CtEDO 25.09.2012 Auto

AFFAIRE KIRLANGIÇ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
25.09.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-3 - Durée de la détention provisoire)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE KIRLANGIÇ c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KIRLANGIÇ c. TURCIA (solicitarea nr. 30689/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 septembrie 2012 DEFINIF 25/120/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza K Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, Helen Keller, judecător supleant, Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la data de 4 septembrie 2012, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată în instanță de la începutul cauzei se găsește o cerere (n 30689/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Hüseyin K 74657/01. În 2005, din motive de bună administrare a justiției, obiecțiile reclamantului și ale altei părți au fost disociate de cererea inițială și reînregistrate ca cereri separate sub numerele 30685/05 și 30689/05, aceasta din urmă fiind cea care face obiectul prezentei cauze. Reclamantul este reprezentat de domnul G. Tuncer, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( La 1 septembrie 2009, cererea a fost declarată parțial inadmisibilă, iar obiecțiile din art. 3 și 5 alin. (3) și (4) din Convenție au fost comunicate guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamantul s-a născut în 1965 și își are reședința în Istanbul. La 10 martie 1996, a fost arestat și pus în arest în cadrul unei operațiuni polițienești care viza organizația ilegală armată Tdp/C. A fost reținut în mai multe jafuri, jeturi de cocteil Molotov și jafuri organizate. Două arme de foc au fost confiscate în timpul operațiunii. În timpul interogatoriului său de către polițiști, el a recunoscut unele dintre infracțiunile care i-au fost reproșate. La 19 martie 1996, unsprezece persoane, inclusiv reclamantul, au fost anchetate la spitalul Bezmi Alem Valide Sultan Vak Un raport provizoriu întocmit în aceeași zi indică faptul că cei interesați nu prezentau răni sau urme de violență. La 22 martie 1996, la sfârșitul custodiei sale, reclamantul a fost prezentat pentru examinare la Institutul de Medicină Legală la ora 11:00, iar raportul medical a arătat că a fost plâns de dureri la testicule, precum și de amorțeală la brațe și umeri. Medicul a recomandat un examen neurologic într-un spital public. 10. Reclamantul a fost apoi transferat la spitalul Vakif Gureba pentru a se efectua examinarea recomandată. Raportul medicului care a efectuat examinarea în jurul orei 15:30 indică faptul că reclamantul se plângea de dureri în timpul mișcării brațului drept, precum și la degetele de la mâna dreaptă prima și a treia. Cu toate acestea, examinarea stării sale neurologice nu a dezvăluit nici o anomalie. 11. 40, Institutul de Medicină Legală își va elibera raportul final cu privire la solicitant. În ciuda amețelii și durerilor de care se plângea reclamantul, nu era necesar să se prescrie o întrerupere a activității în măsura în care examinarea neurologică nu a dezvăluit nici o patologie. 12. În timpul audierii sale de către procuror, reclamantul a recuzat declarațiile pe care le-a făcut în timpul arestării sale și a afirmat că acestea au fost șantajate de către procuror, însă a recunoscut că cele două arme confiscate îi aparțineau. La 2 aprilie 1996, opoziția pe care a formulat-o împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă la data de 2 aprilie 1996 în urma unei examinări la dosar. 15. La data admiterii în centrul de detenție la 22 martie 1996, reclamantul a fost examinat din nou de către medicul localității . Raportul medical indică prezența unor vânătăi pe partea din față a brațului drept (2x4 cm) și partea din spate a antebrațului stâng (1 x 3 cm) și hiperemie (0,5 x 2 cm) pe zona scalpului. De asemenea, indică faptul că reclamantul se plângea de amorțeală la nivelul brațelor și umerilor, precum și de dureri la nivelul testiculelor și ochilor. La 5 aprilie 1996, autoritățile judiciare au informat Parchetul din Fatih (Istanbul) cu privire la acuzațiile reclamantului, precum și cu privire la alte patru persoane aflate în custodie în cadrul aceluiași caz și au solicitat deschiderea unei anchete. 17. Polițiștii care l-au interogat pe reclamant au fost audiați de Parchet la 30 mai 1996 și au negat orice tratament greșit în locul reclamanților. 18. La 28 noiembrie 1996, Parchetul lui Fatih a dat un ordin de nejudiciare cu privire la acuzațiile reclamantului și ale altor reclamanți. În special în ceea ce privește reclamantul, Parchetul indiqua que quel quel que quel que que que que quel que que que que que que que quel que quel quel quelle quelle quelle quelle quelle que que que quelle quelle quelle quelle quelle quelle quelle quelle quelle quelle quelle quelle quelle que quelle que quelle que quelle ques quelle quelle que quelle que que que que que que que que que quelle que que que quelle quelle que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que quel quel que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que Potrivit reclamantului, această ordonanță nu i-ar fi fost notificată niciodată, însă ceilalți reclamanți au formulat opoziție, iar procedura a dus în cele din urmă la achitarea polițiștilor în cauză, urmările procedurii penale inițiate împotriva reclamantului 20. În cadrul tuturor audierilor care au avut loc până la 4 iulie 2001, în cadrul procedurii penale în care reclamantul și complicii săi presupusi au făcut obiectul unei proceduri penale, judecătorii au dispus menținerea în detenție a reclamantului, bazându-se, printre altele, pe statul de probe, statul în care se află dosarul sau natura și specificitatea dreptului reproșat 21. La sfârșitul zilei de 4 iulie 2001, judecătorii au dispus eliberarea sa, ținând cont de starea dosarului și de perioada de detenție deja supusă. 22. Prin hotărârea din 26 aprilie 2004, instanța de primă instanță l-a condamnat pe reclamant. 23. Această hotărâre a fost ruptă cu recursul reclamantului la 6 iunie 2005. La 5 mai 2008, reclamantul a fost găsit vinovat, de către instanța de judecată, de anumite infracțiuni reprobabile. 25. Recursul reclamantului a fost respins la 29 iunie 2009. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că a fost supus unui număr mare de abuzuri în timpul custodiei sale. Invocând aceeași dispoziție combinată cu art. 13 din Convenție, el susține că nu există o cale de atac eficientă pentru a susține acest lucru. 27. Guvernul excită de neobosirea căilor de atac interne. Epözdemir c. Turcia ((dec.), n 57039/00, 31 ianuarie 2002), susține în această privință că reclamantul ar fi trebuit să introducă o acțiune în opoziție împotriva ordonanței din 28 noiembrie 1996. Guvernul susține, de asemenea, că reclamantul nu a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 din convenție. 28. În acest sens, reclamantul nu a avut cunoștință de ordonanța de nejudiciare și nu a putut introduce o acțiune în opoziție. În acest sens, acesta indică faptul că nu a beneficiat la momentul respectiv de serviciile unui avocat. În plus, el susține că căile de atac care permiteau denunțarea relelor tratamente aplicate de agenții din statul membru erau ineficiente la momentul faptei. În opinia sa, orice acțiune în fața autorităților judiciare era condamnată la eșec din cauza pasivității autorităților și a imunității de facto acordate agenților statului. 29. Curtea arată că ordinul de nejudiciare a Parchetului era susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în opoziție; sau reclamantul nu a făcut uz de acest motiv. 30. Curtea a precizat deja că calea de drept în cauză, așa cum o cunoaște sistemul judiciar turc, este o cale de atac efectivă și de epuizat în sensul articolului Õ 1 din Convenție ( Muzaffer Sünük c. Turcia (dec.), n 9610/03, 27 noiembrie 2007 și Savaș c. Turcia, n 9762/03, § 44, 8 decembrie 2009). O simplă îndoială cu privire la șansele de succes ale acestei acțiuni nu constituie o circumstanță care îl poate scuti pe solicitant de a-și exercita activitatea (Epözdemir, decizia menționată anterior, și Nuray Șen c. Turcia (dec.), n 41478/98, 30 aprilie 2002). 31. Presupunând, după cum sugerează reclamantul, că acțiunea respectivă era în mod necesar condamnată la eșec, trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență bine stabilită a Curții, atunci când un solicitant utilizează o acțiune aparent disponibilă și nu își dă seama decât ca urmare a existenței unor circumstanțe care o fac inechitabilă, punctul de plecare al perioadei de șase luni este data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă pentru prima dată cunoștință de această situație ( Paul și Audrey Edwards c. Regatul Unit (dec.), nr. 46477/99, 4 iunie 2001. Prin urmare, reclamantul ar trebui să ia măsuri pentru a ține pasul cu ancheta sau stagnarea acesteia și pentru a introduce cererea sa cu celeritatea dorită (Bulut și Yavuz c. Turcia (dec.), nr. 73065/01, 28 mai 2002, și Bayram și Yldnamm c. Turcia (dec.), nr. 38587/97, CEDH 2002-III). 32. În speță, Curtea consideră că termenul dintre data la care reclamantul putea obține o copie a ordonanței de nejudiciare și data la care a introdus cererea sa gata de critică. Aceasta se referă la o perioadă relativ lungă, mai mult de patru ani și jumătate, în cursul căreia a rămas inactiv. (a se vedea Tepe c. Turcia (dec.), nr. 3486/04, 30 septembrie 2008). 33. Având în vedere cele de mai sus, obiecțiunile trebuie respinse în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIA 34. Reclamantul se plânge de durata detenției provizorii pe care o consideră excesivă. Curtea constată că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 37. Pe fond, guvernul susține că durata detenției provizorii suferită de reclamant nu este excesivă, în special având în vedere complexitatea cauzei, numărul de persoane acuzate și dificultățile în colectarea tuturor elementelor de probă. 38. Reclamantul contestă aceste argumente și reiterează afirmațiile sale cu privire la caracterul excesiv al duratei detenției sale 39. Curtea observă că durata detenției provizorii este de aproape cinci ani și patru luni. 40. Din elementele dosarului reiese că instanțele interne au dispus menținerea în detenție a persoanei, bazându-se pe formule aproape identice sau chiar stereotipizate, cum ar fi Or, în cazul în care unele dintre aceste formule pot fi înțelese ca indicând existența și persistența unor persoane grave de vinovăție și în cazul în care, în general, aceste circumstanțe pot constitui factori relevanți, ele nu pot, în speță, să justifice, pe cont propriu, menținerea în detenție a reclamantului pentru o perioadă atât de lungă (Ali H. Hl. Polat c. Turcia, nr. 61446/00, § 28, 5 aprilie 2005). 41. În opinia Curții, motivele adoptate de judecătorii din fond nu pot, prin urmare, să fie considerate ca fiind mai degrabă relevante și suficiente; de asemenea, nu este necesar, în speță, să se examineze problema diligenței cu care ar fi trebuit să se desfășoare procesul reclamantului. 42. Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (4) DIN CONVENȚIA 43. Reclamantul susține că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru contestarea ordonanțelor de plasare și de menținere în detenție în sensul articolului 5 alineatul (4) din convenție. 44. În opinia sa, guvernul excită neobosirea căilor de atac interne. În opinia sa, reclamantul dispunea de calea de atac în opoziție prevăzută de Codul penal în vigoare la momentul respectiv al faptelor, pe care ar fi trebuit să le utilizeze. El se bazează în acest sens pe hotărârea pronunțată în cauza Köse c. Turcia 50177/99, 2 mai 2006). 45. În esență, recurentul retorcă faptul că această cale de atac nu există pe bună dreptate și că este imposibil să se obțină ridicarea detenției prin intermediul acestei căi de atac. 46. Curtea observă că, pe de altă parte, decizia inițială de plasare în arest provizoriu că ordonanțele de menținere în detenție erau susceptibile de a fi opozabile. 47. Aceasta arată că reclamantul a exercitat această cale de atac împotriva deciziei inițiale de plasare în detenție din 22 martie 1996 și că acesta a fost respins printr-o ordonanță din 2 aprilie 1996. 48. În ciuda faptului că pare să sugereze că au fost introduse ulterior acțiuni similare împotriva ordonanțelor de reținere în detenție, reclamantul nu menționează data la care ar fi fost formulate aceste acțiuni și nu furnizează documente care să susțină această afirmație. Dosarul nu conține nicio dovadă care să ateste exercitarea acțiunii respective. 49. Cu alte cuvinte, recurentul nu pare să fie prevalorizat de calea de atac prevăzută în mod clar de lege decât într-o singură redresare. 50. Prin urmare, examinarea Curții va trebui să se limiteze la garanțiile procedurale care au înconjurat acțiunea care a condus la ordonanța din 2 aprilie 1996. Or, această examinare se confruntă cu nerespectarea termenului de șase luni, având în vedere că cererea a fost depusă la 19 iunie 2001. 51. Prin urmare, plângerea este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 52. Reclamantul se plânge, de asemenea, de durata procedurii penale care a făcut obiectul acesteia. 53. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la decizia internă definitivă. De asemenea, aceasta amintește că, pentru orice cauză care nu este conținută în rejudecare propriu-zisă, cursul acestui termen nu este întrerupt decât în ziua în care este formulat pentru prima dată în fața sa. Curtea a considerat, de asemenea, că obiecțiunile formulate după expirarea termenului de șase luni nu pot fi examinate decât dacă afectează aspecte specifice ale obiecțiunilor inițiale ridicate în termenul stabilit (Allan c. Regatul Unit (dec.), n 48539/99, 28 august 2001 și Paroisse greco-catolic Sâmbăta Bihor România (dec.), n 48107/99, 25 mai 2004). 54. În cazul de față, Curtea arată că, în ceea ce privește durata procedurii penale, nu poate fi considerată ca fiind un simplu aspect specific și nici ca o cauză inițială a articolului 5 din Convenție, examinate mai sus, nici a celor declarate inadmisibile de Curte la 1 septembrie 2009, în ceea ce privește echitatea procedurii penale. Argumentul a fost invocat pentru prima dată de solicitant în observațiile sale din 17 iunie 2010, formularul de cerere și corespondențele anterioare care nu conțin astfel de argumente. În cazul în care hotărârea definitivă a Curii de Casație luată în speță a fost înregistrată la grefa instanei de primă instană la 16 septembrie 2009, Curtea consideră că această cauză este întârziată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenia privind împăierea culinară a articolului 41 din CONVENȚIA 55. Reclamantul solicită 40 De asemenea, solicită 5 994 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 56. Guvernul contestă aceste pretenții. 57. Statuând în echitate, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 400 EUR pentru prejudiciul moral. 58. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa, un solicitant nu poate obține rambursarea acestora decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR și acordul reclamantului. 59. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului 400 EUR (cinci mii patru sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 25 septembrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Danutė Jočienė Grefier adjunct președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2012-11-15
0,96
AFFAIRE GÜRCEĞİZ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GÜRCEĞİZ c. TURQUIE (Requête n o 11045/07) ARRÊT STRASBOURG 15 novembre 2012 DÉFINITIF 15/02/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. E
CtEDO 2012-11-20
0,96
AFFAIRE BELEK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BELEK c. TURQUIE (Requêtes n os 36827/06, 36828/06 et 36829/06) ARRÊT STRASBOURG 20 novembre 2012 DÉFINITIF 20/02/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2012-05-31
0,96
AFFAIRE KARACA ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE KARACA ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 34452/08) ARRÊT STRASBOURG 31 mai 2012 DÉFINITIF 31/08/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme
CtEDO 2011-12-13
0,96
AFFAIRE ZERDALİ ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ZERDALİ ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 54173/08) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2011 DÉFINITIF 13/03/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de
CtEDO 2011-12-13
0,95
AFFAIRE GÜLSOY c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GÜLSOY c. TURQUIE (Requête n o 3875/06) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2011 DÉFINITIF 13/03/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
Sursă