AFFAIRE SALİHE ÇETİNKAYA ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

09.10.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Procédure d'exécution;Article 6-1 - Délai raisonnable);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SALİHE ÇETİNKAYA ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ A CELEI ȘI A ALTOR TURCIA (Cercetarea nr. 34469/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 OCTOMBRIE 2012 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Salihe Étetinkaya și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-un comitet compus din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători, și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 septembrie 2012, a luat hotărârea că, aici, adoptat la această dată procedural La la origine a cauza se află o cerere (n 34469/08) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv șapte resortisanți ai acestui stat, domnii Salih stetinkaya, Mehmet Emin Erdal, Cemal det epoetinkaya și domnii mei Salihekaya Caletinkaya, Ayișe Caletinkaya, Zerife Erditinkaya, Fatma Esen çétinkaya, au sesizat Curtea la 8 aprilie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 24 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul Protocolului nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. Pe data de 3 august 1990, Ministerul Afacerilor Interne și Resurselor Naturale ( în dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamanții au introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Birecik (denumit în continuare " tribunalul") o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. 10. La 24 octombrie 2000, tribunalul le-a dat câștig de cauză și a obligat administrația să plătească reclamanților o despăgubire suplimentară de 12 000 000 000 La 22 ianuarie 2001, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. În loc să plătească restul despăgubirilor, reclamanții au sesizat biroul de executare și recuperare a creanțelor societății Birecik (adică biroul de executare a creanței) 14. La 13 mai 2003, biroul de executare a creanței a emis un ordin de plată pentru restul creanței, și anume 3 688 000 de TRL [aproximativ 2 087 EUR 15. În observațiile sale din 14 iunie 2010, guvernul a prezentat Curții un document conform căruia creanța întreprinderilor în cauză este de 13 631,95 de noi cărți turcești (TRY) [1] [aproximativ 7 030 EUR], începând cu 1 iulie 2010. Reclamanții se plâng de executarea parțială, într-un termen rezonabil, a hotărârii din 24 octombrie 2000, devenită definitivă în favoarea lor. Ei au devenit definitiv în favoarea lor la art. 6 din convenție, precum și la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum au fost formulate în părțile relevante ale acestora, art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 17. Guvernul ridică excepții. În primul rând, el exclude nerespectarea regulii de șase luni. În opinia sa, reclamanții ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la hotărârea Curții de Casație care a fost pronunțată la 22 ianuarie 2001, în timp ce cererea a fost formulată la 8 aprilie 2008. În al doilea rând, acesta susține că creanțele reclamanților au fost plătite integral, astfel încât acestea din urmă să nu aibă calitatea de victimă. În cele din urmă, guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne în două ramuri. În această privință, Tribunalul susține, pe de o parte, că tribunalele nu au utilizat acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor și, pe de altă parte, că nu au introdus acțiuni în despăgubire împotriva administrației publice și nici nu au inițiat proceduri de executare împotriva acesteia. În opinia sa, repararea pretinselor pierderi ar fi fost posibilă în cazul în care reclamanții ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de ceea ce se constată a fi compensat de dobânda moratoriu. 19. Reclamanții se opun acestor argumente 20. În ceea ce privește excepia întemeiat pe nerespectarea regulii de șase luni, Curtea amintește că, atunci când o persoană se referă la o situaie continuă împotriva căreia nu există nici o cale de atac, termenul de șase luni începe de la încheierea acestei situaii. Atâta timp cât aceasta persistă, regula de șase luni nu se aplică (a se vedea, de exemplu, Lemke c. Turcia, n 17381/02, §§ 37 și 38, 5 iunie 2007 și Yerlikaya, citată anterior, §§ 19-23. În speță, reclamanții se plâng de executarea de către autoritățile naționale a unei hotărâri judecătorești, care ar persista la data la care prezenta cerere ar fi introdusă. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului în această privință. 21. În ceea ce privește excepția conform căreia reclamanții și-au pierdut calitatea de victimă, reclamanții neagă că au primit integral creanțele lor. În această privință, atât guvernul, cât și reclamanții prezintă Curții documente care să ateste restul creanțelor reclamanților. 22. Curtea observă că, având în vedere înscrisurile prezentate de părți, la data prezentei hotărâri, reclamanții nu au primit totalitatea creanței lor. 23.În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, Curtea constată că art. 105 din Codul obligațiilor prevede repararea prejudiciului dincolo de ceea ce se constată a fi compensat prin dobânda moratorială. Cu toate acestea, în cazul de față, cauza se referă numai la lipsa de plată a creanței lor datorate în momentul executării unei hotărâri definitive în favoarea acestora, și nu la insuficiența de interese a creanței lor. În această privință, Curtea constată că calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor nu era o cale de atac în speță. În ceea ce privește excepția referitoare la lipsa unei acțiuni introduse împotriva administrației publice, Curtea amintește că nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului aflat în afara unei proceduri judiciare, să fie obligată ulterior, să inițieze o procedură de executare forțată pentru a obține satisfacția (Arat și alte c. Turcia, 42894/04, 42904/04, 42905/04, 42906/04, 42907/04, 42908/04, 4209/04 și 42909/04, § 19, 13 ianuarie 2009 și Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004).În plus, Curtea observă că, în speță, reclamanții au sesizat în mod corespunzător biroul de executare al Birecik și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea constată că obiecțiile reclamanților nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDH 2002 III, Romahov c. Ucraina, nr. 67534/01, 27 iulie 2004, Tunç c. Turcia, n 5440/00, 24 mai 2005, Kuzu c. Turcia, 13062/03, 17 ianuarie 2006 și Bourdov c. Rusia (n, n 33509/04, 15 ianuarie 2009). . . În speță, Curtea constată că, având în vedere documentele furnizate de părți și informațiile prezentate și deși au făcut obiectul unor proceduri de executare forțată, tribunalele nu au obținut încă plata integrală a creanțelor lor. Cu alte cuvinte, hotărârea în favoarea reclamanților, care a devenit definitivă în 2001, rămâne în prezent parțial neexecutată. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat parțial dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 de efectul lor util. 27. Prin urmare, a existat o încălcare a acestor dispoziții. II. PE ALTE VIOLAȚII ALLEGUE 28. Invocând art. 6 din convenție, reclamanții se plâng de procedura desfășurată în fața Tribunalului de Mare Instanță din cauza lipsei motivării hotărârii sale. 29. Curtea ia notă de faptul că hotărârile instanțelor naționale au fost motivate. În cele din urmă, aceaceasta este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 30. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 7, reclamanții se plâng de lipsa unui grad dublu de jurisdicție. 31. Curtea ia notă de faptul că Turcia nu este parte la acest protocol. Prin urmare, este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale 33. 34. Guvernul contestă aceste pretenii. 35. Curtea amintește că, în speță, Curtea a găsit o încălcare a articolelor 6 din Convenie și 1 din Protocolul nr. 1 Ca urmare a executării parțiale a unei hotărâri definitive în favoarea reclamanților, Comisia consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Birecik din 24 octombrie 2000 (devenit definitivă la 22 ianuarie 2001) este executată în mod corespunzător de către autoritățile interne (a se vedea Ak Yavuz Sarnaya c. Turcia , n 1098/04, § 45, 13 ianuarie 2009 și Kaçar și alții c. Turcia , n 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04 și 38522/04, § 24, 22 iulie 2008). Victima morală 36. Reclamanții solicită 70 000 EUR ca prejudiciu moral. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun reclamanților suma de 6 000 EUR. Taxa și cheltuielile de judecată 39. Solicită, de asemenea, 12 320 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții. În această privință, aceștia prezintă un cont de cheltuieli, fără a prezenta nicio justificare. 40. Guvernul contestă această pretenție. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și a cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamanții nu justifică pretinsele cheltuieli angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamanții au suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii lor și consideră că este rezonabil să le ramburseze în valoare de 300 EUR o sumă forfetară și, prin urmare, le alocă această sumă pentru procedura în fața Curții. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L 1 și inadmisibilă pentru surplusul Spune că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în cărți turcești, la data regulamentului că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 300 EUR (trei sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, care urmează să fie convertită în cărți turcești la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Încheiat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 9 octombrie 2012, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Isabelle Berro-Lefevre adjunct președinte la 1 ianuarie 2005, cartea turcă (TRY), care înlocuiește vechea carte turcească (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează un milion TRL.