Therefore, the six-month time limit started on the day when the deadline for meeting the special tax obligation expired, that is, on 20 May 2011.
The applicant contested that argument. He argued that he had submitted his personal tax declaration on 10 May 2011, when the 98% tax had not been part of the Hungarian legal system. His tax declaration at the time of submitting was in compliance with the laws in force. The applicant was of the view that the new law was not applicable to him.
The Court recalls that the six-month time-limit under Article 35 § 1 of the Convention runs from the date of the final decision in the process of exhaustion of domestic remedies. Where it is clear from the outset, however, that no effective remedy is available to the applicant, the period runs from the date of the acts or measures complained of, or from the date of knowledge of that act or its effect on or prejudice to the applicant (see Dennis and Others v. the United Kingdom (dec.), no. 76573/01, 2 July 2002; and Varnava and Others v. Turkey [GC], nos. 16064/90 et al., § 157, ECHR 2009).
The Court considers that in the present case the six-month period started to run on 14 May 2011, when the amendment to the Act finalised the conditions of the impugned tax, and therefore the special tax became definitively payable and enforceable with regard to the applicant. The relevant amendment was published in the Official Gazette on 13 May 2011 (see paragraph 7 above); therefore the applicant must be regarded as having taken cognisance of it by 14 May 2011 at the latest (see Cselényi v Hungary (dec.) [Committee], no. 73341/12, 9 July 2013). However, the application was only submitted on 9 March 2012, that is, more than six months later.
It follows that the application must also be rejected for non ‑ compliance with the six-month time-limit, laid down in Article 35 § 1 of the Convention, and rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 20 July 2017. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Deputy Registrar President