AKINCI c. TURQUIE et 1 autre affaire

Comunicat la 26 ianuarie 2018 A DOUA RĂSPUNSURI N 38758/09 și 38764/09 Fadime AKINCI împotriva Turciei și Bülent KUTLUTÜRK împotriva Turciei, introduse la 8 iulie 2009 și, respectiv, la 7 august 2009 CU PRIVIRE LA LUMEA DE JOS procedura penală diligentă împotriva reclamanților, redactorul-șef și, respectiv, proprietarul unui ziar local, pentru nerespectarea secretului de la adresa de e-mail, din cauza unui articol publicat în cotidian, prin care o persoană este ascultată de procurorul Republicii în cadrul unei anchete penale. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de insuficiența examinării și de motivarea hotărârilor instanțelor interne și susțin, de asemenea, că acestea din urmă nu au luat în considerare apărarea și opozițiile lor.

Invocând art. 7 din convenție, reclamantul Bülent Kutlutürk susține că, potrivit Legii privind presa, nu avea nicio responsabilitate penală, în calitate de proprietar al unui ziar, pentru un articol publicat în acesta. Invocând art. 10 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare din cauza procedurii penale diligente împotriva lor. Invocând art. 18 din Convenție, reclamanții se plâng că au fost supuși unui control judiciar timp de cinci ani din cauza deciziei de suspendare a pronunțării sentinței pronunțate la încheierea procedurii penale. Ei susțin că această măsură a constituit o restricție a libertății lor de exprimare și a libertății presei în ceea ce le-a supus viața de zi cu zi unei autocenzure.

A avut loc o interferență în libertatea de exprimare a reclamanților în sensul articolului 10 alineatul (1) din convenție, din cauza hotărârii de suspendare la pronunțarea hotărârii pronunțate la sfârșitul procedurii penale pronunțate împotriva acestora (Asl 29680/05, §§ 44-51, 15 septembrie 2015)? În cazul în care această interferență a fost prevăzută de lege și necesară pentru protecția unuia dintre obiectivele menționate la art. 10 alineatul (2) (Bedat c. Elveția [GC], nr 56925/08, § 51 și 68, CEDO 2016) În special, având în vedere dispozițiile relevante ale legii 5187 privind presa, reclamantul Bülent Kutlutürk putea fi acuzat penal de un articol publicat în ziarul al cărui proprietar era În speță, instanțele naționale pot fi considerate că au aplicat norme în conformitate cu principiile prevăzute la art. 10 din convenție, pe baza unei evaluări acceptabile a faptelor relevante (Terentyev c. Rusia, nr 25147/09, § 24, 26 ianuarie 2017, și a referințelor incluse în aceasta; a se vedea, de asemenea, Annen c. Germania, 3690/10, punctul 73, 26 noiembrie 2015).

Communiquée le 26 janvier 2018

DEUXIÈME SECTION

Requêtes n os 38758/09 et 38764/09 Fadime AKINCI contre la Turquie et Bülent KUTLUTÜRK contre la Turquie introduites respectivement le 8 juillet 2009 et le 7 août 2009

OBJET DE L’AFFAIRE

Les requêtes concernent la procédure pénale diligentée à l’encontre des requérants, respectivement la rédactrice en chef et le propriétaire d’un quotidien local, pour non-respect du secret de l’instruction, en raison d’un article, publié dans le quotidien, relatant la déposition d’une personne entendue par le procureur de la République dans le cadre d’une enquête pénale. Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants se plaignent de l’insuffisance d’examen et de motivation dans les décisions des juridictions internes. Ils allèguent en outre que ces dernières n’ont pas pris en compte leurs défenses et leurs oppositions. Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant Bülent Kutlutürk allègue que, selon la loi sur la presse, il n’avait pas de responsabilité pénale, en tant que propriétaire d’un quotidien, pour un article publié dans celui-ci.

Invoquant l’article 10 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit à la liberté d’expression en raison de la procédure pénale diligentée à leur encontre. Invoquant l’article 18 de la Convention, les requérants se plaignent d’avoir été soumis à un contrôle judiciaire pendant cinq ans en raison de la décision de sursis au prononcé du jugement rendue à l’issue de la procédure pénale. Ils allèguent que cette mesure a constitué une restriction à leur liberté d’expression et à la liberté de la presse en ce qu’elle a soumis leur quotidien à une autocensure.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu ingérence dans la liberté d’expression des requérants au sens de l’article 10 § 1 de la Convention, en raison de la décision de sursis au prononcé du jugement rendue à l’issue de la procédure pénale diligentée à leur encontre ( Aslı Güneș c. Turquie (déc.), n o 53916/00, 13 mai 2004, Yașar Kaplan c. Turquie , n o 56566/00, § 35, 24 janvier 2006, et Dilipak c. Turquie, n o 29680/05, §§ 44-51, 15 septembre 2015) ? 2. Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle prescrite par la loi et nécessaire à la protection d’un des buts cités dans l’article 10 § 2 ( Bédat c. Suisse [GC], n o 56925/08, § 51 et 68, CEDH 2016) ? 3. En particulier, compte tenu des dispositions pertinentes de la loi n o 5187 sur la presse, le requérant Bülent Kutlutürk pouvait-il être tenu pénalement responsable d’un article publié dans le quotidien dont il était le propriétaire ? 4. En l’espèce, les juridictions nationales peuvent-elles être considérées comme ayant appliqué des règles conformes aux principes consacrés à l’article 10 de la Convention et ce, de surcroît, en se fondant sur une appréciation acceptable des faits pertinents ( Terentyev c. Russie , n o 25147/09, § 24, 26 janvier 2017, et les références qui y figurent ; voir aussi Annen c. Allemagne , n o 3690/10, § 73, 26 novembre 2015).