KAYA c. TURQUIE

Comunicat la 16 aprilie 2018 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 28106/10 Fatma KAYA împotriva Turciei introdusă la 22 aprilie 2010 ÎNTÂMPLĂ DE LA L 2981 privind construcțiile care nu sunt conforme cu legislația în materie de mahalale și de amenajare urbană, recurentei i s-a atribuit un certificat de responsabilitate a dreptului de proprietate asupra terenului public pe care și-a construit locuința. Ulterior, administrația i-a oferit o altă locuință în schimbul demolării casei sale. Cu toate acestea, locuința propusă nu îndeplinește cerințele dreptului intern, instanțele administrative, la cererea recurentei, au închis la În acest caz, L a adoptat un nou decret de demolare a casei reclamantei în temeiul dispozițiilor privind clădirile aflate în pericol de ruină și privind demolarea.

Atât acțiunea în anulare a demolării, cât și cererea de despăgubire a reclamantei au fost respinse. Recurenta vede în demolarea casei sale o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. De ce a beneficiat aceasta de o toleranță din partea autorităților în ciuda caracterului său ilegal, în special în ceea ce privește dreptul la urbanism În acest domeniu, demolarea bunului în cauză și absența acestuia constituie o încălcare disproporționată a dreptului reclamantei de a-și respecta bunurile, în sensul dispoziției menționate anterior

Communiquée le 16 avril 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 28106/10 Fatma KAYA contre la Turquie introduite le 22 April 2010

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la démolition de la maison de fortune (« gecekondu ») érigée illégalement par la requérante sur un terrain public et l’absence d’indemnisation pour le préjudice subi. À une date non-précisée, dans le cadre de la loi relative n o 2981 relative aux constructions non conformes à la législation en matière de bidonvilles et d’aménagement urbain, la requérante se vit attribuer un certificat d’affectation de titre de propriété (« tapu tahsis belgesi ») visant le terrain public sur lequel elle avait érigé son habitation. Par la suite, l’administration lui proposa une autre habitation en échange de la démolition de sa maison. Cependant, l’habitation proposée ne remplissant pas les exigences du droit interne, les juridictions administratives, sur demande de la requérante, annulèrent l’arrêté municipal relatif à la démolition de la maison de celle-ci.

L’administration adopta alors un nouvel arrêté de démolition de la maison de la requérante en vertu des dispositions relatives aux bâtiments menaçant ruine et procéda à la démolition. Tant le recours en annulation de l’arrêté de démolition que la demande d’indemnisation de la requérante furent rejetés. La requérante voit dans la démolition de sa maison une atteinte à son droit au respect de ses biens au sens de l’article 1 du Protocole n o 1.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. A la lumière de l’affaire Anat et autres c. Turquie (n o 37899/04, §§ 57 ‑ 59, 26 avril 2011), la requérante disposait-elle d’un bien au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? En particulier, à quelle date la construction litigieuse a-t-elle été érigée ? Celle-ci a-t-elle bénéficié d’une tolérance des autorités malgré son caractère illégal au regard notamment du droit de l’urbanisme ? 2. Dans l’affirmative, la démolition du bien en cause et l’absence d’indemnisation constituaient-elles une atteinte disproportionnée au droit de la requérante au respect de ses biens, au sens de la disposition précitée ?