CASE OF LOZOVYYE v. RUSSIA

RESPONDENT

RUS

HOTĂRÂRE

24.04.2018

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Remainder inadmissible (Art. 35) Admissibility criteria;(Art. 35-3-a) Manifestly ill-founded;Violation of Article 8 - Right to respect for private and family life (Article 8 - Positive obligations;Article 8-1 - Respect for family life;Respect for private life);Pecuniary and non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Pecuniary damage;Just satisfaction)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF LOZOVYYE v. RUSSIA (CtEDO, 2018)

HUDOC · oficial

Reclamanții sunt resortisanți ruși născuți în 1952 și, respectiv, în 1954, și locuiesc în orașul Belomorsk din Republica Karelia. La 1 decembrie 2005, fiul reclamanților, dl M. Lozovoy, a fost ucis în San Petersburg. Procedura penală a fost înființată împotriva unui dl O. la o acuzaţie de crimă. La 18 ianuarie 2006, dna L., investigatoare a procurorului din districtul Primorskiy din St. Petersburg, a cerut şefului poliţiei din districtul Primorskiy să identifice rudele decedate, dl M. Lozovoy; să își stabilească locul de reședință și să-i invite la biroul procurorului în scopul acordării statutului de victimă în cazul penal. O săptămână mai târziu, fiul reclamantului a fost îngropat sub numele său complet în St Petersburg. Un dosar într-un jurnal de înregistrare a cimitirului a indicat că organismul nu a fost reclamat. La 30 ianuarie 2006, investigatorul, după concluzia că nu a fost posibil să se identifice rudele decedatelor, a atribuit statutului de victimă unui reprezentant al autorităţilor municipale. În ziua următoare, oficialii de poliție au informat investigatorul că măsurile operative luate de către ei pentru identificarea domnului M. Rudele lui Lozovoy nu au avut niciun rezultat. 10. La 2 februarie 2006, reclamanții au contactat dna L. și a informat-o cu privire la intenția lor de a veni la San Petersburg să participe la procedura penală. 11. În ciuda notificării reclamanților, cinci zile mai târziu, dna L. A trimis dosarul penal la Tribunalul de District Primorskiy pentru proces. 12. Un timp mai târziu, reclamanții au fost invitați să participe la procedurile penale în calitate de victime. 13. La 14 februarie 2006, reclamanții au fost autorizați să exhumeze rămășițele fiului lor. Două zile mai târziu l-au îngropat în Belomorsk. 14. La 6 iunie 2006, Curtea de District Primorskiy a constatat că dl O. vinovat de a-l ucide pe fiul reclamanților și de a-l condamna la șase ani de închisoare. 15. În aceeași zi, în răspunsul la plângerile reclamanților cu privire la faptul că autoritățile nu le-au notificat moartea fiuului lor, Curtea de District a emis o hotărâre interimar („астное δостановление) în ceea ce privește investigatorul, dna L. Hotărârea, adresată procurorului din districtul Primorskiy, în măsura în care este relevantă, citită după cum urmează: „De asemenea, [descoperirea] că investigatorul, dna L., nu a luat suficiente măsuri pentru a găsi rudele decedate și că măsurile întreprinse [de ea] erau în mod formalist nu numai confirmate prin faptul că decizia de atribuire a statutului de victimă [un reprezentant al autorității municipale], a fost luată înainte de primirea informațiilor de la oficialii de poliție, ci și prin faptul că materialul de caz penal conține suficiente informații despre [fiul reclamantului], pe baza căreia a fost posibil să se stabilească locul de ședere a rudelor sale ([a fost] o explicație de la dl O. a făcut-o la 1 decembrie 2005, în care a dat informațiile privind locul de reședință al [fiului reclamantului]; o declarație a dlui O. la 8 decembrie 2005, în care el a declarat că o procedură penală împotriva [fiului reclamantului] a fost în așteptare în fața unei instanțe; declarațiile unui martor, dna A., care a afirmat că [mama] decedat a făcut ocazional apeluri telefonice la [fiul decedatului] apartament; un certificat de pe [decedat] cazierul penal din care este evident că procurorul de district Primorskiy din St. Petersburg a aplicat o măsură de reținere sub forma unei întreprinderi scrise în ceea ce privește [fiul reclamantului] în cazul penal nr. 137755; materialul din dosarul penal menționat anterior conține o copie a pașaportului [fiului reclamantului]; și așa mai departe). Prin urmare, drepturile victimelor prevăzute de legea în vigoare au fost violate substanțial în cursul anchetei preliminare. În baza articolului 29 § 4 din Codul de Procedură Penală din Rusia, [curtea] reglementează: că încălcările legii de procedură penală comise în cadrul anchetei preliminare în cazul penal ar trebui să fie aduse la atenția procurorului din districtul Primorskiy din San Petersburg; că Curtea de District Primorskiy din San Petersburg ar trebui să fie informată cu privire la măsurile luate cel târziu la o lună după primirea prezentei decizii.” 16. În 2007 reclamanții au depus o acțiune împotriva Oficiului Procurorului General și a Ministerului Finanțelor, cerând compensații pentru prejudiciu material și moral. Având în vedere hotărârea interimar a Curții de District Primorskiy din 6 iunie 2006, reclamanții au susținut că, ca urmare a faptului că investigatorul nu le-a notificat prompt moartea fiului lor, au suferit prejudiciu material, fiind forțat să plătească exhumarea și transportul rămășițelor fiului lor din St. Petersburg către Belomorsk. În plus, au suferit afecţiuni morale, deoarece nu au ştiut unde era fiul lor de mult timp şi au fost forţaţi să iniţieze o căutare pentru el; nu au putut să spună în mod corespunzător “la revedere” la fiul lor şi să-l furnizeze o înmormântare decentă; au fost forţaţi să treacă printr-o procedură birocratică de două săptămâni pentru a obţine permisiunea de a exhuma rămăşiţele fiului lor; şi ulterior, după exhumarea, au fost forţaţi să-şi identifice rămăşiţele dezfigurate. 17. La 5 februarie 2008, Curtea de District Tverskoy din Moscova a respins reclamația, după ce a constatat că investigatorul nu a comis nicio acțiune ilegală și nu a existat nici o decizie finală de către niciun tribunal intern de a stabili altfel. 18. La 20 mai 2008, Tribunalul orașului Moscova a susținut hotărârea susținând raționamentul Curții de District.

The applicants are Russian nationals who were born in 1952 and 1954 respectively, and live in the town of Belomorsk in the Republic of Karelia. 6. On 1 December 2005 the applicants’ son, Mr M. Lozovoy, was killed in St Petersburg. Criminal proceedings were instituted against a Mr O. on a murder charge. 7. On 18 January 2006 Ms L., an investigator of the Primorskiy district prosecutor’s office in St Petersburg, asked the head of the Primorskiy district police to identify relatives of the deceased, Mr M. Lozovoy; to establish their place of residence and to summon them to the prosecutor’s office for the purpose of granting them victim status in the criminal case. 8. A week later the applicants’ son was buried under his full name in St Petersburg. A record in a cemetery registration log indicated that the body had been unclaimed. 9. On 30 January 2006 the investigator, having concluded that it was impossible to identify relatives of the deceased, assigned the status of victim in the criminal case to a representative of the municipal authorities. The following day police officials informed the investigator that operative measures undertaken by them to identify Mr M. Lozovoy’s relatives had not produced any result. 10. On 2 February 2006 the applicants contacted Ms L. and informed her of their intention to come to St Petersburg to take part in the criminal proceedings. 11. Despite the applicants’ notice, five days later Ms L. sent the criminal case file to the Primorskiy District Court for trial. 12. Sometime later the applicants were invited to take part in the criminal proceedings in the capacity of victims. 13. On 14 February 2006 the applicants were allowed to exhume their son’s remains. Two days later they buried him in Belomorsk. 14. On 6 June 2006 the Primorskiy District Court found Mr O. guilty of having murdered the applicants’ son and sentenced him to six years’ imprisonment. 15. On the same day, responding to the applicants’ complaints about the authorities’ failure to notify them of their son’s death, the District Court issued an interim decision (частное постановление) in respect of the investigator, Ms L. The decision, addressed to the Primorskiy district prosecutor, in so far as relevant, read as follows: “Moreover, the [finding] that the investigator, Ms L., did not take sufficient steps to find relatives of the deceased and that measures undertaken [by her] were formalistic in character is not only confirmed by the fact that the decision assigning victim status to [a representative of the municipal authority], had been taken before the information was received from the police officials, but also by the fact that criminal-case-file material contained sufficient information about [the applicants’ son], on the basis of which it was possible to establish the place of residence of his relatives ([there was] an explanation from Mr O. made on 1 December 2005, in which he had given the information about the place of residence of [the applicants’ son]; a statement made by Mr O. on 8 December 2005 in which he said that a criminal case against [the applicants’ son] was pending before a court; statements by a witness, Ms A., who asserted that [the deceased’s] mother had occasionally made telephone calls to [the deceased’s] flat; a certificate on [the deceased’s] criminal record from which it is apparent that the Primorskiy district prosecutor’s office of St. Petersburg applied a measure of restraint in the form of a written undertaking in respect of [the applicants’ son] in criminal case no. 137755; the material in the abovementioned criminal case file contain a copy of [the applicants’ son’s] passport; and so forth). It follows that the victims’ rights envisaged by the law in force were substantially violated in the course of the preliminary investigation. Relying on Article 29 § 4 of the Russian Code of Criminal Procedure, [the court] rules: that the violations of criminal-procedural law committed during the preliminary investigation in the criminal case should be brought to the attention of the Primorskiy district prosecutor in St Petersburg; that the Primorskiy District Court of St Petersburg should be informed of the measures taken no later than a month after the receipt of the present decision.” 16. In 2007 the applicants lodged an action against the Prosecutor General’s Office and the Ministry of Finance, seeking compensation for pecuniary and non-pecuniary damage. Relying on the Primorskiy District Court’s interim decision of 6 June 2006, the applicants argued that as a result of the investigator’s failure to promptly notify them of their son’s death, they had sustained pecuniary damage, having been forced to pay for the exhumation and transport of their son’s remains from St. Petersburg to Belomorsk. In addition, they had suffered non-pecuniary damage as they had been unaware of their son’s whereabouts for a long time and had been forced to initiate a search for him; they had been unable to properly say “goodbye” to their son and to provide him with a decent burial; they had been forced to go through a two-week bureaucratic procedure to obtain permission to exhume their son’s remains; and subsequently, after the exhumation, they had been forced to identify his disfigured remains. 17. On 5 February 2008 the Tverskoy District Court of Moscow dismissed the claim, having found that the investigator had not committed any unlawful actions and there had been no final decision by any domestic court to establish otherwise. 18. On 20 May 2008 the Moscow City Court upheld the judgment endorsing the District Court’s reasoning.

§ Cauze similare