AFFAIRE İBRAHİM HALİL ÇETİNKAYA ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

31.05.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Accès à un tribunal);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE İBRAHİM HALİL ÇETİNKAYA ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA PENTRU STRASBURG 31 mai 2012 DEFINITIVF 31/08/2012/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ișul Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și de Françoise Elens-Passos, asistentă de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 10 mai 2012, Renunță la hotărârea pronunțată aici, adoptată la această dată a procedurii A la origine a cauzei se află o cerere (n 34453/08) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnii La 8 aprilie 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, reclamanții au declarat că nu au executat o hotărâre definitivă în favoarea acestora. La 24 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. La fel cum a făcut-o la art. 29 alineatul (3) din Convenție, așa cum este în vigoare la momentul respectiv, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. Camera a decis că nu este necesar să se țină o audiere. Reclamanții s-au născut în 1968, 1963, 1952 și 1939 și au locuit în Șanliurfa. Reclamanții erau coproprietari ai unui teren situat în Șanläurfa. La 3 august 1990, Ministerul Afacerilor Externe și Resurselor Naturale ( La 18 mai 2000, în dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamanții au introdus la tribunalul de mari instanțe din Birecik o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. 11. La 24 octombrie 2000, tribunalul le-a dat câștig de cauză și a condamnat administrația să plătească reclamanților o despăgubire suplimentară de 9 693 847 de lire turce (TRL) [aproximativ 16 836 de euro (EUR) ], însoțită de dobânzi restante începând cu 8 iunie 2000 12. La 3 aprilie 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 13. La 14 august 2001, Tribunalul a condamnat administrația să plătească reclamanților o indemnizație suplimentară de 5 992 335 000 TRL [aproximativ 4 730 EUR], însoțită de dobânzi restante începând cu 8 iunie 2000. La 12 noiembrie 2001, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 15. La 28 aprilie 2006, administrația a plătit o parte din plata despăgubirii reclamanților. 16. În lipsa de către administrație a plății restului indemnizațiilor lor, reclamanții au sesizat biroul de executare și de recuperare a creanțelor lui Birechik (adică biroul de execuție a acțiunilor). 17. La 27 iunie 2007, biroul de execuție a acțiunilor a emis un ordin de plată pentru restul creanței, respectiv 14 665 961 750 TRL [aproximativ 8 214 EUR]. La 13 martie 2008, administrația sa a aplicat creanței în fața instanței de executare din Birecik. 19. Prin hotărârea din 22 aprilie 2008, instanța de executare a pronunțat creanța reclamanților la 502,05 noi cărți turcești [aproximativ 240 EUR]. În observațiile sale din 14 iunie 2010, guvernul a prezentat Curții un document conform căruia creanța întreprinderilor în cauză în valoare de 1 855,73 de lire turcești [aproximativ 957 EUR], începând cu 1 iulie 2010, cu privire la VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 DIN CONVENȚIE și 1 din PROTOCOLUL nr. 21. 6 din Convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1, așa cum au fost formulate în părțile lor relevante Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 22. Guvernul ridică excepții. În primul rând, el exclude nerespectarea regulii de șase luni. În opinia sa, reclamanții ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la data hotărârii Curții de Casație care a fost pronunțată la 12 noiembrie 2001, în timp ce cererea a fost formulată la 8 aprilie 2008. În al doilea rând, acesta susține că creanța reclamanților a fost plătită integral, astfel încât aceștia din urmă să nu aibă calitatea de victimă. În cele din urmă, guvernul ridică o excepție de la lipsa epuizării căilor de atac interne în două ramuri. În această privință, Tribunalul susține, pe de o parte, că tribunalele nu au utilizat acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor și, pe de altă parte, că nu au introdus acțiuni în despăgubire împotriva administrației publice și nici nu au inițiat proceduri de executare împotriva acesteia. În opinia sa, repararea pretinselor pierderi ar fi fost posibilă în cazul în care reclamanții ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de ceea ce se constată a fi compensat prin dobânzile moratorii. 24. Reclamanții se opun acestor argumente. 25. În ceea ce privește excepia întemeiat pe nerespectarea regulii de șase luni, Curtea amintește că, atunci când o persoană se referă la o situaie continuă împotriva căreia nu există nici o cale de atac, termenul de șase luni începe de la încheierea acestei situaii. Atâta timp cât aceasta persistă, regula de șase luni nu se aplică (a se vedea, de exemplu, Lemke c. Turcia, n 17381/02, §§ 37 și 38, 5 iunie 2007 și Yerlikaya c. Turcia , n 10985/02 și 10993/02, § 19-23, 8 aprilie 2008). În acest caz, reclamanții se plâng de executarea de către autoritățile naționale a unei hotărâri judecătorești, care ar persista la data depunerii prezentei cereri. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului în această privință. 26. În ceea ce privește excepția conform căreia reclamanții și-au pierdut calitatea de victimă, reclamanții neagă că au primit întreaga creanță. În această privință, atât guvernul, cât și reclamanții prezintă Curții documente care stabilesc restul creanței reclamanților. 27. Curtea observă că, având în vedere înscrisurile prezentate de părți, nu au primit întreaga creanță la data prezentei hotărâri. 28. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, Curtea constată că la art. 105 din Codul obligațiilor prevede repararea prejudiciului dincolo de ceea ce este compensat de dobânda moratorială. Cu toate acestea, în cazul de față, cauza se referă numai la lipsa de plată a creanței lor datorate la data executării unei hotărâri definitive în favoarea acestora, și nu la insuficiența de interese a creanței lor. În această privință, Curtea constată că calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor nu era o cale de atac în speță. În ceea ce privește excepția referitoare la lipsa unei acțiuni introduse împotriva administrației publice, Curtea amintește că nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului aflat în afara unei proceduri judiciare, să fie obligată ulterior, să inițieze procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția (Arat și alte c. Turcia, 42894/04, 42904/04, 42905/04, 42906/04, 42907/04, 42908/04, 4209/04 și 42909/04, § 19, 13 ianuarie 2009 și Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004).În plus, Curtea observă că, în speță, reclamanții au sesizat în mod corespunzător biroul de executare al Birecik și au pus la dispoziția administrației în întârziere, în zadar (punctele 16 și 17 de mai sus). Prin urmare, este necesar să se respingă excepția statului care ține de neechilibrarea căilor de atac interne. 29. Curtea constată că obiecțiile reclamanților nu sunt în mod evident greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDH 2002 III, Romahov c. Ucraina, nr. 67534/01, 27 iulie 2004, Tunç c. Turcia, n 5440/00, 24 mai 2005, Kuzu c. Turcia, 13062/03, 17 ianuarie 2006 și Bourdov c. Rusia (n, n 33509/04, 15 ianuarie 2009). 31. În speță, Curtea observă că, având în vedere documentele furnizate de părți și informațiile prezentate și deși au fost depuse în mod direct proceduri de executare forțată, tribunalele nu au obținut încă plata integrală a creanței lor. Cu alte cuvinte, hotărârea în favoarea reclamanților, care a devenit definitivă în 2001, rămâne în prezent parțial neexecutată. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat parțial dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 de efectul lor util. 32. Prin urmare, a existat o încălcare a acestor dispoziții. II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 33. Invocând la art. 6 din convenție, reclamanții se plâng de procedura desfășurată în fața Tribunalului de Mare Instanță din cauza lipsei motivării hotărârii sale. 34. Curtea ia notă de faptul că hotărârile instanțelor naționale au fost motivate. În cele din urmă, aceaceasta este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 35. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 7, reclamanții se plâng de lipsa unui dublu grad de jurisdicție. 36. Curtea ia notă de faptul că Turcia nu este parte la acest protocol. Prin urmare, este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 38. 40. Curtea reamintește că, în acest caz, a găsit o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Ca urmare a executării parțiale a unei hotărâri definitive în favoarea reclamanților, Comisia consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Birecik din 14 august 2001 (devenit definitivă la 12 noiembrie 2001) este executată în mod corespunzător de către autoritățile interne (a se vedea Ak Yavuz Sarnakaya c. Turcia , n 1098/04, § 45, 13 ianuarie 2009 și Kaçar și alții c. Turcia , n 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04 și 38522/04, § 24, 22 iulie 2008). Prejudiciul moral 41. Reclamanții solicită 40 000 EUR ca prejudiciu moral. 42. Guvernul contestă aceste pretenții. 43. Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun reclamanților suma de 960 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 44. Reclamanții solicită, de asemenea, 12 320 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții. În această privință, aceștia prezintă un cont de cheltuieli, fără a prezenta nicio justificare. 45. Guvernul contestă această pretenție. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și a cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamanții nu justifică presupusa cheltuieli angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamanții au suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii lor și consideră că este rezonabil să le ramburseze în valoare de 300 EUR o sumă forfetară și, prin urmare, le alocă această sumă pentru procedura în fața Curții. Interese moratorii 47. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L care a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. că statul pârât, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, executarea hotărârii din 14 august 2001 a Tribunalului de Mare Instanță din Birechik (devenit definitiv la 12 noiembrie 2001) că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 960 EUR (9 100 60 EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în cărți turcești la data regulamentului că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 300 EUR (trei sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, care urmează să fie convertită în cărți turcești la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 31 mai 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte