Alpha Doryforiki Tileorasi Anonymi Etairia împotriva Greciei

Societatea reclamantă este o societate de răspundere limitată și este proprietarul canalului de televiziune grecesc ALPHA. La 24 ianuarie 2002, ALPHA a difuzat o emisiune de televiziune numită “Jungle”, în care au fost difuzate trei videoclipuri filmate cu o cameră ascunsă. În primul film, A.C., apoi un membru al Parlamentului Hellenic și președinte al comitetului interpartid pentru jocurile de noroc electronice, a fost arătat intrarea într-o arcade de jocuri de noroc și a jucat pe două mașini. Al doilea video a arătat o întâlnire între A.C. și asociații gazdă de televiziune a “Jungle”, M.T., în timpul cărora primul video a fost arătat A.C. Al treilea video a arătat o întâlnire între A.C. și M.T.

în biroul acesteia din urmă. La 27 ianuarie 2002, videoclipurile au fost prezentate din nou în cadrul unei emisiune de televiziune numită „Gellow Press” (τρινος Τδπος) prezentate de aceeași gazdă de televiziune. La 23 mai 2002, Consiliul Național de Radio și Televiziune (EU­UU­ν­ι­ După cum se poate vedea din procesul-verbal al întâlnirii, avocaţii companiei solicitante au recunoscut utilizarea camerei ascunse în incidentele menţionate mai sus. Acestea au susținut că o astfel de utilizare a fost justificată din cauza A.C. fiind o figură publică și că aceasta a servit interesul public, după cum s-a dovedit faptul că raportul a dus la eliminarea A.C. din partea grupului parlamentar al partidului politic pentru care a fost ales deputat al Parlamentului.

În opinia lor, acest lucru a fost rezultatul nu numai al activităților de jocuri de noroc ale A.C., ci și al faptului că a încercat să negocieze cu reporterii companiei solicitante pentru a prezenta incidentul diferit. Avocații societății reclamante au susținut, de asemenea, că utilizarea unei camere ascunse a fost excepțională și au fost recurși la primirea informațiilor care nu ar fi putut fi verificate altfel, deoarece nimeni nu ar fi crezut acuzațiile jurnaliștilor dacă ar fi raportat asupra problemei fără a difuza imaginile. De asemenea, se poate observa din minutele în care membrii Consiliului Naţional de Radio şi Televiziune şi-au exprimat dezacordul cu privire la utilizarea unei camere ascunse, argumentând că dacă cineva ar fi capabil să folosească o cameră ascunsă, susţinând că există un interes public primordial în acest sens, atunci toţi cetăţenii – mai ales dacă ar fi cifre publice – ar fi expus posibilitatea de a fi supus la presiune şi extorcare.

În plus, ei au subliniat faptul că nimeni nu ar interzice jurnaliştilor să raporteze o anumită problemă; totuşi mijloacele utilizate au ridicat o problemă, deoarece utilizarea camerei ascunse ar putea fi acceptată numai în ceea ce priveşte o problemă de securitate naţională sau pentru prevenirea unei infracţiuni grave sau a unor alte situaţii similare. De asemenea, au remarcat că există două chestiuni separate în cazul instantaneu; pe de o parte utilizarea unei camere ascunse și pe de altă parte capcanul A.C. Prin decizia sa 214/162/23.05.2002, Consiliul Național de Radio și Televiziune a ordonat societății reclamante să plătească o sută de mii de euro (100,000) (EUR) pentru fiecare dintre cele două spectacole de televiziune în care au fost prezentate videoclipurile menționate mai sus, precum și să difuzeze în trei zile la rând pe știrile sale principale arată conținutul acestei decizii.

Decizia includea o descriere scurtă a celor trei videoclipuri, o citare a legislației relevante și concluzia că utilizarea camerei ascunse în acest caz nu a fost în conformitate cu legislația relevantă. Acesta a afirmat, de asemenea, că sancțiunile au fost impuse în urma unei evaluări a gravității infracțiunii, a numărului de telespectatori a celor două spectacole de televiziune, a dimensiunii investițiilor efectuate de societatea reclamantă și a faptului că canalul de televiziune a fost amendat în mod repetat în trecut pentru aceeași infracțiune. La 10 iunie 2002, decizia Consiliului Naţional de Radio şi Televiziune a fost comunicată ministrului Presei şi Media, care, după examinarea legalităţii sale, a emis decizia nr. 3156/E/11.02.2003 care confirmă conţinutul acestuia.

10. La 4 aprilie 2003, societatea reclamantă a depus o cerere de anulare (αττηδη α αδδηρδης) împotriva hotărârilor Consiliului Național de Radio și Televiziune și ministrul Press and Media la Curtea Supremă de Administrație (δυμβοδλιο της Επιδραρααας), din motivele că decizia menționată anterior a încălcat articolele 9, 15 § 1 și 25 din Constituția greacă, precum și art. 10 din Convenția. A.C. a depus o intervenție de terțe părți care solicită Curții Supreme de Administrație să respingă cererea de anulare. La 23 ianuarie 2006, președintele Curții Supreme de Administrație a făcut trimitere la Curtea Supremă de Administrație Plenară datorită importanței sale mari. 11. Audierea din faţa Curţii Administrative Supreme Plenare a avut loc la 2 iunie 2006. Prin judecata sa nr. 1213/2010, publicată la 16 aprilie 2010 și finalizată la 21 mai 2010, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea de anulare.

12. În evaluarea sa juridică, majoritatea Curții Supreme de Administrație se referă în primul rând la dispozițiile constituționale care prevăd dreptul de a transmite și de a primi informații și apoi a subliniat că acest drept este supus unor limitări ale căror obiectiv legitim este protejarea drepturilor altor persoane și respectarea statului de drept, cu condiția ca aceste limitări să fie proporționale. În plus, aceasta se referă la jurisprudența Curții în ceea ce privește art. 10 și art. 8, cu o referire specifică la jurisprudența privind protecția imaginii unei persoane (a se vedea Von Hannover c. Germania, nr. 59320/00, ECHR 2004VI; Schüssel c. Austria (dec.), nr. 42409/98, 21 februarie 2002; și Sciacca c. Italia, nr. 50774/99, CEDO 2005I).

Acesta a continuat menționând că, în temeiul articolului 15 din Constituție, statul are obligația legală de a exercita controlul asupra radio și a televiziunii pentru a asigura respectarea valorilor umane și ca sancțiunile impuse de Consiliul Național de Radio și Televiziune să îndeplinească acest scop. 13. Curtea Supremă Administrativă a stabilit condițiile în care este legitim să difuzeze o imagine care a fost filmată cu metoda de cameră ascunsă, făcând o distincție între raportarea la știri specifice, ale căror sursă exclusivă sau principală este o imagine a unei persoane specifice înregistrate prin mijloace secrete, și transmisia imaginii relevante, înregistrate în secret.

Potrivit acestui raționament, înregistrarea prin secret înseamnă o imagine care are ca principală sau doar subiecte o persoană specifică constituie, în principiu, o încălcare a dreptului acestei persoane la propria sa imagine, care este protejată de art. 9 § 1 din Constituție și 8 § 1 din Convenție, ca aspect specific al dreptului de a respecta viața privată. În consecință, transmisia de la televizor a ştirilor a căror sursă exclusivă sau principală este o imagine a unei persoane specifice înregistrate prin mijloace secrete nu poate fi considerată, în principiu, ca fiind exercitarea legitimă a dreptului de a transmite informații, având în vedere că ştirile difuzate au fost primite în circumstanțe care constituie o încălcare a dreptului unei persoane la propria imagine.

Cu toate acestea, în anumite cazuri poate fi considerat justificat să difuzeze astfel de ştiri, având în vedere contribuţia sa la o dezbatere de interes general şi luând în considerare poziţia sau starea persoanei înregistrate în secret. Cu toate acestea, chiar și atunci când transmiterea de știri este considerat un exercițiu legitim al dreptului de a transmite informații, acest lucru nu face în mod automat legitim transmisia de imagini relevante, înregistrate în secret, deoarece aceasta constituie o limitare mult mai intensă a dreptului constituțional protejat de persoana respectivă la propria imagine decât transmiterea simplă de știri.

În opinia instanței interne, transmiterea unei imagini înregistrate în secret nu poate fi justificată decât în cazul în care transmiterea legitimă (din motivele menționate mai sus) a acestor știri este complet imposibilă sau în special dificilă fără a difuza imaginea înregistrată prin mijloace ascunse și care constituie sursa de știri. 14. Curtea Administrativă Supremă a respins argumentul societății reclamante că a transmis legitim știrile referitoare la A.C. având în vedere capacitatea A.C. ca cifră publică. Curtea internă a subliniat că din textul hotărârii și din procesul-verbal al ședinței Consiliului Național de Radio și Televiziune a determinat că sancțiunile au fost impuse societății reclamante exclusiv și exclusiv din cauza difuzării imaginilor înregistrate prin mijloace ascunse și nu din cauza transmiterii ştirilor, a căror sursă a fost imaginile înregistrate în secret.

În ceea ce privește difuzarea imaginilor, societatea reclamantă nu a contestat faptul că imaginile au fost înregistrate prin mijloace secrete și nu a afirmat că difuzarea ştirii este absolut imposibilă sau extrem de dificilă fără difuzarea imaginilor relevante. Prin urmare, acuzația societății reclamante de a difuza imaginile neprevăzute din motive de interes jurnalistic și de interes public a fost respinsă. 15. Pe baza raționării menționate mai sus, Curtea Supremă de Administrație a decis că decizia Consiliului Național de Radio și Televiziune a fost motivată pe deplin și a respins cererea de anulare a societății reclamante.

16. Un aviz mai specific, de acord, a fost aderat la avizul majoritar; cei șapte judecători au considerat că înregistrarea unei persoane fără cunoștință și utilizarea acesteia pentru transmiterea de vești constituie o încălcare directă a dreptului acestei persoane la demnitate, deoarece aceasta îl reduce la un instrument pentru alții pentru a atinge obiective care nu sunt relevante pentru el. Având în vedere că, în conformitate cu art. 2 § 1, 15 § 2 şi 25 § 1 din Constituţie, protecţia demnităţii umane este absolută, transmiterea acestor ştiri este întotdeauna interzisă, indiferent dacă o astfel de difuzare include imaginea în cauză. Din aceste motive, judecătorii care au susținut acest aviz au considerat că cererea de anulare ar trebui respinsă.

17. În plus, au existat două opinii divergente. Potrivit primului alineat, având în vedere faptul că Consiliul Național de Radio și Televiziune a considerat că transmisia de vești înregistrate prin mijloace secrete a constituit un exercițiu legitim al dreptului de a transmite informații, aceleași considerații ar trebui extinsă la transmiterea imaginii relevante. Motivul acestui lucru a fost natura specială a televiziunii, în comparaţie cu celelalte mass-media, din cauza căreia transmiterea imaginii a fost însoţită cu transmiterea de ştiri în sine. Prin urmare, cererea de anulare ar fi trebuit să fie permisă, având în vedere că decizia Consiliului Național de Radio și Televiziune s-a bazat numai pe faptul că imaginea A.C.

au fost înregistrate prin mijloace ascunse, fără a lua în considerare dacă transmisia de ştiri a cărei sursă era imaginile de mai sus constituie un exercitare legitima a dreptului de a transmite informații. 18. În cele din urmă, în conformitate cu celălalt aviz discordant, nicio dispoziție constituțională nu a justificat protecția absolută a unei imagini (cum a fost deținută de majoritate). Dreptul unei persoane la propria imagine era vulnerabil la limitaţii care variau în funcţie de poziţia acestei persoane şi de spaţiul în care s - a înregistrat înregistrarea în cauză. Pentru persoanele fizice, protecția împotriva înregistrării imaginii lor fără consimțământul lor a fost absolută, indiferent dacă a avut loc într-un spațiu public sau privat, cu excepția cazului în care înregistrarea nu a fost adresată lor sau înregistrarea imaginii a avut loc în vederea prevenirii crimelor în spațiul public.

Cu toate acestea, pentru cifrele publice, protecția a fost mai puțin absolută. În special, cifrele publice, cum ar fi politicienii, au fost expuse publicităţii şi uneori chiar au urmărit-o. În consecință, media și publicul au avut o așteptare legitimă de a transmite și de a primi informații cu privire la activitățile lor publice. Pentru aceste persoane, a existat o protecție absolută a imaginii lor în spațiul lor privat și în spații publice în care au împărtășit momente private sau de familie.

Cu toate acestea, atunci când cifrele publice se aflau în spații publice, dar nu în condițiile descrise mai sus, sau au acționat într-un mod de interes pentru public (cum ar fi în cazurile în care ei au acționat în comportament contrar rolului lor public implică sau contrar imaginii pe care le-au proiectat către public), atunci dreptul de a primi și de a divulga informații ar putea justifica înregistrarea acestei persoane fără consimțământul său și difuzarea imaginilor relevante de către mass-media. În acest sens, judecătorii disidenți au susținut că ar fi inconcebibil să echipeze radioul cu televiziunea, deoarece nu au operat în același mod; prin urmare, nu ar fi posibil ca un spectacol de televiziune să anunțe pur și simplu știrile fără a difuza imaginile relevante, așa cum ar fi cazul la radio.

În ceea ce privește imaginile înregistrate legitim, atunci când există un echilibru între transparență și dreptul de a primi informații pe de o parte și protecția imaginei unei persoane pe de altă parte, presupunerea ar trebui să fie că imaginea înregistrată ar putea fi transmisă fără consimțământ. Având în vedere cele de mai sus, cei patru judecători au considerat că cererea de anulare ar trebui să fie permisă, ținând seama în special de faptul că A.C. a fost o figură publică, că înregistrarea imaginii sale a avut loc într-un spațiu public (adică într-o arcade de jocuri de noroc), și că transmiterea imaginilor relevante a servit scopul de a informa publicul de comportament de către un membru al Parlamentului care nu a îndeplinit cerințele poziției sale.

Prin urmare, decizia canalului de televiziune de a difuza imaginea ca parte a televiziunii, care altfel ar putea fi considerată nefondată sau chiar difamatorie, nu a încălcat principiul proporționalității.

5. The applicant company is a limited liability company and is the owner of the Greek television channel ALPHA. 6. On 24 January 2002, ALPHA broadcast a television show named “Jungle” (Ζούγκλα) in which three videos that had been filmed with a hidden camera were broadcast. In the first video, A.C., then a member of the Hellenic Parliament and chairman of the inter-party committee on electronic gambling, was shown entering a gambling arcade and playing on two machines. The second video showed a meeting between A.C. and associates of the television host of “Jungle”, M.T., during which the first video was shown to A.C. The third video showed a meeting between A.C. and M.T. in the latter’s office.

On 27 January 2002 the videos were shown again during a television show named “Yellow Press” (Κίτρινος Τύπος) presented by the same television host. 7. On 23 May 2002 the National Radio and Television Council (Εθνικό Συμβούλιο Ραδιοτηλεόρασης), following an invitation to the applicant company, held a hearing in which the applicant company was represented by its attorneys. As can be seen from the minutes of the meeting, the applicant company’s attorneys acknowledged the use of hidden camera in the above-mentioned incidents. They argued that such use had been justified owing to A.C. being a public figure and that it had served the public interest, as proven by the fact that the report had resulted in A.C.’s being dismissed from the parliamentary group of the political party for which he had been elected as parliamentary deputy.

In their view, that had been the result not only of A.C.’s gambling activities, but also of the fact that he had tried to negotiate with the applicant company’s reporters to present the incident differently. The applicant company’s attorneys further argued that the use of a hidden camera had been exceptional and had been resorted to following the receipt of information that could not have been verified otherwise, as nobody would have believed the journalists’ allegations if they had reported on the issue without broadcasting the images. It can also be seen from the minutes that the members of the National Radio and Television Council expressed their disagreement regarding the use of a hidden camera, arguing that if anyone were able to use a hidden camera by claiming that there was an overriding public interest in doing so, then all citizens – especially if they were public figures – would be exposed to the possibility of being subject to pressure and extortion.

They furthermore stressed that nobody would ever forbid journalists to report on a certain issue; however the means used raised an issue, as the use of hidden camera could be accepted only in respect of a national security issue or for the prevention of a serious crime or other similar situations. They also noted that there were two separate issues in the instant case; on the one hand the use of a hidden camera and on the other hand the entrapment of A.C. 8. By its decision 214/162/23.05.2002, the National Radio and Television Council ordered the applicant company to pay one hundred thousand (100,000) euros (EUR) for each of the two television shows during which the above-mentioned videos were shown, as well as to broadcast on three days in a row on its main news show the content of that decision.

The decision included a short description of the three videos, a citation of the relevant legislation, and the conclusion that the use of hidden camera in that case had not been in accordance with the relevant law. It further stated that the sanctions had been imposed following an assessment of the gravity of the offence, of the number of viewers of the two television shows, of the size of the investment that had been made by the applicant company and the fact that the television channel had been repeatedly fined in the past for the same offence. 9. On 10 June 2002 the decision of the National Radio and Television Council was communicated to the Minister of Press and Media, who, after examining its legality, issued decision no 3156/E/11.02.2003 confirming its content.

10. On 4 April 2003 the applicant company lodged an application for annulment (αίτηση ακύρωσης) against the decisions of the National Radio and Television Council and the Minister of Press and Media with the Supreme Administrative Court (Συμβούλιο της Επικρατείας) on the grounds that the above-mentioned decision had violated Articles 9, 15 § 1 and 25 of the Greek Constitution, as well as Article 10 of the Convention. A.C. lodged a third-party intervention requesting from the Supreme Administrative Court to dismiss the application for annulment. On 23 January 2006 the President of the Supreme Administrative Court referred the case to the Plenary Supreme Administrative Court owing to its high importance.

11. The hearing before the Plenary Supreme Administrative Court took place on 2 June 2006. By its judgment no. 1213/2010, published on 16 April 2010 and finalised on 21 May 2010 (δημοσίευση και καθαρογραφή), the Supreme Administrative Court dismissed the application for annulment. 12. In its legal assessment, the majority of the Supreme Administrative Court firstly referred to the constitutional provisions providing the right to impart and receive information, and then emphasised that this right is subject to limitations whose legitimate aim is the protection of the rights of others and the observance of the rule of law on condition that those limitations are proportionate.

It additionally referred to the Court’s case-law in respect of Article 10 and on Article 8, with specific reference to case-law concerning the protection of a person’s image (see Von Hannover v. Germany, no. 59320/00, ECHR 2004VI; Schüssel v. Austria (dec.), no. 42409/98, 21 February 2002; and Sciacca v. Italy, no. 50774/99, ECHR 2005I). It continued by noting that under Article 15 of the Constitution the State has the legal duty to exercise control over the radio and television in order to ensure respect for human values and that sanctions imposed by the National Radio and Television Council served that purpose.

13. The Supreme Administrative Court laid down the conditions under which it is legitimate to broadcast an image that has been filmed with the method of hidden camera, by making a distinction between reporting on specific news, whose exclusive or main source is an image of a specific person recorded by secret means, and the broadcasting of the relevant, secretly recorded image. According to that reasoning, recording by secret means an image which has as its main or only subject a specific person constitutes in principle a violation of that person’s right to his own image, which is protected by Articles 9 § 1 of the Constitution and 8 § 1 of the Convention, as a specific aspect of the right to respect for one’s private life.

Consequently, the broadcasting on television of news whose exclusive or main source is an image of a specific person recorded by secret means cannot, in principle, be considered as constituting the legitimate exercise of the right to impart information, given that the disseminated news has been received under circumstances which constitute a violation of an individual’s right to his own image. Nevertheless, in certain cases it may be considered justified to broadcast such news, on account of its contribution to a debate of general interest and taking into account the secretly recorded person’s position or standing.

However, even when broadcasting of the news is considered a legitimate exercise of the right to impart information, this does not automatically render legitimate the broadcasting of the relevant, secretly recorded images, as that constitutes a much more intense [έντονος] limitation of the constitutionally protected right of that person to his own image than the simple transmission of news. In the domestic court’s view, broadcasting of a secretly recorded image can only be justified if the legitimate (for the reasons mentioned above) broadcasting of such news is completely impossible or particularly difficult without broadcasting the image that was recorded by hidden means and which constitutes the source of the news.

14. Supreme Administrative Court dismissed the applicant company’s argument that it had legitimately transmitted the news concerning A.C. in view of A.C.’s capacity as a public figure. The domestic court stressed that from the text of the decision and from the minutes of the meeting of the National Radio and Television Council it derived that the sanction was imposed to the applicant company solely and exclusively on account of the broadcast of the images that had been recorded by hidden means and not on account of the transmission of the news, whose source had been the secretly recorded images. As far as the broadcasting of the images was concerned, the applicant company had not disputed that the images had been recorded by secret means and had not claimed that broadcasting of the news was absolutely impossible or extremely difficult without broadcasting the relevant images.

Therefore, the applicant company’s allegation that it had broadcast the impugned images for reasons of journalistic interest and of public interest was dismissed. 15. On the basis of the above-mentioned reasoning, the Supreme Administrative Court ruled that the decision of the National Radio and Television Council had been fully reasoned and dismissed the applicant company’s application for annulment. 16. A concurring, more specific (ειδικότερη) opinion was joined to the majority opinion; the seven judges considered that the recording of a person without his knowledge and the use of it for the broadcasting of news constituted a direct violation of that person’s right to dignity as it reduces him to an instrument for others to achieving goals that are irrelevant to him.

Given that, pursuant to Articles 2 § 1, 15 § 2 and 25 § 1 of the Constitution, the protection of human dignity is absolute, the broadcasting of such news is always forbidden, irrespective of whether such a broadcast includes the image in question. For those reasons, the judges who supported this opinion considered that the application for annulment should be dismissed. 17. In addition, there were two dissenting opinions. According to the first one, in view of the fact that the National Radio and Television Council had considered that the broadcasting of news that had been recorded by secret means had constituted a legitimate exercise of the right to impart information, the same considerations should be extended to the broadcasting of the relevant image.

The reason for this was the special nature of television, in comparison with the other media, owing to which the broadcasting of the image went hand-in-hand with broadcasting the news itself. Therefore, the application for annulment should have been allowed, given that the National Radio and Television Council’s decision had been based solely on the fact that the image of A.C. had been recorded by hidden means, without considering whether broadcasting news whose source was the above images constituted a legitimate exercise of the right to impart information. 18. Lastly, according to the other dissenting opinion, no constitutional provision justified the absolute protection of an image (as was held by the majority).

A person’s right to his own image was susceptible to limitations that varied according to that person’s position and the space in which the recording in question had taken place. For individuals, protection against the recording of their image without their consent was absolute, irrespective of whether it took place in a public or private space, unless the recording was not directed to them or the recording of the image took place with a view to the prevention of crimes in public space. For public figures, however, protection was less absolute. In particular, public figures, such as politicians, were exposed to publicity and sometimes they even pursued it. As a result, there was a legitimate expectation on the part of the media and of the public to impart and receive information regarding their public activities.

For these persons, there was an absolute protection of their image in their private space and in public spaces in which they shared private or family moments. When, however, public figures were in public spaces but not under the conditions described above, or acted in a way that was of interest to the public (such as in cases in which they engaged in behaviour contrary to what their public role entailed or contrary to the image they projected towards the public), then the right to receive and impart information could justify the recording of that person without his consent and the broadcasting of the relevant images by the media. In this regard, the dissenting judges argued that it would be inconceivable to equate radio with television, as they did not operate on the same way; therefore, it would not be possible for a television show to simply announce the news without broadcasting the relevant images, as would be the case on the radio.

In respect of legitimately recorded images, when there is a balance between transparency and the right to receive information on the one hand and the protection of a person’s image on the other hand, the presumption should be that the recorded image could be broadcast without consent. In view of the above, the four judges considered that the application for annulment should be allowed, taking into account especially the fact that A.C. was a public figure, that the recording of his image had taken place in a public space (that is to say in a gambling arcade), and that the broadcasting of the relevant images had served the purpose of informing the public of behaviour on the part of a member of Parliament that did not meet the requirements of his position.

Therefore, the television channel’s decision to broadcast the image as a part of the television shows, which otherwise could be considered unfounded or even defamatory, had not breached the proportionality principle.