SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr 37235/08 Anne Marie B După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, reclamanta, dna Anne Marie Bilgi, este cetățean francez și turc, născută în 1940 și rezidentă în Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul H. Ayd.n și dl Kumbasar, avocați din Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În 1997, recurenta s-a pensionat din funcția de profesor la Universitatea din Istanbul. La 23 septembrie 1997, reclamanta a depus o cerere cu privire la despăgubirile acordate, care a fost respinsă de administrație. reclamanta a prezentat o a doua cerere, care a fost respinsă și de administrație la 18 noiembrie 1997. La 29 iulie 1998, Comisia a introdus o acțiune în fața instanței de muncă din Ecuador, care s-a soluționat la 6 decembrie 2000, după două recursuri, printr-o decizie de incompetență rațională în favoarea instanțelor administrative.
La 27 octombrie 2005, acțiunea introdusă în fața instanțelor administrative în 2002 a fost, de asemenea, respinsă pentru incompetență rațională materială. La 5 mai 2005, recurenta sesizează instanța de conflicte, care a indicat printr-o decizie din 1 mai 2006 că instanțele administrative erau competente în acest domeniu. Prin decizia din 31 octombrie 2006, instanța administrativă d … 2577 privind procedura administrativă permite luarea în considerare a unei căi de atac introduse în fața unei instanțe incompetente, cu condiția ca această cale de atac să fie introdusă în termenul legal de 60 de zile.
El a explicat că reclamanta nu a introdus nicio acțiune după prima respingere a cererii sale de către administrație și că, în plus, aceasta a prezentat o a doua cerere în fața administrației, care a fost, de asemenea, respinsă la 18 noiembrie 1997. Tribunalul a menționat că reclamanta a introdus în cele din urmă o acțiune în fața Tribunalului Muncii la 29 iulie 1998, aproximativ zece luni mai târziu, declarând cererea inadmisibilă pentru întârziere. La 25 iulie 2007, instanța regională administrativă a confirmat această decizie. Cererea de rectificare a fost respinsă la 23 iulie 2007. În ianuarie 2008, recurenta susține că această decizie finală i-a fost notificată la 29 februarie 2008. GRIEFS invocând articolele 13, 14 și 17 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa unei căi de atac efective în dreptul intern și de discriminare în ceea ce-l privește.
ÎN Curtea constată că reclamanta n VIII).În afară de acest aspect al cauzei, Curtea arată, de asemenea, că acțiunea introdusă de recurentă în dreptul intern a fost respinsă pentru întârziere.
Or, căile de atac interne nu au fost epuizate în cazul în care o acțiune nu este admisă din cauza unei erori procedurale comise de reclamant (Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 143, CEDH 2010 12. În măsura în care recurenta pare să se plângă de aplicarea în mod direct a articolului 9 din Legea nr. 2577 cu privire la termenul de recurs, Curtea remarcă faptul că, ca atare, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept care se presupune că au fost săvârșite de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I. În speță, recurenta nu invocă nici un drept procedural întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție.
Curtea nu face referire la niciun element sau argument care ar permite să se afirme că aplicarea dispoziiei referitoare la acest termen de recurs a fost arbitrară sau vădit nerațională 13. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
DÉCISION Requête n o 37235/08 Anne Marie BİLGİ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 29 mai 2018 en un comité composé de : Paul Lemmens, président, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 30 juillet 2008, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante, Mme Anne Marie Bilgi, est une ressortissante française et turque, née en 1940 et résidant à Istanbul. Elle a été représentée devant la Cour par M es H. Aydın et M. Kumbasar, avocats à Istanbul. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.En 1997, la requérante prit sa retraite de son poste d’enseignante à l’université d’Istanbul. Le 23 septembre 1997, elle introduisit une demande concernant des indemnités d’ancienneté, laquelle fut rejetée par l’administration. La requérante introduisit une seconde demande, laquelle fut également rejetée par l’administration le 18 novembre 1997.
4.Le 29 juillet 1998, elle introduisit un recours devant le tribunal du travail d’Istanbul, laquelle se solda le 6 décembre 2000, après deux pourvois, par une décision d’incompétence ratione materiae en faveur des tribunaux administratifs.
5.Le 27 octobre 2005, le recours introduit devant les tribunaux administratifs en 2002 fut aussi rejeté pour incompétence ratione materiae .
6.Le 5 mai 2005, la requérante saisit le tribunal des conflits, lequel indiqua par une décision du 1 er mai 2006 que les tribunaux administratifs étaient compétents en la matière.
7.Par une décision du 31 octobre 2006, le tribunal administratif d’Istanbul indiqua que l’article 9 de la loi n o 2577 sur la procédure administrative permet de prendre en considération un recours introduit devant un tribunal incompétent, à condition que ce recours soit introduit dans le délai légal de soixante jours. Il exposa que la requérante n’avait pas introduit de recours après le premier rejet de sa demande par l’administration, et qu’au surplus, elle avait introduit une seconde demande devant l’administration, laquelle fut également rejetée le 18 novembre 1997. Le tribunal nota que la requérante avait finalement introduit un recours devant le tribunal du travail le 29 juillet 1998, environ dix mois plus tard. Il déclara donc la demande irrecevable pour tardiveté.
8.Le 25 juillet 2007, le tribunal régional administratif d’Istanbul confirma cette décision. La demande de rectification fut rejetée le 23 janvier 2008. La requérante allègue que cette décision finale lui a été notifiée le 29 février 2008. GRIEFS
9.Invoquant les articles 13, 14 et 17 de la Convention, la requérante se plaint de l’absence d’une voie de recours effective en droit interne et d’une discrimination à son égard. EN DROIT
10.La requérante se plaint de l’absence d’une voie de recours et d’une prétendue discrimination.
11.La Cour observe que la requérante n’indique pas les droits et libertés protégés par la Convention à l’égard desquels elle invoque les articles susmentionnés de la Convention (voir par exemple Hatton et autres c. Royaume-Uni [GC], n o 36022/97, §§ 137 et 153, CEDH 2003 ‑ VIII). Mis à part cet aspect de l’affaire, la Cour relève aussi que le recours introduit par la requérante en droit interne fut rejeté pour tardiveté. Or, les voies de recours internes n’ont pas été épuisées lorsqu’un recours n’est pas admis à cause d’une erreur procédurale commise par le requérant ( Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, § 143, CEDH 2010).
12.Dans la mesure où la requérante semble se plaindre de l’application erronée de l’article 9 de la loi n o 2577 concernant le délai de recours, la Cour note qu’en tant que tel, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention ( García Ruiz c. Espagne [GC], n o 30544/96, § 28, CEDH 1999 ‑ I). En l’espèce, la requérante n’invoque pas non plus un droit procédural tiré de l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour ne relève par ailleurs aucun élément ou argument qui permettrait de dire que l’application de la disposition concernant ce délai de recours fut arbitraire ou manifestement déraisonnable.
13.Au vu de ce qui précède, la Cour considère que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 21 juin 2018. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Greffier adjoint Président