CtEDO 02.04.2019 Auto

ȘAY AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
02.04.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ȘAY AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA DECIZIE Adresele nr. 55048/07 și 6692/08 Çetin ȘAY și Hazim KESKİNER împotriva Turciei și Tayyip KESKİNER și Ali ȘEYLAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă la 2 aprilie 2019 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Ivana Jelić, Darian Pavli, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse la 3 decembrie 2007 și, respectiv, la 29 ianuarie 2008, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat la 22 noiembrie 2018, care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții din primul caz, dl Çetin Șay și dl Hazım Keskiner, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1975 și, respectiv, în 1947. Au fost reprezentați în fața Curții de către dl A. Bayar, un avocat practicant în Van. La 17 iulie 2017, Curtea a fost informată că dl Hazım Keskiner a murit la 30 septembrie 2009. Reclamanții din al doilea caz, dl Tayyip Keskiner și dl Ali Șeylan, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1954 și, respectiv, 1974. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl A. Bayar, un avocat practicant în Van. La 17 iulie 2017, Curtea a fost informată că dl Tayyip Keskiner a murit la 19 ianuarie 2016. Nici rude ale reclamanților decedați nu au exprimat dorința de a menține cererile. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. 5233 cu privire la compensarea daunelor rezultate din terorism și a măsurilor luate împotriva terorismului, reclamanții au solicitat comisionului de compensare și au solicitat să primească compensații din cauza evacuarii forțate din satul lor. Solicitările lor au fost respinse. Ulterior, au inițiat proceduri în fața Tribunalului Administrativ Van pentru a anula aceste decizii. La 7 Iulie 2006 și, respectiv, 28 iulie 2006, Curtea Administrativă Van a respins cererile lor de asistență juridică, deși reclamanții au furnizat instanțelor cu documente care atestă statutul financiar deficitar. În septembrie 2007, instanța administrativă a decis să întrerupă procedura, deoarece taxele necesare ale instanței nu au fost depuse în registrul instanței. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că au fost refuzate accesul la o instanță din cauza refuzului instanțelor administrative de a le acorda ajutor juridic pentru a plăti taxele judiciare. Partea cererilor privind refuzul autorităților de a acorda asistență juridică reclamanților a fost comunicată guvernului DREPTUL având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură decizie. Prin scrisoarea din 17 iulie 2017, Guvernul a informat Curtea că reclamanții dl Hazım Keskiner și dl Tayyip Keskiner au murit la 30 septembrie 2009 și, respectiv, la 19 ianuarie 2016. Prin scrisoarea din 15 noiembrie 2017, Registrul a solicitat reprezentantului reclamanților să indique până la 17 decembrie 2018 dacă moștenitorii reclamanților decedați doreau să continue cererile. 10. 11. Curtea observă că ambele reclamante au murit după introducerea cererilor, iar niciun moștenitor sau membru al familiei nu a exprimat dorința de a continua procesul în fața Curții în poziția lor. 12. Având în vedere cele mai sus, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în ceea ce privește reclamanții decedați. 13. Prin urmare, aceasta decide să scoată cererile din listă în ceea ce privește dl Hazım Keskiner și dl Tayyip Keskiner și să urmărească restul cererilor. Reclamanții au plâns că au fost refuzate accesul la o instanță din cauza refuzului instanței interne de a le acorda asistență juridică pentru a plăti taxele judiciare și au invocat art. 6 din Convenție. 15. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare a Guvernului a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererile și au solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție. 16. Ambele declarații prezentate în ceea ce privește cele două reclamante, și anume dl Çetin Șay și dl Ali Șeylan sunt identice și au furnizat următoarele: „Declar că Guvernul Turciei oferă reclamantului 2.500 de euro pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, în vederea soluționării cazurilor menționate mai sus pește în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că incapacitatea reclamantului de a accesa la o instanță din cauza refuzului Curții administrative Van de a-i acorda asistență juridică pentru a plăti taxele de instanță, a încălcat dreptul său la un proces echitabil în funcție de jurisprudența bine stabilită a Curții (Ilbeyi Kemaloğlu și Meriye Kemaloğlu c. Turcia, nr. 19986/06, 10 aprilie 2012). Guvernul subliniază, de asemenea, faptul că art. 53 § 1 din Codul de Procedură Administrativă, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, solicită acum redeschiderea procedurii judiciare în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere recurs în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenția.” 17. Prin scrisoarea din 10 ianuarie 2019, reprezentantul reclamanților a indicat că nu erau satisfăcuți cu termenii declarațiilor unilaterale. 18. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 19. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 20. În acest scop, Curtea a examinat declarațiile având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 21. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind refuzul autorităților de a acorda asistență juridică (a se vedea, de exemplu, Ilbeyi Kemaloğlu și Meriye Kemaloğlu c. Turcia , nr. 19986/06, 10 aprilie 2012). 22. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, precum și sumele de compensare propuse – care sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). 23. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererilor (art. 37 § 1 din amenda 24. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 25. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarațiilor lor unilaterale, cererile ar putea fi restaurate pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 26. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cererile din listă în măsura în care se referă la dl Çetin Say și dl Ali Șeylan. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; ia act de termenii declarațiilor guvernului contestat prezentate în ceea ce privește dl Çetin Șay și dl Ali Șeylan în temeiul articolului 6 din Convenția și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva convenție; hotărăște că cererile depuse de dl Hazım Keskiner și dl Tayyip Keskiner din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Adoptate în engleză și notificate în scris la 9 mai 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă