Saygili și Karataș împotriva Turciei

Reclamanții s-au născut în 1966 și, respectiv, 1976. În momentul materialului, primul reclamant, dl Fevzi Saygılı, a fost proprietarul unui ziar zilnic, Yeni Evrensel. Al doilea reclamant, dl Ali Karataş, a fost redactor-în-şef al ziarului. La 8 ianuarie 2000, un articol intitulat „Friends, cu siguranta trebuie sa vad [it]” (“Ben mutaka izlemeliyim arkadaşlar”) scris de Fatih Polat a fost publicat la pagina doi din numărul 472 al lui Yeni Evrensel. Acesta se referă la un caz care a provocat un strigăt public în Turcia, și anume al lui Metin Göktepe, jurnalist care a fost bătut la moarte de către poliție în timpul arestării în 1996. După uciderea, Marea Adunare Națională Turcă a înființat o comisie de anchetă parlamentară pentru a da lumină la uciderea lui Metin Göktepe.

La 19 iulie 1996, Comisia și-a publicat raportul care conține, printre altele, numele, funcțiile și declarațiile numeroșilor ofițeri de poliție, inclusiv O.T. şi K.B. Articolul menţionat mai sus a citit: „Aşa a spus Metin [cu siguranţă trebuie să privesc] colegilor care îşi făceau ultimele pregătiri pentru a observa înmormântările lui RızA Boybaş şi Orhan Özen – doi deţinuţi revoluţionari ucişi în închisoarea Ümraniye cu patru zile mai devreme – când a sosit la biroul ziarului din 8 ianuarie 1996. Aceaceasta a fost o expresie a angajamentului său și implicarea în viață cu un mare entuziasm, care a mers peste simpla iubire a slujbei sale. Diferența dintre a face acest loc de muncă [journalism] reluat și a făcut-o cu tot sufletul și fără îndeajuns a fost evidentă în efortul său de a raporta pe deplin evenimentele, în ciuda obstacolelor create de poliție la Alibeyköy, unde a mers în ziua evenimentelor.

Spre deosebire de colegii săi, el a perceput împingerea împotriva baricadei de poliție ca mijloace de a ajunge la vestea din spatele acestei baricade. Pentru ce altceva a fost jurnalism? Barricada care se află în faţa realităţii că poporul Turciei are nevoie să fie în faţa jurnalistului uneori oficial, uneori neoficial şi uneori sub forma unei bande. Cu toate acestea, atunci când această baricadă este distrusă, un beton fără fund întunecat umplut cu pericolul de a fi “eliminat” – pentru a folosi expresia raportului oficial Susurluk – așteaptă în fața ta pentru a te înghiți. În ultimii zece ani singuri, cincizeci şi un jurnalişti au fost înghiţiţi de această fântână. Mesajul important din spatele acestui lucru este că avem nevoie de hotărâre pentru a merge dincolo de întuneric și a ajunge la lumina.

Sau, pentru a-l exprima într-un mod diferit, nu este posibil să ajungeți la lumina din întuneric fără a elimina eliminatorii (Ya da, başka betul deyişle, “bertaraf ediciler”, “bertaraf” edilmeden karanlıktan sürekli aydınlığa çıkmak da mümkün değil). După moartea lui Metin, jurnaliştii cinstiţi ai Turciei, în special tinerii, au crezut că aşteptarea pentru a confrunta această realitate este o perspectivă fără speranţă. Într - adevăr, au crezut că era deja prea târziu. A fost, de asemenea, așa pentru clasa muncitoare a țării care a întâlnit în mod constant poliția în lupta lor pentru a căuta soluții legale. În plus, Metin a fost unul dintre ei. Această conștiință a devenit forța motrice în spatele transformării fiecărei audieri ale procesului său – care a fost “exilată”, primul la Aydın apoi la provincia Afyon, cu scopul de a-l păstra ascuns de o viziune publică – într-o demonstrație.

Am învățat că ucigașii vor fi judecați și suntem obligați să asigurăm continuarea eficientă a acestor proceduri. Acesta a fost singurul proces care implică un jurnalist în care ucigaşii au fost pedepsiţi în ciuda reticenţei autorităţilor publice – care ne-a învăţat pe toţi că democraţia este câştigată nu aşteptând să apară dintr-un loc, ci susţinând-o. Şi mai presus de toate, presupunând că inelul de protecţie din jurul fostului director al Direcţiei de Securitate a Istanbulului, O.T., care a emis ordinul colectiv de detenţie care s-a încheiat cu moartea lui Metin, şi alături de vicedirectorul K.B., care a executat acest ordin, nu ar mai reprezenta decât o lipsă de credinţă în toate aceste lupte (Metin’in ölümüyle sonuçlanan toplu gözaltı emrini veren dönemin İstanbul Emniyet Müdürü O.T.

üzerindeki koruma halesin sonsuza kadar öyle kalacağını düşünmek ise, herşeyden önce verilen onca mücadeleye karşıbir inançsızlık olur). Toţi cei care urmează cazul lui Metin Göktepe nu vor înceta să vină după T. și B., care au fost deja vinovați în mintea oamenilor (Metin Göktepe davasın takipçosi olanlar, Halkın vicdanında çoktan mahkum olan T. Ve B.’ın peşini elbette bırakmayacaklar). Faptul că eliminatorii au târât încă un nume în întuneric după întunericul lui Metin, și anume al lui Ahmet Taner Kışlalı, a arătat o altă realitate. Protecţia absolută faţă de această soartă necesită monitorizare constantă şi persistentă.

Nu este unul dintre motivele pentru care intrăm în cel de-al treilea milenium cu ucideri nerezolvate de jurnalist faptul că cei care ocupă scaunul și scrie coloana de Çetin Emeç la Hürriyet, și cei care ocupă scaunul și scrie coloana de Abdi İpekçi la Milliyet, și, de asemenea, ziarul jurnalistului İzzet Kezer, nu a făcut treaba lor să dezvăluie ucigașii și toți cei responsabili în primul rând?

Există vreo altă soluţie în afară de a veni după „eliminatorii”, în timp ce „cu siguranţă supravegherea”, şi eliminarea lor şi colaboratorii lor complet din solul nostru, pentru a ne salva de a deveni o ţară în care bandele se pot comporta cum doresc?” 8. La 18 ianuarie 2000, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare în fața instanței respective și a acuzat reclamanții cu infracțiuni definite în secțiunea 6 § 1 din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), și anume divulgarea identităților funcționarilor publici implicați în lupta împotriva terorismului, făcând astfel obiective astfel de persoane pentru organizațiile teroriste. În plus, el solicită aplicarea articolului 2 suplimentar din Legea de presă (Legea nr. 5680) și art. 36 din fostul cod penal.

Într-o cerere din 17 mai 2000 avocatul reclamanților a susținut în argumentele lor de apărare că crima de a divulga identitatea funcționarilor publici implicați în lupta împotriva terorismului nu este comisă doar prin utilizarea numelor funcționarilor în legătură cu un caz în care au fost judecați ca acuzați. Avocatul reclamanților a susținut că persoanele erau deja cunoscute de către public din cauza pozițiilor lor și că numele acestora erau deja în domeniul public. El a susținut, de asemenea, că procesul reclamanților în fața Curții de Securitate de Stat a fost în contravenție cu articolele 6 și 10 din Convenție.

10. La 21 iunie 2000, Curtea de Securitate a statului de la Istanbul a condamnat reclamanții ca fiind acuzați și condamnați la amenzi grele, de 474.481.000 lire turce (TRL) (aproximativ 804 euro (EUR) în momentul respectiv) și de 237.240.000 lire TRL (aproximativ 402). În conformitate cu art. 2 § 1 din Legea nr. 5680, prima instanță a ordonat, de asemenea, închiderea temporară a ziarului pentru o perioadă de șapte zile. Potrivit brevilor motive prezentate de Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, următoarele condamnari din articol au fost suficiente pentru a concluziona că O.T. şi K.B.

au fost făcute obiective pentru organizațiile teroriste: „... nu este posibil să ajungă la lumina din întuneric fără a elimina eliminatorii ... Şi mai presus de toate, presupunând că inelul de protecţie din jurul fostului director al Direcţiei de Securitate a Istanbulului, O.T., care a emis ordinul de detenţie colectivă care s-a încheiat cu moartea lui Metin, şi alături de vicedirectorul K.B., care a executat acest ordin, ar rămâne în loc pentru totdeauna nu ar reprezenta decât o lipsă de credinţă în toate aceste lupte. Toţi cei care urmează cazul lui Metin Göktepe nu vor înceta să vină după T. şi B., care au fost deja vinovaţi în mintea oamenilor.” 11. În aceeași zi, reclamanții au depus un recurs.

Ei au declarat în primul rând că articolul în cauză a fost scris în a patra aniversare a uciderii jurnalistului Metin Göktepe, care a fost bătut până la moarte de către poliție în 1996 în timp ce era în custodie. Reclamanții au susținut că scopul acestui articol a fost de a suscita îngrijorarea cu privire la faptul că unii oficiali de rang înalt nu au fost judecați și că acuzații din procesul lui Metin Göktepe nu au fost încă condamnați, la patru ani de la moartea lui Metin Göktepe. Reclamanții au susținut în acest sens că cei doi oficiali în cauză, și anume O.T. și K.B., au fost cei care au dat și executat ordinul de detenție care a dus la moartea lui Metin Göktepe. Reclamanții au subliniat, de asemenea, faptul că aceste doi oficiali au fost singurii pentru care cererile de autorizație de a urmări în temeiul Legii nr. 4483 (Legea privind acuzarea funcționarilor și a funcționarilor publici) a fost respinsă de Ministrul Internului în momentul material.

Prin urmare, numele celor doi oficiali au fost menţionate în articolul din cauza implicării lor în evenimentele menţionate mai sus şi nu din cauza rolului lor în lupta împotriva terorismului. Reclamanții au susținut, de asemenea, că numele oficialilor au apărut deja în domeniul public și că oficialii, fiind directorul și vicedirectorul Direcției de Securitate din Istanbul, au fost deja cunoscuți de public și, prin urmare, nu sunt în măsură să se plângă de divulgarea identităților lor. 12. În ceea ce privește conținutul articolului, reclamanții au observat că scriitorul acestui articol a apărat statul de drept și noțiunea justiției și nu a incitat oamenii la violență sau la susținerea terorismului.

Potrivit reclamanților, articolul a constituit o evaluare critică a procesului Metin Göktepe și a impunității unor oficiali de rang înalt, precum și a provocărilor cu care se confruntă jurnaliștii. 13. Reclamanții au subliniat că propoziția „Și mai presupusă, presupunând că inelul de protecție din jurul fostului director al Direcției de Securitate İstanbul, O.T., care a emis ordinul colectiv de detenție care s-a încheiat cu moartea Metinului, și în jurul vicedirectorului K.B., care a executat acest ordin, va rămâne în vigoare pentru totdeauna, nu ar reprezenta decât o lipsă de credință în toate aceste lupte” a fost o referire la faptul că nu a fost acordată nicio permisiune în temeiul Legii nr. 4483 pentru a autoriza acuzarea celor doi oficiali în cauză pentru presupusul comportament penal în legătură cu evenimentele din jurul decesului lui Metin Göktepe.

14. Ei au observat că, cu propoziția „... nu este posibil să ajungă la lumina din întuneric fără a elimina eliminatorii” scriitorul articolului a evidențiat provocările cu care jurnaliștii se confruntă în lupta lor pentru a căuta justiție. În acest caz, au susținut că nu a fost necesar să concluzioneze că scriitorul a sugerat în orice fel eliminarea fizică a celor doi oficiali. 15. În cele din urmă, ei au afirmat că cu expresia „venind după” scriitorul se referea în mod evident la urma procesului Metin Göktepe care a contribuit semnificativ la pedeapsa ofițerilor de poliție acuzați. Potrivit reclamanților, scriitorul a dorit ca cazurile împotriva celor doi oficiali să fie urmărite de poporul Turciei în vederea aducerii acestor oficiali în justiție.

16. În cererea lor de recurs, reclamanții au solicitat că Curtea de Casație deține o audiție. 17. De asemenea, s-au plâns de aplicarea articolului 2 § 1 din Legea nr. 5680. 18. La 1 februarie 2001, Curtea de casare a respins cererea de audiere și a susținut hotărârea. 19. Ordinea de închidere a ziarului a fost executată de la 20 la 27 martie 2001.

5. The applicants were born in 1966 and 1976 respectively. 6. At the material time, the first applicant, Mr Fevzi Saygılı, was the owner of a daily newspaper, Yeni Evrensel. The second applicant, Mr Ali Karataș, was the editor-in-chief of the newspaper. 7. On 8 January 2000 an article entitled “Friends, I surely have to watch [it]” (“Ben mutlaka izlemeliyim arkadașlar”) written by Fatih Polat was published on page two of Yeni Evrensel’s 472nd issue. It concerned a case that had caused a public outcry in Turkey, namely that of Metin Göktepe, a journalist who was beaten to death by the police whilst under arrest in 1996. Following the killing, the Turkish Grand National Assembly set up a Parliamentary Inquiry Commission in order to shed light on the murder of Metin Göktepe.

On 19 July 1996 the Commission published its report which contained, among other things, the names, the functions and the statements of numerous police officers, including O.T. and K.B. The above-mentioned article read as follows: “This is what Metin said [I surely have to watch [it]] to colleagues who were making their final preparations to observe the funerals of Rıza Boybaș and Orhan Özen – two revolutionary detainees who had been killed in Ümraniye Prison four days earlier – when he arrived at the newspaper office on 8 January 1996. This was an expression of his commitment and involvement in life with a great enthusiasm, which went beyond the mere love of his job. The difference between doing this job [journalism] reluctantly and doing it wholeheartedly and flawlessly was apparent in his effort to report events fully, notwithstanding the hindrances created by the police at Alibeyköy, where he went on the day of the events.

Unlike his colleagues, he perceived pushing against the police barricade as the means to reach the news behind that barricade. What else was journalism for? The barricade that stands in front of the reality that the people of Turkey need stands in front of the journalist sometimes officially, sometimes unofficially and sometimes in the form of a gang. However, when that barricade is broken down, a dark bottomless well filled with the danger of “being eliminated” − to use the expression of the official Susurluk Report − is waiting in front of you to swallow you up. In the last ten years alone, fifty-one journalists have been swallowed up by this well. The important message behind this is that we need determination to go beyond the darkness and reach the light.

Or, to put it a different way, it is not possible to reach the light from the darkness without eliminating the eliminators (Ya da, bașka bir deyișle, “bertaraf ediciler”, “bertaraf” edilmeden karanlıktan sürekli aydınlığa çıkmak da mümkün değil). Following Metin’s death, the honest journalists of Turkey, especially the young ones, thought that waiting to confront that reality was a hopeless prospect. Indeed, they thought that it was already too late. It was also like this for the country’s working class who constantly encountered the police in their struggle to seek legal solutions. Moreover, Metin was one of them. This consciousness became the driving force behind the transformation of every hearing of his trial − which was “exiled”, first to Aydın then to Afyon Province, with the aim of keeping it hidden from public view − into a demonstration.

We have learnt that the murderers will be tried, and we are duty-bound to ensure the effective continuation of such proceedings. This has been the only trial involving a journalist in which the murderers were punished notwithstanding the public authorities’ reluctance − which has taught us all that democracy is won not by waiting for it to appear from some place but by standing up for it. And above all, assuming that the protective ring around the former Director of İstanbul Security Directorate, O.T., who issued the collective detention order which ended with the death of Metin, and around Vice-Director K.B., who executed this order, would remain in place forever would represent nothing but a lack of faith in all these struggles (Metin’in ölümüyle sonuçlanan toplu gözaltı emrini veren dönemin İstanbul Emniyet Müdürü O.T.

ile bu emri uygulayan yardımcısı K.B.’ın üzerindeki koruma halesinin sonsuza kadar öyle kalacağını düșünmek ise, herșeyden önce verilen onca mücadeleye karșı bir inançsızlık olur). All those following the case of Metin Göktepe will not stop coming after T. and B., who were already guilty in people’s minds (Metin Göktepe davasının takipçisi olanlar, halkın vicdanında çoktan mahkum olan T. ve B.’ın peșini elbette bırakmayacaklar). The fact that the eliminators dragged one more name into their dark well after Metin’s, namely that of Ahmet Taner Kıșlalı, has shown another reality. Absolute protection from this fate requires constant and persistent monitoring.

Is not one of the reasons why we are entering the third millennium with unsolved journalist murders the fact that those who occupy the seat and write the column of Çetin Emeç at Hürriyet, and those who occupy the seat and write the column of Abdi İpekçi at Milliyet, and also the newspaper of the journalist İzzet Kezer, did not make it their business to reveal the murderers and all those responsible in the first place?

Is there any solution other than coming after the “eliminators”, whilst “surely watching”, and removing them and their collaborators completely from our soil, in order to save ourselves from becoming a country in which gangs can behave as they please?” 8. On 18 January 2000 the prosecutor at the Istanbul State Security Court filed a bill of indictment with that court and charged the applicants with offences defined in Section 6 § 1 of the Prevention of Terrorism Act (Law no. 3713), namely disclosing the identities of public officials who are involved in the fight against terrorism, thereby rendering such persons targets for terrorist organisations. In addition, he called for the application of Additional section 2 of the Press Act (Law no. 5680) and Article 36 of the former Criminal Code.

9. In a petition dated 17 May 2000 the applicants’ lawyer argued in their defence submissions that the crime of disclosing the identities of public officials who are involved in the fight against terrorism is not committed merely by using the officials’ names in connection with a case in which they have been tried as accused. The applicants’ lawyer maintained that the persons were already known to the public due to their positions and that their names were already in the public domain. He further contended that the applicants’ trial before the State Security Court was in contravention of Articles 6 and 10 of the Convention. 10. On 21 June 2000 the Istanbul State Security Court convicted the applicants as charged and sentenced them to heavy fines, of 474,481,000 Turkish liras (TRL) (approximately 804 euros (EUR) at the relevant time) and TRL 237,240,000 (approximately EUR 402) respectively.

In accordance with Additional section 2 § 1 of Law no. 5680, the first-instance court also ordered the temporary closure of the newspaper for a period of seven days. According to the brief reasons given by the Istanbul State Security Court, the following sentences from the article were sufficient to conclude that O.T. and K.B. had been rendered targets for terrorist organisations: “... it is not possible to reach the light from the darkness without eliminating the eliminators ... And above all, supposing that the protective ring around the former Director of İstanbul Security Directorate, O.T., who issued the collective detention order which ended with the death of Metin, and around Vice-Director K.B., who executed this order, would remain in place forever would represent nothing but a lack of faith in all these struggles.

All those following the case of Metin Göktepe will not stop coming after T. and B., who were already guilty in people’s minds.” 11. On the same day, the applicants lodged an appeal. They stated first of all that the article in question had been written on the fourth anniversary of the killing of journalist Metin Göktepe, who had been beaten to death by the police in 1996 whilst in custody. The applicants argued that the purpose of the article had been to raise concern over the fact that some high-ranking officials had not been tried and that those accused in Metin Göktepe’s trial had still not been convicted, four years after the death of Metin Göktepe. The applicants maintained in this respect that the two officials concerned, namely O.T.

and K.B., were the ones who had given and executed the detention order which had resulted in Metin Göktepe’s death. The applicants also pointed out that these two officials had been the only ones in respect of whom the requests for authorisation to prosecute under Law no. 4483 (Law on the Prosecution of Civil Servants and Public Officials) had been rejected by the Interior Minister at the material time. The names of the two officials had therefore been mentioned in the article because of their involvement in the abovementioned events and not because of their role in the fight against terrorism. The applicants further submitted that the names of the officials had already appeared in the public domain and that the officials, being the Director and the Vice-Director of Istanbul Security Directorate, were already known to the public and thus not in a position to complain about the disclosure of their identities.

12. As regards the content of the article, the applicants observed that the writer of the article had defended the rule of law and the notion of justice and had not incited people to violence or advocated terrorism. According to the applicants, the article constituted a critical assessment of Metin Göktepe’s trial and of the impunity of some high-ranking officials, as well as the challenges journalists were facing.

13. The applicants emphasised that the sentence “And above all, assuming that the protective ring around the former Director of İstanbul Security Directorate, O.T., who issued the collective detention order which ended with the death of Metin, and around Vice-Director K.B., who executed this order, would remain in place forever, would represent nothing but a lack of faith in all these struggles” had been a reference to the fact that no permission had been given under Law no. 4483 to authorise the prosecution of the two officials in question for their alleged criminal conduct in connection with the events surrounding Metin Göktepe’s death. 14. They observed that, with the sentence “...it is not possible to reach the light from the darkness without eliminating the eliminators” the writer of the article had highlighted the challenges faced by journalists in their struggle to seek justice.

This being so, they argued that it was untenable to conclude that the writer had in any way suggested the physical elimination of the two officials. 15. Lastly, they asserted that with the expression “coming after” the writer had obviously referred to the aftermath of Metin Göktepe’s trial which contributed significantly to the punishment of the accused police officers. According to the applicants, the writer had wished the cases against the two officials to be followed up by the people of Turkey with a view to bringing these officials to justice. 16. In their appeal application, the applicants requested that the Court of Cassation hold a hearing. 17. They also complained about the application of Additional section 2 § 1 of Law no. 5680. 18. On 1 February 2001 the Court of Cassation rejected the request for a hearing and upheld the judgment.

19. The closure order for the newspaper was executed from 20 to 27 March 2001.