- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 mai 2018
- Stat pârât
- FRA
- Concluzia
- Inadmisibil
Ider împotriva Franței
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 20933/13 Samir IDER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 15 mai 2018 într-un comitet compus din Mārti 368/š Mits, președinte, André Potocki, Lado Chanturia, judecători, și din Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 19 martie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Samir Ider, este un resortisant francez născut în 1978 și rezident în Saint Oen. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Spinosi, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație.
Guvernul francez ( Agentul său, F. Alabrune, a fost reprezentat de directorul afacerilor juridice al Ministerului Afacerilor Externe și al Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 martie 2005, autoritățile vamale ale aeroportului Fort-de-France au descoperit peste 12 kg de cocaină în bagajele a doi pasageri. Primele declarații ale acestora către anchetatorii din cadrul Oficiului Central de Represalii a Traficului ilicit de droguri pe cale penală: arestarea celor două persoane care le-au furnizat marfa. Aceste prime audieri au fost urmate de trei ani de investigație, permițând actualizarea unei structuri specializate în importul de cocaină din Brazilia în Franța, în regiunea Parisului.
Această activitate era desfășurată în cadrul unei organizații separate și compartimentate, care funcționa pe baza principiului recrutării femeilor tinere, în special, cărora li se oferea o vacanță gratuită în schimbul transportului de droguri la întoarcere, uneori și bani lichizi la plecare.
În cazul în care, în urma unei cereri din partea unei autorități competente din statul membru de origine sau din partea unei autorități competente din statul membru de origine sau din partea unei autorități competente din statul membru de origine, o autoritate competentă din statul membru de origine sau din statul membru de origine în care este stabilită o autoritate competentă din statul membru de origine sau din statul membru de origine sau din statul membru de origine, o autoritate competentă din statul membru de origine sau din statul membru de origine în care este stabilită o autoritate competentă din statul membru de origine sau din statul membru de origine sau din statul membru de origine în care este stabilită o autoritate competentă, autoritatea competentă din statul membru de origine în care este stabilită o autoritate competentă din statul membru de origine sau din statul membru de origine sau din statul membru de origine sau din statul membru de origine sau din statul membru de origine sau de origine în care este stabilită o autoritate de origine, autoritatea competentă din statul membru de origine sau de origine sau de origine, autoritatea competentă a statului membru de origine a statului membru de origine sau din statul membru de origine,
autoritatea de origine sau de origine a statului membru de origine sau de origine a statului membru de origine sau de origine a statului membru de origine sau de origine, autoritatea de origine sau de origine sau de origine sau de origine sau de origine sau de origine, în statul membru în statul de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine sau de origine sau de origine sau de origine în statul de origine a statului de origine sau de origine a statului de origine a statului membru de origine a statului membru de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine sau de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine sau de origine a statului de origine a statului de origine sau de origine a
statului de origine sau de origine a unui de origine a statului de origine a statului de origine a statului de origine a unui de origine a unui de origine a unui de origine a unui de origine Printr-un ordin de punere sub acuzare din 25 martie 2009, reclamantul și alte 44 de persoane au fost trimise în fața tribunalului special compus din Martinica. Printre acestea se numără infracțiunile de import ilicit de cocaină în Franța și Brazilia din 2004 până în 2006, precum și o tentativă de export de cocaină în bandă organizată în 2005 prin achiziționarea unui velier și prin recrutarea de skipperi în Franța, înainte de a-i transporta în Brazilia, tentativa avortată de intervenția poliției braziliene care găsise 37 de kilograme de narcotice ascunse la bord.
La 30 martie 2010, tribunalul din Martinica l-a declarat pe reclamantul vinovat de importul ilegal de droguri în bandă organizată, deținere, transport, ofertă sau cesiune ilicită de droguri, tentativă de import ilegal de droguri în bandă organizată și de import prin contrabandă cu mărfuri interzise. Ea l-a condamnat la 25 de ani de detenție penală și, pe baza acțiunii vamale, în solidar cu colegii săi inculpați, la plata unei amenzi de 2 700 000 EUR, precum și la confiscarea și distrugerea produselor narcotice confiscate. Printr-o hotărâre a Tribunalului din Paris din data de 30 septembrie 2011, în urma dezbaterilor care au avut loc începând cu 19 septembrie, reclamantul a fost condamnat la 20 de ani de condamnare penală.
Înainte de data de 30 septembrie, și președintele Tribunalului de Justiie dispunea din oficiu să se dea o copie a întrebărilor care trebuie adresate Curții. Acest document a fost comunicat imediat avocatului general și părților, inclusiv reclamantului și consiliului său, și nu au fost formulate observații de către acestea din urmă.
Cele nouă întrebări referitoare în special la solicitant, numerotate de la 72 la 80 și la care a fost răspuns cu majoritate de voturi, se citeau după cum urmează: 72. [reclamantul] este vinovat de faptul că, pe teritoriul francez, în 2004, 2005, 2006 și până la 4 mai 2006, în mod ilegal, importat de droguri, în speță de cocaină 73. Faptele specificate în întrebarea n 72 au fost comise în bandă organizată, în special de către un grup ierarhic și structurat, format în vederea pregătirii unor importuri masive de cocaină din Brazilia sau Martinica și caracterizat prin distribuția și specializarea sarcinilor fiecăruia dintre membrii săi, măsurile de precauție luate de aceștia pentru a intra în legătură unul cu celălalt, recrutarea a 20 de persoane care introduc ilegal migranți cărora li se predau biletele de avion, devize pentru a-și plăti cheltuielile la fața locului sau pentru a facilita eliberarea, la scurt timp, a pașapoartelor pentru cei care nu au acces la acestea, transferul de sume în numerar și predarea acestor sume către furnizori, schimbul de saci de călătorie înainte de traseul de întoarcere destinat controalelor vamale și facilitarea transportului de cocaină, returnarea cu o escalerie ð , primirea, la aeroporturile de sosire, a persoanelor care introduc și a bunurilor și spălarea produselor din trafic, în special, prin intermediul unor investiții imobiliare,
74. [reclamantul] este vinovat de faptul că, pe teritoriile franceze și braziliene, în cursul anului 2005 și până în 17 iunie 2005, a încercat să importe în mod ilicit narcotice, în speță 37 de kilograme de cocaină, încercarea respectivă, exprimată printr-un lat de executare, în speță recrutarea [R.H.
și A.M.], transportul acestora la fața locului în Brazilia, la achiziționarea Charlie Bravo și achiziționarea a 37 de kilograme de cocaină, care au fost suspendate ca urmare a circumstanțelor independente de voința autorului său, în speță interpelarea, la 17 iunie 2005, de către poliția braziliană, suspecții și confiscarea drogurilor 75. Faptele specificate la întrebarea n 74 au fost comise în bandă organizată, în special de către un grup ierarhic și structurat, format în vederea pregătirii unor importuri masive de cocaină din Brazilia sau Martinica și caracterizat prin repartizarea și specializarea sarcinilor fiecăruia dintre membrii săi, măsurile de precauție luate de aceștia pentru a intra în legătură unul cu celălalt, recrutarea a 20 de persoane care introduc ilegal migranți cărora li se predau biletele de avion, devize pentru a-și plăti cheltuielile la fața locului sau pentru a facilita eliberarea, la scurt timp, a pașapoartelor pentru cei care nu au acces la acestea, transferul de sume în numerar și predarea acestor sume către furnizori, schimbul de saci de călătorie înainte de traseul de întoarcere destinat controalelor vamale și facilitarea transportului de cocaină, returnarea cu o escalerie ð , primirea, la aeroporturile de sosire, a persoanelor care introduc și a bunurilor și spălarea produselor din trafic, în special, prin investiții imobiliare,
76. [reclamantul] este vinovat de faptul că, pe teritoriile braziliene și franceze, deservește 2004, 2005, 2006 și până la 4 mai 2006, în mod ilicit, a dobândit narcotice, în cazul cocainei 77. [reclamantul] este vinovat de faptul că, pe teritoriile braziliene și franceze, în prezent în 2004, 2005, 2006 și până la 4 mai 2006, în mod ilicit, deținut de droguri, în speță de cocaină 78. [reclamantul] este vinovat de faptul că, pe teritoriile braziliene și franceze, deservește 2004, 2005, 2006 și până la 4 mai 2006, transportând ilegal narcotice, în cazul cocainei 79. [reclamantul] este vinovat de faptul că, pe teritoriile braziliene și franceze, în cursul anului 2004, 2005, 2006 și până la 4 mai 2006, în mod ilicit, oferit sau cedat de droguri, în cazul cocainei 80. [reclamantul] este vinovat de faptul că, pe teritoriul francez, în 2004, 2005, 2006 și până la 4 mai 2006, cu încălcarea dispozițiilor legale sau de reglementare, importate fără o declarație prealabilă, a mărfurilor interzise, în speță de cocaină, Pe de altă parte, tribunalul de ședere l-a exonerat pe reclamant, în solidar cu alți opt co-inculpați, de plata unei amenzi vamale de 2 700.000 EUR și a ordonat confiscarea sigiliilor.
Reclamantul a formulat un recurs în casație, ridicând în special un motiv întemeiat pe lipsa motivării hotărârii de condamnare. 10. Prin hotărârea din 19 septembrie 2012, Curtea de Casație a respins recursul său. GRIEF 11. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de absența motivării de a se pronunța împotriva hotărârii judecătorești a instanței judecătorești în recurs special compus. În conformitate cu art. 12 din Convenție, reclamantul declară o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei.
Argumentele părților Reclamantul 13. După o reamintire a jurisprudenței Curții, recurentul consideră că hotărârea instanței judecătorești din statul membru în cauză nu a fost motivată și că nu a reușit efectiv să înțeleagă sensul verdictului, în special că actul de acuzare, care se întinde pe mai mult de O sută șaizeci de pagini, nu este de natură să … Guvernul consideră că cererea este nefondată și că trebuie respinsă și subliniază în special că legea franceză a instituit o serie de garanții proprii, care pot fi excluse de la arbitrare și care permit pârâtului să înțeleagă verdictul pronunțat împotriva sa. De asemenea, raportul arată că actul de punere sub acuzare, pe care l-am citit în instanță, pe lângă întrebările și răspunsurile formulate în primă instanță, a stabilit într-un mod detaliat multiplele elemente care justifică sesizarea instanței de judecată.
În plus, guvernul arată că acuzațiile au fost discutate în contradictoriu, în primul rând din data de 22 februarie - 30 martie 2010 în primă instanță, apoi de la 19 la 29 Septembrie în apel, reclamantul, asistat de apărătorul său, a putut să se apere liber și să discute fiecare element. În cele din urmă, consideră că întrebările adresate, comunicate în prealabil părților, care nu au formulat nicio observație și nici nu au solicitat întrebări suplimentare, au permis reclamantului să cunoască motivele condamnării sale. Curtea amintește că, în hotărârea Ramda c. France 78477/11, §§ 59 și următoarele, 19 decembrie 2017), aceaceasta a fost deja chemată să se pronunțe cu privire la motivarea hotărârilor pronunțate de cursurile de azil special compuse, în care se află numai magistrați profesioniști și a considerat că reclamantul a dispus de garanții suficiente care să îi permită să înțeleagă verdictul de condamnare care a fost pronunțat împotriva sa.
16. Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în circumstanțele din speță. 17. Într-adevăr, Comisia reamintește în primul rând că toți inculpații, pe lângă reclamant, beneficiază de o serie de informații și garanții în cursul procedurii penale franceze: ordonanța de punere sub acuzare sau arestarea camerei de recurs în caz de recurs sunt citite în întregime de grefier în cursul audierilor în lipsă; acuzațiile sunt expuse oral și discutate în contradictoriu, fiecare element de probă fiind dezbătut și pârâtul fiind asistat de un avocat; judecătorii și jurații se retrag imediat după încheierea dezbaterilor și citirea întrebărilor, fără a dispune de dosarul procedurii; prin urmare, aceștia nu se pronunță decât asupra elementelor controversate examinate în cursul dezbaterilor.
Pe de altă parte, deciziile curților de ședere sunt susceptibile de a fi revizuite de către o instanță de judecată în litigiu și într-o compunere extinsă, și anume nouă judecători în loc de șapte în primă instanță în cazul unei curți de ședere special compuse (a se vedea, în special, Agnelet, citată anterior, punctul 63 și Ramda, citată anterior, punctul 65). În al doilea rând, Curtea arată că reclamantul nu a fost singurul acuzat și că cauza a fost complexă. 19. Pe de altă parte, dacă ordonanța de punere sub acuzare avea un domeniu de aplicare limitat, a intervenit înainte de dezbaterile care constituie centrul procesului, Curtea constată totuși că aceasta era în speță deosebit de motivată în ceea ce privește faptele reproșate, prezentând pe termen lung și foarte detaliat evenimentele.
În plus, în cursul procedurii de primă instanță, pârâtul a avut deja ocazia de a evalua în detaliu acuzațiile aduse împotriva sa și de a-și exercita mijloacele de apărare. Pe lângă faptul că ordonanța de punere sub acuzare rămâne fundamentul pentru punerea sa sub acuzare în fața instanței de judecată, dezbaterile care au avut loc în primă instanță îi permiteau să dispună de o mai bună cunoaștere a acuzațiilor care îi erau aduse și a motivelor pentru care ar putea fi condamnat la recurs. În ceea ce privește întrebările adresate cu privire la solicitant, acestea au fost în număr de nouă, la care s-a răspuns cu majoritate de da. În special, Curtea constată că întrebările 73-75 conțineau indicații precise cu privire la natura faptelor reproșate reclamantului (punctul 8 de mai sus).
Comisia observă, de asemenea, că reclamantul și consiliul său, care au primit în prealabil o copie a acestora, nu au propus să le modifice sau să le adreseze altora (a se vedea Ramda, citată anterior, § 68). Prin urmare, având în vedere examinarea combinată a ordonanței de punere sub acuzare deosebit de motivată, dezbaterile în cursul audierilor, atât în primă instanță, cât și în cursul procedurii în apel de care reclamantul a beneficiat, precum și întrebările precise adresate instanței judecătorești de judecată, reclamantul nu poate pretinde că nu își dă seama de motivele condamnării sale.
22. În concluzie, Curtea consideră că, în speță, reclamantul a dispus de garanții suficiente care să îi permită să înțeleagă verdictul de condamnare care a fost pronunțat împotriva sa (a se vedea Ramda, citată anterior, § 70). 23. Prin urmare, este evident că persoana care a formulat cererea în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 iunie 2018.
CINQUIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 20933/13 Samir IDER contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 15 mai 2018 en un comité composé de : Mārtiņš Mits, président, André Potocki, Lado Chanturia, juges, et de Milan Blaško, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mars 2013, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Le requérant, M. Samir Ider, est un ressortissant français né en 1978 et résidant à Saint Ouen. Il a été représenté devant la Cour par M e P. Spinosi, avocat au Conseil d’État et à la Cour de cassation.
Le gouvernement français (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques du ministère de l’Europe et des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 3 mars 2005, les douaniers de l’aéroport de Fort-de-France découvrirent plus de douze kilos de cocaïne dans les bagages de deux passagères. Les premières déclarations de ces dernières aux enquêteurs de l’Office central de répression du trafic illicite de stupéfiants permirent l’arrestation des deux personnes qui leur avait fourni la marchandise. Ces premières auditions furent suivies de trois ans d’enquête, permettant de mettre à jour une structure spécialisée dans l’importation de cocaïne du Brésil vers la France, à destination de la région parisienne. Cette activité s’exerçait dans le cadre d’une organisation cloisonnée et compartimentée, fonctionnant sur le principe de recrutement de jeunes femmes notamment, qui se voyaient proposer des vacances gratuites en échange du transport de drogue au retour, parfois également d’argent liquide à l’aller.
L’information judiciaire, conduite par un juge d’instruction du tribunal de grande instance de Fort-de-France, permit d’identifier une quarantaine de personnes, dont le requérant, ainsi que plusieurs membres de sa famille, à la tête de cette organisation.
Par une ordonnance de mise en accusation du 25 mars 2009, le requérant et quarante-quatre autres personnes furent renvoyés devant la cour d’assises de Martinique spécialement composée. Il se vit notamment reprocher, outre des délits connexes, les crimes d’importation illicite de cocaïne en France et au Brésil de 2004 à 2006, ainsi qu’une tentative d’exportation de cocaïne en bande organisée en 2005 en achetant un voilier et en recrutant des skippers en France avant de les acheminer au Brésil, tentative avortée par l’intervention de la police brésilienne qui avait trouvé trente-sept kilos de stupéfiants dissimulés à bord.
Le 30 mars 2010, la cour d’assises spécialement composée de la Martinique déclara le requérant coupable d’importation illicite de stupéfiants en bande organisée, d’acquisition, détention, transport, offre ou cession illicite de stupéfiants, de tentative d’importation illicite de stupéfiants en bande organisée et d’importation en contrebande de marchandises prohibées. Elle le condamna à vingt-cinq ans de réclusion criminelle et, sur l’action douanière, solidairement avec ses coaccusés, au paiement d’une amende de 2 700 000 euros (EUR), ainsi qu’à la confiscation et la destruction des produits stupéfiants saisis. Le requérant, neuf coaccusés et le ministère public interjetèrent appel.
Par un arrêt de la cour d’assises d’appel de Paris spécialement composée du 30 septembre 2011, à l’issue des débats qui s’étaient déroulés à partir du 19 septembre, le requérant fut condamné à vingt ans de réclusion criminelle. Auparavant, le 30 septembre également, le président de la cour d’assises avait ordonné d’office le versement aux débats d’une copie des questions devant être posées à la Cour. Ce document fut immédiatement communiqué à l’avocat général et aux parties, dont le requérant et son conseil, et aucune observation ne fut formulée par ces derniers. Les neuf questions concernant spécialement le requérant, numérotées de 72 à 80 et auxquelles il fut répondu « oui à la majorité », se lisaient comme suit : « 72. [Le requérant] est-il coupable d’avoir, sur le territoire français, courant 2004, 2005, 2006 et jusqu’au 4 mai 2006, de manière illicite, importé des stupéfiants, en l’espèce de la cocaïne ? 73. Les faits spécifiés à la question n o 72 ont-ils été commis en bande organisée, constituée, notamment, par un groupement hiérarchisé et structuré, formé en vue de la préparation d’importations massives de cocaïne depuis le Brésil ou la Martinique et caractérisé par la répartition et la spécialisation des tâches dévolues à chacun de ses membres, les précautions prises par ceux-ci pour entrer en relation les uns avec les autres, le recrutement d’une vingtaine de passeurs auxquels étaient remis leurs billets d’avion, des devises pour payer leurs frais sur place voire faciliter la délivrance, à bref délai, de passeports pour ceux qui n’en disposaient pas, le transfert de sommes d’argent en numéraire et la remise desdites sommes aux fournisseurs, l’échange des sacs de voyages avant le trajet du retour destiné pour les contrôles douaniers et faciliter l’acheminement de la cocaïne, le retour avec une escale intra-communautaire, la réception, aux aéroports d’arrivée, des passeurs et de la marchandise et le blanchiment des produits du trafic au moyen de placements, en particulier, immobiliers ? 74. [Le requérant] est-il coupable d’avoir, sur les territoires français et brésilien, courant 2005 et jusqu’en 17 juin 2005, tenté d’importer, de manière illicite, des stupéfiants, en l’espèce 37 kilogrammes de cocaïne, ladite tentative, manifestée par un commencement d’exécution, en l’espèce le recrutement de [R.H. et A.M.], leur acheminement sur place au Brésil, l’acquisition du voilier « Charlie Bravo » et l’achat de 37 kilogrammes de cocaïne, n’ayant été suspendue qu’en raison de circonstances indépendantes de la volonté de son auteur, en l’espèce l’interpellation, le 17 juin 2005, par la police brésilienne, des susnommés et la confiscation de la drogue ? 75. Les faits spécifiés à la question n o 74 ont-ils été commis en bande organisée, constituée, notamment, par un groupement hiérarchisé et structuré, formé en vue de la préparation d’importations massives de cocaïne depuis le Brésil ou la Martinique et caractérisé par la répartition et la spécialisation des tâches dévolues à chacun de ses membres, les précautions prises par ceux-ci pour entrer en relation les uns avec les autres, le recrutement d’une vingtaine de passeurs auxquels étaient remis leurs billets d’avion, des devises pour payer leurs frais sur place voire faciliter la délivrance, à bref délai, de passeports pour ceux qui n’en disposaient pas, le transfert de sommes d’argent en numéraire et la remise desdites sommes aux fournisseurs, l’échange des sacs de voyages avant le trajet du retour destiné pour les contrôles douaniers et faciliter l’acheminement de la cocaïne, le retour avec une escale intra-communautaire, la réception, aux aéroports d’arrivée, des passeurs et de la marchandise et le blanchiment des produits du trafic au moyen de placements, en particulier, immobiliers ? 76. [Le requérant] est-il coupable d’avoir, sur les territoires brésilien et français, courant 2004, 2005, 2006 et jusqu’au 4 mai 2006, de manière illicite, acquis des stupéfiants, en l’espèce de la cocaïne ? 77. [Le requérant] est-il coupable d’avoir, sur les territoires brésilien et français, courant 2004, 2005, 2006 et jusqu’au 4 mai 2006, de manière illicite, détenu des stupéfiants, en l’espèce de la cocaïne ? 78. [Le requérant] est-il coupable d’avoir, sur les territoires brésilien et français, courant 2004, 2005, 2006 et jusqu’au 4 mai 2006, de manière illicite, transporté des stupéfiants, en l’espèce de la cocaïne ? 79. [Le requérant] est-il coupable d’avoir, sur les territoires brésilien et français, courant 2004, 2005, 2006 et jusqu’au 4 mai 2006, de manière illicite, offert ou cédé des stupéfiants, en l’espèce de la cocaïne ? 80. [Le requérant] est-il coupable d’avoir, sur le territoire français, courant 2004, 2005, 2006 et jusqu’au 4 mai 2006, en violation des dispositions légales ou réglementaires, importé sans déclaration préalable, des marchandises prohibées, en l’espèce de la cocaïne ? »
Par ailleurs, la cour d’assises condamna le requérant, solidairement avec huit autres co-accusés, à payer une amende douanière de 2 700 000 EUR et ordonna la confiscation des scellés. Le requérant forma un pourvoi en cassation, soulevant en particulier un moyen tiré de l’absence de motivation de l’arrêt de condamnation.
Par un arrêt du 19 septembre 2012, la Cour de cassation rejeta son pourvoi. GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence de motivation de l’arrêt de la cour d’assises d’appel spécialement composée. EN DROIT
Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » 1. Les arguments des parties a) Le requérant
Après un rappel de la jurisprudence de la Cour, le requérant considère que l’arrêt de la cour d’assises d’appel spécialement composée n’était pas motivé et qu’il n’a pas effectivement pu comprendre le sens du verdict. Il estime notamment que l’acte d’accusation, qui s’étend sur plus de cent-soixante pages, n’est pas de nature à pallier l’absence de motivation de la décision de condamnation, faute d’une démonstration suffisante de son rôle et de sa responsabilité dans le trafic de stupéfiants. Selon lui, il en va de même des questions posées, questions au demeurant modifiées par le président à l’issue des débats. b) Le Gouvernement
Le Gouvernement considère que la requête est non fondée et qu’elle doit être rejetée. Il souligne notamment que la loi française a institué un certain nombre de garanties propres à exclure l’arbitraire et à permettre à l’accusé de comprendre le verdict prononcé à son encontre. Il indique que le requérant a bénéficié de ces garanties. Il relève également que l’acte de mise en accusation, lu à l’audience, à l’instar des questions et réponses formulées en première instance, a établi de manière circonstanciée les multiples éléments justifiant la saisine de la cour d’assises. Le Gouvernement expose en outre que les charges ont été discutées contradictoirement, d’abord du 22 février au 30 mars 2010 en première instance, puis du 19 au 29 septembre en appel, le requérant, assisté de son défenseur, ayant pu librement se défendre et discuter chaque élément. Enfin, il estime que les questions posées, préalablement communiquées aux parties, lesquelles n’ont formulé aucune observations ni sollicité de questions supplémentaires, ont permis au requérant de connaître les motifs de sa condamnation. 2. L’appréciation de la Cour
La Cour rappelle que, dans l’arrêt Ramda c. France (n o 78477/11, §§ 59 et suivants, 19 décembre 2017), elle a déjà été appelée à se prononcer sur la question de la motivation des arrêts rendus par les cours d’assises spécialement composées, dans lesquelles siègent uniquement des magistrats professionnels. Elle a estimé que le requérant avait disposé de garanties suffisantes lui permettant de comprendre le verdict de condamnation qui a été prononcé à son encontre.
La Cour ne voit pas de raison d’aboutir à une conclusion différente dans les circonstances de l’espèce.
En effet, elle rappelle tout d’abord que tous les accusés, à l’instar du requérant, bénéficient d’un certain nombre d’informations et de garanties durant la procédure criminelle française : l’ordonnance de mise en accusation ou l’arrêt de la chambre de l’instruction en cas d’appel sont lus dans leur intégralité par le greffier au cours des audiences d’assises ; les charges sont exposées oralement puis discutées contradictoirement, chaque élément de preuve étant débattu et l’accusé étant assisté d’un avocat ; les magistrats et les jurés se retirent immédiatement après la fin des débats et la lecture des questions, sans disposer du dossier de la procédure ; ils ne se prononcent donc que sur les éléments contradictoirement examinés au cours des débats. Par ailleurs, les décisions des cours d’assises sont susceptibles d’un réexamen par une cour d’assises statuant en appel et dans une composition élargie, à savoir neuf magistrats au lieu de sept en première instance dans le cas d’une cour d’assises spécialement composée (voir, notamment, Agnelet , précité, § 63, et Ramda , précité, § 65).
S’agissant ensuite de l’apport combiné de l’acte de mise en accusation et des questions posées à la cour d’assises en l’espèce, la Cour relève que le requérant n’était pas le seul accusé et que l’affaire était complexe.
Par ailleurs, si l’ordonnance de mise en accusation avait une portée limitée, puisqu’elle intervenait avant les débats qui constituent le cœur du procès, la Cour constate néanmoins qu’elle était en l’espèce particulièrement motivée quant aux faits reprochés, présentant longuement et de manière très circonstanciée les évènements. De plus, au cours de la procédure de première instance, l’accusé avait déjà eu l’occasion d’évaluer en détail les accusations portées contre lui et de faire valoir ses moyens de défense. Outre le fait que l’ordonnance de mise en accusation restait le fondement de sa mise en accusation devant la cour d’assises d’appel, les débats qui s’étaient déroulés en première instance lui permettaient de disposer d’une connaissance accrue des charges qui lui étaient opposées et des raisons pour lesquelles il risquait d’être condamné en appel.
Quant aux questions posées concernant le requérant, elles furent au nombre de neuf, auxquelles il fut répondu « oui à la majorité ». La Cour constate en particulier que les questions 73 à 75 contenaient des indications précises sur la nature des faits reprochés au requérant (paragraphe 8 ci-dessus). Elle note d’ailleurs que le requérant et son conseil, qui en ont préalablement reçu copie, n’ont pas proposé de les modifier ou d’en poser d’autres (voir Ramda , précité, § 68).
Partant, au vu de l’examen conjugué de l’ordonnance de mise en accusation particulièrement motivée, des débats au cours des audiences, et ce, tant en première instance qu’au cours de la procédure en appel dont le requérant a bénéficié, ainsi que des questions précises posées à la cour d’assises, le requérant ne saurait prétendre ignorer les raisons de sa condamnation.
En conclusion, la Cour estime qu’en l’espèce le requérant a disposé de garanties suffisantes lui permettant de comprendre le verdict de condamnation qui a été prononcé à son encontre (cf. Ramda , précité, § 70).
Il s’ensuit que le grief du requérant tiré de l’article 6 § 1 de la Convention est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 7 juin 2018. Milan Blaško Mārtiņš Mits Greffier adjoint Président