AFFAIRE KARACA ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

31.05.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Accès à un tribunal);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KARACA ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA KARACA ȘI ALTE C. TURCIA (solicitarea nr. 34452/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 mai 2012 DEFINITIVF 31/08/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Karaca și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Iș 34452/08) îndreptat împotriva Republicii Turcia și din care cinci resortisanți ai acestui stat, domnii Mehmet Karaca, Abdulkadir Karaca și Ahmet Özerden, și domnii mei Gülizar Karaca și Aysel glapkan, ( Reclamanții sunt reprezentați de M. A. Cayer și B. Gebolo La 24 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. La fel cum a făcut-o la art. 29 alineatul (3) din Convenție, așa cum este în vigoare la momentul respectiv, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. Camera a decis că nu este necesar să se țină o audiere. CIRCULONSTANȚE DE L La 18 mai 2000, în dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamanții au introdus la tribunalul de mari instanțe din Birecik o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. 11. La 24 octombrie 2000, instanța le-a dat câștig de cauză și a condamnat administrația să plătească reclamanților o indemnizație suplimentară de 21 506 228 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 37 562 EUR] însoțită de dobânzi în avans începând cu 8 iunie 2000 12. La 26 februarie 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 13. La 15 iunie 2001, tribunalul a condamnat administrația să plătească reclamanților o indemnizație suplimentară de 12 802 081 000 de lire turce (TRL) [aproximativ 12 179 EUR] însoțită de dobânzi în valoare începând cu 8 iunie 2000. 14 La 5 noiembrie 2001, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 15. La 28 aprilie 2006, administrația a plătit o parte din despăgubiri reclamanților. 16. În lipsa de către administrație a plății restului indemnizațiilor lor, reclamanții au sesizat biroul de executare și de recuperare a creanțelor lui Birechik ( La 13 martie 2008, administrația sa a aplicat creanței în fața instanței de executare din Birecik. 19. Prin hotărârea din 22 aprilie 2008, instanța de executare a pronunțat creanța reclamanților la 951,91 de noi cărți turcești [aproximativ 457 EUR]. 20. În observațiile sale din 14 iunie 2010, guvernul a prezentat Curții un document conform căruia creanța întreprinderilor în cauză se ridică la 2 104,96 TRL [aproximativ 1 010 EUR], începând cu 1 iulie 2010. 6 din Convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1, așa cum au fost formulate în părțile lor relevante Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 22. În primul rând, acesta exclude nerespectarea regulii de șase luni. În opinia sa, reclamanții ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la pronunțarea hotărârii Curții de Casație, care a fost pronunțată la 5 noiembrie 2001, în timp ce cererea a fost formulată la 8 aprilie 2008. În al doilea rând, acesta susține că creanța reclamanților a fost plătită integral, astfel încât aceștia din urmă să nu aibă calitatea de victimă. În cele din urmă, guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne în două ramuri. În această privință, Tribunalul susține, pe de o parte, că tribunalele nu au utilizat acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor și, pe de altă parte, că nu au introdus acțiuni în despăgubire împotriva administrației publice și nici nu au inițiat proceduri de executare împotriva acesteia. În opinia sa, repararea pretinselor pierderi ar fi fost posibilă în cazul în care reclamanții ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de ceea ce se constată a fi compensat prin dobânzile moratorii. 24. Reclamanții se opun acestor argumente. 25. În ceea ce privește excepția întemeiată pe nerespectarea regulii de șase luni, Curtea amintește că, în cazul în care o persoană se referă la o situație continuă împotriva căreia nu există nicio acțiune, termenul de șase luni începe de la sfârșitul acestei situații. Atât timp cât aceasta persistă, regula de șase luni nu se aplică (a se vedea, de exemplu, Lemke c. Turcia, n 17381/02, §§ 37 și 38, 5 iunie 2007 și Yerlikaya c. Turcia , n 10985/02 și 10993/02, § 23, 8 aprilie 2008). În acest caz, reclamanții se plâng de executarea de către autoritățile naționale a unei hotărâri judecătorești, care ar persista la data depunerii prezentei cereri. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția statului în această privință. 26. În ceea ce privește excepția conform căreia reclamanții și-au pierdut calitatea de victimă, reclamanții neagă că au primit întreaga creanță. În această privință, atât guvernul, cât și reclamanții prezintă Curții documente care stabilesc restul creanței reclamanților. 27. Curtea observă că, având în vedere înscrisurile prezentate de părți, nu au primit întreaga creanță la data prezentei hotărâri. 28. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, Curtea constată că art. 105 din Codul obligațiilor prevede repararea prejudiciului dincolo de ceea ce se constată a fi compensat prin dobânda moratorială. Cu toate acestea, în cazul de față, cauza se referă numai la lipsa de plată a creanței lor datorate la data executării unei hotărâri definitive în favoarea acestora, și nu la insuficiența de interese a creanței lor. În această privință, Curtea constată că calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor nu era o cale de atac în speță. În ceea ce privește excepția referitoare la lipsa unei acțiuni introduse împotriva administrației publice, Curtea amintește că nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului aflat în afara unei proceduri judiciare, să fie obligată ulterior, să inițieze procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția (Arat și alte c. Turcia, 42894/04, 42904/04, 42905/04, 42906/04, 42907/04, 42908/04, 4209/04 și 42909/04, § 19, 13 ianuarie 2009 și Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004).În plus, Curtea observă că, în speță, reclamanții au sesizat în mod corespunzător biroul de executare al Birecik și au pus la dispoziția administrației în întârziere, în zadar (punctele 16 și 17 de mai sus). Prin urmare, este necesar să se respingă excepția statului care ține de neechilibrarea căilor de atac interne. 29. Curtea constată că obiecțiile reclamanților nu sunt în mod evident greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDH 2002 III, Romahov c. Ucraina, nr. 67534/01, 27 iulie 2004, Tunç c. Turcia, nr. 5440/00, 24 mai 2005, Kuzu c. Turcia, 13062/03, 17 În ianuarie 2006, și Bourdov c. Rusia (n, n 33509/04, 15 ianuarie 2009). 31. În acest caz, Curtea constată că: Cu alte cuvinte, hotărârea în favoarea reclamanților, care a devenit definitivă în 2001, rămâne în prezent parțial neexecutată. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat parțial dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 de efectul lor util. 32. Prin urmare, a existat o încălcare a acestor dispoziții. II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 33. Invocând la art. 6 din convenție, reclamanții se plâng de procedura desfășurată în fața Tribunalului de Mare Instanță din cauza lipsei motivării hotărârii sale. 34. Curtea ia notă de faptul că hotărârile instanțelor naționale au fost motivate. În cele din urmă, aceaceasta este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 35. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 7, reclamanții se plâng de lipsa unui dublu grad de jurisdicție. 36. Curtea ia notă de faptul că Turcia nu este parte la acest protocol. Prin urmare, este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 38. 39. Guvernul contestă aceste pretenții. 40. Curtea reamintește că în speță a găsit o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Ca urmare a executării parțiale a unei hotărâri definitive în favoarea reclamanților, Comisia consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Birecik din 15 iunie 2001 (devenit definitivă la 5 noiembrie 2001) este executată în mod corespunzător de către autoritățile interne (a se vedea Ak Yavuz Sarnaya c. Turcia , n 1098/04, § 45, 13 ianuarie 2009 și Kaçar și alții c. Turcia , n 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04 și 38522/04, § 24, 22 iulie 2008). Prejudiciul moral 41. Reclamanții solicită 50 000 EUR ca prejudiciu moral. 42. Guvernul contestă aceste pretenții. 43. Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun reclamanților suma de 1 000 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 44. Solicită, de asemenea, 12 320 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții. În această privință, aceștia prezintă un cont de cheltuieli, fără a prezenta nicio justificare. 45. Guvernul contestă această pretenție. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și a cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamanții nu justifică pretinsele cheltuieli angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamanții au suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii lor și consideră că este rezonabil să le ramburseze în valoare de 300 EUR o sumă forfetară și, prin urmare, le alocă această sumă pentru procedura în fața Curții. Interese moratorii 47. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L A spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, executarea hotărârii din 15 iunie 2001 a Tribunalului de Mare Instanță din Birechik (devenit definitiv la 5 noiembrie 2001) că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în lire turcești la data regulamentului că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 300 EUR (trei sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, care urmează să fie convertită în cărți turcești la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 31 mai 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte