Prokopovich împotriva Rusiei

Reclamantul s-a născut în 1940 și trăiește în Vladivostok. În 1988, reclamantul și partenerul ei, dl Filippov, s-au mutat împreună într-un apartament furnizat de angajatorul dlui Filippov, o întreprindere de stat. Deși reclamantul și dl Filippov nu s-au căsătorit niciodată, începând cu 1988 au trăit împreună ca soț și soție. Au cumpărat toate elementele de casă pentru noul apartament în comun. Între 1992 și 1995 dl Filippov a sprijinit financiar familia lor deoarece reclamantul era șomer. Potrivit reclamantului, rudele dlui Filippov și vecinii lor le considerau o familie. Cartele și scrisorile au fost adresate dlui și dnei Filippov și reclamantului au primit corespondență la noua adresă. 10. Reclamantul și-a păstrat înregistrarea de ședere la adresa ei veche.

Reclamantul explică că a suferit de o boală de ureche și a vrut să rămână sub observația fostului ei specialist în ureche. Dacă și-ar fi schimbat înregistrarea reședinței, nu ar mai avea dreptul să viziteze doctorul care practică în fostul său cartier. 11. Reclamantul și dl Filippov au petrecut vara din 1998 în casa lor de țară. La 18 august 1998, dl Filippov s-au întors în oraș pentru o săptămână. 12. La 24 august 1998, dl Filippov a murit și corpul său a fost găsit de către un vecin. La 26 august 1998, dl Filippov a fost îngropat în prezența fiului său și a celor două surori ale sale care au fost convocate de un telegram. 13. Reclamantul nu a fost notificat de moartea partenerului sau de funeraliile sale.

Ea a învățat doar când s-a întors în oraș la târziu în ziua de 26 august 1998. 14. La 27 august 1998, reclamantul a primit un apel telefonic de la autoritatea locală de întreținere a locuințelor (илиьно-ксδлуата ионное уפравление), cerând o explicație despre motivul pentru care apartamentul nu era gol. Reclamantul a răspuns că nu a avut înregistrarea oficială a reședinței în apartament, dar a locuit acolo de mai mult de zece ani. La 1 septembrie 1998, un reprezentant al autorității de întreținere a locuințelor a vizitat reclamantul la apartament și a redactat un raport în vederea faptului că apartamentul nu era gol. Reclamantul nu a primit o copie a raportului. La 2 septembrie 1998, reclamantul a depus o cerere la autoritatea de întreținere a locuințelor pentru a da un certificat de ocupare (ордер) pentru apartament.

Cererea ei a fost refuzată deoarece la 1 septembrie 1998 un certificat de ocupație a fost deja emis domnului Valetov, șef al departamentului local de poliție și superior ierarhic al fiul domnului Filippov. 16. La 4 septembrie 1998, la întoarcerea în apartament, reclamantul a constatat că ușa a fost ruptă și că cărțile și alte articole gospodărie au fost încărcate pe un camion. Reclamantul afirmă că bunurile au fost eliminate în prezența domnului Valetov, fiul domnului Filippov, mai mulți polițiști în îmbrăcăminte civile și un reprezentant al autorității de întreținere a locuințelor. Odată ce înlăturarea a fost finalizată, reclamantul a primit ordinea de evacuare imediat. Când reclamantul a refuzat să respecte cererea, a fost aruncată din apartamentul prin forță.

Ușa a fost înlocuită și reclamantul nu a primit chei. 17. La 7 septembrie 1998, reclamantul a depus o plângere împotriva dlui Valetov la biroul procurorului din districtul Sovietic din Vladivostok. Pe 14 septembrie 1998, biroul procurorului a informat reclamantul că acuzațiile ei nu au fost justificate și au refuzat să deschidă proceduri penale. 18. La 1 octombrie 1998, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva Consiliului Municipal Vladivostok și a domnului Valetov. Reclamantul a susținut că ar trebui să fie recunoscută ca membru al gospodăriii partenerului ei deținut și a solicitat ca certificatul de ocupare eliberat dlui Valetov să fie declarat nu. Reclamantul a prezentat în dovadă multe declarații de martori de rude, de vecini care locuiesc în același bloc de apartamente și de vecini din casa de vară, precum și fotografii personale, scrisori, cărți postale și chitanțe de poștă.

19. La 27 noiembrie 1998, reclamantul s-a plâns la procurorul orașului Vladivostok pentru refuzul de a deschide o anchetă penală asupra acțiunilor dlui Valetov. Prin o scrisoare din 17 decembrie 1998, reclamantul a fost informat că biroul procurorului a inversat refuzul și a ordonat procurorului de districtul Sovietic să efectueze o anchetă. 20. La 5 ianuarie 1999, biroul procurorului de district Sovietic a raportat că o anchetă nu a stabilit nici o indicație a unei infracțiuni penale. La 7 mai 1999, după ce reclamantul s-a plâns din nou, biroul procurorului oraș Vladivostok a examinat problema și a confirmat această concluzie.

21. La 9 august 1999, Curtea de District Sovietic din Vladivostok a respins acțiunea civilă a reclamantului, hotărând după cum urmează: „În aceste circumstanțe, instanța consideră că a fost stabilită în instanță că [reclamantul] a trăit în apartamentul contestat, ceea ce [fact] este confirmat de cărțile poștale adresate dlui Filippov și [reclamantului], un anunț de livrare a parcelelor; totuși, reședința [reședința reclamantului] a fost de natură temporară. Curtea a stabilit că dl Filippov, în timp ce încă în viață, nu a recunoscut dreptul [reclamantului] de locație în ceea ce privește apartamentul contestat; [reclamantul] nu a prezentat dovezi care demonstrează că dl Filippov și-a recunoscut dreptul la locație.

În plus, s-a stabilit că [reclamantul] și-a păstrat dreptul de locație în ceea ce privește [apartamentul fiicei sale] și că s-a mutat în apartamentul contestat în încălcarea procedurii stabilite de art. 54 § 1 din Codul de locuințe RSFSR... În plus, afirmația [reclamantului] cu privire la prezența efectelor sale personale (250 de elemente) în apartamentul contestat... este refutat de rezultatele anchetelor efectuate de districtul Sovieticskiy și de procurorul orașului Vladivostok, precum și de raportul autorității de întreținere a locuințelor din 4 septembrie 1998. În aceste circumstanțe, instanța constată că [reclamantul] nu a achiziționat dreptul de locație [apartamentul contestat]...” Curtea a susținut concluziile sale cu privire la declarațiile fiului și sora dlui Filippov; totuși, instanța a respins o declarație a fiicei reclamantului pe motiv că ea a fost un martor interesat.

De asemenea, a determinat că declarațiile de cinci vecini realizate la audiere nu erau suficiente pentru a stabili că reclamantul și dl Filippov au menținut o casă comună. În declarația ei privind motivele recursului din 17 august 1999, reclamantul a subliniat un organism foarte substanțial de dovezi care dovedește reședința ei în apartament (declarări ale martorilor, cărți postale, primite de poștă etc.). Ea a afirmat că fiul partenerului său îndepărtat a conspirat cu superiorul poliției sale pentru a dobândi apartamentul, ceea ce a explicat de ce au reușit să obțină în doar două zile deciziile Consiliului Municipal și ale autorității de întreținere a locuințelor, precum și certificatul de ocupare și timbrele de înregistrare a reședinței.

La 6 octombrie 1999, Secțiunea Civilă a Curții Regionale Primorskiy a susținut decizia din 9 august 1999. Curtea Regională a susținut argumentele instanței de primă instanță. 24. Reclamantul a prezentat mai multe cereri de revizuire a supravegherii, toate care au fost respinse. 25. Potrivit reclamantului, apartamentul a fost privatizat în 1999 și vândut unei terțe părți. 26. Codul de locuință RSFSR din 24 iunie 1983 (modificat la 28 martie 1998, cu efect la momentul material) cu condiția: „Parintii familiei chiriașului includ soțul, copiii și părinții chiriașului.

Alte rude, persoane dependente cu handicap și – în circumstanțe excepționale – pot fi recunoscute ca membrii familiei chiriașului dacă locuiesc împreună cu chiriașul și păstrează o gospodărie comună.” „Locatarul are dreptul să se aloce în locația sa de locuință, în conformitate cu procedura stabilită, soțul său, copiii, părinții, alte rude, persoane dependente cu handicap și alte persoane, sub consimțământul scris al tuturor membrilor adulți din familia sa...

Persoanele alocate de chiriaș în conformitate cu normele prezentului articol au dreptul de a utiliza aceleași sedii de locuință ca și chiriașul sau alți membri ai familiei sale, cu condiția ca astfel de persoane să fie sau să fi fost recunoscute ca fiind membri ai familiei chiriașului (art. 53) și că nu a fost semnat niciun alt acord cu privire la utilizarea sediilor între aceste persoane, chiriașul și membrii familiei sale.” „Evitarea din sediile de locuință ocupate în stat sau în locuințe publice este permisă numai din motivele prevăzute în lege. Eviția este ordonată de către o instanță...”

7. The applicant was born in 1940 and lives in Vladivostok. 8. In 1988 the applicant and her partner, Mr Filippov, together moved into a flat provided by Mr Filippov’s employer, a State enterprise. The applicant left the flat where she had previously lived to her daughter and her daughter’s family. 9. Although the applicant and Mr Filippov never married, from 1988 onwards they lived together as husband and wife. They purchased all household items for the new flat jointly. Between 1992 and 1995 Mr Filippov supported their family financially because the applicant was unemployed. According to the applicant, Mr Filippov’s relatives and their neighbours considered them to be a family. Postcards and letters were addressed to Mr and Ms Filippov and the applicant received correspondence at the new address.

10. The applicant retained her residence registration at her old address. The applicant explains that she suffered from an ear ailment and wanted to remain under the observation of her former ear-specialist. Had she changed her residence registration, she would no longer have been entitled to visit the doctor practising in her former neighbourhood. 11. The applicant and Mr Filippov spent the summer of 1998 in their country cottage. On 18 August 1998 Mr Filippov returned to the town for a week. 12. On 24 August 1998 Mr Filippov died and his body was found by a neighbour. On 26 August 1998 Mr Filippov was buried in the presence of his son and his two sisters who had been summoned by a telegram.

13. The applicant was not notified of her partner’s death or funeral service. She only learnt of it when she returned to the city late in the day on 26 August 1998. 14. On 27 August 1998 the applicant received a phone call from the local housing maintenance authority (жилищно-эксплуатационное управление), requesting an explanation as to why the flat was not empty. The applicant responded that she did not have formal residence registration in the flat, but she had lived there for more than ten years. On 1 September 1998 a representative of the housing maintenance authority visited the applicant at the flat and drafted a report to the effect that the flat was not empty. The applicant was not given a copy of the report.

The representative advised the applicant to secure her right to use the flat through a court. 15. On 2 September 1998 the applicant filed a request with the housing maintenance authority to be given an occupation certificate (ордер) for the flat. Her request was refused because on 1 September 1998 an occupation certificate had already been issued to Mr Valetov, the head of the local police department and hierarchical superior of Mr Filippov’s son. 16. On 4 September 1998, on returning to the flat, the applicant found that the door had been broken open and that books and other household items were being loaded onto a lorry. The applicant states that the possessions were removed in the presence of Mr Valetov, Mr Filippov’s son, several policemen in civilian clothing, and a representative of the housing maintenance authority.

Once the removal was completed, the applicant was told to vacate the premises immediately. When the applicant refused to comply with the request, she was thrown out of the flat by force. The door was replaced and the applicant was not given keys. 17. On 7 September 1998 the applicant filed a complaint against Mr Valetov with the prosecutor’s office of the Sovietskiy District of Vladivostok. The applicant requested a criminal investigation into her forcible eviction and the removal of her possessions. On 14 September 1998 the prosecutor’s office informed the applicant that her allegations were unsubstantiated and refused to open criminal proceedings. 18. On 1 October 1998 the applicant filed a civil action against the Vladivostok City Council and Mr Valetov.

The applicant claimed that she should be recognised as a member of her late partner’s household and asked for the occupation certificate issued to Mr Valetov to be declared void. The applicant submitted in evidence many witness statements by relatives, by neighbours living in the same block of flats and by summer house neighbours, as well as personal photographs, letters, postcards and mail receipts. 19. On 27 November 1998 the applicant complained to the Vladivostok city prosecutor’s office about the refusal to open a criminal investigation into Mr Valetov’s actions. By a letter of 17 December 1998 the applicant was informed that the prosecutor’s office had reversed the refusal and ordered the Sovietskiy District prosecutor’s office to carry out an inquiry.

20. On 5 January 1999 the Sovietskiy District prosecutor’s office reported that an inquiry had not established any indication of a criminal offence. On 7 May 1999, after the applicant had complained again, the Vladivostok city prosecutor’s office examined the matter and confirmed this conclusion. 21. On 9 August 1999 the Sovietskiy District Court of Vladivostok dismissed the applicant’s civil action, finding as follows: “Under these circumstances, the court considers that it has been established in court that [the applicant] lived in the contested flat, which [fact] is corroborated by postcards addressed to Mr Filippov and [the applicant], a parcel delivery notice; however, [the applicant’s] residence was of a temporary nature.

The court has established that Mr Filippov, while still alive, did not recognise [the applicant’s] tenancy right in respect of the contested flat; [the applicant] did not produce evidence showing that Mr Filippov had recognised her right to tenancy. Besides, it has been established that [the applicant] retained her tenancy right in respect of [her daughter’s flat] and that she had moved into the contested flat in breach of the procedure established by Article 54 § 1 of the RSFSR Housing Code... Furthermore, [the applicant’s] assertion about the presence of her personal effects (250 items) in the contested flat...

is rebutted by the results of the inquiries carried out by the Sovietskiy District and Vladivostok City prosecutor’s offices, as well as the housing maintenance authority report of 4 September 1998. Under these circumstances, the court finds that [the applicant] has not acquired the tenancy right to [the contested flat]...” The court grounded its findings on the statements of Mr Filippov’s son and daughter-in-law; however, the court rejected a statement by the applicant’s daughter on the ground that she was an interested witness. It also determined that statements by five neighbours produced at the hearing were not sufficient to establish that the applicant and Mr Filippov had maintained a joint household.

22. The applicant appealed against the judgment. In her statement of the grounds of appeal of 17 August 1999 the applicant pointed to a very substantial body of evidence proving her residence in the flat (statements by witnesses, postcards, mail receipts, etc.). She alleged that her late partner’s son had conspired with his police superior to acquire the flat, which explained why they had managed to obtain in just two days the decisions of the City Council and of the housing maintenance authority, as well as the occupation certificate and residence registration stamp. She complained that she had been thrown out by force, contrary to the applicable provisions of the Housing Code. 23. On 6 October 1999 the Civil Section of the Primorskiy Regional Court upheld the decision of 9 August 1999. The Regional Court endorsed the arguments of the first instance court.

24. The applicant submitted several requests for supervisory review, all of which were turned down. 25. According to the applicant, the flat was privatised in 1999 and sold to a third party. 26. The RSFSR Housing Code of 24 June 1983 (as amended on 28 March 1998, effective at the material time) provided: “The tenant’s family members shall include the tenant’s spouse, children and parents. Other relatives, disabled dependants, and – in exceptional circumstances – other persons may be recognised as the tenant’s family members if they live together with the tenant and maintain a joint household.” “The tenant shall be entitled to accommodate in his living premises, in accordance with the established procedure, his spouse, children, parents, other relatives, disabled dependants and other persons, subject to the written consent of all adult members of his family...

The persons accommodated by the tenant in accordance with the rules of the present article shall have the same right to use the living premises as the tenant or other members of his family provided that such persons are, or have been recognised as, members of the tenant’s family (Article 53) and that no other agreement on the use of the premises has been signed between these persons, the tenant and his family members.” “Eviction from occupied living premises in state or public housing shall only be permissible on the grounds set out in the law. Eviction shall be ordered by a court...”