Decizia nr. 3664/10 Zeynel YÜKSEL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 19 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 26 decembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Zeynel Yüksel, este un național turc, născut în 1951 și trăiește în Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 mai 2005, procurorul general Tarsus a depus o acuzație la Curtea de Assize de Tarsus acuzând reclamantul de aspersiune („iftira”). La 9 martie 2006, Curtea de Assize de Tarsus a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la șapte luni de închisoare și a convertit-o în amendă. La 7 aprilie 2008, Curtea de casă, după obținerea avizului scris al Procurorului public șef, care a fost în favoarea reclamantului, a anulat hotărârea din 9 martie 2006. La 7 octombrie 2008, Curtea de casă Tarsus Assize, în conformitate cu hotărârea Curții de casă, a condamnat încă o dată reclamantul. La 1 iulie 2009, Curtea de casă a susținut hotărârea din 7 Octombrie 2008. În cadrul procedurii de recurs, procurorul public șef de la Curtea de Casație și-a emis opinia cu privire la fondurile cauzei. Fără a ridica nicio problemă nouă substanțială cu privire la fondurile cauzei, el a invitat instanța să susțină hotărârea instanței de primă instanță. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Kılıç și alții v. Turcia (dec.), (nr. 33162/10, §§ 10-13, 3 decembrie 2013). COMPLAINTE 10. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că necomunicarea avizului scris al Procurorului Principal în cadrul procedurii de recurs în fața Curții de Casație a încălcat dreptul său la o audiere adversară și echitabilă. În aceeași poziție, reclamantul a contestat faptul că procedura penală nu a fost corectă și că cazul său nu a fost ascultat de un tribunal independent și imparțial. Reclamantul s-a plâns că necomunicarea avizelor scrise ale Procurorului Principal în cadrul procedurii de recurs în fața Curții de Casație a încălcat dreptul său la o audiere adversară și echitabilă. În acest sens, el s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. 12. Guvernul a respins afirmația. 13. Curtea constată că a examinat deja aceeași chestiune în cazul Kılıç și alții c. Turcia (dec.), nr. 33162/10, §§ 32, 3 decembrie 2013) și a considerat că reclamanții nu au suferit un dezavantaj semnificativ. Prin urmare, aceasta a declarat această plângere inadmisibilă în conformitate cu art. 35 § 3 litera (b) din Convenție. 14. Având în vedere în special conținutul avizelor scrise depuse de procurorul public șef în cadrul procedurii dinainte de Curtea de Casație, Curtea nu constată motive speciale în prezenta cerere, ceea ce ar solicita să se îndepărteze de concluziile sale în cazul menționat anterior. 15. Având în vedere cele de mai sus, această plângere este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. Alte plângeri 16. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura penală nu a fost corectă și că cazul său nu a fost ascultat de un tribunal independent și imparțial. 17. Având în vedere tot materialul în posesia sa, Curtea constată că aceste argumente ale reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în protocoalele sale, prin urmare, această plângere trebuie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 12 iulie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului
Application no. 3664/10
Zeynel YÜKSEL
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 19
June 2018 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Nebojša Vučinić,
Jon Fridrik Kjølbro,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 26 December 2009,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Zeynel Yüksel, is a Turkish national, who was born in 1951 and lives in Ankara.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
On 9 May 2005 the Tarsus Chief Public Prosecutor filed an indictment with the Tarsus Assize Court accusing the applicant of aspersion (“
iftira
”).
5.
On 9 March 2006 the Tarsus Assize Court found the applicant guilty as charged and sentenced him to seven months’ imprisonment and converted it to a fine.
6.
On 7 April 2008 the Court of Cassation, after obtaining the written opinion of the Chief Public Prosecutor, which was in favour of the applicant, quashed the judgment of 9 March 2006.
7.
On 7 October 2008 the Tarsus Assize Court, adhering to the decision of the Court of Cassation, convicted the applicant once again.
8.
On 1 July 2009 the Court of Cassation upheld the decision of 7
October 2008. During the appeal proceedings, the Chief Public Prosecutor at the Court of Cassation delivered his opinion on the merits of the case. Without raising any substantial new issue regarding the merits of the case, he invited the court to uphold the judgment of the first instance court. This opinion was not communicated to the applicant.
B.
Relevant domestic law
9.
A description of the relevant domestic law may be found in
Kılıç and others v. Turkey
((dec.), (no. 33162/10, §§ 10-13, 3 December 2013).
10.
The applicant complained under Article 6 of the Convention that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion in the appeal proceedings before the Court of Cassation had violated his right to an adversarial and fair hearing. Under the same heading, the applicant contested that the criminal proceedings had not been fair and his case had not been heard by an independent and impartial tribunal.
A.
Non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion
11.
The applicant complained that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinions during the appeal proceedings before the Court of Cassation had violated his right to an adversarial and fair hearing. In this respect, he relied on Article 6 § 1 of the Convention.
12.
The Government rejected the allegation.
13.
The Court notes that it has already examined the same issue in the case of
Kılıç and others v. Turkey
((dec.), no. 33162/10, §§
19
‑
32, 3
December 2013) and considered that the applicants had not suffered a significant disadvantage. Accordingly, it has declared this complaint inadmissible in accordance with Article 35 § 3 (b) of the Convention.
14.
Having in particular regard to the content of the written opinions filed by the Chief Public Prosecutor in the proceedings before the Court of Cassation, the Court finds no particular reasons in the present application which would require it to depart from its findings in the aforementioned case.
15.
In the light of the foregoing, this complaint is inadmissible and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (b) and 4 of the Convention.
B.
Other complaints
16.
The applicant complained under Article 6 of the Convention that the criminal proceedings had not been fair and his case had not been heard by an independent and impartial tribunal.
17.
In the light of all the material in its possession, the Court finds that these submissions by the applicant do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its protocols. It follows that this complaint must be declared inadmissible as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 12 July 2018.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President