- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 ianuarie 2018
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 10
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 10
- Încălcare — Articolul 6
Müslüm Yalçinkaya și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MÜSLÜM YALÇINKAYA ȘI ALȚII v. TURKIE (Depunerea nr. 51497/09) JUGAMENT STRASBOURG 16 ianuarie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Müslüm Yalçınkaya și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, Deliberat în privat la 19 decembrie 2017, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
51497/09) împotriva Republicii Turciei a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de 15 cetățeni turci („reclamanții”) la 7 septembrie 2009. Reclamanții, ale căror nume, date de naștere și locuri de reședință sunt prezentate în tabelul atașat, au fost reprezentați de dl Sedat Gözkıran, un avocat care practică în Șanlıurfa.
După comunicarea cazului, reprezentantul reclamanților a informat Registrul că doi dintre reclamanți, adică dl Ali Öcalan și dl Mustafa Akșahin, au murit la 15 Noiembrie 2009 și, respectiv, 25 iulie 2011, și moștenitorii lor, dna Fatma Öcalan, dl Mehmet Öcalan, dl Abdullah Öcalan, dl İlhami Öcalan, dna Hacer Eyibilen (Öcalan), dl Erol Öcalan, dl Orhan Öcalan, dl Vediha Öcalan, dl Belkız Öcalan, dna Naziha Akșahin, dna Fatma Taștan, dl Halis Akșahin, dl Mehmet Akșahin, dna Leyla Yavuz, dna Aysel Büyükertaș și-a arătat dorința de a continua cererea în fața Curții. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 25 august 2014, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții, al căror nume sunt enumerate în apendice, sunt resortisanți turci.
La 17 și 18 iulie 2008, fiecare dintre reclamanții a trimis o scrisoare procurorului public Mizeti (Șanlıurfa) care conține următorul pasaj: "Dacă folosirea cuvântului "sayın" (estimat) este o infracțiune, atunci spun, de asemenea, "Sayın Abdullah Öcalan", comite această infracțiune și mă denunț." La 19 septembrie 2008, procurorul public a depus un proiect de pronunțare de inculpare la Curtea Judiciară a lui Miseti în materie penală împotriva reclamanților. Ei au fost acuzați de a lăuda o infracțiune și infractorul, prevăzut în art. 215 din Codul Penal (Legea nr. 5237), din cauza declarațiilor lor în scrisorile menționate mai sus. La 9 martie 2009, Curtea judecătorilor mijloacelor în materie penală a constatat că reclamanții sunt vinovați de a lăuda liderul prizonier al PKK, o organizație armată ilegală, având în vedere declarațiile lor din scrisorile menționate anterior și, în consecință, de a le condamna fiecare la două luni și cincizeci de zile de închisoare.
În conformitate cu art. 50 din Codul Penal, această condamnare a fost comutată la o amendă de 1.500 de lira turcă (TRY). Reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri. La 20 iunie 2012, Curtea de Casație, susținând că valoarea amenzii care au fost impuse reclamanților nu a atins nivelul minim necesar, a respins cererea de recurs. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 10 O descriere completă a dreptului intern relevant la momentul material poate fi găsită în Yalçınkaya și alții v. Turcia (nr. 25764/09 și alți 18, §§ 12-13, 1 octombrie 2013, și Bayar și Gürbüz v. Turcia , nr. 37569/06, §§ 13-14, 27 noiembrie 2012). Reclamanții se plângea că condamnarea lor pentru utilizarea onorificului „Sayın” (estimat) atunci când se referă la liderul închis al PKK în scrisorile lor, a constituit o interferență nejustificată cu dreptul lor la libertatea de exprimare în temeiul articolului 10 din Convenție.
12. Curtea remarcă că această plângere nu este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. 13. Reclamanții se plâng că condamnările lor, care se bazează pe art. 215 din Codul Penal, au încălcat drepturile în temeiul Convenției. 14. La început, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat nicio observație cu privire la fondul, menționând că au fost conștienți de jurisprudența relevantă a Curții. 15. Curtea a examinat deja o plângere similară în cazul Yalçınkaya și alții c. Turcia (n. 25764/09 și altele 18, §§ 26-38, 1 Octombrie 2013) și a constatat o încălcare a articolului 10 din Convenție.
De asemenea, aceasta nu a examinat cazul în cauză și nu a găsit nicio circumstanță specifică care să o impună să se depărteze de concluziile sale în hotărârea menționată anterior. 16. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenția. II. ÎNCĂLCAREA ALEGEDĂ A ARTICOLUL 6 § 1 DE CONVENȚIE 17. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul lor de acces la o instanță, și anume dreptul lor de a depune un recurs împotriva condamnării lor, a fost încălcat din cauza faptului că suma amenzilor pe care le-a fost impusă nu a ajuns la valoarea minimă necesară pentru depunerea unui recurs.
Legea, nu a prezentat nicio observație cu privire la fondul 19. Curtea constată că a examinat deja probleme similare în trecut (a se vedea Bayar și Gürbüz c. Turcia , nr. 37569/06 §§ 40-49, 27 noiembrie 2012, și Yalçınkaya și alții , citate mai sus §§§ 44-45), și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Nu există niciun motiv să se depărteze de aceste concluzii. 20. Prin urmare, Curtea concluzionează că în acest caz s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 21. Reclamanții nu au prezentat o cerere de satisfacție echitabilă în termenul stabilit de Curte. Prin urmare, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-i atribui pe contul respectiv sumă.
Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 16 ianuarie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Hasan Bakırcı Ledi Președintele Adjunct Registrului Bianku Apendice nr. Nume de nume Data nașterii Locul de residență Müslüm YALÇIN KAYAAYA 01/11/1964 Șanlıurfa Mustafa AKȘAHİN 24/03/1944 Șanlıurfa Eșref BÜYÜKERTAȘ 01/04/1954 Șanlıurfa Mehmet BÜYÜKERTAȘ 26/07/1980 Șanlıurfa Selahaddin ÇERİ 11/11/1948 Șanlıurfa Abdurrahman ÇİFTÇİ 01/01/1964 Șanlıurfa Ahmet COLAIR 01/04/1964 Șanlıurfa Halit COLAYIR 24/02/1937 Șanlıurfa Kadir EVİN 16/05/1985 Șanlıurfa Ali ÖCALAN 25/08/1945 Șanlıurfa Mehmet Redit ÖCALAN 21/05/1943 Șanlıurfa Müslüm ÖCALAN 01/01/1951 Șanlıurfa Mehmet Emin YALÇIN KAYAAYA 01/06/1964 Șanlıurfa Ahmet YILDIZ 15/09/1965 Șanlıurfa Sabiha YILMAZ 15/09/1969 Șanlıurfa
SECOND SECTION
CASE OF MÜSLÜM YALÇINKAYA AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 51497/09) JUDGMENT STRASBOURG 16 January 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Müslüm Yalçınkaya and Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Ledi Bianku, President, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 19 December 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 51497/09) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by fifteen Turkish nationals (“the applicants”) on 7 September 2009.
The applicants, whose names, dates of birth and places of residence are set out in the attached table, were represented by Mr Sedat Gözkıran, a lawyer practising in Șanlıurfa. Following the communication of the case, the applicants’ representative informed the Registry that two of the applicants, namely Mr Ali Öcalan and Mr Mustafa Akșahin, died on 15 November 2009 and 25 July 2011 respectively, and that their heirs, Ms Fatma Öcalan, Mr Mehmet Öcalan, Mr Abdullah Öcalan, Mr İlhami Öcalan, Ms Hacer Eyibilen (Öcalan), Mr Erol Öcalan, Mr Orhan Öcalan, Mr Vediha Öcalan, Mr Belkız Öcalan, Ms Naziha Akșahin, Ms Fatma Taștan, Mr Halis Akșahin, Mr Mehmet Akșahin, Ms Leyla Yavuz, Ms Aysel Büyükertaș indicated their wish to continue the application before the Court.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
On 25 August 2014 the application was communicated to the Government. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
5. The applicants, whose names are listed in the appendix, are Turkish nationals.
On 17 and 18 July 2008, each of the applicants sent a letter to the Halfeti (Șanlıurfa) public prosecutor`s office which contained the following passage: "If using the word of “ sayın” (esteemed) is an offense, then I also say “Sayın Abdullah Öcalan”, I commit this offense and denounce myself."
On 19 September 2008, the public prosecutor filed a bill of indictment with the Halfeti Magistrates’ Court in Criminal Matters against the applicants. They were charged with praising an offence and offender, prescribed by Article 215 of the Criminal Code (Law no. 5237), on account of their statements in the above mentioned letters.
On 9 March 2009 the Halfeti Magistrates’ Court in Criminal Matters found the applicants guilty of praising the imprisoned leader of the PKK, an illegal armed organisation, on account of their statements in the aforementioned letters and accordingly, sentenced them each to two months and fifteen days’ imprisonment. In accordance with Article 50 of the Criminal Code, this prison sentence was commuted to a fine of 1,500 Turkish Liras (TRY).
The applicants appealed against this judgment. On 20 June 2012 the Court of Cassation, holding that the amount of the fine that had been imposed on the applicants did not attain the minimum requisite level, dismissed the appeal request. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
10 A full description of the relevant domestic law at the material time can be found in Yalçınkaya and Others v. Turkey (nos. 25764/09 and 18 others, §§ 12-13, 1 October 2013, and Bayar and Gürbüz v. Turkey , no. 37569/06, §§ 13-14, 27 November 2012). THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 10 OF THE CONVENTION
11. The applicants complained that their conviction for using the honorific “Sayın” (esteemed) when referring to the imprisoned leader of the PKK in their letters, had constituted an unjustified interference with their right to freedom of expression under Article 10 of the Convention.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The applicants complained that their convictions, which were based on Article 215 of the Criminal Code, had infringed their rights under the Convention.
The Court notes at the outset that the Government did not submit any observations on the merits, stating that they were aware of the Court’s relevant case‑law.
The Court has already examined a similar complaint in the case of Yalçınkaya and Others v. Turkey (nos. 25764/09 and 18 others, §§ 26-38, 1 October 2013) and found a violation of Article 10 of the Convention. It has also examined the present case and finds no particular circumstances which would require it to depart from its findings in the above-mentioned judgment.
In view of the foregoing, the Court holds that there has been a violation of Article 10 of the Convention. II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
17. The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that their right of access to a court, namely their right to file an appeal against their conviction, had been breached on the ground that the amount of the fines that had been imposed on them had not reached the minimum value required for lodging an appeal.
The Government, stating that they were aware of the Court’s case ‑ law, did not submit any observations on the merits
The Court notes that it has already examined similar issues in the past (see Bayar and Gürbüz v. Turkey , no. 37569/06, §§ 40-49, 27 November 2012, and Yalçınkaya and Others , cited above, §§ 44-45), and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention. There is no reason to depart from those findings.
Accordingly, the Court concludes that in the present case there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
21. The applicants did not submit a claim for just satisfaction within the time-limit set by the Court. Accordingly, the Court considers that there is no call to award them any sum on that account. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 10 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention. Done in English, and notified in writing on 16 January 2018, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Hasan Bakırcı Ledi Bianku Deputy Registrar President APPENDIX No. Surname NAME Date of Birth Place of Residence Müslüm YALÇINKAYA 01/11/1964 Șanlıurfa Mustafa AKȘAHİN 24/03/1944 Șanlıurfa Eșref BÜYÜKERTAȘ 01/04/1954 Șanlıurfa Mehmet BÜYÜKERTAȘ 26/07/1980 Șanlıurfa Selahaddin ÇERİ 11/11/1948 Șanlıurfa Abdurrahman ÇİFTÇİ 01/01/1964 Șanlıurfa Ahmet COLAYIR 01/04/1964 Șanlıurfa Halit COLAYIR 24/02/1937 Șanlıurfa Kadir EVİN 16/05/1985 Șanlıurfa Ali ÖCALAN 25/08/1945 Șanlıurfa Mehmet Reșit ÖCALAN 21/05/1943 Șanlıurfa Müslüm ÖCALAN 01/01/1951 Șanlıurfa Mehmet Emin YALÇINKAYA 01/06/1964 Șanlıurfa Ahmet YILDIZ 15/09/1965 Șanlıurfa Sabiha YILMAZ 15/09/1969 Șanlıurfa