CASE OF FALZON v. MALTA

Reclamantul s-a născut în 1945 și locuiește în Naxxar. Reclamantul a fost membru al parlamentului între 1976 și 1996, iar el a fost ministru al guvernului între 1987 și 1996. Chiar înainte de a fi ales în Parlament, el s-a înființat deja ca comentarist politic în mass-media și au scris în mod regulat opinii legate de politica națională care au fost publicate în ziarele naționale. După pensionarea de la Parlament, reclamantul a început să scrie coloane de opinie săptămânală în ziarul Malta în ziua de ziar și o altă ziară săptămânală. La 6 mai 2007, dr. Michael Falzon (denumit în continuare M.F., pentru ușurință de referință – așa cum are exact același nume ca reclamantul), liderul adjunct al Partidului Muncitor din Malta (MLP), a pronunțat un discurs în public, care a fost raportat pe mass-media națională. În cursul discursului, el a informat publicul că a primit un e-mail anonim și scrisori amenințatoare, pentru care s-a plâns direct comisarului de poliție (CoP). În plus, el s-a referit la discuţia pe care a avut-o cu cele din urmă în timpul cărora i-a cerut să investigheze problema. Cele mai relevante părţi ale discursului au citit după cum urmează (traducerea făcută de Registru): „...Dar faptul că astăzi se deschide ziarul Illum, prima pagină, şi citi editorialul S.B., care a ales să vorbească despre o anchetă de poliţie în aşteptare, despre un e-mail anonim pe care l-am primit şi despre o scrisoare ameninţatoare pe care am primit-o... Acesta este un nivel care nu ar trebui să fie acceptabil în ţara noastră. Şi oricine este în spatele acestor poveşti, oriunde ar putea fi, şi lasă-mă să fiu clar, oriunde ar putea fi, ar trebui să-i fie ruşine... ... Da, am primit un e-mail anonim... şi am primit scrisori ameninţatoare în noiembrie trecut. Nu am dezvăluit asta familiei mele. Astăzi au fost spuse de Malta azi ... Pot să le spun eu însumi ... Dar când ceva ilegal apare, mă duc la poliție. Şi asta am făcut. Şi m-am dus la CoP, deoarece oamenii care au avansat astfel de povestiri le pot dezvălui, de asemenea, pot face acest lucru acum pentru ca toată lumea să ştie. Aşa că m-am dus la CoP. Îţi voi spune ce i-am spus... şi el o va confirma. El mi-a spus: „Ce vom face, Mike, dacă ar fi [se dovedi a] să fie X sau Y?” I-am spus: „Vă spun de acum, dle R. Fie cine este în această ţară, vă autorizez de acum, în avans, chiar înainte de a începe investigaţia, să continuaţi. Pentru că ceea ce este ilegal, îl condamn, iar noi, ca partid, am condamnat întotdeauna ilegalitatea. Și am venit la [subjectul] email-ul anonim [U wasalna fuq email anonima]. Şi azi... K.S.N. [un jurnalist], această persoană mi-a sunat ieri, mi-a spus, "Dar stii, acest lucru este un e-mail inocent, nu conține nimic." Și eu spun K.S.N. și [alți furnizori de] acest tip de jurnalism, că atunci când au văzut că există o anchetă de poliție, este tu, decizi ce este ilegal și ce nu este [?] Pentru că [a fost] un admirator. Şi [expulsorul] de acest e-mail, adevărat. Voi vorbi cu el, desigur. Dar remarca, că a trimis-o anonim! În general, admiratorii vă spun: “Bună, Mike, totul este în regulă?” Ei nu scrie anonim. Şi K.S.N a spus şi alte lucruri, şi la fel şi S.B. [editorul Malta azi]. Printre alte lucruri pe care le-a spus, pentru că ştie multe că mi-a sunat şi ieri, şi i-am spus. I - am spus: “Tu încălcaţi legea. Acum depinde de poliţie”. El a spus, de asemenea, că se pare că din investigație în e-mail-ul condus de poliție, nimic nu a apărut, și că va opri acolo. Iar eu îi voi spune acum în public: „Dl. K.S.N. și domnul S.B., nu ați descoperit America!” Cuvintele în acest sens au fost spuse de un angajat al partidului nostru de săptămâni de zile ... la Centru ... de săptămâni de zile. Și mi-a spus că voi face un prost de mine. Nu voi interfera. Nu voi interfera cu investigaţia poliţiei. Asta este pentru ei să vadă. Dar ieri i-am spus CoP, şi inspectorului C., că acest discurs făcea rundele de mult timp la Centrul [ clubul de partid]. Le-am dat numele, iar acum este de la poliție să decidă dacă de unde provine această informație și cine decide chestiunile din această țară.” 9. În aceeași zi, K.S.N., jurnalist, a publicat un articol în ziarul Illum, intitulat „E-mail trimis M.F. aduce admirator înaintea poliției”. Articolul a început cu declarația că un e-mail nevinovat trimis de adjunctul liderului MLP a fost transmis poliției, care, la rândul său, a identificat expeditorul și l-a interogat ulterior. Acesta a încheiat cu declarația că atunci când M.F. a fost întrebat despre el raportând această chestiune la poliție, liderul adjunct al MLP (care este să spună M.F.) a răspuns că „nu va confirma și nu va nega” că el a fost conștient de acest caz. 10. La 13 mai 2007, Malta a publicat astăzi un aviz al reclamantului intitulat „Policarea dușmanilor unuia”, motivat de discursul menționat mai sus, în care reclamantul a întrebat modul în care cele două partide politice principale au perceput forțele de poliție. Alineatele de deschidere ale articolului se citesc după cum urmează: „În cursul unei vizite scurte recente la Londra, am avut ocazia de a viziona filmul „Vietele celorlalți” (tititudine originală: Das Leben Anderen [sic]) un film premiat de Academia german, înscris în scena culturală din Berlinul de Est din 1984, monitorizat de agenții secreti ai Stasi: poliția secretă a fosti din Germania Democrată (Germania de Est). Filmul pune metodele Stasi în centrul plotului și, ca urmare, expune în mod clar comportamentul lor repulsiv. Cred că forţa de poliţie este pur şi simplu responsabilă pentru a se asigura că oamenii se supun legii, pentru protejarea oamenilor şi a proprietăţilor şi pentru arestarea criminalilor. Folosirea poliției într-un context diferit și în scopul controlului libertăților oamenilor este noțiunea de bază a statului tipic de poliție, chiar dacă introduceți cuvântul „democratic” în titlul oficial al țării dumneavoastră. Pentru mine, cea mai mare nerăbdare a fost cauzată de realizarea că filmul a fost înființat într-o perioadă de doar douăzeci și doi de ani în urmă, care în Malta corespunde cu Mintoff [fost lider al Partidului Muncitor și Prim-ministrul] ani când am fost deja activ în politică. Nu m-am gândit că evenimentele care trebuiau să se desfășoare atunci când m-am întors în țara mea m-ar face să mă întreb dacă PN [Partitul Naționalist] și MLP se uită la sarcinile poliției într-un mod un pic diferit.” 11. Alte părți relevante ale articolului, citiți după cum urmează: „Eu spun acest lucru cu regret profund, dar eu pot fi foarte perturbătă numai de ușurarea cu care Michael Falzon [M.F.] adjunctul liderului MLP a convins Comisarul Poliției să investigheze sursa unui e-mail anonim trivial și lipsit de importanță pe care l - a primit. Mai mult decât atât, atunci când acest e-mail ar fi putut fi considerat în mod echitabil „suspectuos”, și chiar și atunci într-un mod absolut departe, în contextul luptelor și feudurilor interne în cadrul MLP. Potrivit dr. Michael Falzon [M.F.] a declarat, comisarul de poliție care se pare că este pe numele cunoscut vorbind termeni cu dr. Falzon [M.F.] a întrebat dacă va continua în același mod dacă vinovatul s-a dovedit în cele din urmă a fi X sau Y; insinuând că comisarul se propune să acționeze într-un mod discriminatoriu în conformitate cu persoana „coruptă”. Chestiunile sunt şi mai îngrijoratoare, deoarece atunci când poliţia a urmărit cu succes scriitorul original şi dispeceratorul e-mail-ului, şi-au încurcat computerul şi l-au obligat să meargă şi să semneze zilnic la sediul de poliţie, chiar dacă nu a fost acuzat de nici o crimă. Liderul adjunct al MLP Michael Falzon [M.F.] a folosit cu succes Forța de Poliție pentru a controla libertatea unui cetățean privat nevinovat, respectând legea pe care a suspectat că ar putea fi un inamic politic? Și nu a fost cineva din forța de poliție abuzat de puterile sale prin condescendența de a face acest lucru în avantajul facției conduse de Michael Falzon [M.F.] în discuțiile interne ale MLP? De ce ar trebui forţa de poliţie să interfereze în politica internă a muncii unde, este evident, există prea mulţi bucătari care strica bucătarii?” ... "Însă uşura cu care se sună adjunctul Leader MLP până să se plângă, şi chiar mai ușor cu care acest politician lider este oferit cu un serviciu care nu poate fi legat în nici un fel cu urmărirea „criminalității”, după cum știm, face o minune. " ... „Aceşti evenimente par să indice că în cadrul muncii există persoane care pot influenţa şi interfera în deciziile luate de forţa de poliţie. Acest lucru se întâmplă atunci când sunt încă în opoziție. Întrebarea ce s-ar întâmpla în acest domeniu, odată ce se află în guvern este, prin urmare, o întrebare legitimă.” ... „Deci, ce face Guvernul în această privinţă? Liderul adjunct al MLP care se întâmplă să fie numele meu, are mai multă greutate și influență cu comisarul de poliție decât vicepreședintele care este responsabil politic pentru Forța de Poliție?” ... „Cred cu fermitate că Tonio Borg [de atunci ministrul de Interne] ar trebui să înființeze o anchetă de mare putere cu sarcină specifică de a ajunge la partea de jos a acestei sordide soap opera. El îi datorează celor care au dedicat cei mai buni ani din viața lor pentru a asigura libertatea personală a fiecărui și a fiecărui cetățean din Malta. El îi datorează tuturor cetățenilor maltezi prezenti și viitori care nu au trăit în trecut astfel încât să trăiască într-un viitor în care nimeni nu își controlează libertatea și, prin urmare, viața lor.” 12. La 17 iulie 2007, M.F., adjunctul lider al MLP, a instituit proceduri de libelă împotriva reclamantului (și împotriva redactorului ziarului) în conformitate cu art. 28 din capitolul 248 din Legile Malta (a se vedea secțiunea „Legea internă relevantă” de mai jos), și a solicitat daune, susținând că extrasele menţionate mai sus au fost difamatorii. 13. Prin apărare, reclamantul a susținut că (a) articolul publicat și-a conținut avizul și a constituit, prin urmare, un comentariu echitabil și exprimarea unei hotărâri de valoare, (b) orice fapt a fost substanțial corect și bazat pe ceea ce a fost declarat public de M.F. însuși cu câteva zile înainte de publicarea impugnată, și (c) reclamantul a fost o persoană care ocupa un birou public și a fost, prin urmare, obligat să accepte un nivel mai larg de critici. 14. În timpul procedurii, Curtea de Magistrați a auzit mărturia reclamantului (M.F.), CoP, reclamantul, editorul (S.B.) și alți doi jurnaliști (A.B.D. și K.S.N.). Acesta a văzut documentația prezentată constă dintr-un schimb de e-mail între liderul adjunct MLP și o a treia persoană (J.B.), precum și transcrierea discursului adjunct liderului și a copiilor de două articole, ambele intitulate „E-mail trimise liderului adjunct aduce un admirator înainte de Poliție” (unul care a fost publicat online și unul în tipărire). 15. CoP a mărturisit după cum urmează (așa cum a rezumat Tribunalul de Primă Instanță): - El a refuzat că M.F. l - a convins sau l - a influențat în ceea ce privește îndeplinirea sa de lucru în legătură cu cazul în cauză; - M.F. a solicitat și a obținut o programare normală cu CoP; atunci când au întâlnit M.F. i-a arătat o scrisoare pe care CoP i-a considerat "injurioasă şi plină de ameninţări" faţă de M.F.; aceasta a solicitat acestuia să investigheze conţinutul scrisorii; - M.F. De asemenea, a informat CoP că a primit un e-mail, care a fost transmis mai târziu la CoP, în urma unei invitații pentru a face acest lucru de același CoP; - CoP a întrebat M.F. dacă el intenționează să inițieze o procedură împotriva persoanei care ar trebui să fie responsabilă, având în vedere că urmărirea în judecată a unei astfel de infracțiuni ar trebui să ceară părții vătămate să depună o plângere; - documentele care au fost transmise la rândul său CoP au fost transmise Departamentului de Investigații Penale (C.I.D.) pentru investigații suplimentare, iar CoP nu a avut niciun contact cu M.F. cu privire la acest caz, care nu a fost acordată nici o prioritate specială din partea sa. 16. Reclamantul nu a făcut declarații scrise în termenul stabilit, iar argumentele sale întârziate nu au fost acceptate de instanța care a procedat la hotărâre. 17. Prin hotărârea din 4 mai 2010, Curtea de Magistraturi a constatat că reclamantul a fost vinovat de a difama liderul adjunct al MLP și a fost ordonat să-i plătească 2 500 de euro (EUR) în daune. Costurile trebuiau, de asemenea, să fie plătite în comun de către reclamant și de către editor (care a fost, de asemenea, ordonat să plătească 1000 de euro în daune). 18. Curtea s-a referit la mărturia martorilor CoP pentru a explica situația de fapt. În opinia sa, menționând totodată că cifrele publice, cum ar fi politicienii, erau supuse unor limite mai largi ale criticilor acceptabile, acestea au fost totuși protejate în temeiul articolului 10 § 2 – protecția lor trebuie să fie evaluată în ceea ce privește interesele discuției deschise privind aspectele politice. Curtea a luat în considerare difamatoria articoluluiui, deoarece s-a blocat și a împiedicat reputația reclamantului. Acesta a respins apărarea reclamantului, menționând că nu s-a dovedit că: i) M.F. a manipulat CoP din cauza biroului politic pe care l-a ținut în partidul în care milită; ii) cel cu acțiunile sale M.F. a ofensat Forța de Poliție din moment ce a folosit Forța de Poliție pentru obiectivele sale personale; iii) că M.F. a fost un deus ex machina care trage sforile forței de poliție, din spatele scenei, pentru a atinge obiectivele sale. 19. Reclamantul a făcut apel. 20. Prin hotărârea din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel (în jurisdicția sa inferioră) a respins recursul și a confirmat hotărârea de primă instanță. Acesta a considerat oportun să analizeze și să menționeze toate dovezile relevante care nu au fost menționate de instanța de primă instanță: - M.F., în calitate de reclamant și acum contestat, a susținut că cititorul a fost indus să creadă că a convins poliția să rănească pe cineva, atunci când tot ce a făcut a fost să depună un raport ce solicită ca scrisorile și e-mailurile anonime pe care le-a primit să le investigheze. - Curtea a menţionat, de asemenea, declaraţiile formulate de CoP (a se vedea mai sus). - Reclamantul (apelant în faţa Curţii de Apel) a explicat că, în opinia sa, e-mailul primit de M.F. au fost inocue și că M.F. au reacţionat astfel la disproporţionalitate. Potrivit reclamantului, din discursul emis de M.F. public (în centrul muncii din Rabat), a tras faptul că exista o anumită familiaritate între el și CoP; într-adevăr, dacă acest lucru nu ar fi fost așa M.F. ar fi raportat incidentul la o secție de poliție ca un cetățean obișnuit, și nu cu CoP. În opinia sa, a fost natural să se îndoiască dacă M.F. au folosit CoP în legătură cu afacerile interne ale partidului. Chiar și atunci când a fost examinat încrucișat, el a reiterat că influența a fost exercitată de M.F. pe CoP. - Editorul a depus mărturie că, în opinia sa, discursul prezentat de adjunctul liderului MLP a indicat că aceasta a pus presiune asupra CoP pentru a investiga chestiunea când s-a întâlnit cu el pentru a discuta e-mail-urile și scrisorile anonime. - Ca răspuns la o întrebare, în timp ce este examinat încrucișat, în ceea ce privește dacă M.F. a pus presiune pe CoP, K.S.N. a răspuns că el este conștient de faptul că un raport a fost depus cu privire la e-mail și că în aceeași zi de publicare, M.F. a declarat că autorizează CoP să inițieze proceduri împotriva oricui s-a dovedit vinovat. 21. Curtea de Apel a fost de părere că, după examinarea tuturor elementelor de probă relevante și prin urmare prin obținerea unei înțelegeri a circumstanțelor anterioare și înconjurătoare articolului, ipoteza reclamantului nu a putut fi considerată ca fiind o observație echitabilă. În ochiul cititorului obișnuit, observațiile și criticile formulate de reclamant nu au putut fi considerate obiectiv rezonabile, făcute cu bună credință și echilibrate, având în vedere că acestea au fost bazate pe o anumită presupunere – că M.F. a exercitat influența asupra CoP în scopul controlului libertății oamenilor; atacul împotriva M.F. au depășit astfel limitele criticilor. M.F. a avut tot dreptul de a depune un raport, iar faptul că a fost activ politic nu a justificat un astfel de atac, care nu a fost confirmat de dovezi de fapt. Acesta a considerat că, chiar dacă manifestarea libertăţii era un principiu stabilit, libertatea trebuia exercitată în limitele juste ale canonului de veracitate obiectivă a faptelor şi a moderării (entro l-limiti 22. La 9 martie 2011, reclamantul a instituit o procedură de recurs constituțional care a pretins că a suferit, printre altele, o încălcare a articolului 10 din Convenție ca urmare a hotărârilor din cadrul procedurii de libele. El a susținut, în esență, că opinia sa constă în critici, ceea ce este un mod legitim de a exprima o opinie cu privire la activitatea unei persoane publice și a fost permisă într-o societate democratică menționând că protecția extinsă acordată unei astfel de persoane publice a servit pentru a tăcea libertatea de exprimare. În plus, el a susținut că instanțele obișnuite au făcut trimitere la insinuări și acuzații care nu au fost formulate sau implicate de reclamant în articolul său, cum ar fi declarația Curții de Magistraturi în sensul că M.F. a fost „manipulat” CoP sau că acesta din urmă a fost supus la presiune care a „impuscat exercitarea funcției sale”, precum și că M.F. "a fost un deus ex macchina trage corzile forței de poliție". Reclamantul a subliniat că acestea sunt invenții gratuite de către instanța obișnuită care nu au fost menționate în articolul respectiv. 23. Prin hotărârea din 30 martie 2012, Curtea Civilă (Primă Sală) în competența sa constituțională a respins afirmațiile reclamantului. 24. Acesta a considerat că reclamantul încearcă să obțină o revizuire a procedurii obișnuite și a remarcat că nu era deloc adevărat că reclamantul nu a implicat niciodată că M.F. au „manipulat” într-adevăr, CoP articolul său a întrebat cu exactitate „nu a folosit cu succes forța de poliție pentru a controla libertatea unui cetățean privat nevinovat, pe care l-a suspectat că ar putea fi un inamic politic?” În orice caz, chiar dacă reclamantul a luat în considerare declarațiile formulate de Curtea de Magistrați în raționamentul său care urmează să fie inventate, acest lucru nu a constituit o încălcare a drepturilor sale de la art. 10. 25. Curtea a remarcat trimiterea la Stasi cu care reclamantul își inițiase articolul și narația sa a acțiunilor M.F., care au dus la investigarea unui individ și ulterior la confiscarea computerului său. În acest context, el a întrebat dacă M.F. a folosit poliția împotriva unui oponent politic. Reclamantul a criticat CoP pentru urmărirea indicațiilor furnizate de M.F., în măsura în care reclamantul a solicitat ministrului internului să examineze această chestiune. Într-adevăr, CoP a fost, de asemenea, un obiect al criticilor reclamantului. 26. Potrivit instanței, cuvântul „utilizații” nu a însemnat „manipulare”, așa cum implică Curtea de Magistrați, ci în contextul articolului în cauză, aceasta implică totuși un element de abuz. Critica împotriva M.F. a fost că el a profitat de poziția sa politică pentru a pune presiune asupra poliției pentru a lua acțiune în persecuția unui cetățean nevinovat. Curtea a considerat că este legitim ca o victimă a unei crime să se plângă la poliţie, iar apoi poliţia să acţioneze în această privinţă. În plus, trimiterea inițială la „Stasi” în deschiderea articolului a fost regretabilă; chiar dacă nu ar fi fost menită să facă acest lucru, aceasta a dat impresia unei comparații. 27. În opinia sa, chiar și acceptarea faptului că o persoană publică a fost supusă unor limite mai mari de critici acceptabile, având în vedere articolul în cauză, instanțele obișnuite nu au eșuat să stabilească un echilibru echitabil între drepturile concurente. 28. Reclamantul a făcut apel. 29. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2013, Curtea Constituțională și-a respins recursul. 30. Acesta a remarcat faptul că hotărârile judecătorești obișnuite și pedeapsa pedepsită constituie o interferență cu drepturile reclamantului în temeiul articolului 10, care erau prevăzute de lege (art. 28 din Actul de presă). Acesta a subliniat importanța liberă de exprimare pentru presă; totuși, a remarcat că presa nu poate depăși anumite limite și trebuie să își exercite funcția într-un mod întemeiat cu obligațiile și responsabilitățile sale, în special în ceea ce privește reputația și drepturile altora. Recunoscând că politicienii sunt supuși unor limite mai largi ale criticilor acceptabile, aceasta a remarcat totuși că au rămas titulari de dreptul lor la protecția reputației lor. Cererea de raționalitate și proporționalitate în astfel de circumstanțe a trebuit să fie văzută în contextul importanței dezbaterilor publice. 31. Remarcarea diferenței dintre faptele și hotărârile privind valoarea (cele din urmă nu sunt supuse necesității de probă), a considerat că o persoană nu poate ascunde în spatele unei opinii sau a unei hotărâri privind valoarea de a imputa fapte necorespunzătoare în ceea ce privește alte persoane. Acesta a considerat că Curtea de Apel a ajuns la o concluzie legitimă în concluzia că avizul reclamantului a conținut declarații care presupuneau ca un fapt că liderul adjunct al MLP a influențat poliția în mod nelegitim și abuziv, precum și că exercitarea unor presiuni nelegitim și abuzive asupra CoP nu a fost demonstrată ca un fapt. 32. Curtea Constituțională a remarcat că, deși articolul conținea o serie de întrebări (în ceea ce privește care reclamantul a susținut că aceaceasta este cea care trebuie să răspundă), aceasta a conținut, de asemenea, afirmații, unele dintre care nu au reflectat faptele reale, în conformitate cu Curtea de Apel. În plus, Curtea Constituțională a considerat că, doar pentru că un presupus fapt a fost dat forma unei întrebări, acest lucru nu presupune că aceasta nu mai este o afirmație de fapt, ci mai degrabă a devenit o hotărâre de valoare. Chiar și modul în care a fost pusă întrebarea, și anume „Nu are M.F. ...” a inclus în mod clar o afirmație de fapt și a invitat în mod clar un răspuns pozitiv. În mod similar, căutarea „Lăderul Adjunct al MLP, care se întâmplă să fie numele meu, are mai multă greutate și influență cu comisarul de poliție decât vicepreședintele, care este responsabil politic pentru Forța de Poliție?” nu a fost decât o afirmație de fapt sub forma unei întrebări. 33. În sfârșit, Curtea Constituțională a remarcat că suma amenzii nu a fost deosebit de severă, atât de mult încât nu a fost apelată. Prin urmare, art. 10 nu a fost încălcat.