Secțiunea a treia Cerere nr. 4505/12 Mariano TRUGLIA împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 15 mai 2018 într-un comitet compus din Pere Pastor Vilanova, președinte, Helen Keller, María Elósegui, judecători și Fatoș Arac După ce a deliberat, face următoarea decizie PROCEDURE La originea cauzei se află o cerere (poziția 4505/12) îndreptată împotriva Confederației Elvețiene și inclusiv un resortisant italian, domnul Mariano La 20 decembrie 2011, în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (precum și a libertăților fundamentale) a sesizat Curtea la 20 decembrie 2011 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( E. Schönenberger, avocat în Zurich. Guvernul elvețian a fost reprezentat de agentul său, F. Schürmann, de la Oficiul Federal de Justiție. Reclamantul a invocat o încălcare a art. 2, 3, 5, 6, 11, 13 și 14 din Convenție. La 26 februarie 2016, Cauza trasă din art. 5 4 din Convenție a fost comunicată guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Prin scrisoarea din 2 martie 2016, guvernul italian a fost informat că are posibilitatea, dacă este cazul, de a prezenta observații scrise în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Convenție și al articolului 44 din Regulamentul de procedură al Curții. În lipsa unui răspuns, Curtea consideră că, în urma procedurii pe care guvernul italian nu intenționează să o prevaleze în speță de dreptul său de intervenție. ÎN FAȚĂ la 24 iunie 2011, reclamantul a fost admis la serviciile psihiatrice din Jura Bernes-Bienne-Seeland (denumită în continuare "SPJBB") la Bellelay din cauza unei decompensare psihotică acută cu risc de hetero agresiune în contextul tulburărilor emoționale bipolare; plasarea în scopuri de asistență medicală a fost decisă, cu titlu preventiv, de către doi medici din cadrul SPJBB. La 25 iunie 2011, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei măsuri în fața Comisiei cantonale de recurs în materie de privare de libertate în scopuri de asistență (denumită în continuare: : CCR), membru al Secțiunii civile a Curții Supreme a Cantonului Berna. Ulterior, clinica a transmis CCR luarea sa de poziție, la 28 iunie 2011, conform căreia reclamantul avea nevoie de spitalizare în mediu psihiatric și de tratament psihofarmacologic pentru a-și stabiliza starea psihică, caracterizată prin tulburări bipolare cu alte tulburări de personalitate, ceea ce explică necesitatea plasării acesteia în scopuri de asistență medicală în clinică. La 19 iulie 2011, reclamantul a fost audiat de CCR și, în cadrul audierii sale, acesta a susținut că, cu o zi înainte, clinica i-a asigurat oral că tratamentul instituțional nu ar mai fi necesar și ar putea fi înlocuit de un tratament ambulator. 10. La 28 iunie 2011, CCR a informat reclamantul și avocatul său, în cadrul audierii, că intenționa să contacteze clinica pentru a verifica dacă afirmațiile reclamantului erau adevărate. Acest lucru nu a fost menționat în procesul-verbal al audierii. 11. În timpul conversației telefonice pe care CCR a ținut-o cu psihiatrul responsabil al SPJBB, aceasta a confirmat că poziția clinicii din 28 iunie 2011 rămâne valabilă și corespunde situației actuale a reclamantului. 12. Conversația telefonică a fost transcrisă după aceea (cum ar fi mențiunea nachträglich erstellt din document) și datată 19 Prin decizia din 19 iulie 2011, CCR a respins acțiunea și a confirmat măsura pentru o perioadă de maximum șase săptămâni. Prin hotărârea din 29 august 2011, Tribunalul Federal a declarat acțiunea în materie civilă a recurentului împotriva deciziei CCR fără obiect și a ray cauza rolului. GRIEF 16. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil de către CCC a faptului că nu a avut cunoștință de conținutul conversației telefonice dintre această autoritate și spitalul psihiatric care a avut loc după 19 iulie 2011 și înainte de luarea deciziilor. Deși reclamantul își ridică gladiatoriul sub aspect al articolului 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea este liberă să-și recalifice argumentele într-un termen întemeiat pe art. 5 alineatul (4) din Convenție (a se vedea, de exemplu, cauza Tinner c. Elveția, nr. 59301/08 și 8439/09, § 68, 26 aprilie 2011 18. Potrivit jurisprudenței Curții, garanțiile procedurale prevăzute la art. 6 din Convenția privind protecția datelor se aplică oricărei proceduri care intră sub incidența articolului 5 alineatul (4) (Lietzow c. Germania, nr. 24479/94, § 44, CEDH 2001). I), în special în ceea ce privește necesitatea unei proceduri contradictorii. O procedură contradictorie în sensul articolului 6 alineatul (1) necesită posibilitatea părților de a lua poziție cu privire la elementele considerate relevante de către instanță pentru a se pronunța (Meftah și alții c. Franța [GC], n 32911/96, 35237/97 și 34595/97, § 51, CEDH 2002 VII 19. Or, nu este dubios, cel puțin pe baza dosarului la dispoziția Curții, că discuția telefonică, care a avut loc numai pentru a verifica imediat veridicitatea noilor afirmații ale reclamantului (care s-au dovedit ulterior ca fiind false), nu a fost relevantă. Aceasta din urmă, prin conținutul său medical, nu a jucat un rol în decizia CCC de a constata temeinicia plasării reclamantului în scopuri de asistență medicală până la 4 Acest lucru reiese în mod clar din motivarea deciziei, pe care ulterior reclamantul a putut să o atace în deplină cunoștință de cauză; prin urmare, contrar celor ridicate de solicitant, CCC n a, în speță, nu a administrat un nou mijloc de probă. Prin urmare, reclamantul nu a fost privat de dreptul său de a fi ascultat. 20. Prin urmare, art. 5 alineatul (4) din Convenție trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 iunie 2018.
Requête n
o
4505/12
Mariano TRUGLIA
contre la Suisse
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 15 mai 2018 en un comité composé de
:
Pere Pastor Vilanova,
président,
Helen Keller,
María Elósegui,
juges,
et de Fatoș Aracı,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 décembre 2011,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (no 4505/12) dirigée contre la Confédération suisse et dont un ressortissant italien, M.
Mariano
Truglia (« le requérant »), né en 1952 et résidant à La Neuveville, a saisi la Cour le 20 décembre 2011 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la
Convention »).
2.
Le requérant a été représenté devant la Cour par l’association Psychex, agissant par l’entremise de M
e
Schürmann, de l’Office fédéral de la justice.
3.
Le requérant fait valoir une violation des articles 2, 3, 5, 6, 11, 13 et 14 de la Convention.
4.
Le 26 février 2016, le grief tiré de l’article 5
§
4 de la Convention a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement.
5.
Par une lettre du 2 mars 2016, le gouvernement italien a été informé qu’il avait la possibilité, s’il le désirait, de présenter des observations écrites en vertu de l’article 36 § 1 de la Convention et de l’article 44 du règlement de la Cour. En absence d’une réponse, la Cour considère pour la suite de la procédure que le gouvernement italien n’entend pas se prévaloir en l’espèce de son droit d’intervention.
6.
Le 24 juin 2011, le requérant fut admis aux Services psychiatriques du Jura bernois-Bienne-Seeland (ci-après
: SPJBB) à Bellelay en raison d’une décompensation psychotique aiguë avec risque d’hétéro
‑
agressivité dans le cadre de troubles affectifs bipolaires. Le placement à des fins d’assistance fut décrété, à titre préventif, par deux médecins des SPJBB.
7.
Le 25 juin 2011, le requérant déposa un recours contre cette mesure auprès de la Commission cantonale de recours en matière de privation de liberté à des fins d’assistance (ci-après
: CCR), relevant de la Section civile de la Cour suprême du canton de Berne.
8.
Par la suite, la clinique transmit à la CCR sa prise de position, datée du 28 juin 2011, selon laquelle le requérant avait besoin d’une hospitalisation en milieu psychiatrique et d’un traitement psychopharmacologique pour stabiliser son état psychique, caractérisé par des troubles bipolaires avec la suspicion d’autres troubles de la personnalité, d’où la nécessité de son placement à des fins d’assistance dans la clinique.
9.
Le 19
juillet 2011, le requérant fut entendu par la CCR. Lors de son audition, celui-ci prétendit que, la veille, la clinique lui avait assuré oralement qu’un traitement institutionnel ne serait plus nécessaire et pourrait être substitué par un traitement ambulatoire.
10.
Ces allégations étant en contradiction avec la prise de posi
tion de la clinique du 28 juin 2011, la CCR informa le requérant et son avocat, lors de l’audition, qu’elle envisageait de prendre contact avec la clinique afin de vérifier si les allégations du requérant étaient vraies. Ceci ne fut pas mentionné dans le procès-verbal de l’audition.
11.
Lors de la conversation téléphonique que la CCR tint avec la psychiatre responsable des SPJBB, celle-ci confirma que la prise de position de la clinique du 28
juin 2011 restait valable et correspondait à la situation actuelle du requérant.
12.
La conversation téléphonique fut retranscrite après coup (comme l’in
dique la mention «
nachträglich erstellt
» sur le document), et datée du 19
juillet 2011. Elle fut mentionnée dans la motivation de la décision.
13.
Par décision du 19 juillet 2011, la CCR rejeta le recours et confirma la mesure pour une période de six semaines au maximum.
14.
Le 4 août 2011, la mesure litigieuse prit fin.
15.
Par arrêt du 29 août 2011, le Tribunal fédéral déclara le recours en matière civile du requérant contre la décision de la CCR sans objet et raya la cause du rôle.
GRIEF
16.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable par la CCR du fait qu’il n’a pas eu connaissance du contenu de la conversation téléphonique entre cette autorité et l’hôpital psychiatrique survenue après l’audience du 19
juillet
2011 et précédant la prise de décision.
17.
Bien que le requérant soulève son grief sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour est libre de requalifier ses arguments en un grief tiré de l’article 5 § 4 de la Convention (voir, à titre d’exemple, l’affaire
Tinner c. Suisse
, n
os
59301/08 et 8439/09, § 68, 26 avril 2011).
18.
Selon la jurisprudence de la Cour, les garanties de procédure ancrées à l’article 6 de la Convention s’appliquent à toute procédure relevant de l’article 5 § 4 (
Lietzow c. Allemagne
, n
o
‑
I), notamment sous l’angle de la nécessité d’une procédure contradictoire. Une procédure contradictoire au sens de 6 § 1 requiert de donner la possibilité aux parties de prendre position sur les éléments jugés pertinents par le tribunal pour se prononcer (
Meftah et autres c. France
[GC], n
os
32911/96, 35237/97 et 34595/97, § 51, CEDH 2002
‑
VII).
19.
Or, il n’est pas douteux, à tout le moins sur la base du dossier à disposition de la Cour, que la conversation téléphonique, qui eut uniquement lieu afin de vérifier sur-le-champ la véracité des nouvelles allégations du requérant (qui se sont par la suite avérées comme fausses), n’était pas pertinente. Cette dernière, de par son contenu médical, n’a pas joué un rôle dans la décision de la CCR de constater le bien-fondé du placement du requérant à des fins d’assistance jusqu’au 4
août 2011. Cela ressort clairement de la motivation de la décision, que le requérant a par la suite pu attaquer en pleine connaissance de cause. Dès lors, contrairement à ce que le requérant soulève, la CCR n’a en l’espèce pas administré de nouveau moyen de preuve. Par conséquent, le requérant n’a pas été privé de son droit d’être entendu.
20.
Il s’ensuit que le grief tiré de l’article 5 § 4 de la Convention doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article
35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 7 juin 2018.
Fatoș Aracı
Pere Pastor Vilanova
Greffière adjointe
Président