SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 22943/08 Birsen KALAYCIO Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 16 februarie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei, dna Birsen Kalayco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 1 octombrie 1996, reclamanta a introdus o acțiune împotriva administrației în cadrul unui litigiu cu privire la pensionarea sa, în fața instanței administrative din Ankara. Prin hotărârea din 29 mai 1997, instanța și-a respins cererea. La 26 octombrie 1998, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. În urma unei hotărâri de principiu pronunțate de Secțiunile reunite ale Contenciosului Administrativ al Consiliului depee (n 2000/274 E., 2000/581 K.), la 6 septembrie 2001, recurenta sesizează din nou instanța administrativă d La 7 martie 2005, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. La o dată nespecificată, recurenta a introdus o altă acțiune în fața instanței administrative din Ankara pentru neexecutarea hotărârii pronunțate la 7 martie 2005. La 6 martie 2007, instanța administrativă din Ankara a dat parțial câștig de cauză recurentei. La 17 octombrie 2007, Tribunalul Administrativ Regional din Ankara a confirmat această hotărâre. La 19 noiembrie 2007, această hotărâre a fost notificată recurentei. GRIEFS Recurenta susține că durata procedurii, referitoare la a doua sa acțiune în fața instanței regionale din Ankara, a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge, de asemenea, de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile. Invocând art. 1 din Protocolul nr 12, recurenta susține că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu. Recurenta se plânge de lipsa de echitate a procedurii intentate în fața instanțelor naționale. De obicei, aceasta contestă soluția adoptată de instanțele interne. ÎN În urma eșecului negocierilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 16 februarie 2012, guvernul a informat Curtea că intenționa să formuleze o declarație unilaterală pentru a soluționa problema aflată sub aspectul duratei procedurii. În plus, guvernul a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Declar că guvernul Republicii Turcia propune să plătească recurentei Birsen Kalaycoatl suma de 3 000 (trei mii EUR) EUR care acoperă orice [prejudiciul], sumă pe care o consideră adecvată în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul consideră că procedura internă inițiată de reclamant a avut o durată excesivă în sensul jurisprudenței bine stabilite a Curții (Daneshpayeh c. Turcia, nr 21086/04, 16 iulie 2009). Printr-o scrisoare din 28 martie 2012, partea reclamantă și-a declarat nesatisfăcută de termenii declarației unilaterale a guvernului și a solicitat Curții să continue examinarea cauzei. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007, Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03 și 44655/09, 29 martie 2011). Curtea constată că cauza comunicată guvernului pârât în prezenta cauză se referea la durata unei proceduri civile inițiate în fața instanțelor naționale. Aceasta a precizat deja într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, natura și amploarea obligațiilor statelor pârâte în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 131 și 160, CEDH 2000 XI, Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 31 și 39, 22 decembrie 2005, Ebru și Tayfun Engin étolak c. Turcia, n 60176/00, § 81 și 107, 30 mai 2006, Ay În cazul de față, având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] În sfârșit, Curtea amintește că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipovic c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 1, având în vedere durata procedurii civile urmate în speță. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea arată că recurenta își formulează afirmațiile într-un mod foarte general, fără a-și fundamenta responsabilitatea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. Prin urmare, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod clar nefondat. Pe baza echității procedurii Recurenta a susținut că procedura intentată în fața instanțelor naționale nu era echitabilă. Curtea reamintește că art. 19 din Convenție are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor părților contractante. În principiu, nu îi revine sarcina de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o astfel de decizie mai degrabă decât alta, nici de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de aceste instanțe, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție. În caz contrar, aceasta s-ar numi judecător de a treia sau de a patra instanță și ar încălca limitele misiunii sale [Kemmache c. Franța (n, 24 noiembrie 1994, § 44, seria A n 296-C și García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28-29, CEDH 1999-I). În speță, Curtea arată că recurenta care a sesizat instanțele administrative a beneficiat de o procedură contradictorie și a putut, în diferite etape ale acesteia, să prezinte elementele pe care le consideră relevante pentru apărarea cauzei sale. În plus, hotărârile instanțelor naționale sunt pe deplin motivate, de fapt, ca și în drept. Curtea nu dispune de nici un element care să îi permită să critice procedura astfel efectuată sau să numească ca arbitrari hotărârile pronunțate pe parcursul acestor proceduri. Curtea amintește că Turcia nu a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenția privind Ö Õ art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. Õ Recurenta se plânge în general de faptul că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu. Õ art. 1 din Protocolul nr. 12 în această privință. Curtea amintește că Turcia nu a ratificat încă acest protocol. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă rațional cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. termenii declarației guvernului pârât și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decid în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol, cu condiția ca aceasta să se refere la t ă ț ii întemeiate pe durata procedurii de declarare a cererii inadmisibile pentru surplus. Françoise Elens-Passos Isabelle Berro-Lefevre Grefiere adjunct Președintele
Requête n
o
22943/08
Birsen KALAYCIOĞLU
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 3
juillet 2012 en un comité composé de
:
Isabelle Berro-Lefèvre,
présidente,
Guido Raimondi,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 13 mai 2008
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 16 février 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, Mme Birsen Kalaycıoğlu, est une ressortissante turque née en 1952 et résidant à Ankara.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Le 1
er
octobre 1996, la requérante introduisit une action contre l’administration dans le cadre d’un litige concernant sa retraite, devant le tribunal administratif d’Ankara.
Par un jugement du 29 mai 1997, le tribunal rejeta sa demande.
Le 26
octobre 1998, le Conseil d’Etat confirma ce jugement.
A la suite d’un arrêt de principe rendu par les Sections réunies du Contentieux administratif du Conseil d’Etat (n
o
2000/274 E., 2000/581 K.), le 6
septembre 2001, la requérante saisit de nouveau le tribunal administratif d’Ankara de la même demande.
Par un jugement du 12 juillet 2002, le tribunal administratif d’Ankara donna gain de cause à la requérante.
Le 7 mars 2005, le Conseil d’Etat confirma ce jugement.
A une date non précisée, la requérante introduisit un autre recours devant le tribunal administratif d’Ankara pour non-exécution de l’arrêt rendu le 7
mars 2005.
Le 6
mars 2007, le tribunal administratif d’Ankara donna partiellement gain de cause à la requérante.
Le 17 octobre 2007, le tribunal administratif régional d’Ankara confirma ce jugement.
Le 19 novembre 2007, ce jugement fut notifié à la requérante.
La requérante allègue que la durée de la procédure, relative à sa seconde action devant le tribunal régional d’Ankara, a méconnu le principe du «
délai raisonnable
», tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, la requérante se plaint également d’une atteinte à son droit au respect de ses biens.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
12, la requérante soutient avoir fait l’objet d’un traitement discriminatoire.
La requérante se plaint du défaut d’équité de la procédure intentée devant les juridictions nationales. D’une manière générale, elle conteste la solution adoptée par les juridictions internes.
A.
Sur la durée de la procédure
La partie requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu l’article
6 §
1 de la Convention.
Après l’échec des négociations de règlement amiable, par une lettre du 16 février 2012 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée sous l’angle de la durée de la procédure. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérante Mme. Birsen Kalaycıoğlu la somme de 3
000 (trois mille euros) EUR couvrant tout [préjudice] confondu, somme qu’il considère comme appropriée à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention (...). A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par le requérant a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
Par une lettre du 28 mars 2012, la partie requérante s’est déclarée non satisfaite par les termes de la déclaration unilatérale du Gouvernement et a prié la Cour de poursuivre l’examen de l’affaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007,
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03, et
İlyas
Karal c.
Turquie
(déc.), n
o
44655/09, 29 mars 2011).
La Cour note que le grief communiqué au Gouvernement défendeur dans la présente affaire portait sur la durée d’une procédure civile engagée devant les juridictions nationales. Elle a déjà précisé dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, la nature et l’étendue des obligations des Etats défendeurs en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit d’être jugé dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, §§ 131 et 160, CEDH 2000
‑
XI,
Tendik et autres c. Turquie
, n
o
23188/02, §§ 31 et 39, 22
décembre 2005,
Ebru et Tayfun Engin Çolak c. Turquie
, n
o
60176/00, §§ 81 et 107, 30
mai 2006,
Ayık c. Turquie
, n
o
10467/02, §§ 26 et 32, 21 octobre 2008, et
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 29 et 38, 16 juillet 2009).
En l’espèce, eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur le droit au respect des biens
La requérante dénonçait en outre une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1, en raison de la durée de la procédure civile suivie en l’espèce.
Au vu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour relève que la requérante formule ses allégations de manière très générale, sans étayer son grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
C.
Sur l’équité de la procédure
La requérante alléguait que la procédure intentée devant les juridictions nationales n’était pas équitable. D’une manière générale, elle conteste l’issue de cette procédure.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention elle a pour tâche uniquement d’assurer le respect des engagements des Parties contractantes. En principe, il ne lui appartient pas d’apprécier elle-même les éléments de fait ayant conduit une juridiction nationale à adopter telle décision plutôt que telle autre, ni de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par ces juridictions, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention. Sinon, elle s’érigerait en juge de troisième ou quatrième instance et elle méconnaîtrait les limites de sa mission (
Kemmache c.
France (n
o
3)
, 24 novembre 1994, § 44, série A n
o
296-C, et
García Ruiz c.
Espagne
[GC], n
o
En l’occurrence, la Cour relève que la requérante qui a saisi les tribunaux administratifs a bénéficié d’une procédure contradictoire et a pu, aux différents stades de celle-ci, présenter les éléments qu’elle jugeait pertinents pour la défense de sa cause.
En outre, les décisions des juridictions nationales sont amplement motivées, en fait comme en droit. La Cour ne dispose d’aucun élément lui permettant de critiquer la procédure ainsi menée ou de qualifier d’arbitraires les décisions rendues à l’issue de ces procédures.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention
D.
Sur le grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
12
La requérante se plaint d’une manière générale d’avoir fait l’objet d’un traitement discriminatoire. Elle invoque l’article 1 du Protocole n
o
12 à cet égard.
La Cour rappelle que la Turquie
n’a pas encore ratifié ce Protocole. Il s’ensuit que cette partie de la requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de la durée de la procédure
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Françoise Elens-Passos
Isabelle Berro-Lefèvre
Greffière adjointe
Présidente