Decizia nr. 40314/16 A.A. împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 5 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Alena Poláčková, președinte, Dmitry Dedov, Jolien Schukking, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 iulie 2016, Având în vedere măsura intermediară indicată Guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl A.A., este un național sirian născut în 1979. Președintele a acordat reclamantului solicitării de a nu fi divulgat publicului (art. 4). El a fost reprezentat în fața Curții de către dna R. Magomedova, avocat practicant la Moscova. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl G. Matyushkin, Reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și apoi de succesorul său în acest birou, dl M. Galperin. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Sosirea reclamantului în Rusia Reclamantul este un național sirian care s-a născut în Aleppo. În 2008 11 a călătorit în Rusia în cinci ocazii și de fiecare dată a stat timp de câteva luni, luand diferite locuri de muncă cu calificare scăzută. El nu a solicitat un permis de lucru. La 30 noiembrie 2011 a sosit din Siria la Moscova pe o viză de afaceri multi intrare care a expirat la 27 Noiembrie 2012. El nu a părăsit Rusia de atunci și nu a înregistrat la autoritățile ruse de migrație. Se pare că în 2008 14 a locuit la Moscova și în 2014 16 la Dagestan. Prima încercare a reclamantului de a solicita azil La 21 noiembrie 2013, reclamantul a solicitat statutul de refugiat. Februarie 2014 Departamentul Federal al Serviciului de Migrație din regiunea Moscova („FMS Moscova”) a respins cererea. Reclamantul nu a prezentat copii ale documentelor relevante și se pare că nu a apelat. El a fost în posesia unui certificat care confirmă cererea pentru acest statut, valabil până la 21 august 2014. Martie 2014 reclamantul a solicitat azil temporar. El nu a depus o copie a cererii. Potrivit rezumatului depunerii sale de către autoritățile interne, el a menționat în cererile sale atât pentru motive economice, cât și pentru conflictul militar în curs în Siria și a susținut că dorește să își regularizeze șederea în Rusia și să obțină un permis de lucru. De la o copie incompletă a deciziei interne relevante se pare că, la 18 iunie 2014, FMS Moscova a respins cererea sa ca fiind bolnavă fondată, după ce a remarcat că reclamantul a sosit singur în Rusia, în timp ce întreaga sa familie – și anume mama, tatăl său, două surori, trei frați, soția sa și trei copii minori – locuiau în Siria la momentul material, iar alți trei frați locuiau în Beirut, Liban. Autoritatea de migrație a concluzionat că „dacă [a fost] returnat, reclamantul nu ar fi expus la un pericol mai mare decât membrii familiei sale”. FMS Moscova a remarcat, de asemenea, că reclamantul nu a fost implicat în niciun incident care implică violență, nu a fost supus urmăririi penale și, prin urmare, nu a existat nimic care să sugereze că va fi persecutat din cauza originii sale, a convingerilor religioase sau a oricărui alt motiv. Autoritatea de migrație a considerat că și-a părăsit țara de origine din cauza situației economice dificile, care nu constituie motive pentru acordarea azilului temporar. 10. Iulie 2014 reclamantul a apelat, referindu-se la ostilitățile în curs în Siria. El a susținut că casa sa din Aleppo a fost distrusă, că fratele său a fost rănit și a fost tratat în spital și că a pierdut contactul cu membrii familiei sale și nu a avut nici o informație despre dacă ei au fost în viață sau nu. 11. Octombrie 2014 Serviciul Federal de Migrație al Federației Ruse (FMS Rusia) a respins apelul, referindu-se la declarația reclamantului că dorește să își reglementeze situația în Rusia, astfel încât să poată fi angajat în mod legal acolo. FMS Rusia a remarcat că a introdus doar cererea de azil temporar la doi ani de la izbucnirea ostilităților în Siria; și că o parte din familia sa locuiește în Siria și nu a existat nimic care să sugereze că reclamantul ar fi condus un risc sporit de persecuție dacă ar fi revenit în țara sa de origine. Se pare că nu a apelat împotriva refuzului la o instanță. La 12 mai 2016, poliția Moscova a aflat că reclamantul și-a stat viza. A fost adus la o secție de poliție în cazul în care a fost compilat un dosar de infracțiune administrativă și a fost arestat pentru încălcarea normelor privind imigrația. Se pare că el a fost intervievat la secția de poliție și a susținut că în martie 2016 soția sa și patru copii au părăsit Siria pentru Turcia ca casă lor în Aleppo au fost distruse. 13. Mai 2016 Curtea de district Koptevskiy din Moscova („Curtea Koptevskiy”) l-a constatat, în prima instanță, în încălcarea reglementărilor de reședință, l-a amendat 5.000 de ruble ruse (aproximativ 60 euro) și a impus pedeapsa de înlăturare administrativă (art. 18.8 3 din Codul Infracțiunilor Administrative). În așteptarea îndepărtării, el trebuia să fie reținut în centrul de detenție a extratereștrilor de la Moscova. 14. La 23 mai 2016, reclamantul a apelat. El a susținut că instanța de primă instanță nu a acordat atenția corectă argumentului său privind riscul pentru viața și integritatea fizică în cazul în care a fost înlăturată în Siria. El a susținut că nu a părăsit Rusia după refuzul de a-i acorda statutul de refugiat din cauza ostilităților în curs în țara sa de origine. El a menționat raportul UNHCR „Considerări internaționale privind protecția în ceea ce privește persoanele care fug din Republica Arabă Siriană. Actualizarea IV” (HCR/PC/SYR/01, Noiembrie 2015), care a declarat, în special, că „situația umanitară din Siria [a] continuat să se deterioreze rapid și aproape toate părțile Siriei [au fost] îngropate în violență” la momentul material. 15. La 12 iulie 2016, Tribunalul Orașului Moscova a susținut hotărârea. August 2014 reclamantul a rezistat în Rusia în încălcarea reglementărilor de reședință și că instanța inferioară a stabilit corect circumstanțele cauzei. Fără a furniza detalii suplimentare, instanța a remarcat că sancțiunile au fost alese „pentru natura și circumstanțele specifice ale infracțiunii, precum și personalitatea [aplicătorului]”. Curtea a remarcat că o simplă trimitere la ostilitățile în curs în Siria nu constituie o circumstanță care exclude automat aplicarea pedepsei de înlăturare. Reclamantul nu a primit statutul de refugiat, nici nu a fost un solicitant de azil la momentul material. Fără a da detalii, instanța a constatat că penalitatea aplicată era singura modalitate posibilă de a „schimba un echilibru echitabil între interesele publice și interesele private în domeniul justiției administrative”. Curtea a respins în cele din urmă restul argumentelor reclamantei, având în vedere că acestea au constituit o încercare de reinterpretare a faptelor cazului în favoarea sa. 16. Se pare că la 15 iulie 2016 a fost deschisă o procedură de executare în ceea ce privește hotărârea din 13 mai 2016. art. 39 din Regulamentul Curții 17. La 19 iulie 2016, Curtea a arătat guvernului, în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, pentru a nu îndepărta reclamantul din Rusia în Siria sau într-o altă țară, prin îndepărtare administrativă, expulzare sau orice altă măsură similară, până la un anunț suplimentar și pentru durata procedurii în fața Curții. Procedura temporară de azil în 2016 și evoluțiile ulterioare 18. La 15 În septembrie 2016 reclamantul a solicitat azil temporar. El s-a referit la ostilitățile în curs în Siria și la aplicarea articolului 39 la cazul său. La 21 octombrie 2016 biroul de la Moscova al Serviciului Federal de Migrație (“FMS Moscova”) a acordat azil temporar solicitant până la 21 octombrie 2017. FMS Moscova a remarcat din dosarul că reclamantul era căsătorit, fără copii, iar soția lui era încă în Aleppo. Sora lui locuia în Turcia, iar cei trei frați ai lui locuiau în Aleppo la momentul material. În plus, FMS din Moscova a remarcat măsura interimar aplicată de Curte, precum și obligațiile de stat în temeiul Convenției împotriva torturei și altor tratamente sau pedepsele crude, inumane sau degradante, de a nu expulza, returna sau extrada o persoană în alt stat, în cazul în care există motive substanțiale de a crede că ar fi în pericol să fie supusă torturei și a concluzionat după cum urmează: „În ceea ce privește aplicarea articolului 39 din Regulamentul Curții, acordarea azilului temporar [reclamantului] ca persoană care are o teamă fondată de a deveni victimă de tratament inuman în cazul în care se reîntoarce în Siria, garantează respectarea obligațiilor sale internaționale de către Federația Rusă. [Reclamantul] trebuie în prezent să fie acordată azil temporar ca garanție suplimentară a nedeplasării sale în Siria.” 20. La 13 decembrie 2016, reclamantul a primit o copie a deciziei. 21. La 13 ianuarie 2017, avocatul reclamantului a depus o cerere la Tribunalul Koptevskiy în conformitate cu art. 31.8 din Codul de infracțiuni administrative (a se vedea alineatul (1)) 26 mai jos), în scopul de a întrerupe „execuția hotărârii din 12 iulie 2016 a Curții Koptevskiy” [1] în partea referitoare la îndepărtarea reclamantului de pe teritoriul Federației Ruse. La 3 februarie 2017, Curtea Koptevskiy a ordonat întreruperea executării „juriului din 12 iulie 2016 de către Curtea Koptevskiy” [2] în ceea ce privește ordinul de înlăturare a reclamantului din Rusia. Curtea a constatat că baza juridică pentru executarea ordinului de înlăturare nu mai exista, deoarece reclamantul a fost acordat azil temporar. Decizia nu a fost apelată și a devenit finală. La 7 februarie 2017, serviciul judecător a hotărât să întrerupă procedura de punere în aplicare din 15 februarie 2017. Iulie 2016 a inițiat în conformitate cu documentul de punere în aplicare „Decizia nr. BN din 13 mai 2016 de către Curtea de Koptevskiy” [3] , și a anulării măsurilor de aplicare obligatorie și a eventualelor „limitări” ( арани Decizia nu a fost contestată în termenul stabilit în acest scop și a devenit finală. 24. Din observațiile reclamantului din 3 august 2017, rezultă că reclamantul a fost eliberat din detenție la o dată necunoscută după 3 februarie 2017. În decembrie 2017, Curtea a invitat reclamantul să furnizeze informații actualizate privind statutul său temporar-asilu. El nu a răspuns. Articolul privind legislația și practicile interne relevante 31.7 din Codul de infracțiuni administrative („CAO”) prevede că atunci când o instanță sau o autoritate care a emis o decizie de impunere a unei sancțiuni administrative încetează aplicarea acestei decizii într-o serie de cazuri specifice (de exemplu, un act de amnistia, moartea debitorului, o modificare a legislației sau expirarea termenelor procedurale), sau în cazul în care „o livrare, în cazuri prevăzute de prezentul cod, a unei decizii de suspendare a executării deciziei de impunere a unei sancțiuni administrative” (art. 31.7 6 din PAC) – cum ar fi, de exemplu, expirarea termenului de doi ani pentru executarea unei decizii care impune o penalitate administrativă (art. 31.9). Curtea decide dacă încetarea executării unei decizii care impune o penalitate administrativă în termen de trei zile de la data în care a apărut motivele de întrerupere a executării (art. 31.8 1). Curtea pronunță o hotărâre, care trebuie trimisă reclamantului în termen de trei zile (art. 31.8 3). Secțiunea 43 alineatul (2) din Legea privind aplicarea măsurilor din 2007 prevede că ar trebui să se încheie o procedură de aplicare dacă nu mai este posibilă aplicarea unei obligații de executare a debitorului de a executa sau de a se abține de la efectuarea anumitor acțiuni. Cerințele legale ale unui judecător sunt obligatorii pentru toate autoritățile statului și municipale, cetățenii și organizațiile și ar trebui respectate pe întregul teritoriul rusesc (secțiunea 6 din Legea privind executarea). 28. Alte legislații și practici interne relevante privind expulzarea și detenția resortisanților străini din Rusia, statutul de refugiat și azil temporar, precum și situația cetățenilor siriani din țară, sunt rezumate în hotărârile Curții în cazul L.M. și alții c. Rusia (nr. 40081/14 și altele 2, §§§ 61-75, 15 octombrie 2015), și S.K. c. Rusia (nr. 52722/15, §§ 23-41, 14 februarie 2017). Alte materiale relevante 29. Pentru un rezumat al rapoartelor internaționale și naționale privind situația umanitară din Siria emise între noiembrie 2015 și octombrie 2016, a se vedea S.K. c. Rusia (citată mai sus, §§ 46-47). 2 și 3 din Convenție că, în cazul în care ar fi fost înlăturat în Siria, el ar fi confruntat cu riscul de deces și/sau de tortură acolo și că instanțele interne nu și-ar fi examinat argumentele în acest sens. În observațiile sale din 3 august 2017, el a prezentat, pentru prima dată, că detenția sa a fost încălcată de art. 1 și 4 din Convenție și, în special, că după 21 de ani, Octombrie 2016 el a fost reținut fără o bază juridică. Domeniul de aplicare al plângerilor reclamantului 31. Curtea constată că reclamantul, reprezentat în cadrul procedurii în fața Curții, nu și-a ridicat plângerea în temeiul articolului 5 din Convenție în cererea sa inițială. În plus, el nu a informat Curții cu privire la niciun nou fapt legat de situația sa după 12 Octombrie 2016 – data ultimei sale corespondențe la Curte – chiar dacă el a fost invitat în mod expres să actualizeze Curtea cu privire la orice nouă evoluții importante în cazul său. 5 a fost comunicat Guvernului, iar Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la aceasta. În observațiile sale, reclamantul a formulat noi observații cu privire la presupusa încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 5 din Convenție (a se vedea paragraful) 30 de mai sus). Cu toate acestea, el nu a furnizat o explicație a motivului pentru care nu a formulat aceste plângeri într-o etapă anterioară înaintea comunicării cauzei sale către Guvern. În consecință, Curtea consideră că art. 5 plângere depusă de reclamant mai târziu în cadrul procedurii nu constituie o simplă elaborare a plângerilor inițiale anterioare la Curte și, prin urmare, nu este adecvat să se ocupe de această nouă chestiune în acest caz (a se vedea, în circumstanțe identice, M.S.A. și alții c. Rusia , nr. 29957/14 și altele § 60, 21 noiembrie 2017, și Rafig Aliyev c. Azerbaidjan , nr. 45875/06, §§§§ 69-70, 6 decembrie 2011, cu alte referințe. Plaga în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție 32. Guvernul a susținut că la 21 octombrie 2016 reclamantul a fost acordat azil temporar. Sediul său în Rusia a fost autorizat până la 21 octombrie 2017 și îndepărtarea sa din Rusia a fost interzisă. Pe baza acestei decizii, la 3 Februarie 2017, instanța internă a ordonat întreruperea executării ordinului de înlăturare și, la 7 februarie 2017, procedurile respective de aplicare au fost întrerupte. Prin urmare, au susținut că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 2 și 3 din convenție. 33. Reclamantul a recunoscut că a primit azil temporar în Rusia. Cu toate acestea, el a menținut plângerea sa. 34. Curtea reiterează că, în principiu, o cerere de azil temporar va fi capabilă să suspende aplicarea retragerii administrative (a se vedea S.K. c. Rusia , citată mai sus, § 94 și Tukhtamurodov c. Rusia (dec.), nr. 21762/14, 20 Cu toate acestea, Curtea constată că azil temporar în acest caz a fost acordat în principal cu referire la aplicarea unei măsuri intermediare în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură (a se vedea mutatis mutandis Allanazarova c. Rusia , nr. 46721/15 , § 59, 14 În orice caz, Curtea consideră de importanță crucială faptul că, în conformitate cu hotărârea de acordare a azilului temporar, la 3 februarie 2017, executarea sancțiunii sub forma îndepărtării a fost întreruptă. În continuare, la 7 februarie 2017, procedurile de punere în aplicare privind îndepărtarea au fost încheiate oficial (a se vedea paragrafele) 22 și 23 de mai sus). Deși argumentele reprezentative ale reclamantului și decizia din 3 februarie 2017 conțin o greșeală aparentă în ceea ce privește data hotărârii inițiale de instituire a sancțiunii, este un motiv comun între părți – și, într-adevăr, urmează fără echivoc de la decizia judecătorului din 7 februarie 2017 – că executarea hotărârii din 13 Mai 2016, care a intrat în vigoare la 12 iulie 2017, nu mai este posibil. 35. Curtea nu pierde de vedere faptul că, după cum s-a menționat mai sus, hotărârea de a întrerupe aplicarea ordinului de îndepărtare a fost luată în legătură cu azilul temporar acordat reclamantului și că perioada temporară-asilu a expirat la 21 Octombrie 2017. Curtea observă că o persoană acordată azil temporar în Rusia poate încerca să își reînnoiască azilul temporar și apelul împotriva oricărei decizii adverse (a se vedea Tukhtamurodov , citat mai sus § 37). Reclamantul nu a specificat în observațiile sale dacă a solicitat o prelungire a azilului său temporar și nu a prezentat informații cu privire la orice evoluție suplimentară în cazul său, în ciuda cererii specifice ale Curții (a se vedea punctul 25 de mai sus). 36. În lipsa oricărei depuneri sau observații din partea reclamantului cu privire la orice modificare a statutului său de azil sau a oricărei particularități ale procedurii interne inițiate de apărare și legate de încheierea procedurii de executare în ceea ce privește ordonanța de îndepărtare, Curtea nu constată niciun motiv să se îndoiască că ordinul de îndepărtare de 13 Mai 2016 nu mai este aplicabil. Se pare că deciziile menționate mai sus din 3 și 7 februarie 2017 rămân în vigoare în prezent, iar ordinul inițial de retragere nu mai poate fi executat (contrast Allanazarova , citat mai sus, § 60, și Nabid Abdullayev c. Rusia , nr. 8474/14, § 49, 15 octombrie 2015). 37. Prin urmare, după cum se află în prezent, reclamantul nu mai confruntă cu riscul iminent de înlăturare în Siria și, în consecință, nu mai este în pericol de tratament în încălcarea articolelor 2 și 3 din Convenție. Prin urmare, trebuie concluzionat că circumstanțele factuale și juridice care au fost în centrul plângerii reclamantului în acest sens nu mai sunt valabile (a se vedea M.S.A. și altele c. Rusia c. , citat mai sus, §§ 43-48). 38. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. (a) și 4 din Convenție. 39. Concluziile de mai sus nu împiedică reclamantul să depună o nouă cerere la Curte și să utilizeze procedurile disponibile, inclusiv cea prevăzută în art. 39 din Regulamentul Curții în ceea ce privește orice circumstanțe noi, în conformitate cu cerințele articolelor 34 și 35 din Convenție (a se vedea Tukhtamurodov, citat mai sus, § 41; Dobrov v. Ucraina (dec.), nr. 42409/09, 14 iunie 2011; și Bakoyev v. Russia , nr. 30225/11, § 100, 5 februarie 2013). Reclamantul poate fi înțeles că s-a plâns că nu a avut la dispoziție măsuri de remediere interne eficace în ceea ce privește afirmațiile sale, în încălcarea articolului 13, care se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 41. Guvernul a contestat acest argument. 42. Curtea constată că această plângere este strâns legată de cea examinată mai sus în temeiul articolelor de mai sus. 2 și 3 din Convenție și, prin urmare, trebuie declarată inadmisibilă. Prin urmare, Curtea o respinge în temeiul art. (a) și 4 din Convenție. art. 43. Având în vedere cele de mai sus, se încheie o măsură provizorie în temeiul art. 39 din Regulamentul Curtei. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Președintele adjunct al Registrului Poláčková, făcut în limba engleză și notificat în scris la 28 iunie 2018.
Application no. 40314/16
A.A.
against Russia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 5 June 2018 as a Committee composed of:
Alena Poláčková,
President,
Dmitry Dedov,
Jolien Schukking,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 13
July 2016,
Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule
39 of the Rules of Court,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr A.A., is a Syrian national who was born in 1979.
2.
The President granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule
47
§
4). He was represented before the Court by Ms R. Magomedova, a lawyer practising in Moscow.
3.
The Russian Government (“the Government”) were represented initially by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights, and then by his successor in that office, Mr M. Galperin.
A.
The circumstances of the case
4.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
1.
The applicant’s arrival in Russia
5.
The applicant is a Syrian national who was born in Aleppo.
6.
In 2008
‑
11 he travelled to Russia on five occasions and each time stayed for several months, taking up various low-skilled jobs. He did not apply for a work permit. On 30
November 2011 he arrived from Syria to Moscow on a multi
‑
entry business visa which expired on 27
November 2012. He has not left Russia since and has not registered with the Russian migration authorities. It appears that in 2008
‑
14 he resided in Moscow and in 2014
‑
16 in Dagestan.
2.
The applicant’s first attempt to seek asylum
7.
On 21
November 2013 the applicant applied for refugee status. On 10
February 2014 the Federal Migration Service Department in Moscow Region (“the FMS Moscow”) rejected the application. The applicant did not submit copies of the relevant documents, and it appears that he did not appeal. He was in possession of a certificate confirming his application for this status, valid until 21
August 2014.
8.
On 24
March 2014 the applicant applied for temporary asylum. He did not submit a copy of the application. According to the summary of his submissions by the domestic authorities, he referred in his requests both to economic reasons and to the ongoing military conflict in Syria and submitted that he wished to regularise his stay in Russia and to obtain a work permit.
9.
From an incomplete copy of the relevant domestic decision it appears that on 18
June 2014 the FMS Moscow rejected his application as ill
‑
founded, having noted that the applicant had arrived in Russia alone, whilst his entire family – namely, his mother, father, two sisters, three brothers, his wife and three minor children – were living in Syria at the material time, and three other brothers were living in Beirut, Lebanon. The migration authority concluded that “if [he were] returned, the applicant would not be exposed to greater danger than his family members”. The FMS Moscow further noted that the applicant had not been involved in any incident involving violence, had not been subject to criminal prosecution, and therefore there was nothing to suggest that he would be persecuted on the grounds of his origin, religious beliefs or any other grounds. The migration authority considered that he had rather left his home country owing to the difficult economic situation, which did not constitute grounds for granting temporary asylum.
10.
On 15
July 2014 the applicant appealed, referring to ongoing hostilities in Syria. He submitted that his house in Aleppo had been destroyed, that his brother had been wounded and had been treated in hospital and that he had lost contact with his family members and had no information as to whether they were alive or not.
11.
On 3
October 2014 the Federal Migration Service of the Russian Federation (the FMS Russia) rejected the appeal, referring to the applicant’s statement that he wished to regularise his situation in Russia so that he could be lawfully employed there. The FMS Russia noted that he had only introduced his request for temporary asylum two years after the outbreak of hostilities in Syria; and that a part of his family were living in Syria and there was nothing to suggest that the applicant would have run an increased risk of persecution if returned to his home country. It appears that he did not appeal against the refusal to a court.
3.
Administrative removal proceedings
12.
On 12
May 2016 the Moscow police found out that the applicant had overstayed his visa. He was brought to a police station where an administrative-offence record was compiled, and he was arrested for a breach of immigration rules. It appears that he was interviewed at the police station and submitted that in March 2016 his wife and four children had left Syria for Turkey as their house in Aleppo had been destroyed.
13.
On 13
May 2016 the Koptevskiy District Court of Moscow (“the Koptevskiy Court”) found him, at first instance, in breach of residence regulations, fined him 5,000 Russian roubles (approximately 60 euros) and further imposed the penalty of administrative removal on him (Article
18.8
‑
3 of the Code of Administrative Offences). Pending removal, he was to be detained in the centre for detention of aliens in Moscow.
14.
On 23
May 2016 the applicant appealed. He argued that the first
‑
instance court had not paid proper attention to his argument relating to the risk to his life and physical integrity in the event of his removal to Syria. He submitted that he had not left Russia after the refusal to grant him refugee status because of the ongoing hostilities in his home country. He referred to the UNHCR’s Report “International Protection Considerations with Regard to People Fleeing the Syrian Arab Republic. Update IV” (HCR/PC/SYR/01, November 2015), which stated, in particular, that “the humanitarian situation in Syria [was] continuing to deteriorate rapidly and nearly all parts of Syria [were] embroiled in violence” at the material time.
15.
On 12
July 2016 the Moscow City Court upheld the judgment. The court found that since 22
August 2014 the applicant had resided in Russia in breach of the residence regulations, and that the lower court had correctly established the circumstances of the case. Without giving further details, the court noted that the penalty had been chosen “with due regard to the nature and specific circumstances of the offence, as well as the [applicant’s] personality”. The court noted that a mere reference to the ongoing hostilities in Syria did not constitute a circumstance automatically precluding application of the removal penalty. The applicant had not been granted refugee status, nor was he an asylum seeker at the material time. Without giving any details the court found that the penalty applied was the only possible means to “strike a fair balance between the public and private interests in the sphere of the administrative justice”. The court finally rejected the remainder of the applicant’s arguments, having found that they constituted an attempt to reinterpret the facts of the case in his favour.
16.
It appears that on 15
July 2016 enforcement proceedings were opened in respect of the judgment of 13
May 2016.
4.
Rule
39 of the Rules of Court
17.
On 19
July 2016 the Court indicated to the Government, under Rule
39 of the Rules of Court, not to remove the applicant from Russia to Syria or another country, by way of administrative removal, expulsion or any other similar measure, until further notice and for the duration of the proceedings before the Court.
5.
Temporary asylum proceedings in 2016 and subsequent developments
18.
On 15
September 2016 the applicant applied for temporary asylum. He referred to ongoing hostilities in Syria and to the application of Rule
39 to his case.
19
.
On 21
October 2016 the Moscow office of the Federal Migration Service (“the Moscow FMS”) granted the applicant temporary asylum until 21
October 2017. The Moscow FMS noted from the case file that the applicant was married, with no children, and his wife was still in Aleppo. His sister was living in Turkey, and his three brothers were living in Aleppo at the material time. The Moscow FMS further noted the interim measure applied by the Court, as well as the State obligations pursuant to the 1984 Convention against Torture and Other Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment not to expel, return or extradite a person to another State where there were substantial grounds for believing that he or she would be in danger of being subjected to torture, and concluded as follows:
“In connection with the application of Rule
39 of the Rules of Court, granting temporary asylum to [the applicant] as a person who has a well-founded fear of becoming a victim of inhuman treatment if returned to Syria, guarantees observance by the Russian Federation of its international obligations.
[The applicant] currently needs to be granted temporary asylum as an additional guarantee of his non-removal to Syria.”
20.
On 13
December 2016 the applicant received a copy of the decision.
21.
On 13
January 2017 the applicant’s lawyer lodged an application with the Koptevskiy Court in accordance with Article
31.8 of the Code of Administrative Offences (see paragraph
26 below), seeking to discontinue “the enforcement of the judgment of 12
July 2016 of the Koptevskiy Court”
[1]
in the part concerning the applicant’s removal from the territory of the Russian Federation.
22
.
On 3
February 2017 the Koptevskiy Court ordered the discontinuation of the enforcement of the “judgment of 12
July 2016 by the Koptevskiy Court”
[2]
in so far as the order to remove the applicant from Russia was concerned. The court found that the legal basis for the enforcement of the removal order no longer existed, as the applicant had been granted temporary asylum. The decision was not appealed against and became final.
23
.
On 7
February 2017 the bailiffs service decided to discontinue the enforcement proceedings of 15
July 2016 initiated in accordance with the enforcement document “Decision no.
BN of 13
May 2016 by the Koptevskiy Court”
[3]
, and to annul any measures of compulsory enforcement and any “limitations” (
ограничения
) for the debtor. The bailiffs referred, in particular, to section 43(2) of the Enforcement Act (see paragraph
27 below). The decision was not appealed against within the time-limit set out for this purpose and became final.
24.
It appears from the applicant’s observations of 3
August 2017 that the applicant was released from detention on an unknown date after 3
February 2017.
25
.
In December 2017 the Court invited the applicant to provide updated information on his temporary-asylum status. He did not reply.
B.
Relevant domestic law and practice
26
.
Article
31.7 of the Code of Administrative Offences (“the CAO”) provides that when a court or an authority which has issued a decision imposing an administrative penalty discontinues the enforcement of that decision in a number of specific cases (such as, for instance, an amnesty act, the debtor’s death, a change of legislation, or the expiration of the procedural time-limits), or in the event of “a delivery, in cases provided for by the present Code, of a decision to discontinue the execution of the decision imposing an administrative penalty” (Article
31.7
§
6 of the CAP) – such as, for instance, the expiry of the two-year time-limit for enforcement of a decision imposing an administrative penalty (Article
31.9). The court decides whether to discontinue the enforcement of a decision imposing an administrative penalty within three days of the date on which the grounds to discontinue the execution arose (Article
31.8
§
1). The court delivers a ruling, which must be sent to the applicant within three days (Article
31.8
§
3).
27
.
Section
43(2) of the 2007 Enforcement Act stipulates that enforcement proceedings should be terminated if it is no longer possible to enforce a writ of execution obliging a debtor to perform or abstain from performing certain actions. Lawful requirements of a bailiff are binding on all State and municipal authorities, citizens and organisations and should be complied with across the entirety of Russian territory (section
6 of the Enforcement Act). A writ of execution in respect of which the enforcement proceedings have been discontinued is kept in the case file and cannot be re
‑
submitted for execution (section
44(5) of the Act).
28.
Other relevant domestic law and practice relating to the expulsion and detention of foreign nationals in Russia, refugee status, and temporary asylum, and the situation of Syrian nationals in the country, is summarised in the Court’s judgments in the cases of
L.M.
and Others v. Russia
(nos.
40081/14 and 2
others, §§
61-75, 15 October 2015), and
S.K. v. Russia
(no.
52722/15, §§ 23-41, 14 February 2017).
C.
Other relevant material
29.
For a summary of the international and national reports concerning the humanitarian situation in Syria issued between November 2015 and October
2016, see
S.K. v. Russia
(cited above, §§ 46-47).
30
.
The applicant complained under Articles
2 and 3 of the Convention that in the event of his removal to Syria he would face a risk of death and/or torture there and that the domestic courts had failed to examine his arguments to that effect. In his observations dated 3
August 2017 he submitted, for the first time, that his detention had been in breach of Article
5
§§
1 and 4 of the Convention and, in particular, that after 21
October 2016 he had been detained without a legal basis.
A.
Scope of the applicant’s complaints
31.
The Court notes that the applicant, who was represented in the proceedings before the Court, did not raise his complaint under Article
5 of the Convention in his original application. Furthermore, he did not inform the Court of any new facts relating to his situation after 12
October 2016 – the date of his latest correspondence to the Court – even though he had been expressly invited to update the Court on any new important developments in his case. As a result, no issue under Article
5 was communicated to the Government, and the Government did not comment on it. In his observations, the applicant made new submissions regarding the alleged violation of his rights under Article
5 of the Convention (see paragraph
30 above). However, he did not provide an explanation as to why he had failed to raise these complaints at an earlier stage before communication of his case to the Government. Accordingly, the Court considers that the Article
5 complaint lodged by the applicant later in the proceedings does not constitute a mere elaboration on his original complaints to the Court, and therefore it is not appropriate to deal with this newly raised matter in the present case (see, in identical circumstances,
M.S.A. and Others v.
Russia
, nos.
29957/14 and 8
others, §
60, 21
November 2017, and
Rafig Aliyev v.
Azerbaijan
, no.
45875/06, §§
69-70, 6
December 2011, with further references).
B.
Complaint under Article
2 and 3 of the Convention
32.
The Government submitted that on 21
October 2016 the applicant had been granted temporary asylum. His stay in Russia had been authorised until 21
October 2017 and his removal from Russia had been prohibited. On the basis of that decision, on 3
February 2017 the domestic court had ordered that the enforcement of the removal order be discontinued, and on 7
February 2017 the respective enforcement proceedings had been discontinued. They therefore claimed that the applicant had lost his victim status in respect of his complaints under Articles
2 and 3 of the Convention.
33.
The applicant acknowledged that he had received temporary asylum in Russia. However, he maintained his complaint.
34.
The Court reiterates that, in principle, a successful application for temporary asylum would be capable of suspending the enforcement of administrative removal (see
S.K. v.
Russia
, cited above, §
94, and
Tukhtamurodov v. Russia
(dec.), no.
21762/14, 20
January 2015). The Court notes, however, that temporary asylum in this case was granted mainly with reference to the application of an interim measure under Rule
39 of the Rules of Court (see,
mutatis mutandis
,
Allanazarova v.
Russia
, no.
46721/15, §
59, 14
February 2017). In any event, the Court considers of crucial importance the fact that, pursuant to the decision to grant temporary asylum, on 3
February 2017 the enforcement of the sanction in the form of the removal was discontinued. Further, on 7
February 2017 the enforcement proceedings in respect of the removal were formally terminated (see paragraphs
22 and 23 above). While the applicant’s representative’s submissions and the decision of 3
February 2017 contained an apparent clerical error in so far as the date of the initial judgment imposing the sanction was concerned, it is common ground between the parties – and, indeed, follows unequivocally from the bailiff’s decision of 7
February 2017 – that the enforcement of the judgment of 13
May 2016, which took effect on 12
July 2017, is no longer possible.
35.
The Court does not lose sight of the fact that, as noted above, the decision to discontinue the enforcement of the removal order was taken with reference to the temporary asylum granted to the applicant, and that the temporary-asylum period expired on 21
October 2017. The Court observes that a person granted temporary asylum in Russia can seek to renew his or her temporary asylum and appeal against any adverse decision (see
Tukhtamurodov
, cited above, §
37). The applicant did not specify in his observations whether he had requested an extension of his temporary asylum, and did not submit information on any further developments in his case, despite the Court’s specific request (see paragraph
25 above).
36.
In the absence of any submissions or comments from the applicant either on any changes in his asylum status, or any particularities of the domestic procedure initiated by the defence and related to the termination of the enforcement proceedings in respect of the removal order, the Court finds no reason to doubt that the removal order of 13
May 2016 is no longer enforceable. It appears that the above-mentioned decisions of 3 and 7
February 2017 remain in effect at present, and the initial removal order can no longer be executed (contrast
Allanazarova
, cited above, §
60, and
Nabid Abdullayev
v. Russia
, no. 8474/14, §
49, 15
October 2015).
37.
Therefore, as matters currently stand, the applicant no longer faces imminent risk of removal to Syria and, accordingly, is no longer at risk of treatment in breach of Articles
2 and 3 of the Convention. Thus, it must be concluded that the factual and legal circumstances which were at the heart of the applicant’s complaint in that connection are no longer valid (see
M.S.A. and Others v.
Russia
, cited above, §§
43-48).
38.
It follows that this part of the application must be rejected pursuant to Article
35
§§
3
(a) and 4 of the Convention.
39.
The above findings do not prevent the applicant from lodging a new application with the Court and making use of the available procedures ‒ including the one under Rule
39 of the Rules of Court ‒ in respect of any new circumstances, in compliance with the requirements of Articles
34 and
35 of the Convention (see
Tukhtamurodov,
cited above, §
41;
Dobrov v.
Ukraine
(dec.), no. 42409/09, 14 June 2011; and
Bakoyev v. Russia
, no.
30225/11, §
100, 5
February 2013).
C.
Complaint under Article
13 of the Convention
40.
The applicant may be understood to have complained that he had not had at his disposal effective domestic remedies in respect of his claims, in breach of Article
13, which reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
41.
The Government contested that argument.
42.
The Court notes that this complaint is closely linked to the one examined above under Articles
2 and 3 of the Convention and therefore must also be declared inadmissible. The Court therefore rejects it pursuant to Article
35
§§
3
(a) and 4 of the Convention.
D.
Rule
39
43.
In view of the above, indication of an interim measure under Rule 39 of the Rules of Court comes to an end.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 28 June 2018.
Fatoș Aracı
Alena Poláčková
Deputy Registrar
President
[1]
.
As in the lawyer’s submissions to the domestic court
[2]
.
As in the domestic court’s decision
[3]
.
As in the bailiffs’ decision