CASE OF SAYGILI AND KARATAȘ v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 10 - Freedom of expression-{general} (Article 10-1 - Freedom of expression)
CASE OF SAYGILI AND KARATAȘ v. TURKEY (CtEDO, 2018)
Reclamanții s-au născut în 1966 și, respectiv, 1976. În momentul materialului, primul reclamant, dl Fevzi Saygılı, a fost proprietarul unui ziar zilnic, Yeni Evrensel. Al doilea reclamant, dl Ali Karataş, a fost redactor-în-şef al ziarului. La 8 ianuarie 2000, un articol intitulat „Friends, cu siguranta trebuie sa vad [it]” (“Ben mutaka izlemeliyim arkadaşlar”) scris de Fatih Polat a fost publicat la pagina doi din numărul 472 al lui Yeni Evrensel. Acesta se referă la un caz care a provocat un strigăt public în Turcia, și anume al lui Metin Göktepe, jurnalist care a fost bătut la moarte de către poliție în timpul arestării în 1996. După uciderea, Marea Adunare Națională Turcă a înființat o comisie de anchetă parlamentară pentru a da lumină la uciderea lui Metin Göktepe. La 19 iulie 1996, Comisia și-a publicat raportul care conține, printre altele, numele, funcțiile și declarațiile numeroșilor ofițeri de poliție, inclusiv O.T. şi K.B. Articolul menţionat mai sus a citit: „Aşa a spus Metin [cu siguranţă trebuie să privesc] colegilor care îşi făceau ultimele pregătiri pentru a observa înmormântările lui RızA Boybaş şi Orhan Özen – doi deţinuţi revoluţionari ucişi în închisoarea Ümraniye cu patru zile mai devreme – când a sosit la biroul ziarului din 8 ianuarie 1996. Aceaceasta a fost o expresie a angajamentului său și implicarea în viață cu un mare entuziasm, care a mers peste simpla iubire a slujbei sale. Diferența dintre a face acest loc de muncă [journalism] reluat și a făcut-o cu tot sufletul și fără îndeajuns a fost evidentă în efortul său de a raporta pe deplin evenimentele, în ciuda obstacolelor create de poliție la Alibeyköy, unde a mers în ziua evenimentelor. Spre deosebire de colegii săi, el a perceput împingerea împotriva baricadei de poliție ca mijloace de a ajunge la vestea din spatele acestei baricade. Pentru ce altceva a fost jurnalism? Barricada care se află în faţa realităţii că poporul Turciei are nevoie să fie în faţa jurnalistului uneori oficial, uneori neoficial şi uneori sub forma unei bande. Cu toate acestea, atunci când această baricadă este distrusă, un beton fără fund întunecat umplut cu pericolul de a fi “eliminat” – pentru a folosi expresia raportului oficial Susurluk – așteaptă în fața ta pentru a te înghiți. În ultimii zece ani singuri, cincizeci şi un jurnalişti au fost înghiţiţi de această fântână. Mesajul important din spatele acestui lucru este că avem nevoie de hotărâre pentru a merge dincolo de întuneric și a ajunge la lumina. Sau, pentru a-l exprima într-un mod diferit, nu este posibil să ajungeți la lumina din întuneric fără a elimina eliminatorii (Ya da, başka betul deyişle, “bertaraf ediciler”, “bertaraf” edilmeden karanlıktan sürekli aydınlığa çıkmak da mümkün değil). După moartea lui Metin, jurnaliştii cinstiţi ai Turciei, în special tinerii, au crezut că aşteptarea pentru a confrunta această realitate este o perspectivă fără speranţă. Într - adevăr, au crezut că era deja prea târziu. A fost, de asemenea, așa pentru clasa muncitoare a țării care a întâlnit în mod constant poliția în lupta lor pentru a căuta soluții legale. În plus, Metin a fost unul dintre ei. Această conștiință a devenit forța motrice în spatele transformării fiecărei audieri ale procesului său – care a fost “exilată”, primul la Aydın apoi la provincia Afyon, cu scopul de a-l păstra ascuns de o viziune publică – într-o demonstrație. Am învățat că ucigașii vor fi judecați și suntem obligați să asigurăm continuarea eficientă a acestor proceduri. Acesta a fost singurul proces care implică un jurnalist în care ucigaşii au fost pedepsiţi în ciuda reticenţei autorităţilor publice – care ne-a învăţat pe toţi că democraţia este câştigată nu aşteptând să apară dintr-un loc, ci susţinând-o. Şi mai presus de toate, presupunând că inelul de protecţie din jurul fostului director al Direcţiei de Securitate a Istanbulului, O.T., care a emis ordinul colectiv de detenţie care s-a încheiat cu moartea lui Metin, şi alături de vicedirectorul K.B., care a executat acest ordin, nu ar mai reprezenta decât o lipsă de credinţă în toate aceste lupte (Metin’in ölümüyle sonuçlanan toplu gözaltı emrini veren dönemin İstanbul Emniyet Müdürü O.T. üzerindeki koruma halesin sonsuza kadar öyle kalacağını düşünmek ise, herşeyden önce verilen onca mücadeleye karşıbir inançsızlık olur). Toţi cei care urmează cazul lui Metin Göktepe nu vor înceta să vină după T. și B., care au fost deja vinovați în mintea oamenilor (Metin Göktepe davasın takipçosi olanlar, Halkın vicdanında çoktan mahkum olan T. Ve B.’ın peşini elbette bırakmayacaklar). Faptul că eliminatorii au târât încă un nume în întuneric după întunericul lui Metin, și anume al lui Ahmet Taner Kışlalı, a arătat o altă realitate. Protecţia absolută faţă de această soartă necesită monitorizare constantă şi persistentă. Nu este unul dintre motivele pentru care intrăm în cel de-al treilea milenium cu ucideri nerezolvate de jurnalist faptul că cei care ocupă scaunul și scrie coloana de Çetin Emeç la Hürriyet, și cei care ocupă scaunul și scrie coloana de Abdi İpekçi la Milliyet, și, de asemenea, ziarul jurnalistului İzzet Kezer, nu a făcut treaba lor să dezvăluie ucigașii și toți cei responsabili în primul rând? Există vreo altă soluţie în afară de a veni după „eliminatorii”, în timp ce „cu siguranţă supravegherea”, şi eliminarea lor şi colaboratorii lor complet din solul nostru, pentru a ne salva de a deveni o ţară în care bandele se pot comporta cum doresc?” 8. La 18 ianuarie 2000, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare în fața instanței respective și a acuzat reclamanții cu infracțiuni definite în secțiunea 6 § 1 din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), și anume divulgarea identităților funcționarilor publici implicați în lupta împotriva terorismului, făcând astfel obiective astfel de persoane pentru organizațiile teroriste. În plus, el solicită aplicarea articolului 2 suplimentar din Legea de presă (Legea nr. 5680) și art. 36 din fostul cod penal. Într-o cerere din 17 mai 2000 avocatul reclamanților a susținut în argumentele lor de apărare că crima de a divulga identitatea funcționarilor publici implicați în lupta împotriva terorismului nu este comisă doar prin utilizarea numelor funcționarilor în legătură cu un caz în care au fost judecați ca acuzați. Avocatul reclamanților a susținut că persoanele erau deja cunoscute de către public din cauza pozițiilor lor și că numele acestora erau deja în domeniul public. El a susținut, de asemenea, că procesul reclamanților în fața Curții de Securitate de Stat a fost în contravenție cu articolele 6 și 10 din Convenție. 10. La 21 iunie 2000, Curtea de Securitate a statului de la Istanbul a condamnat reclamanții ca fiind acuzați și condamnați la amenzi grele, de 474.481.000 lire turce (TRL) (aproximativ 804 euro (EUR) în momentul respectiv) și de 237.240.000 lire TRL (aproximativ 402). În conformitate cu art. 2 § 1 din Legea nr. 5680, prima instanță a ordonat, de asemenea, închiderea temporară a ziarului pentru o perioadă de șapte zile. Potrivit brevilor motive prezentate de Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, următoarele condamnari din articol au fost suficiente pentru a concluziona că O.T. şi K.B. au fost făcute obiective pentru organizațiile teroriste: „... nu este posibil să ajungă la lumina din întuneric fără a elimina eliminatorii ... Şi mai presus de toate, presupunând că inelul de protecţie din jurul fostului director al Direcţiei de Securitate a Istanbulului, O.T., care a emis ordinul de detenţie colectivă care s-a încheiat cu moartea lui Metin, şi alături de vicedirectorul K.B., care a executat acest ordin, ar rămâne în loc pentru totdeauna nu ar reprezenta decât o lipsă de credinţă în toate aceste lupte. Toţi cei care urmează cazul lui Metin Göktepe nu vor înceta să vină după T. şi B., care au fost deja vinovaţi în mintea oamenilor.” 11. În aceeași zi, reclamanții au depus un recurs. Ei au declarat în primul rând că articolul în cauză a fost scris în a patra aniversare a uciderii jurnalistului Metin Göktepe, care a fost bătut până la moarte de către poliție în 1996 în timp ce era în custodie. Reclamanții au susținut că scopul acestui articol a fost de a suscita îngrijorarea cu privire la faptul că unii oficiali de rang înalt nu au fost judecați și că acuzații din procesul lui Metin Göktepe nu au fost încă condamnați, la patru ani de la moartea lui Metin Göktepe. Reclamanții au susținut în acest sens că cei doi oficiali în cauză, și anume O.T. și K.B., au fost cei care au dat și executat ordinul de detenție care a dus la moartea lui Metin Göktepe. Reclamanții au subliniat, de asemenea, faptul că aceste doi oficiali au fost singurii pentru care cererile de autorizație de a urmări în temeiul Legii nr. 4483 (Legea privind acuzarea funcționarilor și a funcționarilor publici) a fost respinsă de Ministrul Internului în momentul material. Prin urmare, numele celor doi oficiali au fost menţionate în articolul din cauza implicării lor în evenimentele menţionate mai sus şi nu din cauza rolului lor în lupta împotriva terorismului. Reclamanții au susținut, de asemenea, că numele oficialilor au apărut deja în domeniul public și că oficialii, fiind directorul și vicedirectorul Direcției de Securitate din Istanbul, au fost deja cunoscuți de public și, prin urmare, nu sunt în măsură să se plângă de divulgarea identităților lor. 12. În ceea ce privește conținutul articolului, reclamanții au observat că scriitorul acestui articol a apărat statul de drept și noțiunea justiției și nu a incitat oamenii la violență sau la susținerea terorismului. Potrivit reclamanților, articolul a constituit o evaluare critică a procesului Metin Göktepe și a impunității unor oficiali de rang înalt, precum și a provocărilor cu care se confruntă jurnaliștii. 13. Reclamanții au subliniat că propoziția „Și mai presupusă, presupunând că inelul de protecție din jurul fostului director al Direcției de Securitate İstanbul, O.T., care a emis ordinul colectiv de detenție care s-a încheiat cu moartea Metinului, și în jurul vicedirectorului K.B., care a executat acest ordin, va rămâne în vigoare pentru totdeauna, nu ar reprezenta decât o lipsă de credință în toate aceste lupte” a fost o referire la faptul că nu a fost acordată nicio permisiune în temeiul Legii nr. 4483 pentru a autoriza acuzarea celor doi oficiali în cauză pentru presupusul comportament penal în legătură cu evenimentele din jurul decesului lui Metin Göktepe. 14. Ei au observat că, cu propoziția „... nu este posibil să ajungă la lumina din întuneric fără a elimina eliminatorii” scriitorul articolului a evidențiat provocările cu care jurnaliștii se confruntă în lupta lor pentru a căuta justiție. În acest caz, au susținut că nu a fost necesar să concluzioneze că scriitorul a sugerat în orice fel eliminarea fizică a celor doi oficiali. 15. În cele din urmă, ei au afirmat că cu expresia „venind după” scriitorul se referea în mod evident la urma procesului Metin Göktepe care a contribuit semnificativ la pedeapsa ofițerilor de poliție acuzați. Potrivit reclamanților, scriitorul a dorit ca cazurile împotriva celor doi oficiali să fie urmărite de poporul Turciei în vederea aducerii acestor oficiali în justiție. 16. În cererea lor de recurs, reclamanții au solicitat că Curtea de Casație deține o audiție. 17. De asemenea, s-au plâns de aplicarea articolului 2 § 1 din Legea nr. 5680. 18. La 1 februarie 2001, Curtea de casare a respins cererea de audiere și a susținut hotărârea. 19. Ordinea de închidere a ziarului a fost executată de la 20 la 27 martie 2001.