AFFAIRE AYDOĞAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

27.02.2018

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{général} (Article 10-1 - Liberté d'expression);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Accès à un tribunal)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE AYDOĞAN c. TURQUIE (CtEDO, 2018)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TURCIA (Cercetarea nr. 55828/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 Februarie 2018 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Aydo din secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 6 februarie 2018, hotărârea a fost adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 55828/08) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Nursel Aydo La 11 noiembrie 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 martie 2015, obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului la libertatea de exprimare al recurentei și la accesul acesteia la instanță au fost comunicate guvernului, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. La 7 septembrie 2003, recurenta a ținut un discurs în cadrul unei adunări organizate la Van. Prin actul de acuzare din 5 iulie 2004, procurorul Republicii Van a inițiat o acțiune publică împotriva reclamantei. Curtea a recunoscut-o pe reclamantă vinovată de infracțiune și de infracțiune și a condamnat-o, în conformitate cu art. 215 din Codul penal (CP), la o amendă judiciară de 2 000 de lire turcești (TRY) (aproximativ 1054). În plus, aceasta a precizat că, având în vedere tipul și cuantumul pedepsei aplicate, hotărârea sa era definitivă. Pentru a decide astfel, instanța de judecată a considerat că discursul din partea Öcalan constituia o laudă publică a fondatorului și a șefului organizației ilegale PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan), Abdullah Öcalan, care fusese condamnat pentru comiterea unor acte care vizau scoaterea unei părți din teritoriul statului. Ea reține următoarele pasaje din discursul în litigiu, în sprijinul hotărârii sale de condamnare Bună ziua celor care nu acceptă [campania] căinței, organizată de prefectura Van și care spun că nu ne căim, suntem mândri Astăzi, în contextul pașnic care durează de cinci ani, ei doresc să stârnească... tensiuni, prin planurile făcute cu Statele Unite pentru a dizolva KADEK [Congresul pentru libertate și democrație în Kurdistan mai mult de cinci ani], prin adoptarea legilor de căință, [și] prin refuzul de a rezolva problemele de sănătate ale domnului Abdullah Öcalan la închisoarea din Credem că poporul Turciei, [care are sens], va lua cea mai bună decizie și că această decizie va fi în favoarea păcii (...) la 15 mai 2008, această hotărâre a fost notificată recurentei. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT. La art. 215 din CP (Legea nr. 5237 din 26 septembrie 2004, intrată în vigoare la 1 iunie 2005), astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, se citea după cum urmează: (Legea nr. 1412 din 4 aprilie 1929), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 14 iulie 2004 prin Legea nr. 5219, hotărârile judecătorești prin care se condamnă justițiabilii la o amendă mai mică de 2 000 de lire turcești (TRY) (mai puțin de două miliarde de cărți turcești vechi) nu erau susceptibile de recurs în casație. În temeiul articolului 8 din Legea nr. 5320 din 23 martie 2005 privind intrarea în vigoare și aplicarea noului Cod de procedură penală, în vigoare de la 1 În iunie 2005, art. 305 2 din fostul Cod de procedură penală rămâne aplicabil în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate înainte de data intrării în vigoare a cursurilor de apel regionale, care a avut loc la 20 iulie 2016. Recurenta se plângea că a fost condamnată pentru că a ținut cuvinte care, în opinia sa, erau acoperite de libertatea de exprimare și care nu implicau nici o lauda a unei infracțiuni sau a unui infractor. Constatând că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 14. Recurenta susține că discursul său nu conținea nicio expresie care să-l elogieze pe șeful PKK, că se referea la problema kurdă și la soluționarea acestei probleme și că nu reprezenta nicio amenințare concretă, clară și iminentă la adresa ordinii publice. 15. Guvernul recunoaște că hotărârea pronunțată de instanța de judecată cu privire la reclamantă constituie o interferență în dreptul la libertatea de exprimare a libertății de exprimare, menționând că art. 215 din CP constituie temeiul legal al intervenției menționate. El susține apoi că această interferență urmărea obiectivele legitime ale protecției securității naționale și a integrității teritoriale și ale conservării ordinii publice. În cele din urmă, susține că interzicerea discursurilor în favoarea unei organizații teroriste sau glorificarea liderului acestei organizații era necesară într-o societate democratică. Curtea amintește principiile care decurg din jurisprudența sa în materie de libertate de exprimare, care sunt rezumate în special în Hotărârile Bülent Kaya c. Turcia 52056/08, §§ 36-40, 22 octombrie 2013) și Karácsony și alții c. Ungaria ([GC], n 42461/13, § 132, 17 mai 2016 17. În cazul de față, Curtea constată că nu există nicio controversă între părți că condamnarea recurentei constituie o interferență în dreptul acesteia la libertatea de exprimare. 18. Comisia observă că această interferență era prevăzută de lege, și anume art. 215 din CP. De asemenea, recunoaște că ingerința urmărea obiective legitime în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Convenție, și anume securitatea națională, integritatea teritorială și conservarea ordinii publice (idem, § 35). În ceea ce privește necesitatea unei ingerințe, Curtea constată că, în discursul său în litigiu, recurenta își comunica ideile și opiniile cu privire la o chestiune care este fără îndoială de interes general într-o societate democratică, și anume conflictele armate dintre forțele de securitate și o organizație ilegală și problemele de sănătate ale șefului unei organizații ilegale aflate în închisoare. Comisia consideră că, în ansamblul său, discursul în litigiu nu conținea niciun apel la utilizarea violenței, a rezistenței armate sau a revoltei și nu constituia un discurs de ură, ceea ce, în opinia sa, este elementul esențial care trebuie luat în considerare (Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999, și Belek și Velio 44227/04, § 25, 6 octombrie 2015). 20. Curtea consideră, de asemenea, că, prin condamnarea reclamantei la o amendă judiciară, instanța de judecată a exercitat un efect descurajant asupra voinței de a se pronunța asupra subiectelor care țin de interesul public (a se vedea, mutatis mutandis Dilipak c. Turcia, n 29680/05, § 70, 15 septembrie 2015). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că măsura incriminată nu răspundea unei nevoi sociale impetuoase, pe care nu a fost, în orice caz, proporțională cu scopurile legitime vizate și, prin urmare, nu era necesară într-o societate democratică. 22. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 23. recurenta se plânge că nu a fost privată de posibilitatea de a formula un recurs în casație împotriva hotărârii Tribunalului de Asezare, ca urmare a sumei de la ui ă . Aceasta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitatea 24. Constatând că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv d Guvernul susține că excluderea, în materie de căi de atac, a hotărârilor de condamnare la o amendă judiciară care nu depășește o anumită sumă urmărește obiectivul de a asigura caracterul cel mai adecvat al procedurilor și eficacitatea recursurilor în casare și răspunde cerinței de proporționalitate. 27. Curtea amintește că, în numeroase cauze care ridică întrebări similare celor din prezenta specie referitoare la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În speță, Comisia consideră că reclamanta a suferit un obstacol disproporționat în dreptul său de acces la o instanță și că, prin urmare, dreptul la o instanță pe care o garantează art. 6 alineatul (1) din convenție a fost atins în însăși substanța sa. Prin urmare, aceasta nu vede niciun motiv de a se abate de la concluzia la care a ajuns în cauza Bayar și Gürbüz (citată anterior). Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 din Convenție în această privință. III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În ceea ce privește prejudiciul material și prejudiciul moral pe care se pretinde că l-a suferit, reclamanta solicită 2 000 de lire turce (TRY) (corespunzând sumei de la . 000 EUR pentru cheltuielile de avocatură și 360,60 TRY (aproximativ 115 EUR la data prezentării cererii) pentru costurile de traducere, pentru care depune o factură de 200,60 TRY întocmită de o societate de traducere și un document semnat de o traducătoare care atestă plata unei sume de 160 În sfârșit, aceasta solicită o sumă forfetară pentru costurile de transport, de poștă, de telefon și de corespondență cu Curtea. 31. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusele încălcări și sumele solicitate de reclamant pentru daunele materiale și morale și consideră, de asemenea, că cererile privind cheltuielile și cheltuielile de judecată nu reflectă realitatea cheltuielilor suportate în proceduri similare și că detaliile acestor cereri nu sunt suficient expuse. 32. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 1 054 EUR pentru prejudiciul material și 3 250 EUR pentru prejudiciul moral. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 115 EUR pentru cheltuielile de traducere și respinge surplusul de cereri pentru lipsa de documente prezentate de recurentă în această privință. PE CES, CURTEA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data Regulamentului 054 EUR (mii cincizeci și patru de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale, (ii). 250 EUR (trei mii două sute cincizeci EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, iii. 115 EUR (cent 15 euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 februarie 2018, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak