CASE OF NEDESCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF NEDESCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus și revizuit de IER

(

http://ier.gov.

ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚI

A A PATRA

CAUZA NEDESCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(cererea nr. 70035/10)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

16 ianuarie 2018

DEFINIT

IVĂ

16/04/

2018

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

1

În cauza Nedescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Ganna Yudkivska,

președinte

,

Vincent A. De Gaetano,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Faris Vehabović

,

Iulia Motoc,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani,

judecători

,

ș

i Marialena Tsirli,

grefier de secție,

după ce a delibera

t în camera de consiliu, la 12 decembrie 2017,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDUR

A

1

. La originea cauzei se află cererea nr. 70035/10 îndreptată împotriva

României, prin care doi resortisanți ai acestui s

tat, doamna Daniela Nedescu

și domnul Călin Nedescu („reclamanții”) au sesizat Curtea la 26 noiembrie

2010, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”)

.

nții au fost reprezentați de doamna Diana

-Elena Dragomir,

avocat în București. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de

agentul guvernamental, doamna Catrinel Brumar, din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe

.

3

. Reclamanții au pretins că au suferit o încălcare a drepturilor protejate

de art. 8 din Convenție, deoarece nu au fost în măsură să își folosească

embrionii pentru a avea un alt copil, după ce embrionii respectivi au fost

confiscați de organele de urmărire penală în

2

010.

4

. La 6 noiembrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

5

. Prima reclamantă, doamna Daniela Nedescu, este căsătorită cu al doilea

reclamant, domnul Călin Nedescu. Aceștia s

-

au născut în 1976 și locuiesc în

București.

2

6

. În 2008, reclamanții, care nu aveau copii, deși își doreau acest lucru, au

decis să încerce metoda de reproducere umană asistată în cadrul unei clinici

private, clinica S.

Cl

inica respectivă solicitase anterior Agenției Naționale de Transplant

(„ANT”), în conformitate cu cerințele legale, acordarea autorizației de

funcționare ca bancă de țesuturi și celule umane și ca utilizator de țesuturi și

celule umane, însă în 2008 cererea încă nu fusese aprobată.

7

. În urma unei stimulări ovariene și a fertilizării

in vitro

, au fost obținuți

șapte embrioni, din care trei au fost transferați imediat doamnei Nedescu, care

a rămas însărcinată și a născut.

8

. Ceilalți patru embrioni au fost crioprezervați și depozitați la clinica S.

în noiembrie 2008, în perspectiva unei viitoare inseminări a doamnei

Nedescu

.

9

. La 15 iulie 2009, procedura de obținere a autorizației solici

tate de la

ANT s-

a încheiat și clinica S. a fost autorizată să își desfășoare activitatea

ca

un centru medical care putea funcționa ca bancă de material genetic.

a

utorizației menționate anterior, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism de pe lângă Parchetul General

(DIICOT) a închis clinica S., a confiscat întregul material genetic găsit,

inclusiv embrionii reclamanților, și

l-

a transferat la Institutul Național de

Medicină Legală Mina Minovici (INML).

Embrionii reclamanților și cei ai altor cupluri au fost păstrați în containere

speciale. Fiecare container conținea flacoane diferite pentru fiecare set de

embrioni.

că au fost confiscați de clinica S. embrionii a peste 240 de familii.

La fel ca și în cazul altor pacienți ai clinicii, reclamanții nu au fost nici

informați cu privire la măsura de confiscare, despre care au aflat din presă,

nici consultați cu privire la transferul embrionilor confiscați de la clinica S.

la INML.

12

. La 13 martie 2010, reclamanții au solicitat DIICOT să le permită să își

re

cupereze embrionii, deoarece doreau să efectueze o nouă procedură de

reproducere asistată într

-

o altă clinică. Au subliniat că era extrem de

important să primească rapid autorizația de recuperare a embrionilor, întrucât

perioada de depozitare a acestora ur

ma să expire în august 2010 și exista o

procedură strictă de transfer.

a permis reclamanților să își recupereze

embrionii direct de la INML. Aceștia trebuiau să fie însoțiți de un embriolo

g

și să fur

nizeze un container special cu azot lichid.

14

. La 21 iulie 2010, reclamanții au mers la INML însoțiți de un

embriolog, însă nu li s

-

a permis să

-

și recupereze embrionii. În schimb, li s

-a

solicitat să furnizeze dovezi că ANT aprobase transferul în cauză.

3

15

. Prin urmare, prima reclamantă a încercat, sub supravegherea unui

medic specialist, să efectueze o nouă stimulare ovariană, în speranța că vor fi

obținuți noi embrioni.

menopauză prematură, a făcut obiectul unui examen medical, care a arătat că

starea ei de sănătate nu îi permitea să se supună unui alte stimulări ovariene.

17

. Reclamanții s

-

au constituit părți civile în cadrul procesului penal

împotriva conducerii clinicii S. și a medicilor care profesau în cadrul acesteia

sau care colaborau cu aceasta și au solicitat despăgubiri în temeiul

dispozițiilor dreptului intern privind răspunderea civilă delictuală, pe motiv

că nu fuseseră în măsură să utilizeze embrionii. Prin încheierea din 29

noiembrie 2010, acțiunea reclamanților a fost respinsă pentru lipsa calității

procesuale, pe motiv că refuzul INML de a le permite să recupereze embrio

nii

n

u avea nicio legătură cu infracțiunile de care erau acuzate persoanele

inculpate. Reclamanților li s

-

a indicat să formuleze o cerere de despăgubiri în

fața unei instanțe civile.

18

. Prin urmare, reclamanții au reluat demersurile de

recuperare a

embrionilor depozitați la INML, dar fără succes.

19

. În noiembrie 2010, reclamanții au introdus o acțiune în fața Curții de

Apel București împotriva ANT și a Ministerului Sănătății, solicitând ca ANT

să autorizeze transferul embrionilor la o clinică autorizată, în România sau în

străinătate, unde doamna Nedescu putea încerca să rămână din nou

însărcinată

.

20

. La 12 decembrie 2010, doamna Nedescu a fost supusă unui alt control

medical, care a

condus la aceleași concluzii ca la 18 august 2010.

a informat pe reclamanți că refuză să

aprobe transferul embrionilor. A afirmat că DIICOT a transferat embrionii la

INML în mod ilegal, având în veder

e că institutul nu obținuse autorizația

necesară pentru a funcționa ca o bancă de țesuturi și celule. În plus,

dispozițiile Codului de procedură penală invocate de DIICOT nu prevedeau

nicio garanție privind siguranța embrionilor depozitați la INML.

22

. La ședința de judecată din 22 martie 2011, reclamanții au solicitat cur

ții

de apel să dispună transferul embrionilor de la INML la o clinică privată

aleasă de ei, cu sediul în Sibiu, clinica P., care era autorizată să desfășoare

activi

tăți de reproducere asistată și să funcționeze ca bancă de material

genetic.

23

. Cererea reclamanților a fost respinsă în aceeași zi. Instanța s

-a

întemeiat pe dispozițiile art. 148 alin. (4) și (5) din Legea privind reforma în

dome

niul sănătății. A constatat că refuzul ANT de a autoriza transferul

embrionilor a fost legal, deoarece nici clinica S., nici INML nu fuseseră

acreditate sau autorizate să funcționeze ca bănci de material genetic, iar

transferul materialului genetic putea f

i realizat numai între instituții autorizate

să funcționeze ca bănci de depozitare.

4

24

. Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei hotărâri în fața Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

în calitate de custode legal al tuturor embrionilor, inclusiv al celor aparținând

reclamanților

.

Transferul embrionilor la noul custode a avut loc la 19 octombrie 2011.

Conform unui proces-verbal în

tocmit de către autoritățile judiciare cu această

ocazie, doamna A. M., medicul spitalului P.S., care a recepționat transportul

de embrioni, a întocmit o declarație de declinare a răspunderii potrivit căreia

materialele genetice enumerate în inventarul car

e însoțea embrionii au fost

primite fără nicio verificare prealabilă a flacoanelor, nu a avut posibilitatea să

verifice fiecare element în parte din cauza absenței embriologului care

participase la congelarea inițială, precum și că procedurile utilizate la

acel

moment erau diferite de cele folosite de primul custode.

26

. La 20 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat împotriva hotărârii din 22 martie 2011 și a dispus ca ANT

să pună în executare de

cizia procurorului de restituire a embrionilor, prin

autorizarea transferului acestora de la INML la o clinică autorizată sau un

spital autorizat, la alegerea reclamanților, din România sau din străinătate.

A reținut, în primul rând, că ANT, care funcționa ca instituție în

subordinea Ministerului Sănătății, a fost informată în mod corespunzător cu

privire la decizia organelor de anchetă de a depozita la INML materialele

confiscate de la clinica S. și, în al doilea rând, că Ministerul Sănătății a

semnat, împ

reună cu organele de anchetă, proce

sul

-verbal întocmit la finalul

procedurii de transfer al embrionilor la INML.

A hotărât că, în măsura în care sarcina ANT consta în coordonarea

activităților de obținere, prelucrare, conservare, stocare, autorizare și

dis

tribuire de țesuturi și celule umane în România, nu a existat niciun temei

legal pentru ingerința acesteia în punerea în executare a deciziei procurorului

de restituire a embrionilor către reclamanți.

În continuare, Înalta Curte a invocat observațiile prezentate în fața Curții

de către Guvern în cauza

Knecht împotriva României

(nr. 10048/10,

2 octombrie

2012), din care se poate constata că organele de anchetă au

autorizat-

o pe doamna Knecht să își recupereze embrionii de la INML,

precum și că Guvernul a apreciat că doamna Knecht obținuse legal dreptul de

a asigura transferul lor la o clinică autorizată. Înalta Curte a subliniat că

embrionii domnului și doamnei Nedescu fuseseră depozitați în același

container cu cei ai doamnei Knecht. Prin urmare, nimic nu îi

împiedica să

aranjeze transferul embrionilor acestora la un spital sau o clinică autorizată,

la alegerea lor, din România sau din străinătate.

În cele din urmă, instanța a obligat ANT la plata către reclamanți a sumei

de 4 000 de lei românești (RON) reprezentând cheltuieli de judecată.

a informat pe reclamanți că procurorul a

numit spitalul P.S. noul custode legal al embrionilor acestora. Prin urmare,

5

aceștia trebuiau să stabilească de comun acord cu instituția respectivă data

efectuării transferului, cu scopul de a

-

și recupera embrionii

.

28

. Reclamanții au contactat spitalul P.S., care i

-a informat, la 27

septembrie 2012, că puteau să își recupereze embrionii numai în cazul în

care

veneau însoțiți de un reprezentant al ANT, un embriolog de la clinica S., în

care fuseseră depozitați inițial embrionii, și un reprezentant al DIICOT.

a informat pe reclamanți că, pentru

a-

și recupera embrionii, trebuiau să convină asupra unei date, să obțină un

document de autorizare din partea ANT, să asigure prezența unui specialist

în embriologie acreditat și să furnizeze un container special cu azot lichid de

la o societate de transp

ort acreditată.

30

. La 12 noiembrie 2012, ca răspuns la o solicitare din partea

reclamanților, conducerea spitalului P.S. i

-

a informat că nu putea să transfere

restul embrionilor doamnei Nedescu, deoarece spitalul fusese desemnat drept

custode numai de DIICOT. Totuși, reclamanții puteau încerca să obțină noi

embrioni în spital, care puteau fi ulterior transferați acesteia.

31

. Prin scrisoarea din 7 ianuarie 2013 adresată Agentului guvernamental,

un reprezent

ant al spitalului P.S. a reiterat faptul că embrionii puteau fi

recuperați numai după obținerea aprobării prealabile din partea ANT și că era

necesar să fie prezenți un embriolog de la clinica S. și un reprezentant al

DIICOT

.

De asemenea, a declarat că nu își asumă nicio răspundere pentru

identificarea, calitatea și viabilitatea embrionilor congelați care au fost

depozitați la INML, întrucât DIICOT nu a organizat nicio identificare

individuală atunci când au fost transferați embrionii. Prin urmare, conducer

ea

spitalului putea doar să presupună că embrionii familiei Nedescu se aflau

printre cei care i-

au fost transferați. Conducerea spitalului a reiterat faptul că

INML nu avea autorizația de funcționare ca bancă de material genetic (bancă

de țesuturi și celul

e).

De asemenea, spitalul nu avea doar sarcina de a pune în aplicare decizia

DIICOT de a le permite reclamanților să ridice embrionii și de a asigura

respectarea condițiilor ridicării acestora, și anume în prezența unui embriolog

ș

i cu asigurarea unui cont

ainer cu azot lichid. De asemenea, acesta trebuia să

respecte legislația relevantă privind ridicarea și transferul de material genetic

și condițiile stabilite de către ANT în Decizia nr. 5 din 3 iunie 2011

.

De asemenea, reprezentantul spitalului a declarat

că embrionii existenți

puteau fi transferați mamei în cadrul spitalului, dar că procedura nu va fi

realizată de medicii spitalului, deoarece aceștia nu își puteau asuma

răspunderea pentru calitatea embrionilor. Cu toate acestea, era de preferat ca

un astf

el de transfer să fie realizat în altă parte.

32

. La 16 ianuarie 2013, reclamanții au solicitat DIICOT să fie numiți

custozi ai propriilor embrioni. Aceștia au precizat că sunt în măsură să suporte

costurile pe care le presupune calitatea de custo

de.

6

Un procuror DIICOT l-

a informat telefonic pe avocatul reclamanților că

cererea fusese respins

ă.

Prin scrisoarea din 18 aprilie 2013, adresată Agentului guvernamental,

procurorul

-

șef al DIICOT a afirmat că numirea reclamanților drept cust

ozi

presupunea cheltuieli foarte mari și că organismele judiciare implicate nu

aveau competența de a adopta o astfel de decizie. În orice caz, „nu a fost

identificată până în prezent nicio formulă care să permită un consens în rândul

tuturor părților implicate”.

t. 10),

la 21 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție i

-a condamnat pe

managerii și proprietarul clinicii, precum și pe directorul de la acea vreme al

ANT pentru constituire a unui grup infracțional organizat. Au fost aplicate

mai multe pedepse cu închisoarea.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

A. Legea privind reforma în domeniul s

ănătății (Legea nr. 95/2006)

34

. Legea este împărțită în șaptesprezece titluri, care acoperă o gamă largă

de subiecte specifice sănătății publice. Titlul VI conține dispoziții referitoare

la efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine

umană în scop terapeutic, donatori de organe, țesuturi și celule de origine

umană, donarea și transplantul acestora, precum și finanțarea activității de

transplant. Legea

transpune în legislația națională Directiva 2

004/23/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind stabilirea

standardelor de calitate și securitate pentru donarea, obținerea, controlul,

prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea țesuturilor și a celulelor

umane.

35

. Art. 143 prevede că ANT îi revin „coordonarea, supravegherea,

aprobarea și implementarea oricăror dispoziții privind activitatea de

transplant”.

36

. Alineatele relevante ale art. 148, care se referă în

principal la

prelevarea și transplantul de țesuturi și celule de la persoane decedate, prevăd

următoarele:

„(4) Țesuturile și celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru

transplant sau pot fi procesate și depozitate în băncile de țesuturi și celule, acreditate

sau agreate de AN

T.

(5) Transplantul de țesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din

băncile acreditate sau agreate de ANT [.

.

.]”

Conform alin. (9), introducerea sau scoaterea din țară de țesuturi și celule

(de

origine umană) se face numai pe baza autorizației speciale emise de ANT,

după modelul prevăzut în anexa nr. 7 (autorizația de export de țesuturi și

7

celule recoltate de la donatori decedați), respectiv anexa nr. 9 (autorizația de

import), conform legislație

i vamale relevante.

B. Ordinele

ministrului sănătății publice nr. 1225 din 1 iulie 2008 și nr.

1009 din 6 iulie 2010

37

. Ordinele respective enumeră o serie de instituții, inclusiv clinica P. din

Sibiu, care erau acreditate pentru

activitatea de bănci de țesuturi și celule

umane și de utilizatori de țesuturi și celule umane, dar nici clinica S., nici

INML nu erau incluse în listă

.

C. Decizia ANT nr. 5 din 3 iunie 2011

38

. Decizia are următorul cuprins:

Art. 1

„Începând cu data prezentei decizii, transferul de material biologic pe teritoriul

României între clinici autorizate și acreditate prin lege trebuie să fie efectuat în strictă

conformitate cu următoarele specificații:

– procedura de congelare și conservar

e a embrionilor;

– metoda de congelare utilizată: vitrificarea și congelarea trepta

tă:

– echipamentul de congelare și numele producătorului;

– în cazul în care a fost pregătit un echipament de congelare, componentele și

proporțiile exacte utilizate în procesul de pregătire;

– stadiul de dezvoltare a embrionilor la momentul congelă

rii;

– documente care permit identificarea embrionilor și poziția lor în containerul de

transport;

–

documente care dovedesc dreptul de proprietate asupra embrionilor;

–

documente

care dovedesc faptul că păstrarea embrionilor în banca de celule nu

prezintă un pericol de contaminare (cu alte cuvinte, rezultatele testelor medicale

efectuate de cuplu în timpul tratamentului de fertilizare in

vitro);

– condițiile de depozitare a embrionilor (cu dovezi corespunzătoare, de exemplu,

grafice de monitorizare a temperaturii).

Art. 2

„Toate instituțiile medicale publice și private trebuie să pună în aplicare dispozițiile

prezentei decizii.”

D. Codul penal român

118, în vigoare până în 2014, se citește după cum urmează:

„Sunt supuse confiscării speciale:

8

a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea pe

nală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă

sunt

ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul

folosirii lor [...];

c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni,

dacă au fost utilizate la comiterea acesteia și dacă sunt ale infracto

rului. Când

bunurile aparțin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea

sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu știința proprietar

ului;

[...]

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt

restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea a

cesteia;

f) bunurile a căror deținere este interzisă de leg

e.

[...]

”

E.

Codul român de procedură penală

40

. Părțile relevante ale co

dului, în vigoare la momentul faptelor, în iunie

2009, referitoare la procedura privind confiscarea bunurilor în cursul

procesului penal, se citesc astfel:

Art. 163

„Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de in

stanța de

jud

ecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor

mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin

infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor

învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la

concurența valorii probabile a pagu

bei.

Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se ia

u numai

asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.

[...]

”

Art. 165

„Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să

evalueze bunurile sechestrate, putând recurge în caz de necesitate și la ex

perți.

Bunurile perisabil

e, obiectele din metale sau pietre prețioase [...]

obiectele de artă

[...], precum și sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod

obligatoriu.

[...]

Dacă există pericol de înstrăinare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi

puse sub

sigiliu sau ridicate, putându-

se numi un custode.”

Art. 166

9

„Organul care aplică sechestrul încheie proces

-verbal despre toate actele efectuate

potrivit art. 165, descriind amănunțit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor [...]

De asemenea

, se consemnează obiecțiile pârților sau ale altor persoane intere

sate.

[...]

”

Art. 168

„În contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a ace

steia,

învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană

interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului

penal.

Hotărârea instanței de judecată poate fi atacată separat cu recurs.

Recursul nu

suspendă executarea.

După soluționarea definitivă a procesului penal, dac

ă nu s

-

a făcut plângere împotriv

a

aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestație potrivit legii

civile.”

Art. 169

„Dacă procurorul sau instanța de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit

ori inculpat, sau de

la orice persoană care le

-

a primit spre a le păstra, sunt proprietatea

persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea sa, dispune

restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept

asupra

lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozițiilor art. 168, stabilirea acestui

drept și restituirea

.

Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stingherește

aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt

restituite să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărâr

ii.”

III. DOCUMENTELE CONSILIULUI EUROPEI

A. Recomandarea 1046 (1986) a Adunării Parlamentare a Consiliului

Europei privind utilizarea embrionilor și fetușilor umani în

scopuri

de diagnosticare, terapeutice, științifice, industriale și comercial

e

41

. Părțile relevante ale Recomandării se citesc după cum urmează:

„[...] 5. [Adunarea Parlamentară,] considerând că, din momentul fecundării ovulului,

v

iața umană se dezvoltă în mod continuu, astfel că nu este posibil să se facă o distincție

clară în cursul primelor faze (embrionare) de dezvoltare, impunându

-

se o definiție a

statutului biologic al embrionului;

fetusului a devenit deosebit de precară, iar statutul juridic al acestora nu este în pr

ezent

reglementat prin lege

;

embrionilor și a fetușilor vii sau morți;

10

din momentul fertilizării, asupra vieții umane în curs de dezvoltare, este urgentă

stabilirea gradului său de protecție juridică;

ma de diversitatea opiniilor exprimate în plan etic cu privire la utilizarea

embrionilor sau fetușilor, ori a țesuturilor provenite de la aceștia, și de conflictele de

valori pe care le provoa

că;

eficieze în orice

împrejurare de respectul cuvenit demnității umane [...]”

Convenția Consiliului Europei privind drepturile omului și

biomedicina („Convenția de la Oviedo”) din 4 aprilie 1997

42

. Părțile relevante ale Convenției de

la Oviedo se citesc astfel:

Articolul 2

– Întâietatea ființei umane

„Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al

societății sau al științei

.”

Articolul 18

–

Cercetarea pe embrioni în vit

ro

„1. Atunci când cercetarea pe embrioni în vitro este permisă de lege, aceasta va

asigura o protecție adecvată a embrionulu

i.

cetare.”

Articolul 27

– Protecția mai largă

„Niciuna dintre dispozițiile prezentei convenții nu va fi interpretată ca o limitare sau

o afectare în vreun alt mod a posibilității ca o parte să acorde o protecție mai largă

față

de aplicațiile biologiei și medicinei decât cea stipulată în prezenta con

venție.”

IV. INSTRUMENTE ALE UNIUNII EUROPENE

43

. Părțile relevante ale Directivei 2004/23/CE a Parlamentului European

ș

i a Consiliului din 31 martie 2004 privind stabilirea standardelor de calitate

și securitate pentru donarea, obținerea, controlul, prelucrarea, conservare

a,

stocarea și distribuirea țesuturilor și a celulelor umane prevăd următoarele

:

„(2) Disponibilitatea țesuturilor și a celulelor umane folosite în scopuri terapeutice

depinde de cetățenii Comunității care sunt dispuși să le doneze. Pentru a proteja

sănătatea publică și pentru a preveni transmiterea bolilor infecțioase prin țesuturi și

celule, trebuie luate toate măsurile de securitate necesare la donarea, obținerea,

controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea, distribuirea și utilizarea acestora.

[...]

(7) Prezenta dire

ctivă trebuie, de asemenea, să se aplice țesuturilor și celulelor,

inclusiv celulelor stem hematopoietice din sângele periferic, din cordonul ombilical

(sânge) și din măduva osoasă, celulelor reproductive (ovule, spermatozoizi), țesuturilor

ș

i celulelor f

e

tale și celulelor stem adulte și embrio

nare.

[...]

11

(13) Donarea, obținerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea

țesuturilor umane și a celulelor destinate utilizării la om trebuie să respecte standarde

ridicate de calitate și de securitate în vederea asigurării unui nivel înalt de protecție a

sănătății în Comunitate.

Prezenta directivă trebuie să stabilească standarde pentru

fiecare etapă a procesului de utilizare a țesuturilor și a celulelor u

mane.

[...]

(16) Țesuturile și celulele folosite în scopuri terapeutice alogene pot fi obținute atât

de la donatori vii, cât și de la donatori decedaț

i. [...]

(20) Orice unitate poate fi acreditată ca bancă de țesuturi și de celule, în cazul în

care

îndeplinește standardele.

[...]

(25) În sta

tele membre trebuie instituit un sistem de acreditare a băncilor de țesuturi

și un sistem de notificare a efectelor și a reacțiilor adverse legate de obținerea, controlul,

prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea țesuturilor și a celulelor um

ane.

[...]

(28) Trebuie instituit un sistem adecvat care să asigure trasabilitatea celulelor și a

țesuturilor umane.

Acesta va permite, de asemenea, verificarea respectării standardelor

de calitate și de securitate. Trasabilitatea trebuie asigurată prin inter

mediul unor

proceduri precise de identificare a substanței, donatorului, receptorului, băncii de

țesuturi și laboratorului, precum și prin arhivarea dosarelor și pe baza unui sistem

adecvat de etichetare.

[...]

Articolul 5

– Supravegherea obținerii țesuturilor și a celulelor umane

(1) Statele membre asigură că obținerea și controlul țesuturilor și al celulelor sunt

realizate de către persoane care dispun de formare și de experiență adecvată și că au loc

în condiții acreditate, desemnate sau agreate în acest sens de autoritatea sau autorită

țile

competente.

[...]

Articolul 6

– Acreditarea, desemnarea sau autorizarea centrelor de țesuturi

și a

procedeelor de preparare a țesuturilor și a celule

lor

(1) Statele membre se asigură că toate centrele de țesuturi în care se desfășoară

activități de testare, prelucrare, conservare, stocare sau distribuire de țesuturi și de celule

umane destinate utilizării la om sunt acreditate, desemnate sau autorizate de autor

itatea

competentă în vederea desfășurării activităților resp

ective.

[...]

(4) Autoritatea sau autoritățile competente pot suspenda sau pot retrage acreditarea,

desemnarea sau autorizația unui centru de țesuturi sau a unui procedeu de preparare a

țesuturilor și a celulelor în cazul în care inspecțiile sau măsurile de control demonstrează

că centrul sau procedeul respectiv nu îndeplinește cerințele prevăzute de prezenta

directivă.

[...]

12

Articolul 8

–

Trasabilitate

a

(1) Statele membre garantează trasabilitatea de la donator la receptor și invers a

tuturor țesuturilor și celulelor obținute, prelucrate, stocate sau distribuite pe teritoriul

lor. Cerința

de trasabilitate se aplică și tuturor datelor pertinente privind produsele și

materialele care vin în contact cu aceste țesuturi și c

elule.

(2) Statele membre asigură in

stituirea unui sistem de identificare a donatorului în

cadrul căruia este atribuit un cod unic fiecărei donări și fiecăruia dintre produsele

asociate acesteia.

(3) Toate țesuturile și celulele trebuie identificate cu ajutorul unei etichete conținând

inform

ații sau referințe care permit stabilirea unei legături cu informațiile menționate

la articolul 28 literele (f) și (

h).

(4) Centrele de țesuturi păstrează datele necesare pentru a garanta trasabilitatea în

toate etapele.

[...]

Articolul 10

–

Registrul cent

relor de țesuturi și obligațiile de raportare

(1) Centrele de țesuturi păstrează înregistrări privind activitățile lor, inclusiv privind

tipurile și cantitățile de țesuturi și/sau de celule obținute, controlate, conservate,

prelucrate, stocate și distribuite sau utilizate în orice alt mod, precum și privind originea

și destinația țesuturilor și a celulelor destinate utilizării la oameni, în conformitate cu

cerințele menționate la articolul 28 litera (f

).

[...]

(2) Autoritatea sau autoritățile competente instituie și țin un registru al centrelor de

țesuturi, accesibil publicului, în care sunt precizate activitățile pentru care a fost

acreditat, desemnat sau autorizat fiecare centr

u.

[...]

CAPITOLUL III SELECTAREA ȘI EVALUAREA DONATORILOR

Articolul 12

–

Pri

ncipiile care reglementează donarea de țesuturi și de ce

lule

(1) Statele membre depun eforturi pentru a asigura donări voluntare și neremunerate

de țesuturi și de celule.

Donatorii pot primi o indemnizație care se limitează strict la acoperirea cheltuielil

or

și a inconvenientelor legate de donare

.

În acest caz, statele membre definesc condițiil

e

în care se pot acorda aceste indemniz

ații.

[...]

Articolul 13

– Consimțământul

(1) Obținerea de țesuturi sau de celule umane este autorizată numai în cazul în car

e

sunt îndeplinite toate cerințele obligatorii legate de consimțământ sau de autorizare în

vigoare în statul membru

.

[...]

Articolul 15

– Selectarea, evaluarea și obținerea

(1) Activitățile legate de obținerea de țesuturi se realizează astfel încât evaluarea și

selectarea donatorului să se realizeze în conformitate cu cerințele prevăzute

la articolul

13

28 literele (d) și (e), iar țesuturile și celulele să fie obținute, ambalate și transportate în

conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 8 litera

(f).

[...]

CAPITOLUL IV DISPOZIȚII PRIVIND CALITATEA ȘI SECURITATEA

ȚESUTURILOR ȘI A CELULELOR

Articolul 16

– Gestionarea calității

(1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că fiecare centru de

țesuturi instituie și actualizează un sistem

de calitate bazat pe principiile bunelor

practici

.

[...]

(3) Centrele de țesuturi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că sis

temul de

calitate include cel puțin următoarea document

ație:

— proceduri de funcționare standard;

—

linii directoare;

— manuale de formare și de referință;

—

formularele de raportare;

—

date privind donatorul;

— informații privind destinația finală a țesuturilor și a celu

lelor.

(4) Centrele de țesuturi iau toate măsurile necesare pentru ca aceste documente să

fie

disponib

i

le în vederea realizării inspecțiilor de către autoritatea sau autoritățile

competente.

(5) Centrele de țesuturi păstrează datele necesare pentru a asigura trasabilitatea în

conformitate cu articolul

8.

Articolul 19

– Recepționarea țesuturilor și a celulel

or

(1) Centrele de țesuturi se asigură că toate donările de țesuturi și de celule

umane fac

obiectul testelor în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 28 litera (e) și că

selectarea și acceptarea țesuturilor îndeplinește cerințele prevăzut

e la a

rticolul 28 liter

a

(f).

[...]

(3) Centrele de țesuturi verifică și înregistrează faptul că ambalajul țesuturilor și al

celulelor umane primite este conform cu cerințele menționate la articolul 28 litera (f).

Toate țesuturile și celulele care nu îndeplinesc dispozițiile respective se îndepărtează.

[...]

(5) Centrele de țesuturi se asigură că țesuturile și celulele umane sunt întotdeauna

identificate corect.

Fiecărei livrări sau fiecărui lot de țesuturi sau de celule i se

atribuie

un cod de identificare în conformitate cu arti

colul 8.

(6) Țesuturile și celulele sunt ținute în carantină până la îndeplinirea cerințelor privind

examinarea și informarea donatorului în conformitate cu articolul 15.

14

Articolul 21

– Condițiile de stocare a țesuturilor și a celule

lor

(1) Centrele de țesuturi se asigură că toate procedurile legate de stocarea țesuturilor și

a celulelor sunt documentate în cadrul procedurilor de funcționare standard, iar

condițiile de stocare respectă cerințele prevăzute la articolul 28 liter

a (h).

(2)

Centrele de țesuturi se asigură că toate procesele de stocare se derulează în condiții

controlate.

(3) Centrele de țesuturi instituie și aplică proceduri de control pentru zonele de

ambalare și de stocare, pentru a preveni apariția oricărei situații care a

r putea aduce

atingere funcționalității sau integrității țesuturilor și a celulelor.

[...]

(5) Statele membre se asigură că centrele de țesuturi au instituit acorduri și

proceduri

care garantează că în eventualitatea încetării activității din orice motiv, țesuturile și

celulele stocate sunt transferate altor centre de țesuturi sau altor unități acreditate,

desemnate sau autorizate în conformitate cu articolul 6, fără a aduce atingere legis

lației

statelor membre privind utilizarea donărilor de țesuturi sau d

e celule, pe baza

consimțământului aferent.”

44

. Dispozițiile relevante din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene (2007/C 303/01) sunt redactate după cum urmează:

Articolul 1

– Demnitatea umană

„Demnitatea umană este inviolabilă.

Aceasta trebuie respectată și protejată.”

Articolul 7

– Respectarea vieții private și de famili

e

„Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și

a secretului comunicațiilor.”

45

. În hotărârea din 18 octombrie 2011 (C

-34/10

Oliver Brüstle

împotriva Greenpeace e.V

.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”)

a clarificat definiția juridică a noțiunii de „embrion uman”: „orice ovul uman

încă din stadiul fecundării, orice ovul u

man nefecundat în care a fost

implantat nucleul unei celule umane mature și orice ovul uman nefecundat

care, prin partenogeneză, a fost stimulat să se dividă și să se dezvolte”. CJUE

a hotărât, în continuare, că articolul 6 alinea

tul (2) litera c) din Directiva 98/44

exclude caracterul brevetabil al unei invenții în cazul în care contribuția la

progresul tehnic care face obiectul cererii de brevet presupune distrugerea

prealabilă a unor embrioni umani. Avocatul general Yves Bot a reamintit, în

concluziile s

ale prezentate la 10 martie 2011 cu privire la acest aspect, că

„Directiva 98/44 [...] interzice brevetarea corpului uman, în diversele sale

stadii de formare și de dezvoltare, inclusiv a celulelor germinale” și a afirmat

că „demnitatea umană este un principiu care trebuie să fie aplicat nu numai

persoanei umane existente, copilului născut, ci și corpului uman încă din

primul stadiul al dezvoltării sale, respectiv din stadiul fecundării.” (pct. 96).

15

V. ALTE INSTRUMENTE INTERNAȚIONALE

46

. Părțile relevante din Declarația universală asupra bioeticii și

drepturilor omului, adoptată de Conferința Generală a UNESCO la 19

octombrie 2005, prevăd următoarele:

„Conferința Generală,

[...]

Recunoscând că, pe baza libertății științei și cercetării, progresele științifice și

tehnologice au fost și pot fi deosebit de benefice pentru omenire, în special în ceea ce

privește creșterea speranței de viață și îmbunătățirea calității vieții, și subliniind că

aceste progrese ar trebui să aibă întotdeauna ca scop promovarea bunăstării persoanelor,

familiilor, grupurilor sau comunităților și omenirii în ansamblu, în cadrul re

cunoașterii

demnității ființei umane și respectării universale și efective a drepturilor omului și

libertăților fundamentale,

[...]

Recun

oscând, de asemenea, că deciziile cu privire la aspectele etice ale medicinei,

științelor vieții și tehnologiilor conexe pot avea un impact asupra persoanelor,

familiilor, grupurilor sau comunităților și omenirii în ansamblu,

[...]

Proclamă principiile care urmează și adoptă prezenta Declarație.

[...]

Principii

În cadrul domeniului de aplicare al prezentei Declarații, următoarele principii tre

buie

să fie respectate de către cei cărora li se adresează, în deciziile sau practicile adoptate

sau puse în apli

car

e de aceștia.

Articolul 3

– Demnitatea umană și drepturile omul

ui

ie pe

deplin respectate.

resul

unic al științei sau al societăț

ii.

[...]

”

ÎN DREPT

I. DOMENIUL DE APLICARE A CERERII

47

. În cererea lor, reclamanții au precizat că își rezervă dreptul de a

formula o plângere în temeiul art. 2 din Convenție referitoare la o î

ncăl

care

a

dreptului la viață, dacă embrionii nu vor mai fi viabili din cauza actelor

autorităților.

16

48

. Curtea observă că reclamanții nu au formulat ulterior nicio plângere

privind încălcarea dreptului la viață

în temeiul art. 2 din Co

nvenție, nu au

furnizat nicio informație cu privire la viabilitatea embrionilor acestora și nu

au prezentat observații suplimentare în această privință.

49

. În consecință, Curtea va examina cererea numai din punctul de vedere

al dre

pturilor prevăzute de art. 8.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

8 DIN

CONVENȚI

E

50

. Reclamanții s

-

au plâns de faptul că, în ansamblu, comportamentul

autorităților a constituit o ingerință disproporționată în viața lor privată și de

familie, având în vedere că, timp de peste 6 ani, nu li s

-

a permis să își utilizeze

embrionii pentru o nouă procedură de reproducere asistată și, prin urmare, au

pierdut posibilitatea de a avea un alt copil. Aceștia au invocat art. 8 din

Convenție, care se citește astfel:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a

domiciliului său și a corespondenței sale.

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într-

o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța

publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,

protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A. Cu privire la admisibilitate

51

. Guvernul a susținut de la bun început că statul nu poate fi considerat

răspunzător pentru acțiuni săvârșite de persoane particulare, cum ar fi clinica

S., și a invocat, în acest sens, hotărârea

Borghi împotriva Italiei

[(dec.), nr.

54767/00, CEDO 2002-V

(extrase)] și

Kiratli împotriva Turciei

[(dec.), nr.

6497/04, 2 septembrie 2008)]. Acesta a argumentat că reclamanții și clinica

S. sunt singurii răspunzători pentru soarta embrionilor și faptul că utilizarea

lor a fost imposibilă.

De asemenea, Guvernul a

argumentat că, astfel cum s

-a subliniat în

încheierea din 29 noiembrie 2010, reclamanții ar fi putut introduce o acțiune

civilă separată împotriva medicilor de la clinica S., pentru a solicita

despăgubiri în temeiul dispozițiilor Codului civil privind răspunderea civilă

delictuală, dar nu au procedat astfel.

52

. Curtea reține că respectivul capăt de cerere al reclamanților se referă

la refuzul diverselor instituții care au avut în custodie embrionii acestora de a

le restitui respecti

vii embrioni, după confiscarea lor, deși restituirea fusese

autorizată de către autoritățile judiciare.

17

Excepțiile preliminare ridicate de Guvern cu privire la faptul că cererea

este incompatibilă

ratione personae

, precum și excepția acestuia privind

neepu

izarea căilor de atac interne trebuie, așadar, să fie respinse.

53

. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat

în sensul art.

35 § 3

lit.

a) din Convenție. Observă, de asemenea, că nu

prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie

declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

a) Reclamanții

54

. Reclamanții s

-

au plâns că, începând din 2010, nu au fost în măsură să

își utilizeze embrionii, depozitați succesiv la INML și spitalul P.S., în urma

confiscării lor de către DIICOT, ceea ce i

-

a împiedicat să încerce să aibă un

alt copil și a constituit o ingerință în dreptul lor la respectarea vieții private și

de familie. Această ingerință nu a fost nici legală, nici proporțională cu scopul

urmărit.

55

. Reclamanții au subliniat că își depozitaseră embrionii în mod legal la

clinica S., cu scopul de a-i transfera mamei pe viitor. Au ales clinica

respectivă, deoarece medicul lor își desfășura activitatea la sediul acesteia. La

vremea respectivă, reclamanții nu știau și nu aveau cum să știe că respectiva

clinică S. nu primise acreditarea necesară, astfel cum s

-

a susținut ulterior.

Clinica S. era bine cunoscută. Funcționa de aproape un deceniu, era amplasată

în apropierea ANT, în centrul orașului, la mai puțin de 800 de metri de

clădirea principală a Guvernului. La sediul acesteia existau un banner uriaș și

semne clare, lucra în parteneriat cu alte unități medicale și medici autorizați,

consacrați și bine

-

cunoscuți. În plus, clinica S. obținuse autorizația necesară

pentru stocarea de material genetic.

56

. Ingerința autorităților în viața lor privată și de familie nu era prevăzută

de lege. În primul rând, d

ecizia DIICOT de a depozita embrionii confiscați la

INML, care nu deținea autorizația necesară pentru stocarea de material

genetic, a fost nelegală.

În plus, nici refuzul ANT de a pune în executare decizia procurorului, prin

care s-a dispus restituirea embrionilor, nici refuzul acesteia de a respecta

decizia Curții Supreme de Justiție, prin care reclamanților li s

-

a permis să fa

că

demersuri pentru transferul embrionilor la o clinică aleasă de ei, prin

stabilirea unor condiții imposibil de îndeplinit, nu au

avut niciun temei legal.

57

. De asemenea, reclamanții s

-

au plâns de faptul că decizia DIICOT de

transferare a embrionilor acestora de la INML la spitalul P.S. a fost luată fără

informarea în prealabil sau consultarea acestora.

18

58

. În plus, cerințele stabilite de noul custode legal, spitalul P.S., pentru a

le permite reclamanților să își recupereze embrionii au fost imposibil de

îndeplinit în practică și, în orice caz, nelegale.

amanții au susținut, de asemenea, că nu au primit niciodată un

răspuns oficial din partea DIICOT la solicitarea lor de a fi desemnați custozi

ai propriilor embrioni. Aceștia le puteau fi transferați cu ușurință, fără a

vătăma alți embrioni, deoarece erau depozitați în flacoane separate.

60

. Reclamanții au susținut că toate actele sus

-

menționate au demonstrat o

lipsă de coerență atât în ceea ce privește legislația internă, cât și în punerea în

aplicare a acesteia de către autoritățile

relevante ale statului.

61

. Ca urmare a actelor respective, reclamanții au fost puși într

-

o situație

în care nu au putut nici să își recupereze embrionii, nici să îi utilizeze.

De asemenea, situația trebuia să fie analizată în lumina faptului că starea

de sănătate a doamnei Nedescu nu i

-

a permis să urmeze un alt tratament de

stimulare, în vederea obținerii unor noi embrioni. Dacă embrionii nu ar mai

fi vi

abili sau ar fi deteriorați, reclamanții ar pierde iremediabil orice șansă de

a avea un alt copil.

În ansamblul lor, aspectele imputate constituiau o ingerință

disproporționată în raport cu scopul urmărit.

62

. În cele din urmă, reclamanții au subliniat importanța generală a cauzei

lor, întrucât sute de alte fa

milii care își depozitaseră embrionii la clinica S.

erau într-

o situație similară, aflându

-se în imposibilitatea de a-i utiliza din

cauza comportamentului autorităților

.

b) Guvernul

63

. Guvernul a făcut referire, în primul rând, la hotărârea în cauza

Knecht

împotriva României

(nr. 10048/10, 2 octombrie 2012), care a avut ca obiect

o plângere similară. Cererea a fost introdusă de doamna Knecht, ai cărei

embrioni au fost depozitați în același container în care erau cei ai

reclamanților. Curtea a constatat că, deși a existat o ingerință în dreptul

reclamantei la respectarea vieții sale private, această ingerință a fost conformă

cu cerințele art. 8 § 2. Guvernul a susținut că același raționament ar trebui

să

se aplice și în prezenta cauză.

64

. Măsurile adoptate de autorități au urmărit scopul legitim de prevenire

a criminalității, protejare a sănătății și apărarea drepturilor și libertăților

altora. În speță, autoritățile române nu au depășit marja largă de apreciere de

care beneficiază statul în materie de reproducere asistată.

În primul rând, confiscarea de către organele de urmărire penală a

materialului genetic găsit la clinica S. a fost justificată și lipsită de a

rbitrar.

Reclamanții au avut posibilitatea să solicite să li se restituie embrionii de la

INML. În plus, refuzul acestuia de a restitui embrioni fără aprobarea ANT a

fost conform cu reglementările interne.

În al doilea rând, Înalta Curte de Casație și Justiție a autorizat, la 20

decembrie 2011, transferul embrionilor la spitalul P.S., care fusese acreditat

19

să funcționeze ca bancă de material genetic. Condițiile stabilite de spitalul

P.S. pentru a le permite reclamanților să își recupereze embrionii nu părea

u

nerezonabile, ținând seama de faptul că aceștia puteau utiliza embrionii doar

într-

un mod care nu încălca legislația națională sau normele administrative

ale autorităților competente.

În plus, reclamanții nu și

-

au motivat afirmația potrivit căreia starea

de

sănătate a doamnei Nedescu a împiedicat

-

o să efectueze o altă procedură FIV

în spitalul P.S .

a) Cu privire la existența unei ingerințe în drepturile reclamanților protejate de

art. 8

65

. Curții i se solicită să stabilească, în primul rând, dacă faptele din

prezenta cauză intră sub incidența drepturilor reclamanților garantate la art. 8

din Convenție.

(i) Principiile stabilite în jurisprudența Curții

66

. Curtea reamintește principiile stabilite în jurisprudența sa cu privire la

art. 8 din Convenție, cu atât mai mult cu cât acestea au fost reiterate în

hotărârea pronunțată recent în cauza

Paradiso și Campanelli împotriva Italiei

[(MC) nr. 25358/12, pct. 159-160, CEDO 2017)]:

„159. Curtea reiterează faptul că noțiunea de «viață privată» în sensul art. 8 din

Convenție este un concept larg care nu se pretează unei definiții exhaustive. Aceasta

include integritatea fizică și psihologică a unei persoane (a se vedea

X și Y împotriva

Țărilor de J

os

, 26 martie 1985, pct. 22, seria A nr.

91) și,

într

-

o anumită măsură, dreptul

de

a stabili și dezvolta relații cu alte persoane (a se vedea

Niemietz

împotriva Germaniei

, 16 decembrie 1992, pct. 29, seria A nr. 251-

B). Poate să cuprindă

uneori aspecte al

e identității fizice și sociale a unui individ (a se vedea

Mikulić împotriva Croației

, nr. 53176/99, pct. 53, CEDO 2002-

I). Noțiunea de viață

privată înglobează, de asemenea, dreptul la „dezvoltare personală” sau dreptul la

autodeterminare (a se vedea

Pretty împotriva Regatului Unit

, nr.

2346/02, pct.

61,

CEDO 2002-

III), precum și dreptul la respectarea deciziilor de a avea sau de

a nu avea

un copil [a se vedea

Evans împotriva Regatului U

nit

(MC), nr. 6339/05, pct. 71, CE

DO

2007

-

I, și

A, B și C împotriva

Ir

landei

(MC), nr. 25579/05, pct. 212, CEDO 2010].

Dickson împotriva Regatului Unit

[(MC),

nr. 44362/04, pct. 66, CEDO 2007-

V], privind refuzul de a le permite reclamanților –

un deținut și soția acestuia – să recurgă la procedura inseminării artificiale, Curtea a

concluzionat că era aplicabil art. 8, în sensul că refuzul în cauză de a permite recurgerea

la inseminare artificială ținea de viața lor privată și de familie, precizând că aceste

noțiuni includ dreptul la respectarea deciziei lor de a deveni părinți genetici. În cauza

S.H. și alții

împotriva Austriei

[(MC), nr. 57813/00, pct. 82, CEDO 2011]

–

care avea

ca obiect situația unor cupluri care doreau să aibă un copil utilizând gameți proveniți de

la donatori

–

Curte

a a hotărât că dreptul unui cuplu de a concepe un copil și de a face

uz de reproducerea asistată medical în acest scop este, de asemenea, protejat prin art. 8,

întrucât o astfel de alegere este o formă de exprimare a vieții private și de famil

ie.”

20

67

. În această cauză, Curtea a hotărât, de asemenea, că intenția reală a

reclamanților de a deveni părinți, care presupunea că o mare parte a vieții lor

se axa pe realizarea planului lor de a deveni părinți, pentru a iubi și crește u

n

copil

, era relevantă atât pentru dreptul lor la respectarea deciziei de a deveni

părinți, cât și pentru dezvoltarea lor personală prin intermediul rolului de

părinți, pe care doreau să și

-

l asume față de copil; Curtea a concluzionat că

faptele cauzei intră sub incidența vieții private a reclamanților (

Paradiso și

Campanelli

, citată anterior, pct. 163

-164).

68

. Curtea a hotărât, de asemenea, că posibilitatea reclamantei de a

exercita o alegere conștientă și în cunoștință de cauză în ceea ce privește

soarta embrionilor săi vizează un aspect intim al vieții sale personale și

determină aplicarea art. 8 din Convenție, din perspectiva dreptului la

respectarea vieții private [

Parrillo împotriva Italiei

(MC), nr. 46470/11, pct.

159, CEDO 2015].

69

. În cele din urmă, în hotărârea în cauza

Vo împotriva Franței

(MC) (nr.

53924/00, CEDO 2004-

VIII), Curtea a hotărât după cum urmează, în ceea ce

privește natura unui embrion uman și gradul de protecție care trebuie să i se

acorde

:

„84. Curtea constată că, la nivel european, nu există un consens cu privire la natu

ra și

statutul embrionului și/sau fetusului (a se vedea su

pra, pct. 39

-

40), deși aceștia încep să

beneficieze de o anumită protecție în lumina progreselor științifice și a potențialelor

consecințele ale cercetării în domeniile ingineriei genetice, reproducerii asistate

medical sau experimentelor pe embrioni. În cel mai bun caz, faptul că embrionul/fetusul

aparține rasei umane poate fi considerat un numitor comun la nivelul st

atelo

r.

Potențialul acestei ființe și capacitatea sa de a deveni o persoană [...] trebuie să fie

protejate în numele demnității umane, fără a considera însă că această ființă este o

„persoană” cu „dreptul la viață” în sensul a

rt. 2.

[...]

”

(ii) Punerea în aplicare a principiilor

sus-

menționate în prezenta cauză

70

. În prezenta cauză, Curtea consideră că planul comun de a deveni

părinți al reclamanților, care doresc să aibă un copil prin metoda reproducerii

asistate, cu utilizarea pro

priilor embrioni, reprezintă un aspect intim al vieții

lor private (a se vedea, de asemenea,

Knecht

, citată anterior, pct. 54).

Knecht

, Curtea constată că

plângerea din prezenta cauză nu ar

e ca obiect nici confiscarea unor embrioni,

nici refuzul unei instanțe de a restitui embrionii unei clinici alese de

reclamanți, având în vedere că autoritățile judiciare au permis o astfel de

restituire (a se face comparația și deosebirea cu

Knecht

, citat

ă anterior, pct.

57-62).

72

. Plângerea formulată de reclamanți se referă la refuzul mai multor

autorități administrative de a realiza efectiv transferul celorlalți embrioni care

au fost creați în clinica S., în ciuda dispozițiilor emise de autoritățile judiciare,

care i-a privat de posibilitatea de a avea un alt copil (a se vedea supra, pc

t. 8

ș

i 50).

21

73

. Curtea observă, în special, că, ulterior confiscării și depozitării

embrionilor la INML, reclamanții au încercat în numeroase rânduri să îi

recupereze, dar fără succes, de fiecare dată. La 21 iulie 2010, INML, unde au

fost depozitați embrionii prima dată, a refuzat să le permită reclamanților să

îi recupereze (a se vedea supra, pct.

14).

La 13 decembrie 2010, ANT a

notificat reclamanții cu privire la refuzul său de a permite recuperarea

embrionilor (supra, pc

t. 21

).

La 22 martie 2011, Curtea de Apel București a

refuzat să permită recuperarea embrionilor prin transferarea acestora la o

clinică aleasă de reclamanți (supra, pc

t.

23

).

În cele din urmă, spitalul P.S.,

noul custode al embrionilor, desemnat la 26 martie 2011, a refuzat să permită

recuperarea dispusă de DIICOT, prin care s

-ar fi pus în aplicare decizia Înaltei

Curți de Casație din 20 decembrie 2011 (a se vedea supra, p

c

t. 26),

deoarece,

de fiecare dată, acesta a stabilit o serie de condiții diferite pentru recuperarea

embrionilor și transferarea lor către doamna Nedescu. La 27 septembrie 2012,

con

diția stabilită de către spital a fost prezența unui reprezentant al ANT și

a

embriologului de la clinica S.; la 1 noiembrie 2012, spitalul a afirmat că sunt

necesare o autorizație din partea ANT și prezența unui embriolog acreditat,

precum și un container

special; la 12 noiembrie 2012, spitalul i-a informat pe

reclamanți că refuză să transfere embrionii doamnei Nedescu; iar la 7 ianuarie

2013,

a informat Guvernul că embrionii pot fi recuperați numai cu aprobare

prealabilă din partea ANT, fiind necesară, de asemenea, prezența unui

embriolog de la clinica S. și a unui reprezentant al DIICOT

(a se vedea supra,

pc

t. 26-

29).

74

. Cererea reclamanților de a fi desemnați custozi ai propriilor embrioni

a fost, de asemenea, respinsă la 18 aprilie 2013 (a se vedea supra, pc

t.

32).

75

. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea constată că

împiedicarea reclamanților să își recupereze embrionii, astfel cum a dispus

Înalta Curte de Casație și Justiție, a constituit o ingerință în dreptul la

respectarea vieții lor private.

b) Respectarea art. 8

76

. O astfel de ingerință este contrară art. 8, cu excepția cazului în care

este „prevăzută de lege”, urmărește unul sau mai multe dintre scopurile

le

gitime enumerate la art. 8 § 2 și este „necesară într

-

o societate democratică”

[a se vedea, printre multe alte hotărâri,

Campbell împotriva Regatului Unit

,

25 martie 1992, seria A nr. 233, pct. 34;

Enea împotriva Italiei

(MC), nr.

74912/01, pct. 140, CEDO

2009; și

Roman Zakharov împotriva Rusiei

(MC),

nr. 47143/06, pct. 227, CEDO 2015].

77

. Curtea reiterează faptul că formularea „prevăzută de lege” impune ca

măsura în litigiu să aibă un temei în dreptul intern și să fie compatibilă c

u

statul de drept, fapt menționat în mod expres în preambulul Convenției și

inerent obiectului și scopului art. 8. Legislația trebuie să fie accesibilă și

previzibilă în mod adecvat, adică formulată cu suficientă precizie pentru a

-i

permite persoanei

–

dac

ă este necesar, cu o consiliere adecvată – să își

22

ajusteze conduita [a se vedea, printre multe alte hotărâri,

Rotaru împotriva

României

(MC), nr. 28341/95, pct. 52, CEDO 2000-V

S.

și Marper împotriva

Regatului Unit

(MC), nr. 30562/04 și 30566/04, pct.

95, CEDO 2008].

Cerința de previzibilitate presupune, de asemenea, să li se ofere persoanelor

indicii adecvate privind circumstanțele și condițiile în care autoritățile au

dreptul să recurgă la măsuri care le afectează drepturile în temeiul Convenției

[a se vedea

Fernández Martínez împotriva Spaniei

(MC), nr.

56030/07

,

pct. 117, CEDO 2014 (extrase)].

78

. Curtea trebuie, așadar, să stabilească dacă acțiunile sau omisiunile

diferitelor instituții în cauză, care au constituit ingerințe în viața privată a

reclamanților, au fost conforme cu cerința de legalitate prevăzută la art. 8 §

2, astfel cum este expusă mai sus.

79

. În această privință, Curtea observă, în primul rând, că Guvernul nu a

invocat nicio dispoziție legală specifică pentru a

-

și susține argumentul

potrivit căruia ingerința în cauză era prevăzută de lege.

Prin urmare, Curtea va evalua legalitatea ingerinței ținând seama de

informațiile de care dispune, în special de raționamentul instanțelor naționale

ș

i al

altor instituții implicate.

80

. Restituirea embrionilor sau transferul lor la o clinică aleasă de

reclamanți au fost permise în mod direct de către autoritățile judiciare: la 30

martie 2010 de către DIICOT, care luase inițial măsura confiscării (a se vedea

supra, pct.

1

3

),

și, la 20 decembrie 2011, de către Înalta Curte de Casație și

Justiție (a se vedea supra, pc

t.

2

6

).

Deși confiscarea embrionilor, care nu face

obiectul plângerii în speță, pare să fi fost întemeiată pe art. 163 Cod de

procedură penală, având în vedere procesul penal împotriva clinicii S. (a se

vedea supra, pc

t. 40

),

nici depozitarea ulterioară a embrionilor la INML, în

cadrul procesului penal, nici condițiile impuse pentru recuperarea lor fie de

la INML, fie de la noul custode desemnat, nu par să

fi avut un temei clar în

dreptul național

.

81

. Curtea ia act de dispozițiile care reglementează depozitarea și

utilizarea materialului genetic (a se vedea supra, pc

t. 34-

36

și

38),

care au fost

invocate, în mod direct sau

indirect, de unele dintre autorități și instituții,

atunci când acestea au refuzat să pună în aplicare deciziile autorităților

judiciare prin care s-

a dispus încetarea măsurii confiscării și restituirea

embrionilor și atunci când au stabilit condiții supli

mentare pentru punerea în

aplicare a acestor decizii (a se vedea pc

t. 21,

23

și

31).

82

. În continuare, reține că, în ciuda acestor dispoziții, diversele instituții

implicate nu au fost de acord cu privire la condițiile în care putea fi pus în

aplicare ordinul DIICOT de restituire a embrionilor. Unul dintre aspectele

asupra cărora nu au căzut de acord a fost necesitatea unei aprobări prealabil

e

din partea ANT: INML, curtea de apel și spitalul P.S. au considerat că este

necesară aprobarea ANT (a se vedea supra, pc

t.

14,

23,

29

și

31),

în vreme ce

DIICOT nu a avut aceeași opinie. În schimb, Înalta Curte a constatat

23

nelegalitatea cerinței privind obținerea unei astfel de aprobări (a se vedea

supra, pc

t. 13,

26

și

27).

În plus, noul custode, spitalul P.S., a

susținut în mod repetat că depozitarea

embrionilor la INML de către DIICOT este nelegală, întrucât INML nu era

acreditată să funcționeze ca bancă de material genetic. Acesta a considerat,

de asemenea, că embrionii fuseseră mutați de la INML la spital cu încălcarea

cerințelor legale pentru un astfel de transfer.

83

. În cele din urmă, Curtea nu poate ignora faptul că spitalul P.S. a

considerat că deficiențele din cadrul procedurilor legale, legate de

depozitarea, transportul și manipularea embrionilor au fost de așa natură încât

părea imposibil să fie identificați cu certitudine embrionii care aparțineau

reclamanților. De asemenea, acesta a declarat că putea doar să depoziteze

embrionii, dar nu putea să efectueze nicio altă procedură legată de aceștia (a

se vedea supra, pc

t. 31).

84

. Având în vedere aspectele de mai sus, Curtea constată că maniera în

care autoritățile judiciare și administrative implicate au pus în aplicare și au

interpretat dispozițiile legale relevante referitoare la confiscarea, depozitare

a

ulterioară confiscării și restituirea embrionilor reclamanților a fost incoerentă

ș

i, prin urmare, i-a lipsit previzibilitatea necesar

ă.

85

. În concluzie, Curtea constată că ingerința în dreptul reclamanților la

respectarea vieții lor private nu era prevăzută de lege, în sensul art. 8 § 2 din

Convenție.

86

. În aceste condiții, Curtea nu are obligația de a stabili dacă ingerința

respectivă a urmărit un scop legitim și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă

a fost proporțională cu scopul urmărit.

87

. În consecință, a fost încălcat art. 8 din Convenție.

III. CU PRIVIRE L

A APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

88

. Art. 41 din Convenție prevede:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a

protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite de

cât o

înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții le

zate, dacă

este cazul, o reparație echitabilă

.”

A. Prejudiciu

89

. Reclamanții au solicitat 50 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire

pentru pre

judiciul moral. Aceștia au susținut că, din cauza ingerinței

autorităților în dreptul la respectarea vieții lor private, au pierdut șansa de a

avea un al doilea copil și, prin urmare, au suferit un stres, sentimente de

umilire și frustrare, care au fost agravate de caracterul nelegal al ingerințelor.

90

. Guvernul a contestat pretenția reclamanților.

24

91

. Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit un prejudiciu moral

care nu poate fi compensat prin si

mpla constatare a unei încălcări. Având în

vedere natura încălcării constatate (a se vedea supra, pc

t.

8

4

),

și pronunțându

-

se în echitate, Curtea acordă reclamanților suma de 7

000 EUR în solidar,

plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul

moral.

B. Cheltuieli de judecată

92

. Reclamanții au solicitat, de asemenea, suma de 5 580

EUR pentru

cheltuielile de judecată suportate atât la nivel intern, cât și în cadrul procedurii

în fața Curții, dorind ca aceasta să fie plătită direct reprezentantului lor. Au

fost prezentate un contract de asistență juridică și un document detaliat în care

sunt indicate o taxă de 80 de euro pe oră, date precise și numărul total de or

e

lucrate pentru pregătirea cauzei.

93

. Reprezentantul reclamanților a susținut că numărul de ore lucrate

pentru pregătirea cauzei nu este excesiv și este justificat de complexitatea și

natura det

aliată ale cauzei. Numărul de ore lucrate este, de asemenea,

justificat de încercările repetate de a obține informații privind evoluțiile de la

nivel intern, pe fondul lipsei de coerență a reacțiilor autorităților. În ceea ce

privește onorariul orar, reprezentantul a susținut că acesta este cu mult sub

media celor percepute în mod normal de firmele de avocatură în București,

adică 200 EUR pe oră.

94

. Guvernul a ridicat obiecții în acest sens, susținând că suma solicitată

este excesiv

ă. Acesta a subliniat, de asemenea, că reclamanților li s

-a acordat

deja suma de 4 000 RON (aproximativ 880

EUR), care acoperă cheltuielile

efectuate în fața instanțelor naționale (a se vedea supra, pc

t.

26).

95

. Curtea reiterează faptul că, pentru rambursarea cheltuielilor de

judecată, în temeiul art. 41, trebuie să se stabilească caracterul real, necesar

ș

i rezonabil al acestora [a se vedea, de exemplu,

Nilsen

ș

i Johnsen împotriva

Norvegiei

(MC), nr. 23118/93, pct. 62, CEDO 1999-VIII,

ș

i

Boicenco

împotriva Moldovei

, nr. 41088/05, pct. 176, 11 iulie 2006]. În conformitate

cu art. 60 alin. (2) din Regulamentul Curții, pretențiile trebuie să fie însoțite

de documentele justificative detaliate; în caz contrar, Curtea le poate

respinge, în tot sau în parte.

96

. În speță, Curtea constată că reclamanții și

-

au formulat pretențiile în

mod precis și detaliat. Ținând seama de documentele de care dispune și de

criteriile menționate anterior, pe care le consideră îndeplinite în speță, Curtea

apreciază că este rezonabil să acorde suma de 4 700

EUR pentru cheltuielile

de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața Curții, plus orice sumă ce

poate fi

datorată de reclamanți cu titlu de impozit, sumă care trebuie plătită

reprezentantului reclamanților.

25

C. Dobânzi moratorii

97

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca

Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declar

ă

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 8 din Convenție;

3.

Hotărăște

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în solidar, în termen

de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu

art. 44 §

2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în

moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 7 000

EUR (șapte mii de euro), plus orice sumă ce poate fi dato

rată

cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 4 700

EUR (patru mii șapte sute de euro), plus orice sumă care

poate fi datorată cu titlu

de impozit, pentru cheltuieli

de judecată, care

trebuie plătită reprezentantului reclamanților;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata

dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei

puncte procentuale

;

4.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 16 ianuarie 2018,

în temeiul art. 77 alin.

(2) și art.

77 alin.

(3) din Regulamentul Curții

.

Marialena Tsirli

Grefier

Ganna Yudkivska

Președinte