CtEDO 08.10.2019 Auto

ȘAHİN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
08.10.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ȘAHİN v. TURKEY (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 4844/09 Hacı Ömer ȘAHİN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 8 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 ianuarie 2009, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 11 iunie 2019 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Hacı Ömer Șahin, este un cetățean turc, care s-a născut în 1945 și locuiește în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Doğruer, un avocat care practică în Ankara. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Stat General din cauza prezenței ofițerilor militari pe bancă. În același sens, el s-a plâns că, ca civil, el a fost judecat de o instanță militară compusă exclusiv de personal militar. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 că el nu a fost garantat timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale împotriva avizului procurorului public cu privire la fondul cazului prezentat în cadrul audierii de la 30 iulie 2008. Cererea a fost comunicată guvernului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 11 iunie 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei oferă, prin această declarație unilaterală, să plătească reclamantului, dl Hacı Ömer ȘAHİN, 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral și orice cost și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, în vederea soluționării cazului pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul invită cu respect Curții să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Guvernul recunoaște, de asemenea, că, în momentul material, instanța penală militară care a judecat și condamnat reclamantul nu a putut fi considerată independentă și imparțială în sensul articolului 6 din Convenție (Gürkan c. Turcia , nr. l0987/10, 3 iulie 2012). Guvernul a afirmat, de asemenea, că subiectul încălcării constatate în cazul Gürkan c. Turcia a fost rezolvată prin amendamentul făcut pe Legea nr. 353 prin Legea nr. 6000 a intrat în vigoare la 30 iulie 2010. Guvernul a remarcat în continuare că prin Legea nr. 677l, tribunalele penale militare au fost abolite.” Prin scrisoarea din 4 iulie 2019, reclamantul a indicat că nu este satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea independenței și imparțialității Curții penale militare (a se vedea, de exemplu, Gürkan c. Turcia , nr. 10987/10, 3 iulie 2012). 12. Curtea observă că guvernul a recunoscut în declarația lor unilaterală în mod explicit că instanța militară care a judecat reclamantul nu a putut fi considerată independentă și imparțială în temeiul articolului 6 din Convenție. Aprilie 2017, Legea nr. 6771 a fost adoptată și instanțe penale militare au fost abolite. 14. Curtea remarcă, de asemenea, că, până la 31 iulie 2018, art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de Procedură Penală a furnizat reclamanților un remediu care presupune posibilitatea redeschiserii procedurilor penale numai pe baza unei hotărâri a Curții care constată încălcarea convenției sau a protocolelor sale. Cu toate acestea, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 7145 la 31 Iulie 2018, reclamanții au acum dreptul de a depune o cerere de redeschidere a procedurii penale în urma unei hotărâri ale Curții de a-și elimina cazul din lista de cazuri pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale, deoarece aceste două situații sunt acum enumerate în mod exhaustiv la art. 311 § 1 litera (f) din Codul de Procedință Penală ca motiv pentru redeschiderea procedurii penale. Prin urmare, Curtea este convinsă că dreptul intern prevede o soluție prin care reclamanții pot solicita deschiderea procedurilor în urma unei decizii sau a unei hotărâri care să elibereze o cerere pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale (contra, Igranov și alții v. Rusia , nr. 42399/13 și alții , § 26, 20 martie 2018, cu alte referințe în acest sens, și compară Sroka v. Polonia (dec.), nr. 42801/07, 6 martie 2012). 15. În acest sens, subliniază în continuare că, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare a articolului 6 din convenție, dacă reclamantul o solicită. Prin urmare, se consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de Protocolele sale, Curtea constată că aceasta revine, în primul rând, autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). Această decizie nu aduce atingere posibilității ca reclamantul să exercite orice altă cale de remediere disponibilă pentru obținerea unui recurs (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116 118, 5 iulie 2016). 17. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 18. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 7 noiembrie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă