Comunicat la 19 iunie 2018 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr 28566/17 Seyit Ali ABLAK împotriva Turciei introdusă la 31 martie 2017 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Seyit Ali Ablak, este un resortisant turc născut în 1977 și deținut în Batman. El a fost reprezentat în fața Curții de către soția sa, dl Ablak. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 ianuarie 2017, reclamantul, atunci profesor, a fost arestat pentru că Judecătorul de pace al lui Batman, care a dispus arestarea sa provizorie. Judecătorul a considerat că există dovezi concrete care arată existența unor suspiciuni puternice pe care le-a comis cu privire la actul reproșat. În cele din urmă, la 17 ianuarie 2017, la data de 1 ianuarie 2017, Comisia a considerat că o măsură de control judiciar ar fi insuficientă dacă ar fi avut loc o detenție proporțională, având în vedere importanța cauzei și a pedepsei. Judecătorul de pace al lui Batman a respins opoziția formulată de reclamant, în esență motivarea deciziei atacate. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile constituționale care reglementează organizarea judiciară art. 138 În exercitarea funcțiilor lor, judecătorii sunt independenți ; ele judecă, în conformitate cu convingerea lor fermă, în conformitate cu Constituția, cu legea și cu dreptul. Nici un organ, autoritate, post sau nimeni nu le poate da instanțelor și judecătorilor ordini sau diacuți în exercitarea puterii lor jurisdicționale, nici adresa de circulare, nici nu le poate face recomandări sau sugestii. Nu se pot pune întrebări, nu se pot organiza discuții sau nu se pot face declarații în cadrul Adunării legislative în legătură cu exercitarea puterii jurisdicționale în cadrul unui proces în curs. Organele legislative și juridice executive și administrația sunt obligate să se conformeze deciziilor instanțelor; aceste organisme sau administrație nu pot în nici un fel să schimbe aceste decizii sau să amâne executarea lor. Judecătorii și procurorii sunt irevocabili și nu pot, cu excepția cazului în care sunt de acord cu aceștia, să se pensioneze înainte de vârsta prevăzută de Constituție; aceștia nu pot fi privați de tratamentele, indemnizațiile și alte drepturi care intră sub incidența statutului lor, chiar și în cazul eliminării unui tribunal sau a unui post. Sunt rezervate excepțiile privind cei care au fost condamnați pentru o infracțiune care necesită revocarea profesiei, cele despre care s-a stabilit definitiv că au dreptul să-și îndeplinească funcțiile din motive de sănătate și cele a căror menținere în cadrul profesiei a fost considerată nedorită. Aceleași principii de independență ale sistemului judiciar și dinamovibilitatea judecătorilor sunt consacrate articolului 140 din Constituție. Principiile constituționale de independență sunt reluate în legislație: este, printre altele, precizat în legea nr. 2802 privind judecătorii și procurorii că judecătorii își exercită funcțiile în conformitate cu principiul independenței instanțelor judecătorești și al inamovibilității judecătorilor și că nu există organisme, autorități sau persoane care să dea ordine sau orientări instanțelor judecătorești cu privire la exercitarea puterii judiciare. Legislația prevede în mod clar că orice act care aduce atingere autonomiei și independenței instanțelor și judecătorilor este interzis. În plus, articolul din Codul penal interzice orice încercare de a exercita influență asupra persoanelor cu competențe judiciare art. 142 Înființarea, funcțiile și competențele, funcționarea și procedurile tribunalelor sunt reglementate de lege. art. 159 (așa cum a fost în vigoare la momentul faptelor) Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor este instituit și își exercită funcțiile în conformitate cu principiile de independență a instanțelor și de garanție a judecătorilor. Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor are în total douăzeci și doi de membri (...); el este compus din trei camere. Ministrul Justiției este președintele Consiliului. Subsecretarul Ministerului Justiției este un membru din oficiu. Patru membri titulari ai Consiliului, ale căror calificări sunt specificate de lege, sunt numiți de președintele Republicii dintre personalul profesoral în domeniile juridice ale învățământului superior profesori și/sau dintre avocații trei membri (...) sunt numiți de Adunarea generală a Curții de Casație dintre membrii acestei curți doi Membrii (...) sunt numiți de Adunarea generală a Consiliului de Stat dintre membrii săi (...) este numit de Adunarea Generală a Academiei de Justiție a Turciei dintre membrii săi (...) sunt aleși dintre judecători și procurori civili de gradul întâi (...) de ordinea judiciară trei Membrii (...) sunt aleși dintre judecătorii și procurorii de gradul întâi (...) de ordinea administrativă, pentru o perioadă de patru ani. Membrii a căror termen a sosit sunt reeligibili (...) printr-o lege din 21 ianuarie 2017, Consiliul Înalt al judecătorilor și magistraților au devenit Consiliul judecătorilor și procurorilor Consiliul judecătorilor și procurorilor decide în principal cu privire la admiterea în funcție a magistraților, numirea și transferul acestora și la promovarea acestora, precum și cu privire la sancțiunile disciplinare. Judecătorii de pace care acționează în materie penală au fost stabiliți prin Legea 6545 din 18 iunie 2014, care a intrat în vigoare la 28 iunie 2014, de modificare a articolului 10 din Legea nr. 5235 privind organizarea judiciară. Instanțele judecătorești din statul de drept penal au fost eliminate și competențele lor în materie de măsuri preventive, în etapa anchetei, au fost atribuite judecătorilor de pace. La art. 10 din Legea nr. 5235 privind organizarea judiciară (astfel cum a fost modificată prin art. 34 din Legea nr. 6545) se poate citi după cum urmează în părțile sale relevante. Sub rezerva cazurilor de competențe suplimentare atribuite prin lege, judecătorii de pace sunt instituiți pentru a lua, în cursul investigațiilor, deciziile care urmează să fie luate de un judecător, pentru a adopta acte și pentru a examina opoziția formulată împotriva acestora. În acest caz, judecătorilor de pace li se atribuie fiecare câte un număr. Judecătorii repartizați în funcția de judecător al păcii nu pot fi afectați, de comisiile de justiție ale instanței judiciare, de alte instanțe sau sarcini. (...) În funcție de motivarea generală a legii nr. 6545, astfel cum a fost prezentată Adunării Naționale de către Hotărârea Legislativă, înlocuirea tribunalelor judecătorești din statul de drept penal cu judecători de pace se referă, pe de o parte, la încetarea dualității instanțelor penale de prim grad (tribunal de instană penală și de judecată corecională) și, pe de altă parte, la specializarea în materie de măsuri preventive. Instanțele judecătorești din statul de drept penal erau responsabile de o mare cantitate de sarcini diverse, în plus față de funcția lor de judecată. Sarcinile în cauză nu erau luate în considerare în privința domeniului de aplicare al judecătorilor, acestea erau considerate ca fiind activități auxiliare și nu făceau, în acest sens, obiectul unei examinări atente. Prin urmare, judecătorii pentru pace au fost creați pentru a lua decizii în etapa anchetei, care să fie luate de un judecător și pentru a permite o specializare în ceea ce privește măsurile preventive și pentru a asigura o protecție mai eficientă a drepturilor și libertăților fundamentale. Potrivit motivării specifice a dispoziției de modificare a articolului 10 din Legea privind organizarea judiciară, absența unui judecător special însărcinat cu măsurile preventive conducea la practici diferite și la disfuncționalități. Pe de altă parte, insuficiența motivelor în deciziile privind măsurile preventive, absența unei aplicări uniforme între instanțe și faptul că judecătorul care a decis să dețină competența de a se pronunța ulterior asupra fondului cauzei au făcut obiectul unor critici serioase. Crearea judecătorilor păcii ar permite, în primul rând, specializarea și armonizarea în punerea în aplicare a măsurilor preventive; prin urmare, prin această dispoziție s-a vizat atingerea, în timp, a unui standard în deciziile privind măsurile preventive, în întreaga țară, asigurând o interacțiune între judecătorii păcii. Curtea Constituțională este pronunțată cu privire la chestiunea independenței și a imparțialității judecătorilor de pace, de mai multe ori, fie în cadrul unei acțiuni în anulare, fie în cadrul unor acțiuni individuale. Prin hotărârea din 22 mai 2015, Curtea Constituțională, care se află în plen, a respins acțiunea în anulare a articolului 10 din lege. 5235 privind organizarea judiciară, precum și acțiunea în anulare a paragrafelor (a) și (b) din 3 alin. (2) din Codul de procedură penală, introdusă de 1 În sprijinul excepției de neconstituționalitate, Comisia a afirmat că soarta anchetelor penale efectuate în Turcia a fost de acum înainte lăsată la inițiativa autorității politice printr-un număr limitat de judecători de pace și a pus sub semnul întrebării principiul instanței naturale, precum și independența justiției. Curtea Constituțională a reieșit că judecătorii de pace fuseseră înființati în temeiul articolului 142 din Constituție, pentru ca deciziile care trebuiau luate de un judecător în etapa anchetei să fie luate de judecători specializați. Ea a amintit apoi obiectivul urmărit de crearea judecătorilor de pace, așa cum a fost prevăzut în motivarea legii nr. 6545. Curtea Constituțională a explicat apoi că principiul instanței naturale nu putea fi interpretat ca interzicând unei instanțe nou create sau unui judecător recent desemnat în cadrul unei jurisdicții existente să se pronunțe asupra unei cauze referitoare la o infracțiune comisă înainte de crearea sau desemnarea în cauză. Cu condiția ca acesta să nu fie limitat la un eveniment, o persoană sau un grup, faptul că o instanță recent creată sau un judecător desemnat să cunoască un litigiu anterior creării sau desemnării sale nu constituia o încălcare a dreptului judecătorului natural. Înalta instanță a subliniat că: rețin opusul ar face imposibilă crearea de noi instanțe într-o țară. Curtea Constituțională a constatat că regula atacată a fost aplicată, în urma intrării sale în vigoare, tuturor litigiilor care intră sub incidența domeniului său de aplicare, dar a considerat că regula în cauză nu era contrară principiului instanței naturale. În măsura în care independența și imparțialitatea judecătorilor de pace erau puse sub semnul întrebării, Curtea Constituțională, pe baza jurisprudenței Curții, a arătat că judecătorii de pace erau desemnați ca toți ceilalți judecători Curtea Constituțională a adăugat că nu se poate afirma lipsa de imparțialitate obiectivă a judecătorilor de pace, ținând cont de dispozițiile constituționale și legislative privind independența judecătorilor și de garanțiile care le asigură independența și imparțialitatea. Curtea Supremă a considerat că judecătorii de pace dispuneau de suficiente garanții pentru a acționa în mod imparțial în exercitarea funcțiilor lor. În plus, în cazul în care lipsa de imparțialitate a judecătorului ar fi fost stabilită prin intermediul unor dovezi concrete, obiective și probante, ar fi existat reguli care să permită cunoașterea cauzei. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate legată de acțiunea în opoziție, potrivit căreia examinarea opoziției de către un alt judecător de pace ar avea drept consecință inabordarea acestei acțiuni, Curtea Constituțională a arătat că judecătorii de pace aveau competența de a controla decizia atacată și de a se pronunța asupra temeiniciei cauzei și că aceasta a acționat în consecință într-o cale de atac efectivă. Ea a adăugat că nu există standarde constituționale care să impună examinarea opozițiilor formulate împotriva deciziilor judecătorilor de pace de către o instanță de grad superior. Din moment ce a fost asigurat un control efectiv, nu a existat nici o obligație în ceea ce privește examinarea opoziiei de către o instanță superioară. Ea a arătat, de asemenea, că diferitele camere au fost de asemenea asigurate. Aceeași instanță nu a putut fi considerată aceeași instanță și a indicat că faptul de a organiza instanțele aflate sub același jurisdicie în mai mult de o cameră de judecată a fost o alegere de ordin administrativ în organizarea instanțelor. În acest sens, judecătorul de pace din cadrul opoziției este un judecător independent și diferit de judecătorul de pace a cărui decizie este atacată. În cele din urmă, Curtea Constituțională a precizat că supunerea opozițiilor la examinarea judecătorilor atât de specializați în materie de măsuri preventive se bazează pe un obiectiv de interes public. În hotărârea sa din 8 aprilie 2015, Curtea Constituțională a respins obiecții similare în cadrul unei acțiuni individuale (Hikmet Kopar și altele, cererea nr. 2014/14061). Pentru a susține lipsa independenței și imparțialității judecătorilor păcii, cei interesați se bazau în principal pe declarațiile făcute de către executiv, în special prim-ministrul. Părțile interesate au remarcat, de asemenea, că un judecător de pace a împărtășit pe rețelele sociale cuvinte elogioase față de prim-ministru și că judecătorii care au ordonat eliberarea persoanelor arestate în cadrul operațiunilor polițienești din 17-25 decembrie 2013 fuseseră numiți judecători de pace. Curtea Constituțională a declarat că judecătorii pentru pace își exercitau funcțiile pe baza unor dispoziții legislative generale și în urma desemnării lor de către HSK. Prin urmare, nu se poate admite că judecătorii în cauză nu au acționat independent și imparțial, din motive politice sau personale, pe baza unor fapte a căror realitate și natură nu au fost stabilite în mod cert, nici pe baza comentariilor prezentate în dezbateri politice, fără ca un act sau un comportament cu prejudecată, împotriva celor interesați să fi fost demonstrat. În hotărârea sa pronunțată la 17 mai 2015 în cadrul unei acțiuni individuale (solicitarea nr. 2015/7231), Curtea Constituțională a respins lipsa de independență și de imparțialitate a judecătorilor păcii și a adus atingere principiului instanței naturale. Potrivit reclamantului, judecătorii păcii au fost creați de autoritatea politică ca proiect, după comisia pentru încălcarea dreptului comunitar reprobabilă. Curtea Constituțională a respins cauza reclamantului în aceleași cuvinte ca și hotărârile sale anterioare. Texte relevante ale Consiliului Europei La 13 martie 2017, Comisia Europeană pentru Democrație prin lege (Comisia de la Veneția) a publicat un aviz ( 852/2016) cu privire la misiunea, competențele și funcționarea formațiunilor de judecători de pace care acționează în materie penală și a concluzionat că competențele și practicile judecătorilor de pace ridică preocupări și au criticat mecanismul de apel orizontal. Formațiunile de judecători ai păcii sunt instanțe în conformitate cu legea, numite de un consiliu judiciar, iar o examinare mai aprofundată a competențelor și practicilor lor ridică totuși îngrijorare. Scopul principal al creării formațiunilor de judecători ai păcii a fost de a acorda judecătorilor în cauză suficient timp pentru a redacta motivele deciziilor în cazurile sensibile din punctul de vedere al drepturilor omului. În situația actuală, aceștia nu pot face acest lucru, deoarece sunt suprasolicitați de muncă care nu sunt legate de măsurile asigurătorii 103. Înființarea judecătorilor păcii trebuia să permită, de asemenea, să se evite faptul că același judecător nu se pronunță mai întâi asupra măsurilor de conservare și apoi pe fond. Cu toate acestea, se poate vorbi despre utilitatea unui judecător de pace în timpul fazei de judecată, deoarece la momentul urmăririi penale (pe) se observă că este posibil ca același judecător să ia măsuri asigurătorii și apoi să se pronunțe asupra fondului fără ca imparțialitatea sa să fie pusă în discuție. 104. Mecanismul de apel orizontal între câțiva judecători de pace din fiecare regiune sau instanță nu poate fi justificat de necesitatea unei specializări a judecătorului și ridică probleme: împiedică armonizarea jurisprudenței și creează un sistem închis. 105. Există numeroase cazuri în care judecătorii păcii nu au motivat suficient deciziile care au avut un impact considerabil asupra drepturilor omului ale persoanelor; volumul lor de muncă este atât de redus încât nu au timp pentru a aduce argumente suficient de individualizate, în special în cazurile de plasare în detenție și de închidere a site-urilor web. 106. Din acest motiv, Comisia de la Veneția recomandă eliminarea competenței judecătorilor de pace care acționează în materie penală în ceea ce privește măsurile asigurătorii pe parcursul fazei de judecată. Judecătorii competenți în mod normal ar trebui să fie însărcinați să decidă măsurile asigurătorii în etapa de anchetă și urmărire penală, fără a li se permite să ia parte la decizia pe fond. Dacă dorim să păstrăm sistemul judecătorilor păcii în scopul specializării, trebuie să le descărcăm din toate misiunile care nu sunt legate de măsurile asigurătorii. În ceea ce privește toate aceste aspecte, inclusiv blocarea site-urilor web și infracțiunile rutiere, judecătorii pentru pace nu ar trebui să mai fie nevoiți să se pronunțe pe fond și ar trebui introduse acțiuni corespunzătoare. Mecanismul de apel orizontal între judecătorii de pace ar trebui înlocuit cu un mecanism vertical în care căile de atac ar fi îndreptate fie către instanțele penale de primă instanță, fie către instanțele judecătorești de primă instanță. Parchetul ar trebui să solicite eliberarea în cel mai scurt timp a persoanelor deținute ca urmare a unor decizii insuficient motivate luate de judecătorii de pace, cu excepția cazului în care decizia de detenție a fost confirmată de o instanță din fond. Reclamantul susține că menținerea sa în detenție provizorie contravine articolului 5 alineatul (1) din convenție pe motiv că deciziile privind menținerea sa în detenție au fost adoptate de judecătorii păcii, care nu îndeplinesc condițiile de independență și de imparțialitate. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost adus imediat în fața unui judecător, pe motiv că judecătorul de pace în fața căruia a fost tradus la sfârșitul custodiei sale nu posedă caracteristicile unui judecător în sensul acestei dispoziții. În cele din urmă, recurentul invocă încălcarea articolului 5 alineatul (4) din Convenție, în măsura în care opozițiile formulate împotriva deciziilor de plasare și de menținere sunt examinate și de judecătorii de pace. 1 și 3 din Convenție, în măsura în care afirmă că deciziile privind deținerea sa au fost adoptate de judecători care nu sunt independenți și obiectivi Mai precis, având în vedere declarațiile pe care reclamantul le impune autorității executive (atât în stadiul creării judecătorilor de pace, cât și ulterior), al modificării primei Camere a HSK de către ministrul justiției și având în vedere deciziile judecătorești și mutațiile și promoțiile magistraților denunțate de acesta, temerile față de independența și imparțialitatea judecătorilor de pace pot fi considerate justificate în mod obiectiv ( Ferrantelli și Santangelo c. Italia , 7 august 1996, § 58, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996 III) Procedura d 5 alin. (4) din Convenție, în măsura în care se plânge că recursul său în opoziție a fost examinat și de judecătorii păcii și denunță în acest sens mecanismul de apel orizontal între judecătorii păcii. Guvernul este invitat să furnizeze tot felul de date și statistici pe care le va considera relevante în ceea ce privește funcționarea acțiunii în opoziție și practica judecătorilor de pace care examinează astfel de opoziții. Guvernul este, de asemenea, invitat să furnizeze informații statistice cu privire la deciziile adoptate de HSK și denunțate de solicitant și să furnizeze explicații cu privire la motivele care au stat la baza acestor decizii.
Communiquée le 19 juin 2018
Requête n
o
28566/17
Seyit Ali ABLAK
contre la Turquie
introduite le 31 mars 2017
Le requérant, M. Seyit Ali Ablak, est un ressortissant turc né en 1977 et détenu à Batman. Il a été représenté devant la Cour par son épouse, M
me
A.
Ablak.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 3 janvier 2017, le requérant, alors enseignant, fut arrêté parce qu’il était soupçonné d’être membre de l’organisation terroriste appelée FETÖ/PDY («
Organisation terroriste guleniste/Structure d’État parallèle
»).
Le 10 janvier 2017, il fut traduit devant le 2
e
juge de paix de Batman qui ordonna son placement en détention provisoire. Le juge estima qu’il existait des preuves concrètes montrant l’existence de forts soupçons que l’intéressé avait commis l’infraction reprochée. Il motiva la détention par l’existence d’un risque de fuite, et considéra que la détention était une mesure proportionnée, compte tenue de l’importance de l’affaire et de la peine encourue. Enfin il estima qu’une mesure de contrôle judiciaire serait insuffisante.
Le 17 janvier 2017, le 1
er
juge de paix de Batman rejeta l’opposition formée par le requérant, reprenant pour l’essentiel la motivation de la décision attaquée.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions constitutionnelles régissant l’organisation judiciaire
:
Article 138
«
Dans [l’exercice de] leurs fonctions, les juges sont indépendants
; ils statuent, selon leur intime conviction, conformément à la Constitution, à la loi et au droit.
Nuls organe, autorité, poste ou personne ne peut donner d’ordres ou d’instructions aux tribunaux et aux juges dans l’exercice de leur pouvoir juridictionnel, ni leur adresser de circulaires, ni leur faire de recommandations ou suggestions.
On ne peut ni poser de questions, ni organiser de discussions, ni faire de déclarations d’aucune sorte à l’Assemblée législative en rapport avec l’exercice du pouvoir juridictionnel dans le cadre d’un procès en cours.
Les organes du législatif et de l’exécutif ainsi que l’administration sont tenus de se conformer aux décisions des tribunaux ; ces organes ou l’administration ne peuvent en aucune manière changer ces décisions ou en retarder leur exécution.
»
Article 139
«
Les juges et procureurs sont irrévocables et ne peuvent, sauf consentement de leur part, être mis à la retraite avant l’âge prévu par la Constitution; ils ne peuvent pas être privés de leurs traitements, indemnités et autres droits relevant de leur statut, même en cas de suppression d’un tribunal ou d’un poste.
Sont réservées les exceptions concernant ceux qui ont été condamnés pour une infraction nécessitant la révocation de la profession, ceux dont il est définitivement établi qu’ils sont dans l’incapacité de remplir leurs fonctions pour raisons de santé et ceux dont le maintien au sein de la profession a été jugé indésirable.
»
Les mêmes principes d’indépendance du pouvoir judiciaire et d’inamovibilité des juges sont consacrés à l’article 140 de la Constitution.
Les principes constitutionnels d’indépendance sont repris dans la législation
: il est, entre autres, précisé dans la loi n
o
2802 sur les juges et les procureurs que les juges exercent leurs fonctions conformément au principe d’indépendance des tribunaux et d’inamovibilité des juges, et qu’aucun organe, autorité ou individu ne peut donner d’ordres ou de directives aux tribunaux concernant l’exercice du pouvoir juridictionnel. La législation énonce clairement que tout acte portant atteinte à l’autonomie et à l’indépendance des tribunaux et des juges est interdit. De plus, l’article
277 du code pénal érige en infraction toute tentative d’«
influence de personnes dotées de compétences judiciaires
».
Article 142
«
L’établissement, les fonctions et compétences, le fonctionnement et les procédures des tribunaux sont régies par la loi.
»
Article 159
(tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits)
«
Le Haut conseil des juges et procureurs est établi et exerce ses fonctions conformément aux principes d’indépendance des tribunaux et de garantie des juges.
Le Haut conseil des juges et procureurs compte au total vingt-deux membres (...)
; il est composé de trois chambres.
Le ministre de la Justice est le président du Conseil. Le sous-secrétaire du ministère de la Justice est un membre d’office.
Quatre
membres titulaires du Conseil, dont les qualifications sont précisées par la loi, sont nommés par le Président de la République parmi le personnel enseignant dans les branches juridiques de l’enseignement supérieur professeurs et/ou parmi les avocats
;
trois
membres (...) sont nommés par l’Assemblée générale de la Cour de cassation parmi les membres de cette cour
;
deux
membres (...) sont nommés par l’Assemblée générale du Conseil d’État parmi ses membres
;
un
membre (...) est nommé par l’Assemblée générale de l’Académie de justice de Turquie parmi ses membres
;
sept
membres (...) sont élus parmi des juges et des procureurs civils de premier grade (...) de l’ordre judiciaire
;
trois
membres (...) sont élus parmi des juges et des procureurs de premier grade (...) de l’ordre administratif, pour une durée de quatre ans. Les membres dont le terme est arrivé sont rééligibles. (...)
»
Par une loi du 21 janvier 2017, le «
Haut Conseil des juges et magistrats
» devint le «
Conseil des juges et procureurs
» («
HSK
»).
Le Conseil des juges et procureurs décide principalement de l’admission à la fonction des magistrats, de leur nomination et de leur mutation et de leur promotion ainsi que des sanctions disciplinaires.
Les juges de paix statuant en matière pénale ont été établis par la loi
n
o
6545 du 18 juin 2014, entrée en vigueur le 28 juin 2014, modifiant l’article
10 de la loi n
o
5235 sur l’organisation judiciaire. Les tribunaux d’instance pénale ont été supprimés et leurs compétences en matière de mesures préventives, au stade de l’enquête, ont été attribuées aux juges de paix.
L’article 10 de la loi n
o
5235 sur l’organisation judiciaire (tel que modifié par l’article 34 de la loi n
o
6545) peut se lire comme suit en ses parties pertinentes
:
«
Sous réserve des cas de compétences complémentaires attribuées par la loi, les juges de paix sont institués pour prendre, au cours des enquêtes, les décisions devant être prises par un juge, adopter des actes et pour examiner les oppositions formées contre ceux-ci.
Plusieurs juges de paix peuvent être institués dans les endroits où la charge de travail l’exige. Dans ce cas, les juges de paix se voient attribuer chacun un numéro. Les juges affectés à la fonction de juge de paix ne peuvent être affectés, par les commissions de la justice de la juridiction judiciaire, à d’autres tribunaux ou tâches. (...)
»
Selon la motivation générale de la loi n
o
6545, telle que présentée à l’Assemblée nationale par la Direction de la législation, le remplacement des tribunaux d’instance pénale par des juges de paix visait d’une part à mettre fin à la dualité des juridictions pénales de premier degré (tribunal d’instance pénale et tribunal correctionnel) et d’autre part une spécialisation en matière de mesure préventive. Les tribunaux d’instance pénale étaient en charge d’une quantité importante de tâches variées, en plus de leur fonction de jugement. Les tâches en question n’étant pas prises en considération pour l’avancement des juges, elles étaient considérées comme travail accessoire, et ne faisaient pas à ce titre, l’objet d’un examen attentif. Les juges de paix ont donc été créés pour prendre, au stade de l’enquête, les décisions devant être prises par un juge. De cette manière, il était visé de permettre une spécialisation concernant les mesures préventives et d’assurer une protection plus efficace des droits et libertés fondamentaux.
Selon la motivation spécifique de la disposition modifiant l’article 10 de la loi sur l’organisation judiciaire, l’absence d’un juge spécialement en charge des mesures préventives donnait lieu à des pratiques différentes et des dysfonctionnements. Par ailleurs, l’insuffisance des motifs dans les décisions relatives aux mesures préventives, l’absence d’une application uniforme entre les juridictions et le fait pour le juge ayant décidé du placement en détention de statuer ensuite sur le fond de l’affaire faisaient l’objet de vives critiques. La création des juges de paix permettrait avant tout une spécialisation et une harmonisation dans la mise en œuvre des mesures préventives. Avec cette disposition, il était donc visé d’atteindre, avec le temps, une norme dans les décisions relatives aux mesures préventives, à travers tout le pays, en assurant une interaction entre les juges de paix.
La Cour constitutionnelle s’est prononcée sur la question de l’indépendance et de l’impartialité des juges de paix, à plusieurs reprises, soit dans le cadre d’un recours en annulation soit dans le cadre de recours individuels.
Par un arrêt du 22 mai 2015, la Cour constitutionnelle, siégeant en assemblée plénière, rejeta le recours en annulation de l’article 10 de la loi
n
o
5235 sur l’organisation judiciaire ainsi que le recours en annulation des alinéas a) et b) du 3
e
paragraphe de l’article 268 du code de procédure pénale, introduit par le 1
er
juge de paix d’Eskișehir. À l’appui de l’exception d’inconstitutionnalité, l’intéressé affirmait que le sort des enquêtes pénales conduites en Turquie était dorénavant laissé à l’initiative du pouvoir politique à travers un nombre limité de juge de paix, et alléguait une atteinte au principe de juge naturel ainsi qu’à l’indépendance de la justice.
La Cour constitutionnelle releva que les juges de paix avaient été institués en vertu de l’article 142 de la Constitution, pour que les décisions devant être prises par un juge au stade de l’enquête, le soient par des juges spécialisés. Elle rappela ensuite l’objectif recherché par la création des juges de paix tel qu’expliqué dans la motivation de la loi n
o
6545.
La Cour constitutionnelle expliqua ensuite que le principe du juge naturel ne pouvait être interprétée comme interdisant à une juridiction nouvellement crée ou à un juge récemment désigné au sein d’une juridiction existante, de statuer sur une affaire relative à une infraction commise avant la création ou la désignation en question. À condition qu’il ne soit pas limité à un évènement, à une personne ou à un groupement, le fait pour une juridiction récemment créée ou un juge récemment désigné de connaître d’un litige antérieur à sa création ou son désignation, ne constituait pas une atteinte au droit au juge naturel. La haute juridiction souligna qu’admettre le contraire aurait pour conséquence de rendre impossible la création de nouvelles juridictions dans un pays. Relevant que la règle attaquée avait été appliquée, à la suite de son entrée en vigueur, à tous les litiges relevant de son champ d’application, la Cour constitutionnelle considéra que la règle en question n’était pas contraire au principe de juge naturel.
Pour autant que l’indépendance et l’impartialité des juges de paix étaient remises en question, la Cour constitutionnelle, s’appuyant sur la jurisprudence de la Cour, releva que les juges de paix étaient désignés – comme tous les autres juges – par le Conseil des juges et procureurs, et qu’ils disposaient des garanties reconnues aux magistrats par l’article 139 de la Constitution, que les juges de paix ne se trouvaient pas dans une situation différente des autres magistrats quant à la question de l’indépendance, et releva l’absence d’élément pour emporter la conviction que leur garantie d’indépendance s’en trouvait diminuée.
La Cour constitutionnelle ajouta qu’on ne saurait affirmer le manque d’impartialité objective des juges de paix, compte tenu des dispositions constitutionnelles et législatives relatives à l’indépendance des juges et des garanties assurant leur indépendance et leur impartialité. La haute juridiction considéra que les juges de paix disposaient de garanties suffisantes pour agir en toute impartialité dans l’exercice de leurs fonctions. Par ailleurs, si le manque d’impartialité du juge était établi au moyen de preuves concrètes, objectives et probantes, il existait des règles procédurales l’empêchant de connaître de l’affaire.
Quant à l’exception d’inconstitutionnalité liée au recours en opposition, selon laquelle l’examen de l’opposition par un autre juge de paix aurait pour conséquence de rendre ce recours ineffectif, la Cour constitutionnelle releva que les juges de paix avaient la compétence pour contrôler la décision attaquée et se prononcer sur le bien-fondé de l’affaire, et qu’il s’agissait en conséquence d’une voie de recours effective. Elle ajouta qu’il n’y avait pas de normes constitutionnelles exigeant l’examen des oppositions formées contre les décisions des juges de paix par une juridiction de degré supérieur. Dès lors qu’un contrôle effectif était assuré, il n’y avait pas d’obligation quant à l’examen de l’opposition par une juridiction supérieure. Elle expliqua aussi que les différentes «
chambres
» d’une même juridiction ne pouvaient pas être considérées comme la même juridiction, et indiqua que le fait d’organiser les juridictions relevant du même ressort juridictionnel en «
chambre
» était un choix d’ordre administratif dans l’organisation des juridictions. En ce sens, le juge de paix examinant l’opposition est un juge indépendant et différent du juge de paix dont la décision est attaquée. Enfin, la Cour constitutionnelle précisa que le fait de soumettre les oppositions à l’examen des juges aussi spécialisés en matière de mesures préventives reposait sur un objectif d’intérêt public.
Dans son arrêt du 8 avril 2015, la Cour constitutionnelle a rejeté des griefs similaires dans le cadre d’un recours individuel (
Hikmet Kopar et
autres
, requête n
o
2014/14061). Pour alléguer le manque d’indépendance et d’impartialité des juges de paix, les intéressés se fondaient essentiellement sur les déclarations faites par l’exécutif, notamment le Premier ministre. Les intéressés faisaient également observer qu’un juge de paix avait partagé sur les réseaux sociaux des propos élogieux à l’égard du Premier ministre, et que des juges ayant ordonné la mise en liberté de personnes arrêtées lors des opérations policières des 17 et 25 décembre 2013 avaient été nommés juges de paix.
La Cour constitutionnelle nota que les juges de paix exerçaient leurs fonctions sur la base de dispositions législatives générales et à la suite de leur désignation par le HSK. En conséquence, on ne saurait admettre que les juges concernés n’aient pas agi avec indépendance et impartialité, pour des raisons politiques ou personnelles, à partir de faits dont la réalité et la nature n’étaient pas établies de façon certaine, ni à partir de commentaires exposés lors de débats politiques, sans qu’un acte ou un comportement avec préjugé, à l’encontre des intéressés n’ait été démontré.
Dans son arrêt rendu le 17 mai 2015 dans le cadre d’un recours individuel (requête n
o
2015/7231), la Cour constitutionnelle a rejeté le grief tiré du manque d’indépendance et d’impartialité des juges de paix, et d’une prétendue atteinte au principe de juge naturel. Selon le requérant, les juges de paix avaient été créés par le pouvoir politique comme un projet, après la commission de l’infraction reprochée. La Cour constitutionnelle rejeta le grief du requérant dans les mêmes termes que ses arrêts précédents.
C.
Textes pertinents du Conseil de l’Europe
Le 13 mars 2017, la Commission Européenne pour la Démocratie par le droit (Commission de Venise) a publié un avis (n
o
852/2016) sur la mission, les compétences et le fonctionnement des formations de juges de paix statuant en matière pénale. Elle y a conclu que les compétences et pratiques des juges de paix suscitaient des inquiétudes et elle a critiqué le mécanisme d’appel horizontal. Le rapport se conclut comme suit
:
«
101.
Les formations de juges de paix sont des instances conformes à la loi, nommées par un conseil judiciaire. Un examen plus approfondi de leurs compétences et de leurs pratiques suscite toutefois des inquiétudes.
102.
Le but premier de la création des formations de juges de paix était de donner aux juges concernés suffisamment de temps pour rédiger les motifs des décisions dans les affaires sensibles sur le plan des droits de l’homme. Dans la situation actuelle, ils ne peuvent le faire car ils sont surchargés de travail non lié aux «
mesures conservatoires
».
103.
La création des juges de paix devait également permettre d’éviter qu’un même juge ne statue d’abord sur les mesures conservatoires, puis sur le fond. On peut néanmoins s’interroger sur l’utilité d’un juge de paix durant la phase d’instruction puisque l’on observe, au stade des poursuites (procès), qu’il est possible pour un même juge de prendre des mesures conservatoires puis de statuer sur le fond sans que son impartialité soit mise en cause.
104.
Le mécanisme d’appel horizontal entre quelques juges de paix au sein de chaque région ou tribunal ne peut se justifier par la nécessité d’une spécialisation du juge et pose problème
: il empêche l’harmonisation de la jurisprudence et créé un système fermé.
105.
Il existe de nombreux cas dans lesquels les juges de paix n’ont pas suffisamment motivé des décisions ayant eu un impact considérable sur les droits de l’homme des individus. Leur charge de travail est telle qu’ils manquent de temps pour apporter des arguments suffisamment individualisés, notamment dans des affaires de placement en détention et de fermeture de sites Internet.
106.
C’est pourquoi la Commission de Venise recommande
:
1.
de supprimer la compétence des juges de paix statuant en matière pénale d’ordonner des mesures conservatoires durant la phase d’instruction. Les juges normalement compétents devraient être chargés de décider des mesures conservatoires au stade de l’enquête et des poursuites, sans être autorisés à prendre part à la décision sur le fond.
2.
Si l’on veut conserver le système des juges de paix aux fins d’une spécialisation, il faudra les décharger de toutes leurs missions non liées aux «
mesures conservatoires
», notamment le blocage de sites Internet et les infractions routières, qui leur prennent énormément de temps. Sur toutes ces questions, et notamment le blocage de sites Internet, les juges de paix ne devraient plus avoir à statuer au fond, et des recours en bonne et due forme devraient être introduits.
3.
Le mécanisme d’appel horizontal entre les juges de paix devrait être remplacé par un mécanisme vertical où les recours seraient dirigés soit vers les juridictions pénales de première instance, soit vers les cours d’appel.
4.
Le parquet devrait demander la remise en liberté dans les meilleurs délais des personnes détenues du fait de décisions insuffisamment motivées prises par des juges de paix, à moins que la décision de placement en détention ait été confirmée par un tribunal du fond.
»
Le requérant soutient que son maintien en détention provisoire est contraire à l’article 5 § 1 de la Convention au motif que les décisions relatives à son maintien en détention ont été adoptées par des juges de paix, ne remplissant pas les conditions d’indépendance et d’impartialité.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas été aussitôt traduit devant un juge, au motif que le juge de paix devant lequel il fut traduit au terme de sa garde à vue ne possède pas les caractéristiques d’un juge au sens de cette disposition.
Le requérant allègue enfin la violation de l’article 5 § 4 de la Convention, dans la mesure où les oppositions formées contre les décisions de placement et de maintien sont aussi examinées par des juges de paix.
1.
Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article
5 §§
1 et 3 de la Convention, dans la mesure où il allègue que les décisions relatives à sa détention ont été adoptées par des juges qui ne sont pas indépendants et impartiaux
?
Plus particulièrement, compte tenu des déclarations que le requérant impute au pouvoir exécutif (tant au stade de la création des juges de paix que par la suite), de la modification apportée à la première chambre du HSK par le ministre de la Justice, et au vu des décisions judicaires et des mutations et promotions de magistrats dénoncées par lui, les appréhensions de l’intéressé quant à l’indépendance et l’impartialité des juges de paix peuvent-elles passer pour objectivement justifiées (
Ferrantelli et Santangelo c. Italie
, 7 août 1996, § 58,
Recueil des arrêts et décisions
?
2.
La procédure d’opposition par le biais de laquelle le requérant a cherché à contester sa détention était-elle conforme aux exigences de l’article
5 § 4 de la Convention dans la mesure où l’intéressé se plaint que son recours en opposition a aussi été examinée par des juges de paix, et dénonce à cet égard le mécanisme d’appel horizontal entre les juges de paix.
Le Gouvernement est invité à fournir toutes sortes de données et de statistiques qu’il jugera pertinentes concernant le fonctionnement du recours en opposition, et la pratique des juges de paix appelés à examiner de telles oppositions.
Le Gouvernement est également invité à fournir des informations statistiques relatives aux décisions adoptées par le HSK, et dénoncées par le requérant, et à apporter des explications sur les raisons ayant motivé ces décisions.