A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7906/05 prezentate de Șükran BOZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 decembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători, Sally Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 ianuarie 2005, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, reclamanta, dl Șükran Boz, este un cetățean turc, născut în 1969 și rezident în Osmaniye. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Benli, avocată la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. După ce a avut succes un concurs general al funcției publice, recurenta a fost numită în cadrul Direcției departamentului pentru afaceri sociale din Osmaniye la 30 iunie 1997. La 8 octombrie 1997, actul de numire a fost retras de către administrație ca urmare a descoperirii unei nereguli în componența comisiei de concurs. La 7 noiembrie 1997, reclamanta a introdus o acțiune cu vehemență în fața instanței administrative din Adana. La 9 decembrie 1997, administrația și-a prezentat replica la care reclamanta a răspuns prin duplica sa din 30 decembrie 1997. La 3 aprilie și 13 mai 1998, recurenta și-a prezentat observațiile suplimentare. Tribunalul Administrativ, întrucât un act administrativ favorabil adus ilegalității nu mai putea fi retras de către administrație după un termen de 60 de zile în cazul în care i se impută ilegalitatea, a anulat actul înaintat printr-o hotărâre din 21 mai 1998. În urma acestei hotărâri, recurenta și-a reluat funcțiile la 17 iulie 1998. La 5 noiembrie 1998, Consiliul de Stat a dispus suspendarea executării hotărârii de primă instanță. La 2 decembrie 1998, recurenta și-a prezentat replica în memoriul în recurs al administrației. La 14 decembrie 1998, recurenta a fost obligată din nou să își părăsească postul în temeiul deciziei de suspendare din 5 noiembrie. În ceea ce privește fondul, după ce a ascultat observațiile magistratului raportor și ale avocatului general, Consiliul de Stat a respins hotărârea înaintată și a trimis cazul în fața Tribunalului Administrativ din Adana, printr-o hotărâre din 17 februarie 2000. În motivele hotărârii sale, Consiliul de Stat a indicat că, pe lângă neregula în componența comisiei de concurs, a fost identificată o neregulă și în copia făcută de reclamantă și a considerat că o numire făcută în urma unui concurs de nereguli încălca principiul egalității de șanse și era de natură să aducă atingere încrederii pe care trebuie să o inspire statul și instituțiile. La 22 noiembrie 2000, instanța de trimitere a urmat soluția reținută de Consiliul de Stat și a demisionat reclamanta. La 31 ianuarie 2001, recurenta a formulat un recurs în casare. La 30 mai 2001, administrația și-a prezentat replica. La o dată nespecificată, reclamanta a depus în scris observațiile suplimentare. Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 19 februarie 2003 de respingere a recursului recurentei. La 3 iulie 2003, recurenta a solicitat o rectificare a hotărârii și organizarea unei ședințe și a susținut din nou în memoriul său că administrația nu putea retrage un act administrativ favorabil care a fost afectat de ilegalitate atunci când această ilegalitate era imputabilă administrației. Aceste două cereri au fost respinse printr-o hotărâre pronunțată la 15 iunie 2004 și a fost notificată recurentei la 9 august 2004. Dreptul și practica internă relevantă Desfășurarea ședinței în fața instanțelor administrative Audierile în fața instanțelor administrative sunt reglementate prin art. 17 și următoarele din Legea nr. 2577 din 6 ianuarie 1982 privind litigiile administrative. Părțile relevante ale legii se citesc după cum urmează art. 17 O audiere este ținută la cererea părților în acțiunile în anulare și acțiunile în deplină dispută (...) de care sunt sesizate Consiliul de Stat și instanțele administrative. La examinarea recursurilor sau a apelurilor, o audiere poate fi ținută la cererea părților, la decizia Consiliului de Stat sau a Curții Administrative de Apel în cauză. (...) Consiliul de Stat, Tribunalul sau judecătorul pot decide să țină o audiere independent de dispozițiile alin. (1) și (2). Funcțiile de avocat general și de judecător raportor în Consiliul de Stat Consiliul de Stat (Dan mail) a cărui concepție s-a inspirat îndeaproape din Consiliul de Stat francez a fost instituit în 1868. Procedura administrativă este în principal scrisă acolo. Avocații generali în Consiliul de Stat (Danestay savcs ), iar judecătorii raportori (Tetkik hakimi) sunt numiți printre judecătorii instanțelor administrative (art. 11 din Legea nr. 2575 din 6 ianuarie 1982 privind organizarea și funcționarea Consiliului de Stat Dan Avocații generali examinează dosarele care le sunt încredințate în numele primului avocat general și prezintă în scris un aviz motivat. Ei asistă la audieri și își exprimă opiniile [art. 9 litera (c) din Regulamentul de procedură al Consiliului de Stat, publicat în Jurnalul Oficial la 31 ianuarie 2002] următoarele: Acestea pot, prin intermediul Președinției Consiliului de Stat, să solicite organelor relevante orice informație sau să verifice dosarele de afaceri (art. 61 din lege și art. 9 litera (d) din regulament). În ceea ce privește judecătorii raportori, aceștia examinează cauzele care le-au fost încredințate de președintele Consiliului de Stat și de președinții camerelor și adunărilor și oferă explicații camerei sau adunării competente. Aceștia își comunică avizul personal oral sau în scris, elaborează proiectele de decizii, pregătesc procesele-verbale și își îndeplinesc celelalte sarcini care le sunt încredințate de președintele Consiliului de Stat și de președinții camerelor și adunărilor (art. 62 din lege și articolele 10 și 11 din regulament). În temeiul articolului 18 din Legea privind litigiile administrative, avocatul general trebuie să participe la ședințele desfășurate de Consiliul de Stat. După ședința părților, acesta își prezintă avizul în scris. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta se plânge că autoritatea administrativă care a anulat numirea sa nu era independentă și imparțială și nici procedura urmată de aceasta nu răspundea cerințelor dispoziției invocate. În plus, recurenta se plânge că anumiți judecători administrativi nu au absolvit o facultate de drept și că concluziile avocatului general din Consiliul de Stat și ale magistratului raportor nu i-au fost comunicate în prealabil; în plus, se plânge de lipsa motivării hotărârilor judecătorești și de lipsa ședinței în fața instanțelor administrative. De asemenea, Comisia invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție în această privință. În cele din urmă, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, aceasta consideră că anularea numirii sale a privat-o de salarii și că, prin urmare, constituie o încălcare a dreptului său de proprietate. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta susține că nu a beneficiat de principiul contradictoriei și al egalității de arme din cauza lipsei comunicării concluziilor avocatului general către Consiliul de Stat și reiterează acest argument cu privire la concluziile judecătorului raportor în fața Consiliului de Stat. În plus, recurenta susține că organismul administrativ care a anulat numirea sa nu era independent și imparțial în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. În plus, recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de instanțele administrative din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a acestor instanțe, în măsura în care printre judecătorii instanțelor administrative se numărau judecători care nu sunt absolvenți ai unei facultăți de drept. În cele din urmă, invocând întotdeauna art. 6 (1) Comisia se plânge de lipsa motivării hotărârilor judecătorești și de absența unei audieri în instanțele administrative. Părțile relevante ale art. 1 din Convenție se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale, în mod public (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide, (...) contestații cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil ( ...). Cu privire la lipsa comunicării prealabile a concluziilor avocatului general în apropierea Consiliului de Stat În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea amintește că s-a pronunțat deja cu privire la o problemă similară în cauza Meral c. Turcia 3346/02, § 40-43, 27 noiembrie 2007) și a concluzionat că nu există o încălcare a articolului 6 alin. (1) din acest conducător. Nici o circumstanță a prezentei cauze nu permite să se devieze de la această constatare. Prin urmare, obiecția este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Cu privire la lipsa independenței și imparțialității administrației care a retras actul de numire Curtea reamintește că garanții de independență și imparțialitate oferite de art. 6 alin. (1) Convenția se referă numai la instanțele care trebuie să se pronunțe cu privire la o contestație privind drepturile și obligațiile de natură civilă sau la justificarea unei acuzații în materie penală; ele nu se aplică unui organism administrativ al cărui act constituie obiectul unei astfel de contestații și care este parte la procedura judiciară aferentă. Prin urmare, cauza recurentei este incompatibilă cu dispozițiile convenției și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Cu privire la lipsa independenței și imparțialității instanțelor administrative Curtea amintește că a avut deja ocazia de a se pronunța asupra unei chestiuni similare în cadrul cauzei Saltuk c. ((dec.), nr. 31135/96, 28 august 1999; a se vedea, în același sens, Kurtulmuș c. Turcia (dec.), 65500/01, CEDO 2006-...), unde a respins plângerea având în vedere garanțiile constituționale și legale de care se bucură judecătorii din instanțele administrative, din cauza lipsei unor argumente pertinente care să le facă independența și imparțialitatea supuse cauțiunii în cazul cazului respectiv. Prin urmare, este oportun să se respingă această parte a cererii pentru neatenție vădită de temei, în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Cu privire la lipsa motivării hotărârilor în ceea ce privește presupusa lipsă de motivare a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale, Curtea recunoaște că nu rezultă din art. 1 motivele prezentate de o instanță trebuie să abordeze în special toate aspectele pe care una dintre părți le poate considera fundamentale pentru argumentația sa. O parte nu are dreptul absolut de a solicita instanței să prezinte motivele pe care le respinge fiecare dintre argumentele sale (a se vedea Ibrahim Aksoy c. Turcia (dec.), nr. 28635/95, 30171/96 și 34535/97, 10 octombrie 2000). În acest caz, instanțele administrative, sesizate cu o acțiune în anulare introdusă de recurentă, au respins în cele din urmă decizia de retragere a numirii recurentei, pe baza unor nereguli în componența comisiei de concurs și în copierea pronunțată de recurentă. Curtea consideră astfel că aceste instanțe și-au motivat suficient decizia. Prin urmare, acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Cu privire la absența unei ședințe în fața instanțelor administrative a. În primă instanță și în casație Curtea amintește că publicitatea dezbaterilor constituie un principiu fundamental consacrat de art. 6 alineatul (1) din convenție. Această publicitate protejează justițiabilii împotriva unei justiții secrete care scapă de controlul public ; aceasta constituie, de asemenea, unul dintre mijloacele de a contribui la menținerea încrederii în instanțe și instanțe; prin transparența pe care o oferă administrației justiției, aceasta ajută la atingerea scopului articolului 6 : procesul echitabil, a cărui garanție se numără printre principiile oricărei societăți democratice în sensul Convenției (a se vedea, printre altele, Hotărârea Guisset c. Franța, nr. 33933/96, § 74, CEDO 2000 Szücs Austria 24 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, § Dienet c. Franța 26 septembrie 1995, seria A n Cu toate acestea, Curtea amintește că nici litera, nici spiritul articolului 6 alineatul (1) nu împiedică o persoană să renunțe de bună voie în mod expres sau tacit la publicitatea dezbaterilor, cu condiția ca această renunțare să fie neechivocă și să nu se confrunte cu niciun interes public important (Håkansson și Sturesson c. Suedia, 21 februarie 1990, § 66 seria A n 171-A). În cazul de față, Curtea arată că sistemul de litigii administrative turcești a vizat în mod expres recurenta, atât în primă instanță, cât și în casare, posibilitatea de a solicita desfășurarea unei ședințe. Având în vedere faptul că procedurile în fața instanțelor administrative turce au loc în general fără audiere, se putea aștepta ca reclamanta să solicite o astfel de procedură, în primă instanță sau în casare, în cazul în care aceasta ar acorda un preț (a se vedea Håkansson și Sturesson, citată anterior, punctul 67). În plus, recurenta nu a revenit asupra acestei renunțări, întrucât, în cererea sa de rectificare a hotărârii, aceasta nu contestă în niciun fel absența unei ședințe în primă instanță sau în casare; prin urmare, trebuie să se considere că aceasta a renunțat fără echivoc la dreptul său la o ședință publică în primă instanță și în casare. Această renunțare nu se confruntă cu niciun interes public important. b. La examinarea cererii de rectificare Curtea arată că, deși recurenta a renunțat în mod neechivoc la dreptul său la o ședință în primă instanță și în casare, fără a reveni la această renunțare la o etapă ulterioară a procedurii, aceasta a solicitat, în schimb, desfășurarea unei ședințe pentru examinarea cererii sale în rectificare. Cu toate acestea, Curtea amintește că obligația de a desfășura o ședință publică nu este absolută (Jussila c. Finlanda [GC], nr. 73053/01, § 41, CEDH 2006 ... Håkansson și Sturesson, citată anterior, § 66. art. 6 alineatul (1) din convenție nu impune neapărat desfășurarea unei ședințe în toate procedurile. Acest lucru este valabil în special în cazul cauzelor care nu ridică probleme de credibilitate sau care nu ridică controverse cu privire la faptele care ar fi solicitat o audiere și pentru care instanțele se pot pronunța în mod echitabil și rezonabil pe baza concluziilor prezentate de părți și a altor documente (a se vedea Jussila, citată anterior, § 41 Döry c. Suedia, nr. 28394/95, 12 noiembrie 2002, Pursiheimo c. Finlanda (dec.), n 57795/00, 25 noiembrie 2003; a se vedea, de asemenea, Hotărârea Göç Turcia [GC], nr 36590/97, § 51, CEDH 2002-V, în care Curtea a hotărât că reclamantul ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a explica oral suferința suferită de acesta, deoarece acestea erau relevante pentru stabilirea cuantumului despăgubirii care trebuie acordată). Existența unor circumstanțe care justifică excluderea unei audieri depinde în principal de natura chestiunilor de care sunt sesizate instanțele interne (a se vedea Jussila, citată anterior, § 42, CEDH 2006 Miller c. Suedia, n 55853/00, § 29, 8 februarie 2005). În prezenta cauză, întrebarea care trebuia să fie formulată de Consiliul de Stat la examinarea cererii în rectificare era dacă administrația avea dreptul să retragă, din cauza nelegalității sale, un act administrativ favorabil, în timp ce această ilegalitate îi era atribuită. memoriul recurentei se referea exclusiv la acest punct de drept și nu conținea nicio contestație de ordin faptic. Curtea arată că, astfel, nu existau probleme de credibilitate care să solicite o dezbatere cu privire la elementele de probă sau o audiere contradictorie a martorilor în speță. Comisia consideră că această chestiune ar putea fi examinată și soluționată în mod corespunzător pe baza înscrisurilor părților. Întrucât persoana interesată a avut ocazia să își prezinte în scris mijloacele și să răspundă concluziilor autorităților și instanțelor administrative, Curtea consideră că cerințele de echitate au fost îndeplinite și că, având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei, acestea nu implicau desfășurarea unei ședințe ( Vilho Eskelinen și alte Finlanda [GC], n 63235/00, § 74, CEDO 2007 ...Jussila, citată anterior, punctul 48. Prin urmare, cele două ramuri ale motivului întemeiat pe lipsa ședinței trebuie respinse pentru nefondare vădită, în sensul articolului 35 3 și 4 din convenție. Grief tras din art. 1 din Protocolul nr. Recurenta susține că retragerea numirii sale aduce atingere dreptului său de a respecta bunurile sale, în măsura în care a privat-o de viitoarele sale tratamente de agent al funcției publice. Curtea amintește că un câștig viitor nu constituie un bun mai mare decât atunci când câștigul a fost dobândit sau a făcut obiectul unei creanțe exigibile (a se vedea Ian Edgar Liverpool Ltd c. Regatul Unit (dec.), n 37683/97, CEDO 2000-I Wendenburg c. Germania (dec.), nr 71360/01, CEDO 2003-II Levänen și alții c. Finlanda (dec.), n 34600/03, aprilie 2006). Evident, acest lucru nu este cazul aici. În absența unui bun, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu se aplică. Prin urmare, motivul este inadmisibil pentru incompatibilitatea rațională a materialului cu dispozițiile Convenției în temeiul articolului 35 alineatul (3) și 4. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivului recurentei întemeiat pe lipsa comunicării concluziilor avocatului general în Consiliul de Stat; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise ulkens Grefier Președinte
de la requête n
o
7906/05
présentée par Șükran BOZ
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 9 décembre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de
Sally Dollé,
greffière de section
.
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 janvier 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Șükran Boz, est une ressortissante turque, née en 1969 et résidant à Osmaniye. Elle est représentée devant la Cour par M
e
F.
Benli, avocate à Istanbul.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Après avoir réussi un concours général de la fonction publique, la requérante fut nommée commis au sein de la direction départementale des affaires sociales d'Osmaniye le 30 juin 1997.
Le 8 octobre 1997, l'acte de nomination fut retiré par l'administration suite à la découverte d'une irrégularité dans la composition de la commission des concours.
Le 7 novembre 1997, la requérante introduisit un recours de plein contentieux devant le tribunal administratif d'Adana.
L'administration présenta sa réplique le 9 décembre 1997 à laquelle la requérante a répondu par sa duplique du 30 décembre 1997. Les 3 avril et 13 mai 1998, la requérante présenta ses observations complémentaires.
Le tribunal administratif, considérant qu'un acte administratif favorable entaché d'illégalité ne pouvait plus être retiré par l'administration après un délai de soixante jours lorsque l'illégalité lui est imputable, annula l'acte déféré par un jugement du 21 mai 1998.
Suite à ce jugement, la requérante reprit ses fonctions le 17 juillet 1998.
L'administration forma un pourvoi en cassation contre le jugement du tribunal administratif et présenta une demande de sursis à l'exécution de celui-ci.
Le 5 novembre 1998, le Conseil d'Etat ordonna le sursis à l'exécution du jugement de première instance.
Le 2 décembre 1998, la requérante présenta sa réplique au mémoire en pourvoi de l'administration.
Le 14 décembre 1998, la requérante fut à nouveau contrainte de quitter son poste en application de la décision de sursis du 5 novembre.
Statuant sur le fond, après avoir entendu les observations du magistrat rapporteur et de l'avocat général, le Conseil d'Etat cassa le jugement déféré et renvoya l'affaire devant le tribunal administratif d'Adana, par un arrêt du 17 février 2000. Dans les motifs de son arrêt, le Conseil d'Etat indiqua qu'outre l'irrégularité dans la composition de la commission des concours, une irrégularité avait également été relevée dans la copie rendue par la requérante, et considéra qu'une nomination faite à la suite d'un concours entaché d'irrégularité violait le principe de l'égalité des chances et était de nature à porter atteinte à la confiance que se doivent d'inspirer l'Etat et les institutions.
Le 22 novembre 2000, la juridiction de renvoi suivit la solution retenue par le Conseil d'Etat et débouta la requérante.
Le 31 janvier 2001, la requérante forma un pourvoi en cassation. Le 30
mai 2001, l'administration présenta sa réplique. A une date non précisée, la requérante soumit, par écrit, ses observations complémentaires.
Le Conseil d'Etat confirma ce jugement par un arrêt du 19 février 2003 rejetant le pourvoi de la requérante.
Le 3 juillet 2003, la requérante demanda une rectification d'arrêt et la tenue d'une audience. Elle soutint à nouveau dans son mémoire que l'administration ne pouvait retirer un acte administratif favorable entaché d'illégalité lorsque que cette illégalité était imputable à l'administration.
Ces deux demandes furent rejetées par un arrêt rendu le 15 juin 2004 et notifié à la requérante le 9 août 2004.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
La tenue d'audience devant les juridictions administratives
Les audiences devant les juridictions administratives sont réglementées par les articles 17 et suivants de la loi n
o
2577 du 6 janvier 1982 relative au contentieux administratif. Les parties pertinentes de la loi se lisent comme suit
:
Article 17
«
Une audience est tenue à la demande des parties dans les recours en annulation et les recours de plein contentieux (...) dont sont saisis le Conseil d'Etat et les tribunaux administratifs.
Lors de l'examen des pourvois ou des appels, une audience peut être tenue à la demande des parties, sur décision du Conseil d'Etat ou de la cour administrative d'appel concernée.
(...)
Le Conseil d'Etat, le tribunal ou le juge peuvent de leur chef décider de tenir une audience indépendamment des dispositions des paragraphes 1 et 2.
»
2.
Les fonctions d'avocat général et de juge rapporteur au Conseil d'Etat
Le Conseil d'État (
Danıștay
), dont la conception s'est étroitement inspirée du Conseil d'État français, fut institué en 1868. La procédure administrative y est principalement écrite.
Les avocats généraux au Conseil d'État (
Danıștay savcısı
), anciennement appelés «
commissaires à la loi
» (
Kanun sözcüsü
), et les juges rapporteurs (
Tetkik hakimi
) sont nommés parmi les juges des tribunaux administratifs (article 11 de la loi n
o
2575 du 6 janvier 1982 relative à l'organisation et au fonctionnement du Conseil d'État –
Danıștay Kanunu
- ci après «
la loi
»). Les avocats généraux travaillent sous l'autorité du premier avocat général au Conseil d'État (
Danıștay Bașsavcısı
– article 60 de la loi).
Les avocats généraux examinent les dossiers qui leur sont confiés au nom du premier avocat général et rendent par écrit un avis motivé. Ils assistent aux audiences et y expriment leurs opinions (article 9 c) du Règlement du Conseil d'État, publié au
Journal officiel
le 31 janvier 2002 – ci-après «
le règlement
»). Ils peuvent, par l'intermédiaire de la présidence du Conseil d'État, demander aux organes pertinents toutes informations ou vérifier les dossiers des affaires (article
61 de la loi et article 9, d) du règlement).
Quant aux juges rapporteurs, ils examinent les affaires qui leur sont confiées par le président du Conseil d'État et les présidents des chambres et assemblées, et donnent des explications à la chambre ou l'assemblée compétente. Ils communiquent leur avis personnel oralement ou par écrit, rédigent les projets de décisions, préparent les procès-verbaux et assument les autres tâches qui leur sont confiées par le président du Conseil d'État et les présidents des chambres et assemblées (article 62 de la loi et articles 10 et 11 du règlement).
En vertu de l'article 18 de la loi relative au contentieux administratif, l'avocat général doit assister aux audiences tenues par le Conseil d'État. Après avoir entendu les parties, il présente son avis par écrit. Ensuite, les parties sont appelées à prendre la parole.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint que l'autorité administrative qui a annulé sa nomination n'était pas indépendante et impartiale et que la procédure suivie par celle-ci ne répondait pas non plus aux exigences de la disposition invoquée.
La requérante se plaint en outre que certains juges administratifs ne soient pas diplômés d'une faculté de droit et de ce que les conclusions de l'avocat général au Conseil d'État et du magistrat rapporteur ne lui aient pas été préalablement communiquées. En outre, elle se plaint de l'absence de motivation des jugements et de l'absence d'audience devant les juridictions administratives. Elle invoque également l'article
6 § 1 de la Convention à cet égard.
Enfin, invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, elle considère que l'annulation de sa nomination l'a privé de salaires et qu'elle constitue de ce fait une atteinte à son droit de propriété.
A.
Griefs tirés de l'article 6 § 1 de la Convention
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, la requérante soutient ne pas avoir bénéficié du principe du contradictoire et de l'égalité des armes du fait de l'absence de communication des conclusions de l'avocat général auprès du Conseil d'État.
Elle réitère ce grief quant aux conclusions du juge rapporteur devant le Conseil d'Etat.
Par ailleurs, la requérante soutient que l'organe administratif ayant annulé sa nomination n'était pas indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.
La requérante se plaint en outre que sa cause n'a pas été entendue équitablement par les juridictions administratives du fait du manque d'indépendance et d'impartialité de ces tribunaux, dans la mesure où parmi les juges des tribunaux administratifs figuraient des juges qui ne sont pas diplômés d'une faculté de droit.
Finalement, invoquant toujours l'article 6
§
1 , elle se plaint de l'absence de motivation des jugements et de l'absence d'audience devant les juridictions administratives.
Les parties pertinentes de l'article
6
§
1 de la Convention se lisent comme suit
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (
...).
»
1.
Sur l'absence de communication préalable des conclusions de l'avocat général près le Conseil d'État
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article
54 § 2 b) de son règlement.
2.
Sur l'absence de communication préalable des observations du juge rapporteur du Conseil d'Etat
La Cour rappelle qu'elle s'est déjà prononcée sur une question similaire dans le cadre de l'affaire
Meral c. Turquie
(n
o
33446/02, §§
40-43, 27
novembre 2007) et a conclu à l'absence de violation de l'article
6 § 1 de ce chef. Aucune circonstance de la présente affaire ne permet de s'écarter de ce constat. Par conséquent, le grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Sur l'absence d'indépendance et d'impartialité de l'administration ayant retiré l'acte de nomination
La Cour rappelle que l
es garanties d'indépendance et d'impartialité offertes par l'article 6
de la Convention concernent uniquement les juridictions appelées à se prononcer sur une contestation relative aux droits et obligations de nature civile ou sur le bien-fondé d'une accusation en matière pénale. Elles ne s'appliquent pas à un organe administratif dont l'acte constitue l'objet même d'une telle contestation et qui est partie à la procédure judiciaire y relative.
Partant, le grief de la requérante est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention
et doit être rejeté en application de l'article 35
§§ 3 et 4 de la Convention.
4.
Sur le manque d'indépendance et d'impartialité des tribunaux administratifs
La Cour rappelle avoir déjà eu l'occasion de se prononcer sur une question similaire dans le cadre de l'affaire
Saltuk c.
Turquie
((déc.), n
o
31135/96, 28 août 1999
; voir, dans le même sens,
Kurtulmuș c. Turquie
(déc.), n
o
65500/01, CEDH 2006-...), où elle a rejeté le grief au vu des garanties constitutionnelles et légales dont jouissent les juges siégeant dans les tribunaux administratifs, faute d' argumentation pertinente qui aurait rendu leur indépendance et leur impartialité sujettes à caution dans le cas de l'espèce. Elle n'aperçoit aucun raison de s'écarter de ces conclusions dans la présente affaire.
Il convient dès lors de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement, au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
5.
Sur le défaut de motivation des jugements
Quant à l'absence alléguée de motivation des jugements rendus par les juridictions nationales, la Cour reconnaît qu'il ne découle pas de l'article
6
§
1 que les motifs exposés par une juridiction doivent traiter en particulier de tous les points que l'une des parties peut estimer fondamentaux pour son argumentation. Une partie n'a pas le droit absolu d'exiger du tribunal qu'il expose les motifs qu'il a de rejeter chacun de ses arguments (voir
Ibrahim Aksoy c.
Turquie
(déc.), n
os
28635/95, 30171/96 et 34535/97, 10
octobre 2000).
En l'occurrence, les juridictions administratives, saisies d'un recours en annulation introduit par la requérante, l'ont finalement rejeté. Elles ont maintenu la décision du retrait de la nomination de la requérante, en se fondant sur des irrégularités dans la composition de la commission des concours et dans la copie rendue par la requérante.
La Cour estime ainsi que ces juridictions ont suffisamment motivé leur décision. Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
6.
Sur l'absence d'audience devant les juridictions administratives
a. En première instance et en cassation
La Cour rappelle que la publicité des débats constitue un principe fondamental consacré par l'article 6 § 1 de la Convention. Ladite publicité protège les justiciables contre une justice secrète échappant au contrôle du public
; elle constitue aussi l'un des moyens de contribuer à préserver la confiance dans les cours et tribunaux. Par la transparence qu'elle donne à l'administration de la justice, elle aide à atteindre le but de l'article 6
§
1
: le procès équitable, dont la garantie compte parmi les principes de toute société démocratique au sens de la Convention (voir, parmi d'autres, les arrêts
Guisset c. France
, n
o
33933/96, §
‑
IX
;
Szücs
c.
Autriche
24 novembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
42
;
Diennet c. France
26 septembre 1995, série A n 325-A, § 33).
La Cour rappelle cependant que ni la lettre ni l'esprit de l'article 6 § 1 n'empêchent une personne de renoncer de son plein gré de manière expresse ou tacite à la publicité des débats, pourvu que cette renonciation soit non équivoque et ne se heurte à aucun intérêt public important (
Håkansson et Sturesson c. Suède
, 21 février 1990, § 66 série A n
o
En l'espèce, la Cour relève que le système de contentieux administratif turc ménageait expressément à la requérante, aussi bien en première instance qu'en cassation, la possibilité de solliciter la tenue d'une audience. Eu égard au fait que les procédures devant les juridictions administratives turques se déroulent en général sans audience, on pouvait s'attendre à voir la requérante en solliciter une, en première instance ou en cassation, si elle y attachait du prix (voir
Håkansson et Sturesson
, précité, §
67). Or il n'en fut rien. De surcroît, la requérante n'est pas revenue sur cette renonciation puisque, dans sa demande de rectification d'arrêt, elle ne conteste aucunement l'absence d'audience en première instance ou en cassation. On doit donc considérer qu'elle a renoncé sans équivoque à son droit à une audience publique en première instance et en cassation. Cette renonciation ne se heurte à aucun intérêt public important.
b. Lors de l'examen de la demande de rectification
La Cour relève que si la requérante a renoncé de manière non équivoque à son droit à une audience en première instance et en cassation, sans revenir sur cette renonciation à une étape ultérieure de la procédure, elle a bien, en revanche, demandé la tenue d'une audience pour l'examen de sa demande en rectification.
La Cour rappelle cependant que l'obligation de tenir une audience publique n'est pas absolue (
Jussila c. Finlande
[GC], n
o
73053/01, §
‑
...
;
Håkansson et Sturesson
, précité, § 66). L'article 6 § 1 de la Convention n'exige pas nécessairement la tenue d'une audience dans toutes les procédures. Tel est notamment le cas pour les affaires ne soulevant pas de question de crédibilité ou ne suscitant pas de controverse sur les faits qui aurait requis une audience, et pour lesquelles les tribunaux peuvent se prononcer de manière équitable et raisonnable sur la base des conclusions présentées par les parties et d'autres pièces (voir
Jussila
, précité, § 41
;
Döry c. Suède
, n
o
28394/95, 12 novembre 2002,
§
37
;
Pursiheimo c.
Finlande
(déc.), n
o
57795/00, 25 novembre 2003
; voir aussi l'arrêt
Göç
c.
Turquie
[GC], n
o
36590/97, § 51, CEDH 2002-V, où la Cour a jugé que le requérant aurait dû avoir la possibilité d'expliquer oralement les souffrances qu'il avait subies car celles-ci étaient pertinentes pour la détermination du montant de l'indemnité à accorder).
L'existence de circonstances justifiant de se dispenser d'une audience dépend essentiellement de la nature des questions dont les tribunaux internes se trouvent saisis (voir
Jussila
, précité, §
‑
;
Miller c. Suède
, n
o
55853/00, §
29, 8 février 2005).
Dans la présente affaire, la question qui devait être tranchée par le Conseil d'Etat, lors de l'examen de la demande en rectification, était de savoir si l'administration était en droit de retirer, en raison de son illégalité, un acte administratif favorable, alors que cette illégalité lui était imputable.
Le mémoire de la requérante portait exclusivement sur ce point de pur droit et ne comportait aucune contestation d'ordre factuel. La Cour relève qu'ainsi aucune question de crédibilité appelant un débat sur les éléments de preuve ou une audition contradictoire de témoins ne se posait en l'espèce. Elle estime que cette question pouvait être examinée et tranchée de manière adéquate sur la base des écritures des parties.
L'intéressée ayant eu amplement l'occasion de présenter par écrit ses moyens et de répondre aux conclusions des autorités et juridictions administratives, la Cour estime que les exigences d'équité ont été satisfaites et que, eu égard aux circonstances particulières de la cause, elles n'impliquaient pas la tenue d'une audience (
Vilho Eskelinen et autres
c.
Finlande
[GC], n
o
63235/00, §
‑
...
;
Jussila
, précité, § 48).
Dès lors, les deux branches du grief tiré de l'absence d'audience doivent être rejetées pour défaut manifeste de fondement, au sens de l'article 35
§§
3 et 4 de la Convention.
B.
Grief tiré de l'article 1 du Protocole n
o
1
La requérante soutient que le retrait de sa nomination porte atteinte à son droit au respect de ses biens dans la mesure où il l'a privée de ses traitements futurs d'agent de la fonction publique.
La Cour rappelle qu'un gain futur ne constitue un «
bien
» que si le gain a été acquis ou fait l'objet d'une créance exigible (voir
Ian Edgar
(
Liverpool
)
Ltd c. Royaume-Uni
(déc.), n
o
;
Wendenburg c. Allemagne
(déc.), n
o
;
Levänen et autres c. Finlande
(déc.), n
o
34600/03,
11
avril 2006).
A l'évidence, tel n'est pas le cas ici. En l'absence de bien, l'article 1 du Protocole n
o
1 ne trouve pas à s'appliquer. Par conséquent le grief est irrecevable pour incompatibilité
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention en application de l'article 35 §§ 3 et 4.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief de la requérante tiré de l'absence de communication des conclusions de l'avocat général au Conseil d'Etat;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Françoise
T
ulkens
Greffière
Présidente