Falzon împotriva Maltei

Reclamantul s-a născut în 1945 și locuiește în Naxxar. Reclamantul a fost membru al parlamentului între 1976 și 1996, iar el a fost ministru al guvernului între 1987 și 1996. Chiar înainte de a fi ales în Parlament, el s-a înființat deja ca comentarist politic în mass-media și au scris în mod regulat opinii legate de politica națională care au fost publicate în ziarele naționale. După pensionarea de la Parlament, reclamantul a început să scrie coloane de opinie săptămânală în ziarul Malta în ziua de ziar și o altă ziară săptămânală. La 6 mai 2007, dr. Michael Falzon (denumit în continuare M.F., pentru ușurință de referință – așa cum are exact același nume ca reclamantul), liderul adjunct al Partidului Muncitor din Malta (MLP), a pronunțat un discurs în public, care a fost raportat pe mass-media națională.

În cursul discursului, el a informat publicul că a primit un e-mail anonim și scrisori amenințatoare, pentru care s-a plâns direct comisarului de poliție (CoP). În plus, el s-a referit la discuţia pe care a avut-o cu cele din urmă în timpul cărora i-a cerut să investigheze problema. Cele mai relevante părţi ale discursului au citit după cum urmează (traducerea făcută de Registru): „...Dar faptul că astăzi se deschide ziarul Illum, prima pagină, şi citi editorialul S.B., care a ales să vorbească despre o anchetă de poliţie în aşteptare, despre un e-mail anonim pe care l-am primit şi despre o scrisoare ameninţatoare pe care am primit-o... Acesta este un nivel care nu ar trebui să fie acceptabil în ţara noastră.

Şi oricine este în spatele acestor poveşti, oriunde ar putea fi, şi lasă-mă să fiu clar, oriunde ar putea fi, ar trebui să-i fie ruşine… Da, am primit un e-mail anonim... şi am primit scrisori ameninţatoare în noiembrie trecut. Nu am dezvăluit asta familiei mele. Astăzi au fost spuse de Malta azi ... Pot să le spun eu însumi ... Dar când ceva ilegal apare, mă duc la poliție. Şi asta am făcut. Şi m-am dus la CoP, deoarece oamenii care au avansat astfel de povestiri le pot dezvălui, de asemenea, pot face acest lucru acum pentru ca toată lumea să ştie. Aşa că m-am dus la CoP. Îţi voi spune ce i-am spus... şi el o va confirma. El mi-a spus: „Ce vom face, Mike, dacă ar fi [se dovedi a] să fie X sau Y?” I-am spus: „Vă spun de acum, dle R. Fie cine este în această ţară, vă autorizez de acum, în avans, chiar înainte de a începe investigaţia, să continuaţi.

Pentru că ceea ce este ilegal, îl condamn, iar noi, ca partid, am condamnat întotdeauna ilegalitatea. Și am venit la [subjectul] email-ul anonim [U wasalna fuq email anonima]. Şi azi... K.S.N. [un jurnalist], această persoană mi-a sunat ieri, mi-a spus, "Dar stii, acest lucru este un e-mail inocent, nu conține nimic." Și eu spun K.S.N. și [alți furnizori de] acest tip de jurnalism, că atunci când au văzut că există o anchetă de poliție, este tu, decizi ce este ilegal și ce nu este [?] Pentru că [a fost] un admirator. Şi [expulsorul] de acest e-mail, adevărat. Voi vorbi cu el, desigur. Dar remarca, că a trimis-o anonim! În general, admiratorii vă spun: “Bună, Mike, totul este în regulă?” Ei nu scrie anonim.

Şi K.S.N a spus şi alte lucruri, şi la fel şi S.B. [editorul Malta azi]. Printre alte lucruri pe care le-a spus, pentru că ştie multe că mi-a sunat şi ieri, şi i-am spus. I - am spus: “Tu încălcaţi legea. Acum depinde de poliţie”. El a spus, de asemenea, că se pare că din investigație în e-mail-ul condus de poliție, nimic nu a apărut, și că va opri acolo. Iar eu îi voi spune acum în public: „Dl. K.S.N. și domnul S.B., nu ați descoperit America!” Cuvintele în acest sens au fost spuse de un angajat al partidului nostru de săptămâni de zile ... la Centru ... de săptămâni de zile. Și mi-a spus că voi face un prost de mine. Nu voi interfera. Nu voi interfera cu investigaţia poliţiei. Asta este pentru ei să vadă.

Dar ieri i-am spus CoP, şi inspectorului C., că acest discurs făcea rundele de mult timp la Centrul [ clubul de partid]. Le-am dat numele, iar acum este de la poliție să decidă dacă de unde provine această informație și cine decide chestiunile din această țară.” 9. În aceeași zi, K.S.N., jurnalist, a publicat un articol în ziarul Illum, intitulat „E-mail trimis M.F. aduce admirator înaintea poliției”. Articolul a început cu declarația că un e-mail nevinovat trimis de adjunctul liderului MLP a fost transmis poliției, care, la rândul său, a identificat expeditorul și l-a interogat ulterior. Acesta a încheiat cu declarația că atunci când M.F. a fost întrebat despre el raportând această chestiune la poliție, liderul adjunct al MLP (care este să spună M.F.) a răspuns că „nu va confirma și nu va nega” că el a fost conștient de acest caz.

10. La 13 mai 2007, Malta a publicat astăzi un aviz al reclamantului intitulat „Policarea dușmanilor unuia”, motivat de discursul menționat mai sus, în care reclamantul a întrebat modul în care cele două partide politice principale au perceput forțele de poliție. Alineatele de deschidere ale articolului se citesc după cum urmează: „În cursul unei vizite scurte recente la Londra, am avut ocazia de a viziona filmul „Vietele celorlalți” (tititudine originală: Das Leben Anderen [sic]) un film premiat de Academia german, înscris în scena culturală din Berlinul de Est din 1984, monitorizat de agenții secreti ai Stasi: poliția secretă a fosti din Germania Democrată (Germania de Est). Filmul pune metodele Stasi în centrul plotului și, ca urmare, expune în mod clar comportamentul lor repulsiv.

Cred că forţa de poliţie este pur şi simplu responsabilă pentru a se asigura că oamenii se supun legii, pentru protejarea oamenilor şi a proprietăţilor şi pentru arestarea criminalilor. Folosirea poliției într-un context diferit și în scopul controlului libertăților oamenilor este noțiunea de bază a statului tipic de poliție, chiar dacă introduceți cuvântul „democratic” în titlul oficial al țării dumneavoastră. Pentru mine, cea mai mare nerăbdare a fost cauzată de realizarea că filmul a fost înființat într-o perioadă de doar douăzeci și doi de ani în urmă, care în Malta corespunde cu Mintoff [fost lider al Partidului Muncitor și Prim-ministrul] ani când am fost deja activ în politică.

Nu m-am gândit că evenimentele care trebuiau să se desfășoare atunci când m-am întors în țara mea m-ar face să mă întreb dacă PN [Partitul Naționalist] și MLP se uită la sarcinile poliției într-un mod un pic diferit.” 11. Alte părți relevante ale articolului, citiți după cum urmează: „Eu spun acest lucru cu regret profund, dar eu pot fi foarte perturbătă numai de ușurarea cu care Michael Falzon [M.F.] adjunctul liderului MLP a convins Comisarul Poliției să investigheze sursa unui e-mail anonim trivial și lipsit de importanță pe care l - a primit. Mai mult decât atât, atunci când acest e-mail ar fi putut fi considerat în mod echitabil „suspectuos”, și chiar și atunci într-un mod absolut departe, în contextul luptelor și feudurilor interne în cadrul MLP.

Potrivit dr. Michael Falzon [M.F.] a declarat, comisarul de poliție care se pare că este pe numele cunoscut vorbind termeni cu dr. Falzon [M.F.] a întrebat dacă va continua în același mod dacă vinovatul s-a dovedit în cele din urmă a fi X sau Y; insinuând că comisarul se propune să acționeze într-un mod discriminatoriu în conformitate cu persoana „coruptă”. Chestiunile sunt şi mai îngrijoratoare, deoarece atunci când poliţia a urmărit cu succes scriitorul original şi dispeceratorul e-mail-ului, şi-au încurcat computerul şi l-au obligat să meargă şi să semneze zilnic la sediul de poliţie, chiar dacă nu a fost acuzat de nici o crimă. Liderul adjunct al MLP Michael Falzon [M.F.] a folosit cu succes Forța de Poliție pentru a controla libertatea unui cetățean privat nevinovat, respectând legea pe care a suspectat că ar putea fi un inamic politic?

Și nu a fost cineva din forța de poliție abuzat de puterile sale prin condescendența de a face acest lucru în avantajul facției conduse de Michael Falzon [M.F.] în discuțiile interne ale MLP? De ce ar trebui forţa de poliţie să interfereze în politica internă a muncii unde, este evident, există prea mulţi bucătari care strica bucătarii?” ... "Însă uşura cu care se sună adjunctul Leader MLP până să se plângă, şi chiar mai ușor cu care acest politician lider este oferit cu un serviciu care nu poate fi legat în nici un fel cu urmărirea „criminalității”, după cum știm, face o minune. " ... „Aceşti evenimente par să indice că în cadrul muncii există persoane care pot influenţa şi interfera în deciziile luate de forţa de poliţie.

Acest lucru se întâmplă atunci când sunt încă în opoziție. Întrebarea ce s-ar întâmpla în acest domeniu, odată ce se află în guvern este, prin urmare, o întrebare legitimă.” ... „Deci, ce face Guvernul în această privinţă? Liderul adjunct al MLP care se întâmplă să fie numele meu, are mai multă greutate și influență cu comisarul de poliție decât vicepreședintele care este responsabil politic pentru Forța de Poliție?” ... „Cred cu fermitate că Tonio Borg [de atunci ministrul de Interne] ar trebui să înființeze o anchetă de mare putere cu sarcină specifică de a ajunge la partea de jos a acestei sordide soap opera. El îi datorează celor care au dedicat cei mai buni ani din viața lor pentru a asigura libertatea personală a fiecărui și a fiecărui cetățean din Malta.

El îi datorează tuturor cetățenilor maltezi prezenti și viitori care nu au trăit în trecut astfel încât să trăiască într-un viitor în care nimeni nu își controlează libertatea și, prin urmare, viața lor.” 12. La 17 iulie 2007, M.F., adjunctul lider al MLP, a instituit proceduri de libelă împotriva reclamantului (și împotriva redactorului ziarului) în conformitate cu art. 28 din capitolul 248 din Legile Malta (a se vedea secțiunea „Legea internă relevantă” de mai jos), și a solicitat daune, susținând că extrasele menţionate mai sus au fost difamatorii. 13. Prin apărare, reclamantul a susținut că (a) articolul publicat și-a conținut avizul și a constituit, prin urmare, un comentariu echitabil și exprimarea unei hotărâri de valoare, (b) orice fapt a fost substanțial corect și bazat pe ceea ce a fost declarat public de M.F.

însuși cu câteva zile înainte de publicarea impugnată, și (c) reclamantul a fost o persoană care ocupa un birou public și a fost, prin urmare, obligat să accepte un nivel mai larg de critici. 14. În timpul procedurii, Curtea de Magistrați a auzit mărturia reclamantului (M.F.), CoP, reclamantul, editorul (S.B.) și alți doi jurnaliști (A.B.D. și K.S.N.). Acesta a văzut documentația prezentată constă dintr-un schimb de e-mail între liderul adjunct MLP și o a treia persoană (J.B.), precum și transcrierea discursului adjunct liderului și a copiilor de două articole, ambele intitulate „E-mail trimise liderului adjunct aduce un admirator înainte de Poliție” (unul care a fost publicat online și unul în tipărire).

15. CoP a mărturisit după cum urmează (așa cum a rezumat Tribunalul de Primă Instanță): - El a refuzat că M.F. l - a convins sau l - a influențat în ceea ce privește îndeplinirea sa de lucru în legătură cu cazul în cauză; - M.F. a solicitat și a obținut o programare normală cu CoP; atunci când au întâlnit M.F. i-a arătat o scrisoare pe care CoP i-a considerat "injurioasă şi plină de ameninţări" faţă de M.F.; aceasta a solicitat acestuia să investigheze conţinutul scrisorii; - M.F. De asemenea, a informat CoP că a primit un e-mail, care a fost transmis mai târziu la CoP, în urma unei invitații pentru a face acest lucru de același CoP; - CoP a întrebat M.F.

dacă el intenționează să inițieze o procedură împotriva persoanei care ar trebui să fie responsabilă, având în vedere că urmărirea în judecată a unei astfel de infracțiuni ar trebui să ceară părții vătămate să depună o plângere; - documentele care au fost transmise la rândul său CoP au fost transmise Departamentului de Investigații Penale (C.I.D.) pentru investigații suplimentare, iar CoP nu a avut niciun contact cu M.F. cu privire la acest caz, care nu a fost acordată nici o prioritate specială din partea sa. 16. Reclamantul nu a făcut declarații scrise în termenul stabilit, iar argumentele sale întârziate nu au fost acceptate de instanța care a procedat la hotărâre. 17. Prin hotărârea din 4 mai 2010, Curtea de Magistraturi a constatat că reclamantul a fost vinovat de a difama liderul adjunct al MLP și a fost ordonat să-i plătească 2 500 de euro (EUR) în daune.

Costurile trebuiau, de asemenea, să fie plătite în comun de către reclamant și de către editor (care a fost, de asemenea, ordonat să plătească 1000 de euro în daune). 18. Curtea s-a referit la mărturia martorilor CoP pentru a explica situația de fapt. În opinia sa, menționând totodată că cifrele publice, cum ar fi politicienii, erau supuse unor limite mai largi ale criticilor acceptabile, acestea au fost totuși protejate în temeiul articolului 10 § 2 – protecția lor trebuie să fie evaluată în ceea ce privește interesele discuției deschise privind aspectele politice. Curtea a luat în considerare difamatoria articoluluiui, deoarece s-a blocat și a împiedicat reputația reclamantului. Acesta a respins apărarea reclamantului, menționând că nu s-a dovedit că: i) M.F.

a manipulat CoP din cauza biroului politic pe care l-a ținut în partidul în care milită; ii) cel cu acțiunile sale M.F. a ofensat Forța de Poliție din moment ce a folosit Forța de Poliție pentru obiectivele sale personale; iii) că M.F. a fost un deus ex machina care trage sforile forței de poliție, din spatele scenei, pentru a atinge obiectivele sale. 19. Reclamantul a făcut apel. 20. Prin hotărârea din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel (în jurisdicția sa inferioră) a respins recursul și a confirmat hotărârea de primă instanță. Acesta a considerat oportun să analizeze și să menționeze toate dovezile relevante care nu au fost menționate de instanța de primă instanță: - M.F., în calitate de reclamant și acum contestat, a susținut că cititorul a fost indus să creadă că a convins poliția să rănească pe cineva, atunci când tot ce a făcut a fost să depună un raport ce solicită ca scrisorile și e-mailurile anonime pe care le-a primit să le investigheze.

- Curtea a menţionat, de asemenea, declaraţiile formulate de CoP (a se vedea mai sus). - Reclamantul (apelant în faţa Curţii de Apel) a explicat că, în opinia sa, e-mailul primit de M.F. au fost inocue și că M.F. au reacţionat astfel la disproporţionalitate. Potrivit reclamantului, din discursul emis de M.F. public (în centrul muncii din Rabat), a tras faptul că exista o anumită familiaritate între el și CoP; într-adevăr, dacă acest lucru nu ar fi fost așa M.F. ar fi raportat incidentul la o secție de poliție ca un cetățean obișnuit, și nu cu CoP. În opinia sa, a fost natural să se îndoiască dacă M.F. au folosit CoP în legătură cu afacerile interne ale partidului. Chiar și atunci când a fost examinat încrucișat, el a reiterat că influența a fost exercitată de M.F.

pe CoP. - Editorul a depus mărturie că, în opinia sa, discursul prezentat de adjunctul liderului MLP a indicat că aceasta a pus presiune asupra CoP pentru a investiga chestiunea când s-a întâlnit cu el pentru a discuta e-mail-urile și scrisorile anonime. - Ca răspuns la o întrebare, în timp ce este examinat încrucișat, în ceea ce privește dacă M.F. a pus presiune pe CoP, K.S.N. a răspuns că el este conștient de faptul că un raport a fost depus cu privire la e-mail și că în aceeași zi de publicare, M.F. a declarat că autorizează CoP să inițieze proceduri împotriva oricui s-a dovedit vinovat. 21. Curtea de Apel a fost de părere că, după examinarea tuturor elementelor de probă relevante și prin urmare prin obținerea unei înțelegeri a circumstanțelor anterioare și înconjurătoare articolului, ipoteza reclamantului nu a putut fi considerată ca fiind o observație echitabilă.

În ochiul cititorului obișnuit, observațiile și criticile formulate de reclamant nu au putut fi considerate obiectiv rezonabile, făcute cu bună credință și echilibrate, având în vedere că acestea au fost bazate pe o anumită presupunere – că M.F. a exercitat influența asupra CoP în scopul controlului libertății oamenilor; atacul împotriva M.F. au depășit astfel limitele criticilor. M.F. a avut tot dreptul de a depune un raport, iar faptul că a fost activ politic nu a justificat un astfel de atac, care nu a fost confirmat de dovezi de fapt.

Acesta a considerat că, chiar dacă manifestarea libertăţii era un principiu stabilit, libertatea trebuia exercitată în limitele juste ale canonului de veracitate obiectivă a faptelor şi a moderării (entro l-limiti 22. La 9 martie 2011, reclamantul a instituit o procedură de recurs constituțional care a pretins că a suferit, printre altele, o încălcare a articolului 10 din Convenție ca urmare a hotărârilor din cadrul procedurii de libele. El a susținut, în esență, că opinia sa constă în critici, ceea ce este un mod legitim de a exprima o opinie cu privire la activitatea unei persoane publice și a fost permisă într-o societate democratică menționând că protecția extinsă acordată unei astfel de persoane publice a servit pentru a tăcea libertatea de exprimare.

În plus, el a susținut că instanțele obișnuite au făcut trimitere la insinuări și acuzații care nu au fost formulate sau implicate de reclamant în articolul său, cum ar fi declarația Curții de Magistraturi în sensul că M.F. a fost „manipulat” CoP sau că acesta din urmă a fost supus la presiune care a „impuscat exercitarea funcției sale”, precum și că M.F. "a fost un deus ex macchina trage corzile forței de poliție". Reclamantul a subliniat că acestea sunt invenții gratuite de către instanța obișnuită care nu au fost menționate în articolul respectiv. 23. Prin hotărârea din 30 martie 2012, Curtea Civilă (Primă Sală) în competența sa constituțională a respins afirmațiile reclamantului. 24. Acesta a considerat că reclamantul încearcă să obțină o revizuire a procedurii obișnuite și a remarcat că nu era deloc adevărat că reclamantul nu a implicat niciodată că M.F.

au „manipulat” într-adevăr, CoP articolul său a întrebat cu exactitate „nu a folosit cu succes forța de poliție pentru a controla libertatea unui cetățean privat nevinovat, pe care l-a suspectat că ar putea fi un inamic politic?” În orice caz, chiar dacă reclamantul a luat în considerare declarațiile formulate de Curtea de Magistrați în raționamentul său care urmează să fie inventate, acest lucru nu a constituit o încălcare a drepturilor sale de la art. 10. 25. Curtea a remarcat trimiterea la Stasi cu care reclamantul își inițiase articolul și narația sa a acțiunilor M.F., care au dus la investigarea unui individ și ulterior la confiscarea computerului său. În acest context, el a întrebat dacă M.F.

a folosit poliția împotriva unui oponent politic. Reclamantul a criticat CoP pentru urmărirea indicațiilor furnizate de M.F., în măsura în care reclamantul a solicitat ministrului internului să examineze această chestiune. Într-adevăr, CoP a fost, de asemenea, un obiect al criticilor reclamantului. 26. Potrivit instanței, cuvântul „utilizații” nu a însemnat „manipulare”, așa cum implică Curtea de Magistrați, ci în contextul articolului în cauză, aceasta implică totuși un element de abuz. Critica împotriva M.F. a fost că el a profitat de poziția sa politică pentru a pune presiune asupra poliției pentru a lua acțiune în persecuția unui cetățean nevinovat. Curtea a considerat că este legitim ca o victimă a unei crime să se plângă la poliţie, iar apoi poliţia să acţioneze în această privinţă.

În plus, trimiterea inițială la „Stasi” în deschiderea articolului a fost regretabilă; chiar dacă nu ar fi fost menită să facă acest lucru, aceasta a dat impresia unei comparații. 27. În opinia sa, chiar și acceptarea faptului că o persoană publică a fost supusă unor limite mai mari de critici acceptabile, având în vedere articolul în cauză, instanțele obișnuite nu au eșuat să stabilească un echilibru echitabil între drepturile concurente. 28. Reclamantul a făcut apel. 29. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2013, Curtea Constituțională și-a respins recursul. 30. Acesta a remarcat faptul că hotărârile judecătorești obișnuite și pedeapsa pedepsită constituie o interferență cu drepturile reclamantului în temeiul articolului 10, care erau prevăzute de lege (art. 28 din Actul de presă).

Acesta a subliniat importanța liberă de exprimare pentru presă; totuși, a remarcat că presa nu poate depăși anumite limite și trebuie să își exercite funcția într-un mod întemeiat cu obligațiile și responsabilitățile sale, în special în ceea ce privește reputația și drepturile altora. Recunoscând că politicienii sunt supuși unor limite mai largi ale criticilor acceptabile, aceasta a remarcat totuși că au rămas titulari de dreptul lor la protecția reputației lor. Cererea de raționalitate și proporționalitate în astfel de circumstanțe a trebuit să fie văzută în contextul importanței dezbaterilor publice. 31. Remarcarea diferenței dintre faptele și hotărârile privind valoarea (cele din urmă nu sunt supuse necesității de probă), a considerat că o persoană nu poate ascunde în spatele unei opinii sau a unei hotărâri privind valoarea de a imputa fapte necorespunzătoare în ceea ce privește alte persoane.

Acesta a considerat că Curtea de Apel a ajuns la o concluzie legitimă în concluzia că avizul reclamantului a conținut declarații care presupuneau ca un fapt că liderul adjunct al MLP a influențat poliția în mod nelegitim și abuziv, precum și că exercitarea unor presiuni nelegitim și abuzive asupra CoP nu a fost demonstrată ca un fapt. 32. Curtea Constituțională a remarcat că, deși articolul conținea o serie de întrebări (în ceea ce privește care reclamantul a susținut că aceaceasta este cea care trebuie să răspundă), aceasta a conținut, de asemenea, afirmații, unele dintre care nu au reflectat faptele reale, în conformitate cu Curtea de Apel. În plus, Curtea Constituțională a considerat că, doar pentru că un presupus fapt a fost dat forma unei întrebări, acest lucru nu presupune că aceasta nu mai este o afirmație de fapt, ci mai degrabă a devenit o hotărâre de valoare.

Chiar și modul în care a fost pusă întrebarea, și anume „Nu are M.F… ” a inclus în mod clar o afirmație de fapt și a invitat în mod clar un răspuns pozitiv. În mod similar, căutarea „Lăderul Adjunct al MLP, care se întâmplă să fie numele meu, are mai multă greutate și influență cu comisarul de poliție decât vicepreședintele, care este responsabil politic pentru Forța de Poliție?” nu a fost decât o afirmație de fapt sub forma unei întrebări. 33. În sfârșit, Curtea Constituțională a remarcat că suma amenzii nu a fost deosebit de severă, atât de mult încât nu a fost apelată. Prin urmare, art. 10 nu a fost încălcat.

5. The applicant was born in 1945 and lives in Naxxar. 6. The applicant served as a member of parliament between 1976 and 1996, and he served as a government minister between 1987 and 1996. Even before he was elected to Parliament he had already established himself as a political commentator in the media and regularly authored opinions related to national politics which were published in national newspapers. Upon his retirement from Parliament the applicant began writing weekly opinion columns in the newspaper Maltatoday and another weekly paper. 7. On 6 May 2007 Dr Michael Falzon (referred to hereinafter as M.F., for ease of reference – as he has the exact same name as the applicant), the deputy leader of the Malta Labour Party (MLP), delivered a speech in public, which was reported on the national media.

During the speech he informed the public that he had received an anonymous email and threatening letters, in respect of which he had complained directly to the Commissioner of Police (CoP). He furthermore referred to the discussion he had had with the latter during which he had asked him to investigate the issue. 8. The most relevant parts of the speech read as follows (translation done by the Registry): “...But the fact that today, one opens the newspaper Illum, front page, and reads the editorial by S.B., who chose to speak about a pending police investigation, about an anonymous email that I received and about a threatening letter that I received... this is a level which should not be acceptable in our country.

And whoever is behind these stories – wherever he might be – and let me be clear – wherever he might be – he should be ashamed...ashamed! ... Yes I received an anonymous email...and I received threatening letters last November. I did not disclose this to my family. Today they were told by Maltatoday...I can tell them myself...But when something illegal occurs, I go to the police. And that’s what I did. And I went to the CoP, since people who put forward such stories can disclose them I can also do so now for everyone to know. So I went to the CoP. I will tell you what I told him...and he will confirm it. He told me: ‘What will we do, Mike, if it were to [turn out to] be X or Y?’ I told him: ‘I am telling you as of now, Mr R. Be it whosoever in this country, I am authorising you as from now, in advance, even before you start the investigation, to proceed.

Because what is illegal, I condemn it, and we as a party always condemned illegality. And we come to [the subject of] the anonymous email [U wasalna fuq email anonima]. And today ... K.S.N. [a journalist], this person phoned me yesterday as well, told me ‘But you know, this is an innocuous email, it contains nothing.’ And I tell K.S.N. and [other purveyors of] this type of journalism, that when they saw [that] there is a police investigation, is it you, you decide what is illegal and what is not [?] Because [he was] an admirer. And [the sender] of this email, true. I will speak to him, of course. But note, that he sent it anonymously! Generally admirers tell you, ‘Hi, Mike, is everything alright?’ They do not write anonymously.

And K.S.N said other things as well, and so did S.B. [the editor of Maltatoday]. Among other things he said because he knows a lot he also phoned me yesterday, and I told him. I told him: ‘You are breaking the law. It is now up to the police’. He also said that apparently apparently from the investigation into the email conducted by the police, nothing had emerged, and that it will stop there. And I will tell him now in public: ‘Mr K.S.N. and Mr S.B., you have not discovered America!’ Words to that effect have been said by an employee of our party for weeks...at the Centre...for weeks. And he told me that I will make a fool of myself. I will not interfere. I will not interfere with the police investigation.

That is for them to see. But yesterday I told the CoP, and Inspector C., that such discourse had long been doing the rounds at the Centre [party club]. I gave [them] the names, and it is now up to the police to decide whether to find out where this information originated from, and who is deciding matters in this country.” 9. On the same day K.S.N., a journalist, published an article in the newspaper Illum, entitled “Email sent to M.F. brings admirer before the Police”. The article started off by stating that an innocent email sent to the deputy leader of the MLP had been passed on to the police, who in turn had identified the sender and subsequently questioned him. It concluded with the statement that when M.F.

was asked about him reporting the matter to the police, the deputy leader of the MLP (that is to say M.F.) replied that “he would not confirm nor deny” that he was aware of the case. 10. On 13 May 2007 Maltatoday published an opinion by the applicant entitled “Policing one’s enemies”, prompted by the above-mentioned speech, in which the applicant queried the manner in which the two main political parties perceived the police force. The article’s opening paragraphs read as follows: “During a recent short visit to London, I had the opportunity to watch the film ‘The Lives of Others’ (original title: Das Leben Anderen [sic]) an Academy Awardwinning German movie, set in the 1984 cultural scene of East Berlin, monitored by secret agents of the Stasi: the secret police of the former German Democratic Republic (East Germany).

The film puts the methods of the Stasi at the centre of the plot and as a result clearly exposes their repulsive behaviour. The police force, I believe, is simply responsible for making sure that people obey the law, for protecting people and property and for arresting criminals. Using the police in a different context and for the purpose of controlling people’s freedoms is the basic notion of the typical police state, even if you insert the word ‘democratic’ in your country’s official title. For me, the biggest unease was caused by the realisation that the film was set in a period that is only some twenty-two years ago, which in Malta corresponds to the Mintoff [former Labour Party leader and Prime Minister] years when I was already active in politics.

Little did I think that events that were to unfold when I was back in my country would make me wonder whether the PN [Nationalist Party] and the MLP look at the duties of the police in somewhat different manner.” 11. Other relevant parts of the article, read as follows: “I say this with deep regret, but I can only be seriously perturbed by the ease with which MLP Deputy Leader Michael Falzon [M.F.] persuaded the Commissioner of Police to investigate the source of a trivial and unimportant anonymous e-mail that he had received. More so, when this e-mail could only have been misguidedly considered ‘suspicious’, and even then in an absolutely far-fetched way, in the context of the infighting and internal feuds within the MLP.

According to what Dr. Michael Falzon [M.F.] said, the Police Commissioner who apparently is on familiar first name speaking terms with Dr. Falzon [M.F.] asked whether he would proceed in the same fashion whether the culprit eventually proved to be X or Y; implying that the Commissioner was offering to act in a discriminatory way according who the ‘guilty’ person was. Matters are even more worrying because when the police successfully traced the original writer and dispatcher of the e-mail, they impounded his computer and obliged him to go and sign daily at the Police Headquarters even though he was not accused of any crime. Has not MLP Deputy Leader Michael Falzon [M.F.] successfully used the Police Force to control the freedom of an innocent, law-abiding private citizen whom he suspected could be a political enemy?

And has not somebody in the police force abused of his powers by condescending to do this for the advantage of the faction led by Michael Falzon [M.F.] in the MLP’s internal squabbles? Why should the police force interfere in Labour’s internal politics where, it is obvious, there are too many cooks spoiling the broth?” ... “Yet the ease with which the MLP Deputy Leader phones him up to complain, and even worse the ease with which this leading politician is provided with a service that cannot be linked in any way with the pursuit of ‘criminality’ as we know it makes one wonder.” ... “These events seem to indicate that within Labour there are people who can influence and interfere in decisions taken by the Police Force.

This is happening when they are still in Opposition. Asking what would happen in this area, once they are in government is, therefore, a legitimate question.” ... “So what is the Government doing about this? Does the MLP Deputy Leader who happens to be my namesake, carry more weight and influence with the Commissioner of Police than the Deputy Prime Minister who is politically responsible for the Police Force?” ... “I firmly believe that Tonio Borg [then Minister of Interior] should set up a high powered inquiry with the specific task of getting to the bottom of this sordid soap opera. He owes it to those who dedicated the best years of their life to ensure the personal freedom of each and every citizen of Malta.

He owes it to all present and future Maltese citizens who did not live the past so that they will live in a future where no one controls their freedom and hence their lives.” 12. On 17 July 2007 M.F., the deputy leader of the MLP, instituted libel proceedings against the applicant (and against the editor of the newspaper) under Article 28 of Chapter 248 of the Laws of Malta (see the “Relevant domestic law” section below), and sought damages, claiming that the abovementioned extracts of the article had been defamatory. 13. By way of defence the applicant claimed that (a) the published article had contained his opinion and had consequently constituted a fair comment and the expression of a value judgment, (b) any facts had been substantially correct and based on what had been declared publicly by M.F.

himself a few days prior to the impugned publication, and (c) the claimant was a person occupying a public office and was consequently bound to accept a wider level of criticism. 14. During the proceedings the Court of Magistrates heard the testimony of the plaintiff (M.F.), the CoP, the applicant, the editor (S.B.), and two other journalists (A.B.D. and K.S.N.). It saw documentation submitted consisting of an email exchange between the MLP deputy leader and a third person (J.B.), as well as the transcript of the deputy leader’s speech and copies of two articles, both entitled “Email sent to deputy leader brings an admirer before the Police” (one having been published online and one in print).

15. The CoP testified as follows (as summarised by the firstinstance court): - He denied that M.F. had persuaded him or influenced him in respect of his doing his job in connection with the case at issue; - M.F. had requested and obtained a normal appointment with the CoP; when they met M.F. had showed him a letter which the CoP considered to be “injurious and full of threats” towards M.F.; the latter requested the CoP to investigate the contents of the letter; - M.F. also informed the CoP that he had received an email, which was later passed on to the CoP, following an invitation to do so by the same CoP; - The CoP asked M.F.

whether he intended to initiate proceedings against the person who should result to be responsible, given that the prosecution of such a crime would require the injured party to lodge a complaint; - The documents which had been passed on to the CoP had in turn been passed on to the Criminal Investigation Department (C.I.D.) for further investigation, and the CoP had had no further contact with M.F. concerning the case, which had not been given any particular priority on his part. 16. The applicant failed to make written submissions within the stipulated timeframe, and his late submissions were not accepted by the court that proceeded to judgment. 17. By a judgment of 4 May 2010 the Court of Magistrates found the applicant guilty of having defamed the deputy leader of the MLP and was ordered to pay him 2,500 euros (EUR) in damages.

Costs were also to be paid jointly by the applicant and the editor (who was also ordered to pay EUR 1,000 in damages). 18. The court referred to the CoP’s witness testimony to explain the factual situation. In its view, while noting that public figures such as politicians were subject to wider limits of acceptable criticism, they were nevertheless protected under Article 10 § 2 – their protection having to be weighed in relation to the interests of the open discussion of political issues. The court considered the article defamatory as it had tarnished and impinged on the claimant’s reputation. It rejected the applicant’s defence, noting that it had not been proved that: i) M.F. had manipulated the CoP due to the political office that he held in the party in which he militates; ii) that with his actions M.F.

had offended the Police Force since he used the Police Force for his personal aims; iii) that M.F. was some deus ex machina who pulls the strings of the Police Force, from behind the scene, to reach his goals. 19. The applicant appealed. 20. By a judgment of 6 October 2010 the Court of Appeal (in its inferior jurisdiction) rejected the appeal and confirmed the firstinstance judgment. It considered it appropriate to analyse and mention all the relevant evidence that had not been referred to by the firstinstance court: - M.F., as plaintiff and now respondent, submitted that the reader had been induced to believe that he had persuaded the police to harm someone, when all he had done was to file a report requesting that the anonymous letters and emails he had received be investigated.

- The court also referred to the statements made by the CoP (see above). - The applicant (appellant before the Court of Appeal) explained that in his view the email received by M.F. had been innocuous and that M.F. had thus reacted disproportionality. According to the applicant, from the speech delivered by M.F. publicly (at the Labour Centre in Rabat), it transpired that there was a certain familiarity between him and the CoP; indeed if that had not been so M.F. would have reported the incident at a police station like an ordinary citizen, and not with the CoP. In his view it was natural to question whether M.F. had used the CoP in connection with the internal affairs of the party. Even when cross-examined, he reiterated that influence had been exerted by M.F.

on the CoP. - The editor testified that in his opinion the speech delivered by the deputy leader of the MLP indicated that the latter had put pressure on the CoP to investigate the matter when he had met up with him to discuss the emails and the anonymous letters. - In reply to a question, while being cross-examined, as to whether M.F. had put pressure on the CoP, K.S.N. replied that he was aware that a report had been filed concerning the email and that on the same day of publication, M.F. had declared that he was authorising the CoP to institute proceedings against whomever turned out to be the culprit. 21. The Court of Appeal was of the view that, having examined all the relevant evidence and thus gaining an understanding of the circumstances preceding and surrounding the article, the applicant’s assumption could not be considered as constituting fair comment.

In the eyes of the ordinary reader, the comments and criticism made by the applicant could not be considered as objectively reasonable, made in good faith and balanced, given that they were based on a certain assumption – that M.F. had exercised influence over the CoP with the aim of controlling people’s freedom; the attack on M.F. had thus exceeded the limits of just criticism. M.F. had had every right to file a report, and the fact that he was politically active had not justified such an attack, which had not been corroborated by factual evidence. It considered that even though the manifestation of free expression was an established principle, that freedom was to be exercised within those just limits of the canon of objective veracity of facts and restraint (entro l-limiti ġusti ta’ dak ilkanoni tal-verita’ oġġettiva tal-fatti u tal-kontinenza), as elaborated by the most progressive doctrine and jurisprudence on topical issues and the exercise of criticism.

22. On 9 March 2011 the applicant instituted constitutional redress proceedings complaining that he had suffered, inter alia, a breach of Article 10 of the Convention as a result of the judgments in the libel proceedings. He argued, in substance, that his opinion piece had consisted of criticism, which was a legitimate manner of expressing an opinion about the work of a public figure and was allowed in a democratic society noting that the extensive protection given to such a public figure served to silence free expression. He further claimed that the ordinary courts had referred to insinuations and allegations which had not been made or implied by the applicant in his article, such as the statement by the Court of Magistrates to the effect that M.F.

had “manipulated” the CoP or that the latter had been subjected to pressure which had “impeded the exercise of his function” as well that M.F. “was a deus ex macchina pulling the strings of the Police Force”. The applicant emphasised that these were gratuitous inventions by the ordinary court which had not been mentioned in the article. 23. By a judgment of 30 March 2012 the Civil Court (First Hall) in its constitutional competence dismissed the applicant’s claims. 24. It considered that the applicant was attempting to obtain a revision of the ordinary proceedings and noted that it was not quite true that the applicant had never implied that M.F. had “manipulated” the CoP indeed his article had precisely questioned “has not the MLP deputy leader MF successfully used the Police Force to control the freedom of an innocent lawabiding private citizen whom he suspected could be a political enemy?”.

In any event, even if the applicant considered the statements made by the Court of Magistrates in its reasoning to be invented, this had not constituted a breach of his Article 10 rights. 25. The court noted the reference to the Stasi with which the applicant had started his article and his narrative of M.F.’s actions, which had resulted in an individual being investigated and subsequently having his computer seized. In that context he had asked whether M.F. had “used” the police against a political opponent. The applicant criticised the CoP for following up on the indications given by M.F., to the extent that the applicant had called on the Minister of the Interior to look into the matter. Indeed, the CoP was also an object of the applicant’s criticism.

26. According to the court, the word “uses” did not mean “manipulate”, as implied by the Court of Magistrates, but within the context of the article at issue, it nevertheless implied an element of abuse. The criticism against M.F. was that he had taken advantage of his political position to put pressure on the police in order that the latter would take action in persecuting an innocent citizen. The court considered that it was legitimate for a victim of a crime to complain to the police, and then it was for the police to act on the matter. Further, the initial reference to the “Stasi” in the opening of the article had been regrettable; even if it was not intended to do so, it had given the impression of a comparison being made.

27. In its view, even accepting that a public person was subject to greater limits of acceptable criticism, given the article at issue, the ordinary courts had not failed to strike a fair balance between the competing rights. 28. The applicant appealed. 29. By a judgment of 11 January 2013 the Constitutional Court dismissed his appeal. 30. It noted that the ordinary court judgments and the penalty inflicted constituted an interference with the applicant’s rights under Article 10, which had been prescribed by law (Article 28 of the Press Act). It emphasised the importance of free expression for the press; nevertheless, it noted that the press could not exceed certain limits and had to exercise its function in a manner consistent with its obligations and responsibilities particularly as regards the reputation and rights of others.

Acknowledging that politicians were subject to wider limits of acceptable criticism, it nevertheless noted that they remained holders of their right to the protection of their reputation. The quest for reasonableness and proportionality in such circumstances had to be seen against the background of the importance of public debate. 31. Noting the difference between facts and value judgments (the latter not being subject to the need for proof), it considered that a person could not hide behind an opinion or value judgment to impute untrue facts in respect of other persons. It considered that the Court of Appeal had reached a legitimate conclusion in finding that the applicant’s opinion piece had contained declarations which assumed as a fact that the MLP deputy leader had illegitimately and abusively influenced the police and also that the exercise of illegitimate and abusive pressure on the CoP had not been proved as a fact.

32. The Constitutional Court noted that while the article had contained a series of questions (in respect of which the applicant argued that it was for the reader to answer), it had also contained assertions, some of which had not reflected the real facts, according to the Court of Appeal. Further, the Constitutional Court considered that just because an alleged fact was given the form of a question, this did not entail that it was no longer a factual assertion but rather became a value judgment. Even the way in which the question was posed, namely “Has not M.F… ” clearly included a factual affirmation and clearly invited a positive reply. Similarly, the quest “Does the MLP Deputy Leader, who happens to be my namesake, carry more weight and influence with the Commissioner of Police than the Deputy Prime Minister, who is politically responsible for the Police Force?” was nothing but an allegation of fact in the form of a question.

33. Lastly, the Constitutional Court noted that the amount of the fine had not been particularly severe, so much so that the quantum had not been appealed. There was therefore no violation of Article 10.